Probleme dificile de procedură civilă (ed. 3)
Viorel Mihai Ciobanu și invitații

TRANSCRIPT

Universitatea din București

Facultatea de Drept, Aula Magna

20 februarie 2015, ora 10:00

12 puncte INPPA

Parteneri eveniment: DUMITRACHE & DUMITRACHE, EDITURA HAMANGIU, LIBRĂRIILE HAMANGIU, WOLTERS KLUWER ROMÂNIA ⁞ Susţinere: FACULTATEA DE DREPT A UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI

Viorel Mihai CIOBANUEvenimentul, organizat de Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Societatea de Științe Juridice, s-a bucurat de participarea extraordinară a Profesorului Viorel Mihai Ciobanu, autoritate necontestată în domeniul dreptului procesual civil.

Împreună cu invitații săi, Profesorul a abordat subiecte controversate, oferind soluțiile legale problemelor dificile de procedură civilă.

Cuvânt de deschidere: av. dr. Gheorghe Florea, Președinte UNBR

Invitații Profesorului: conf. univ. dr. Traian Briciu, Bogdan Dumitrache, jud. dr. Liviu Zidaru (confirmați)

Moderator: Andrei Săvescu

Ne-am propus să clarificăm probleme de procedură civilă a căror dificultate a fost evidențiată în cadrul aplicării practice a Codului de procedură civilă (NCPC).

Conferința a fost organizată de Societatea de Științe Juridice, cu susținerea JURIDICE.ro și partenerilor noștri.

Comitetul de organizare: dr. Andrei SĂVESCU, Marinela CIOROABĂ


PROGRAMUL

Conferința a început la ora 10:00 și s-a terminat după epuizarea temelor.


TEMATICA

Principiul disponibilității

  1. Poate instanța învestită cu o cerere privind plata de penalități să îl oblige pe pârât, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acestora, la plata dobânzii legale? Dar, fiind învestită cu o acțiune privind plata unei sume de bani, întemeiată pe răspundere civilă delictuală, ar putea să o admită, cu motivarea însă a existenței unui contract ca izvor al obligației de plată? S-ar opune unui asemenea mod de soluționare a cauzei principiul disponibilității?
  2. Încalcă principiul disponibilității instanța care, constatând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru impreviziune, nu dispune încetarea contractului (art. 1271 alin. (2) lit. b) NCC), conform pretenției formulate de reclamant, ci adaptarea contractului (art. 1271 alin. (2) lit. a) NCC)?
  3. Poate fi admis capătul de cerere privind restituirea prestației executate în temeiul contractului a cărui rezoluțiune este cerută prin primul capăt de cerere, atunci când instanța admite excepția nulității absolute a contractului respectiv? Care este, în speță, temeiul juridic real al capătului doi de cerere: caracterul nedatorat al prestației executate ori (pretinsa) rezoluțiune a contractului? Poate instanța să recalifice temeiul capătului doi de cerere, în baza art. 22 alin. (4) NCPC? Până la ce moment procesual? Dacă instanța nu procedează la recalificare, ce opțiuni are reclamantul, confruntat cu perspectiva tardivității modificării cererii, în raport cu dispozițiile art. 204 NCPC?

Cerere de intervenție șicanatorie

  1. Poate instanța de fond să continue judecata atunci când constată că terțul care a formulat, vădit șicanatoriu, o cerere de intervenție (respinsă, de altfel, ca inadmisibilă), formulează apel împotriva încheierii de respingere a acestei cereri, cu unicul scop de a obține suspendarea judecății, potrivit art. 64 alin. (4) teza finală NCPC?

Competența instanțelor judecătorești

  1. Există cereri care, deși urmăresc apărarea unui drept patrimonial, nu pot fi evaluate în bani (ex. cererea prin care acționarul solicită acces la documentele societății comerciale)? Dacă da, intrarea în vigoare a NCPC poate repune în discuție considerentele Deciziei nr. 32/2008 pronunțate de Secțiile Unite, în partea în care instanța supremă apreciază că orice acțiune prin care se apără un drept patrimonial trebuie privită ca o acțiune evaluabilă în bani?
  2. Distincția dintre ipoteza prevăzută la art. 101 alin. (1) partea finală NCPC (ipoteza în care obiectul dedus judecății este o parte din valoarea contractului), pe de o parte, și ipoteza prevăzută la art. 102 NCPC. Ce se înțelege prin sintagma ″partea pretinsă de reclamant ca fiind exigibilă″?
  3. Competența materială în litigiile succesorale este partajată în funcție de criteriul valoric? Care este înțelesul art. 105 NCPC?
  4. Dispozițiile art. 99 alin. (1) și (2) NCPC consacră soluția disjungerii și declinării competenței, în ipoteza în care relația dintre capetele principale de cerere nu justifică judecarea împreună, oferind și criteriile de apreciere (cauza comună sau strânsa legătură). Pe de altă parte, conform art. 123 NCPC, cererile accesorii, adiționale și incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, fără niciun fel de rezerve declarate. Dacă în privința cererilor accesorii sau incidentale, chiar definiția lor ne duce cu gândul la existența cel puțin a unei strânse legături cu cererea principală, putem spune același lucru și despre cererile adiționale, astfel cum sunt acestea definite, în general, de art. 30 alin. (5) NCPC? Dacă cererea adițională nu se întemeiază pe aceeași cauză sau nu este în strânsă legătură cu cererea principală, este ținută instanța de dispozițiile art. 123 NCPC sau poate dispune disjungerea și declinarea competenței, în temeiul art. 99 din același cod? (A se vedea și ICCJ. Cerere de chemare în garanţie disjunsă. Competența de soluționare)
  5. Potrivit art. 9 alin. (2) NCPC, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Însă, art. 22 alin. (1) și (4) NCPC, consacră rolul activ al judecătorului, obligând instanța să dea calificarea juridică corectă actelor și faptelor deduse judecății, potrivit regulilor de drept aplicabile în cauză. În practică, adeseori, conflictul dintre principiul disponibilității și principiul rolului activ al judecătorului are reverberații pe tărâmul competenței. Prioritatea principiului rolului activ al judecătorului poate conduce la recalificare și declinarea competenței; în schimb, amplificarea voinței părților (reclamantului) poate conduce la înfrângerea regulilor de competență absolută, cu eventuala soluție a respingerii ca inadmisibilă a cererii ferm atașate unui cadru procesual greșit. Cum se rezolvă acest conflict dintre principiul disponibilității, principiul rolului activ al judecătorului și regulile de competență absolută? (A se vedea și ICCJ. Încălcarea principiului disponibilităţii și art. 7 alin. 4 din Legea nr. 285/2010)

Clauze abuzive. Competența de judecată

  1. Care este instanța competentă să soluționeze acțiunea la care se referă art. 12-13 din Legea nr. 193/2000? Potrivit art. 12 alin. 1 din lege, “în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 (în principal Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.” Competența aparține secției civile (eventual, specializate în cauze cu profesioniști) sau secției de contencios administrativ și fiscal?

Procedura regularizării

  1. Care este sfera de aplicare a art. 121 din Legea nr. 76/2012 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/2014? Ce exemple de ″incidente procedurale″ și ″proceduri speciale incompatibile cu procedura regularizării″ pot fi date?

Taxă de timbru

  1. Ce se întâmplă dacă pârâtul formulează, prin întâmpinarea în care invocă excepții și apărări, o pretenție proprie? Când devine exigibilă obligația sa de a plăti taxă de timbru: la primul termen de judecată, pe baza unei adrese a instanței prin care se stabilește în sarcina sa o asemenea obligație, sau la cel de-al doilea termen, pe baza încheierii de la primul termen în care s-a pus în discuție calificarea, în privința și în proporția pretenției formulate, a întâmpinării ca fiind o cerere reconvențională și, mai departe, s-a stabilit valoarea obiectului cererii (dacă este vorba despre o cerere evaluabilă în bani)? În acest fel, pârâtul (reclamant) nu își procură, singur, un ajutor public judiciar constând în obținerea unui termen la plata taxei datorate (termenul fiind între data formulării pretenției prin așa-zisa întâmpinare și data celui de-al doilea termen de judecată)?

Cerere reconvențională vs. întâmpinare

  1. În cazul unei acțiuni prin care cumpărătorul, urmărind angajarea răspunderii pentru vicii ascunse, ar solicita aplicarea unei anumite măsuri dintre cele prevăzute la art. 1710 alin. (1) NCC (înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia; înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii; reducerea corespunzătoare a preţului; rezoluţiunea vânzării), vânzătorul ar fi obligat, pentru a obține, în baza art. 1710 alin. (2) NCC, o altă măsură, să promoveze o cerere reconvențională ori i-ar fi suficientă depunerea unei întâmpinări (art. 1710 alin. 2 NCC: La cererea vânzătorului, instanţa, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, poate dispune o altă măsură prevăzută la alin. (1) decât cea solicitată de cumpărător.”)?
  2. Potrivit art. 1541 alin. (1) NCC, instanța poate reduce penalitatea atunci când obligația principală a fost executată în parte sau când penalitatea este vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului. Pentru a obține o ″reducere″ a clauzei penale, pârâtul chemat în judecată pentru plata clauzei trebuie să formuleze o cerere reconvențională sau este suficient să depună o întâmpinare?

Apărări de fond. Invocare

  1. Excepția de neexecutare a contractului (art. 1556 NCC), invocată direct față de cel care, fără a-și executa propria obligație, scadentă, pretinde executarea de la cocontractant, mai trebuie invocată/reiterată de acesta din urmă în litigiul inițiat de cel dintâi? Dacă da, până la ce termen?
  2. Apărările de fond (excepția nulității relative, rezoluțiunea declarată unilateral de către pârât înainte de introducerea cererii) trebuie invocate, sub sancțiunea decăderii, prin întâmpinare sau pot fi invocate și la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate?
  3. În cazurile în care, potrivit legii, întâmpinarea nu este obligatorie, până la ce termen poate invoca pârâtul apărări și excepții de ordine privată?

Invocarea prescripției extinctive

  1. Potrivit art. 2513 NCC, prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Mai poate fi invocată, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, excepția prescripției extinctive de către pârâtul care nu a depus întâmpinare în cauză? Ce ipoteză presupune sintagma ″în lipsa invocării″ în sensul art. 2513 NCC: pârâtul a depus întâmpinare, dar nu a invocat excepția prescripției extinctive sau pârâtul nu a depus întâmpinare?

Refuzul notarului public de a constata aplicarea pactului comisoriu

  1. Care sunt părțile litigiului având ca obiect plângerea formulată împotriva refuzului notarului public de a constata aplicarea pactului comisoriu în baza art. 24 alin. (4) din Legea nr. 7/1996? Dacă se dovedesc întemeiate susținerile părții care formulează o asemenea plângere, ce soluție poate pronunța instanța?

Suspendarea pentru decesul uneia dintre părți

  1. Ce soluții procedurale se pot identifica în ipoteza în care există interesul declanșării unui proces împotriva uneia dintre părțile raportului juridic litigios, decedate, fără stabilirea moștenitorilor? Dar, în ipoteza în care există interesul pentru continuarea procesului suspendat, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. (1) NCPC?

Administrarea probatoriului. Principiul disponibilităţii limitează principiul aflării adevărului (art. 211 NCPC)?

  1. Se poate dispune ca măsură provizorie administrarea unor probe (depunerea unor înscrisuri, ataşarea dosarului administrativ, depunerea unei documentaţii, solicitarea unor documentaţii de la terţi etc.) încă de la primirea cererii sau cel puţin după regularizarea ei şi comunicarea duplicatului pârâtului? Sau numai sub rezerva dezbaterii lor în contradictoriu şi numai dacă părţile sunt de acord?
  2. Dacă una din părţi se opune administrării unei probe sau susţine că nu există (există controverse cu privire la conţinutul unei documentaţii, aflate în depozitul autorităţii care se opune, care ar fi esenţială pentru analizarea legalităţii unui act), în situaţia contestării unui act administrativ cu caracter normativ, se impune respectarea principiului disponibilităţii, cu eventuale repercusiuni asupra soluţiei pronunţate sau principiul aflării adevărului şi securităţii juridice impune administrarea lor în orice condiţii?

Efectele hotărârii judecătorești

  1. Care este impactul excepției nulității absolute, admisă de instanță, asupra unei acțiuni întemeiate pe o altă cauză de nulitate absolută/acțiuni în nulitate relativă/acțiuni în răspundere contractuală (opozabilitate, autoritate de lucru judecat)?

Suspendarea hotărârii primei instanțe cf. art. 450 NCPC. Motive

  1. Este întemeiată practica unor instanțe de a admite cererile de suspendare a executării provizorii, în baza art. 450 NCPC, dacă sunt îndeplinite condițiile formale (în special plata cauțiunii), fără analiza de fond a cererii?

Legalitatea căii de atac

  1. Pentru procesele începute după intrarea in vigoare a Legii nr. 138/2014, în ce ipoteze se va aplica art. 457 alin. (3) NCPC, respectiv art. 457 alin. (4) NCPC? Dispozițiile legale menționate pot fi aplicate, prin analogie, și atunci când eroarea primei instanțe se referă nu la calea de atac, ci la termenul de declarare (de ex., se indică, în mod corect, calea de atac a apelului, dar, în locul termenului de 15 zile, legal aplicabil, se indică 30 de zile)?

Neînrăutățirea situației în propria cale de atac

  1. Ce se înțelege prin ″consimțământul″ exprimat de apelant cu privire la înrăutățirea situației sale în propriul apel (art. 481 NCPC)?

Motive în apel

  1. Ce se înțelege prin ″motive″ în sensul art. 478 alin. (2) teza întâi NCPC? Este vorba de motivele cererii de apel sau de motivele cererii de chemare în judecată? Distincția ″motive″ (art. 478 alin. 2 NCPC) – ″cauza cererii de chemare în judecată″ (art. 478 alin. 3 NCPC).

Caracterul devolutiv al apelului. Tradiție vs. evoluție

  1. Pornindu-se de la ideea caracterului devolutiv al apelului, în mod tradițional, greșelile procedurale efectuate de una dintre părți în primă instanță (de ex. nedepunerea întâmpinării cu consecința decăderii din dreptul de a propune probe) sunt remediate prin intermediul apelului formulat de partea în cauză. Un astfel de apel, prin care partea invocă nulitatea hotărârii primei instanțe, ca urmare a propriei sale culpe, este admisibil, în raport cu dispozițiile art. 178 alin. (2) NCPC? Acest text legal, împreună cu alte texte, cum ar fi art. 479 alin. (1) și art. 480, art. 254 alin. (2) NCPC, ar putea fundamenta ideea admisibilității apelului numai dacă este vorba despre o eroare a instanței (apreciată în raport cu cadrul legal procedural avut la dispoziție de instanță, în funcție de comportamentul procesual al părților), iar nu a părții care formulează apelul? (Pentru o soluție jurisprudențială ce tinde să se apropie de această interpretare, a se vedea, decizia Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nr. 5227/R din 4 octombrie 2012, rezumată în Revista română de dreptul muncii nr. 2/2013, sub titlulPlata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă“)

Apelul incident împotriva considerentelor

  1. Sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, admiterea căii de atac împotriva unei hotărâri de admitere a cererii introductive pentru unul dintre mai multele temeiuri (principal și subsidiare) invocate de reclamant, avea drept consecință trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea celorlalte motive invocate ca temei al acțiunii prin cererea introductivă (prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului), chiar dacă, prin ipoteză, instanța de apel nu fusese investita (pentru că nici nu se putea) cu un apel al părții care a câștigat procesul. Având în vedere că noul Cod de procedură civilă reține posibilitatea atacării considerentelor, cu menținerea soluției din dispozitiv, este obligat reclamantul să formuleze o astfel de cale de atac – de ex. apel (incident) împotriva considerentelor – pentru a supune examinării instanței de apel și celelalte motive prezentate ca temei al cererii introductive (desigur, în speță, apelul incident împotriva considerentelor ar fi admisibil numai în cazul admiteri apelului principal)? Cu alte cuvinte, de vreme ce acum reclamantul care a câștigat procesul, beneficiază de un cadru procesual adecvat pentru atacarea sentinței primei instanțe, mai poate instanța care soluționează calea de atac a celeilalte părți să decidă din oficiu, fără să fi fost sesizată de reclamant, necesitatea analizării în întregime a cererii introductive (prin trimiterea cauzei spre rejudecare)?

Recursul provocat

  1. Recursul reclamantului căzut în pretenții împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în judecată permite instanței de recurs să analizeze și soluția respingerii ca rămasă fără obiect a cererii de chemare în garanție formulate de pârât, în lipsa recursului provocat declarat de acesta din urmă (cf. art. 491 cu referire la art. 473 NCPC)? Poate fi calificată drept recurs provocat simpla solicitare a intimatului-pârât, făcută pe cale de întâmpinare, să fie la rândul ei admisă cererea de chemare în garanție?

Reevaluarea în recurs a situației de fapt

  1. Posibilitatea limitată a instanței de recurs de a cenzura stabilirea situației de fapt, prin raportare la dispozițiile art. 488 NCPC. În practica judiciară există recursuri întemeiate formal pe art. 488 pct. 8 NCPC (sau chiar pe inexistentul “art. 4881 NCPC”) prin care se critică doar greșita stabilire a situației de fapt de către prima instanță… Există, totuși, vreo posibilitate de a cenzura eroarea de fapt, mai ales când prima instanță nu a luat în considerare deloc o probă legal administrată, ori o probă concludentă și utilă a fost respinsă fără o motivare pertinentă?

Limitele rejudecării

  1. Poate instanța de trimitere, căreia instanța de recurs i-a dat indicații în legătură cu soluționarea pe fond a cauzei (sau chiar aceeași instanță de apel sau recurs, care judecă fondul, ca urmare a unei hotărâri intermediare de anulare sau casare), să soluționeze cererea în baza unei excepții procesuale, fără a mai pune în discuție fondul cauzei? (A se vedea și ICCJ. Excepţia tardivităţii soluţionată în rejudecare)

Lipsa autorității de lucru judecat a ordonanței de plată

  1. Poate pârâtul împotriva căruia este admisă o cerere, promovată pe calea ordonanței de plată, să suțină o acțiune, promovată potrivit dreptului comun, prin care să obțină, pe baza mijloacelor de probă inadmisibile în procedura specială, suma pierdută în urma punerii în executare a ordonanței? Lipsa autorității de lucru judecat a hotărârii din procedura specială are în vedere doar ipotezele în care cererea reclamantului este respinsă sau îl protejează, deopotrivă, pe pârâtul pe care cadrul probatoriu strict al procedurii speciale l-a oprit din a propune probe de natură să schimbe soluția?

Procedura cu privire la cererile de valoare redusă

  1. Judecătorul învestit cu o cerere de valoare redusă (art. 1025 și urm. NCPC) este obligat, în valorificarea posibilității oferite de art. 1029 alin. (2) teza întâi NCPC, să pună în discuția părților existența unei clauze abuzive atunci când cererea este promovată împotriva unui consumator?

Contestația la executare. Competența de judecată

  1. Care este înțelesul exact al ipotezei prev. de art. 713 alin. 2 teza a II-a NCPC, după modificările aduse prin Legea nr. 138/2014 în ce privește competența instanței de executare (art. 650)? Există un caz de competență alternativă? În ce situații?

Prescripția dreptului de a obține executarea silită

  1. Având în vedere disp. art. 705 NCPC, care este termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a contractului de ipotecă încheiat sub imperiul vechiul Cod civil (1865) în care este menționată în mod expres suma împrumutată, în cazul în care creditul a fost declarat scadent anticipat? Poate fi considerat contractul de ipotecă un titlu independent de contractul de credit pe care îl garantează, (în contextul în care suma imprumutată este menționată în mod expres în contractul de ipotecă)?

Restituirea cauțiunii

  1. Se poate dispune restituirea imediată a cauțiunii depuse pentru suspendarea executării silite (admise), în ipoteza în care contestația la executare a fost, la rândul ei, admisă definitiv sau urmează a se aplica dispozițiile art. 1063 alin. (2) NCPC?

Licitația și adjudecarea imobilului

  1. Cf. disp. art. 845 NCPC, dacă în urma stăruinței creditorului la al treilea termen de licitație imobilul nu este valorificat iar creditorul stăruie în vânzarea acestuia la licitație publica, în ce condiții se vor organiza următoarele licitații până la valorificarea imobilului și care este pretul de pornire al acestora?

ÎNREGISTRARE VIDEO

Înregistrarea video este rezervată pentru membri.