TRANSCRIPT
[restrict]

Panel I

Evelina Oprina: Bună dimineața și bine ați venit la tradiționala noastră conferință de executare silită! Am înțeles de la organizatori că suntem la cea de-a 6-a ediție, iar particularitatea acestei conferințe este anul acesta cel puțin una în sensul că eram obișnuiți cu acest eveniment în luna iunie, era o tradiție, anul acesta organizatorii s-au gândit să devanseze evenimentulcu prilejul pe care-l știți foarte bine acela al aniversării unui număr de 4 ani de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. 4 ani de la momentul la care el a devenit activ, dacă ne gândim la anul la care a fost conceput ar fi mai mulți, însă ne raportăm efectiv la intrarea lui în vigoare. 4 ani, așadar. În acest răstimp de 4 ani, lucrurile au evoluat foarte mult, e un gând pe care vreau să vi-l transmit de la început, cred că ați simțit și dumneavoastră că executarea silită a intrat într-o altă fază din punctul meu de vedere al evoluției, practica judiciară ne relevă din ce în ce mai multe aspecte care necesită clarificări, aspecte din ce în ce mai complexe și mai dificile. Vom începe, nu vreau să pierdem prea mult timp cu discuțiile introductive. Am să vă dau și câteva detalii organizatori înainte de a începe primul panel. Pentru început, vreau să vi-l prezint pe domnul vicepreședinte al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, domnul executor judecătoresc Stelian Dincă, îi urăm bun venit în mijlocul nostru și îl voi ruga să ne adreseze câteva cuvinte de deschidere, după care voi prelua eu și vă voi mai releva câteva chestiuni administrative. Vă rog!

Stelian Dincă: Doamnelor și domnilor, bună dimineața! Permiteți-mi să încep prin a mulțumi în numele conducerii UNEJ pentru invitația care ne onorează și sunt bucuros că am ocazia ca în cadrul acestei conferințe să-mi exprim direct și nemijlocit mulțumirea datorată existenței unei manifestări atât de prestigioase. Îmi amintesc că acum mulți ani la începutul existenței profesiei de executor judecătoresc, un sistem de autofinanțare, un asemenea eveniment era greu de imaginat, dar nu mult după aceea analizând modul în care viața o lua înaintea legislației am ajuns la concluzia că doar pregătirea temeinică și continuă a noastră, a practicinielor executării silite ne poate transforma și menține ca adevărați profesioniști ai acestei ramuri a dreptului. Participarea executorilor judecătorești la evenimente de amploarea și prestigiul celei de astăzi este unul din mijloacele prin care dezideratul adus în discuție mai înainte poate fi împlinit. Schimbul de opinii cu celalalte profesii juridice în cadrul unor conferințe sau simpozioane științifice poate doar benefic tuturor participanților. Datorită acestor schimburi au luat naștere opere remarcabile în domeniul executării silite așa cum este de exemplu Tratatul teoretic și practic de executare silită, un remarcabil ghid al executorului judecătoresc, dar și volumele de conferință cu un conținut științific incontestabil la fel ca și Revista română de executare silită, acum o revistă de referință în domeniul dreptului executării silite, precum și alte opre absolut remarcabile. Au participat și uneori au colaborat la realizarea acestora deopotrivă judecători, procurori, avocați, executori judecătorești, practicieni în insolvență, dar teoreticieni de seamă ai dreptului românesc. La manifestarea de astăzi își aduc de asemenea aportul judecători, procurori, avocați și executori judecătorești și ce mă bucură cel mai mult este faptul că executorii judecătorești sunt reprezentanți la nivelul lectorilor acestei conferințe din toate vârstele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. Avem un executor a cărui experiență profesională este egală cu vârsta Uniunii, domnul Eugen Hurubă, un executor a cărui vechime în profesie este aproximativ egală cu jumătate din vârsta Uniunii, domnul Bogdan Dumitrache, ambii sunt și cadre universitare și mai este doamna Nicoleta Răduță care este și un executor nou în profesie, dar care este și un om tânăr ca vârstă și care sunt convins că dorește să insufle acestei profesii ambiția și determinarea tinereții proprii. Despre ceilalți lectori nu îndrăznesc să mă pronunț în legătură cu vârsta sau experiența profesiei domniilor lor, cunoaștem cu toții valoarea incontestabilă a conribuției pe care au adus-o dreptului românesc actual, în special celui execuțional și pentru asta le suntem recunoscători. Trebuie să admitem cu toții că deși despre executarea silită se spune că este faza a doua a procesului civil, importanța acesteia nu este una secundară, stabilirea ordinii de drept încălcate prin intermediul executorului juecătoresc, uneori chiar și cu ajutorul forței publice este un element esențial al statului de drept, domnia legii. Tocmai de aceea trebuie să-I acordăm cu toții atenția cuvenită. Cum spuneam la început, viața o ia tot timpul înaintea legislației, iar scopul evenimentele de acest gen este acela de a se asigura și de a găsi soluții pertinente și legale de rezolvare a problemelor nou apărute sau de găsi acele propuneri de lege ferenda care să ducă la modificarea legislației în așa fel încât aceasta să cuprindă o cât mai mare arie de eventuale probleme ce pot apărea și soluțiile de rezolvare a acestora. Acesta deoarece modificări dese aduse legislației mai cu seamă procedurii de executare sunt neproductive și duc la îngreunarea activității executorilor jduecătorești, deja unii dintre noi și mai vechi în profesie lucrăm după 4 proceduri și mai norocoși dintre dumneavoastră lucrează după minimum 2, dar urmează să apară în curând o a treia modificare, o a treia procedură și în viața dumneavoastră, deoarece la Parlament este o nouă modificare a Codului de procedură civilă. Nu doar procedura trebuie întărită, ci și instituția executorului judecătoresc, Legea 188/2000 privind executorii judecătorești are anul acesta 17 ani de la intrarea în vigoare și deși de-a lungul timpului au fost aduse numeroase modificări, conținutul acesteia lasă încă de dorit. Nu suntem în prezența unei legi cu prevederi clare, largi, armonizate cu legislația europeană și de aceea lucrările unor astfel de conferințe în care se dezbat și probleme legate și de legislația executorilor judecătorești prezintă pentru noi un real interes. Este foarte important ca folosind argumentație solidă să putem ca împreună cu partenerul nostru tradițional pe această direcție, mă refer aici la Ministerul Justiției, să elaborăm un pachet legislativ modern, lege, regulament, statut pe care Ministerul să-l înainteze și să-l susțină în Parlament, deși profesia de executor judecătoresc s-a dezvoltat și se afirmă continuu ca o profesie din ce în ce mai puternică în cadrul profesiilor juridice liberale, suferind în acest multiple transformări, totuși drumul transformărilor nu este încă finalizat. Profesia trebuie să țină pasul cu modernizarea societății, cu noile realități economice, sociale și juridice, modernizarea profesiei de executor judecătoresc reprezintă de acum un lucru necesar. În încheiere, vă doresc dezbateri furtunoase și fructuoase. Mulțumesc!

Evelina Oprina: Mulțumim, domnule vicepreședinte! Sunt convinsă că dezbaterile vor fi fructuoase, dar mai ales furtunoase, mulțumim frumos, în măsura în care timpul vă permite și puteți rămâne alături de noi, cu drag ne bucurăm de prezența dumneavoastră. Nu vom mai pierde mult timp, ați văzut că evenimentul este structurat astăzi în 4 paneluri, eu voi fi gazda dumneavoastră pe primele 2, urmând ca în partea a doua să mă înlocuiască domnul Bogdan Dumitrache. Primele 2 paneluri au componență interesantă și anume, un judecător și un avocat. Așa cum vă spuneam, executarea silită din punctul meu de vedere a trecut la un alt nivel, într-o altă fază a analizelor, în cei 4 ani de existență activă a Codului, dar nu numai, așa cum spunea și domnul vicepreședinte Dincă, s-a scris destul de mult pe zona executării silite, mult mai mult decât în condițiile reglementării anterioare, avem tratate, avem monografie, avem lucrări, avem reviste de specialitate. Însă cel puțin eu simt că am depășit momentul în care executarea silită era analizată din punct de vedere didactic, să spunem așa, cred că am depășit etapa aceasta și deja activitatea practică ne relevă problematici din ce în ce mai dificile care reclamă răspunsuri clare și după cum am perceput din nou, constat că aceste răspunsuri nu mai sunt ușor de dat și răspunsurile nu mai sunt ce par a fi la prima vedere. De aceea, cred că trebuie să depășim și fac un apel în acest sens la toți cei care lucrăm sau suntem implicați într-un fel sau altul pe această zonă, trebuie să depășim interpretările strict textuale și să punem foarte mult accent pe rațiunile pe care legiuitorul le-a avut în vedere de fiecare dată când suntem puși în fața unui text pe care trebuie să-l interpretăm. Încă un gând și închei. Executarea silită se dezvoltă sau a început să se dezvolte și pe zonele conexe, adică zone care au tangență cu executarea silită și vorbesc aici de zona insolvenței, de zona contenciosului administrativ, de zona dreptului muncii ș.a.m.d. astfel încât în conferința noastră de astăzi vom încerca să atingem și aceste zone. Vreau ca dezbaterile să fie interactive cu rugămintea să lăsăm speakerul să-și prezinte raționamentul, după care după fiecare problematică pe care o analizăm în măsura în care din partea dumneavoastră sunt întrebări, să încercăm să le și rezolvăm. Avem însă și un timp. Eu o să încerc să gestionez și o să atrag lectorilor în momentul în care e cazul să ne apropiem de final, pentru că trebuie să lăsăm tuturor posibilitatea de a-și prezenta tematicile. În panelul numărul 1, avem 2 speakeri în ordinea în care vor prezenta vi-i prezint și eu, este vorba de domnul judecător Vasile Bozeșan, judecător la Tribunalul Teleorman, un teoretician în primul rând și practician în al doilea rând, activ și foarte activ chiar în ultima perioadă în zona executării silite, personal am mare încredere în raționamentele pe care acesta le face pentru simplul motiv că veți vedea și astăzi, sunt convinsă, înțelege să își argumenteze temeinic fiecare soluție pe care v-o propune și de asemenea pentru faptul că este întotdeauna deschis la dezbateri contradictorii. În al doilea rând, este alături de noi și domnul avocat Ionuț Șerban de la Țuca Zbârcea & Asociații, domnul avocat astăzi se va apropia de o zonă conexă executării silite, zona contenciosului administrativ, ne va prezenta câteva probleme specifice executării hotărârilor judecătorești în această materie, este o zonă sensibilă și particulară față de zona dreptului comun și e important să înțelegem particularitățile și linia de demarcație între executarea de drept comun și cea specială. Să începem cu primul dintre speakeri, cu domnul judecător Vasile Bozeșan care vă va prezenta 3 tematici, 2 dintre ele în legătură cu procedura popririi, una dintre ele este cea pe care o aveți pe fila pe care o găsiți în mapă, întrebarea numărul 1 care vizează anumite problematici privind îndreptățirea debitorului de a critica și acționa împotriva inactivității executorului judecătoresc. Vreau să-l întreb pe domnul judecător dacă va începe prezentarea cu această tematică. Sau nu? De ce-l întreb? Dacă la prima vedere vi s-ar părea că nu e atât de atractivă, eu personal mi-am pus câteva întrebări și sper că domnul judecător ne va lămuri și ne va răspunde, are debitorul nostru interes să acționez în vreun fel în ipoteza în care executorul judecătoresc rămâna în inactivitate? Oare să aibă vreun astfel de interes? Oare curgerea executării silite sau a acestui termen de inactivitate nu-i profită debitorului sub amenințarea unor acțiuni care planează asupra creditorului? Haideți să vedem dacă este așa cum pare la prima vedere sau dimpotrivă lucrurile sunt un pic mai complicate și trebuie să facem niște rațiuni mai profunde. Vă rog!

Vasile Bozeșan: Bună ziua tuturor! Mă bucur că tema suscită interes tocmai pentru moderatorul nostru, era pregătită doamna profesor să înceapă să și vorbească despre această temă, oricum a început prin a-și pune întrebări, ceea ce e primul demers în orice reflecție. Chestiunea pe care o găsiți la punctul 1 vizează ipoteza în care se ridică întrebarea dacă debitorul poate să critice inactivitatea executorului și să-i solicite să urmeze demersul execuțional și să finalizeze executarea silită. De la început fac precizarea că nu avem în vedere ipoteza în care debitorul îi solicită executorului să ia o măsură, să îndeplinească un act care îi profită debitorului, dar de natură să blocheze demersul execuțional al crediorului și aici mă gândesc de pildă la un exemplu, când debitorul câștigă în contestația la executare, i se admite contestația la executare, ae o încheiere prin care se desființează anumite acte de executare, iar în acest caz în mod firesc debitorul are interes să-i solicite executorului să se conformeze încheierii de admitere a contestației. Această ipoteză nu o avem în vedere în discuția noastră pentru că vizează chestiuni de natură să blocheze demersul execuțional al creditorului. Întrebarea pe care vreau să o discutăm vizează exclusiv ipoteza în care debitorul dorește să se finalizeze procedura de executare, să-i ceară executorului judecătoresc să facă toate actele necesare pentru finalizarea procedurii și să realizeze creanța și să-și stingă el datoria. Ne-am putea întreba la prima vedere, primul aspect care pare a veni în discuție este care este interesul. Fără îndoială că în 98% din cazuri, debitorul nostru dorește să treneze procedurii execuțională, să se sustragă, să o amâne ș.a.m.d. Însă așa cum vom arăta, nu sunt excluse ipotezele în care poate fi vorba de un astfel de interes al debitorului. Fără a căuta de altfel ipoteze atipice pentru a justifica oarecum legitimirea debitorului de a solicita executorului să îndpelinească actele de executare, un prim argument care vizează interesul în orice procedură execuțională este cel care rezultă din ideea de celeritate execuțională. Celeritatea este un principiu care se subsumează principiului fundamental al dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (2), nu facem teoria principiului dreptului la un proces echitabil, al celerității, cu toți îl știm. Doar precizez faptul că trebuie avut în vedere că celeritatea este un principiu al procedurii, nu este un principiu de natură să protejeze doar creditorul, este un principiu care se aplică privitor la toți participanții. Iar explicația, argumentul în acest sens cu privire la debitor, în sensul că celeritatea protejează și debitorul rezultă din faptul că în procedura execuțională există o anumită incertitudine și pentru debitor, o incertitudine care intervine inclusiv în ipoteza în care titlu executoriu este hotărâre judecătorească definitivă în sensul că a tranșat irevocabil, definitiv raportul juridic de drept substanțial chiar dacă prin ipoteză raportul juridic de drept substanțial a fost tranșat, este cert, nu-ți mai poți face apărări pe fond, există o anumită incertitudine de natură procesuală în privința debitorului care rămâne supus unei lipse de certitudine cu privire la durata executării, cu privire la timpul până la care va fi menținut în această procedură execuțională, adică nu trebuie confundată certitudinea, eventuala certitudine în raportul de drept substanțial cu incertitudinea de natură procesuală, deci celeritatea ar putea evoca un interes aplicabil oricărui debitor. Dincolo de acest interes general valabil tuturor debitorilor nu este exclus ca un debitor într-o procedură execuțională concretă să invoce și să dovedească existența unui temei, unui interes concret acut. De pildă, mă gândesc la ipoteza în care acesta are un singur bun, un singur imobil de o valoare foarte mare, iar executarea silită a început pentru o creanță relativ mică, peste 10.000 de lei sau chiar sub 10.000 de lei, pentru că în condițiile 813 este posibil să urmărești un imobil ca și pentru o creanță sub 10.000 dacă sunt îndeplinite anumite condiții. În această ipoteză debitorul nostru care vrea să fie de bună-credință și vrea să se finalizeze procedura execuțională urmărește să fie valorificat bunul și să aibă acces la disponibilitățile bănești reprezentând diferența dintre valoarea de adjudecare și valoarea imobilului. El nu poate valorifica singur acest imobil pentru că imobilul este sechestrat, deci iată că pot exista situații în care debitorul de bună-credință să dorească finalizarea procedurii pentru a avea acces la celelalte disponibilități. Nu s-ar putea argumenta pe ideea, deși poate am fi tentați să spunem că debitorul are acces la contestație și că dacă are nelămuriri cu privire la legalitatea fie a titlului, fie chiar a procedurii execuționale are posibilitatea să facă contestație într-adevăr, are, dar prin ipoteza evocată de noi debitorul chiar recunoaște legalitatea creanței, legalitatea titlului, valabilitatea acestuia și mai mult, chiar valabilitatea și legalitatea executării sau nu poate fi exclusă nici ipoteza în care a uzat de contestație, dar a fost respinsă, deci contestația nu poate șubrezi acest raționament, nici ideea că i-am spune debitorului că ai posibilitatea să faci depundere cu afectațiune în condițiile 721 nu este una viabilă, pentru că așa cum am arătat este posibil ca debitorul să nu aibă disponibilități bănești, imobilul sechestrat să fie singurul, imobil pe care nu-l poate valorifica singur și nu mai are alte posibilități, deci nici depunerea cu afectațiune specială de la 721 nu ar putea fi un remediu care să șubrezească raționamentul, concluzia în sensul legitimării debitorului. Nici ideea că prescripția sau perimarea îi asigură celeritatea peocedurii nu sunt argumente valide pentru mai multe argumente, în primul rând pentru că termenele de 3 ani și respectiv de 6 luni prevăzute pentru termenele de prescripție și respectiv de perimare nu sunt de plano termene care să corespundă caracterului optim și previzbil prevăzut de 6 alin. (6) din Codul de procedură civilă, adică pot fi executări în care lăsarea unui termen de 6 luni sau chiar de 3 ani să fie unul care încalcă celeritatea, mai mult, în contextul prescripției este posibil ca tocmai sau în însuși acest termen de prescripție de 3 ani să fie săvârșite acte de executare care noi știm că potrivit art. 790 alin. (1) pct. 4 întrerup prescripția să fie îndeplinite la perioade mari de timp, deci la 2 ani, la 2 ani, la 2 ani și iată că prescripția nu soluționează problematica celerității. În materia cu privire la perimare, lucrurile sunt puțin mai complicate. În primul rând, în condițiile 697 din noul Cod de procedură civilă perimarea capătă o configurație ușor diferită, oricum am înțeles că o să aveți și o temă pe această chestiune, perimarea în condițiile 697 alin. (1) intervine doar în cazul în care creditorul nu îndeplinește un act sau un demers care îi este pus în vedere de către executor, prin urmare iată că pe alin. (1) din 697 perimarea sancționează lipsa de diligență a creditorului și nu a executorului cum ne interesează pe noi. Deci iată că toată această panoplie de aparente remedii la celeritatea, la dreptul, la lipsa de celeritate a procedurii nu sunt suficiente nici contestația, nici depunerea cu afectațiune specială, nici perimarea și nici prescripția. Concluzionând, trebuie considerat și cred cu tărie că trebuie concluzionat că debitorul are posibilitatea de a cere executorului  judecătoresc în cazul în care acesta trenează executarea să îndeplinească actul de executare normal, firesc care se încadrează în acest demers execuțional. În cazul în care executorul refuză, debitorul are dreptul la contestație la executare împotriva refuzului 712 alin. (2), alin. (1) teza a II-a fiind după opinia mea fără îndoială o persoană vătămată sau interesată în sensul tezei I a aceluiași alineat. În același context aș mai aduce în discuție posibilitatea suspendării executării la cererea creditorului, posibilitate recunoscută expres de 701 alin. (2) Cod procedură civilă. Cum este protejat debitorul față de acest drept care iată este recunoscut creditorului în procedura execuțională? Aici așa cum a antamat doamna profesor nu ajunge să citim textele în litera lor, adeseori prea rece, ci trebuie să înțelegem rațiunea unor texte și mai ales jocul principiilor în procedura execuțională. Creditorul are dreptul să ceară suspendarea, într-adevăr legiuitorul s-a preocupat de remediile pentru acest drept și a prevăzut în 697 alin. (2) teza a II-a că pe perioada termenului de suspendare la cererea creditorului, perimarea nu se suspendă. Aici fac o mică paranteză, să știți că este o chestiune foarte interesantă, comparând vechiul 389 din vechiul Cod de procedură civilă și 697 din noul Cod de procedură civilă. Pe vechiul Cod 389 cu toate că textul evocă ipoteza în care creditorul lasă să treacă 6 luni, în subtext identificăm lipsa de diligență a executorului, doar pe noul Cod se prevede că lipsa de diligență a creditorului operează doar în cazul în care nu îndeplinește un act sau un demers necesar. În paradigma 697 din noul Cod de procedură civilă am fi tentați pe alin. (2) teza a II-a adică atunci când nu se suspendă termenul de perimare să spunem că acea perimare de la alin. (2) teza a II-a ar opera doar în cazul în care vizează o perimare prevăzută de alin. (1) adică atunci când i se pune în vedere să îndeplinească un act sau un demers necesar executării silite, ceea ce nu-i tocmai exact pentru că observăm că legiuitorul a jonglat cu formele textului, adică a ami integrat și condiția ca creditorul să nu îndeplinească un act ce a fost pus în vedere, dar rațiunea a păstrat-o și este firesc să fie păstrată. În ce sens? Adică și în cazul în care nu îi pune în vedere executorul creditorului să îndeplinească un act și suntem în ipoteza simplă a unei suspendări cerute de către creditor, va curge termenul de perimare, deci alin. (2) teza a II-a nu trebuie raportată necesarmente la sintagma dacă i s-a pus în vedere de la alin. (1). În această situație, deci avem o reglementare, o punere în balanță de către însuși legiuitor a dreptului de a cere suspendarea de către creditor și protrecția pe termenul de perimare, în acest caz după opinia mea legiuitorul a pus în balanță disponibilitatea creditorului care foarte important nu este una absolută și are o valență specifică în executare spre deosebire de cea din procedura judiciară, a pus în balanță acest drept la disponibilitate al creditorului cu dreptul la celeritate al debitorului. Dacă aveți întrebări pe această chestiunea? Deci debitorul poate face contestație, poate cere executorului să facă un act de executare, iar dacă refuză, să facă contestație, nu este exclus acest lucru, aș vrea să mai punctez, nu este exclus în ipoteza în care în cazul suspendării când creditorul cere suspendarea, creditorul poate să facă contestație chiar și împotriva închierii executorului prin care a dispus suspendarea. În care ce poate să invoce? Poate să invoce fie abuzul de drept, pentru că abuzul de drept poate fi invocat oricând și în orice ipoteză dacă sunt îndeplinite condițiile, fie faptul că interesul lui concret și actual, nu interesul general la celeritate, interesul lui concret, actual, acut în procedura această primează în raport de dreptul creditorului la suspendare, raport pe care îl verifică atât executorul, cât și instanța de executare. Dacă aveți întrebări? Disponibilitatea creditorului fără îndoială că se oprește la poarta abuzului de drept, nu poate intra pe terenul abuzului de drept. Chiar și în lipsa abuzului de drept, disponibilitatea în faza executării și aici ne referim la creditor în special, dar și al debitorului, pentru că și lui îi sunt recunoscute prerogative de disponibilitate în faza executării, deci această disponibilitate are o specificitate care trebuie înțeleasă în contextul executării, nu se pot lua regulile din dreptul comun al procedurii și aplicat tale quale, ele într-adevăr principiile se întind și în faza executării, însă trebuie adaptate contextului execuțional, mai mult, trebuie corelat cu principiul legalității și cu drepturile celorlalte părți în faza execuțională și aici este de ajuns să vă fac trimitere la principiul legalității prevăzut de 725 Cod procedură civilă, dar și de 727 același Cod cu privire la rolul activ al executorului, texte care evocă necesitatea respectării drepturilor tuturor participanților, conclusiv pentru a transforma cumva discuția în cu totul altă temă, în cazul în care prin acte de dispoziție fie unilaterale, fie concursuale sau amiabile, mutuale între părți, riscă să se încalce drepturile unor terțe persoane sau mai mult, drepturilor unor participanți în faza execuțională, nu poate validat acest demers. În contextul în care a început vânzarea la licitație, în acea situație odată cu realizarea publicațiilor de vânzare, odată cu înscrierea potențialilor adjudecatari pentru vânzare cu depunerea garanțiilor se activează în favoarea acestora o serie de drepturi, de expectații care nu pot fi suprimate prin acordul chiar neabuziv, care nu evocă conivența în defavoarea terțelor persoane.

Participant: De exemplu, nici să renunțe la forma de valorificare a bunurilor, actul acesta este irevocabil și vânzarea trebuie să fie ținută.

Vasile Bozeșan: Cu privire la disponibilitatea creditorului, fără îndoială că este titularul demersului execuțional și este stăpânul lui. Ca titular al demersului. Însă nu este titularul formelor procesuale. Creditorul poate renunța oricând la executare, deci al executare, dar și aici sub rezerva abuzului, până nu renunți și începi iar executare ș.a.m.d. Poate renunța la modalități de executare, la forme de executare, dar nu se poate juca, să spunem așa, cu procedura în cadrul executării, în cadrul modalității respective, ca atare odată ce s-a activat procedura vânzării, în opinia mea nu poate de pildă ca să vă dau un exemplu cere suspendarea vânzării la licitație, nu o poate cere.

Participant: Procedura trebuie derulată până la capăt. Aș putea să înțeleg că în măsura în care creditorul cere suspendarea executării și este necesar pentru protecția drepturilor inclusiv la un proces echitabil al debitorului să îi permită în valorificarea bunului ca acesta ar trebui măcar să obțină posibilitatea de a organiza o vânzare amiabilă? Adică aș putea să înțeleg că 754 este compatibil și cu o suspendare a executării silite la cererea creditorului? Se poate organiza o vânzare amiabilă fiind în afara executării silite?

Vasile Bozeșan: Anterior vorbeam disponibilitatea părților, aceste părți, creditorul și debitorul fără îndoială că pot conveni în virtutea principiului disponibilității lor să stingă creanța, deci pot încheia înțelegeri. Avem un text care vorbește clar, se poate înțelege, însă dacă se intră într-un context, dacă se deschide un context în care deja sunt activate interese și drepturi legitime ale altor participanți, ale altor terțe persoane, jocul se complică, adică trebuie avut în vedere trinomul, creditor, debitor și terț.

Evelina Oprina: Mulțumim frumos și pentru întrebare. Mai sunt pe această chestiune? Ca să îi dau răgaz domnului judecător să treacă la următoarea temă, deși nu cred că are neapărat nevoie, îmi ceream eu de fapt acest răgaz, vreau să punctez 3 chestiuni pe care le-am reținut din prezentarea domnului judecător. 1. E foarte important acest joc al principiilor, vedeți că în orice raționament pe care îl facem ne întoarcem și apelăm la principiile care guvernează executarea silită, în special procesul civil în ansamblu. 2. Cred că nu mă-nșel, dar tot ce ați prezentat aici dumneavoastră sub aspectul formelor de acțiune a debitorului în a se opune inactivității executorului, respectiv creditorului se subsumează tot disponibilității care de această dată îmbracă latura pasivă a executării, pentru că și din prisma debitorului vorbim de o disponibilitate din perspectiva apărării. 3. Domnul judecător a lansat și a ridicat o problemă importantă asupra căreia merită cu toții să reflectăm pe viitor, aceea a raportului între suspendarea executării silite și perimarea executării silite, acel raport între 697 alin. (1), 698 cu suspendarea termenului de perimare, domnul judecător a spus că opinează că ipoteza din 698 alin. (2) nu trebuie necesarmente subsumată ipotezei din 697, adică să avem un termen de perimare care să fi început să curgă în condițiile de drept comun, adică atunci când executorul îi cere creditorului să facă în mod expres un act sau demers și nu-l îndeplinește, e de reflectat la această chestiune și poate vedem pe viitor și alte argumente. Am încheiat această temă, îl rog pe domnul judecător să treacă la cea de-a doua temă cu rugămintea, că mi se pare că cea de-a treia e mult mai interesantă și comportă un pic mai multe discuții, poate avem timp un pic mai rapid pe cea de-a doua temă.

Vasile Bozeșan: Mi-ați răpit 5 minute, le vreau înapoi. În completarea răspunsului colegei care a pus această întrebare, dacă citim 721, depunerea cu afectațiune specială, textul este clar, până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare, debitorul sau terțul poate obține desființarea măsurilor consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziția executorului suma respectivă, adică trebuie corelate și cu această chestiune. Asta nu înseamnă că debitorul prin demersul lui volițional unilateral nu poate să achite toată suma care este o valență a disponibilității, să achite toată sumă și să sisteze întregul proces. A doua temă – corelarea limitelor, foarte mult se poate discuta pe următoarele 2 probleme pe care doresc să le discutăm, o să merg mai în viteză, iar dacă sunt întrebări, putem discuta, de altfel pot să fac și precizarea că aceste următoare 2 teme la care am reflectat oarecum urmează să le dezvolt mult mai amănunțit în volumul 2 al lucrării ce va apărea în toamnă, știți despre ce este vorba. Executarea silită și dificultăți și soluții practice. Corelarea limitelor, cum se corelează limitele validării popririi cu limitele executării împotriva terțului poprit în temeiul hotărârii de validare? Ipoteza este oarecum simplă, când întreaga creanță a creditorului urmăritor față de debitor, cât și creanța debitorului urmărit față de terțul poprit sunt oarecum, să spunem, determinate, e o formulă care nu e tocmai riguros exactă în context civil și procesual, însă mă folosesc și de această formulare, adică noi știm cât datorează exact la acest moment creditorul și cât datorează debitorul. În acest caz fără îndoială că atât limitele validării, limitele superioare ale validării, cât și limitele până la care poate fi executat terțul poprit sunt clare, determinate de limita maximă impusă fie de creanța creditorului, dacă este mai mică, fie de către creanț debitorului dacă aceasta este mai mică, de pildă în cazul în care debitorul urmăritor sau creditorul are o creanță de 1000 de lei, iar terțul poprit datorează 500 de lei către debitorul nostru, fără îndoială că validarea va opera până la limita sueprioară cea mai mică, adică până la 500 de lei și tot pentru 500 de lei putem să și executăm pe terțul poprit. Dacă dimpotrivă creditorul nostru are 500 de lei, are o valoare a creanței de 500 de lei împotriva debitorului poprit, iar debitorul poprit are o creanță de 1000 de lei față de terțul poprit atunci validarea în mod logic operează până la limita de 500 și executarea terțului pentru 500. În această situație lucrurile sunt clare, nu mai insistăm. Apare o problemă când sumele sau poprirea și validarea urmează să fie dispuse pentru sume viitoare, pentru sume cu privire la care nu cunoaștem la acest moment întinderea lor, nu putem cunoaște nici măcar dacă vor exista sau nu în viitor și ne gândim aici fie la raporturile dintre terțul poprit, angajator și debitorul poprit angajat, când cuantumul acestei creanțe a debitorului poprit față de terțul poprit depinde de menținerea raporturilor juridice, depinde de modul în care dacă într-adevăr se naște creanța respectivă sau nu sau și mai acut, pentru că prima ipoteză poate evocă ideea creanțelor condiționale și cu termene, însă dacă ne gândim la ipoteza terțului poprit bancă și debitor client, aici lucrurile sunt și mai acute, noi nu știm dacă acel cont se va alimenta cu anumite sume și se pune întrebarea – care este corelarea limitelor validării popririi cu limitele executării terțului poprit în perioada postvalidare? Deci toată discuția noastră se rezumă exclusiv la ipoteza sumelor viitoare a căror certitudine, existență și cuantum nu pot fi determinate la acest moment. Și mai ales avem în vedere ipoteza în care creanța creditorului, creanța creditorului urmăritor este foarte mare, iar creanța debitorului urmărit este foarte mică în acest moment, de pildă creditorul se îndreaptă împotriva debitorului urmărit pentru 100.000 de euro, iar terțul angajator datorează în fiecare lună debitorului o sumă modică de 1000 de lei. În acest caz, pentru a stabili limitele validării textele sunt destul de clare. 790 alin. (4) privitor la hotărârea de validare prevede că instanța de validare îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului în limita creanței și ne oprim. În limita creanței. Deci, validarea operează pentru întreaga creanță a creditorului, în limita creanței, adică și fără îndoială că este vorba despre creanța creditorului urmăritor care prin ipoteză așa cum am spus este foarte foarte mare. Validarea operează pentru toată această creanță a creditorului urmăritor. Aceeași concluzie rezultă și din 790 alin. (6) teza a II-a cu privire la conturi care prevede că validarea se menține până la realizarea integrală a creanței. Deci, validarea obținută de creditor în ipoteza noastră vizează întreaga lui creanță, chiar dacă este una exorbitantă în raport cu cât datorează terțul poprit. Odată fiind stabilibe aceste lucruri, respectiv că validarea în ipotezele evocate operează până la limita superioară a creanței creditorului acre prin ipoteză este mult mai mare decât creanțele datorate de terțul poprit debitorului poprit, urmează să stabilim care sunt limitele executării terțului poprit. Răspunsul ar putea făăr foarte simplu, însă nu este tocmai așa din păcate. Din păcate, pentru că pornim de la premisa că validarea operează pentru toată creanța creditorului, 792 alin. (1) căutând oarecum să ne clarificăm până la ce limită poate fi executat terțul poprit, 792 alin. (1) vorbește de efectul unei cesiuni de creanță și constituirea unui titlu executoriu împotriva terțului până la concurența sumelor pentru care s-a făcut validarea, deci ar rezulta la prima vedere că avem un titlu executoriu pentru toată creanța pentru care s-a produs validarea care este aceea, creanța creditorului, ceea ce corelat și cu 792 alin. (2) teza a II-a care spune că mă pot îndrepta împotriva terțului ar părea la prima vedere că eu pot pentru toată creanța mea foarte mare să mă îndrept împotriva terțului, împotriva patrimoniului lui, pentru că răspunde cu întreg patrimoniul, ceea ce este un răspuns greșit și din păcate am ținut să discutăm astăzi despre el aici, pentru că din păcate au fost situații în care executorul judecătoresc și din nefericire chiar și prima instanță au confirmat această ideea, că creditorul urmăritor cu o creanță foarte mare se îndreaptă împotriva terțului poprit, împotriva patrimoniului acestuia, împotriva imobilelor acestuia ca să fim mai exacți, pentru a executa această creanță justificat de faptul că validarea s-a produs pentru tot, iar 792 alin. (1) îmi spune că cesiunea și transferul și titlul executoriu se produc până la concurența acestei sume, ceea ce este vădit greșit. De ce? Pentru mai multe argumente. 1. 792 alin. (2) teza a II-a referitoare la vocația titlului executoriu face referire expresă la faptul că executarea împotriva terțului pe baza hotărârii de validare se face în limita sumei ce trebuia consemnată sau plătită, adică terțul poate fi executat silit doar pentru ceea ce nu a îndeplinit în condițiile 787 pct.1 și 2, adică nu a consemnat sau plătit după distincțiile respective sumele respective, deci ne spune clar că în limita sumei ce trebuia consemnată sau plătită. Mai mult, 790 alin. (4) privitor la hotărârea de validare prevede clar că prin hotărârea de validare îl va obliga pe etrțul poprit să îi plătească creditorului în limita creanței suma datorată suma datorată debitorului, suma pe care nu a consemnat-o și trebuia să o consemneze. Împrejurarea că în condițiile 790 alin. (6) validarea așa cum am vorbit se întinde prin efectul “și pentru sumele viitoare”, nu trebuie să conducă la concluzia că în astfel de ipoteze prin hotărârea de validare se produce efectul cesiunii de-ndată cu privire la tot îndrituind creditorul să se îndrepte împotriva terțului poprit dincolo de limita sumelor pe care terțul poprit le datorează debitorului poprit și se execută niște creanțe și aici atenție, se execută niște creanțe care nici nu știm dacă vor exista în viitor așa într-o formulare plastică, să ne gândim de pildă la conturile unor persoane. Eu creditor urmăritor care am obținut validare pentru 100.000 de euro n-am cum să mă îndrept împotriva băncii și îmi plătească toată această sumă, atâta vreme cât noi nu știm dacă în viitor acel cont va fi alimentat și se va naște în sarcina terțului poprit obligația de a plăti. Trebuie concluzionat că acest mecanism al validării cu privire la sume, la acest tip de sume viitoare nu trebuie să conducă la ideea că terțul poprit poate fi executat dincolo de limitele propriei sale datorii față de terțul poprit. Mai mult, nu trebuie supralicitat și exagerat efectul de sancțiune al validării. Validarea nu evocă întotdeauna culpa terțului, să fie foarte clar. Este posibil ca terțul să fie de foarte bună-credință în special având în vedere faptul că el nu are deschisă contestație la executare și pentru a-și face apărări, el nu are decât a aștepta să se deschidă contextul validării, context care poate fi deschis exclusiv în condițiile 790 alin. (1) doar de către creditor, debitor și creditor prin executor. Mai mult 790 alin. (9) – amenda judiciară poate fi aplicată doar în cazul în care terțul a fost rea-credință, adică el are dreptul de a pretinde în mod rezonabil acea sumă nu se datorează. Sunt titluri executorii ale debitorului poprit față de terț care nu constă în hotărâri judecătorești, mai mult, trebuie avut în vedere faptul că nu trebuie să existe un titlu executoriu între debitor poprit și terț, nu trebuie să existe titlu executoriu și prin urmare terțul poprit are îndrituirea legitimă și chiar legală înțeleasă în acest mecanism de a refuza plata, de a refuza îndeplinirea obligațiilor prevăzute de 787 și să aștepte validarea. Legat de aceste chestiuni, deci concluzia trebuie să fie foarte clară că nu poate fi executat terțul poprit dincolo de limita propriei sale datorii față de debitor. Fie că vorbim de o datorie anterioară validării, fie de o datorie născută ulterior. Se ridică o întrebare – în astfel de situații, dacă în raporturile unui debitor poprit angajat și terț poprit angajator se schimbă angajatorul, adică încetează raporturile de muncă după hotărârea de validare, iar debitorul nostru se angajează la un alt angajator. Întrebarea este aceasta: mai trebuie o nouă validare sau nu? Având în vedere faptul că 786 referitor la continuarea popririi spune clar că în cazul în care încetează raporturile poprirea rămâne în ființă, iar vechiul angajator față de care s-a făcut poprirea, trebuie să comunice noului angajator să se conformeze obligațiilor, deci dacă în privința popririi lucrurile sunt certe raportat la 786 se ridică întrebarea dacă este necesară o nouă validare sau vechea validare își menține efectul și cu privire la noul angajator. Răspunsul este foarte logic în opinia mea, nu, validarea nu își poate produce efectele față de noul angajator pentru 2 considerente. În primul rând, validarea operează doar în cazul în care nu își îndeplinește obligațiile, ceea ce prin ipoteză aici noi nu știm dacă și le îndeplinește sau nu și mai mult, acesta este de fapt argumentul, în validare instanța verifică dacă terțul poprit datorează sume de bani, 790 alin. (4), dacă rezultă că terțul îi datorează sume de bani debitorului. Deci n-am cum pe validarea care dobândește un caracter, luați sub rezervă gramaticală, intuitu personae, față de primul terț poprit nu are cum să-și producă efectele, pentru că poprirea se validează doar în cazul în care instanța verifică dacă terțul poprit datorează sume de bani, deci trebuie cerută o nouă validare. O altă întrebare se ridică dacă între momentul înființării popririi și validare, raporturile de muncă încetează, dacă raporturile de muncă încetează existând o perioadă în care avea obligații terțul poprit se mai validează poprirea sau nu, dacă raporturile de muncă încetează cum de altfel se întâmplă în 70% din cazuri, terțul poprit de conivență cu debitorul încetează raporturile de muncă? Se validează sau nu poprirea? Fără îndoială că da, pentru că de esența validării popririi nu este caracterul actual al raporturilor de muncă. Ci existența sau inexistența unei datorii, împrejurare că la 781 alin. (1) referitor la obiectul popririi se face referire la niște sume viitoare în baza unor raporturi juridice existente nu trebuie să ne inducă în eroare, pentru că aceea este ipoteza care privește sume viitoare, însă în ipoteza noastră este vorba despre sume deja scadente. Deci se validează poprirea, întrebarea este – până la cât se validează poprirea în acest caz? Se validează până la concurența sumei pe care terțul trebuia să o plătească debitorului și respectiv creditorului urmăritor între momentul înființării popririi și încetarea raportului, adică 3 salarii, să zicem, sau așa cum vorbeam adineauri până la concurența maximală a creanței creditorului? 3 salarii, dă cineva mai mult? Domnul vicepreședinte spune că se validează pentru tot, dar se execută numai până la concurența celor 3 salarii, însă întreb eu care ar mai fi utilitatea pentru viitor a unei validări până la întreaga creanță a creditorului atâta vreme cât iată că nu mai au raporturi juridice? Totuși eu cred că trebuie validată pentru toată suma creditorului până la limita superioară, pentru că este posibil ca raporturile dintre debitor și creditor adesea de conivență să se reactiveze, însă este foarte important reactivarea raporturilor de muncă dintre aceștia trebuie să producă înainte de desființarea popririi validate în condițiile 794, pentru că după ce se validează poprirea, ea poate fi desființată. Întrebări dacă aveți cu privire la aceste chestiuni, vă rog!

Participant: Am întâlnit puncte de vedere diferite ale executărilor în practică, în legătură cu situația în care aceeași persoană primește adresă de înființare a popririi d ela 2 executori judecătorești diferiți. Același terț poprit. Un punct de vedere este că terțul poprit trebuie mai întâi să vireze banii către executorul care i-a transmis primul adresa urmând ca doar după ce se satisface creanța creditorului să poată vira bani către cel de-al doilea executor judecătoresc, un al doilea punct de vedere este că terțul ar trebui să vireze proporțional către amândoi, dumneavoastră ce părere aveți?

Vasile Bozeșan: În opinia mea, cred că trebuie proporțional, pentru că deși unul dintre creditori prin executor a ajuns să transmită mai repede adresa nu-i creează un privilegiu față de sumele pe care la un moment dat terțul în raport de ambele popriri în ființă trebuie să le consemneze, 787 alin. (2) și mergem pe ipoteza în care sumele urmăribile ale creditorilor nu depășesc suma poprită, pentru că dacă depășesc va trebui o conexare acolo, însă dacă nu depășesc, în opinia mea, ambii creditori au vocații egale la pro parte la suma poprită.

Participant: Deci indisponibilizarea operată ca efect al primei adrese nu este opozabilă și celui de-al doilea creditor care s-a mișcat mai târziu.

Vasile Bozeșan: Indisponibilizarea nu-i opozabilă.

Participant: Asta aș înțelege.

Vasile Bozeșan: Faptul că în condițiile 787 de la momentul primirii adresei de înființare a popririi tu trebuie să indisponibilezi suma și să și o eliberezi fie spre executor, fie spre creditor, nu creează ceva detrimental celorlalți creditori care respectă prevederile legale și mai ales termenele pentru a-și valorifica propriul lor drept de a-și popri suma, nu cred că se produce, pentru că și acea indisponibilizare de care vorbiți dumneavoastră, chiar dacă vorbim de o indisponibilizare efectivă, materială, concretă, din momentul în care am primit adresa de înființare sunt obligat să o indisponibilizez. Nu trebuie exacerbat efectul acesteia în sensul că din moment ce această sumă este indisponibilizată este în opoziție cu ceilalți creditori urmăritori. Lucrurile sunt clare cu privire la dreptul tuturor creditorilor urmăritori de accede la sumele datorate de terți debitorilor dacă respectă aceste prevederi după părerea mea, vocația lor este egală.

Stelian Dincă: Din punctul meu de vedere, dacă-mi dați voie să intervin, nu e uzual, dar ambele ipoteze de care ați făcut vorbire sunt greșite. În mod normal terțul poprit primind și cea de-a doua adresă a unui alt executor judecătoresc trebuie să înștiințeze și pe acesta și pe primul că sunt 2 popriri, să vireze întreaga suma până la concurența ½ din venit, primul executor judecătoresc care el distribuie suma, că altfel tranferăm distribuția sumei obținut din executarea silită către terț, ceea ce legea nu prevede.

Vasile Bozeșan: Legea prevede în mod clar la 787 alin. (2) în materia dreptului comun, iar în privința creanțelor fiscale, avem clar dispoziții cu privire la modul în care distribuie această sumă. Deci dacă suma poprită nu e depășită în cuantum de sumele creditorilor, intervine 787 alin. (2). Dacă este depășită, intervine 789.

Participant: Terțul poprit din eroare virează suma de bani într-un cont al debitorului care din întâmplare este și el obiectul unei indisponibilizări înființate de același executor judecătoresc. În procedura de validare a popririi se poate apăra terțul poprit spunând că până la urmă poprirea are ca fundament ideea de răspundere civilă delictuală, nu există prejudiciu în această situație pentru că banii sunt într-un cont al debitorului, am încălcat obligațiile din greșeală, dar vor ajunge tot la creditor și în acest context. Ce trebuie să facă instanța învestită cu cererea de validare a popririi? Trebuie să dea termene pentru a vedea dacă executorul judecătoresc încasează efectiv sumele de bani din acest alt cont al debitorului sechestrat? Trebuie să aștepte să vadă dacă nu cumva banca își va reține vreun comision în temeiul vreunei garanții asupra contului în așa fel încât se produce în limita acestui comision un prejudiciu creditorului?

Vasile Bozeșan: După mine, chestiunea este problematică, este augumentată artificial. În primul rând, repet, validarea nu are la bază ideea de răspundere delictuală întotdeauna, am spus-o clar, că este un interes legitim al terțului poprit de a aștepta contextul validării. În al doilea rând, în ipoteza dumneavoastră trebuie clarificată intenția primului terț poprit. Dacă primul terț poprit a înțeles să se conformeze obligațiilor executorului înseamnă că el și-a îndeplinit obligația. Ajungerea banilor într-un alt cont putând fi rezolvată strict administrativ, retragele sumele, adică chestiunea aceasta este o chestiune pur administrativă. Deci, virează sumele de bani într-un alt cont care este indisponibilizat.

Participant: Nu îi transferă mai departe către executorul judecătoresc în momentul în care instanța d evalidare trebuie să se pronunțe asupra cererii de validare a popririi?

Vasile Bozeșan: Și acel cont este tot poprit tot de creditorul nostru?

Participant: Da, de același executor judecătoresc și pentru același creditor. Și terțul poprit spune că nu există niciun prejudiciu, sunt niște bani pe care eu i-am virat într-un alt cont al debitorului, dar care vor ajunge până la urmă în aceeași masă din care se va face distribuirea de sume către creditor.

Vasile Bozeșan: Răspunsul este mult mai simplu decât vrem noi să-l facem, în măsura în care se constată că acest terț poprit s-a conformat dispozițiilor și a făcut o plată care din eroare a ajuns în alt cont la care mai mult, chiar executorul are acces, creditorul are acces, nu poate fi validată pentru că ar însemna să-l pui să mai plătească încă o dată în condițiile în care el chiar s-a conformat, că a fost o eroare și banii au ajuns în alt cont asupra căruia surprinzător are acces și executorul și creditorul finalmente la acele sume.

Participant: În ipoteza aceasta nu răspunde terțul poprit, pentru că a acționat din eroare se acoperă răspunderea.

Vasile Bozeșan: Nu a acționat din eroare, el e acționat dintr-o foarte logică voință.

Participant: Eu înțeleg că a virat într-un cont greșit. E o culpă a lui, dumneavoastră spuneți că nu se poate reține o culpă, că e o eroare, el și-a îndeplinit obligațiile, dar nu a făcut-o cum trebuie, pentru că din această eroare e posibil să provoace o pagubă creditorului care o urmărește prin reținerea comisioanele.

Vasile Bozeșan: În opinia mea nu ai cum să mai validezi o astfel de poprire.

Participant: Instanța ce o să facă, o să verifice că banii sunt în cont și nu pot să dispun validarea popririi?

Vasile Bozeșan: Sau să constate că terțul și-a îndeplinit obligația, pentru că terțul vine și nici nu-și face apărări privitoare la inexistența creanței, ci cu privire la faptul că și-a îndeplinit obligațiile. Sumele au ajuns e drept in eroare într-un alt cont, situație care poate fi rezolvată strict factual, n-ai cum să validezi această poprire în opinia mea.

Participant: Referitor la validarea popririi în limita creanței, art. 792 alin. (1) mie mi se pare că trebuie interpretat în sensul că până la concurența sumelor pentru care s-a dispus validare reprezintă limita față de cesiune, adică limita inferioară, în ipoteza în acre această creanță e mai mică, pentru că textul vorbește de cesiune de creanță, singura cesiunea de creanță vizează creanța pe care debitorul o are împotriva terțului poprit.

Vasile Bozeșan: De acord cu dumneavoastră, dar am făcut referire la el în ipoteza pe care am lucrat noi, respectiv creanța creditorului este foarte mare, voiam să spun, exact ce spuneți di dumneavoastră, nu trebuie înțeles că 798 alin. (1) ultima parte ar sugera că executarea silită ulterior merge până la acea limită. Dar totuși o precizare, totuși nu sunteți exact, pentru că limita aceea evocată de 792 alin. (1) vizează limita maximală a creanței creditorului. Dacă este mai mică n-ai cum să validezi, dar dacă este mai mare, validezi până la concurența aceea.

Participant: Datorită efectului de cesiune al validării, cât timp validarea presupune o cesiune a unei creanțe care este cea datorată.

Vasile Bozeșan: Creditorul nostru are o creanță de 100.000 de euro. Iar debitorul trebuia să primească 3 salarii până la momentul validării, până la cât validez creanța? Participant: În ipoteza raporturilor continue în care avem creanțe afectate de condiții și termene, sunt de acord că se poate valida pentru sume viitoare până la acea sumă, însă în ipoteza în care există o creanță clară, cesiunea de creanță operează în limita creanței debitorului împotriva terțului poprit.

Vasile Bozeșan: În ipoteza în care au încetat raporturile vă referiți dumneavoastră. Este și acesta un punct de vedere. Am spus că totuși putem valida până la limita maximală a creditorului pentru că avem și text, avem texte clare care vorbesc de faptul că această validare se menține până la realizarea integrală corelat cu ideea posibilității reactivării raporturilor juridice de muncă, deci eu așa tind să cred aici, care se reactivează înainte de înființarea popririi.

Evelina Oprina: Soluția e clară. Rog organizatorii ca viitoarea conferință să fie dedicată popririi exclusiv. Se pare că măcar o zi dedicată popririi se impune. Haideți să trecem și la cea de-a treia problematică pe care și-a ales-o domnul judecător.

Vasile Bozeșan: Sunt nevoit să fiu și mai scurt tocmai cu o chestiune care suscită foarte mari angoase. Se poate face validarea popririi împotriva angajatorului debitorului salariat dacă angajatorul este în insolvență? Aceasta este o întrebare din public, fac precizarea. Sunt incidente prevederile art. 75 alin. (2) din Legea insolvenței? Deci, întrebare pe care o pune o persoană dintre dumneavoastră. În același context și oarecum va lărgi limitele acestui context de analiză și să nu ne referim decât la contextul precizat de către respectivul participant. S-a pus problema dacă ai un terț poprit insolvent și tu dorești să-ți validezi poprirea ca și creditor urmăritor, vrei să-ți validezi poprirea pentru a obține un titlu executoriu cu care să te înscrii la masa credală, respectând exigențele respective. Adepții acestei teorii nu sunt prea mulți, pentru că nu s-a prea reflectat la această chestiune, dar cei care sunt, avem chiar unul printre noi spun: vreau un titlu executoriu, nu vreau să încalc regulile procedurii insolvenței, vreau să le respect și să mă înscriu și eu ca orice creditor de bună-credință și diligent la masa credală, după opinia mea pentru a da un răspuns la această chestiune trebuie pornit puțin, nu prea mult, deci sunt foarte multe argumente în ceea ce voi susține eu, însă din păcate am intrat în lipsă de respect față de domnul avocat căruia îi cer scuze, am intrat în timpul domniei sale, voi fi foarte scurt, deși problematica este foarte complexă, trebuie să ne întoarcem puțin în diacronic regresiv, în timp, cu privire la înființarea popririi. Prima întrebare – dacă avem un terț poprit insolvent putem înființa poprirea față de acesta? Răspunsul este clar nu, nu putem înființa poprirea împotriva acestuia, de ce? Pentru că prin plata pe care o face terțul poprit insolvent față de creditorul urmăritor i se stinge nu doar datoria debitorului față de creditor, ci și datoria terțului față de debitor, se stinge această datorie, ceea ce contravine principiilor și regulilor insolvenței care interzic acțiuni, demersuri asupra patrimoniului acestuia. Deci, e clar că nu poate fi înființată poprirea împotriva unui debitor, unui terț poprit insolvent. Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile 75 alin. (1) teza I din Lege în sensul că această poprire față de acest terț foarte important se suspendă odată cu deschiderea procedurii, însă aveam ipoteza în care nu poate fi înființată poprirea, pentru că este deja insolvent, nu se pune problema unei suspendări deocamdată, terțul poprit este deja insolvent, deci n-am cum să încep o poprire față de el. În cazul în care terțul poprit intră în insolvență după înființarea popririi, exact pentru aceleași rațiuni nu poate continua poprirea pentru că terțului i s-ar pune în vedere de către executor niște obligații de plată de consemnare care contravin vădit procedurii insolvenței. Și debitorul nostru poprit și-a realizat creanța față de terțul poprit insolvent cu toată că el este străin de procedura insolvenței, deci dacă intră în insolvență după înființarea popririi, aceste demersuri se suspendă potrivit 75 alin. (1) și după ce rămâne definitivă încheierea, respectiv hotărârea de deschidere a procedurii, ele încetează pe ultima teză a aceluiași alin. (1). În acest context ne întrebăm dacă avem un debitor insolvent fie care a intrat în insolvență înainte de înființarea popririi, fie după înființarea popririi, dacă într-adevăr poate fi validată poprirea așa cum spuneam anterior cu argumentul ca să-și constituie un titlu pentru a se înscrie la procedura insolvenței, răspunsul este categoric nu, îl simt, cred că este așa. De ce? Atâta vreme cât am stabilit anterior că nu poate exista o poprire, cu atât mai puțin nu pot să o validez. Deci, nu ai cum să o validezi. Nu ai cum în condițiile 790 alin. (4) referitoare la validare cu trimitere la 787 și pe 792 alin. (2) teza I, nu ai cum tu instanță de validare să-l obligi pe un terț insolvent să-și îndeplinească obligațiile de consemnare, tu ești străin de procedura insolvenței. Aici trebuie făcută distincție. În cazul în care terțul poprit era deja în insolvență înainte de înființarea popririi, poprirea însăși nu putea exista și prin urmare nu ai cum să o validezi, pentru că se opune 75 alin. (1) teza I. Deci, n-ai cum să validezi o poprire care nu putea exista. Atâta vreme cât o poprire nu putea exista, instanța nu are cum să o valideze. Problema s-ar putea pune în ipoteza în care între momentul înființării popririi și momentul intrării în insolvență a terțului poprit, acesta ar fi avut niște obligații de plată. Adică anterioare insolvenței. Nici cu privire la acestea, nici cu privire la acestea nu poți să validezi poprirea. De ce? Pentru că 75 alin. (1) face vorbire despre suspendarea acțiunilor judiciare, extrajudiciare, măsurilor de executare silită împotriva averii debitorului terțului poprit insolvent. Prin hotărârea de validare fără îndoială dincolo de efectul său constitutiv, terțul nostru poprit este obligat dacă citim 790 alin. (4) și 792 alin. (1) teza I și teza I, este obligat la plata acestor sume, deci cererea de validare care este o veritabilă acțiune pentru realizarea averii terțului poprit, nu poți să o continui și să o duci până la capăt, pentru că contravine art. 75 alin. (1), ar fi multe argumente, nici nu mai știm la care să mă mai refer. Aveți întrebări?

Participant: Voiam doar să vă întreb ce se întâmplă punctual în situația în care terțul își încalcă înainte de intrarea în insolvență niște obligații, se naște un drept al creditorului de a antrena răspunderea personală a terțului, însă nu se poate recurge la procedura validării pentru că între timp s-a desființat insolvența, mă gândeam că se face pur și simplu acea cerere de plată în cadrul procedurii insolvenței.

Vasile Bozeșan: Vorbim de sume, de obligații născute anterior.

Participant: Și încălcate anterior.

Vasile Bozeșan: Suntem într-o situație similară cu cea de drept comun, când creditorul acționează împotriva debitorului, ca să translatăm în ipoteza noastră, creditorul urmăritor acționează împotriva terțului poprit, în care îi solicită plata unei sume de bani, acea acțiune de drept comun se suspendă pe 75 alin. (1) teza I. Aici suntme într-o situație similară, eu creditor urmăritor formulez o cerere de validare prin care urmăresc condamnarea terțului meu poprit la o sumă, n-am cum să o obțin și să duc acest demers până la capăt, pentru că 75 alin. (1) spune clar. Mai mult, mai sunt argumente care pot fi evocate. În condițiile lui 792 alin. (2) teza I și II, hotărârea de validare se activează mai întâi înainte de a pune în executare titlul executoriu pe teza a II-a, terțul poprit are posibilitatea și și o obligația de a consemna sumele respective. Doar dacă nu le consemnează tu poți să mergi pe executare silită împotriva lui și iată că mai mult instanța ar fi obligată să activeze niște obligații care dacă s-au născut ulterior înființării popririi, nu puteau exista, iar dacă s-au născut anterior, contravin 75 alin. (1) în acest demers. Constituirea unui titlu executoriu și aici poate e esența răspunsului, dar o să o fac și pe larg, o să citiți argumentele mele în măsura în care doriți să le împărtășiți, nu putem transforma validarea popririi, această procedura de validare a popririi într-un mecanism de constituite a titlului. Nu aceasta este destinația lui principală. Constituirea titlului executoriu nu este un scop în sine, cesiunea de creanță nu este un scop în sine, validarea are alte scopuri prioritare. Scopul validării este de a permite instanței să verifice creanța, pentru că pentru prima dată în tot acest demers o instanță verifică creanța, pentru a permite terțului să-și facă apărări pentru că este prima dată când își poate face apărări de fond și anumite apărări procedurale, creditorul popritor însuși, faceți abstracție de insolvență, în demersul lui de validare nu urmărește necesarmente să-și obțină un titlu executoriu, urmărește să obțină verificarea respectivă, să oblige terțul poprit pe 792 alin. (2) teza I, să-l oblige pe terț să-și plătească, să reactiveze aceste obligații în sarcina lui, un creditor dorește cât mai repede să-și satisfacă creanța, nu dorește să obțină un titlu care să pornească împotriva altuia. Care este remediul? M-am gândit la această chestiune, foarte sintetic ar fi varianta cu privire la sumele care într-adevăr erau datorate, există posibilitatea ca terțul poprit pe calea acțiunii publice să se înscrie în tabelul de creanțe. Iar cele născute după înființarea popririi, pentru orice alte sume născute după intrarea în insolvență, trebuie să se urmeze regimul special. Într-adevăr după ce ai obținut titlul executoriu, dacă se intră în insolvență, poți să te înscrii la masa credală, iar dacă sunt drepturi de natură salarială, administratorul judiciar este obligat să le înscrie din oficiu. Care ar fi varianta? V-am spus.

Participant: O întrebare – prin acțiunea oblică reușesc să înscriu creditorul la masa credală. Prin urmare, eu rămân cu problema de a nu putea încasa banii în ipoteza în care sunt distribuiți către el. Să admitem că nu e posibilă o poprire executorie, deși și aici am rezerve, s-ar putea considera că este o creanță afectată de o condiție, măsura distribuirii, valorificării în procedură. Însă credeți că ar fi posibilă o poprire asigurătorie sau ceva care să indisponibilizeze suma aceea să nu permită virarea ei către debitor?

Vasile Bozeșan: Am reflectat la această chestiune. Am conchis că într-adevăr poți să te înscrii la masa credală pe calea acțiunii oblice, dar și acolo să îndeplinești condițiile acțiunii, adică să arăși că debitorul nu vrea să o facă și că ție îți este afectată neînscrierea acestei creanțe pentru valorificarea propriei tale creanțe, adică un interes și cu toate consecințele, efectele acțiunii oblice, în cazul în care debitorul poprit satisface creanța, bunul, respectiv suma se întoarce în patrimoniul lui, creditorul nostru urmăritor suportând concursul celorlalți, mi-am pus întrebarea și poate aici o să ne ajute domnul profesor Rizoiu, în dânsul îmi pun speranța, ce se întâmplă sau care ar putea fi posibilitatea din punctul de vedere al conservării ne interesează pe noi că creditorul urmăritor care vede că există o creanță a debitorului poprit vede că are o creanță în patrimoniului debitorului nostru urmărit cu privire la care creditorul nostru urmăritor urmează acțiune oblică să o înscrie la masa credală, dar se vede legat la mâini cu privire la efectele pe care le produce întoarcerea bunului din patrimoniul lui credal, patrimoniul insolvent în patrimoniul debitorului, cum poate să-și asigure creditorul urmăritor ca în viitor să evite concursul celorlalți creditori? Îmi cer scuze, domnule avocat, dar este și culpa dumneavoastră pentru că ați susținut alimentat.

Evelina Oprina: Mulțumim frumos! Am și început cu o mică întârziere. Acum fiind lansată provocarea și către domnul profesor Rizoiu, vom vedea dacă mai târziu putem să oferim un răspuns în acest sens, e adevărat că m-am consultat și eu cu domnul judecător Bozeșan.

Vasile Bozeșan: Pe domnul profesor Rizoiu mi-a permis să-l introduc în această ecuație, pentru că este cea mai de autoritate opinie în materie de garanții, din punctul meu de vedere.

Evelina Oprina: Mulțumim domnului judecător Vasile Bozeșan. V-am zis că lucrurile nu stau cum par așa la prima vedere. Reținem ideea cu poprirea care merită o dezbatere aparte, pentru că problematicile sunt diverse. Așa cum v-a zis și domnul judecător cele 2 tematici și nu doar cele 2, toate 3, cele 2 legate de poprire în special se vor regăsi și în volumul 2 al lucrării de care a făcut vorbire ce va apărea în toamna acestui an. Mergem la cel de-al doilea speaker, la domnul avocat Ionuț Șerban care pentru astăzi își propune să ne prezinte câteva probleme specifice executării hotărârilor în materia contenciosului administrativ. Vă rog, domnule avocat și scuze pentru întârziere.

Ionuț Șerban: Nu este nicio problemă atâta timp cât dezbaterea a avut de câștigat din întârzierea în care ne aflăm deja, suntem de 15 minute în pauză așa încât o să încerc să îmi sintetizez pe cât posibil ideile și să scurtez pe cât posibil alocuțiunea mea. Eu spre deosebire de domnul judecător nu o să scriu un tratat, nu o să pot spune mergeți și vedeți ce voi scrie în tratatul care va ieși peste câteva luni, promit să scriu un articol în schimb.

Vasile Bozeșan: Eu n-am promis că scriu tratate, nu stau acasă scriind tratate, departe de mine.

Ionuț Șerban: Eu n-am vrut decât să fac o glumă în introducere. Mi-am propus să tratez subiectul executării hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ. Este cumva o notă discordantă față de tematică pe care și-au ales-o ceilalți vorbitori pentru această conferință și este cumva în discordanță și cu ce a anunțat Oprina în deschiderea conferinței, anume faptul că se celebrează 4 ani de la intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, a ridicat probleme care sunt puse în dezbatere. Este adevărat că intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă cu Legea lui 76 de pundere în aplicare a modificat și legislația specială inclusiv Legea contenciosului administrativ și unele dintre problemele pe care a încercat să le rezolve modificarea Legii 554 au ridicat dificultăți în practică. Îmi propusesem să prezint specificul problematicii pe care îl presupune executarea hotărârilor în materia contenciosului administrativ și apoi probleme specifice ridicate în practică în legătură cu executarea hotărârilor în materia contenciosului administrativ, peste prima etapă voi trece foarte succint, oprindu-mă asupra problematicilor ridicate în practică, pentru că vorbim despre probleme, acesta este titlul conferinței, probleme în legătură cu executarea silită. Hotărârile în materia contenciosului administrativ sunt susceptibile de 2 sau chiar 3 căi de executare. Evident prinr-o hotărâre, instanța poate dispune anularea actului administrativ, obligarea autorității să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune, să plătească despăgubiri dacă au fost solicite de către cel care a formulat acțiunea și eventual obligații de a face sau de a nu face stabilite fie în sarcine autorirății, fie în sarcina unui terț care trebuie să fie evident parte în litigiul de contencios administrativ, ipoteza clasică este cea în care se solicită spre exemplu anularea unei autorizații de construire și se solicită și demolarea imobilului, obligație stabilită în sarcina proprietarului imobilului. Nu mi-am propus să mă opresc asupra ipotezei în care instanța judecă un litigiu care are ca obiect un act administrativ cu caracter normativ, pentru că executarea hotărârilor pronunțate în legătură cu un astfel de act este simplă, se publică hotărârea respectivă în Monitorul Oficial sau în altă formă de publicitate și este general obligatorie de la momentul publicării. Ridică probleme în schimb executarea hotărârilor care au legătură cu un act administrativ individual sau un contract administrativ, pentru că regimul de executare este asemănător, singura diferență între o hotărâre pronunțată în legătură cu un contract față de cea pronunțată în legătură cu un act este că este că la contract instanța poate avea în vedere și stabilirea a altor două obligații în dispozitivul hotărârii, anume: obligația uneia dintre părțile implicate în litigiu să ducă la îndeplinire o anumită îndatorire pe care o are potrivit contractului sau posibilitatea instanței de a suplini în anumite condiții voința părților și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract. Specificul procedurii de executare în materia contenciosului administrativ este dată de faptul că suntem în prezența unui litigiu care a pornit în materia dreptului public. Este implicat particularul împotriva unei autorități și, dacă dezideratul, principiul de drept este acela că instanța ar trebui să intervină și să aibă o mai mare contribuție în executarea unei hotărâri, atunci când este pusă în discuție executarea obligației de către o autoritate a statului, adică de către o entitate, care face parte din statul de drept, ca să mă exprim foarte succint, adică o autoritate care funcționează, ar trebui să funcționeze potrivit principiului legalității și care în momentul în care, cu exces de putere, emite un act administrativ care este atacat și este considerat nelegal, restabilirea legalității ar trebui să se facă altcumva, printr-o procedură, care să implice prestigiul autorității judecătorești. Pentru că se impune restabilirea legalității, se impune restabilirea ordinii, ordine care este analizată la un alt nivel, la nivelul dreptului public și nu la nivelul raporturilor dintre particulari, atunci când contribuția executorului judecătoresc este cea care restabilește ordinea încălcată. Așadar, participarea instanței judecătorești în executarea acestor hotărâri este primordială și ea are în vedere executarea unei singure categorii de obligații stabilite prin titlul executoriu și anume obligatia de a face, obligația autorității de a emite un act, de a elibera un înscris, de a efectua o altă operațiune administrativă, obligația de a face, desigur, intuitu personae, și care ridică dificultăți și în procedura de drept comun în punerea în executare a unei astfel de obligații, cu atât mai mult ridică probleme și atunci când o parte a raportului juridic execuțional este autoritate publică și se impune restabilirea legalității. Sediul materiei executării hotărârilor în materia contenciosului administrativ sunt art. 22-26 din Legea 554, în special art. 24 este cel care reglementează procedura de punere în executare. Ipoteza este aceea în care autoritatea nu înțelege să se conformeze de bunăvoie dispozitivului hotărârii și să ducă la îndeplinire obligația care i-a fost impusă, iar particularul solicită concursul instanței pentru executarea acestei obligații. Sunt două etape care presupun proces în fața instanței de judecată, o a treia etapă care intră deja în sfera executării silite, aceea în care se pronunță hotărâre în instanță și urmează să fie dusă la îndeplinire. Prima etapă este aceea în care particularul solicită instanței, după ce constată că nu este pusă în executare de bunăvoie hotărârea judecătorească, solicită instanței ca după trecerea termenului (este un termen care poate fi stabilit prin hotărârea judecătorească cea de fond sau un termen legal, dacă nu s-a stabilit un termen judecătoresc, un termen legal de 30 de zile). Particularul solicită instanței să constate neîndeplinirea obligației, să aplice penalități pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligației și eventual o amendă în sarcina conducătorului autorității publice sau în sarcina autorității publice, care reprezintă 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, ca mijloace de constrângere pentru neîndeplinirea obligației. Penalitatea pe zi de întârziere este specifică și dreptului comun. Amenda pe zi de întârziere este o particularitate a executării în materia contenciosului administrativ. S-a făcut aprecierea în doctrină, că această amendă nu ar putea fi aplicată decât conducătorului autorității. În faza de executare silită, conducătorul autorității poate fi introdus în litigiu și poate fi sancționat, pentru că el este cel care organizează activitatea acelei autorități și este responsabil pentru ducerea la îndeplinire a dispozitivului hotărârii. Prin urmare, poate fi sancționat cu amendă pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației. S-a făcut aprecierea, spuneam, a faptului că această amendă are o natură contravențională. Nu intru în amănunte acum, după o analiză a tuturor formelor de răspundere penală, răspundere contravențională, disciplinară sau judiciară și civilă, pare că cea mai apropiată de această formă de răspundere este cea contravențională, pentru că este o faptă personală, imputabilă celui obligat și care nu a fost dusă la îndeplinire. Personal, cred că este discutabilă această calificare și cred că este discutabil dacă amenda poate fi aplicată autorității și celui care este responsabil pentru neaducere la  îndeplinire, adică conducătorului autorității sau poate fi aplicată doar conducătorului autorității, pe ideea că suntem în materie de răspundere contravențională și fapta trebuie să fie personală. Eu cred că amenda poate fi aplicată, atât autorității, cât și conducătorului autorității, pentru că scopul legii este de a asigura mijloace pentru ducerea la îndeplinire a dispozitivului hotărârii. Desigur că, în cazul în care penalitățile și amenda nu asigură aducerea la îndeplinire a obligației, se poate parcurge etapa a doua, aceea a fixării cuantumului amenzii și a fixării cuantumului penalităților și eventual despăgubiri. Situația este asemănătoare celei din dreptul comun, care pe art. 903 si următoarele, în cazul în care nu este îndeplinită obligația de a face, se poate obține obligarea debitorului la plata de penalități și despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Și etapa a treia a executării speciale este aceea în care se ajunge la executarea silită, după ce s-a stabilit cuantumul penalității și cuantumul despăgubirilor, eventual și cuantumul amenzii. De aici sunt două căi separate pentru executarea silită: calea de drept comun, cea pentru executarea penalităților și a despăgubirilor, calea executării fiscale, pentru că amenda se face pr venit la bugetul de stat pentru situația în care se stabilește și o amendă pe zi de întârziere. N-am să mai insist asupra specificului procedurii, vreau doar să semnalez câteva chestiuni, pentru că văd că este deja ora aproape douăsprezece, doar câteva chestiuni care au ridicat probleme în practică. S-a pus problema dacă o decizie pronunțată în procedura contestației administrativ fiscale poate fi pusă în executare potrivit procedurii speciale a contenciosului administrativ. Ipoteza este aceea în care particularul atacă o decizie fiscală. Se parcurge procedura potrivit Codului de procedură fiscală 267 și următoarele din Codul de procedură fiscală. Contestația este soluționată de organul de soluționare a contestației, care emite o decizie în favoarea particularului și care trebuie pusă în executare, trebuie adusă la îndeplinire. Întrebarea este dacă decizia respectivă poate fi executată potrivit procedurii speciale din Legea 554 sau sunt alte mijloace de a încerca de a duce la îndeplinire acea hotărâre. Din punctul meu de vedere nu este aplicabilă procedura specială a Legii contenciosului administrativ pentru că art. 24 alin. (1) vorbește de hotărârile pronunțate în această materie, pot fi puse în executare potrivit procedurii specifice. Prin urmare, pentru a duce la îndeplinire o decizie pronunțată de organul de soluționare a contestației, cred că ar trebui parcursă din nou o procedură de contencios administrativ. Refuzul organului de a duce la îndeplinire, de a îndeplini o obligație este greoaie, este costisitoare și poate duce la prelungirea valorificării dreptului, dar cred că asta este soluția legală. O altă problemă care s-a pus în practică este ce se întâmplă în situația în care, deși instanța de contencios administrativ a fost învestită cu un litigiu care nu este de drept administrativ, a soluționat totuși acel litigiu și a pronunțat o hotărâre în baza Legii 554. Ipoteza este aceea în care, în verificarea de competență, niciuna din părțile din litigiu și nici instanța de judecată din oficiu nu-și invocă propria necompetență și atunci rămâne învestită cu acel litigiu, chiar dacă este un litigiu civil, și pronunță o hotărâre aplicând principiile și procedura Legii 554. Problema este ce se întâmplă, care este forma de executare a acelei hotărâri. Cred, fiind în ipoteza de la art. 22 și art. 24, alin. (1) din Legea contenciosului, cred că procedura de executare a obligației de a face, dacă se stabilește o astfel de obligație în sarcina autorității, este aceea specială a Legii contenciosului administrativ, și nu procedura de drept comun. Chiar dacă într-o contestație la executare, spre exemplu, autoritatea ar invoca inaplicabilitatea procedurii speciale, neincidența procedurii speciale, cred că este tardiv să se mai discute în faza contestației la executare. Există o hotărâre deja pronunțată pe fond, cu autoritate de lucru judecat și care urmează regimul legii sub care a fost pronuțată. La fel s-a pus problema: ce se întâmplă în cazul în care litigiile sunt soluționate în alte materii, dar este implicată totuși o altă autoritate publică. Spre exemplu, o unitate administrativ teritorială este obligată să emită decizie de restituire a unui bun confiscat. Ce se intamplă, care este regimul după care poate fi pusă în executare această obligație? Este o obligație de a face, de a emite un act. Pentru că nu a fost soluționată cauza pe Legea contenciosului administrativ, cred că procedura ar trebui să fie cea a dreptului comun, cea prevazută de Codul de procedură civilă. Și încă două chestiuni legate de problematici specifice Legii contenciosului, situația hotărârii în care se soluționează o excepție de nelegalitate și situația în care se pronunță printr-o hotărâre pronunțată pe art. 14 și 15 din Legea 554, suspendarea executării actului administrativ, excepția de nelegalitate. Întrebarea este dacă poate fi pusă în executare, potrivit procedurii speciale din Legea 554. Răspunsul este nu, efectele specifice ale hotărârii de soluționare a excepției de nelegalitate sunt date de art. 4. Faptul că instanța va judeca litigiul fondului fără să țină seama de actul constatat nelegal, în privința hotărârilor pronunțate pe art. 14 sau 15 de suspendare a executării actului administrativ, adică de stabilire a unei obligații de a nu face, a autorității sau a terților de a nu întreprinde anumite acte care ar rezulta din actul administrativ suspendat. Răspunsul este, din punctul meu de vedere, de asemenea, negativ, nu cred că poate fi pus în executare potrivit Legii 554, pentru că obligația stabilită este aceea de abstinență, adică de a nu face și nu o obligație de a face, de a emite un act administrativ. Mă opresc aici din considerente ce țin de timp, pentru că, încă o dată, chestiunile sunt mai multe și ar fi presupus o expunere mult mai largă, pentru a vă permite să formulați întrebări în legatură cu problematica.

Evelina Oprina: Aveți întrebări pe această chestiune? Bine-venită, zic eu, această incursiune în zona contenciosului administrativ. Ne-a relevat domnul avocat și puțin cadrul legal ca să știm exact unde-i confluența între cele două proceduri. Dacă nu aveți chestiuni problematice, mulțumim frumos domnului avocat pentru prezentare. Sigur, da, e ultimul apel, nu-mi vine să cred că nu aveți întrebări. Știu că suntem înainte de pauză. Înainte de pauză vreau, un minut doar, să îl mai ascultăm pe domnul judecator Bozeșan. Are o angoasă, nu v-a răspuns la o întrebare, s-o clarificăm, da?

Vasile Bozeșan: Știu că pare ciudat, după ce am vorbit atât, să mi se mai dea cuvântul. Însă am o angoasă, într-adevăr, generată de faptul că nu am răspuns la a doua parte. Însă, așa cum am cerut doamnei profesor, care este profesor, nu am răspuns la cea de-a doua parte a întrebării participantului, domnului participant care a pus întrebarea, și trebuie să-i răspund, un minut, doar atât. Domnia sa ne-ntreabă, deci la punctul trei, aveți întrebările în față, ne întreabă: Se poate face validarea împotriva angajatorului, debitorului salarial. Sunt incidente prevederile art. 75, alin. (3) din Legea 85/2014? Sunt incidente?, ne întreabă domnia sa. Pentru cei care nu aveți legea în față, pentru că eu o am, art. 75, alin. (3), spune așa: “Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru determinarea existenței sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii”. Adică domnia sa ne intreabă: Nu am fi pe ipoteza asta, astfel încât să nu se suspende demersul de executare, dar pe noi ne interesează validarea, să nu se blocheze demersul de validare și să fim pe art. 75, alin. (3) în sensul că creditorul doar solicită existența creanței sau cuantumului? Nu, nu putem fi pe ipoteza de la art. 75 alin. (3), pentru că aceasta vizează creanțe asupra debitorului, deci problematice sub aspectul existenței sau cuantumului, născute după data deschiderii procedurii, pe când, în validare, creditorul ce cere instanței de validare? Însăși cesiunea, adică nu are angoase legate de există sau nu există, care e cuantumul. Nu, el cere chiar transferul, renașterea acestei creanțe chiar în patrimoniul său pentru a acționa împotriva terțului poprit. Mulțumesc frumos.

Evelina Oprina: Mulțumim! Ne-am propus să acordăm atenție întrebărilor dumneavoastră. Suntem în întârziere, așa că o să vă suprim din pauză.

 

Panel II

 

Evelina Oprina: Bine ați revenit din mica și binemeritata pauză după discuțiile intense și furtunoase din prima parte. Ne revedem în acest al doilea panel cu alți doi speakeri, reprezentați ai acelorași două profesii, avocat, respectiv judecător, de această dată cei doi speakeri pe care îi veți asculta au și calitatea de cadre didactice așa încât cu atât mai mult cred că prezentările extrem de interesante. Vom începe panelul cu domnul profesor Radu Rizoiu care, după cum vă uitați în fișa pe care o aveți în mape, ne provoacă la o reflecție într-o manieră dubitativă încă din titlul prezentării, ne ridică niște întrebări domnul profesor, nu știu la ce să mă aștept în final, ați văzut deja că parcă chestiunile pe care le știam au început să devină nesigure pe măsură ce avansăm în studiul procedurii de executare. Îi voi da cuvântul domnului profesor Radu Rizoiu să ne explice și să concluzioneze dacă poate fi pus în executare un contract de ipotecă când, în ce condiții și dezbatem ulterior. Vă rog, domnule profesor!

Radu Rizoiu: Mulțumesc, doamna profesor! Ca să încep și eu ca domnul Bozeșan, nici eu nu sunt profesor după cum vedeți, sunt doar conferențiar și nici eu nu scriu tratate, n-am timp să scriu tratate, mi-ar plăcea, dar mai e până atunci. De ce titlul acesta dubitativ? Pentru că în momentul în care i-am spus lui Andrei că aș veni, dar aș vorbi despre ipotecă și-a pus mâinile în cap, și-a smuls părul din cap și a spus: aoleu, iar despre ipotecă? Ce se mai poate vorbi? Probabil din partea mea vă așteptați să vă spun că ipoteca înfrânge totul după cum ați văzut, viața bate filmul, oricât aș fi încercat eu să apăr de-a lungul carierei mele ideea de ipotecă, legiuitorul a apărat-o mult mai mult cu Legea dării în plată prin care ipotecă e mai tare decât orice creanță oricât ar fi ea de principală, e drept omoară, dar totuși ipotecă e cea de la care i se trage creanței principale. Cu toate acestea, m-am gândit la o dezbatere JURIDICE.ro de acum 2 ani căreia Bogdan Dumitrache îi pusese un titlu extrem de realist – ipoteca mai este o garanție reală?, cu accentul pe reală. Și de aici a pornit și interogația mea, chiar poate fi pus în executare un contract de ipotecă? Pentru că da, pe hârtie, toate lucrurile sunt frumoase și v-aș putea spune o poveste extrem frumoasă despre cât de tare este ipoteca pe hârtie. Viața reală însă ne arată că nu este chiar așa, prin urmare eu vă propun să facem o scurtă incursiune în această zonă a executării ipotecii și de fiecare dată când aveți întrebări, nu ezitați să mă întrerupeți, eu o să încerc la sfârșit să dau și niște răspunsuri la chestiuni practice, tot pentru că Andrei mă acuză că mă invită la probleme dificile și eu vorbesc chestii teoretice care niciodată nu sunt dificile de vreme ce le învață studenții în sesiune într-o săptămână. Prima chestiune care este extrem de teoretică și de banală privește calitatea de titlu executoriu a contractului de ipotecă. De ce e o chestiune teoretică? Pentru că avem 2 texte în Codul de procedură. În 632 alin. (1) spune foarte clar că nu poți să încep o executare decât dacă am un titlu executoriu, iar în alin. (2) îmi spune care sunt categoriile de titluri executorii și pe mine mă interesează ca de obicei teza cea mai finală, înscrisuri care potrivit legii pot fi puse în executare. O mențiune similară și tot așa expediată într-un final de text o regăsim și în 638 alin. (1) pct. 4 care după ce începe cu niște chestiuni foarte concrete, titlurile de credit, finalizează cu: sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. Prin urmare, de aici rezultă chiar așa din tezele acestea finale un principiu al legalității titlului executoriu alături sau ca un corolar al principiului legalității executării silite avem și principiul acesta al egalității titlului executoriu. De ce am început cu acest lucru? Pentru că veți vedea în continuare că multe întrebări și multe probleme practice derivă din calitatea de titlu executoriu al contractului de ipotecă, nu tratez aici ipotezele pe care eu le credeam revolute, dar le-am văzut în continuare cu contracte care conțin clauze la sfârșit, părțile sunt de acord că respectivul contract reprezintă titlu executoriu și poate fi pus în executare fără nicio formalitate, clauzele poate fi de un rând sau de 10 rânduri, dar pe această idee și care sunt din seria frecție la piciorul de lemn. Avem mai multe dispoziții legale, chiar putem spune că avem o inflație de dispoziții legale prin care se consacră caracterul de titlu executoriu pentru diferite forme de ipotecă. O să le trec rapid în revistă și o să mă întrebați de ce trebuie știute toate. O să vă spun care este explicația, pentru că așa cum vorbea doamna profesor mai devreme, ne-a fost dat să trăim, cum spunea un blestem chinezesc, vremuri interesante și în vremuri interesante trebuie să știm de ce să ne ferim. Avem o categorie de dispoziții legale exprese care consacră caracterul de titlu executoriu pentru contractul de ipotecă și o să schimb Codurile, din procedură ajung în Codul civil. Avem 2431 pe care o să-l citez doar fragmentar deocamdată – contractul de ipotecă este titlu executoriu. Simplu. Generic. Orice contract de ipotecă. Mobiliară, imobiliară, asupra bunurilor corporale, incorporale, asupra universalităților de bunuri, asupra creanțelor, orice contract de ipotecă este titlu executoriu. Avem însă datorită istoriei legislative o serie texte speciale, avem celebrul 120 din OUG 99 care consacră caracterul de titlu executoriu al garanțiilor reale atașate unui credit bancar, textul este mai larg, eu am selectat ce mă interesa, contractul de credit și garanțiile personale sau reale reprezintă titluri executorii. Avem un text similar în privința garanțiilor aferente unor credite acordate de IFN, 52 din Legea 93 și mai avem un text și mai vechi pentru că 120 este preluarea lui 56 din Legea 58/1998, dar acesta este din Ordonanța 51/1997 în materie de leasing care consacră caracterul executoriu al contractului de leasing și al garanțiilor asociate acestuia. Aceste texte teoretic sunt lipsite de eficacitate după 2011 când avem 2431 un text generic. Însă ele au făcut obiectul oprobriului și, vorba bancului, pompa continuă să sară, pentru că în continuare există pe rolul parlamentului 2 proiecte de legi și un proiect de lege menit a abroga art. 120 din OUG 99, celălalt menit a abrogat art. 52 din Legea 93. Primul a primit raport negativ și a fost respins de Senat, oricum Camera Deputaților e camera decizională, cel de-al doilea a primit raport pozitiv și a fost aprobat de Senat, dar din nou Camera Deputaților e cameră decizională. Prin urmare, este posibil ca la un moment dat, nu știu dacă în cursul acestui an sau ulterior să ne trezim în situația în care aceste texte să fie eliminate din fondul activ al legislației. Atâta vreme cât, știți mie îmi e și teamă să mai vorbesc, mai bine tac că poate nu se prinde lumea, 2431 rămâne la locul lui, aceste abrogări au un efect destul de redus. Au totuși un efect. Pur și simplu, contractele de garanție personală încheiate de instituții de credit sau de instituții financiare nebancare nu vor mai fi titluri executorii, ceea ce evident deschide cutia Pandorei, și dacă eu aveam contractul încheiat pe vremea când era titlu executoriu și acum nu mai e, mai pot să pun în executare sau nu? Și brusc celebrele decizii 13/2006, 31/2009, RIL-urile ICCJ-ului vor fi puse într-o altă lumină. Eu le-am criticat, dar sunt RIL-uri. Doamnele judecătoare o să-mi spună că e RIL și dacă nu-l aplici asta înseamnă sancțiune disciplinară. Discuția este că ele au fost date pe o legislație veche, între timp reglementarea și în materia aplicării legii în timp a normei de procedură s-a modificat prin noul Cod de procedură, deci se poate spune că se poate schimba această jurisprudență. Sper să nu fie nevoie să se pună această problemă, să sperăm că acele proiecte de lege vor rămâne fără efect. De asemenea, mai există niște norme de trimitere și acestea sunt mai păcătoase, pentru că sunt din seria aoleu, de unde naiba au mai scos-o și pe asta. Prima e destul de simplă, 2494 care spune că și contractul de gaj, deci garanția reală cu deposedare este titlu executoriu, norma nespunând așa, ci spunând că toate dispozițiile din materie, inclusiv a executării ipotecii se aplică și contractului de gaj. Celălalt text însă este mult mai important, zic eu, dar mai păcătos, o spun alții, și anume 2347 alin. (3) pentru că el spune că toate operațiunile asimilate unei ipoteci împrumută regimul juridic al executării ipotecii, prin urmare și caracterul executoriu al contractului de ipotecă și uite așa ne trezim cu un contract de factoring de exemplu ca fiind titlu executoriu, deși nu scrie nicăieri în legislație contractul de factoring e titlu executoriu, dar îndeplinind criteriile din 2347 alin. (1) e titlu executoriu, ca să nu mai spun de exemplele alin. (2), vânzarea cu pact de răscumpărare, cesiunea de creanță în scop de garanție, vânzarea cu rezerva dreptului de proprietate, toate acestea iată sunt titluri executorii prin jocul acestei norme de trimitere. Care ar fi condițiile substanțiale al executării? Apropo de chiar orice contract de ipotecă poate fi pus în executare, chiar în orice condiții? Nu, îmi spune 2430 din Codul civil că executarea, titlul marginal este chiar condițiile executării, executarea ipotecii nu poate fi realizată decât în virtutea unui titlu executoriu și pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă și de aici încep poveștile. Pentru că certă, lichidă și exigibilă din păcate și în actuala reglementare sunt termeni definiți numai în materia executării, în 663 din Codul de procedură. Prin urmare, ei fac trimitere la existența unei certitudini de exemplu ca să luăm primul criteriu care să derive din însuși titlul executoriu. Știu că există aici o discuție, că există în legislație texte în care se face referire la creanțe certe, lichide și exigibile, dar care nu derivă din titluri executorii, a se vedea discuțiile purtate pe marginea vechii Legi a insolvenței și care văd că mai apar și pe marginea actualei Legi a insolveței. Și a se vedea discuțiile care au fost destul de aprinse pe marginea ordonanței de plată. Și la ordonanța de plată la procedura specială, cerința este să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă și se pune întrebare – de ce mai am nevoie de o ordonanță de plată dacă eu am deja o creanță certă, caracterul cert mi-l definește 663 alin. (2) – rezultă în mod indubitabil dintr-un titlu executoriu, deci eu prin ipoteză am titlu executoriu și s-a ajuns la concluzia că îți lipsește titlu executoriu și totuși ai o creanță certă, deci vedeți termenul “cert”, ca să nu mai vorbesc de lichid și exigibil sunt totuși independente de procedura de existență a unui titlu executoriu, iar în contextul lui 2430 care începe: să ai un titlu executoriu și să ai o creanță certă, lihcidă și exigibilă, mie mi se pare că rezultă că acest triplu caracter al creanței cert, lichid, exigibil este independent totuși de existența unui titlu executoriu, dar în speță noi avem un titlu executoriu, contractul de ipotecă. Problema care apare este că ipoteca asta este undeva situată între 2 luni, problema ipotecii este problema metișilor din lumea întreagă, mulatru va fi întotdeauna renegat și de comunitatea negrilor, că nu e negru, e prea alb și de comunitatea albilor, că nu e alb, că el e negru. Așa este și cu ipotecă. Ipoteca e drept real, dar nu o studiați în anul II semestrul I la drepturi reale, că nu e drept real principal, în același timp, el e accesoriul unei creanțe, dar nu prea e studiat nici la creanțe, e acolo dat la sfârșit la garantarea obligațiilor pentru că nu se pupă nici cu teoria generală a obligațiilor. Această problemă teoretică are mari consecințe practice. Eu am văzut în practică nu de puține ori pusă următoarea problemă – cer executarea silită și te duci cu titlul executoriu la executor, contractul de ipotecă e titlul executoriu, iar executorul spune: hai, domnule, adu-mi aici titlu executoriu, ce vii cu contractul de ipotecă, acesta este titlu executoriu, domnule arată-mi creditul, dar stai că de fapt nu e un credit, e o ipotecă prin care se garantează îndeplinirea unei obligații într-un antecontract de vânzare-cumpărare sau un contract de furnizare. Dar acelea nu sunt titluri executorii. Dar ipoteca e titlu executoriu, de aceea am venit cu ipoteca. Și acum ce facem? Aici este deja o primă problemă. Pornind de aici am văzut comentarii care spuneau că 2431 este apă de ploaie, că el de fapt nu spune nimic, pentru că dacă ai doar ipoteca cu ea nu ai ce face. Cum spunea o colegă de-a mea, cu o ipotecă și 5 lei poți să îți cumperi bilet de autobuz. Cam aceasta ar fi percepția la prima vedere. Mie mi se pare totuși că aici trebuie să facem 2 discuții. Una teoretică și una practică. Cea teoretică prin care vedem că în noua reglementare ipoteca și când spun ipotecă mă refer indiferent dacă e mobiliară sau imobiliară, toate textele pe care le citez sunt din partea generală aplicabilă tuturor ipotecilor. Ipoteca nu mai e atât de accesorie cum eram noi obișnuiți să o percepem. Ea poate fi cesionată independent de creanță principală, deci are o oarecare independență, dar nu asta este argumentul cel mai interesant. Mie mi se pare că argumentul practic cel mai important derivă din 2372, un text iarăși neplăcut practicienilor. Chiar dacă 2372 probabil că încă nu și-a arătat colții, dumneavoastră știți foarte bine că existau 1774, 1776 în vechiul Cod civil la ipoteca imobilară, singura ipotecă de atunci, care spuneau cam același lucru, era celebru principiu al dublei specializări a ipotecii care dacă nu era îndeplinit contractul de ipotecă era nul absolut. Acum 2372 este o variantă a acelor texte sub titulatura conținutul contractului de ipotecă, acest text spune că ipotecă convențională nu este valabilă decât dacă suma pentru care este constituită poate determina în mod rezonabil în temeiul actului de ipotecă, am citit doar alin. (1). Ce înseamnă asta? Înseamnă că, surpriză, creanța pe care vreau eu să o pun în executare indirect prin executarea silită a ipotecii se regăsește cel puțin ca germene în chiar cuprinsul, conținutul contractului de ipotecă. Fiind în contractul de ipotecă înseamnă că am titlu executoriu și pot determina caracterul cert, lichid și exigibil al creanței din însuși titlul executoriu. Vă rog.

Participant: Este incert cât din creanță mai există, cât mai este cert, lichid și exigibil?

Radu Rizoiu: Sunt de acord cu dumneavoastră. Și dacă aveți un contract de credit titlu executoriu în care se stabilește creanța nu putem fi în aceeași situație? Evident că suntem, aceasta este treaba debitorului într-o contestație la executare, să-mi vină cu dovezi că a plătit și avem texte și la executarea ipotecii și în care îmi spune că dacă dovedește că a plătit tot și cu toate accesoriile se oprește executarea.

Participant: Sunt într-adevăr unele situații în care este facilitată executarea silită în temeiul unor contracte care generează obligația garantată prin declararea acelor contracte ca fiind titluri executorii și mă refer de exemplu la contractele de împrumut încheiate de bănci, dar această facilitate nu este acordată de legiuitor și altor tipuri creditori. Dacă un creditor are un contract care nu este titlu executoriu din care izvorăște o obligație garantată prin contractul de ipotecă, mie mi se pare că suntem într-o situație diferită de cea în care și obligația de bază rezultă dintr-un titlu executoriu.

Radu Rizoiu: Sunt perfect de acord cu dumneavoastră, dar aș face 2 mici precizări, prima precizare. Pe noua reglementare, contractul de împrumut indiferent de calitatea creditorului sau a debitorului e titlu executoriu pe 2157, asta e altă șmecherie pe care cei care vor să elimine calitatea titlu executoriu ca băncile să nu mai fie oprimatorii consumatorilor au uitat să-l vadă și în al doilea rând sunt de acord că legiuitorul dă calitatea de titlu executoriu în considerarea unor raporturi care au o anumită siguranță. S-a hotărât nu știu de ce să dea și contractului de ipotecă și atunci ce spunem? Contractul de ipotecă e titlu executoriu e numai uneori, deși textul nu distinge?

Participant: Am încercat să-mi explic și eu textul acesta și care sunt efectele lui și poate fabulez, mă corectați dumneavoastră. Am impresia că importanța declarării contractului de ipotecă drept titlu executoriu este aceea că creditorul nu mai este obligat să acționeze în justiție și debitorul ipotecar și să obțină o hotărâre judecătorească în temeiul contractului de ipotecă și împotriva lui. E suficient să acționeze în temeiul contractului, o să-i spun de împrumut, doar ca să fiu mai concretă, să obțină o hotărâre judecătorească în temeiul contractului din care izvorăște obligația de bază și apoi să se prezinte cu această hotărâre, acest titlu executoriu la contractul de ipotecă, titlu executoriu, în afara oricărui demers judiciar și să obțină executarea ipotecii.

Radu Rizoiu: Sunt de acord cu această interpretare, numai că mi-e teamă că legiuitorul nu e de acord cu noi. Sistemul de drept a reacționat chiar înaintea noului Cod. Îmi amintesc o decizie a Înaltei Curți de prin 2006 cred în care s-a pus problema executării unei ipoteci imobiliare, ipoteca imobiliară era titlu executoriu ca act notarial și pe vechea reglementare, independent de creanța principală care garanta plata prețului dintr-un contract de furnizare produse petroliere. Acolo problema se punea că ar fi nulă pentru că nu stabilea suma exactă a obligației garantate, pentru că nu se putea, acela era un contract cadru, zicea Rompetrol la final că vii la mine, îmi ceri ce vrei, acesta este mercurialul și plătești câtă cantitate iei * prețul unitar, ceea ce s-a întâmplat o vreme, până când cel care a ridicat produsele n-a plătit și Rompetrolul s-a dus să pună în executare ipoteca și i s-a opus pe contestație la executare, i s-a spus că această ipotecă e nulă absolut pentru că înfrânge principiul specialității, strict pe 1776 din vechiul Cod era perfect adevărat și Înalta Curte a spus: hai, domnule, chiar în halul acesta? Nu tot tu ai semnat contractul de ipotecă? Atunci când l-ai semnat tu nu știai ce obligații îți asumi? Ai facturi aici acceptate, atunci cum poți veni să spui că nu știai că e nedeterminată obligația. Acum 2372 e mult mai clar în acest sens, spune că trebuia ca contractul de ipotecă să-ți ofere numai criteriile pe baza cărora poți determina cuantumul acelei obligații și după aceea e titlu executoriu. Probabil că nu e echitabil, dar e legal. Și de-asta am spus că 2372 mi se pare mie că este veriga lipsă. Până acum se spunea că nu poți să pui în executare ipotecă pentru că nu știi ce execuți, care e creanță, dar prin intermeidul 2372 tocmai ai ocazia să ai creanța descrisă mai mult sau mai puțin clar în chiar corpul titlului executoriu care este contractul de ipotecă. Poate că puțin mai neclare sunt totuși dispozițiile pe care le-am omis, am fost răutăcios când am citat trunchiat 2431. Acum ca să nu mă acuzați de trunchierea textului, o să revin asupra lor. Trebuie să avem un contract de ipotecă valabil încheiat îmi spune textul lui 2431 și acesta va fi titlu executoriu numai în condițiile legii și aici au fost o serie întreagă de discuții. O să trec rapid peste ideea de contract valabil încheiat. Asta este evident pentru orice titlu executoriu, că trebuie să fie valabil. Dacă nu e valabil, el nu produce niciun efect, dacă nu produce niciun efect înseamnă că nu poate avea nici efect executoriu. Aici nu sunt multe lucruri de discutat, evident valabilitatea poate fi pusă în discuție în cadrul contestației la executare. Mult mai multe discuții a suscitat precizarea în condițiile legii. Și aici sunt perfect de acord că exprimarea textului nu este foarte clară și de aceea cu permisiunea dumneavoastră o să fac, cum spunea domnul judecător Bozeșan o incursiune diacronică, dar foarte apropiată, adică la nivelul anilor 2009-2011. Când se lucra la cele 2 Coduri, civil și de procedură civilă, s-a pornit lucrul în paralel și ideea era ca amândouă să fie terminate în același timp și să intre în vigoare la același moment. Realitatea ne-a arătat că nu s-a putut, dar pe vremea când se lucra la ambele Coduri a existat discuția, pentru că aceasta este o discuție veche, nu e din Ordonanța 1/2016, în ce condiții se pune în executare un titlu executoriu, îți trebuie învestire cu formulă executorie sau îți trebuie încuviințare? Deja existau discuțiile și apăruse în 2009 decizia Curții Constituționale în care spunea că trebuie să te duci neapărat la instanță să se mai uite o dată instanța la fața ta să vadă dacă este creditor onest sau nu. Cu toate acestea, comisia de redactare a Codului de procedură civilă, eu am auzit din povești, eu vă spun la mâna a doua, dar mi se poate confirma, aici s-a spus că e mai modern să mergem pe o procedură mai simplificată, să nu mai aglomerăm instanțele, că și-așa ne plângem că sunt instanțele aglomerate cu zeci de dosare, iar la judecătorie dacă ești stagiar, jumătate din ședință, mai ales dacă ești dintr-un oraș mare e cu încuviințări de executare, hai să mai scăpăm de dosarele respective. Și încă nu era foarte clar ce soluție se va adopta și se discuta încă de necesitatea învestirii cu formulă executorie. Când Codul de procedură nu era încă gata, dar avea cam această formă cu învestirea cu formulă executorie, deja Codul civil era aproape gata și avea presărate peste tot prin el dispoziții care sunt de drept substanțial, de aceea sunt în Codul civil și nu de procedură, respectivul contract reprezintă titlu executoriu, toate dacă le veți citi au aceeași formulare, contractul X reprezintă titlu executoriu în condițiile legii. Ce au vrut redactorii să spună? În condițiile legii, adică om vedea noi ce va spune legea despre titlurile executorii, că dacă spune că trebuie să fie învestit cu formulă executorie, în condițiile legii înseamnă că nu te duci doar cu contractul, îți trebuie contractul învestit cu formulă executorie, abia atunci e titlu executoriu, atât a vrut să spună textul acesta. Că pe marginea lui acum putem broda inclusiv opinia pe care ați susținut-o, domnule, în condițiile legii, pe accesoriu deci și principalul trebuie să fie titlu executoriu. Eu din ce mi s-a spus am înțeles că în condițiile legii asta desemna. Hai să vedem ce o să spună legea de procedură, care ar fi condițiile ca un înscris altul decât o hotărâre judecătorească să reprezinte titlu executoriu. Și acum ca să trecem la chestiunile practice, o să discut despre câteva incidente, ca să nu fiu rău și să le spun accidente, care derivă din încercarea de a pune în executare un contract de ipotecă după care o să vă rog pe dumneavoastră dacă mai aveți alte probleme să puneți întrebări. Prima chestiune e relativ simplă, e legată de procedura insolvenței, ce se întâmplă cu executarea ipotecii dacă survine procedura insolvenței? Aici dacă constituitorul ipotecii este chiar persoana supusă procedurii insolvenței, atunci lucrurile sunt relativ simple, 75 include orice procedură de executare împotriva debitorului în insolvență suspendării automate, iar de la această regulă textele finale alineatele 7, 8 și 9 ale aceluiași text insituie câteva excepții. O să spuneți că exagerez când spune câteva excepții, că e aceeași excepție și în alin. (7) și în (8), diferența dintre cele 2 este un și, eroare de tipografie, îmi pare rău, alin. (8) avea un alt conținut, dar când s-a făcut copy-paste în Parlament s-a trecut noua formă a alin. (7) peste ceea ce trebuia să fie alin. (8) și acum avem același conținut cu excepția lui “și” care este relevant gramatical, dar nu și juridic. Excepțiile se referă la ipoteca asupra sumelor sau soldului creditor al conturilor bancare a cărei executare nu este suspendată în insolvență în măsura în care se face în primele 3 luni de când s-a declanșat insolvența și în măsura în care administratorul judiciar nu spune că fără banii aceia nu pot să mă ocup de insolvență, cum să încerc eu 3 ani să reorganizez societatea respectivă, de unde să-mi plătesc eu cheltuielile de reorganizare dacă nu am banii din contul acela, lăsați-mi mie banii, dar spune alin. (9) în această ipoteză, trebuie să ofere creditorului pe care nu-l lasă să folosească banii din cont, să ofere o garanție echivalentă și în condițiile crizei financiare actuale, ce o fi echivalent cu a avea chiar banii în buzunar? Nu știu ce îi poate oferi, o vilă la Monaco, personal directorului băncii, am o garanție echivalentă. A doua chestiune legată de procedura insolvenței privește situația ipotecii constituiră de un terț, cea a așa-numitei cauțiuni reale. Dacă în această ipoteză constituitorul ipotecii nu este persoana supusă procedurii insolvenței, doar debitorul obligației ipotecare este o astfel de persoană evident că suspendarea nu se aplică și avem acum în noua Lege a insolvenței text expres care zice că nu se întinde asupra fideiusorilor și garanților ipotecari, deci acolo ipoteca își urmează cursul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși creanța principală teoretic e suspendată, de aceea spun că ipoteca are oarecum o viață paralelă și o să revin asupra acestei idei. Numai intru în detaliu cu privire la sechestre că deja mi-am aprins paie în cap, de-abia aștept să vină DNA-ul peste mine să îmi spună că n-am înțeles nimic în dreptul penal când am explicat că nici măcar sechestrul penal nu poate să blocheze executarea ipotecii, din fericire am văzut că nu sunt singurul năuc, ci inclusiv oameni mult mai deștepți decât mine și anume președinții secțiilor penale ale curților de apel strânși anul trecut la București pe o ședință de practică unitară au avut aceeași opinie. Prin urmare, se poate că pot fi executate bunuri ipotecate chiar dacă asupra acelui bun există un sechestru penal, evident instituit ulterior instituirii și publicării ipotecii respective. Probabil că aceia dintre dumneavoastră care v-ați ocupat de astfel de executări și v-ați trezit cu niște adrese de la procurori cum că sunteți cercetați pentru abuz în serviciu, că tot e la modă, sau și mai specific, pentru sustragere de sub sechestru, o să spuneți că îmi răcesc gura degeaba. Repet, eu neocupându-mă cu astfel de operațiuni, îmi permit așa cu serenitate să spun că se pot executa atâta vreme cât creditorul ipotecar poate executa un astfel de bun. La fel, pentru sechestrul fiscal și pentru sechestrul civil, în materia sechestrului fiscal avem chiar o dispoziție în Coduld e procedură fiscală că nu e altceva decât o ipotecă legală. Și dacă e o ipotecă înseamnă că avem 2 ipoteci, acolo e problema că dacă începe executarea un executor judecătoresc și se chinuie și identifică bunul și face valoare, când e totul bine pus pe masă să treacă la valorificare, vine executorul fiscal și spune că am intervenit eu și toată executarea vine la mine și nu mai încasezi nimic. Aceasta este o altă problemă care se rezolvă doar prin protocol UNEJ – ANAF. Trecând la chestiunea cu viața dublă a ipotecii. A fost o întrebare adresată din public în care dacă am înțeles-o eu corect, se întreba următorul lucru. Este posibil ca după ce se face o executare imobiliară cu privire la un imobil ipotecat și se adjudecă imobilul și se încasează valoarea imobilului care îi este dată creditorului ipotecar, se mai poate porni o nouă executare asupra patrimoniului debitorului pentru diferența de sumă? Din perspectiva mea, evident că da, pentru că avem texte în materie ipotecară în care mi se explică foarte clar că ipoteca oferă accesul la o acțiune reală, acțiune ipotecară, dar 2432 de exemplu, iarăși text generic în materia tuturor ipotecilor îmi spune, dispozițiile prezentului capitol nu aduc nicio atingere dreptului creditorului de a-și realiza creanța pe calea unei acțiuni personale sau de a solicita alte măsuri de executare și mai sunt texte pe la 2360 în care îmi spun că după s-a terminat o executare, se poate continua cu acțiunea personală. Ce înseamnă aceasta? Precum în dreptul roman, creditorul ipotecar nu își pierde calitatea de creditor chirografar, este o afirmație pe cât de teoretică, pe atât de importantă din punct de vedere practic o consider eu, creditorul ipotecar nu e doar un creditor ipotecar, este un creditor chirografar care mai are ceva în plus, când primește calitatea de ipotecar nu o pierde pe aceea de chirografar, altfel spus, el primește acțiunea reală, ipotecară fără să piardă acțiunea personală, el se poate îndrepta împotriva debitorului său, luăm exemplul simplu al ipotecii constituite chiar de debitorul obligației principale, poate îndrepta împotriva debitorului său cu o acțiune reală în limita valorii bunului ș.a.m.d. și cu procedura de urmărire silită imobiliară, dacă e ipotecă imobiliară, încasează, primește ce primește, se reduce creanța, dar dacă nu s-a acoperit integral creanța pe care o avea, evident că el în continuare are drepturile din 2324 ale oricărui creditor chirografar, deci se poate îndrepta pe o acțiunea personală împotriva oricărui bun din averea debitorului său, nu văd aici nicio problemă și tot legat de această chestiune am mai primit o întrebare din sală – care este semnificația lui 2504? 2504 este un text care a suscitat și el destul de multă discuție în materia prescripției. Și el spune în felul următor, se referă la prescripția dreptului la acțiune privind creanța garantată. Prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiune ipotecară. Rămân deocamdată doar la acest text al lui 2504 alin. (1) teza I. Ce vrea să spună el? Vrea să spună că cele 2 acțiuni, cea reală, ipotecară și cea personală sunt diferite și din perspectiva tratamentului prescripției și anume, e posibil ca acțiunea personală să fie prescrisă, debitorul invocă excepția prescripției să paralizeze acea acțiune și cu toate acestea acțiunea ipotecară să poată merge mai departe, deci se poate executa o ipotecă care garantează o creanță prescrisă, pentru că știm cu toții că prescripția nu stinge dreptul de creanță însuși, stinge doar elementul material al dreptului la acțiune. Dar asta dă oarecum un răspuns și întrebării de mai devreme. Uite că legiuitorul chiar a avut o concepție unitară, a spus că pot exista măsuri de executare care merg independent de calitatea de executare a creanței principale. Textul acesta a suscitat discuții, pentru că dacă e citit singur nu spune când poți introduce acțiunea ipotecară. El doar spune că prescripția acțiunii ipotecare este separată de prescripția acțiunii personale, ceea ce dacă mergi și interpretezi înseamnă că este o acțiune reală, nu e declarată imprescriptibilă în mod expres în 2502, prin urmare, merg la 2518 și iau termenul de prescripție de 10 ani pentru acțiunile reale, dar revenim la procedră, Legea 76/2012 punerea în aplicare a Codului de procedură civilă a adăugat un text, art. 74 care spune în mod expres că dreptul la acțiunea ipotecară prevăzută de 2504 nu se stinge prin prescripție, ci doar ca efect al stingerii ipotecii în condițiile 2428, prin urmare, iată că a fost declarată această acțiune ca fiind imprescriptibilă. Poți executa ipoteca absolut oricând fără să-ți poată fi opusă prescripția, însă sunt niște limite, în 2504 alin. (2), numai în limita creanței principale, deci ai renunțat la accesorii și evident în limita valorii bunului, fiind o acțiune reală, ea urmărește bunul, dacă din executarea bunului nu-ți poți obține toată creanță mai departe nu mai ai ce face, acțiunea aceea s-a stins în momentul executării bunului, există un raționament relativ logic aici. Despre darea forțată în plată am discutat deja, ce se întâmplă cu executarea specială a ipotecii de acolo, repet, toată lumea acum urlă că pe baza deciziei Curții Constituțională a fost desființată darea în plată, o fi fost pentru contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii 77, dar nimeni nu s-a pronunțat că după intrarea în vigoare a Legii 77 nu se mai poate face darea în plată, deci leopardul e încă bine mersi acolo sau elefantul, nu trebuie să ne facem că nu-l vedem acolo. Mai este o ipoteză despre care o să vorbesc foarte pe scurt și după aceea ori termin, ori răspund la întrebări după cum decide moderatorul, cea a cesiunii creanței și e legată tot de situație asta departajării între acțiunea personală și acțiunea reală. Ce se întâmplă când se cesionează creanța garantată cu ipotecă? Și ca să simplificăm presupunem că sunt îndeplinite toate formalitățile pentru ca cesiunea să aibă în vedere și cesiunea ipotecii, că tot a fost discuție dacă e ipotecă imobiliară și vrei cesionezi îți trebuie act autentic de cesiune? Eu nu sunt de acord cu acea opinie, dar atâta vreme cât notarii și-au inserat în Legea 36 un text care spune expres că așa trebuie înseamnă că așa trebuie și opinia mea nu are nicio relevanță, dar trecând peste acest lucru, ce se întâmplă când s-a cesionat creanță? Există foarte multe opinii care spun că titlul executoriu este înscrisul cum îmi spune 632 și 638. Dacă e înscrisul înseamnă că e chiar acea bucată de hârtie, cine apare pe bucata de hârtie? Apare X în calitate de creditor. Cum să vină Y să-mi ceară executarea? Poate să vină Y să-mi ceară executarea că în 645 spune că inclusiv pe parcursul executării se pot modifica părțile procedurii execuționale, deci aici nu văd o problemă și de altfel dacă am înțeles corect nici Înalta Curte sesizată cu o cerere de hotărâre preliminară în această privință de către Curtea de Apel Cluj, pentru că în principiu în raza Curții de Apel Cluj există această opinie că dacă s-a cesionat creanță nu mai poate fi executată de către cesionar că și-a pierdut titlul executoriu, deși a respins-o ca inadmisbilă, în paranteză fie spus, eu nu înțeleg de ce Înalta Curte nu-și înțelege rolul pe care i l-a dat noul Cod să mai rezolve din practica neunitară, dacă le declară inadmisibile pe toate, chiar dacă probabil pe condiții de admisibilitate au niște mici probleme, sunt de acord, nu neg că într-adevăr avea o problemă la admisibilitate, dar hai să tranșăm problema, dacă oamenii m-au întrebat, chiar e o problemă. Aici e o problemă, în continuare după HP în care în motivare a spus că nu se pierde caracterul de titlu executoriu, în continuare în zona aceea se pierde, în restul țării nu prea se pierde, deci am rezolvat practică unitară, na-ți-o frântă că ți-am dres-o. Acum cei care erau de opinie ca se pierde caracterul de titlu executoriu au primit apă la moară prin OUG 52/2016 în care avem un text expres în care se spune că dacă banca, dacă e vorba de un credit bancar, banca cesionează unui recuperator creditul ipotecar, se aplică numai pentru creditele ipotecare cu ipotecă imobiliară, brusc și creditul și ipotecă își pierd caracterul de titlu executoriu, zice legea – de vreme ce caracterul executoriu e stabilit numai de lege, aici nu avem ce comenta, unde e lege, nu-i tocmeală. Deocamdată nu știm, eu cu dreptul natural nu prea știu ce e corect, ce e rău și ce e bine, până când nu-mi spune cineva că legea aceea nu există, vă dați seama că eu sunt de acord că citind fiecare lege să vedem dacă e justă sau injustă, dar vă pun următoarea întrebare – să ajungem să spunem ce legi sunt juste și numai pe acelea să le aplicăm? Am înțeles că mai nou numai legi, ordonanțe de urgență și ordonanțe de guvern au o justețe așa superioară, ce e sub nu trebuie să le respecți chiar așa. Dar totuși nu cred că e bine să se dea liber la fiecare. Eu aștept decizia, dacă o să spună Curtea Constituțională că acolo este o problemă, dar lege lata nu știu dacă putem. Nu sunt de acord cu acel text, dar e text de lege, e legea statului al cărui cetățean sunt, trebuie să o respect, supremația legii, legea este pentru toți, scrie în Constituție, dacă nu o respect o să fiu eu declarat neconstituțional. Cam atât am vrut să vă spun, dacă sunt întrebări?

Participant: Pe Legea aplicabilă caracterului de titlu executoriu, exemplul este: contract de ipotecă încheiat în legătură cu un imobil din România în țara A, potrivit contractului de ipotecă, contractul de ipotecă este supus legii din țara A, potrivit legii din țara A, contractul de ipotecă nu este titlu executoriu. Apare creditorul cu contractul în România, unde în România potrivit legii este titlu executoriu și problema este ce lege guvernează caracterul de titlu executoriu? Se consideră că se aplică legea din România sau legea din țara A care îi neagă acest caracter contractului?

Radu Rizoiu: Din păcate nu prea îmi mai amintesc dreptul internațional privat de acum mulți ani, dar pentru că nu pot să dau un răspuns exact, ofer câteva linii de ghidaj. Ar trebui văzut care este legea aplicabilă contractului conform legii române sau a dreptului european a regulamentului european, dacă e vorba de țări UE, dacă legea aplicabilă contractului respectiv este legea din țara respectivă, acela nu este titlu executoriu, dar mie îmi e teamă că în materie de garanții reale, dispozițiile de drept internațional privat incluse în legea română spun că drepturile reale inclusiv cele de garanție sunt supuse legii române, dacă privesc bunuri aflate în România, dacă e vorba de bunuri mobile aflate în tranzit sunt niște reguli mai detaliate, dar dacă e imobil, e lex rei sitae și e locul situării imobilului și atunci iarăși n-am titlu executoriu, că dacă am un contract supus unei legi străine și conform acelei legi el nu e titlu executoriu, numai dacă vin și îl închei conform legii române, el va deveni titlu executoriu, dar asta pune o altă problemă – ce se întâmplă dacă am și cu asta m-am lovit în practică mult mai des, dacă contractul de credit conform unei legi străine, a se vedea legea engleză, conform căreia contractul de împrumut nu e titlu executoriu și am contractul de ipotecă pentru bunurile aflate în România ale debitorului din România supus legii române și acela e titlu executoriu, ajuns iar la ideea, ipoteca e titlu executoriu, iar creanța principală nu derivă dintr-un titlul executoriu, de aceea spun că problema aceasta este oarecum recurentă.

Participant: Esența întrebării cred că putea să fie rezumată așa – este caracterul de titlu executoriu ceva care ține de fondul raportului juridic sau e ceva care ține de procedură?

Radu Rizoiu: Eu zic că e ceva care ține de fondul raportului juridic, dar încă o dată, Înalta Curte m-a contrazis de două ori, în 2006 și în 2009, fără să știe că se ceartă cu mine, că eu pe vremea aceea nu-mi puneam aceste probleme. Deci, eu cred că este o chestiune de fond pentru că acest caracter executoriu derivă, e legat de efectele pe care le produce contractul, or efectele contractului sunt o chestiune de drept substanțial, nu de procedură și repet, dacă citiți motivarea și din RIL 13/2006 și din RIL 31/2009 veți vedea că practic în motivare că Înalta Curte a spus același lucru până la un punct după acre s-a oprit cu raționamentul și a luat-o cu executarea silită e ultima fază a procesului civil, normele de executare silită sunt norme de procedură care sunt de imediata aplicare, prin urmare toate acestea au devenit titluri executorii, dar eu nu cred în acel raționament, pentru că nu eu nu cred că acestea sunt norme de procedură, normele de procedură sunt: ai un titlu executoriu, ce faci cu el? Te duci să-l învestești cu formulă executorie și avem art. 5 și 10 din Legea de punere în aplicare a Codului de procedură civilă nou care spun că procedura trebuie să o iei după legea nouă, dar procedura de executare, procedura de învestire, procedura de creare a titlului executoriu, nu calitatea de titlu executoriu ca atare.

Participant: Înțeleg ce vreți să spuneți, o altă perspectivă este caracterul de titlu executoriu are în vedere protecția pe care o anumită jurisdicție, cea în care se face executare se oferă unui anumit drept și unui anumit tip de contract. Dacă în jurisdicția în care vreau să fac executarea, acea jurisdicție nu binevoiește să ofere acelui tip de contract protecția de titlu executoriu, atunci ar trebui să se aplice legile acelei jurisdicții și să nu poată să fie titlu executoriu și invers.

Radu Rizoiu: Evident dacă ați vrea să faceți executarea în țara A care nu consacră caracterul de titlu executoriu, chiar dacă e supus legii române și el e titlu executoriu, oricum nu va vrea agentul procedural de acolo, că e executor judecătoresc, notar sau judecător, să îl pună în executare.

Mirela Stancu: Dacă-mi permiți, Radu, aș face aici un mic amendament. În măsura în care este titlu executoriu în România contractul de ipotecă, sub aspectele pe care te-ai pronunțat sunt total de acord cu tine, deși nu cred că mai găsesc mulți adepți în sistemul din care provin pentru această teorie, dar personal sunt perfect de acord cu tine, dacă înscrisul este titlu executoriu în România, problema care se ridică dacă vreau să execut acest titlu într-o altă țară este să văd în primul rând unde mă duc, într-un stat membru UE sau într-un stat terț față de Uniunea Europeană. Dacă mă duc în alt stat membru UE, trebuie să văd dacă există vreo reglementare a Uniunii Europene în materia cooperării judiciare, în materie civilă care îmi reglementează situația recunoașterii și a executării înscrisurilor care constituie titlu executoriu în România sau în alt stat membru UE. Dacă am un asemenea regulament și dacă acest regulament îmi permite să merg să execut, da, voi putea merge să execut acolo un asemenea înscris care are acest efect în România, el va putea să fie recunoscut și să producă aceste efecte și acolo, repet, în condițiile Regulamentului Uniunii Europene. Nu exclud o eventuală imposibilitate dată de reguli stabilite de acel Regulament al Uniunii. Când va ajunge însă acolo se pune problema simplă de recunoaștere a executării și de exequator. Și dacă e nevoie și de parcurgerea procedurii exequatorului se va ajunge ca acel înscris să aibă efect executoriu și pe teritoriul celuilalt stat membru și într-adevăr organele de executare din acel stat membru vor putea face executare, niciodată nu se va putea face însă executarea de către un executor judecătoresc din România, asta este din alte rațiuni, că sub aspectul suveranității statului, n-a cedat niciun stat membru al Uniunii Europene din suveranitatea sa Uniunii. Când o fi și asta, probabil, dacă nu se dezintegrează Uniunea Europene, probabil că integrarea la nivelul Uniunii va putea fi și așa. Dacă nu sunt însă în sistemul Uniunii Europene, al reglementărilor Uniunii, atunci într-un alt stat terț evdient că se va pune problema de drept internațional privat al statului respectiv sau dacă există convenții bilaterale sau alte convenții internaționale la care ambele țări să fi aderat. Dacă s-ar putea pune problema și a legii aplicabile contractului pentru a determina dacă este sau nu supus legii române cu efectele date de titlul executoriu contractului de ipotecă de legea română sau dacă este supus unei legi străine acolo este o chestiune tot de drept internațional privat, dar care se rezlvă după regulile care reglementează contractele, elementele de încheiere a contractelor și efectele contractului, deci legea care determină aceste elemente și evident după aceea se pune problema, după ce am stabilit ce lege se aplică sau dacă n-am problema aceasta, abia apoi altă chestiune și anume executarea, dar sigur toate sunt elemente de drept internațional privat.

Evelina Oprina: Mulțumesc frumos!

Participant: O ultimă întrebare dacă se mai poate. Întorcându-ne la 2504, acolo se referă și la bunuri mobile și imobile, deși legea nu distinge, cred că este vorba de bunuri mobile corporale, pentru că dacă este vorba de un bun mobil incorporal, mă gândesc la ipoteca asupra creanțelor, bănuiesc că dacă creanță este prescripsă, nu mai poate să fie imprescriptilă ipoteca asupra creanței. Cred.

Radu Rizoiu: Da, ipoteza este foarte interesantă și pot să dau un răspuns în care să vă contrazic, dar după vom ajunge în același punct. Ipoteca este imprescriptibilă. Poți să execuți ipoteca și anume intri în posesia creanței, devii tu creditor al debitorului creanței respective, numai că atunci când intri în posesia creanței o preiei cum era ea, deci o preiei gata prescrisă. Adică ipoteca funcționează foarte frumos.

Participant: Numai dacă au existat cazuri de suspendare, întrerupere a acelei creanțe, atunci te-ai putea bucura.

Radu Rizoiu: Deci o preiei, intri în șoșonii celui pe care l-ai executat, ce drepturi avea el, aia ai primit și tu. El avea dreptul prescris și se ridică excepția prescripției într-o eventuală executare, atunci evident că nu ai ce obține.

Evelina Oprina: Mulțumesc frumos! Vom încheia șirul de întrebări, sunt sigură că ar mai exista, eu declar absolut încântată ca-ntotdeauna de prezentarea domnului profesor Rizoiu, cred că și dumneavoastră și sunt liniștită acum, mi-ați răspuns la întrebări așa cum aveam și eu configurat răspunsul anterior, dar mi-era teamă că îmi veți răsturna acum eșafodajul pe care mă așezasem și eu anterior fără să-l mai consolidez mai târziu. Mulțumim frumos! Și trecem și la cel de-al doilea speaker al panelului 2, doamna judecător Mirela Stancu, judecător la Tribunalul București care pentru astăzi urmează să răspundă la câteva întrebări pe care dumneavoastră le-ați adresat din public, am să o las direct să intre în prezentare și să indice și întrebarea ca să nu mai pierdem timp, după ce răspunde doamna judecător la întrebare, dacă aveți nelămuriri, le rezolvăm de-ndată. Vă rog!

Mirela Stancu: Mulțumesc! Voi începe cu întrebarea care apare, cu numele meu dedesubt, pe foile pe care le aveți dumneavoastră în mapă. Pe verso este aceasta. Întrebarea se referă la ce anume trebuie să facă creditorul intervenient, dacă trebuie să depună titlu executoriu în original sau noțiunea de copii certificate se referă inclusiv la titlurile executorii, deși întrebarea nu face nicio mențiune, am dedus eu că dificultatea vine din dispozițiile art. 692, nu știu dacă persoana care a adresat întrebarea este în sală pentru a-mi confirma dacă am dedus bine sau nu, dar art. 692 care se referă la procedura de intervenție a altor creditori în urmărirea silită face vorbire de cum anume trebuie să se formuleze cererea și ce anume trebuie să fie anexat la aceasta și după ce face trimitere alin. (1) la art. 664 pentru conținutul cererii, deși 664 se referă și la anexele cererii de executare, în alin. (2) art. 692 prevede că odată cu cererea creditorul trebuie să depună copii certificate de pe documentele justificative precum și de pe procesul verbal de constatare a aplicării măsurii asigurătorii, dacă este cazul, iar în situația în care se reclamă creanțe bănești rezultate din înscrierile contabile făcute în registre, ținute cu respectarea condițiilor legii, cererea va fi însoțită sub sancțiunea inadmisibilității de un extras de pe înscrierile care cuprind aceste sume legalizate de un notar public. Pentru a răspunde la întrebare trebuie făcută corelația dintre aceste dispoziții și 664, dar totodată trebuie văzut și ce creditori pot interveni în urmărirea silită, pentru că este evident că a fost avută în vedere situația numai a unei părți din acești creditori care pot interveni în urmărirea silită. Primii care pot interveni la 690 alin. (2) sunt creditorii care au deja un titlu executoriu. În momentul în care intervin, practic cererea de intervenție este același lucru cu o cerere de începere a executării silite, prin urmare conținutul și anexele acestei cereri trebuie să fie același, nu poți să îi permiți creditorului intervenient cu titlu executoriu să facă mai puțin decât face chiar creditorul urmăritor, pentru că efectiv are aceleași drepturi când intervine, condiția să intervină în termen, plecăm de la această premisă, are aceeași situație cu creditorul urmăritor creditorului intervenient care are titlul executoriu, pentru a putea să intervină titlul executoriu va trebui să îl depună în original sau în copie așa cum prevede art. 664, respectiv în copie legalizată. Nu întâmplător art. 664 permite creditorului să facă ori așa, ori așa, adică să depună ori originalul, ori copie legalizată, titlul executoriu în regulă generală nu există decât într-un singur exemplar tocmai pentru ce anume se menționează pe el când se încheiere executarea care este rolul acestui înscris nu numai pentru începerea executării, ci ce anume trebuie să ateste el la sfârșitul executării și ce se întâmplă cu el la acel moment. Dar poate să depună creditorul și copie legalizată, pentru că în mod obiectiv poate să înceapă mai multe executări silite și n-are cum să se ducă cu ele în original peste tot. Una din situațiile în care s epoate duce în altă parte este chiar situație în care vrea să intervină într-o altă urmărire silită care a fost pornită de un alt executor jduecătoresc, el fiind creditor urmăritor într-un dosar de executare în fața altui executor, deci de aceea creditorul cu titlu executoriu poate să folosească și o copie legalizată, dar nu copie certificată ca fiind conform orginalului, deci la titlu executoriu, indiferent prin ce modalitate ajungi să intri în executarea silită respectivă, trebuie să fie respectate cerințele art. 664. Este evident că art. 692 alin. (2) se referă la celelalte categorii de creditori, nu au titlu executoriu, evident că în momentul în care intervine un creditor care a luat măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului, cel care a luat măsuri asiguratorii trebuie să îndeplinească anumite condiții pe care le prevede legea la luarea măsurilor asiguratorii și atunci trebuie să depună documentele justificative care atestă că a îndeplinit acele condiții astfel încât îmi trebuie dovada că s-a instituit măsura asiguratorie respectivă și acele documente justificative trebuie să fie depuse în copii certificate de către creditor, iar mai mult decât atât, un argument în plus că textul acesta se referă la categoriile de creditori de la punctele 2-4 este chiar partea finală a alin. (2) de la art. 692, în situația anumitor înscrisuri pe care le au o anumită categorie de creditori și anume cei pe care alin. (2) de la 690 pct. 4 ultima teză nu în orice condiții pot veni cu înscrisuri documentele justificative. Deci, nu pot veni aceștia cu documente justificative în copie certificată, ci aceștia trebuie să mai îndeplinească o condiție în plus, deci evident documentele justificative se referă în copie certificată la ceilalți creditori care nu au titlu executoriu și nici cei la care se referă în continuare prin dispoziții speciale textul. Din corobarea acestor texte de lege rezultă că nu se referă 692 alin. (2), ca o concluzie, la creditor intervenient care are titlu executoriu, el trebuie să respecte dispozițiile art. 664. Și nu pentru titlu executoriu, dacă sunt alte documente justificative de altă natură, deși nu văd care ar fi în acest caz, pentru dovedirea creanței nu există altul, atunci pentru titlul executoriu nu este cazul, pentru titlu există alte dispoziții.

Evelina Oprina: Și dacă-mi permiți, Mirela, o scrută completare la ceea ce ai spus tu, perfect de acord cu ce ai spus, că e vorba evident de un creditor cu titlu executoriu, dacă ne gândim puțin și la efectele intervenției, creditorul intervenient cu titlu în termen are și anumite posibilități de acțiune în planul executării, el poate să efectueze anumite acte în cursul executării sau în ipoteza în care creditorul urmăritor a renunțat sau a încetat în vreun fel executarea declanșată de urmăritor, intervenientul acesta cu titlu poate să continue procedura de executare, deci poate și pe rațiune susțin ceea ce ai spus tu.

Mirela Stancu: Practic ei pot să facă absolut același lucru, au aceeași poziție.

Evelina Oprina: Dacă sunt întrebări, nelămuriri?

Participant: Citind 690 alin. (2) mi-am pus la un moment dat această întrebare. Pare că ar fi excluși creditorii chirografari care nu se află într-una din aceste ipoteze, mă gândesc la un contract de rpestări servicii, pentru că la pct. 2 se referă la cei care au luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor și mă gândeam dacă nu a formulat încă o acțiune și să soliticite și luarea unei măsurii asigurătorii înseamnă că mai întâi e condiționat de a face acest lucru după care pot interveni.

Mirela Stancu: Are sens lucrul acesta. Creditorii după cum vedeți de la categoriile de la pct. 2, 3 și 4 de la 690 alin. (2), prin ipoteză nu au titlu executoriu. Creditorii chirografari care au titlu executoriu nu au nicio problemă.

Participant: Nu la aceia m-am referit, ci la cei care nu au titlu.

Mirela Stancu: Iar creditorii care nu au titlu executoriu, toți de la pct. 2, 3, 4 sunt creditori fără titlu executoriu. Nu pot lăsa să intervină în urmărirea silită și să participe, acesta este scopul, să participe la distribuirea sumelor rezultate din executare, de altfel, acești creditori nici nu pot face acte de urmărire silite dacă nu au titlu executoriu, deci scopul lor este unul singur, să participe la distribuire. Pentru a putea să participe la distribuire trebuie să existe totuși un element care să-i facă să fie mai aproape de posibilitatea de a trece la executare. Legiuitorul nu le interzice să intervină chiar dacă au titlu executoriu, dar nu pot să las în orice condiții, trebuie să văd o intenție a acelui creditor de a ajunge la executarea silită, e adevărat că i-a luat-o altul înainte și din acest motiv îl las să intervină, că dacă nu i-ar fi luat-o altul înainte și nu era o urmărire silită deschisă, evdient că un creditor care a luat măsuri asigurătorii asupra bunului debitorului trebuia să aștepte să obțină titlu executoriu ca să poată să facă executare silită, dar pentru că i-a luat-o altcineva înainte, îl las și pe el, pentru că mecanismul instituirii măsurilor asigurătorii și mai ales, pentru acești creditori instanța a dispus instituirea măsurilor, deci nu sunt doar în etapa în care solicită, ceea ce înseamnă că deja instanța a analizat, acțiunea este pornită, ca majoritatea cazurilor măsurile asigurătorii, sechestrul și poprirea se pot lua doar dacă există acțiunea pe rol, apoi creanța îndeplinește anumite cerințe pe care le prevede legea pentru a putea institui măsuri asiguratorii printre care și celebrul caracter cert, exigibil.

Participant: Nu trebuie să cădem în a exacerba efectul lui 692 alin. (2), pentru că debitorul poate recunoaște creanța. Nașterea creanței se subsumează doar sferei circumscrise de doamna judecător, 690 punctele respective, adică să nu cădem în plasa ideii că eu ca creditor, chiar dacă nu am titlu, am șansa să-mi fie recunoscută creanța sau considerată ca recunoscută pe alin. (4).

Evelina Oprina: Mulțumim, să trecem la cea de-a doua problematică.

Mirela Stancu: O altă întrebare la care am dedus care este premisa ei a fost primită tot din partea dumneavoastră și sună așa întrebarea: Creditorul solicită suspendarea executării silite pe o perioadă de 6 luni, executorul nu poate solicita creditorului să depună diligențe în dosarul de executare având în vedere decizia de suspendare. În măsura în care ulterior periaodei de 6 luni, biroul executorului judecătoresc emite un act de executare contestat de către debitor, instanța poate constata perimarea executării silite? Cred că dacă persoana care a pus întrebarea nu e în sală, iarăși va trebui să acceptați că am înțeles eu bine care e fundamentul întrebării. Presupun că ipoteza e următoarea: se cere de către creditor suspendarea executării silite lucru pe care poate să-l facă oricând pentru că principiul disponibilității funcționează pe deplin și în faza de executare silită, executorul judecătoresc nu poate refuza acest beneficiu, e dreptul lui să dispună de executarea silită. După ce se suspendă la cererea creditorului într-un interval de timp oarecare, am dedus eu, însă în orice caz înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni se dispunde suspendarea executării silite de către instanță, căci altminteri nu înțeleg de ce se vorbește de decizia de suspendare. Dacă este vorba de soluția dată de executor, deci de încheierea dată de executor întrebarea atunci are un răspuns foarte simplu, sigur că se perimă în 6 luni, este caz tipic de perimare în Codul de procedură civilă la perimarea executării silite. Chiar 697 alin. (2) spune că în caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării, ceea ce înseamnă în cazul în care dispune instanța dispune suspendarea, însă termenul de perimare, adaugă textul, nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului, per a contrario înseamnă că dacă a cerut el suspendarea, de când cere el suspendarea, termenul de perimare curge. Sunt 2 situații diferite când curge termenul de perimare, aceasta este una dintre ele, când rămâne executarea în nelucrare din culpa creditorului care are toate mijloacele, are dreptul să ceară suspendarea, o face, dar apoi are toate mijloacele pentru a relua executarea silită, este suficient să-i ceară acest lucru executorului. Nu mai pot să spun în cazul acesta că este condiționată curgerea termenului de perimare de un act al executorului în sensul de a-i cere solicitarea înscris de executor creditorului, cerem să începem executarea silită și abia în condițiile acestea să înceapă după aceea să curgă termenul de perimare, e absurd.

Participant: Sancțiunea ar fi pe terenul prescripției în sensul că dacă nu s-ar mai îndeplini niciun act de executare timp de 3 ani până la urmă ar interveni prescripția.

Mirela Stancu: Până la urmă ceea ce contează pentru perimare este ca acea executare silită să fi rămas în nelucrare.

Participant: Eu știu, este opinia domnului Graviș în cele 2. Acolo am citit.

Mirela Stancu: Este un punct de vedere, fără doar și poate, eu însă m-am gândit, mă uit în textul de lege și văd care este sacnțiunea, ce înseamnă sancțiunea perimării și care sunt condițiile în care ea intervine? Pe de o parte rămânerea în nelucrarea executării silite și culpa creditorului din momentul în care ele sunt reunite, evident începe să curgă termenul de perimare, situația cealaltă tot acest temei, rămânerea în nelucrare din culpa creditorului numai că legiuitorul a vrut să facă mai clară situația această, ce înseamnă că a rămas în nelucrare din culpa creditorului? Evident când a cerut el singur suspendarea.

Participant: Probabil că s-a considerat că e necesar ca executorul să-i ceară creditorului să facă ceva și el să nu facă pentru a putea sancționa, pentru că în reglementarea anterioară sancționa practic executorul, nu creditorul.

Mirela Stancu: În reglementarea anterioară construcția perimării nu fusese adaptată la noile reguli de executare care presupuneau că executorul are un rol mult mai important, un rol activ în desfășurarea executării silite, pentru că vechea reglementare a avut perimarea care avea construcția care exista de când a existat Codul de procedură civilă, iar Codul de procedură civilă illo tempore a avut proceduri de executare jurisdicționale și evident că mecanismul era diferit, dar nu s-au mai adaptat, nu s-a modificat, dar la perimare nu s-a lucrat, a rămas cumva cam în aceeași parametri și evident că au început să apară asemenea discuții, pentru că întrebarea era până unde trebuie să acționeze executorul în baza rolului activ fără să i se solicite nimic de către creditor și de unde este vina creditorului că executorul n-a mai făcut mai departe acte de executare și pentru că această linie nu era bine stabilită, actualul Cod de procedură civilă a stabilit-o pentru a putea vedea când anume începe să curgă, perimarea, sancțiunea s-a păstrat, dar s-a delimitat mult mai bine acest moment, executorul trebuie să facă din oficiu acte de executare, nu trebuie să ceară tot timpul pentru fiecare act de executare acordul creditorului, dar sunt totuși momente când executorul nu poate acționa dacă nu are ajutorul creditorului și dacă îl cere în acel moment, trebuie să-l ceară, de altfel dacă executorul nu-l cere, creditorul nu are nicio culpă în lipsa de acțiune în dosarul de executare și atunci pentru a se și materializa concret, nevoia de ajutor a executorului, legea îi impune când ai nevoie de un asemenea ajutor, trebuie să-i soliciți, a impus și forma în care se solicită acest ajutor de executor și din acel moment este cert că dacă a cerut ajutorul și creditorul nu face nimic, termenul de 6 luni curge pentru că e culpa creditorului, dacă el putea să facă ceva, e culpa lui că n-a făcut și atunci nelucrarea executării silite este culpa creditorului.

Participant: Dacă-mi dați voie, în continuare, pentru că noi am mai discutat astăzi în dezbaterea noastră cu interpretarea art. 697. Acesta trebuie înțeles în continuarea fostului art. 389. Noul text pe 697 într-adevăr clarifică chestiunea perimării, însă nu suficient, pentru că dacă citim alin. (2) teza II care ne spune termenul de perimare curge și ne întrebăm care este termenul de perimare, ce înseamnă perimare? Primul element de definire îl găsim în alin. (1), respectiv când creditorul nu se conformează ș.a.m.d. Ar exista riscul ca alin. (2) teza Iisă fie necesar interpretată prin raport cu alin. (1) și să considerăm că termenul de perimare ar curge pe perioada suspendării cerute de creditor doar în ipoteza de la alin. (1), respectiv doar când executorul i-a pus în vedere să îndeplinească un act, ceea ce nu e corect, pentru că în vechiul 389, unde termenul de perimare curgea chiar dacă executorul nu-i punea în vedere în alin. (2) art. 389 exista dispoziția regăsită acum în alin. (2) de la 697 teza II. Prin urmare, rațiunea s-a păstrat cu privire la nesuspendarea termenului de perimare, perimarea curge când se cere suspendarea de către creditor, însă formularea e puțin diferită. Ce mai trebuie să clarificăm este dacă ar fi posibilă acceptarea ideii evocate și exprimate de domnul Gavriș, nu avem cum să acceptăm un astfel de punct de vedere în sensul că alin. (2) teza II trebuie corelat cu (1) în mod necesar, trebuie să-i pus în vedere executorul, exclus, de ce? Pentru că nu poate fi gândită în paradigma disponibilității creditorului posibilitatea acestuia de a suspenda sine die pentru cât vrea voința lui executarea, nu, el poate renunța, dar nu suspenda, pentru că dacă am accepta acest punct de vedere aici am ajuns, respectiv creditorul suspendă când și cât vrea, ceea ce e exclus.

Evelina Oprina: V-am zis de la prima intervenție a domnului Bozeșan că tema suscită discuții. Eu v-aș mai complica un pic, dar nu vreau, că nu mai ieșim din temă, nu mai terminăm. Apropo de tranzitul de la vechiul Cod la noul Cod, întrucât vechiul Cod nu prevedea în mod expres faptul că termenul de perimare nu suspendă în cazul în care suspendarea este cerută de creditor, era generică exprimarea, pentru care în practica anterioară s-au iscat discuții tocmai pentru acest aspect.

Bogdan Dumitrache: Îmi cer scuze că intervin, când a apărut noul Cod cu art. 697 foarte mulți executori au bănuit acest text de o erată. În 398 sau 300 cât era în Codul vechi se spunea că dacă lasă creditorul 6 luni fără să se facă act de urmărire, funcționează perimarea, de aceea modalitatea de a rezolva statisticile către camerele teritoriale ale executorilor judecătorești să se apuce executorii să facă ei constatări de perimări. A fost un procedeu nu știu dacă discutabil, dar oricum penibil, este descalificant pentru un executor căruia i s-a cerut executarea silită, mă refer la perioada de după 2000, când organizarea executorilor era la bază privată, nu discut și după 2000, dar recent în 2000 profesia s-a reorganizat. Și atunci creditorul are de făcut în multe proceduri un singur lucru pentru ca executarea să meargă strună, să depună cerere de executare. Și mai are de făcut al doilea lucru, să nu renunțe la executare. Există într-adevăr însă și proceduri în care creditorul trebuie să facă anumite demersuri specifice, de exemplu procedurile care implică cheltuieli de executare care trebuie avansate sau chiar acte pe care creditorul trebuie să le exprime, opțiuni pe care trebuie să le exprime în funcție de diferitele modlități în care s-a regăsit. În acest context prin 697 din Codul nou s-a apelat la un text care să spună extrem de clar că practic nu mai există perimare în Codul nou, în Codul nou funcțional nu prea mai există perimare. De ce? Ca să existe perimare înseamnă că executorul judecătoresc înscris îi cere creditorului să facă un act fără de care nu se mai poate merge înainte și pe care nu-l poate face executorul. Aceste condiții se află în singurul text din Codul de procedură civilă care definește perimarea, ce avem după 697 alin. (1) nu sunt definiții ale perimării, deci avem un singur caz de perimare. Cum se conciliază alin. (1) cu alin. (2)? Trebuie făcută o publicație de vânzare sau trebuie avansate niște cheltuieli, executorul în scris îi cere creditorului să efectueze cheltuiala, creditorul tace, dar nu numai că tace, peste 4 luni formulează o cerere de suspendare a executării pe o perioadă de 3 luni. Ghinion! După 4 luni plus 2 luni, cele 2 luni care curg de la suspendarea executării voluntare voi avea o perimare a executării. De ce? Termenul a început să curgă, pentru că executorul în scris i-a cerut creditorului să facă un anumit act pe care creditorul nu l-a făcut, împrejurarea că în intervalul de 6 luni pe care-l avea ca obligație de reacție s-a trezit să facă o cerere nu de renunțare la executare, suspendarea executării nu întrerupe cursul perimării, bazele actuale și situația actuală permit executorului să-și facă treaba, dacă creditorul face cerere de renunțare, dacă n-a renunțat înseamnă că vrea să meargă înainte, a fost o rușine și pentru legislația în materia executării și pentru profesia de executor până în 2013 că s-a permis această perimare ca o armă a executorului împotriva creditorului și eu sper să nu mai trăim asemenea timpuri că sunt probleme destule pentru creditori încât să mai aibă și joacă de perimare pe executare silită. Aceasta este o opinie. Mulțumesc!

Mirela Stancu: Perimarea într-adevăr cu executare silită în noul Cod de procedură civilă rarisim se va întâmpla în practică sau cel puțin așa ar trebui. Rarisim. În varianta pe care a gândit-o acum legiuitorul. Executorul depindea la modul că n-avea cum să acționeze fără acel act sau executorul nu face el nimic. Nu pot să-l sancționez pe creditor pentru pasivitate, poate pe executor că n-a făcut actele de executare.

Participant: În cazul în care se constată perimarea și prescripția eventual a titlului, cine răspunde?

Mirela Stancu: Dar de ce să se constate prescripția? Dacă se constată greșit perimarea de către instanță? În cazul acesta eu cred că se pune problema dacă executorul nu are o răspundere pe planul statutului său profesional.

Participant: Executorul n-a fost activ în dosarul de executare, nu a cerut diligențe din partea creditorului.

Mirela Stancu: E vine executorului, executorul trebuia să facă.

Participant: Și în acel moment te poți îndrepta împotriva executorului?

Mirela Stancu: Eu mă mir cum s-ar putea constata în aceste condiții perimarea.

Evelina Oprina: Cred că putem să ne gândim și la o provocare din partea creditorului a executorului de a acționa în cazul în care acesta refuză să putem să-i contestăm refuzul, adică să găsim niște remedii și pe planul acelei proceduri până să ajungem să vorbim de o răspundere disciplinară a executorului sau civilă.

Mirela Stancu: Dar reacția executorului poate fi contracarată de către creditor cerându-i să facă acte de executare și dacă executorul refuză, există contestație la executare și dacă în mod sistematic nu vrea, poate fi cerută și înlocuirea executorului.

Evelina Oprina: Mulțumim frumos, doamnei judecător Mirela Stancu, am rugat-o să ne oprim aici pentru că suntem puțin în întârziere cu programul și sunt și colegii de pe panelul III și IV deja în sală. Sper că discuțiile de până acum au fost în măsură să vă clarifice, sper să nu fi fost efectul invers, să fi tulburat mai mult, eu vă mulțumesc pentru că ați fost și ați fost activi și ați manifestat interes pentru discuțiile noastre, mulțumesc și lectorilor de pe ambele paneluri, îi voi preda ștafeta lui Bogdan care știu că abia așteaptă. Succes în continuare în conferință!

 

Panel III

 

Bogdan Dumitrache: Reluăm conferința din locul în care s-a oprit, dimineață au fost două paneluri și o să fie în continuare tot două paneluri potrivit principiului simetriei cu anumite modificări. Este bine că aveți la îndemână programul conferinței, pentru că nu mai știm care este programul inițial, puteți înțelege modificările aduse programului inițial. Potrivit programului, într-un prim panel intra domnul Eugen Hurubă și cu doamna Nicoleta Răduță, doamna executor Nicoleta Răduță din motive independente de dânsa nu poate veni la această conferință astfel încât în contul panelului III va exista o singură intervenție, cea a domnului profesor Eugen Hurubă, executor în Camera Executorilor Târgu Mureș, directorul Centrului de Perfecționare a Executorilor Judecătorești. Având în vedere că în contul panelului III practic a rămas un singur intervenient, sigur, ar fi deja un panel complet, dacă este un moderator și un speaker deja putem vorbi de un panel, totuși o să unim parțial panelul III cu panelul IV, cel care putea fi în panelul IV, dar este în panelul III este domul profesor Sergiu Golub lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca iar domnul Nicolae Horia Țiț avocat și lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași va fi alături de noi, dar nu va fi în sală ci va fi pe Skype și sperăm să avem o conexiune Skype foarte bună astfel încât în primul rând, noi să îl auzim pe dânsul, dar și dânsul să aibă posibilitatea să ne audă și să vă audă eventualele întrebări. Misiunea acestui panel, să zicem III indice 1, pentru că nu este nici panelul III și nici panelul IV, misiunea pe care am discutat-o în cursul prânzului este aceea ca până în jurul orei 4 când va putea interveni domnul profesor Nicolae Horia Țiț, indiferent de ce teme și-au propus, să acoperim timpul, de aceea contăm și pe întrebările și intervențiile pe care le veți avea în legătură cu cele care vor fi expuse de către domnul Eugen Hurubă și domnul Sergiu Golub. În ceea ce privește pe domnul Eugen Hurubă, domnia sa și-a ales o temă care ca titlu poate suna teoretic, știți că este executor judecătoresc și va avea ocazia să ofere carne și miez unui titlu care poate să sune teoretic la o primă citire ”De la drepturile creditorului la cererea de executare”, domnule profesor, vă rog.

Eugen Hurubă: Mulțumesc Bogdan. Titlul până la un moment dat chiar și pe mine mă surprindea, pentru că a alege să vorbești despre drepturile creditorului la o conferință de executare silită este oarecum atipic, pentru că de regulă, sau cel puțin în ultima vreme, se încearcă să găsim tot felul de subterfugii în urma cărora debitorii să fie cei protejați. A fost chiar o tendință pe care constatăm că și legiuitorul a avut-o în vedere, cu tristețe constatăm sau cel puțin în ceea ce mă privește. Apoi, în foarte multe dintre situații constatăm în urma soluționărilor contestațiilor la executare că discutăm despre o așa zisă latură umanistă a executării silite în care elementul negativ este aproape întotdeauna executorul judecătoresc, omul fără suflet care nu se gândește la bietul debitor, care nu din rea voință a ajuns în situația în care se află, ci probabil că stelele nu au fost potrivnice, nu au fost aranjate suficient de bine ca să îl protejeze într-o oarecare măsură. Cel puțin, din perspectiva executorului judecătoresc mai vechi, care a funcționat o vreme și înainte de noul Cod de procedură civilă și care și-a ales profesia de executor judecătoresc cu convingerea că hotărârile judecătorești, pentru că doar atât puneam atunci în executare, trebuiesc să fie executate, am ales să vorbesc totuși și despre drepturile creditorului. Care drept al creditorului poate fi mai important în ceea ce privește executarea silită dacă nu cel conferit de art. 1516 Cod civil care este fundamentul rațiunii executării silite însăși. Deci, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, atunci când debitorul nu își îndeplinește obligația și se află în întârziere, creditorul poate la alegerea sa și fără a pierde timpul la daune-interese, să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației ș.a.m.d., pe noi ne interesează această primă zonă, să ceară executarea silită a obligației. Trecerea la executarea silită a obligației o știm cu toții, în ce condiții creditorul poate să treacă singur, fără sprijinul executorului judecătoresc, dar nu face obiectul analizei noastre de astăzi. Pornind de la acest drept recunoscut de art. 1516, Codul de procedură civilă reglementează o serie de alte drepturi ale creditorului, dar foarte interesant este că nu le mai definește ca și drepturi ale creditorului ci găsim în art. 646 o serie de drepturi ale părților, ceea ce înseamnă că legiuitorul a ales ca să le ofere în egală măsură aceleași drepturi și creditorului și debitorului, și a avut în vedere că părțile au dreptul să asiste personal sau prin reprezentanții lor la efectuarea tuturor actelor de executare, să ia cunoștință de actele dosarului de executare și să obțină adeverințe și copii de pe aceste acte certificate de executorul judecătoresc. Practic, am încercat să interpretăm această dispoziție dacă este un drept al părților sau o obligație a executorului judecătoresc de a comunica toate actele de executare părților, eu înclin către o a doua categorisire a normei, că este o obligație mai de grabă a executorului judecătoresc ca să își extindă rolul său activ, inclusiv prin oferirea părților executării silite a actelor de executare întocmite. Auzeam și în prima parte a zilei despre situații la care colegii noștri făceau trimitere, situații în care părțile nu sunt prezente, fie creditorul nu este prezent la executarea silită, fie chiar debitorul nu este de asemenea prezent, ori într-o asemenea situație drepturile celor două părți trebuiesc să fie respectate prin această reglementare potrivit căreia executorul judecătoresc are o asemenea obligație. Mai avem un drept al creditorului pe care îl găsim într-o altă zonă a procedurii execuționale, respectiv în art. 694 alin. (2) care se referă la faptul că un creditor urmăritor are dreptul de a fi preferat creditorilor intervenienți la distribuirea sumei rezultate din urmărire, în anumite condiții care sunt prevăzute în prima parte a alin. (2), respectiv dacă creditorii intervenienți nu solicită extinderea urmăririi și la bunurile indicate de creditorul urmăritor sau dacă nu avansează cheltuielile necesare extinderii, aici avem de a face și cu un termen de 10 zile de la data notificării. Cam acestea ar fi drepturile. Dacă încercăm să identificăm alte drepturi ale creditorilor, nu le vom regăsi. În schimb, creditorii au până la urmă întreaga executare silită la dispoziția lor, potrivit dreptului de dispoziție, executarea silită în România, și spun în România pentru că în experiența Uniunii Sovietice avem și alte situații, am făcut o atenționare către domnul Golub care este mai aproape de Uniunea Sovietică decât mine, eu fiind născut în Piatra Neamț, domnul Golub puțin mai la est și nord, deci în România executarea silită nu debutează niciodată într-o altă situație decât în urma cererii creditorului posesor al unui titlu executoriu. Deci până la urmă, principalul lui drept este de a cere executarea silită și de a obține ceea ce titlul executoriu cuprinde. Dar pe lângă drepturi, pentru că așa este în viață, trebuie să existe o simetrie, creditorul urmăritor are și o serie de obligații, respectiv cele prevăzute de art. 647 Cod procedură civilă, potrivit căruia creditorul este obligat să asigure executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire în bune condiții a executării silite. Vedeți că este oarecum o continuare a ultimei discuții din panelul trecut când discutam despre acea perimare care este o sancțiune pentru faptul că creditorul nu înțelege să răspundă executorului judecătoresc atunci când executorul solicită intervenția creditorului fără de care nu s-ar putea continua executarea silită. Pornind de la aceste drepturi, respectiv dreptul creditorului de a solicita executarea silită, dreptul de a fi preferat înaintea creditorilor intervenienți în anumite situații deja arătate, și a obligațiilor creditorului, m-aș îndrepta puțin către cererea de executare fără de care nu debutează executarea silită. Art. 664 reglementează cererea de executare și debutează cu acel principiu potrivit căruia executarea silită este o facultate la dispoziția creditorului și ne arată ce trebuie să cuprindă o cerere de executare silită. Spune în felul următor, cererea de executare silită, în afara mențiunilor prevăzute la art. 148, și aici am să îl rog pe Bogdan să ne pună art. 148 pe ecran, deci în afară de mențiunile prevăzute la art. 148, trebuie să conțină elementele pe care legiuitorul în completare le-a considerat necesare. Ce identificăm la art. 148? Identificăm obiectul, de fapt să le luăm în ordinea lor firească, eu am sărit peste nume și am să vă explic imediat de ce, deci trebuie să cuprindă: indicarea instanței căreia îi este adresată, este limpede că nu este aplicabil și în cazul unei cereri de executare silită; numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, nu am insistat asupra ei pentru că vom observa că și articolul specific cererii de executare face referire la nume; apoi obiectul aplicabil și în situația executării silite, valoarea pretenției care în situația noastră s-ar interpreta valoarea executării silite, a creanței pe care încearcă să o urmărească; dacă este cazul, motivele cererii precum și semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop precum numărul de telefon, numărul de fax, ori altele asemenea. Asupra adresei electronice și celorlalte mențiuni am să revin. Deci, pe lângă obiect, valoarea pretenției, motivele cererii, dacă este cazul, și semnătură, identificăm în art. 664 numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului și debitorului, bunul sau, după caz, felul prestației datorate și modalitățile de executare solicitate de creditor. Până acum este relativ limpede și probabil că în sală sunt foarte mulți avocați care știu că urmăresc cu rigurozitate ca orice cerere de executare pe care o redactează în mod minuțios să respecte dispozițiile legii în așa fel încât să fie prevăzute toate elementele necesare. Aș începe analiza noastră de la ultimul dintre elemente, modalitățile de executare solicitate de creditor. Aici observăm după art. 624 modalitățile de executare pe care legiuitorul identifică, respectiv urmărirea bunurilor mobile și imobile ale debitorului, predarea către creditor a bunurilor și alte măsuri prevăzute de lege. După titlul marginal al articolului am trage concluzia că astea sunt toate modalitățile de executare. Dacă în schimb încercăm să intrăm în detalii și să analizăm Codul de procedură civilă și din perspectiva reglementărilor ulterioare, respectiv în Titlul II din Cartea a V-a, Titlul II se numește “Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului”, deci practic este litera 1 din acest art. 624 care îl aveați pe ecran, dar care la rândul lui cuprinde o întreagă enumerare de modalități de executare, respectiv procedura urmăririi mobiliare, poprirea, urmărirea fructelor și a veniturilor imobilelor, deci iată cum deodată ne clarifică, cel puțin cuprinsul Codului, că modalitățile de executare sunt mult mai multe decât cele enumerate generic la art. 624. De asemenea, la capitolul II din același Titlu sunt normele care reglementează urmărirea imobiliară. De ce am ținut neapărat să fac o întreagă filosofie despre poziționarea în Cod a acestor reglementări? Pentru că de cele mai multe ori constatăm că cererea de executare silită îndeplinește condițiile formale de a prevedea modalitatea de executare solicitată, dar doar într-un mod abstract, în sensul că solicităm executarea silită prin toate formele de executare, și le-am cuprins pe toate. Nu poate nimeni să-mi obiecteze, nici măcar executorul judecătoresc nu este în măsură să obiecteze, pentru că tocmai a fost investit să urmărească tot patrimoniul debitorului urmărit. Apoi creditorul va spune că nici nu mi-ai putea refuza o asemenea cerere, pentru că nu te-am condiționat, ci dimpotrivă, te-am lăsat pe tine executor judecătoresc să apreciezi care dintre modalitățile de executare este mai ușor de realizat. Bine, bine, respectă oare criteriile de obligații ale creditorului? Pentru că dacă ne întoarcem la articolul care reglementează obligațiile, creditorul este cel care trebuie să răspundă solicitărilor executorului judecătoresc, prima solicitare pe care o să o facă executorul judecătoresc este de a-l întreba cum ar vrea să începem executarea silită prioritar? Să începem mai întâi pe bunurile mobile și ulterior pe bunurile imobile? Mai întâi să începem cu o poprire? Aproape în majoritate creditorii vor spune să înceapă cu o poprire, nimic mai simplu, dar poprirea unde o înaintăm în abstract, la care dintre bănci? Păi nu mai știm, aici intervin rolul dumneavoastră, al executorului judecătoresc, să aflați la ce bănci are debitorul bunuri, conturi. Bun, vine cea de a doua etapă a discuției, cine plătește? Să presupunem că se găsesc resursele necesare. Este însă o oarecare inerție de la momentul depunerii cererii de executare silită și până la aflarea informațiilor necesare pentru a înființa poprirea, inerție care nu face altceva decât să împiedice pentru o bună perioadă de timp executarea silită, sau să o amâne. Apoi, există tendința creditorului să spună că pentru a nu pierde timpul să înființăm poprire la toate băncile. Iar este bine, este foarte ingenioasă soluția, dar toate băncile de unde? Toate băncile din oraș, toate băncile din județ, toate băncile din Curtea de Apel, toate băncile din România, toate băncile de pe planetă? Este iar o încercare a creditorului de a responsabiliza executorul judecătoresc prin găsirea unei soluții. De cele mai multe ori creditorul, încă de dinaintea depunerii cererii de executare silită are o serie de informații pe care executorul judecătoresc le va afla în cursul executării silite și se vor pune de acord, respectiv creditorul cu executorul judecătoresc, la primele contacte de după depunerea cererii când executorul judecătoresc încearcă să îi explice ce a reușit în dosarul respectiv într-o perioadă de timp. O să spună că a aflat că are conturi la BCR, nu facem publicitate la conferințe, iar creditorul o să răspundă nonșalant că știa asta. Păi dacă știai, de ce nu mi-ai indicat să înființez poprire la BCR? Păi nu știam că vă interesează, eu am cerut la toată lumea. Apoi, se cere de exemplu, revin la formulare, executarea prin toate mijloacele prevăzute de lege, fără să se indice un imobil iar executorul judecătoresc face verificări la primărie și află că este plătitor de impozit pentru un imobil, apoi se adresează Cărții Funciare, aici mă refer la zona ardealului unde este mai ușor la Cartea Funciară să îmi dea o informație despre un imobil, pentru că la București lucrurile sunt puțin mai complicate cu Cartea Funciară, pentru că regula este că imobilele nu sunt înscrise în Cartea Funciară. Obțin informații că este un imobil despre care știu totul și iau legătura cu creditorul și îi spun că am identificat, are un imobil, iar el spune că știa, păi dacă știai de ce nu mi-ai scris în cererea de executare? Am fi scurtat timp și ar fi condus la o executare mult mai rapidă. Concluzia după analiza modalităților de executare ca și element important din cererea de executare silită ar fi că una din obligațiile creditorului pentru a-și putea valorifica dreptul, ar fi să completeze o cerere de executare silită într-un mod foarte riguros din punct de vedere al modalităților de executare silită indicate, pentru că este mai ușor să obții o informație despre debitorul pe care urmează să îl urmărești înainte de a debuta executarea silită decât ulterior, pentru că știm cu toții că astăzi există programul informatizat al instanțelor de judecată, știm când s-a depus cererea de încuviințare, fiecare debitor este anunțat din timp de către oamenii de bine, de către avocatul care își pierde timpul căutând dosarele instanțelor de judecată, sau care au timp, de către prietenii de la instanță, la instanțele mai mici, de către poștaș, frizer, în orașele mici totul se cunoaște. Din momentul în care începe executarea silită, orice informație încerci să obții se obține cu mult mai greu decât înainte de a începe executarea silită, ca să nu mai spun că putem fi puși în situația de a înstrăina bunurile și chiar mai ușor, noul Cod civil ne permite nu să înstrăinăm bunul ci să facem o promisiune de vânzare, mergem și notăm în Cartea Funciară intenția de a vinde și apoi executarea silită este discutabilă, ca să nu mai spunem că putem să obținem într-un timp foarte scurt o ipotecă, până când se obține de către executorul judecătoresc încuviințarea începerii executării silite, am mers cu un prieten la notar și am făcut un contract de ipotecă pentru imobilul pe care îl am în proprietate cu o valoare de zece ori mai mare decât valoarea imobilului. Mai putem să îl urmărim? Deci este oarecum situația pisicii care umblă cu clopoței. N-am să încerc să trec prin toate elementele cererii de executare silită, am să fac un salt de la aceste modalități de executare silită la cel din urmă element din art. 148, respectiv semnătura, semnătura cererii de executare silită. Cine poate să semneze executarea silită s-a discutat foarte mult la câteva conferințe anterioare, știm că a apărut și acea decizie a Înaltei Curți care spunea despre avocatul cesionarului că poate să semneze ș.a.m.d., nu o să intrăm în detalii de acest gen, nu intrăm pe zona de reprezentare ci vorbim strict de semnătură. Același art. 148 ne spune că cererea de executare, respectiv cererea de chemare în judecată, la alin. (2), pot fi adresate personal sau prin reprezentant instanțelor judecătorești și pot fi formulate și prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că o cerere de executare silită, dacă poartă toate elementele prevăzute de lege, poate fi adresată executorului judecătoresc și prin mijloace electronice. Bun, să presupunem că mijlocul electronic la care ne referim este emailul. Care email? Care email îl va folosi creditorul pentru a trimite o cerere de executare silită executorului judecătoresc? O să spuneți că aveți un executor căruia îi știți emailul și îl trimiteți pe acel email. Va obține însă un număr de înregistrare acea cerere? Sperați că da, dar ce se întâmplă dacă emailul pe care dumneavoastră îl folosiți este între timp desființat? Ce se întâmplă dacă pe calculatorul executorului judecătoresc este instalat un program antivirus care nu vă cunoaște adresa dumneavoastră de email, consideră că emailul vine de la o persoană suspicioasă din punct de vedere electronic și fie este șters, fie este poziționat într-un sector de carantină și executorul judecătoresc nu va lua cunoștință de acel email. Veți fi în situația ca peste o vreme să dați telefon la executorul judecătoresc și să îl întrebați de ce nu v-a înregistrat cererea pe care ați trimis-o de două săptămâni. Să presupunem că o va găsi printre alte emailuri neverificate, când va fi înregistrată cererea? La data la care va fi aplicată ștampila cu numărul de înregistrare, în niciun caz la data transmiterii electronice. Apoi, ce mai spune legea cu privire la modalitățile de transmitere electronică? Transmiterile electronice pot fi realizate prin mijloace tehnice care asigură confirmarea primirii, păi o să puneți că emailul vă oferă confirmarea primirii, pentru că așa l-ați instalat pe calculator, ca atunci când ajunge la destinatar să primesc înapoi un semnal, sunt mai multe modalități. Păi acel semnal nu înseamnă că dovedește transmiterea unui anume email care să cuprindă un anume act, ci dovedește doar că s-a transmis un email, nu dovedește că în spatele lui sau alăturat lui este anexată o cerere de executare silită. Confirmarea ar fi un răspuns din partea adresantului care să spună că a primit cererea de executare silită. Apoi, să luăm un alt mijloc electronic, faxul. Cei care au o vârstă apropiată mie au prins mai multe generații de faxuri, primele faxuri pe care le știm cu toții erau cele cu hârtie termosensibilă, transmiteam un text, mergea pe calea firelor și ajungea la celălalt aparat care transmitea imaginea încălzind prin niște celule electrice acea hârtie termosensibilă imprimând textul respectiv. Dar ce confirmare trimitea înapoi? Își mai amintește cineva? O recipisă mică prin care spunea de la ce număr a venit faxul, câte pagini au fost transmise, rezultat ok sau, după caz, un cod de eroare, dar să presupunem că rezultatul era ok. Ce ne dovedește? Ne dovedește faptul că am transmis o cerere de executare? Nu. Ne dovedește că am transmis o pagină, două, trei, în niciun caz că am transmis o cerere de executare. Dacă ne referim la faxurile mai noi, astăzi probabil cu toții utilizăm niște aparate care transmit în facsimil o reproducere după prima pagină, nici aici nu aș avea garanția că poate dovedi și cu privire la paginile următoare, dar cel puțin prima pagină transmisă poate fi dovedită că a fost transmisă la acel număr de telefon, având confirmarea. Cu privire la paginile celelalte, poate veți spune că nu este important, dar eu am fost în situația în care am primit de la un domn avocat, cu bună știință, două pagini identice, iar în acest fel, acel domn avocat expeditor avea o recipisă în care îmi arăta prima pagină pe care scria că s-au transmis două pagini și pe care a încercat să o folosească la instanța de judecată, în speță era vorba despre o cerere de suspendare a executării, cel de-al doilea înscris pe care încerca să îl valorifice, pe care eu nu îl primisesem niciodată și la instanța de judecată a arătat acea recipisă de la fax unde prima pagină era un act din dosar, o publicație de vânzare sau nu mai știu ce, și cea de a doua filă pe care încerca să dovedească că mi-a transmis-o ar fi reprezentat o cerere de suspendare. Bineînțeles că instanța, în mod just, a considerat că nu poate fi dovedit faptul că a fost transmisă acea pagină și cererea a fost respinsă. Ce ne facem dacă suntem în situația unei cereri de executare? Va primi număr? Nu știm. Apoi, imediat ajung și la semnătură că de la semnătură am plecat, aliniatul următor, respectiv alin. (4) din art. 664 – cererea de executare, spune că la cerere se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, și dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege. Vedem că aici suntem într-o oarecare diferență față de cererile adresate instanțelor judecătorești, care spune că la cererea adresată instanței se va depune și câte o copie certificată prin semnătură conform cu originalul de pe actele de care partea înțelege să se folosească. Vedeți, diferența este fundamentală între a fi nevoit să depui acte în original, cum este situația executării silite, sau acte în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cum este situația în care ne adresăm instanței de judecată. Cum am putea să transmitem un exemplar original prin mail sau prin fax sau prin porumbelul călător? Cum am putea să depunem taxele de timbru necesare prin fax ș.a.m.d.? Ce va fi nevoit să facă, poate nu executorul judecătoresc, dar funcționarul de la registratura biroului executorului judecătoresc, să înregistreze cererea când a primit-o și să aștepte ca ulterior să îi vină și documentele originale în speranța că ele vor veni vreodată? Dacă nu suntem într-o asemenea situație, sunt sau nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la cererea de chemare în judecată, respectiv art. 199 și art. 200 privind regularizarea cererii? Are executorul judecătoresc la dispoziție o asemenea pârghie? Poate executorul judecătoresc să înregistreze cererea și să dea de la sine un termen neprevăzut de lege pentru ca creditorul să depună actele însoțitoare cererii în original, chiar și cererea în original? Și mă întorc la semnătură. Putem considera un înscris semnat și transmis prin fax ca fiind semnat în original? Ce părere aveți?

Participant: Semnătura electronică.

Eugen Hurubă: Semnătura electronică este următoarea discuție. Deci, mă refer la un înscris pur și simplu, am originalul care este semnat în original, l-am făcut pdf și l-am transmis prin fax. Este un înscris original sau nu? Cu siguranță nu și nu poate fi interpretat că ar fi vorba despre o semnătură electronică, ori de cele mai multe ori, creditorul este tentat să interpreteze că un asemenea document ar îndeplini condițiile unui document care poate fi transmis prin mijloace electronice. Opinia mea și concluzia la care vreau să ajung este că în situația cererilor de executare silită este posibilă aplicarea semnăturii electronice și mai mult, cred că este posibilă aplicarea semnăturii electronice și pe o serie de documente anexă cererii de executare silită, pentru că certificatul electronic poate fi atașat la oricare dintre documente, nu trebuie să fie neapărat într-o anumită extensie, poate să fie și format .pdf, poate fi și format .doc, poate fi orice extensie și ar putea acoperi cerința legii de a depune un exemplar pentru conformitate cu originalul, acolo unde legea permite o asemenea situație, dar nu ar putea niciodată să acopere cerința legii de a depune un înscris legalizat sau un înscris original. Semnalul pe care voiam să îl trag este faptul că toate aceste mijloace alternative de comunicare a înscrisurilor la executorii judecătorești nu sunt de cele mai multe ori prietenoase creditorilor. Deci, doar în foarte puține situații, cele la care m-am referit, creditorul poate să apeleze la o asemenea modalitate de transmitere și repet, doar atașându-i o semnătură electronică acolo unde este nevoie ca semnătura să fie una validă, și doar în situațiile în care mijlocul alternativ de comunicare a actului este în măsură să confirme transmiterea actului respectiv și nu neapărat a unui text. Am să mai las ceva timp și pentru eventualele întrebări din public. Mulțumesc.

Bogdan Dumitrache: Mulțumim și noi domnului Eugen Hurubă și după cum a spus și dânsul în finalul intervenției, întrebări vă rog.

Participant: Întrebarea mea are legătură cu tema dumneavoastră în sensul că este vorba despre dreptul creditorului de a obține două titluri executorii. Ipoteza este cea în care un creditor are un titlu executoriu altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală. Întrebarea este în ce măsură această persoană are posibilitatea să se adreseze în paralel instanței de judecată ca să obțină o hotărâre judecătorească la rândul ei titlu executoriu și cum ar trebui să își justifice interesul procesual în această acțiune? O să vă spun mai întâi care este părerea mea, ca să mă criticați sau ca să mi-o confirmați. Mie mi se pare că de fiecare dată va exista interesul de a se adresa instanței de judecată, pentru că ceea ce este titlu executoriu pe teritoriul României este foarte probabil să nu fie pe teritoriul altor jurisdicții în care s-ar putea pune problema unor executări silite împotriva debitorului și în același timp, părerea mea este că este excesiv ca instanța de judecată să îi ceară creditorului să dovedească faptul că debitorul are bunuri în alte jurisdicții în care calitatea de titlu executoriu nu este recunoscută, cred că este o analiză care nu ar trebui să fie întreprinsă în această acțiune și că folosul practic pe care îl urmărește debitorul ar trebui să se raporteze strict la faptul că obține un titlu executoriu valorificabil în mai multe jurisdicții, fără să conteze dacă el are posibilitatea și informațiile necesare ca să știe exact cum îl va valorifica ulterior. Nu știu dacă sunteți de acord cu mine.

Eugen Hurubă: Probabil ați fost în situația în care să depuneți o cerere la instanța de judecată și instanța să respingă cererea pe motiv că există deja un titlu.

Participant: Nu am fost dar mi-o imaginez.

Eugen Hurubă: În ceea ce am auzit eu din sfârșitul panelului trecut, se punea problema la un moment dat despre unicitatea titlului executoriu. În actuala reglementare nu mai discutăm despre unicitatea titlului executoriu, chiar dacă s-a afirmat în mod greșit contrariul, nu mai suntem în situația de a avea un titlu executoriu unic, nici măcar când este vorba de hotărârea judecătorească. Drept dovadă, hotărârea judecătorească nu se mai investește cu formula executorie prin aplicare pe ea însăși a acelei formule, cum se întâmpla înainte. Se făcea referire mai devreme la faptul că pe hotărârea judecătorească urmează să se facă mențiunea despre executarea sau neexecutarea obligației, și asta este din vechiul Cod, nu mai este din actualul Cod. Legea permite astăzi ca să avem titluri executorii multiple, de ce? Întrebarea ar fi de ce nu? Pentru că oricâte titluri executorii ar fi privitoare la aceeași creanță, executarea silită nu poate să pornească și să fie realizată de către mai mulți executori judecătorești, având la dispoziție contestația de executare, cu siguranță că debitorul nu va lăsa să se ajungă la o executare dublă sau multiplă. Asta ar fi o primă discuție, o a doua discuție ar fi cu privire la faptul că în vechea reglementare, privitor la investirea cu formulă executorie aveam mențiunea că titlul executoriu se investește cu formulă executorie o singură dată și pentru fiecare creditor, puteam avea o coparticipare procesuală activă și atunci reclamanți să fi fost mai mulți care la rândul lor, cu toții să obțină satisfacție în urma judecării procesului civil, deci fiecare dintre ei avea dreptul al un titlu executoriu. Da, dar puteam avea coparticipare procesuală activă și în faza de executare silită și să fie suficient să folosesc un singur exemplar din titlul executoriu, și celelalte pe care le aveam nu puteam să pornesc în paralel alte executări? Deci, puteam și înainte într-o asemenea situație, în schimb, nu puteam să am două titluri executorii când discutam despre titluri de credit, file cec, bilete la ordin, cambii, dar puteam să am mai multe titluri executorii când discutam despre contracte de împrumut, contracte de credit bancar. Dificultatea asta a fost sesizată de către doctrină și înainte de modificarea Codului de procedură civilă și criticile doctrinei au fost cele care au condus la eliminarea unei asemenea teorii de unicitate a titlului executoriu. Ca să ajung la întrebarea pe care ați pus-o dumneavoastră, cred că o cerere de chemare în judecată care să explice motivul pentru care se solicită obținerea pe cale judecătorească a unei hotărâri de obligare a debitorului la plată, cred că ar fi suficient ca să înfrângă, nu aș spune neapărat vigilența instanței, ci pur și simplu lipsa de analiză temeinică a instanței, adică să nu plece simplu de la teoria că ai deja un titlu executoriu și pentru ce ți-ar mai trebui un al doilea.

Participant: Eu voiam să ajung la prescripție, mulțumesc pentru răspunsul la prima întrebare, dar de fapt era un mijloc prin care încercam să ajung la prescripție, în sensul că înțeleg din ce am luat până acum în calcul că se poate pune problema unui drept material la acțiune care curge în legătură cu creanțele care sunt constatate prin înscrisuri, titluri executorii, altele decât hotărârile judecătorești. Deci, pot să văd curgând în paralel o prescripție a dreptului de a obține executarea silită a titlului executoriu, contractul pe care îl am, și o prescripție a dreptului material la acțiune acare are ca finalitate obținerea unei hotărâri judecătorești, al doilea titlu executoriu. Presupunând că se pornește executarea silită de către creditor în temeiul titlului executoriu, că această executare silită este anulată și că între timp se prescrie dreptul de a obține executarea silită, atunci înseamnă că există în continuare posibilitatea să mă adresez instanței de judecată dacă mai sunt în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, pentru a obține hotărârea judecătorească pe care după aceea să o folosesc și în România, dacă este cazul. Ați vedea plauzibil raționamentul acesta? Și mai mult decât atât, somația din cadrul procedurii de executare silită anulată ar putea să constituie o cauză de întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune pe noul Cod civil.

Eugen Hurubă: Deci, eu cred că pe calea contestației la executare, cea de a doua executare ar putea fi pusă în atenția instanței de executare cu privire la această joncțiune de termeni, faptul că am avut un titlu care am încercat executarea lui și a condus la un anume rezultat, unul negativ, pentru că unul pozitiv nu încape în discuție, instanța urmând să observe faptul că este un subterfugiu al creditorului de a obține un nou titlu executoriu în lipsa executării primului dintre ele. De ce spun chestiunea aceasta? Pentru că dacă titlul executoriu, primul dintre ele, a fost pus în executare sau s-a început executarea în termenul de prescripție, creditorul avea la dispoziție posibilitatea să îl țină în termenul de prescripție prin urmărirea silită asupra debitorului urmărit.

Participant: Înțeleg că ipoteza este cea în care executarea silită începută s-a anulat.

Eugen Hurubă: Nu, a încetat și putea înceta din varii motive.

Participant: Ipoteza mea este că s-a admis contestația la executare, s-a anulat acea procedură de executare silită și între timp s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită în România, în temeiul contractului titlu executoriu. Încerc să găsesc un remediu pentru situația asta, mie mi se pare firesc ca în continuare să existe posibilitatea ca acest creditor să se adreseze instanței de judecată și să obțină hotărârea judecătorească.

Eugen Hurubă: Da, dar vedeți, noi dacă emitem un raționament logic ar trebui să îl aplicăm în toate situațiile și atunci ar trebui să admitem faptul că și pentru niște titluri executorii care aparțin și urmează să fie executate numai în România, am putea găsi asemenea soluții. Spre exemplu, avem un bilet la ordin pe care nu l-am pus spre executare în termenul respectiv, la un moment dat ajunge să fie prescris, să stea la baza obținerii unui nou titlu executoriu.

Participant: Cred că colega mea încearcă să ridice problema întreruperii practic a prescripției materiale ca urmare a executării nule, dacă ar putea vreodată această executare nulă, sau actele din ea, să întrerupă prescripția materială, acestea dovedind lipsa de pasivitate a creditorului, pentru că creditorul a făcut demersuri, faptul că executarea s-a anulat presupunând că nu s-a anulat din motive care vizează titlul executoriu.

Eugen Hurubă: Executarea nulă lipsește de eficiență toate actele de executare din dosar, dar cred că cererea de executare, cererea de executare poate să fie considerată ca act întrerupător de prescripție, chiar dacă s-a anulat executarea. Anularea executării nu vizează cererea, vizează doar efectele cererii de executare, nu cererea însăși.

Participant: Noi am văzut un alt punct de vedere prin practica judiciară și cred că și în doctrină, colegii mei îmi spun, în sensul că cererea aceea nu ar mai putea sta la baza unei noi executări silite.

Eugen Hurubă: Haideți să ne gândim la mai multe modalități de executare. Sunt unele modalități de executare, asta sublinia doctrina și înainte de modificarea Codului de procedură civilă, sunt modalități de executare sau forme alte executării silite în care cererea de executare indiscutabil întrerupe prescripția, respectiv cele în care urmărim sume de bani, dar la executările directe întrerupe prescripția? Deci, cererea trebuie să o privim din mai multe puncte de vedere, trebuie să o privim ca și act care declanșează procedura de executare silită, dar și un act de voință din partea creditorului care poate să conducă la efecte sau să nu conducă la efecte, dar actul de voință există, faptul că creditorul depune o cerere este indiscutabil, nimeni nu poate să șteargă cu buretele. Că tot ceea ce urmează cererii poate fi anulat, sunt de acord, toată executarea poate fi anulată.

Bogdan Dumitrache: Speța pe care ați propus-o este una în care executarea a fost anulată pentru motive care țin de procedura de executare.

Participant: Executarea silită însăși a fost anulată și într-adevăr, s-a avut în vedere în ipoteza pe care mi-o imaginez, procedura de executare și nu vicii ale titlului executoriu.

Bogdan Dumitrache: Apropo de ce spunea domnul Hurubă, cererea de executare în sine nu ar avea nicio problemă, de aceea nu vă mulțumește foarte mult, pentru că cererea de executare s-a depus în 2014 și s-a pronunțat imediat, adică prin 2018, o hotărâre de anulare a executării, ceea ce înseamnă că și dacă păstrez cererea de executare silită, pentru că problema nu a fost a titlului executoriu pentru a fi viciată chiar cererea sau alte aspecte care ar mina chiar validitatea cererii de executare, ci aspectele ulterioare. Dacă de la data cererii de executare care este incontestabil ultimul act întreruptiv de prescripție, până la momentul în care am aflat vestea bună că s-a anulat executarea au trecut mai mult de trei ani, întrebarea pe care o puneți este dacă pot să aplic un fel de sui-generis principiu al conversiunii pe care noi îl știam în materia actelor juridice, în sensul că acele acte le-am anulat, le-am dat sub preș, dar nu au capacitatea de a conduce o executare până în măduva oaselor, dar cel puțin, deși nu sunt efectuate de creditor, atenție, nu sunt efectuate de către creditor nici personal și nici prin reprezentant, pentru că executorul nu este un reprezentant al creditorului, totuși să încerc să le privesc măcar ca manifestări de voință însușite de creditor, pentru că creditorul s-a dus pe urma acestor acte de executare, de întrerupere a prescripției, apropo de trimiterea pe care ați făcut-o, o iau de la capăt de la ultimul proces verbal de licitație la care a fost creditorul prezent.

Eugen Hurubă: De la cerere.

Bogdan Dumitrache: Păi nu de la cerere. Asta era întrebarea, întrebarea este dacă acele acte care ele sunt nule și din cauza asta executarea, deși banii s-au dus fizic la creditor, o consideri că nu s-a desăvârșit? Valorează cel puțin actele întreruptive prescripție, pentru că fiind însușite de către creditor prin participarea constantă la procedura de executare, valorează punere întârziere sau după cum ați spus, cu art. 2537 pct. (4) la care de altfel, atenție, din Codul civil, dar Codul de procedură civilă pe ala art. 700 și ceva, art. 711, trimite pentru prescripția instinctivă la textele din Codul civil. Problema pe care ridicat-o este o problemă destul de dureroasă, ca să zic așa, dar nu știu dacă în planul intern, nu vorbesc despre dreptul internațional privat, nu știu dacă în planul intern o rezolvă recurgerea la acest artificiu al hotărârii judecătorești și aici aș vrea să fac un singur comentariu, problema naturii de titlu executoriu a înscrisurilor, altele decât hotărârile judecătorești, este o problemă foarte importantă pentru creditor, dar mai importantă pentru judecător. Cu cât mai multe înscrisuri, altele decât hotărârile judecătorești, sunt recunoscute de lege ca titluri executorii, judecătorii și-au bifat că nu vor avea dosare de fond, este o glumă să asimilăm contestația la executare pe art. 713 alin. (2) pe noul Cod ca și contestație în care se pot pune probleme de fond ale titlului executoriu, ca un fel de veritabilă, cică, judecată de fond, este o glumă să o punem pe picior de egalitate cu o acțiune care ar genera un titlu executoriu hotărâre judecătorească. Deci, pentru judecător este extrem de important cu cât vine legiuitorul și face o listă mai mare, mai amplă de înscrisuri altele decât hotărârile ca titlu executoriu, cu atât el este mai descărcat. El va avea o senzație, un sentiment de frustrare și de nervi când cineva va veni pe o situație în care are titlu executoriu, să ceară pentru acea creanță pentru care legea pune la îndemână un titlu executoriu extrajudiciar, să ceară o consacrare judiciară. Chiar în ipoteza pe care ați avansat-o și în care îi explicați judecătorului, iar eu înclin să cred aveți dreptate, domnule, am nevoie de această hotărâre, pentru că în Franța, în Anglia nu este titlu executoriu și regulamentele nu îmi permit să mă duc acolo cu recunoașteri pentru această situație, că nu este vorba de tranzacție de care a luat act instanța sau de acte notariale. Eu înclin să cred că judecătorul va fi foarte scrupulos în dezbaterea pe excepția lipsei de interes a promovării acțiunii, o să zică că tu ai deja titlu executoriu și o să vă întrebe dacă ai măcar bănuieli că în Anglia e la rebunuri? Pentru că în stilul acesta, pe fiecare titlu executoriu extrajudiciar în care este Ion Ionescu chiriaș, o să vânturi instanței că Ion Ionescu este plin de bunuri în Anglia iar în momentul acela, judecătorul are o mare problemă, el în loc să își bifeze că din 20 de litigii posibile el are doar 10, că pentru 10 sunt titluri executorii interne, el are 20. Deci, cred că va fi, sau poate îmi scapă mie ceva, va fi o anumită rezistență din partea lui în a primi acest tip de raționament. Oricum, pentru executarea silită în intern, apropo de ce spunea și domnul Hurubă, nu va merge acest artificiu, că pentru executarea silită din intern în raport cu care analizezi prescripția executării silite, dacă ajung să consider că s-a împlinit, păi nu o mai întrerup prin faptul că introduc o acțiune care în raport cu realitatea internă este lipsită de interes, pentru că pentru intern am titlu executoriu.

Participant: Mă gândeam la indivizibilitatea efectelor acțiunii. Nu cred că instanța poate să pronunțe o hotărâre judecătorească care să spună că este titlu executoriu, dar nu în România, dar înțeleg punctul dumneavoastră de vedere.

Eugen Hurubă: Sau să condiționeze specific pentru o țară, să zică că doar în Anglia, nu poate instanța.

Participant: Da, dar atunci ar fi un alt remediu pentru un creditor aflat în situația asta, art. 2539 alin. (3), dacă face o nouă cerere de executare silită în intervalul de 6 luni de când s-a anulat prima executare, i se mai poate opune prescripția sau acesta este mijlocul prin care poate să se salveze?

Bogdan Dumitrache: Da, art. 2539 Codul civil, să vedem motivele de anulare. Mai ales că este vorba de vicii procedurale, s-ar putea să țină. Încă o dată, sunt texte din Codul civil, dar Codul de procedură civilă aproape fără să își dea seama de anvergura trimiterii, face în art. 711 și art. 712 trimitere la completare cu Codul civil. Ar fi o pâine de mâncat pe chestiunea aceasta, nu știu, mi se pare o chestiune pertinentă.

Participant: Marian Nicolae exprima această opinie. A spus că se aplică art. 2539 și în materia prescripției drepturilor, pentru că ea, deși proceduriștii nu sunt de acord, ea este instituție de drept material până la urmă.

Bogdan Dumitrache: Nu știu dacă este material, dar este o componentă.

Eugen Hurubă: Probabil că domnul Marian Nicolae anticipa că noi nu vom fi de acord cu o asemenea teorie.

Participant: Cum apreciați eventuala problemă a lipsei de interes în acțiunea privind obținerea unui nou titlu executoriu, în situația în care reclamantul afirmă că a pierdut titlul executoriu în original? Astfel, nu poate pune în executare silită, neavând originalul și neputând obține o copie legalizată pe care să o anexeze cererii de executare silită.

Eugen Hurubă: Haideți să luăm un exemplu, la ce categorie de titluri ne referim?

Bogdan Dumitrache: La extrajudiciare vă referiți, pentru că la judiciare nu am cum să spun că am pierdut originalul, că ar fi periculos să spun că am pierdut originalul hotărârii judecătorești.

Participant: Da, da, extrajudiciare. Era aceeași ipoteză ca cea descrisă.

Eugen Hurubă: Deci, spre exemplu ne putem gândi la un bilet la ordin sau la o filă cec.

Participant: Exact.

Eugen Hurubă: Aia este limpede că nu el mai pot obține, nu există copii, dar există procedură specială. La contractele de credit iar este greu să spui că ai pierdut originalul, pentru că există la bancă, la dosar.

Participant: Eu vă spun de un caz concret care chiar privește o bancă. Nu este contract de credit, dar chiar este un titlu executoriu.

Eugen Hurubă: Un contract de ipotecă probabil, păi ipoteca există la notar.

Participant: Este o garanție din partea Fondului Național pentru garantare pentru IMM-uri.

Eugen Hurubă: Eu cred că ar fi admisibilă o asemenea cerere, de ce nu? Repet, ajungem la aceeași situație cu privire la prescripție.

Participant: Bună ziua. Numele meu este Marian Guță de la BCR, nu contează, aș fi vrut doar să fac o precizare cu privire la aspectul privind transmiterea documentelor prin semnătură electronică pe email, cred că ar fi de studiat puțin, dacă îmi este permis acest cuvânt, Legea nr. 455/2011 art. 7 în care se face direct transmitere la modalitatea și regimul juridic al actelor transmise sub această formă. În opinia mea, consider că se poate lua în considerare un document care este transmis, articolul face trimitere și ar da validate documentului transmis sub semnătură electronică.

Eugen Hurubă: Indiscutabil, cererea de executare silită semnată electronic îndeplinește condițiile prevăzute de lege, eu nu am spus altceva.

Participant: Așa ați lăsat de înțeles mai devreme, tocmai de aceea am deschis discuția în acest sens.

Eugen Hurubă: Nu. Mi-am pus problema asupra celorlalte acte atașate cererii de executare silită.

Participant: Mi se pare că art. 5 sau art. 6 reglementează și acest aspect unde au o formă autentică, îndeplinesc o formă autentică.

Eugen Hurubă: Păi haideți să vedem cerința legii la executare silită, nu la cererea adresată instanțelor judecătorești, la cererea adresată instanței judecătorești spune Codul că se alătură toate actele pe care partea le consideră necesare judecării procesului civil, în copie pentru conformitate cu originalul, deci acolo nu există dubii. La cererea de executare silită în schimb, trebuie să anexez titlul executoriu în original sau o copie legalizată. Copia legalizată sau titlul executoriu în original nu poate fi suplinit prin forma semnăturii electronice, în opinia mea. Asta spuneam, că nu ne ajută nici măcar semnătura electronică cu privire la anexele cererii de executare silită.

Participant: Am înțeles, dar în opinia mea, consider că această semnătură electronică și documentele anexe ar îndeplini această condiție până când vor fi suplinite.

Eugen Hurubă: În opinia dumneavoastră, o hotărâre judecătorească căreia îi anexez o semnătură electronică are valoare de copie legalizată.

Participant: Cred că cel mai bine definește art. 5 sau art. 6 din această lege.

Bogdan Dumitrache: Păi da, dar dacă pun înscrisul pe hotărâre, probabil că nu merge, nu știu dacă am găsit bine articolul. Bun, discuția privește situația disperatului, adică astăzi este ultima zi în care se poate depune cererea de executare silită, punctul 1. Punctul 2, eu sunt în București și cererea se depune aici aproape la Târgu Mureș la domnul Hurubă, deci asta este o situație cu care din păcate ca practician v-ați întâlnit, nu este o situație regulă, dar se întâmplă și omului respectiv nu îi pasă că în 999 din 1000 de cazuri nu se întâmplă situația asta, pe el îl doare undeva de ăia 999, el are această situație care atenție, se poate întâlni la Popescu sau la mari corporații, din motive care nici nu mai contează și atunci întrebarea este ce este de făcut? Sigur, rămâne poșta, dar atenție la poștă, este textul din Codul de procedură civilă care spune că atunci când depui actele la poștă pentru instanță, să ai grijă să depui la o oră care să fie în interiorul programului de lucru al instanței.

Participant: Nu mai este!

Bogdan Dumitrache: Nu mai este?

Participant: Este o decizie dată de CCR, în sensul că transmiterea prin fax și prin email este asimilată depunerii personale, ceea ce presupune că trebuie efectuată înainte de închiderea programului instanței, dar dacă este transmis prin poștă se aplică alin. (2) al art. 183 și este până la ora 24, slavă Domnului că poșta din Giulești funcționează până la 24.

Bogdan Dumitrache: Interesant, deci la email scuze. De ce este discuția importantă și pentru cererea de executare silită? Pentru că se va putea ridica problema în raport cu depunerea cererii de executare silită când noi suntem în plină metaforă cu executarea silită, a doua parte a procesului civil, d-asta am făcut trimiterea. A venit deja, este un HP pe rol în privința orei până la care se poate depune, dacă am reținut corect adresa venită la Institut, a orei până la care poate fi depusă prin email sau prin fax, cererea de chemare în judecată, de văzut chestiunea aceasta. Dacă este vorba de fax, iarăși, ați reținut ce v-a spus domnul Hurubă sau eu așa am înțeles, cererea de executare o faci pe o pagină, caractere de 8-6 cât cuprinde, pentru că este pagina sau trimiți faxuri succesive, adică sunt niște metode pentru aceste situații de criză în care ești în ultima zi și biroul executorului nu este la îndemână sau poate este dar programul de lucru s-a terminat.

Eugen Hurubă: Soluția este a paginilor succesive, deci paginile succesive trimise pe email pot să acopere asemenea situații, dar repet, dacă ne referim la o cerere nu și la actele anexă, aici este marea noastră problemă, aici intrăm în dificultate comparându-ne cu cererile adresate instanțelor judecătorești, unde cerința actelor anexă este să fie copii certificate pentru conformitate cu originalul, pe când la noi discutăm de titluri executorii în original, copii legalizate și dovada taxelor de timbru pe care de asemenea trebuie să le avem în original, pentru că la rândul nostru suntem doar depozitarii lor pentru o vreme, le depunem la instanțele de judecată mai departe, deci trebuie să le avem în original.

Bogdan Dumitrache: Aici probabil că mai este o portiță, vedeți că alin. (2) se referă la cererea de executare silită și permite explicit să fie transmisă prin poștă electronică, ceea ce întrerupe prescripția este cererea de executare silită. Aceasta ar putea fi soluția, întrerupi prescripția și trimiți prin email sau cum o fi, apropo de toate discuțiile de aici, iar anexele le depui în ziua următoare și urmează să te bați în contestația la executare și să spui că tu ai întrerupt prescripția și că cererea nu se poate anula, pentru că nu s-au transmis concomitent cererea de executare silită cu înscrisurile, pentru că atunci ar însemna că alin. (2) este un aliniat cinic, el spune că dacă tu vrei să trimiți prin email cererea de executare este foarte bine, dar în ziua în care ai trimis prin email să vii și cu copii legalizate la executor, ceea ce mi se pare deja contra rațiunii alin. (2). Atunci ar fi această depunere în doi timpi, cu privire la executor, nu te apuca să îmi dai respingere sau să nu îmi deschizi dosarul, pentru că nu sunt înscrisurile cum trebuie, ți-am întrerupt prescripția și așteaptă mâine că îți trimit omul cu copie legalizată sau original.

Eugen Hurubă: Deci, cererea se poate considera corect transmisă prin mijloace electronice cu condiția ca să fie acea confirmare de primire, să ne asigurăm că a fost înregistrată, pentru că altfel am trimis-o în neant. Și eu sunt la fel ca și Bogdan de părere că trebuie să acordăm și noi o perioadă de timp pentru ca creditorul să poată să depună actele anexă în original și chiar și cererea de executare în original, adică faptul că a fost transmisă prin mijloc electronic nu este suficient, trebuie totuși în virtutea rolului activ al executorului judecătoresc să poarte o corespondență cu creditorul în așa fel încât să îl pună în situația de a-și completa cererea de executare silită cu actele anexă. Am susținut chestiunea aceasta inclusiv la cursurile noastre de pregătire.

Participant: Spuneți dumneavoastră că ar trebui să ajutăm creditorul pentru amânare de la data transmiterii cererii, doar că conform art. 666 în termen de trei zile trebuie depusă cererea de executare la instanță.

Eugen Hurubă: Termenul de trei zile este unul de recomandare, nu este unul de decădere și în al doilea rând, legea permite ca cererea să fie completată, ori completarea cererii este tocmai prin depunerea anexelor, deci cred că nu este chiar niciun impediment.

Bogdan Dumitrache: Aici eu aș avea o nuanță, termenul acesta nu este de recomandare, dar așa cum a zis și Eugen eu zic că nu este un termen de decădere și practica merge majoritar în sensul acesta. Din păcate și zilele trecute am primit prin email, nu era semnătura certificată, dar nu am cerut-o, o hotărâre de respingere a cererii de încuviințare comunicată unei colege din București, cu motivarea că cererea de încuviințare a executării silite a fost depusă de executor la mai mult de trei zile de la înregistrarea cererii de executare. Așa cum am mai spus și miercuri, va trebui ca pe viitor să facem o conferință de tip PSDE-probleme simple de executare silită. Este incredibil că în anul 2017 se mai pot pronunța asemenea hotărâri, dar deși este incredibil și neverosimil este adevărat. Termenul este obligatoriu în sensul că dacă vine corpul de control de la AMJ și vede că tu ai o superstiție ca executor și în dosarele de executare mai devreme de două luni de la înregistrare nu îți vine să depui cererea de încuviințare este clar că vor fi sancțiuni, dar sancțiunile vor fi la adresa ta, iese din discuție ideea de a-l sancționa pe creditor pentru motivul că executorul nu a respectat acest termen de trei zile care, partea a doua ca să aveți un background când a depus în ultima zi a termenului de prescripție îi spune executorului să înregistreze și el când poate. Atenție, prescripția se întrerupe prin depunerea cererii de executare, nu prin înregistrare și atunci, ca să evitați și acest posibil obstacol absolut de incredibil, neverosimil, adică să calculeze cineva de la înregistrarea cererii și să vadă că s-au depășit trei zile, atunci vorbiți cu executorul să nu înregistreze imediat, repet, depunerea cererii de executare este oricum momentul în care el a recepționat-o și atunci s-a întrerupt prescripția.

Eugen Hurubă: Nici nu poate fi interpretat altfel acest termen, decât ca fiind unul de recomandare, în opinia mea, pentru că într-adevăr singurele efecte pe care le produce sunt cu privire la activitatea profesională a executorului judecătoresc. Termenul nu îl interesează pe creditor, nu ar trebui să intereseze instanța ș.a.m.d., dar gândiți-vă la următoarea situație, executorul judecătoresc nu poate să refuze nicio cerere de executare silită, și primești prin curier 2000 de cereri de executare silită în aceeași zi, nu există timp fizic pentru înregistrarea tuturor în trei zile, mai trebuiesc multiplicate, trebuiesc lucrate, cereri, încheieri de încuviințare ș.a.m.d., deci dacă am aprecia că termenul este unul de decădere înseamnă că acel creditor din start și-a semnat condamnarea, în sensul că va depune niște cereri care nu vor mai putea fi executate.

Participant: Credeți că executorul poate să refuze pe acest motiv de imposibilitate?

Eugen Hurubă: Nu poate, este dispoziție expresă. Este dispoziție expresă în Legea nr. 188, executorul judecătoresc nu poate refuza înregistrarea unei cereri de executare. Nu există motiv, pot să o resping, aia este o altă discuție, dar ca să o resping trebuie să am un motiv, ăsta nu este un motiv de respingere.

Bogdan Dumitrache: Pot identifica impedimente la executare, asta este cu totul și cu totul altceva, dar nu pot refuza înregistrarea, pot fi tot felul de impedimente la executare, materia executării este una foarte complexă.

Participant: Bună ziua, numele meu este Răzvan. În primul rând, aș vrea să vă mulțumesc pentru informațiile transmise, am și eu o întrebare legată de executare silită, de drepturile părților, art. 646, în sfârșit. M-am confruntat cu următoarea problemă, clientul meu codebitor într-un contract de credit, avea nevoie de o copie legalizată, nu mai avea exemplarul lui și nu am știut, adică prima idee, pentru că avea nevoie într-un termen scurt, m-am gândit să îl rog să convingă un notar să meargă la biroul executorului judecătoresc să constate cu propriile simțuri că acela este un înscris original și să îi întocmească o copie legalizată. Bineînțeles, nu știu dacă este bineînțeles, mi-a fost respinsă solicitarea de către biroul executorului judecătoresc, vreau să vă întreb dacă dumneavoastră vedeți vreun impediment în calea acestei sugestii pe care i-am transmis-o clientului sau care ar fi o altă variantă, o procedură mai bună decât cea pe care i-am sugerat-o eu?

Eugen Hurubă: Eliberarea de către executorul judecătoresc a unui exemplar din actul pe care l-a întocmit, este o procedură prevăzută de Legea nr. 188, în termen de cinci zile executorul poate să emită un act.

Participant: La contractul de credit titlu executoriu, deci avea nevoie, întrucât era codebitor, pentru că se subrogase avea interes să demareze o nouă procedură de executare silită care de asemenea i-a fost respinsă de acel executor.

Eugen Hurubă: În dosarul inițial, dosarul era închis?

Participant: Nu, dosarul era deschis.

Eugen Hurubă: Depinde, că dacă era închis urma cealaltă întrebare, pe ce procedură? Că dacă era pe procedura veche, titlul nu mai era la executorul judecătoresc.

Bogdan Dumitrache: Păi faceți acțiunea, anexați refuzul executorului de a vă permite accesul la dosar, în sensul de a vă pune la dispoziție o copie certificată și instanța în dosarul de subrogație va cere executorului o conformare cu originalul, nu știu ce să spun, adică este foarte greu să răspunzi la o speță de genul acesta. Acum noi luăm speța după cum ați expus-o și o discutăm pe bazele astea, în mod normal, debitorul cu notarul ar fi putut să aibă acces la dosarul de executare, notarul având copia simplă ar fi văzut că ea corespunde fie originalului, fie copiei legalizate, iar dacă este posibil, că dacă în dosar era doar o copie legalizată, notarul are pretenția pentru a face o copie legalizată să aibă originalul în față și asta poate să fie o chestiune.

Participant: Nu, la dosar era originalul, reușise să convingă și un notar să meargă și să facă acest lucru, dacă este criticabilă în vreun fel atitudinea biroului executorului? Mie mi se pare că nu există motive pentru un astfel de refuz, cel puțin asta este opinia mea.

Eugen Hurubă: Este. Nu este deontologic. Vedeți dumneavoastră, dacă studiați anexa Legii nr. 188, respectiv Codul deontologic al executorilor judecătorești veți găsi acolo un articol care condamnă o asemenea practică. În finalul Codului există o dispoziție care spune că nerespectarea normelor de etică și deontologie profesională din partea executorilor judecătorești constituie abatere disciplinară. Mențiunea care trebuie făcută este că atât Statutul cât și Codul deontologic sunt făcute de profesie, de executorii judecătorești, și legea care nu ne aparține nu a reușit să facă măcar atât, să preia abaterea disciplinară pe care noi am hotărât-o și să o introducă în lege, deci practic noi am definit o abatere disciplinară, dar care nu este prevăzută de lege și nefiind prevăzută de lege nu poate fi aplicată.

Bogdan Dumitrache: Aici la art. 646 cred este o dificultate, deci las la o parte o eventuală conduită atipică a executorului, ca să nu zicem altfel, vedeți că debitorul are dreptul să ia cunoștință de actele dosarului de executare, asta cred că implică și să consulte dosarul personal sau prin reprezentantul lui. Aici probabil că executorul a spus că lui îi permite să se uite pe dosar, notarul public probabil că nu are cum să fie reprezentantul său. Obstrucția la ideea de a permite unui debitor care este codebitor în realitate, apropo de subrogație, să intre în posesia unei copii legalizate a contractului, mie mi se pare cel puțin discutabilă.

Eugen Hurubă: Vă dați seama că dacă cererea a fost adresată aceluiași executor judecătoresc nu ar fi încăput în discuție.

Bogdan Dumitrache: Ba da! Și atunci că ar fi depus și nu avea copie legalizată și original.

Eugen Hurubă: Ar fi fost de acord executorul judecătoresc, pentru că îi profita, ar fi avut două dosare.

Participant: Nu, situația este mult mai complicată de atât.

Participant: Colegul meu a făcut vorba despre subrogație, ori eu înțeleg că în ipoteza în care s-a operat o subrogație în ceea ce privește titlul executoriu devine deja parte, ori dacă vrea neapărat să obțină acel titlu executoriu va renunța la executare, dacă chiar îl dorește să facă altceva cu el sau continuă executarea.

Bogdan Dumitrache: Da, dar unde să o continue? Atenție, el încă era debitor în dosarul respectiv, făcuse o plată și de drept devenise creditor în raportul substanțial, dar încă nu avea calitatea de creditor într-o procedură execuțională, pentru că trebuia să ceară executarea și aici a fost chestiunea. În dosarul inițial el încă era codebitor. Nu mai faceți confuzii că dacă am făcut plata mă subrog de drept și eu sunt creditor, vorbim de o speță națională, nu?

Participant: Da. Eu pot să confirm că am avut o instanță care a constatat subrogația în urma efectuării unei plăți.

Bogdan Dumitrache: Se mai întâmplă, eu nu am zis, mai sunt și situații regretabile, dar au fost și instanțe care pe o demonstrație a executorului care a depus cererea de încuviințare pe fondul cererii de executare care valora ideea de subrogație, în prima epocă a acestui procedeu cereau nonșalant dovada notificării cesiunii de creanță către debitorul cedat, asta este, anul II la obligații este o chestiune peste care s-a așternut praful. Acum nu mai este așa, într-adevăr, deci el prin faptul plății a devenit creditor în raportul substanțial, dar problema este că el poate nu vrea să declanșeze procedura și lui îi trebuie cerere de executare, trebuindu-i o cerere de executare ca și creditor în sensul procedural al termenului trebuie să depună actele în susținerea cererii de executare. Atenție, din punct de vedere procedural nu știu dacă ar fi aceeași procedură execuțională, asta este problema. El subrogându-se, debitorul procedurii 2 ar fi același cu procedura 1, deci putându-se probabil continua procedurile în folosul celui care s-a subrogat în același dosar, atunci s-ar putea să aibă dreptate colegul, copia legalizată sau originalul nu o să spui că nu le ai că te faci de râs, că sunt în dosarul inițial.

Eugen Hurubă: Ca să nu mai spunem că executorul poate să aștepte pentru ca dumneavoastră prin orice mijloace să obțineți o copie după acel titlu, să depuneți cererea la un alt executor și după aceea depune cerere de conexare a dosarelor. Unde? La el, că el este cel mai avansat.

Bogdan Dumitrache: Important este să stabilim că se poate în cadrul aceluiași dosar, în cadrul aceleiași proceduri execuționale, procedura să continue. Vedeți că în raport cu creditorul plătit, aparent este o încetare a executării silite, să zicem că l-a plătit integral. Pe de altă parte, art. 645 alin (2) spune că, sincer asta era și pe Codul vechi iar singura diferență este că în Codul nou nu am norma, dar cred că și în Codul vechi trebuie acceptată aceeași soluție, adică chiar și în cadrul procedurii de executare începute în ianuarie 2013, asta înseamnă Codul vechi. Cel care a plătit și practic dobândește calitatea o să spună că el o dobândește în continuare în cadrul aceleiași proceduri execuționale, pentru că debitorul este același, deci eu am avut un creditor A, codebitori B și C, B când plătește și se subrogă în locul lui A am același debitor și titlul executoriu nu este plata ca atare prin care se face subrogația, ci titlul executoriu inițial și atunci nu poți să spui executorului că el a făcut executare împotriva mea fără original și copie legalizată. Întrebarea este dacă am nevoie să cer așa ceva? Îi fac o adresă prin care îi spun că art. 645 alin. (2) teza I mergem mai departe pentru mine. Nu cred că este nevoie de încuviințare, încuviințarea este pe titlu iar el este nou, este un fel de, nu este cesionar pentru că nu am avut cesiune, dar cesiunea și subrogația la anul II obligații, partea aia de 100 de pagini îngrămădită la anul II că se făcea în 200 de pagini răspunderea delictuală, foarte importantă, partea de transmitere a obligațiilor este acolo. Când zice că se poate transmite calitatea ar însemna că procedura execuțională totuși nu încetează ea ca atare, pentru că se transmite calitatea. Păi cum să spui că se transmite, cum să compatibilizezi ideea de încetare a executării silite cu transmiterea calității? Vine altul, la cesiunea de creanță dacă intervine cesionarul deschidem dosar nou, dosar nou de executare cesionară? Nici vorbă, merge cu ce a defilat până atunci cedentul.

Participant: Doar ca un amănunt apropo de situația transmiterii calității în dosarele de executare, am avut ocazia foarte de curând să văd un executor judecătoresc care a constatat că a operat o cesiune a creanței pe parcursul executării silite, dar a refuzat să vândă la licitație publică bunul pe motiv că publicația de vânzare îl menționa pe cedent și nu pe cesionar, deși cesiunea de creanță se încheiase după ce acea publicație de vânzare fusese deja afișată și actele de executare erau valabile, deci cred că există un fel de incertitudine în practică în legătură cu modul în care trebuie să opereze calitatea și din păcate consecințele chiar sunt uneori prejudiciabile și miza bănuiesc că este fantastică.

Bogdan Dumitrache: Da, dreptul este o problemă de economie, te duci la echitate în disperare de cauză, dar dreptul este o problemă de economie, inclusiv procedura civilă, inclusiv executarea silită sunt probleme de economie oricât de ciudat sună, apropo de exemplul acesta. Este pe bani, înseamnă un nou dosar, înseamnă noi cheltuieli, pierdere de timp, te pomenești culmea că agățându-se de alibiul că este un nou dosar se apucă debitorul cedat și formulează apărări care deja au eșuat în fața cedentului și trebuie să îi explici instanței de executare care judecă contestația aferentă dosarului 2, că de fapt s-a discutat în legătură cu autorul meu, ce ați înnebunit? Mai discutăm o dată? Deci este o problemă strict de economie, dreptul.

Eugen Hurubă: Vedeți aici, legiuitorul a lăsat la dispoziția părților cele două forme ale contestației la executare, contestația atunci când executorul prin actele lui prejudiciază pe cineva sau situația în care refuză să dea curs unui act de executare. Situația prezentată de dumneavoastră este exemplul cât se poate de elocvent de cea de a doua categorie de cazuri când executorul judecătoresc pur și simplu refuză să dea curs unui act de executare. În speța asta avem remediu? Putem solicita instanței să-l oblige pe executorul judecătoresc să facă vânzarea? Păi deja am ieșit din termen, nu mai suntem în termenul anunțat prin publicația de vânzare. Sau ce să constate? Să constate instanță că la acel termen aș fi avut un cumpărător care ar fi avut o ofertă validă cu garanțiile de participare și să mergem mai departe și instanță însăși în cadrul contestației să opereze vânzarea? Ar fi prea mult.

Participant: Am o întrebare dintr-un alt registru.

Bogdan Dumitrache: Rugămintea este să fie legată cumva de intervenția domnului Hurubă, deși noi discutăm de teoria obligațiilor de vreo zece minute, să fie legată cumva de intervenția domnului Hurubă, o să îl avem pe Skype și pe domnul profesor Horia Țiț care este și avocat, și pentru că este pe Skype am să îl rog pe Sergiu să mai aștepte puțin și după aceea va intra și Sergiu. Vă rog.

Participant: Contestația la executare împotriva refuzului executorului, se menționează în literatura de specialitate că are termen tot de 15 zile. De când curge acest termen în ipoteza în care executorul nu reacționează deloc? Că dacă ar spune că nu îl face, actul ar curge de atunci, dar dacă nu reacționează deloc?

Eugen Hurubă: Trebuie să mergem pe speță. Este vorba de refuzul înregistrării unei cereri?

Participant: Nu, nu, este chiar la sfârșit.

Eugen Hurubă: Bun. Atunci creditorul sau partea nemulțumită adresează o cerere, poate că ea este adresată verbal și nu poate să o dovedească, dar dacă suntem într-o asemenea situație o adresăm în scris și din acel moment începe să curgă termenul.

Participant: Este adresată în scris și nu răspunde, căci asta este ipoteza, poți să consideri un refuz din chiar momentul în care i-ai transmis și avea și el totuși un timp să îți răspundă, dar care este timpul ăla?

Eugen Hurubă: Eu cred că din momentul înregistrării cererii poate fi socotit termenul, nu are decât să invoce el o depășire.

Participant: Eu nu aș merge pe această interpretare, pentru că practic s-ar sancționa în cazul acesta creditorul care nu acordă un timp executorului să se pronunțe asupra cererii, să invoce poate un motiv justificat pentru care nu face acel act. Din punctul meu de vedere, cred că nu se poate susține că a început să curgă termenul de 15 zile cât timp nu a existat un refuz explicit, prin urmare eu pot să formulez această contestație dacă apreciez că există un refuz și executorul probabil că va întocmi actul la un moment dat sau nu îl va întocmi și va discuta în cadrul contestației de ce nu l-a întocmit.

Eugen Hurubă: Nu sunt de aceeași opinie, pentru că actul de executare nu este neapărat actul material pe care îl face executorul, chiar și acțiunea executorului judecătoresc este tot un act de executare, deci nu aș îmbrățișa o asemenea teorie, pentru că este periculoasă în egală măsură.

Participant: M-am gândit la termenul prevăzut de lege în ipoteza mea, era vorba de proiectul de distribuire pe care nu-l îndeplinea și atunci m-am uitat la termenul în care ar fi trebuit să îl facă și am zis că dacă nu l-ai făcut în cinci zile de atunci ar curge termenul. Deci, la mine era mai simplu căci puteam să mă leg de aceste aspecte, dar m-am gândit la alte ipoteze în care nu am poate un termen atât de clar.

Eugen Hurubă: Eu zic că cererea scrisă stabilește începutul termenului.

Participant: Aș putea face trimitere la art. 56 din Legea nr. 188/2000.

Eugen Hurubă: Se referă la cele cinci zile? Da, dar este vorba de alte atribuții, este vorba de eliberarea unui înscris, de exemplu, sau alte atribuții. Nu este o chestiune procedurală, se referă la profesia de executor judecătoresc.

Participant: Păi eu fac o cerere de stăruire la care nu mi se răspunde, ulterior fac o cerere în baza art. 53 prin care solicit o copie a actului pe care l-am solicitat și ulterior merg pe refuzul executorului de a-mi comunica, în termen de cinci zile după aceea nu pot să mă duc în instanță?

Eugen Hurubă: Pentru lipsa eliberării copiei?

Participant: Da, a unui act pe care l-am solicitat, pentru că mă gândesc că BEJ-ul nu mi-a eliberat acel act pentru că nu l-a efectuat.

Bogdan Dumitrache: Dacă nu l-a efectuat este foarte bine că nu v-a eliberat o copie, sincer. Deci, dacă este vorba de atribuții legate de executare silită, ceea ce a făcut legea de punere în aplicare a Codului de procedură civilă a fost ca acea cale a art. 56 să fie una care să-i fie sustrasă materiei executării silite. Adică este vorba de procedură de genul constatarea de urgență a unei stări de fapt, măsuri asigurătorii, recuperare pe cale amiabilă, cum o fi și aia nu știu, dar mă rog, sunt trecute la art. 7, atunci pentru aceste atribuții există acest mecanism de a se solicita executorului să le îndeplinească. El în termen de cinci zile de la cerere tace și atunci eu am plângere, dacă este vorba de executare silită, refuzul de a efectua un act în cadrul cursului executării silite, eu aș înclina să plasez și aici, nu știu dacă am dreptate, și speța dumneavoastră deși acolo la prima vedere nu este vorba de un act de executare, eu cer o copie de pe un act din dosar.

Eugen Hurubă: În încercarea de a găsi o soluție.

Bogdan Dumitrache: Da, bun, că dacă îi ceri copie el nu l-a făcut. Eu aș spune următorul lucru, sigur că eu îi cer să facă un act de executare, depun cerere scrisă iar el nu răspunde, refuzul lui de a emite actul de executare e ca treaba aia la contravenție, era o chestie că prescripția era continuă, refuzul lui de a face act de executare nu este consumat la împlinirea acelor cinci zile, el este unul care se permanentizează. Atunci eu am un termen de 15 zile, dar el curge în continuu. De ce aș favoriza această soluție care nu este neapărat în favoarea executorului? Pentru că dacă eu îi spun să facă naibii distribuirea și el tace, iar eu las să treacă 15 zile de la scadența arătată, în momentul ăla sunt închis, am o executare care nici nu a încetat, eu cică am contestație la tardivă că mi s-a împlinit termenul de 15 zile deși executorul în continuare nu se mișcă, iar eu ce fac? Stăm ca la Eugen Ionescu. Deci, eu aș merge pe ideea că acest refuz este unul care se permanentizează și cu fiecare zi de refuz conduce la curgerea unui termen de 15 zile, bine, soluția practică depinde de înțelepciunea instanței de executare și de larghețea ei de a vedea filmul executării, ar fi să încercați probabil, dacă merge, o cerere de înlocuire a executorului, pentru că contestație pe refuz există speculații că ar trebui să îl chemi și pe debitor care de data aceasta va face galerie în favoarea executorului. Este un aspect important, cu toții știm că vreo 90% din contestații împotriva refuzului executorului sunt proceduri cvasinecontencioase, băi este cam riscant dar dă-mă pe contestație să mă oblige instanța și o fac cu mare plăcere dacă mă obligă instanța, cu mare plăcere și chiar din proprie inițiativă. Atunci, majoritatea acestor contestații sunt necontencioase, dacă eu găsesc o contestație pe bune și instanța ajunge la concluzia pe art. 78 din Codul de procedură civilă că nu ar strica în cadrul procesual să fie și debitorul, atunci va fi un litigiu complicat, atunci încercați să convingeți instanța că totuși se subscrie, se subsumează motivelor temeinice care justifică înlocuirea executorului pe art. 653 alin. (4) și această rezistență a executorului în a face un act de executare. Nu va fi foarte simplu, că poate găsiți instanța și spune că ai contestație împotriva refuzului, este de văzut dacă ține, dar ar fi o cale care merge, pentru că eu cred că așa cum sună cererea de înlocuire a executorului, parcă nu ar fi cu citarea debitorului, ar fi o chestiune între creditor și executor. Țineți-vă minte cele 7-8-10 întrebări pe care le mai aveți în legătură cu intervenția domnului Hurubă. Eu aș propune să facem o foarte scurtă pauză pentru a putea stabili legătura pe Skype cu domnul profesor Horia Țiț, nu a putut să vină astăzi pentru că sunt examene și alte îndatoriri la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, a fost amabil și a confirmat participarea în această modalitate, apropo de comunicarea în formă electronică. După pauza de cel mult cinci minute, nu mai puțin de zece minute, sigur, o să intrăm cu domul profesor Horia Țiț și îi mulțumim domnului profesor Sergiu Golub că acceptă de data aceasta ca Iașiul să fie înaintea Clujului, dar este o chestiune strict de interpretare.

 

Panel IV

 

Bogdan Dumitrache: După această scurtă pauză o să reluăm cu o intervenție a domnului profesor Horia Țiț. Este o pauză scurtă, pentru că, în primul rând din vina dumneavoastră că ați avut întrebări, așa vă trebuie, dacă aveți întrebări riscul este să primiți răspunsuri. Acea primă intervenție a domnului Hurubă care avea la primă vedere un titlu foarte teoretic, de fapt s-a încărcat de destul multe aplicații practice chiar legate de tema expusă, deci nu în afara ei și atunci întrebările au fost cu atât mai valoroase. O să îl rog pe domnul profesor Horia Țiț, cu mulțumiri că este alături de noi chiar și în această modalitate Skype, la conferințele anterioare a putut să fie prezent aici în panel, acum nu se poate, dar sper că legătura pe care o avem cu dânsul și video, dar mai ales audio să-i permită să ne expună concluziile sau observațiile la care a ajuns în legătură cu posibilitatea suspendării executării silite până la soluționarea căilor de atac și, de asemenea sper că aceeași acuitate a transmisiei să vă permită și dumneavoastră să-i puneți întrebări în legătură cu acea comunicare. Domnule profesor aveți cuvântul.

Nicolae Horia Țiț: Bună ziua, sper că ne auzim destul de bine.

Bogdan Dumitrache: Da, este foarte bine. Ține-ți-o așa.

Nicolae Horia Țiț: Da? Ok. Mă bucur să vă văd așa, văd sala dintr-o parte, îmi pare rău că nu am reușit să ajung astăzi în București din cauza activității de la Facultatea de Drept și sunt convins că a fost o conferință deosebit de interesantă până acum. M-am gândit la această temă, pentru că am observat cred că la începutul lunii o hotărâre de la Tribunalul Sibiu pe site-ul JURIDICE.ro în legătură cu posibilitatea aplicării art. 719 alin. (7) referitor la suspendarea provizorie a executării silite și într-un alt context procedural decât acela al formulării unei contestații la executare. Aș vrea să îmi confirmați dacă se poate că se aude cât de cât ok.

Bogdan Dumitrache: Se aude foarte bine.

Nicolae Horia Țiț: Da? Ok. Mulțumesc. Am propus organizatorilor această temă referitoare la suspendarea executării silite până la soluționarea căilor de atac și sigur că discuția poate fi purtată în legătură cu alte proceduri pe care se poate grefa o cerere de suspendare a executării silite. De principiu, în legătură cu căile de atac vorbim în special despre două situații, cea reglementată de art. 450 Cod procedură civilă, respectiv suspendarea executării provizorii, și cea reglementată de art. 484

Cod procedură civilă, respectiv aceea a suspendării executării hotărârii recurate. Art. 450 cel care vizează suspendarea executării provizorii până la soluționarea apelului, ca și în cazul art. 719, vorbim despre o suspendare în doi timpi, adică este posibilă și o suspendare provizorie a executării provizorii. În realitate este vorba despre o suspendare a executorialității hotărârii date în primă instanță și care se bucură de executare provizorie, fie că e vorba de executare provizorie de plin drept legală, fie că este vorba de executare provizorie judecătorească. Știm cu toții că au existat anumite controverse pornite încă din reglementarea anterioară, iar aici legiuitorul a preluat, nu am înțeles opțiunea pentru această soluție legislativă, dar s-a preluat aceeași soluție legislativă ca în reglementarea anterioară în legătură cu suspendarea provizorie, mă refer la trimiterea pe care art. 450 alin. (5) o face la procedura ordonanței președințiale și în legătură cu această trimitere, probabil că știți că a fost promovat un recurs în interesul legii soluționat în anul 2015, este vorba de Decizia nr. 8/2015 prin care s-a stabilit că deși art. 450 alin. (5) ne spune că suspendarea provizorie, deci cea care ar urma să producă efecte până la soluționarea cererii de suspendare care ar produce efecte până la soluționarea apelului, această suspendare provizorie, spuneam că deși textul precizează în mod expres că se formulează și se soluționează după procedura ordonanței președințiale, totuși hotărârea prin care instanța se va pronunța asupra acestei suspendări provizorii va fi suspusă regimului juridic de la art. 719 alin. (7) Cod procedură civilă, adică va fi o încheiere nesupusă niciunei căi de atac. Recursul în interesul legii a privit două chestiuni, pe de o parte, compunerea completului de judecată care va soluționa această cerere de suspendare provizorie formulată pe cale de ordonanță președințială, ne spune art. 450 alin. (5), și a stabilit Înalta Curte că acest complet va fi alcătuit din doi judecători apreciind că este vorba despre o cerere incidentală în cursul judecății apelului, și cealaltă chestiune, aceea a regimului juridic al hotărârii prin care instanța de apel se pronunță asupra acestei cereri de suspendare provizorie, Înalta Curte a stabilit că în ciuda trimiterii la procedura ordonanței președințiale sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 719 alin. (7), deși inclusiv în doctrină anterior fuseseră exprimate opinii contrare în sensul în care în lipsa unei trimiteri la art. 719 alin. (7) acesta nu ar fi putut să fie aplicat. Repet, soluția este cunoscută, este din 2015, este interesantă motivarea Instanței Supreme și de aici vreau să pornesc pentru a ajunge la chestiunea pe care aș dori să o pun în discuție și în legătură cu care aș dori să exprim o opinie. În motivare Înalta Curte stabilește caracterul de drept comun al art. 719 în ceea ce privește suspendarea executării silite și în special cu referire la speță, a alin. (7) în legătură cu suspendarea provizorie a executării silite, astfel încât chiar dacă textul de la art. 450 alin. (4) face trimitere la procedura ordonanței președințiale, asta nu înlătură aplicabilitatea art. 719 alin. (7) ca drept comun și de aici caracterul neatacabil al încheierii prin care se soluționează această cerere de suspendare provizorie, soluție care este de natură să rezolve o problemă de competență pe care opinia contrară ar fi ridicat-o dacă acceptam ideea unei ordonanțe președințiale a unei hotărâri care să fie atacabilă de apel, s-ar fi pus problema competenței Înaltei Curți de a soluționa un astfel de apel în cazul în care instanța de apel este Curtea de Apel și aceasta ar fi cea care pronunță încheierea de suspendare provizorie. Prin această hotărâre fiind stabilit caracterul neatacabil al încheierii de soluționare a cererii de suspendare provizorie practic problema este rezolvată, pentru că nu ar putea fi investită Înalta Curte cu un astfel de apel. Plecând de la această dezlegare dată de Înalta Curte în procedura recursului în interesul legii, mi-am pus problema dacă poate fi făcut un raționament similar și în cazul art. 484 Cod procedură civilă, cel care reglementează suspendarea executării până la soluționarea recursului. Art. 484 configurează o procedură distinctă a cererii de suspendare, singura trimitere pe care textul o face către art. 719 fiind la alin. (2) în legătură cu stabilirea cauțiunii. Prin comparație, în reglementarea anterioară în art. 300 din Codul de procedură civilă 1865 problema suspendării era rezolvată prin trimiterea făcută la dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) din vechiul Cod. Art. 403 alin. (4) vă reamintesc că era textul de lege care reglementa la momentul respectiv suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare. Se observă în actuala reglementare la art. 484 lipsa unui text de lege care să menționeze în mod expres posibilitatea suspendării provizorii, singura procedură configurată la momentul de față fiind aceea a suspendării executării hotărârii recurate până la soluționarea cererii de recurs, mă refer la alin. (2)-(6) ale art. 484, la alin. (1) avem situațiile de suspendare de drept, ne interesează cele de suspendare judecătorească, sunt reguli speciale care vizează compunerea completului de judecată, procedura de judecată, observăm că aceasta se desfășoară cu citarea părților. Este adevărat că legiuitorul a stabilit anumite termene, un termen de 10 zile de la primirea cererii și apoi un termen de 48 de ore de amânare a pronunțării. Acum se ridică întrebarea, în lipsa unei trimiteri exprese este sau nu aplicabil art. 719 alin. (7)? Adică ne putem pune problema dacă recurentul care a formulat o cerere de suspendare a executării până la soluționarea cererii de recurs poate să ceară și suspendarea provizorie până la soluționarea cererii de suspendare, având în vedere că aceasta se soluționează cu citarea părților, este adevărat că termenul stipulat de lege este un termen destul de lung în materie de executare silită, adică este posibil ca în acest interval să aibă loc acte de executare importante, neluând în calcul și posibilitatea ca acest termen să nu fie respectat în practică, este vorba evident despre un termen de recomandare, atâta timp cât procedura se desfășoară cu citarea părților este posibil ca o eventuală lipsă de procedură să conducă la prelungirea acestuia. La prima lectură tentația ar fi să spunem că nu este aplicabil art. 719 alin. (7) din cel puțin două rațiuni: art. 484 nu spune absolut nimic despre suspendarea provizorie; atâta timp cât în vechiul Cod era prevăzută suspendarea provizorie și în noul Cod nu mai este prevăzută această suspendare provizorie la recurs, înseamnă că legiuitorul a intenționat să elimine această posibilitate, să nu mai confere dreptul recurentului de a formula o astfel de cerere de suspendare provizorie. Față de motivarea Deciziei nr. 8/2015 care se referă la suspendarea de la apel, consider totuși că ar putea fi reconsiderat acest punct de vedere pornind de la caracterul de drept comun pe care Instanța Supremă l-a stabilit în legătură cu art. 719 alin. (7), deci eu cred că am avea suficiente temeiuri ca să ne punem problema aplicabilității art. 719 alin. (7) și în cazul art. 484 chiar în lipsa unei trimiteri exprese în acest sens. Încercând să rezolv această problemă, pe lângă lectura atentă a Deciziei nr. 8/2015, am avut în vedere însă și faptul că la art. 450 alin. (5) legea reglementează în mod expres suspendarea provizorie fără să facă trimitere la art. 719 alin. (7), dar se precizează în mod expres că la apel, la suspendarea executării provizorii este posibilă și această suspendare provizorie și în acest context Înalta Curte a stabilit că fiind vorba de o suspendare provizorie sunt aplicabile dispozițiile art. 719 alin. (7). La recurs nu avem nicio trimitere în acest sens, singura trimitere către art. 719 vizează regulile de stabilire a cauțiunii, și atunci asta înseamnă că în cazul recursului, art. 484 a configurat o procedură de suspendare distinctă față de cea de la art. 719 Cod procedură civilă. Eu cred că sunt prea puține legături între art. 484 și art. 719 ca să mergem pe această idee a dreptului comun și din punctul meu de vedere, argumentul cel mai grăitor este cel referitor la această comparație între art. 484 și art. 300 din Codul anterior, Codul anterior făcea în mod expres trimitere la art. 403 alin. (4), ceea ce actuala reglementare nu mai face. Ar mai fi un motiv pentru care nu ar fi admisibilă o cerere de suspendare provizorie în cazul formulării recursului, anume acela că spre deosebire de celelalte forme de suspendare a executării silite, mă refer atât la cea de la art. 719 cât și la cea de la art. 450, în cazul recursului la art. 484 alin. (7) se permite instanței ca la cerere să poată reveni asupra suspendării acordate. Prin urmare, această instituție a suspendării recursului se configurează distinct față de art. 719, nefiind împrumutate decât regulile referitoare la cauțiune. Argumentul pe care Instanța Supremă l-a avut în vedere, sau unul dintre argumentele avute în vedere de Instanța Supremă în Decizia nr. 8/2015, anume acela că formularea art. 719 alin. (1) face referire atât la contestația la executare, cât și la alte cereri privind executarea silită, este vorba de textul care reglementează suspendarea care spune că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, și ne putem pune problema determinării conținutului semantic al acestei expresii. La art. 450 prin Decizia nr. 8/2015, Instanța Supremă a considerat că apelul s-ar încadra în această ipoteză, asta în condițiile în care acolo vorbim despre o hotărâre dată în primă instanță, executorie provizoriu și s-ar avea în vedere soluția dată în apel care ar conduce la schimbarea sau anularea acelei sentințe cu consecințe, evident, și în ceea ce privește executarea silită. La art. 484, deși efectul ar fi același în legătură cu hotărârea, că admiterea recursului ar conduce la casarea acesteia și la imposibilitatea declanșării sau continuării unei proceduri de executare în temeiul acelei hotărâri, eu cred că intenția legiuitorului a fost să configureze o procedură de suspendare distinctă de cea de la art. 719 și în ciuda faptului că prin Decizia nr. 8/2015 s-a stabilit caracterul de drept comun al dispozițiilor art. 719 alin. (7), cred că acestea pot fi aplicate numai în măsura în care legea prevede în mod expres că este posibilă o suspendare provizorie a executării silite. Un raționament asemănător consider că trebuie făcut și în legătură cu posibilitatea suspendării provizorii a executării silite până la soluționarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, vă spuneam că această temă mi-a fost inspirată de o soluție publicată pe JURIDICE.ro, o soluție de la Tribunalul Sibiu în care judecătorul sindic a făcut aplicarea art. 719 alin. (7) și a dispus suspendarea executărilor silite pornite împotriva debitorului cu privire la care se ceruse intrarea în procedura falimentului mergând pe ideea aplicabilității dispozițiilor Codului de procedură civilă ca drept comun în completarea celor cuprinse în Legea nr. 85/2014. Era o situație oarecum specială în speța respectivă, era vorba de o cerere de deschidere a procedurii înaintată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în legătură cu o societate de asigurări. În fața judecătorului sindic, debitorul cu privire la care se solicitase deschiderea procedurii, solicitase suspendarea executărilor silite în temeiul art. 719 alin. (7), ceea ce judecătorul sindic a și făcut. Am anumite rezerve în legătură cu posibilitatea aplicării art. 719 alin. (7) în procedura insolvenței, aceasta deoarece în Legea nr. 85/2014 avem un text de lege special care reglementează posibilitatea suspendării executărilor silite, este vorba despre art. 66 alin. (11), această cale procedurală fiind deschisă debitorului doar în situația în care el este cel care solicită deschiderea procedurii. Este adevărat că în cuprinsul Legii, la dispozițiile art. 342 alin. (1) se precizează că Legea nr. 85/2014 se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, acolo unde nu există dispoziții contrarii, ori aici cred că aceste dispoziții de la art. 66 alin. (11) au caracter special și înlătură posibilitatea aplicării art. 719 alin. (7), chiar dacă am accepta că cererea de deschidere a procedurii ar putea fi considerată o cerere în materie de executare silită având în vedere efectul pe care îl produce asupra procedurilor de executare silită, respectiv acela de suspendare a executărilor silite și de încetare a executării silite de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii. În speța respectivă, sindicul prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac a suspendat executările silite pornite împotriva debitorului până la soluționarea cererii de deschidere a procedurii în condițiile în care aceasta nu era formulată de către debitor, chiar dacă am accepta că ar fi aplicabil art. 719 alin. (7), din punctul meu de vedere, acesta nu poate fi aplicat în acest fel, pentru că art. 719 alin. (7) are caracter incidental față de o cerere de suspendare a executării pe cale judecătorească, adică o cerere care ar fi supusă dispozițiilor art. 719 alin. (1), or, oricât am încerca să asimilăm lucrurile, în mod evident cererea de deschidere a procedurii nu este o astfel de cerere de suspendare a executării, dar cred eu că argumentul cel mai important este cel pe care l-am evidențiat, anume că atâta timp cât avem o suspendare a executării prevăzută în mod expres de art. 66 alin. (11) din Lege, dispozițiile art. 719 sunt înlăturate chiar dacă este să le acordăm caracter de drept comun în legătură cu problematica executării silite. În completare, analizând și scopul Legii nr. 85, acela de declanșare a unei proceduri colective, eu cred că ne îndepărtăm destul de mult de dispozițiile din Codul de procedură civilă referitoare la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare sau a unei alte cereri privind executarea silită, acestea fiind configurate tocmai pe ipoteza unei executări silite individuale a unui creditor. Nu în ultimul rând, aceste situații de suspendare a executării silite trebuie privite ca fiind situații de excepție, regula fiind aceea a continuității procedurii de executare și din acest motiv, dându-le caracter excepțional, atunci când le interpretăm, interpretarea ar trebui făcută restrictiv și nu extensiv. Cam acestea ar fi chestiunile pe care le-am pregătit, ele se vor regăsi de altfel și într-un articol pe care intenționez să îl public în curând.

Bogdan Dumitrache: Sunt în asentimentul dumneavoastră să mulțumim domnului profesor Horia Țiț pentru intervenție, o intervenție cel puțin pe partea de recurs, de admisibilitate a suspendării provizorii a executării în cadrul recursului, a hotărârii recurate, destul de subtilă pentru avocați, respectiv consilieri juridici, pentru că a fost o intervenție animată de un anumit dubiu cu expunerea argumentelor pro și contra plecând de la textul de lege, dar valorificând într-adevăr și acest RIL nr. 8/2015, în considerentele RIL-ului părându-se, așa cum ne-a îndrumat domnul profesor Horia Țiț să vedem, o posibilă deschidere a problemei dincolo de zona apelului, pentru că RIL nr. 8/2015 s-a ocupat de un text din materia apelului. Sigur că orice intervenție fertilă pentru avocați și consilieri juridici, pentru că se face sub semnul dubiului, chiar dacă profesorul Țiț a înclinat spre o anumită teză este poate mai puțin fertilă pentru judecători, dar și aici lucrurile sunt discutabile deoarece este mare lucru pentru un judecător să fie avizat asupra unor controverse înainte de a intra în ședință sau în pronunțare.

Nicolae Horia Țiț: Este fertilă pentru avocați și consilieri juridici și din perspectiva art. 484 alin. (6) care nu este declarat neconstituțional.

Bogdan Dumitrache: La acest moment.

Nicolae Horia Țiț: La acest moment, da. Articolul spune că la judecata cererii de suspendare părțile trebuie să fie reprezentate de avocat sau de consilier juridic, dacă este cazul. Sigur că prin efectul Deciziei nr. 462/2014 nu cred că s-ar pune problema, dar este un text care a supraviețuit acestei neconstituționalități.

Bogdan Dumitrache: Da, corect. O să vă rog, cu speranța că așa cum l-am auzit foarte bine pe profesorul Țiț, și profesorul Țiț și noi împreună o să reușim să vă auzim, să puneți întrebările pe care considerați că intervenția dânsului de suscită, le generează. Ce atât dubiu? Când e dubiu este clar. Foarte interesant, când au fost lucruri mai clare s-au pus întrebări și acum când este o chestiune într-adevăr delicată, profesorul Țiț nu a făcut inventarul cap-coadă, ne-a lăsat cu contestația în anulare și cu revizuirea.

Nicolae Horia Țiț: Evident, am omis să precizez faptul că aceste considerații de la art. 484 sunt perfect aplicabile și în cazul contestației în anulare și a revizuirii. De asemenea, în cazul acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale se face trimitere în mod expres la dispozițiile art. 484 și ăsta ar fi un motiv pentru care eu consider că legiuitorul a vrut să configureze o procedură specială de suspendare în cazul căilor extraordinare de atac, să nu fie aplicabile dispozițiile art. 719 decât în ceea ce privește modalitatea de stabilire a cauțiunii.

Bogdan Dumitrache: Adică timp de o poprire ar fi.

Nicolae Horia Țiț: Ar fi chiar de mai mult.

Bogdan Dumitrache: Am zis așa, dacă merg lucrurile rapid, deși recursul este la Înalta Curte oricum acolo este un factor de dilatare în timp, îți iei copie legalizată până să plece dosarul în recurs, te duci la executor, deci alin. (4) la art. 484 spune că termenul de judecată pentru care se face citarea se stabilește astfel încât să nu treacă mai mult de 10 zile de la primirea cererii de suspendare. Zece zile în sine tot ca termen pe zile libere, încap cam două popriri, dacă sunt și bani în cont, dar în general cine s-a grăbit să formuleze o cerere de suspendare a executării, a unei hotărâri dată în apel are ceva de pierdut, și atunci de aceea scenariul că ar fi bani în cont și zece zile în cap, două popriri, nu este neapărat ieșit din comun. Ăsta este dubiu, dacă este vorba de o misiune într-adevăr sau de o intenție.

Nicolae Horia Țiț: Exact. Cu siguranță chestiunea are o miză practică importantă atâta timp cât această cerere de suspendare se judecă cu citarea părților, aici la alin. (3) ne spune că se citează prin agent procedural sau prin alt salariat, dar după aceea se face trimitere la art. 154 alin. (4) și (5) care este procedura de citare de drept comun, adică pot fi citate părțile inclusiv prin poștă, adică nu ne îndepărtăm foarte mult de cadrul unei judecăți de drept comun. Singura concesie făcută recurentului este că această cerere se va soluționa înainte de alte acte procedurale și de aceea sunt configurate și regulile speciale de alcătuire a completului de judecată, de la art. 484 alin. (3), pentru fiecare ipostază sau pentru fiecare moment în cursul procedurii când ar fi formulată cererea de suspendare. De lege lata nu cred că merge o suspendare provizorie, de lege ferenda este de discutat dacă nu cumva este o scăpare a legiuitorului, pentru că este posibil ca conjugând caracterul de recomandare al termenului de 10 zile cu necesitatea citării părților pentru soluționarea cererii de suspendare, este posibil ca aceasta să nu mai aibă efecte practice într-o anumită situație concretă.

Bogdan Dumitrache: Am făcut rost de o întrebare din sală. Vă rog cu microfonul.

Participant: Eu cred că modificarea textului în sensul de a exclude suspendarea provizorie vine în contextul în care a fost regândit și recursul. Practic în noua reglementare nu mai avem un recurs evolutiv, avem recursul ca o cale de atac extraordinară de data aceasta în integralitate. Prin urmare, cred că legiuitorul a dorit să acorde părților posibilitatea de a fi reprezentate la judecarea cererii de suspendare, mai mult decât atât, trebuie să avem în vedere că la alin. (7) legiuitorul a permis instanței să revină asupra cererii de suspendare pentru motive temeinice, ceea ce nu permite în cazul hotărârii din apel, tocmai datorită faptului că în acest caz titlul care poate fi pus în executare are o aparență de drept în favoarea creditorului, or este mult mai greu să se susțină că două instanțe, în măsura în care se ajunge în recurs, au aplicat greșit legea și s-ar impune suspendarea provizorie fără citarea părților. Cred că tocmai pentru a asigura un drept la apărare al debitorului s-a prevăzut această posibilitate și cred că este incompatibilă suspendarea, eu nu cred că s-ar putea admite o astfel de cerere de suspendare provizorie în acest caz, în lipsa unui text expres care să vorbească despre suspendarea provizorie.

Bogdan Dumitrache: Da, era practic nu o întrebare ci un comentariu de consolidare a opiniei că la recurs, mai ales în recursul pe noul Cod care este recurs de recurs, sigur, am subliniat că și în vechiul Cod era extraordinară calea de atac, dar reglementarea era mai puțin extraordinară, deși dacă facem o comparație și cu Codul vechi ultima versiune, cea în care Codul nu l-a prins la 14 sau 15 februarie 2013, dincolo de chestiunea de completul de filtru și altceva, cumva motivele de recurs erau relativ determinate, nu mai erau chestiuni de apreciere a situației de fapt, dar putem accepta că în orice caz, noul Cod poate chiar mai mult decât Codul vechi este mai strict și într-adevăr avem o hotărâre care s-a dat în apel iar instanța de apel este instanța de apel și dacă a zis că cineva are dreptate, ar fi bine dacă este să temporizăm executarea unei hotărâri definitive să o facem cu citarea părților, legiuitorul teoretic se grăbește să nu treacă mai mult de 10 zile, mai mult decât atât, dacă nu este agentul procedural în zonă eventual îi dau și femeii de serviciu să facă procedura de citare, că poate fi și alt salariat al instanței să facă așa ceva, dar una peste alta, mai ales citarea părților este un element care poate să facă încercarea debitorului recurent destul de dificil de a avea un randament.

Nicolae Horia Țiț: Este adevărat ce a spus colegul și într-adevăr sunt pe aceeași linie de gândire că într-un fel odată ce a fost depășită și calea de atac ordinară a apelului, soluția să spunem că este ceva mai consolidată decât o soluție dată în primă instanță și care se bucură de executare provizorie în legătură cu care s-ar pune problema suspendării executării potrivit art. 450 alin. (5), pe de altă parte, art. 430 alin. (4) nu face distincție între cele două situații, adică indiferent că te-ai supus apelului sau recursului, hotărârea respectivă are tot o autoritate de lucru judecat provizorie. Sincer să fiu, nu am avut foarte multe îndoieli asupra acestei interpretări, că nu se aplică art. 719 alin. (7) în cazul suspendării de la art. 484 până când nu am observat această soluție de la Sibiu în legătură cu aplicabilitatea art. 719 alin. (7) în procedura insolvenței, care mi se pare o soluție destul de curajoasă și recitind la momentul respectiv Decizia nr. 8/2015 am constatat un anume curaj și al Înaltei Curți de a da posibilitatea aplicării art. 719 alin. (7) în contextul art. 450 alin. (5), deși lipsește o trimitere expresă în acest sens. Ceea ce mi se pare definitoriu este însă faptul că dacă la art. 450 alin. (5) este prevăzută în mod expres suspendarea provizorie, chit că spune că este pe cale de ordonanță președințială, dar ne spune suspendare provizorie, la art. 484 nu mai avem nicio trimitere în acest sens și coroborat cu existența unei astfel de posibilități în anterioară, eu cred că nu putem să interpretăm decât în sensul în care în mod intenționat legiuitorul a înțeles să înlăture posibilitatea suspendării provizorii și motivul arătat de colegul care a făcut intervenția poate să fie unul dintre cele avute în vedere. Atâta timp cât vorbim despre o hotărâre care a parcurs deja două grade de jurisdicție, poate că nu ar trebui să putem obține o suspendare provizorie a executării acesteia. Acum sigur că în măsura în care acea hotărâre dată de instanța de apel, hotărâre care ca să ne complice și mai mult, legiuitorul la art. 633 îi spune tot executorie, adică este una hotărâre executorie de drept de la art. 448-449 și alta este hotărârea executorie de la art. 633 pct. (1), hotărârea dată în apel, dar asta este o observație de natură critică cu privire la terminologia folosită. Spuneam că atâta timp cât această hotărâre executorie, atâta timp cât în temeiul ei se formulează o cerere de executare silită și se declanșează procedura execuțională, nimic nu îl va împiedica pe debitor să formuleze o contestație la executare și să solicite suspendarea provizorie în temeiul art. 719, inclusiv a art. 719 alin. (7), deci suspendarea provizorie de drept comun, dar asta în legătură cu formularea cererii de executare silită și cu declanșarea unei proceduri de executare în temeiul acelei hotărâri dată de o instanță de apel pe care el a atacat-o cu recurs.

Bogdan Dumitrache: Soluția pe care ați invocat-o era o soluție dată de un judecător sindic și interesant este că în general jurisdicțiile specializate se uită în reglementarea care le este destinată și în disperare de cauză se duc la un drept comun, numai dacă nu găsesc un text care cât de cât să le satisfacă intenția de a interveni, un text în legea specială. Eu nu am hotărârea în față, deci nu pot să comentez.

Nicolae Horia Țiț: Da, textul există în legea specială, încheierea respectivă nu abundă în foarte multe explicații în considerente, doar se arată faptul că judecătorul apreciază ca fiind aplicabile dispozițiile art. 719 alin. (7) prin prisma art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cel care precizează că în materia insolvenței sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă ca drept comun în lipsa unor dispoziții contrare și se reține în motivarea acelei încheieri faptul că în speță nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 66 alin. (11) din Legea nr. 85/2014, tocmai pentru că acestea sunt puse la dispoziție debitorului doar în situația în care el este cel care formulează cererea de deschidere a procedurii, prin urmare, atunci când cererea de deschidere a procedurii ar fi formulată de un creditor sau de o altă persoană care are legitimare procesuală în acest sens, cum era cazul în speță, cererea fiind formulată de ASF, debitorul ar avea la îndemână calea de drept comun, cea de la art. 719 alin. (7) și în felul acesta să obțină suspendarea executărilor silite până la soluționarea cererii de deschidere a procedurii. De aici să spunem că a pornit și ideea de a reconsidera și alte situații în care ar fi aplicabil art. 719 alin. (7), practica începând să fie destul de receptivă din punctul acesta de vedere și eu zic că ar trebui să ne punem problema cât de mult trebuie să mergem cu analogia sau cât de acoperitor este acest art. 719 alin. (7) și cât de acoperitoare este sintagma “alte cereri privind executarea silită” de la art. 719 alin. (1).

Bogdan Dumitrache: Dar l-a aplicat pe tot cu tot cu cauțiune la art. 719 alin. (7)?

Nicolae Horia Țiț: Absolut, cu tot cu cauțiune.

Participant: Cred totuși că la art. 484 se merge și pe ideea că încă nu a fost motivată hotărârea din apel, prin urmare este discutabil dacă poate fi pusă în executare doar cu copia dispozitivului, motiv pentru care cred totuși că s-ar putea dispune suspendarea anterior punerii acesteia în executare pentru acest motiv, deși este discutabil, pentru că la un moment dat se face referire “alăturându-se o copie certificată după cererea de recurs”. Ce presupune cererea de recurs? Presupune motive, presupune o simplă cerere prin care îmi manifest intenția de a ataca hotărârea, însă alături de aceasta se depune o copie legalizată de pe dispozitiv și nu de pe hotărâre, aspect care m-ar determina să cred că este vorba de o etapă puțin anterioară sesizării instanței, depinde și de cum calificăm momentul sesizării instanței de recurs, pentru că textul ridică mai multe probleme.

Nicolae Horia Țiț: Da, dacă este să mergem cu o calificare mai atentă a dispozițiilor art. 484 prin comparație cu 719, putem afirma inclusiv că și art. 484 și art. 450 vizează nu neapărat suspendarea executării silite ca procedură declanșată, ci vizează mai mult suspendarea executorialității hotărârii date de prima instanță în cazul art. 450, a executorialității hotărârii date de instanța de apel în cazul art. 484, tocmai pentru că se poate cere această suspendare chiar înainte de declanșarea unei executări silite și chiar înainte de redactarea hotărârii. Lucrul acesta este făcut clar și din Decizia nr. 8/2015, în special sub imperiul Codului de procedură civilă anterior exista și această discuție, în ce măsură este admisibilă o suspendare a executării vremelnice dacă nu este declanșată încă executarea silită. Acum este clar că ceea ce se cere în aceste proceduri de la art. 450 și art. 484 este o suspendare practic a caracterului executoriu al acelei hotărâri, că de cele mai multe ori apelantul sau recurentul are interesul ca prin această cerere să preîntâmpine formularea unei cereri de executare silită și nu neapărat să suspende o procedură deja începută. De aceea am spus că din punctul meu de vedere, ar putea fi formulată o cerere de suspendare în temeiul art. 719 doar în măsura în care în baza hotărârii recurate s-a declanșat deja executarea silită și atunci sigur că aplicăm art. 719 după regulile de la contestația la executare, inclusiv suspendarea provizorie. Atâta timp cât se cere doar suspendarea caracterului executoriu al hotărârii recurate în temeiul art. 484, pe textul actual, din punctul meu de vedere, nu cred că s-ar putea susține și teza unei suspendări provizorii, tocmai pentru că legiuitorul a înțeles să configureze în mod distinct această instituție și într-adevăr ea mizează, din punct de vedere practic se pot suprapune, dar cel teoretic cel puțin eu cred că chestiunile sunt diferite, adică și art. 450 și art. 484 vizează caracterul executoriu al hotărârii, nu neapărat executarea silită în sine ca procedură.

Bogdan Dumitrache: Aici s-ar putea specula că la alin. (7) la art. 484 “motive temeinice” ar însemna în primul rând urgența? Din moment ce atunci când formulezi cererea de suspendare eu vin cu dispozitivul, adică criteriile acestea de o aparență de nelegalitate a hotărârii care sună și prost pentru o hotărâre definitivă, nu sună deloc estetic, dar ele chiar sunt excluse, pentru că eu pot să vin cu copia după dispozitiv, este greu după dispozitiv să spui că o hotărâre are probleme de o aparentă nelegalitate, deși textul nu îngrădește, dar se poate induce că ar fi vizată urgența, că dacă este așa există o tensiune internă a textului. Pe de o parte valorizează ideea că pentru urgență mă duc repede, repede este puțin, 10 zile, stai să îl cităm și pe ăla să vedem.

Nicolae Horia Țiț: Cred eu că art. 484 alin. (7) ar viza acele situații în care cererea de suspendare s-a soluționat într-un anumit context procedural vorbind.

Bogdan Dumitrache: Întrebarea nu este pentru alin. (7) ci chiar pentru alin. (2) sau (3), acolo unde se dispune suspendarea și unde vin cu copia legalizată după dispozitiv, deci nu e vorba de alin. (7), corect, am indicat eronat.

Nicolae Horia Țiț: Alin. (7) este cel care permite revenirea.

Bogdan Dumitrache: Da, pe alin. (2) este valabilă întrebarea.

Nicolae Horia Țiț: Pe alin. (2) sigur că motivele, cred eu, ar fi negate oarecum de motivele invocate în recurs, de aceea este și oarecum greu de închipuit practic că pe un recurs încă nemotivat s-ar putea evalua această temeinicie a suspendării.

Participant: Eu m-aș raporta și la solvabilitatea celor două părți în aprecierea motivelor temeinice la acel moment, adică dacă pe de o parte am partea care a pierdut procesul în apel și se vine cu hotărârea care are o solvabilitate vădită, care nu poate fi pusă la îndoială, și cealaltă parte care nu are niciun bun, cred că în acest moment eu aș dispune această suspendare pentru a preîntâmpina o eventuală imposibilitate.

Bogdan Dumitrache: Ar fi un criteriu.

Participant: Da, adică cred că s-ar putea imagina și ipoteze în care fără motivarea hotărârii s-ar putea identifica motive temeinice pentru suspendarea executării acesteia.

Bogdan Dumitrache: Deci dacă bați în apel este bine să fi și bogat.

Nicolae Horia Țiț: Ar putea fi închipuite și situații în care soluția dată în apel este neclară, eventual s-a formulat și o cerere de lămurire a hotărârii sau o cerere de completare și atunci se dispune suspendarea și în acest context, după care în momentul în care vine lămurirea sau completarea instanța revine în temeiul alin. (7).

Bogdan Dumitrache: Da, stau să mă gândesc dacă nu cumva toate aceste discuții nu cumva sunt argumente mai degrabă în favoarea tezei că nu este bine să extindem la recurs ceea ce Înalta Curte în Decizia nr. 8/2015 cumva a spus pentru apel și că într-adevăr avem o reglementare specială, pe cale de consecință și la revizuire și contestație în anulare, dar discuția în termenii de dubiu în care s-a purtat lasă un punct de încercare. Sigur, pentru judecătorul care vede că nu are text să intervină în spiritul art. 719 alin. (7), probabil că mai tentant, mai sigur, poate mai în regulă este să nu creeze drept mai mult decât, iată, uneori și Înalta Curte creează, dar este Înalta Curte. Dacă nu mai sunt alte precizări, intervenții, îi mulțumim domnului profesor Horia Țiț. În măsura în care timpul îi permite și poate să mai rămână pentru final sau pentru a interveni, putem păstra legătura Skype, dacă nu și datoriile pe care le-a rezolvat inclusiv pe linie didactică o să înțelegem că ne părăsește și rămâne și pentru viitor să îl avem alături de noi, fie aici de preferat, dacă nu măcar Skype. Mulțumim încă o dată!

Nicolae Horia Țiț: Mulțumesc și eu!

Bogdan Dumitrache: Trecem chiar destul de repede, înainte de ora anunțată în program ca fiind ora de terminare, ceea ce înseamnă că suntem chiar punctuali, domnul profesor Sergiu Golub care a avut amabilitatea să rămână la urmă, a făcut-o și pentru faptul că dânsul are doar două teme de abordat. Ambele teme sunt ca titlu destul de țintite și după aceste două teme și întrebările dumneavoastră pe aceste teme, dacă nu le-am rătăcit, mai sunt încă două întrebări care au venit din public și o să încercăm după epuizarea intervenției domnului Sergiu Golub cu cele două subpuncte, să le tratăm și pe acestea, astfel încât conferința să se încheie chiar vinerea. Prin cele două teme sunt câteva considerații despre art. 845, pe stilul nou este art. 846 alin. (3) Cod procedură civilă și în legătură cu acest text despre vânzarea imobiliară în bloc la licitațiile publice, și a doua temă este o temă care este tot de executare silită, dar cumva este executarea executării silite, este vorba despre un conflict, pentru că neapărat corelație nu se poate numi între art. 173 din Legea nr. 85/2014 – legea insolvenței, despre care a mai fost vorba mai devreme și art. 220 alin. (10) din Codul de procedură fiscală și repercusiunile acestui conflict asupra executării silite. Domnule profesor, vă rog.

Sergiu Golub: Bună seara. În sfârșit s-au aliniat planetele, cum spunea domnul Hurubă, dar partea proastă este că nu mai am timp din câte spune Bogdan, asta am înțeles eu, așa că voi fi rapid în ciuda faptului că vin de la Cluj, oricum v-ați prins că sunt elementul exotic al acestei proceduri, este și un experiment al domnului Săvescu așa că atenție ce faceți și mai ales ce întrebați și cum întrebați, poate fi oricând folosit împotriva voastră. Element exotic, v-a spus și domnul Hurubă, produs în Uniunea Sovietică mai la nord-est de Piatra Neamț ș.a.m.d., dar exotic și din altă perspectivă, pentru că în principiu nu am nicio legătură cu executarea silită, și acesta nu-i un accident, chiar așa mi-am propus și urmez cu sfințenie porunca, nu executa și nu vei fi executat individual, pentru că sunt un mare adept al executării silite colective, vin din zona insolvenței, probabil că de altfel ați remarcat și din temele propuse sau indicate. O să încep cu, sigur, titlul este abreviat, este adus la epoca noastră la prima intervenție sau la a doua, încep cu a doua că este mai interesant. Epopeea începe în Legea nr. 85/2006, legea insolvenței anterioară, la un articol pe vremea aceea, o tendință a legilor moderne este să devină supraponderale, dacă nu obeze, ceea ce era art. 142 s-a transformat în art. 171 și ăsta este un semn bun, zic unii. Textul probabil îl cunoașteți, pentru că o bună perioadă de timp, nu v-aș spune exact cât, ați fost eligibili cu ghilimelele de rigoare pentru a participa în această procedură colectivă care nu vă este în principiu destinată, dar atunci când se atrăgea răspunderea persoanelor care au cauzat starea de insolvență pe art. 138 din legea respectivă și procedura se închidea illo tempore, executorul judecătoresc continua executarea silită și distribuia emolumentul executării conform tabelului definitiv sau definitiv consolidat, după caz. Toate bune și frumoase până într-o bună zi când legiuitorul fiscal, creditorul predilect în cele mai multe proceduri, a decis că acel text nu este potrivit pentru legiuitorul fiscal și prin Codul de procedură fiscală, Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, dar modificată, evident, pentru că în 2003 nu exista acea procedură, vine și derogă în mod expres de la art. 142 spunând că atunci când răspunderea acelor persoane se atrage și pentru creanțe fiscale, nu mai este competent să execute după închiderea procedurii creanței respective executorul judecătoresc, ci executorul fiscal. Nu știu dacă v-a plăcut acel text de lege sau nu, nu știu dacă s-a opus forul profesional sau nu, nu știu dacă au fost multe executări, probabil că în perioada respectivă nu foarte multe, tinde ușor să devină sport național, dar cert este că s-a produs. În anul 2008, dacă nu greșesc, la scurt timp a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestui text care s-a judecat în anul 2008 de Curtea Constituțională, pun pariu că Bogdan nu are hotărârea Curții Constituționale, oricum era scurtă și pot să o povestesc foarte rapid. Este adevărat, împricinatul a ridicat o singură problemă de constituționalitate, încălcarea art. 16, la care Curtea foarte succint spune că nu s-a încălcat art. 16 întrucât statul trebuie să își execute o creanță fiscală și are o prioritate, fiind în regulă dacă își organizează regulile jocului așa cum consideră de cuviință. Din punctul meu de vedere, este ilustrarea sofismului juridic perfect, este identic cu o întrebare la Radio Erevan ”este adevărat că cetățeanul Ivanov a câștigat automobil la loterie?”, răspunsul este da, perfect adevărat, numai că nu era Ivanov, era Petrov, nu a câștigat ci i s-a furat și nu era automobil, era o bicicletă, cam așa citesc eu această decizie a Curții Constituționale. Nu cu mult timp după avem și un RIL care face cam același lucru cu decizia Curții Constituționale și spune că dacă a spus Curtea Constituțională că este așa, noi cum să spunem altfel? Da, în acest conflict cum spunea Bogdan, că nu era nimic complementar, art. 136 alin. (6) din Ordonanța nr. 92/2003 are prevalență, deci în acele ipoteze va executa mai departe executorul fiscal conform Codului de procedură fiscală. Încă nu comentez, nu spun nimic, nu critic nimic, asta s-a întâmplat în etapa anterioară, pentru că dacă vă uitați la ora actuală, niciunul din cele două texte nu a supraviețuit, dar s-au autoreprodus. În Legea nr. 85/2014 avem un text îmbunătățit a fostului art. 142, este ușor mai clar dintr-o anumită perspectivă, dar spune exact același lucru, dacă suntem în ipoteza descrisă va executa executorul judecătoresc. Nu la mult timp după, în 2015, noul Cod de procedură fiscală fără niciun fel de ezitare, la art. 220 alin. (10), tot cu metoda brevetată de copy-paste vine și spune exact același lucru, dacă se atrage răspunderea și pentru creanțe fiscale, din nou câștigă ai noștri și lucrurile se tranșează așa cum am vrut de la bun început. Uitându-mă dintr-o parte sunt absolut surprins de acest zig-zag, dacă ne imaginăm o ipoteză, procedura de insolvență are mai multe proceduri care nimeresc fix în acele perioade, într-o bună zi execută executorul judecătoresc și totul este bine și frumos, vine o altă bună zi și i se ia și execută executorul fiscal, mai vine o altă bună zi în care din nou judecătorescul intră în atribuții, vine o altă bună zi și din nou fiscal și tot așa așteptăm să urmeze poate multe alte autoreproduceri ale acestei norme. Revenind la subiect sau la obiect, toate bune și frumoase, dar norma aceea de la art. 136 alin. (6) din punctul meu de vedere, era profund neconstituțională măcar din vreo 3-4 motive. Este adevărat, știm că Curtea Constituțională nu poate judeca din oficiu, poate uneori când este vorba de bicameralism spre exemplu și nu știu dacă era acolo vorba de bicameralism, dar în primul rând nu am putut să nu remarc faptul că norma derogatorie, cred că art. 136 alin. (6) din Codul de procedură civilă, este o normă conținută într-o ordonanță de guvern, iar norma de la care derogă, Legea nr. 85/2006 este o lege organică. M-a preîntâmpinat Bogdan să nu comit acest act de perversiune legislativă și să fac referire la Legea nr. 24/2000 considerând că fiind sub nivelul de judecată al acestei conferințe, deci o chestie josnică, cinică să te apuci să citești din această lege, dar o să îl rog dacă o are să arate art. 63 dacă nu greșesc. Nici măcar nu o are, evident, cum să ți așa ceva pe calculator, dar acolo spune extrem de clar că se poate deroga de la o anumită normă, se dă și rețeta succesului ca pe vreme romanilor, trebuie să conțină o formulă secretă pe care numai unii o știu și dacă este zi fastă merge, dacă este zi nefastă nu merge, și spune acolo printre altele că norma derogatorie trebuie să fie imperativ obligatoriu cel puțin egală cu norma de la care derogă. La fel spune și art. 115 din Constituție, dacă nu erați convinși că o ordonanță de guvern simplă este o normă inferioară unei legi organice, art. 115 spune condițiile în care Guvernul poate da ordonanțe de guvern, spune că în temeiul unei legi de abilitare, deci din start avem un raport de subsidiaritate și tot expres spune că nu poate legifera astfel Guvernul în domeniul legilor organice, ori Legea nr. 85/2006 este o lege organică ca și Legea nr. 85/2014. Deci s-ar părea că lumea a trecut cu brio peste acest mic inconvenient de natură constituțională, s-a derogat de la o normă de lege organică printr-un act normativ inferior. Dincolo de acest viciu flagrant de constituționalitate din punctul meu de vedere, magicul art. 1 alin. (5) care este bagheta magică a Curții Constituționale la ora actuală pe claritatea și predictibilitatea legii, însăși structura textului art. 136 și a clonei sale, art. 220, este mai mult decât viciată din interior. Remarcați că legea fiscală vine și ne spune că dacă persoanelor respective li s-a atras răspunderea și pentru creanțe fiscale, aveam o vagă presimțire, dar după asta am transformat-o în certitudine că legea fiscală nu a avut habar de ce spune legea insolvenței sau legea comercială, spuneți-i cum doriți, pentru că dacă o să citiți art. 173, dacă vă pasionează sau fostul art. 138, veți remarca că niciodată și nicidecum răspunderea acelor persoane nu este atrasă pentru creanțe ci este atrasă pentru fapte proprii, a pierdut actele, a băut pe banii societății, a făcut mai multe datorii decât trebuia, a ascuns bunuri, nu a ținut contabilitatea ș.a.m.d., nu s-a atras niciodată răspunderea pentru creanțe, nici comerciale, nici civile, nici de oricare alt fel ca să atragă și pentru creanțe fiscale. Deci, ipoteza legală din start este inexistentă, nu se poate întâlni în realitate așa ceva, de fapt toată lumea știe când se mai atrage răspunderea pe art. 138 sau art. 171 pentru neținerea contabilității, cel mai simplu, cel mai comod, rarisim am văzut tentative și nu îmi aduc aminte dacă am văzut situații definitivate pe alte litere de la art. 138 în special la art. 171 când nu prea am văzut, deci ipoteza din start este eronată, nu se poate întâmpla așa ceva în viața reală, decât în imaginația legiuitorului fiscal. Revenind puțin și la decizia Curții Constituționale care spune că statul are o creanță fiscală și trebuie să se preocupe de încasarea ei cu prioritate este fals. În primul rând, creanța respectivă nu este și nu poate fi fiscală, atât art. 138 cât și actualul art. 171 este o formă specială de răspundere, este adevărat, comercialiștii fiind mai indeciși și mai involubili, nu s-au hotărât unanim că este o formă de răspundere contractuală, că este o formă de răspundere delictuală, acelea sunt unicele dubii, dar în mod categoric este o formă de răspundere civilă și așa cum știm, și avem aici un om care s-ar putea să ne ajute dacă vom intra în impas la teoria generală a obligațiilor și la răspunderea delictuală care se face excesiv de mult în detrimentul cesiunii de creanță și a subrogării, generează un raport juridic nou-nouț, deci tot ce a existat în trecut dispare și raportul respectiv spune că x trebuie să plătească oalele sparte ale proastei administrări, spre exemplu, dar acea creanță este o creanță nouă și sub nicio formă nu este o creanță fiscală, asta nu o spun eu ci o spune tot Codul de procedură fiscală, pe vremea aia era art. 21, acum nu mai știu exact care este numărul, care ne spune cum se poate naște o creanță fiscală și nicidecum nu se poate naște așa cum insinuează același legiuitor fiscal în art. 136 alin. (6) sau în actualul art. 220 alin. (10). Deci, premisa de la care a pornit Curtea Constituțională este falsă, nu este o creanță fiscală, este o creanță civilă. În al doilea rând, statul se poate preocupa de a modifica regulile jocului într-o procedură concursuală și colectivă, căci asta este esența acelei proceduri, și să încaseze creanța cu prioritate, la fel de fals. De ce? Pentru că după ce execută, distribuția se face conform tabelului, ori conform acelei piramide de distribuție fiscul este doar pe locul patru sau atunci era pe locul patru. Deci, presupunând, ipotetic vorbind că avem un tabel sofisticat și a executat suficient de puțin, se poate trezi într-o ipoteză foarte bizară, preia executarea silită în temeiul acelui text, execută cu succes, dar începe să distribuie și distribuie primul practicianului în insolvență, creanțele de la doi și trei iar la patru nu mai ajunge și atunci vedem că are o grijă excesivă pentru creditorii de deasupra și nu pentru bugetul statului. Așa spune Curtea Constituțională, așa spune și RIL-ul, acolo este mai puțin periculos, spune doar că în acest conflict între cei doi executori mai fioros este acela fiscal și el trebuie să câștige, dar aceeași sintagmă menționează “conform Codului de procedură fiscală”. Dacă nu v-ați dat seama care este miza reală, pe această speță concretă era prescripția, pentru că era unicul element, poate mai sunt și altele pentru biata parte care i s-a atras răspunderea, probabil era profund indiferent pentru ea dacă pune biciul pe acea parte executorul judecătoresc sau executorul fiscal, probabil și panoplia armelor este identică sau cu fază identică, nu m-aș pronunța, las executorii să ne explice, deci pentru acea parte era indiferent cine o execută, mai puțin acest element prescripția, prescripția de drept comun fiind de trei ani, cea fiscală de până la șase, în speță trecuseră cinci și de acolo s-a născut această dramă. Revenind, dacă pe ipoteza veche exista măcar un motiv flagrant de neconstituționalitate, din păcate, în noua configurație a textelor acel motiv dispare, pentru că ambele acte normative sunt legi organice, și Legea nr. 85/2014 și din câte am verificat și noul Cod de procedură fiscală, au renunțat la această tehnică de a le emite prin ordonanță de guvern și este o normă organică. Sigur, celelalte argumente de neconstituționalitate, din punctul meu de vedere, rămân în picioare, este adevărat că se poate pune din nou problema ce valoare mai are acel RIL pe vechea pereche de norme, cu siguranță probabil dacă ipoteza s-ar mai întâmpla în practică, nici nu știu cât de răspândită este poate știți mai bine câte s-au luat în dosarele executorilor, în măsura în care ar apărea încă un conflict constituțional sau o interpelare până la a ajunge la o practică divergentă să avem un RIL sau o altă decizie pentru a lămuri o problemă de drept s-ar putea să mai dureze ceva timp. Cam asta în câteva linii despre două conflicte sau tandemul de conflicte între niște acte normative care nu vă privesc în mod direct, erați doar subiectul pasiv, vi se lua jucăria și apoi vi se dădea înapoi, iar se lua și iar se dădea înapoi, nu știu cât de supărați ați fost, dar unii au fost supărați, adică ăia care erau executați silit. Acum aș reveni la prima problemă enunțată la actualul art. 846 alin. (3), recunosc că am avut oportunitatea să discut cu mai multă lume chiar din zona executării silite, în mod evident, și care nu înțelegeau ce nu înțeleg și s-ar putea ca această experiență să se repete. Citesc pasajul ca să pun în fază partea care mă interesează: “Dacă mai multe imobile înscrise în diferite cărți funciare sunt grevate cu aceeași ipotecă sau imobilul este compus din mai multe parcele, executorul judecătoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca vânzarea să se facă în același timp pentru mai multe imobile sau separat pentru fiecare parcelă în parte”. S-ar părea că neînțelegerea sau divergența a apărut legat de această sintagmă “în același timp”, unii ar râde, cum să nu înțelegi ce înseamnă în același timp? Ce înseamnă în același timp? Surprinzător, dar în toate comentariile de procedură civilă cam asta este rețeta succesului, când se comentează art. 845 actualmente art. 846 într-un alineat foarte compact se spune că ăia care pot să facă executarea silită în același timp înseamnă în același timp, ce nu înțelegeți? Este absolut clar. Speța reală pornise de la o chestiune de felul următor, șapte imobile în șapte cărți funciare diferite acoperite de aceeași ipotecă, în publicația de vânzare apar șapte imobile, cu șapte prețuri, cu șapte frați, cu tot ce trebuie, și cu vreo trei zile înainte de licitație debitorul depune cerere, încă peste vreo două zile depune cerere creditorul și la momentul licitației se trezesc șapte ofertanți, cererea în mod evident spunea să le vândă în același timp și executorul a spus că le vinde în același timp, cei șapte care au venit să liciteze nu erau frați, unul a vrut o parcelă, unul a vrut trei, unul a vrut cinci, doi au vrut tot, fiecare în funcție de buget și posibilități și dorință. Efectul a fost că în afară de cei doi care au vrut tot, erau mai hapsâni probabil de firea lor, restul au fost descalificați și de acolo a pornit drama expresiei “în același timp”. După ce ați auzit povestea, revin că s-ar părea că le plac poveștile celor de la București, ieri am avut oportunitatea să le spun o poveste celor de la arbitraj, le-a plăcut și unii dintr-un reflex pavlovian au adormit, alții s-au distrat, totul a fost bine din câte am înțeles, această poveste este mai tristă, dar ce înseamnă în același timp?

Eugen Hurubă: Eu cred că vânzarea la care se referă acest aliniat, se referă la vânzarea în ansamblul ei și nu neapărat la procedura de licitație, adică nu putem organiza licitația pe corpuri de proprietate și în ziua licitației, poate chiar în momentul deschiderii licitației să ne schimbăm opțiunea și la cererea oricărui dintre participanți să ne hotărâm ca vânzarea să o facem în bloc. Vânzarea trebuie să debuteze în bloc, în sensul că trebuie să fie urmărite mai multe imobile în același timp, evaluate prin același raport de expertiză, scoase la vânzare în bloc, și tot ceea ce ține de organizarea licitației. Ipoteza ar fi următoarea, știm cu toții că s-a dezvoltat o întreagă industrie imobiliară în România, în sensul că s-au cumpărat parcele de teren care ulterior au fost dezlipite după formularea actualei legislații funciare, înainte se numea dezmembrare și nouă ne este mai particular termenul ăsta în ardeal, adică suntem la fel de ardeleni amândoi, v-ați dat seama, eu de la Târgu Mureș și Sergiu de la Cluj, în așa fel încât s-au constituit parcele mici de teren cu speranța că se vor construi imobile pe fiecare în parte și vor fi după aceea valorificate, ei, ce s-a pus gajul la bănci? Tocmai acele parcele de teren, luate individual prețul lor ar fi mic, luate în bloc valoarea lor ar fi cu mult mai mare și atunci creditorul fiind dese ori și creditor ipotecar este îndreptățit potrivit acestei reglementări să ceară evaluarea și valorificarea la cel mai bun preț convenabil pentru el, în felul acesta încercând să-și recupereze cât mai mult din creanță.

Sergiu Golub: Am înțeles, am spus că ești semi-minoritar, majoritarii, cel puțin din jurisprudența pe care am găsit-o și sunt vreo 7-8 hotărâri pe art. 845, pe art. 846 încă nu am găsit niciuna, au văzut “în același timp” fără echivoc ca echivalent în bloc. Am spus că ești semi-minoritar, pentru că eu sunt minoritarul și din punctul meu de vedere, conceptual este imposibil să vinzi în bloc imobile la executare silită, nici măcar în ipoteza pe care ai spus-o care este una din milioanele de stări de fapt posibile, și aici nici măcar nu a fost starea de fapt, parcelele erau foarte mari, prețurile erau mari și nu a funcționat ceea ce ai spus, dar în câteva din dosarele acestea chiar desprinse din insolvență cam asta a fost rațiunea, dar repet, dincolo de asta nu cred că la vânzarea silită imobiliară se poate constitui blocul, ca să mă exprim mai plastic. O iau cu texte din același Cod de procedură civilă, sigur că deja devine redundant să îl pun pe Bogdan să caute Legea nr. 24/200, să citim vreo 7-8 articole de acolo care ne spun cât de frumos este.

Eugen Hurubă: Hai să nu fie discuția inegală. Eu și cu Bogdan l-am provocat pe Sergiu înainte de panel și i-am spus la ce ne folosește astăzi Legea nr. 24, adică de ce să apelăm la Legea nr. 24 pe care nu o folosește nimeni?

Sergiu Golub: M-ați și convins. Ei, culmea că Legea nr. 24/2000 este unica lege pe care legiuitorul și-o dă singur sie însuși, normal că nu o folosește și este una dintre cele mai violate legi din țara asta, dar acum dacă astea au fost condițiile, astea au fost condițiile. Haideți să citim câteva din textele pertinente cu privire la această problemă, art. 835 care la nivel de principiu la alin. (2) pune în discuție problema, probabil că toată lumea îl cunoaște, că de acolo este punctul de pornire, “În cazul în care obiectele executării silite formează mai multe imobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare prin licitație publică se va îndeplini pentru fiecare bun în parte”, asta e o regulă pe care lumea o înțelege relativ simplu. Art. 846 ind. (2) “Licitația se va ține separat pentru fiecare imobil.”, un corolar al acestei reguli. Alin. (3) care este în divergență spune că se pot ține în același timp la cerere. Acum mergem la alte texte și mă uit la art. 769, într-o procedură paralelă să îi spunem, nu cu privire la imobile ci cu privire la bunuri mobile, după asta suport cu stoicism criticile, “În raport cu natura sau destinația lor, bunurile se vor vinde fiecare în parte sau mai multe împreună”, ei, aici nu am semne de întrebare și îmi dau seama că dacă am trei bunuri mobile fie vând unul câte unul, fie le vând pe toate unuia, “ținându-se seama în toate cazurile ca prin modul de vânzare acestea să nu se deprecieze”, deci avem un aspect concret, cuantificabil, cam așa ai spus și tu despre imobile.

Eugen Hurubă: Se completează, exemplele se completează unul pe celălalt și nu reglementările.

Sergiu Golub: Nu se completează, din punctul meu de vedere, o să ajungem și acolo. Deci, trebuie să am o estimare și să aleg cea mai bună soluție posibilă. Mă duc în zona mea de executare colectivă, un text și mai pertinent din punctul meu de vedere, art. 154 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 “Lichidarea va începe după finalizarea de către lichidatorul judiciar a inventarierii și depunerea raportului de evaluare. Bunurile vor putea fi vândute în bloc sau individual. Orice vânzare în bloc a bunurilor, ca subansamblu funcțional, indiferent dacă se face în reorganizare sau în faliment, poate fi considerată transfer de active, dacă îndeplinește dispozițiile art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003.”, mai departe nu mai citesc căci nu este relevant. Evident, în procedura insolvenței, imperativul care trebuie întrunit se numește principiul maximizării averii debitorului, practicianul va face într-un fel, în altul, în al treilea sau al cincilea, având ca unic reper maximizarea averii debitorului. Dacă din patru variante posibile, separat, în bloc, mixt, va alege una mai proastă, acea vânzare va fi pasibilă de desființare în temeiul acelui principiu. Revenind la art. 846 alin. (3), remarcați că limbajul oricum cât se poate de colorat și divers al legiuitorului, nu bate deloc cu ipotezele similare sau cvasi similare din celelalte ipoteze. Când a vrut să o spună în bloc, legiuitorul specializat a spus-o în bloc, fără ezitare, jenă, remușcări, fără preocupări că este bună Legea nr. 24/2000 sau nu, când a vrut să o spună la bunurile mobile că vrea să le vândă împreună, deci de mânuță unul cu celălalt, a spus-o împreună, cum atunci când a vrut să spună la imobile nu a mai găsit cuvintele potrivite și s-au dus tocmai “în același timp”. Sigur, o primă regulă a interpretării este să luăm cuvântul în sensul lui uzual. Unde căutăm sensul uzual al cuvântului? În mod surprinzător în DEX. Ia căutați ce înseamnă “timp” în DEX, multe veți găsi, dar sub nicio formă “în același timp” nu o să însemne în bloc. În cele patru sau cinci opinii ale DEX-ului nu o să găsim echivalența aceasta “în același timp” ca un bloc. Mai mult decât atât, atunci unde legiuitorul a făcut-o și a făcut-o expres corect lingvistic sau nu, a legat întotdeauna această coagulare, această aglutinare a acelor valori care se vând fie separat, fie în bloc, de un element subiectiv, intențional, fie evitarea unei pierderi la mobile care sunt perisabile, fie maximizarea averii debitorului, fie chiar și în Codul civil legiuitorul de drept comun, la art. 541 la universalitatea de fapt tot a legat-o de voința celui care creează universalitatea și de o funcționalitate, niciodată nu a făcut-o pur și simplu de dragul de a o face. La art. 846 alin. (3) care ar fi rațiunea aia pentru care permite oricând, cum foarte bine a subliniat Eugen, oricând după publicația de vânzare, inclusiv în ziua licitației și oricui, însemnând și debitorului și creditorului, păi sigur că eu înțeleg că este idilic și frumos să privești debitorul la executarea silită și creditorul care îl execută ca niște frați și să le dai aceleași drepturi, pentru că remarcați că este un drept potestativ foarte puternic, să aduni dintr-o sută de parcele să le vinzi toate o sută, să vinzi numai una, să vinzi două câte două, să vinzi din trei în trei, pentru că nu avem formula, bloc nu înseamnă numai bloc, pot să îmi fac patru blocușoare mai mici, două blocușoare și trei separate, adică numai imaginația lor este limita, și ce se întâmplă dacă cumva, urmând acest text, debitorul spune în bloc, pentru că știe că nu o să vină Gigi Becali iar alții nu au bani, nu o să vină nimeni să le cumpere pe toate în bloc, iar creditorul spune să le vândă separat, că sunt foarte mici și se vând ca pâinea caldă, ce se întâmplă atunci? Care dintre cei doi actanți conform art. 846 ar trebui să aibă câștig de cauză? Pentru că drepturile lor sunt echipolente, remarcați că spune debitorul sau creditorul, oricând, oricum, în scris sau verbal, în limba română sau în alte echivalente funcționale.

Eugen Hurubă: Deci, eu cred că, și susțin cu tărie prima mea intervenție și pot să o și argumentez mai pe larg decât am făcut-o prima dată. În primul rând, în același timp înseamnă să fie prin aceeași procedură, prin același act, prin aceeași publicație, prin același preț, prin aceeași evaluare, prin tot ceea ce vrem noi să ne imaginăm să fie același.

Sergiu Golub: Până la cuvântul preț sunt total de acord cu ceea ce ai spus.

Eugen Hurubă: Situația nu este comparabilă cu bunurile mobile care îmi permite să am o publicație separată pentru fiecare bun în parte și dacă, să observăm reglementarea de la vânzarea mobiliară, dacă nu cumpără nimeni la prețul din publicație, ce îmi permite? Să scad prețul pe loc.

Sergiu Golub: Și la imobile nu îți permite?

Eugen Hurubă: Nu pe loc, trebuie să organizez o nouă licitație, păi dar este o diferență fantastică. La bunurile mobile îmi permite pe loc să scad prețul și dacă nici scăzând prețul nu reușesc să vând, vând la cel mai mare preț oferit, trebuie să vând cu orice preț. Să presupun că avem în vânzare un tractor, un plug și o semănătoare, le-am scos la vânzare și nu îmi cumpără nimeni tractorul, nu îmi cumpără nimeni plugul, nu îmi cumpără nimeni semănătoarea, dar în schimb am o ofertă care vine și spune că dacă nu le cumpără nimeni altcineva, eu le cumpăr pe toate trei și ofer atât. Poate executorul judecătoresc să ia măsura vânzării ad-hoc? Poate, îi permite legea. La vânzarea bunurilor imobile nu poate, la vânzarea bunurilor imobile este ținut de formalismul de programare a licitației, cum a fost anunțată licitația? În bloc sau pe parcele?

Sergiu Golub: Dar împreună nu înseamnă în bloc, asta este problema, împreună și în bloc nu este identic.

Eugen Hurubă: Eu nu sunt atât de formalist. Eu cred că dacă în publicația de vânzare spun că se scot la vânzare următoarele parcele de teren, toate la prețul de x lei, este o vânzare împreună, în același timp.

Sergiu Golub: În același timp, dar nu cu același preț. Timpul este identic, joi la ora 10, cu asta sunt de acord.

Eugen Hurubă: Prețul este în urma evaluării, nu este un preț arbitral.

Sergiu Golub: Da, dar prețul era pe parcelă. Nu poți, pentru că ai art. 835 sau art. 836 și art. 846 alin. (2) care îți spune că nu, regula este să se vândă separat și fizic și temporal, așa spune același Cod de procedură civilă.

Eugen Hurubă: Regula, dar sunt ținut de dreptul creditorului care poate să-mi ceară ca vânzarea să fie așa.

Sergiu Golub: Și al debitorului. Răspunde la întrebarea, ce se întâmplă dacă unul spune în bloc și altul spune separat? Cum o să vinzi? Pe art. 846 alin. (3), șapte parcele, vine debitorul și spune că vrea să le vinzi neapărat în bloc, iar celălalt spune că vrea neapărat separat. Care dintre ei va câștiga? Zarul? Sau cine aleargă mai repede? Care este soluția legală să deblochezi o situație de paritate perfectă?

Eugen Hurubă: Poate asta ar fi o dificultate.

Sergiu Golub: O mică dificultate, este un fleac. Da, și faptul că timp nu înseamnă timp, în rest eu zic că este impecabil.

Participant: Oricum eu zic că executorul câștigă în ambele situații.

Sergiu Golub: Eu sunt de acord.

Bogdan Dumitrache: Vă rog să îi așteptați pe speakeri să își pună întrebări. După aceea puteți pune și dumneavoastră întrebări. Ai terminat? Luăm întrebări?

Sergiu Golub: Da, în principiu da, dacă tot am pus eu întrebările și nu primesc răspunsurile, atunci da.

Bogdan Dumitrache: Deci, atunci o să am rugămintea, că deja sunt înscrieri la cuvânt, eventual în ordine, sau fiind cele două teme expuse puteți și aleatoriu ca să îi derutați pe speakeri, chiar și pe Skype, Horia dacă are cum să intervină. Avem o întrebare pe Skype?

Nicolae Horia Țiț: Nu, nu.

Bogdan Dumitrache: Nu? În regulă, dar te ținem în seamă. Vă rog.

Eugen Hurubă: Deci, eu aș reveni totuși la imobile.

Participant: Despre imobile voiam să spun, un minut și vă las ulterior. Evaluarea se face per CF, avem șapte CF-uri și șapte prețuri. Care este prejudiciul adus debitorului dacă vând astăzi trei CF-uri și mâine patru sau le vând pe toate șapte în aceeași zi?

Sergiu Golub: Atenție, acum îmi aduc aminte, Bogdan, că nu am terminat și îmi revin în atribuțiile mele plenare de speaker. Să nu uităm că raportul acesta de executare silită nu este un raport simplu cum l-au văzut unii, deci avem un raport juridic între debitor și creditor cu profesionistul executor deasupra, dar mai avem și un raport la fel de important între ăia de mai jos, ăia șapte care vin și țipă acolo și dau bani, ăia tot au niște drepturi și culmea că ei au niște drepturi protejate inclusiv din perspectiva dreptului concurenței, pentru că acolo s-a întâmplat că numai doi știau că au venit cele două cereri care v-am spus că au fost la o zi și două distanță, restul nu au avut habar și au venit încrezându-se în publicitatea făcută de publicația de vânzare.

Eugen Hurubă: Înțeleg că publicația a fost eronată, se scoteau la vânzare mai multe parcele.

Sergiu Golub: Nu a fost eronată, au fost șapte imobile cu șapte parcele.

Eugen Hurubă: Păi tocmai.

Sergiu Golub: Păi și unde este eroare?

Eugen Hurubă: Deci, nu s-a scos în vânzare în același timp.

Sergiu Golub: Ba exact în același timp, că a fost o foaie cu șapte, astăzi la ora 10, în vinerea mare, apropo, ca să vă dați seama că era o chestie curată de la sine, de la bun început.

Eugen Hurubă: În vinerea mare se compresează timpul.

Sergiu Golub: Sigur, toți înțeleg lucrurile astea.

Eugen Hurubă: Nu, deci eu cred că trebuie să plecăm în primul rând de la cele două diferențe de noțiune a imobilului, în vechea reglementare și în actuala reglementare.

Sergiu Golub: S-a schimbat și asta?

Eugen Hurubă: Sigur că da.

Sergiu Golub: N-am știu. Ce s-a schimbat în noul imobil?

Eugen Hurubă: Păi dați-mi voie dacă mă lăsați să spun până la capăt, pentru că aici intervine diferența dintre executorii din ardeal și cei din restul țării. În ardeal știm cu toții că vânzările imobiliare urmăririle silite imobiliare se făceau de către executorii judecătorești și înainte de 2000, de Ordonanța nr. 138 și chiar și pe vechile reglementări, pentru că exista o zonă de carte funciară. Cum era privit imobilul în legea austro-ungară pe care o preluase ardealul? Orice înscriere în cartea funciară. Puteam să înscriem în cartea funciară o construcție, puteam să înscriem o suprafață de teren, puteam să înscriem un curs de apă, era înscrisă în cartea funciară inclusiv calea ferată. Calea ferată, nu știu câtă lume știe, este privită ca un imobil cu o carte funciară unică care se ține la Cluj. Asta însemna imobil în vechea reglementare. Dacă ar fi să vindem calea ferată, cum am putea să o vindem dacă o privim că este pe parcele de teren înscrise în carte funciară diferită? Ea trece pe o grămadă de suprafețe de teren. În interpretarea de astăzi a cărții funciare, imobilul este definit ca fiind suprafața de teren cu sau fără construcții.

Sergiu Golub: Bun, dar nu înțeleg, era teren aici fără construcție, dar nu cred că asta este miza. Atenție mare că art. 846 alin. (3) are două ipoteze profund distincte, eu am atacat-o numai pe una, pentru că acolo a fost litigiul, dar remarcați-o pe a doua. În a doua ipoteză, pornind de la exact ceea ce spui, că nu ai ditamai imobilul, una bucată imobil, care nu prea are mulți cumpărători, și uite că se schimbă diateza, executorul dintr-un simplu servant care înregistrează cererile fie de la debitor, fie de la creditor, brusc devine actant, chiar titularul acelui drept potestativ, să le spargă și să le vândă până s-or vinde. Ipoteza în care din mai multe imobile s-ar fi vrut să se vândă în “bloc”, dar imediat, ar fi fost asta, întâi să se comaseze într-un singur imobil și să vândă liniștit, dacă chiar asta era și îi sporea valoarea, că alea erau prea multe, prea mici, prea mărunte, și nu să forțezi testul și să spui că “în același timp” înseamnă în bloc.

Eugen Hurubă: Asta înseamnă cheltuieli de executare inutile. Păi așa am ajuns la ele, am spart o suprafață mare de teren în zece mai mici și acum îmi cereți să fac exact același lucru în sens invers, să le adun pe toate zece la un loc ca să le pot vinde pentru o singură prestație.

Sergiu Golub: Și de ce să nu le vinzi?

Eugen Hurubă: Haideți să mergem cu raționamentul dumneavoastră precedent mai departe, cine poate să formuleze o asemenea cerere? Poate să o formuleze debitorul?

Sergiu Golub: Care cerere? Pe teza unu sau pe teza doi?

Eugen Hurubă: Pentru alipirea tuturor suprafețelor de teren în una singură.

Sergiu Golub: Dar el nu trebuie să-și facă cerere, el le poate alipi, pentru că le poate alipi.

Eugen Hurubă: Păi trebuie să ceară creditorului ipotecat, pentru că trebuie să fie de acord, fără acordul ipotecarului nu se face nicio modificare în cartea funciară.

Sergiu Golub: Atunci debitorul prin voința lui de a-și uni, de a-și pune în același imobil.

Eugen Hurubă: Dar creditorul poate să o facă? Poate, în cursul executării silite.

Sergiu Golub: 846 e mut cu privire la această cerere. N-am spus nu, dar 846 nu reglementează această ipoteză.

Eugen Hurubă: Poate, deci poate să ceară pentru că este în interesul executării silite.

Sergiu Golub: 846 spune doar atât, cât spune, se vede pe tablă. Acum întrebările din sală.

Participant: Și eu și colegul meu am vrea să vă spunem atenției niște comentarii, recunosc că e prima oară când citesc textul acesta și cum îl văd la prima vedere, în felul următor: în alin. (3) se prevede că vânzarea se poate face în același timp sau separat, în alin. (4) se prevede că atunci când imobilele se vând separat ordinea vânzării lor va fi arătată de debitor. Se pune problema unei ordini a vânzărilor doar atunci când imobilele se vând separat, atunci sunt mai multe vânzări. Nu se pune problema unei ordini a vânzărilor când imobilele se vând în același timp pentru că există o singură vânzare. Deci ele se vând separat.

Sergiu Golub: Haideți să o luăm altfel, vă spun cum citesc eu textul acesta. 836 sau cât e acela pe care vi l-am precitat, spune că se face separat pentru fiecare imobil și s-ar putea să avem următoarea ipoteză practică: executorul vinde azi la ora 10 imobilul numărul 1, mâine la ora 14 imobilul numărul 2, poimâine la ora 18 imobilul numărul 3 și tot așa, separate în timp, pentru că vânzându-le separat cu publicații separate și în mod separat, se poate ajunge la o asemenea stare de fapt.

Participant: Dar eu înțeleg că suntem deja la vânzarea licitației, suntem la momentul ședinței de licitație și atunci intervin problemele acestea.

Sergiu Golub: Și atunci când se vând separat, dar iarăși sincronizarea este defectuoasă, atunci s-ar putea să apară o idee genială a cuiva să le vândă în același timp, adică toate cele 7 imobile le vindem în același timp. De ce aș putea să-mi aleg ordinea? Simplu, pentru că s-ar putea brusc, vânzându-l pe primul și lumea licitând și supralicitând până în Cosmos, să nu mai am nevoie să le vând pe 2, 3, 4, 5, înțelegeți? Că aici chiar aceasta era ipoteza, că mulți s-au înscris și din 7 bucăți măcar o parcelă, vă dați seama că era dorită de toți și acolo s-ar fi licitat, șansele erau foarte mari și celelalte 6 să nu fie nevoie să fie vândute. Ceea ce profită în mod evident debitorului care rămâne cu bunurile, creditorilor, că mai erau și alții, acesta era ipotecarul de rang 1 era și 2 și 3 și chirografarii și atunci nu văd de ce ai face un bloc, să descalifici din start, că după aia din aceia 2, a rămas în mod evident numai 1, care a dat numai prețul de pornire și cu asta s-a terminat tot. Deci au fost fraudate, tehnic vorbind, de la bun început, atât drepturile debitorului care a rămas cu o sumă mult mai mică decât aș fi putut-o culege într-o distribuție normală, plus și a celorlalți creditori.

Participant: Dacă îmi dați voie, eu o să încerc să prezint cam cum interpretez eu acum articolul acesta, vă rog să mă desființați după aceea. În primul rând, văd că aceste decizii legate de vânzarea în același timp sau separat sunt niște decizii care se iau în cadrul efectuării licitației, pentru că citesc alineatele: vânzarea se face în mod public, ea începe prin citirea publicației de vânzare, alin. (2) licitația se va ține separat și apoi alin. (3), în această procedură de licitație pot interveni unele modificări care se fac pe loc. În alin. (3) se prevede că la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor se poate schimba modalitatea default din publicația de vânzare de efectuare a vânzării. Vânzarea se poate face în același timp pentru mai multe imobile atunci când nu există decât interesul de licitare din partea cumpărătorilor potențiali pentru un grup de imobile, niște imobile văzute împreună, cumpărate prin același contract de vânzare-cumpărare.

Sergiu Golub: Știți în plus, aia nu scrie acolo, eu zic că adăugați mult la lege.

Participant: Încerc să-mi explic, sigur că dacă nu sunteți de acord, de abia aștept să văd de ce. A doua variantă este ca vânzarea să fie decisă, să fie făcută separat pentru fiecare parcelă în parte, atunci când aceasta este singura șansă, probabil de a fi vândute, cel puțin unele din bunurile scoase la vânzare în bloc. Prima ipoteză nu-mi ridică nicio problemă, e clar că atunci când se decide inițial vânzarea bunurilor separat, vor fi publicații de vânzare pentru fiecare bun în parte cu prețul fiecărui bun în parte, individualizat în publicația de vânzare. Este clar că dacă executorul judecătoresc decide să vândă 3 imobile împreună, fabrica și căminul pus la dispoziția salariaților, pe un imobil aflat pe o parcelă distinctă, n-are decât să stabilească un preț de începere a licitației pentru cele două imobile vândute împreună.

Sergiu Golub: În temeiul a ce executorul ar putea face lucrul acesta?

Participant: Alin. (3) reprezentat de suma prețurilor din rapoartele de evaluare.

Sergiu Golub: Alin. (3) în prima teză, executorul este pasiv. El doar primește cererea debitorului sau creditorului, atenție foarte mare.

Participant: Eu înțeleg că executorul judecătoresc va putea dispune la cerere ca vânzarea să se facă numai în același timp sau separat.

Sergiu Golub: Numai la cerere, că dacă n-are cerere nu va putea dispune. Executorul scoate din schemă, nu decide el că le vinde împreună căminul cultural cu celălalt, e ori creditorul ori debitorul.

Participant: Creditorul îi solicită executorului judecătoresc să vândă împreună și fabrica și căminul pentru salariați, pentru simplul motiv că este singura variantă de vânzare în care există potențiali cumpărători prezenți și dispuși să liciteze. În situația aceasta se va porni de la un preț de licitație care va fi constituit de suma valorilor din publicațiile de vânzare pentru cele două imobile care se vând împreună. Nu-mi dau seama cum funcționează operațiunea aceasta atunci când vânzarea se anunță inițial ca fiind în bloc și se pune problema ca, pe loc, în momentul licitației, bunurile să se vândă separat, pentru că dacă publicația de vânzare nu indică o valoare pentru fiecare dintre imobilele în legătură cu locul care s-a decis.

Sergiu Golub: Lucru care este imposibil din perspectiva la 836 și 846 alin. (2). Mai departe.

Participant: Mă gândesc că un scenariu de genul acesta ar putea să apară doar atunci când în publicația de vânzare în care se indică preferința inițială pentru vânzarea în bloc sunt indicate și prețuri pentru fiecare dintre imobile în parte.

Sergiu Golub: Bun și atunci vă repet, vă reiterez întrebarea. Debitorul spune da, creditorul spune nu.

Participant: Este la cererea debitorului sau a creditorului.

Sergiu Golub: Da, tocmai asta vă spun și nimic nu exclude să fie două cereri, debitorul spune vinde-le în bloc și celălalt spune vinde-le separat.

Participant: În momentul în care executorul judecătoresc este învestit cu o cerere de acest gen, de schimbare a modalității de vânzare din publicație, fie din partea unuia, fie din partea altuia, atunci trebuie să decidă și trebuie să o facă în funcție de interesul valorificării bunurilor debitorului.

Sergiu Golub: Dar vă mai apare aceasta în 846? Mai scrie undeva?

Participant: Nu, dar încerc să corelez textele și principiile.

Sergiu Golub: Da, ieri cineva a încercat să coreleze câteva prostii flagrante din același Cod de procedură civilă cu privire la arbitraj. E foarte frumos, numai că din punctul meu de vedere un Cod de procedură civilă nu se interpretează. Prima regulă în materie de legiferare norma trebuie să fie clară, așa cum spune magia aceea de la art. 1 din Constituție, se interpretează doar chestiile dubioase, neclare, deci în secunda în care avem chestii dubioase deja acolo, e o mare problemă. Iar după aceasta avem niște criterii de interpretare care sunt ierarhic structurate și primul mod surprinzător, exact acela lingvistic, exact la DEX trebuie să fugim și nu o spun eu, o spune legea de tehnică legislativă. Întâi ne uităm la sensul comun al termenului și dacă îmi spuneți că sensul comun al cuvântului timp înseamnă bloc m-ați și convins și eu zic că putem merge să chefuim.

Eugen Hurubă: Haideți să vedem atunci comparativ, avem ceva în antiteză, avem în același timp sau separat. Spuneți-mi ce înseamnă cealaltă situație în antiteza separatului.

Sergiu Golub: V-am spus de la bun început în ipoteza imobilului, marți la 4 și luni la 3, asta înseamnă separat.

Eugen Hurubă: Păi, sunt despărțite de un sau, deci, în același timp sau separat. Dacă separat înseamnă separat, ce înseamnă opusul?

Sergiu Golub: Păi tocmai am dat răspuns la întrebarea aceasta. Separat înseamnă marți și miercuri, în același timp înseamnă marți la ora 10, dar nu înseamnă că le unim ca și preț împreună. Nu scrie lucrul acesta. Și din celelalte norme paralele care organizează tehnici similare de vânzare, întotdeauna a folosit fie cuvinte mai potrivite, eu n-am spus că toate sunt foarte bune, fie a dat-o în leant care să unească bunurile acelea pentru un scop. Aici n-am nici leant, nici cuvântul potrivit și liniștit se poate aplica teza „cuvintele potrivite”. Decât să ai 7 licitații x în 7 timpuri ca să-i spun în același limbaj, le pui în același timp pe toate 7 și se vinde parcela 1, atunci are sens și alin. (4) că dacă am vândut unul și n-am acoperit tot, păi de ce să mai vând și să experimentez să vând 7 la preț de una, în loc să vând una la preț de 7.

Eugen Hurubă: Nu pot nici două să fie vândute în același timp dacă am stabilit pași separați pentru licitație. Am vândut un imobil, pe acela l-am vândut la ora x, l-am vândut pe al doilea deja am depășit timpul, nu mai sunt în același timp, deci logic că nu are decât să fie o singură vânzare.

Sergiu Golub: Eu la fel nu pot dar în varianta inversă.

Participant: Eu am o singură întrebare referitor la situația celorlalți creditori, am citit textul și nu înțeleg de ce se dă acest drept de a cere vânzarea separată sau a tuturor bunurilor.

Bogdan Dumitrache: Vi se pare că nu avem destule probleme, nu? Deci nu avem și am zis dacă sunt și intervenienți acolo, dacă sunt doi creditori urmăritori?

Sergiu Golub: Eu n-am mai vrut că nu sunt chiar așa, dar mă rog.

Bogdan Dumitrache: Să vedem până când avem chiria sălii, am zis să încercăm să terminăm vineri.

Sergiu Golub: De asta spun.

Participant: Eu cred că textul are și anumite probleme de constituționalitate, din perspectiva drepturilor conferite creditorilor, adică nu înțeleg cum este justificată această diferență de tratament față de ceilalți creditori.

Sergiu Golub: Dar lăsăm varianta simplistă, creditor cu debitor, care apropo este o hotărâre judecătorească.

Participant: Da, eu mărturisesc că nu știu cum se poate trece de impasul ca ambele părți să facă cerere.

Sergiu Golub: Or, să presupui că legea e atât de performantă și atât de clară și fără posibilitate de tăgadă spune ceva, ca să-ți imaginezi că dă două drepturi potestative contrare la doi adversari, repet că homini lupus sunt și în viața reală, darămite într-o executare silită, unde legiuitorul presupune că aceștia se iubesc, se îmbrățișează, vin la licitații împreună, fericiți și unul spune da și unul spune nu. Cum tranșez acest diferend pașnic?

Participant: Am putea merge pe o interpretare a ordinii în care au fost menționați de către text.

Sergiu Golub: Vin și depun cerere în același timp, amândoi.

Participant: Nu, nu, a ordinii în care sunt menționați de către text, adică de către debitor sau de către creditorul urmăritor.

Sergiu Golub: Asta ar fi într-adevăr o ierarhie foarte serioasă din punctul meu de vedere.

Participant: E posibil, rațiunea pe care o văd eu e aceea ca anumite bunuri ale debitorului să depindă de un anumit bun, care este valorificat în cadrul acelei proceduri, or pentru debitor ar fi poate mai bine să-și vândă toată bunurile deodată chiar dacă se satisface doar o creanță.

Sergiu Golub: Eu sunt perfect de acord, deodată dar nu la același preț și tocmai de aceasta e și alegerea lui de la 4. Care e cel mai interesant? Acesta. Ia să vedem noi cât dați voi pentru paharul ăsta și dacă începeți să vă bateți precum chiorii și vreți să-l luați și brusc vânzând paharul acesta, nu mai trebuie să vând și cartea aceasta și aceasta și aceasta, eu am câștigat deja, toți au câștigat, și debitorul și creditorul și toată lumea e fericită, poate mai puțin executorul care are numai o singură vânzare în loc de 7. Dacă nu merge și nu se licitează sau se dă un preț infim, mă duc la paharul numărul 2 sau mă duc la telefon, fac aceeași schemă și dacă chiar nu merge nimic, acolo aș mai înclina că forțând textul de lege, hai să încercăm și în bloc, poate vine un maniac și le vrea pe toate în bloc și nu le-a vrut separat la prețuri foarte mici, o să le vrea în bloc la un preț astronomic. Ok, poate să fie și așa.

Participant: Deci dacă i s-ar oferi și această prioritate creditorului pentru ca lui să nu i se diminueze valoarea celorlalte bunuri împotriva înstrăinării acelei părticele din acele parcele. Poate că acea parcelă valorează foarte mult prin raportare la celelalte și dacă o vând singur, el preferă să i le vând pe toate deodată.

Sergiu Golub: Dar el poate să aleagă, să le vândă pe acelea ieftine primele, poate de acolo tot își scoate banii și rămâne el cu aceea scumpă care-i place.

Participant: Păi nu, dar ele trebuie vândute toate împreună, asta e, ca un singur bun, cum a zis domnul Hurubă, poate că un singur bun are o valoare foarte mare, separat au valoare foarte mică.

Sergiu Golub: Poate, dar măcar ar trebui să o știm și atunci cum este în insolvență, hai să o evaluăm pe bucățele, pe urmă hai să o evaluăm așa, pe urmă hai să le comparăm, orice evaluare fiind o estimare, hai să vedem pe piață, facem un sondaj.

Participant: Sunt de acord că textul are deficiențele subliniate în ceea ce privește modul în care se stabilește varianta aleasă.

Sergiu Golub: Eu zic că sunt mai multe deficiențe acolo decât atât, dar sigur rămânem la cum ne-am înțeles, e ok.

Eugen Hurubă: Eu rămân la ideea că este o singură deficiență, doar situația în care ambele părți pot să opteze și este posibil să am opțiuni separate.

Sergiu Golub: Prima deficiență majoră e a folosi un cuvânt nepotrivit, dacă chiar aceasta a fost intenția, dar eu mă îndoiesc că aceasta a fost intenția.

Eugen Hurubă: Eu nu-l găsesc nepotrivit.

Sergiu Golub: În același timp nu e nepotrivit pentru un bloc. E ok. Atunci chiar vă citesc din tehnica legislativă că m-ați provocat.

Participant: Apropo de legea privind tehnica legislativă, fac o paranteză, chiar am fost curioasă să văd dacă are vreo valoare constituțională în vreuna din prevederile ei.

Sergiu Golub: În arcul constituțional în principiu, dar mă rog.

Participant: Cu ocazia dezbaterii legate de ordonanțe și am văzut că există practica Curții Constituționale prin care se consideră că unele dintre regulile din lege au o valoare constituțională pentru că încălcarea lor în procesul de redactare a unui act normativ încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, statul de drept și respectarea legilor.

Sergiu Golub: Aceea era bagheta magică de care v-am spus. Haideți acum să vă citesc, că sunt mai multe nu e numai unul. Art. 8: forma de redactare a actelor normative, alin. (4), textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent, inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce.

Participant: Cu siguranță ceva care ține de statul de drept și de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

Sergiu Golub: Nu zice nimic, asta spune Constituția. Nu se folosesc termeni cu o încărcătură afectivă, ca noroc, acela nu cred că are încărcătură afectivă.

Bogdan Dumitrache: Aceasta cu bloc, la bloc, aici nu este.

Sergiu Golub: Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor. Art. 25: în cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a evita interpretările greșite. Art. 36: actele normative trebuie redactate într-un limbaj stil juridic specific normativ concis, sobru, clar, precis, care să excludă orice echivoc cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie. Nici măcar aceasta nu se întâmplă, din păcate. Este interzisă folosirea neologismului. Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent, din limba română modernă, că dacă luăm DEX-ul de la 1865 s-ar putea să nu iasă bine, cu evitarea regionalismelor, redactarea este subordonată deziratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia. Nefiind într-un sistem pandectist unde dreptul este pentru elită, fiind teoretic pentru oricine, eu cred că oricine când citește în același timp, în primul rând nu se gândește că este în același timp și apoi ca varianta nr. 2 deloc nu se gândește doar n-o fi în bloc în același timp? Ba da cred că e în bloc, deci eu totuși așa cred că așa stau lucrurile din perspectiva tehnicii legislative, dar sigur, am văzut că e repudiată de la bun început, e binemeritată chestia aceasta.

Participant: Mă întrebam dacă am făcut o greșeală mai devreme când am interpretat alin. (3). Până la urmă înțelegerile acestea au loc, pe loc, la momentul licitației, sau credeți că sunt doar înțelegeri anterioare?

Eugen Hurubă: Mai avem un articol care spune că executorul judecătoresc trebuie să stabilească modalitatea de valorificare. Pentru stabilirea modalității de valorificare, trebuie să citeze părțile, trebuie să-l citeze inclusiv pe debitor. Eu cred că doar cu acea ocazie putem stabili modalitatea de valorificare și să luăm o decizie inclusiv cu privire la bloc și în același timp, separat și așa mai departe.

Participant: Și atunci alin. (3) ce efecte are?

Eugen Hurubă: De ce? Pentru că exact ce spunea domnul Golub, mă interesează în ce fel evaluez imobilul, mă interesează dacă îl evaluez pe parcele sau în întregul lui. Sau s-ar putea să fiu de acord și inclusiv părțile să fie de acord, să încerc o valorificare în bloc și cu același stil pentru licitație, dacă nu am un client care să-mi cumpere în întregul lui, să vând pe parcele și atunci publicația mea de vânzare va cuprinde repere cu privire la aspectul acesta, că se vinde în bloc la prețul de, sau pe parcele la următoarele prețuri.

Sergiu Golub: Textul art. 846 se plasează deja în licitație, după publicația de vânzare. Publicația de vânzare a fost făcută cu 15 zile înainte sau 30 sau cât trebuie să fie făcută. Acolo deja respectându-se principiile s-a spus, fiecare imobil se vinde la prețul x, chiar dacă au fost deja grupate împreună în sensul de același timp, că dacă îl folosim în același timp în sens de împreună, le putem face și invers din punctul meu de vedere.

Participant: Așa l-am înțeles și eu și când am citit a doua oară am sesizat după efectuarea operațiunii de dezmembrare a imobilului în cartea funciară.

Sergiu Golub: Aceea e ipoteza a doua care iarăși încalcă tehnica legislativă pentru că alineatul ca și specie logică e o singură problemă. Articolul e o singură problemă dar alineatul e și mai o singură problemă.

Eugen Hurubă: Cel puțin de două ori astăzi am discutat despre contrar, unde am stabilit că alin. (2) nu trebuie pus în antiteză cu alin. (1) ci trebuie interpretat separat, o dată înainte de pauză și o dată după pauză.

Sergiu Golub: Eu n-am spus că trebuie interpretat separat, am spus că trebuie să conțină o singură problemă, or alineatul (3) are două probleme diferite.

Eugen Hurubă: Tocmai ca să arătăm ca Legea 24 există.

Participant: Vă mulțumesc pentru punctul de vedere, mă întrebam domnul Dumitrache ce părere are despre alineatul (3). Când se plasează aceste înțelegeri, în cadrul procedurii de licitație sau de fapt sunt avute în vedere?

Eugen Hurubă: Eu vreau un singur lucru să mai spun cu privire la chestiunea aceasta, că în nici într-un caz nu pot fi schimbate regulile vânzării în timpul vânzării. Deci dacă publicația de vânzare cuprinde anumite repere privitoare la vânzare, acelea trebuie respectate. Nu putem ad-hoc să stabilim reguli noi, nici măcar la cererea părților.

Sergiu Golub: Păi 846 alin. (3) exact asta spune. Te-ai întâlnit acolo, cum am spus acolo să le vindem separat, hai să le vindem împreună că vreau eu debitor sau eu creditor sau amândoi împreună. Dar dincolo de asta, am înțeles se poate întâmpla ca dorințele unora să fie mai tari ca dorințele altora. Ce se întâmplă dacă unul dorește da și altul dorește nu.

Participant: Dacă pot să încerc să ofer și eu un criteriu de dezlegare a acestei situații, cred că poate să derive din articolul 627, care spune care sunt îndatoririle executorului și măsura în care își exercită rolul activ. Eu înțeleg că scopul lui în momentul în care ia decizii și trebuie eventual să ia o atitudine în favoarea admiterii cererii debitorului sau în favoarea admiterii unei cereri contrare din partea creditorului, este să asigure realizarea integrală și cu celeritate a obligației în același timp respectând drepturile părților, deci în același timp respectând proprietatea debitorului. Bănuiesc că obligația executorului este să vadă care este acea variantă de vânzare care, pe de o parte, asigură premisele acoperirii creanței creditorului dar cu un minim de sacrificiu adus proprietății debitorului.

Sergiu Golub: Și aveți globul de cristal în dotare, sau cum o să faceți chestia asta?

Participant: Nu spun că este o sarcină ușoară pentru executor.

Sergiu Golub: Deci restul e un fleac, numai globul de cristal a uitat să vi-l dea, dar în rest e ok.

Eugen Hurubă: De ce vă spun că pentru a ajunge la o asemenea situație trebuie să îmi pregătesc licitația prin publicația de vânzare în sensul acesta. De ce?

Sergiu Golub: Au pregătit tot corect și au decis în timpul licitației că nu-i bine.

Eugen Hurubă: Pentru că dacă am în publicația de vânzare stipulate cele două posibilități de vânzare voi primi oferte în acest sens și voi avea o premisă a prețului oferit de toți participanții la licitație pe fiecare modalitate în parte, chestiune care se pune în discuția părților mai înainte de a începe licitația.

Sergiu Golub: În niciuna dintre cele vreo 7 decizii cât am găsit, minunea asta de care povestești nu s-a întâmplat.

Eugen Hurubă: Dar nu sunt toate drepturi executorii.

Sergiu Golub: Nu-i adevărat, că publicațiile de vânzare erau de executor luate. Că soluțiile instanței sunt așa cum sunt, deja asta e problema numărul 2, vi le dau, dacă doriți vă uitați și apropo a fost un caz, v-am spus, când unul a zis da, unul a zis nu. Cum s-a soluționat? A dat cu banul probabil că nu avem motivare, că aceasta e o altă chestie la fel de interesantă ca și Legea 24.

Eugen Hurubă: Deci eu mi-am pus doar problema asta, ce aș face în situația în care cele două părți mi-ar cere, dar în același timp, două modalități diferite.

Sergiu Golub: Păi deja ți-ai pus două, că ți-ai pus o problemă la fel de gravă, ce se întâmplă, dacă se întâmplă asta după publicația de vânzare.

Eugen Hurubă: După publicație nu-mi mai pun nicio problemă.

Sergiu Golub: Păi asta s-a întâmplat în toate cazurile respective, în toate s-a întâmplat exact asta.

Eugen Hurubă: Pentru mine e limpede, dacă nu este prevăzut în publicația de vânzare o asemenea posibilitate, nu vindem.

Sergiu Golub: Nu e, uite că au vândut.

Nicolae-Horia Țiț: Dacă îmi este permis să intervin și eu.

Bogdan Dumitrache: Eu chiar am văzut că domnul Horia nu ne-a părăsit.

Nicolae-Horia Țiț: Da, sunt aici. Am avut curiozitatea și am deschis textul din Codul de procedură civilă anterior, în afară de faptul că acolo se vorbea despre corpuri de proprietate și nu despre imobile, exprimarea era identică, ca vânzarea să se facă în același timp pentru mai multe corpuri de proprietate sau separat. Și am avut curiozitatea să deschid și dicționarul explicativ al limbii române, unde am constatat că expresia „în același timp” înseamnă concomitent, iar în dicționarul de sinonime, concomitent, e adevărat într-o variantă învechită, înseamnă împreună.

Sergiu Golub: Dar împreună în același timp, noi suntem împreună în sală, aici în același timp, dar nu suntem chiar împreună fizic, unul e la Iași, unul e la București, în rest îi fain, îi ok, suntem în același timp și concomitent, dar nu ne vindem în bloc, ne vindem separat.

Nicolae-Horia Țiț: Dacă spunem că mergem în același timp la teatru înseamnă că mergem împreună la teatru.

Sergiu Golub: Da, eu la New York și unul la Paris, dar în același timp mergem, spectacolul începe de la 7. Și mai ales chestia aceea cu învechitul e irelevantă pentru că tocmai tehnica spune să nu folosim învechitul, hai să le folosim pe acelea noi.

Nicolae-Horia Țiț: E adevărat, s-a preluat mot-a-mot exprimarea din vechiul Cod de procedură civilă, dar spun că varianta de interpretare nu poate fi decât aceasta.

Sergiu Golub: Nici n-am spus că nu, am spus că metoda copy-paste este cea mai frumoasă metoda modernă de înregistrare.

Nicolae-Horia Țiț: Varianta de interpretare nu poate fi decât aceasta și sunt de acord cu domnul Hurubă că trebuie să privim termenul și prin raportare la termenul cu care el este pus în opoziție.

Sergiu Golub: Bun și dacă unul spune da, unul spune nu, cum veți tranșa, că se întâmplă în fața executorului aceasta dramă.

Nicolae-Horia Țiț: Din punctul meu de vedere așa cum rezultă din dispozițiile art. 846 alin. (2) și 835 alin. (2) pe care deja le-ați invocat, regula o constituie vânzarea separată.

Sergiu Golub: Ne-am prins, da.

Nicolae-Horia Țiț: Prin urmare în situația în care unul solicită ca vânzarea să fie făcută separat și unul solicită ca vânzarea să fie făcută în același timp sau împreună, vânzarea se va efectua separat.

Sergiu Golub: Adică prevalează regula.

Nicolae-Horia Țiț: Da, din punctul meu de vedere da.

Sergiu Golub: Păi rolul excepției e tocmai ca să înfrângă regula că de asta există excepții, care sigur sunt de strictă interpretare dar în principiu, în drept se întâmplă exact invers, norma specială derogă de la normă generală și se aplică norma specială, deci nici silogismul acesta nu-mi place așa de mult cum ar trebui să-mi placă.

Nicolae-Horia Țiț: Este cred că singura variantă care poate să producă ceva.

Sergiu Golub: Nu, singura variantă este să avem un text bun, aceea cred că e singura variantă, dar cred că până acum ne-am prins cu toții că textul nu îi foarte bun, acum în ce direcție nu-i foarte bun, sigur, asta deja rămâne de văzut.

Nicolae-Horia Țiț: Atât timp cât asta este formularea, rolul interpretatorului este să găsească o variantă de interpretare care să conducă la aplicarea acestui text de lege, acceptând desigur imperfecțiunile sale.

Bogdan Dumitrache: Discuția asta cu în același timp îmi amintește de problema cu comorienții de la anul întâi, că tot așa, nu era important să fie în aceeași împrejurare dar să fie în același timp.

Sergiu Golub: Erau în bloc, adică erau comorienți.

Bogdan Dumitrache: Erau grămadă chiar, adică dacă îi prindea.

Eugen Hurubă: Ce e drept, Codul de procedură civilă de la 1865 nu putea să fie edictat în termenii limbii române moderne, dar de-a lungul vremii a suferit o serie de modificări și ar fi putut să fie înlocuiți termenii considerați neologisme.

Sergiu Golub: Dar textul vechi, atenție, nu conținea acest drept potestativ reciproc și reversibil ca aceea e diferența majoră, nu timpul.

Eugen Hurubă: Numai o secundă, spre altceva vreau să vă îndrept atenția. Cu toate acestea, la evacuare spunea: dacă debitorul refuză să părăsească un imobil, el va fi gonit cu forța publică.

Sergiu Golub: Da erau și lapini, știm, dar care e legătura cu „în același timp”? Asta nu pot să înțeleg.

Eugen Hurubă: Așa spunea înainte de 2000.

Sergiu Golub: Erau și lapini, stupii și albinele dar nu văd care e relevanța din perspectiva unui conflict clar, două drepturi potestative egale.

Eugen Hurubă: Ce însemna gonit? Dacă mergem pe varianta aceasta și căutăm în dicționar, înseamnă că trebuia să le iau cu pietre.

Sergiu Golub: Dar gonit nu înseamnă a lua cu pietre, haideți s-o luăm și altfel, nici măcar în DEX-ul acela de la 1865 nu înseamnă lucrul acesta.

Bogdan Dumitrache: Ultima formulă în Codul vechi era îndepărtat, deci era chiar o chestie fină, adică chiar îndepărtat deja.

Sergiu Golub: Goană înseamnă viteza, a goni înseamnă să imprimi viteză, care poate fi nu neapărat cu piatra că e cea mai slabă metodă de a imprima viteza.

Eugen Hurubă: Deci mai sunt și alte variante pentru gonit dar nu le luăm în considerare.

Sergiu Golub: Dar repet, mai este încă ceva, Codul de la 1865 cu multiple milioane de modificări, nu conținea acel drept potestativ reversibil reciproc. Termenul era același, în același timp, dar nu putea fie debitorul, fie creditorul, fie amândoi să decidă.

Nicolae-Horia Țiț: Aici nu sunt de acord și dacă vreți vă citesc exact ultima formulare.

Sergiu Golub: Păi haideți să-l citim, da.

Nicolae-Horia Țiț: Dacă mai multe corpuri de proprietate sunt grevate cu aceeași ipotecă sau dacă corpul de proprietate este compus din mai multe parcele, executorul judecătoresc va putea dispune la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca vânzarea să se facă în același timp pentru mai multe corpuri de proprietate.

Sergiu Golub: Înseamnă că era, scuze, îl țineam minte după memorie.

Eugen Hurubă: Observați diferența de nuanță, corpul de proprietate putea să cuprindă mai multe parcele, or astăzi imobilul nu poate să cuprindă mai multe parcele. Nu poate ascultați-mă, nu poate. Deci la ora actuală discutând despre carte funciară raportată la număr cadastral și nu la număr topografic cum era în vechea reglementare unde într-un corp de proprietate puteam să am nu știu câte numere topografice.

Sergiu Golub: Eu zic că în același timp o să fim dați afară de aici, din câte îmi dau seama, putem când stabiliți următoarea conferință pe executare silită cu teza a doua.

Bogdan Dumitrache: Vreau să spun că această temă este nefericit alocată conferinței de astăzi. Ea ar fi trebuit să fie discutată la o conferință de business, de genul finanțării ipotecare și cu condiția ca în sală să fie eventual doar avocați de bănci. Dacă acum în sală sunt avocați de investitori care folosesc creditori, deci dacă sunt avocați de investitori care folosesc credite ipotecare pe mai multe parcele, nici nu vreau să știu ce se întâmplă de luni. Singurul motiv pentru care o bancă, în loc să-și ia și ea 20 de ipoteci pe câte 20 de terenuri diferite, își ia o ipotecă care să acopere 20 de terenuri este ca să-și rezerve posibilitatea, că nu știe dacă va face lucrul acesta. Terenurile acelea 20 împreună pot să coste mai multe pe viitor sau dimpotrivă mai puțin și mai bine le vinzi în parte. Deci singurul motiv pentru care se ia sub ipotecă, aceeași, se iau 20 de terenuri și 20 cărți funciare, este ca să am dreptul dacă se ajunge la executarea silită, să-i spun executorului, indiferent ce vrea debitorul, 10 iunie, publicație de vânzare facem pentru 10 iulie, ora 10, se vând 20 de terenuri care înseamnă, fiecare teren înseamnă 100.000 de euro, deci prețul de începere, 100.000 ori 20 cât e? Da, 3 milioane de euro, că nu facem matematică în drept. Pentru că le vând împreună, valoarea matematică a fiecărui lot, poate crea, un expert poate evalua lucrul acesta în funcție de poziționarea terenurilor, o valoare mai mare de licitare. Eu prin asta nu contrazic ce a spus Sergiu, pentru că Sergiu a observat că, spre meritul său, Codul nou păstrează o mare hibă a Codului vechi pe care Horia a sesizat-o la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor. Dacă se poate discuta în privința ipotezei a doua, ipoteza a doua, mă rog eu am din Codul vechi, dar dacă vreți punem Codul nou. Noi avem trei ipoteze, avem ipoteza cu ipotecă, colectivă, avem o ipoteză cu imobil compus din mai multe parcele și ipoteza a treia, dacă vreți o discutăm prin cursuri, eu nu țin minte să fi dezmembrat un executor judecătoresc un teren. S-a întâmplat fără acordul debitorului, peste cadavrul lui? Asta este întrebarea mea, că noi vorbim de executare silită, dacă toată lumea e de acord bravo lui. Deci, revenim la cele două situații, dacă pentru situația în care am un imobil care nu e grevat de o ipotecă și el are mai multe parcele se poate discuta cumpănirea între debitor și creditor, păi la prima ipoteză, când debitorul a constituit ipotecă pe mai multe terenuri ar fi de-a dreptul comic, textul permite, de-a dreptul comic să decidă debitorul dacă acele terenuri se scot la vânzare separat sau se scot deodată, legiuitorul, apropo de limba română, s-a ferit să spună că niște imobile s-ar putea vinde în bloc, pentru că noțiunea de “în bloc” cumva e legată tradițional de o chestie de bunuri mobile. Da, de ceea este mai mobilial, la imobile spui că vânzarea în bloc sună ciudat, însă ce pot să spun, alipindu-mă lui Eugen, deși eu la prânz am băut cu Sergiu, Eugen n-a vrut să bea, este că în momentul în care a apărut publicația de vânzare și asta este garanția licitației publice, cei care ar fi interesați să vină vor să știe absolut toate detaliile astfel cum sunt împietrite în intervalul dintre data afișării publicației și data licitației. Despărțindu-mă de Eugen, la bunurile mobile această chestiune, dacă le vindem separat sau în bloc, este un text care nu apare după primul termen de licitație, este un text care apare în dreptul primului termen de licitație, deci încă nici nu știu dacă aș avea randament vânzând bunuri mobile în bloc sau separat există posibilitatea în raport cu natura bunurilor ca executorul să decidă într-un fel sau altul, păi decizia asta trebuie să apară în publicație că nu vine ăia să plătească niște garanții ca fraierii pentru 7-8 loturi de teren și află cu ocazia licitației “știți, de fapt le vindem împreună, mulțumim pentru atenție”.

Sergiu Golub: Păi exact asta s-a întâmplat.

Bogdan Dumitrache: Nu neg că s-a întâmplat, discuția este dacă e legal că s-a întâmplat așa sau nu, iar în privința faptului că așa cum a observat toată lumea și aici suntem de acord, faptul că există această pendulare la cererea debitorului sau creditorului măritor, aici textul trebuie să încercăm să-l aplicăm în sensul de a produce efecte nu în sensul de a nu produce, că într-adevăr dacă debitorul trage hăis și creditorul trage cea nu se întâmplă întotdeauna doar în 99% din cazuri de executare silită se întâmplă creditorul și debitorul să nu fie de acord. Executorul ce poate să facă? Nu face nimic? Nu, el trebuie să ia o decizie și sigur că decizia o va lua în favoarea creditorului, pentru că s-a întâmplat să fie investit de creditorul în procedura executării silite în care deocamdată n-au ieșit banii cât să se înceteze executarea și doi la mână, aș mai folosi un argument, e adevărat este ipocrit, juridic nimic nu l-a împiedicat pe debitor până în momentul publicației și a licitației să vândă el acele imobile fără acordul executorului și al creditorului. Asta e o chestiune semi ipocrită, pentru că pentru această operațiune îți trebuie un notar și un registrator OCPI, care să înțeleagă faptul că și dacă nu vrea executorul sau creditorul atunci când consemnezi toate sumele necesare, adică cheltuieli de executare și debit, vânzarea făcută către cineva este opozabilă chiar și creditorului, chiar și executorului judecătoresc.

Sergiu Golub: Bine, înțeleg. Dar repet, cine poate mai mult să le vândă mai liber, cum ai spus, de ce nu poate mai puțin să le vândă liber în executare? În detrimentul creditorului care spui?

Bogdan Dumitrache: Dar nu e vorba de a putea mai mult sau mai puțin, pentru că vânzarea o face către un terț o face ca vânzare directă, aici nu vinde el, aici am o procedură de executare silită în care vrea nu vrea el, se vinde peste capul lui, vânzarea la licitație publică îi zice legea este totdeauna silită pur sânge.

Sergiu Golub: Peste capul lui, dar nu în detrimentul lui, pentru că dacă el îți demonstrează matematic că din formula lui câștigă mai mult.

Bogdan Dumitrache: Păi n-are cum să demonstreze, pentru că sunt două comparații, este prețul de adjudecare care nu este o ipoteză de lucru și e prețul la care noi putem să ne jucăm prin expertiză.

Sergiu Golub: Și dacă omul dorește să vândă separat și are 7 licitanți, și la celălalt are unu care dă doar prețul de strigare, matematic măcar pentru o parcelă se băteau 7 licitanți.

Bogdan Dumitrache: Păi da, dar asta nu se poate întâmpla decizia decât înainte de a se întocmi publicația de vânzare.

Sergiu Golub: Bun, s-a întâmplat în ziua licitației, în momentul licitației, dar 846 permite, nu te condiționează de publicație.

Bogdan Dumitrache: Nu, atenție.

Sergiu Golub: Denumirea marginală este licitația.

Bogdan Dumitrache: Da, sigur. Denumirea marginală nu a avut niciodată valoare normativă. Ordinea textelor este una, secvențele meciului sunt altceva. E de dorit ca actele normative să aibă texte care să curgă în ordinea secvențelor, este de dorit aceste lucru, nu întotdeauna este valabil.

Sergiu Golub: Și 846 este în timpul licitației.

Bogdan Dumitrache: Nu scrie niciodată că e în timpul licitației.

Sergiu Golub: Păi la alin. (1), ea începe prin citirea de către executor a publicației.

Bogdan Dumitrache: Alin. (3) nu spune asta.

Eugen Hurubă: Acum care ar fi sensul citirii publicației? Pentru a putea să vedem condițiile licitației.

Bogdan Dumitrache: Alin. (3) nu poate fi aplicat în mod corect decât având perspectiva lui nu înainte de publicație că e vag, înainte de a se face evaluarea, pentru că e o problemă de evaluare a imobilului scos la licitație, dacă eu scot 10 terenuri separate la ore diferite sau scot cele 10 terenuri într-un tot unitar pentru că, de exemplu, sunt guvernate de aceeași ipotecă și eu am un creditor urmăritor probabil creditor ipotecar. Deci, asta este o chestiune care se decide înainte de evaluare. Este adevărat, acest text se află sub denumirea și în zona efectuării licitației, este un criteriu de interpretare dar nu putem absolutiza pentru că altfel, repet, nici nu vreau să mă gândesc ce se poate întâmpla.

Sergiu Golub: Eu doar am vrut ca conferința potrivită era prima cu Codurile de procedură civilă, doar am vrut să arăt că e o problemă de legiferare. Nu neg dreptul legiuitorului de a legifera.

Bogdan Dumitrache: Problemă de finanțări, deci asta este o temă care amuțește o sală la o conferință finanțări pe credite ipotecare, noi discutăm executare silită căci într-adevăr sediul materiei este aici, dar de fapt e o temă de, era să zic comercial dacă se poate spune așa pur sânge, pentru că ea trebuie să știe “băi mai face finanțări de acestea sau nu”, că dacă face finanțări pe loturi ca să garanteze pe ipotecă și de fapt ne îmbucătățim cum vrea debitorul și executorul la 846 plecăm acasă. Economic vorbim, dreptul înseamnă economie, restul sunt detalii nesemnificative, e o problemă de economie aici.

Eugen Hurubă: 826 spune în felul următor, ”Imobilele urmărite silit se valorifică prin modalitățile de vânzare prevăzute la art. 754-756 care se aplică în mod corespunzător”. Și aici ce observăm, 754 se referă la vânzarea amiabilă, 755 la vânzarea directă și 756 spune în felul următor, ”În lipsa acordului părților sau dacă vânzarea directă ori amiabilă nu se realizează, executorul judecătoresc va proceda la vânzarea prin licitație publică a bunurilor sechestrate”. Ceea ce înseamnă că eu trebuie să am în prealabil o discuție cu părțile cu privire la stabilirea modalității de valorificare ori de abia atunci putem lua în discuții toate modalitățile de valorificare inclusiv cu privire la “în același timp, în timpi separați, în doi timpi, în șapte timpi sau nu știu cum să le mai explicăm ca să se înțeleagă foarte bine”. După ce am stabilit modalitatea, stabilesc și criteriile de evaluare pe care le comunic evaluatorului. Cum să-mi evaluez imobilul acesta? Și pe întreg, și pe parcele, și așa mai departe ca să am la dispoziție toate reperele să respect voința părților cu privire la valorificarea bunurilor. Deci, faptul că Bogdan pune în discuție faptul că acest alin. (3) nu trebuie interpretat în cursul licitației ci mult timp înainte, consider că este unul pertinent.

Nicolae Horia Țiț: În completare dacă-mi este permis și, mergând din nou la reglementarea anterioară, pe vechiul Cod problema era tratată la art. 508 iar licitația începe prin citirea de către executor a publicației de vânzare și a ofertelor era la 509 alin. (1), deci vechiul Cod în mod evident plasa această discuție și această problemă înainte de începerea licitației.

Bogdan Dumitrache: Dar era greșit și în vechiul Cod pentru că era plasată după evaluare.

Nicolae Horia Țiț: Era plasată după evaluare, da. Deci, din punctul acesta de vedere, într-adevăr ceea ce putem reproșa în mod real lui 846 alin. (3) este această topografie nefericită și, așa cum arăta Eugen, faptul că în loc de corp de proprietate cum se arăta în reglementarea anterioară se folosește la momentul de față termenul de imobil, cred că corp de proprietate era mai adecvat.

Eugen Hurubă: În actualul Cod civil nu mai există noțiunea de corp de proprietate.

Nicolae Horia Țiț: E adevărat.

Participant: Un argument de text în favoarea a ceea ce spuneați dumneavoastră și contrazice prima mea impresie despre text decurge din următorul tip de formulare: sunt acordate o serie de opțiuni prin alin. (3) executorului judecătoresc, se poate prezuma că sunt opțiuni pe care el le poate exercita concomitent, adică care îi sunt puse la dispoziție în același timp. Una dintre ele este ca vânzarea să se facă separat pentru o parte determinată din imobil după ce în prealabil efectuează operațiunea de dezmembrare a imobilului în Cartea Funciară, e clar că nu se poate pe loc în ziua licitației să vezi că este o problemă de dezmembrare și să o și rezolvi. Dacă e concomitență între tipurile de opțiuni care sunt reglementate în alin. (3) e clar că momentul opțiunii anterior licitației și probabil anterior și raportului de valoare.

Bogdan Dumitrache: Păi evaluez partea cum a rezultat din dezmembrare, nu fac evaluare pe ipotecă.

Participant: Eu am o observație față de concursul dintre cele două cereri, ca să spun așa. Mie mi se pare că ar trebui rezolvat prin raportare la cele două ipoteze delimitate de prima teză a articolului, dacă mai multe imobile fac obiectul aceleiași ipoteci sau dacă imobilul are mai multe parcele. De ce s-a justificat dreptul debitorului să ceară vânzarea tuturor imobilelor care fac obiectul unei ipoteci? Este evident, nu este nicio rațiune, singurul care avea interes în această ipoteză este creditorul ipotecar. Prin urmare, în acest caz cred că doar cererea creditorului poate să fie admisă, în cealaltă ipoteză în care avem un imobil cu mai multe parcele și nu se mai vorbește de ipotecă, cred că aici se justifică dreptul debitorului, ori este posibil ca acest drept să aparțină ori creditorului urmăritor ori debitorului, în funcție de cele două ipoteze din prima teză.

Sergiu Golub: Dar v-ați dat seama că ați rescris jumătate de Cod până acum? În rest e ok, eu sunt de acord, e un fleac.

Bogdan Dumitrache: Și problema este următoarea, că eu sunt creditor am reușit să-l prind pe debitorul căscat cu patru terenuri și unul este buza râpii, dacă-i spun debitorului “hai mai că le luăm pe rând, uite începem cu acela din râpă”, deci e un criteriu, sigur că e mai ușor de înțeles de ce creditorul ipotecar să aibă primul și ultimul cuvânt în privința modalității de a gândi mai multe terenuri din CF-uri diferite când sunt cu aceeași ipotecă, dar să știți că și în situația creditorului chirografar care ajunge să blocheze mai multe terenuri CF-uri alăturate ale aceluiași debitor fără să aibă ipotecă înainte e deja un fel de „creditor ipotecar” și nu-i normal ca după ce i le-a blocat să aleagă debitorul, păi începem cu aia mai proastă sau începem cu primele 3 nu se acoperă creanța și să vedem ce mai este și cu cea din râpă. Deci, din punct de vedere economic asta este miza, se poate ajunge la o prejudiciere a intereselor creditorului în condițiile în care el totuși este cel neplătit.

Participant: 3 a avut în vedere că ele pot fi vândute toate odată, adică nu zice că pot fi vândute pe rând, pot fi vândute toate odată separat.

Bogdan Dumitrache: Nu, păi e cam greu separat deodată. N-ai cum separat deodată, deodată înseamnă data de, ora de. Deci trebuie să știu la data, ora de, ce se scoate în vânzare la acel moment, pentru că nu vreți să știți ce se întâmplă când vine cineva la 16:02 și vrea și el să înscrie în licitație și ia foc tot biroul că ei au venit la 15:59 și au depus cererea. Deci, sunt niște chestii cu care nu se glumește și e normal să nu se glumească că nici la achiziții publice țin minte că nu se glumește.

Participant: Eu cred că aceasta este o interpretarea, pentru că nu înțeleg de ce nu s-ar da același drept și altor creditori intervenienți.

Bogdan Dumitrache: N-aș exclude, unui creditor intervenient care are titlu executoriu, adică un acest tip de creditor, și atunci ce s-ar crea, s-ar crea chiar un conflict între creditori urmăritori și creditori intervenienți. Păi s-ar putea crea și între doi creditori urmăritori, atenție, pot să am de la început doi creditori urmăritori și atunci trebuie luată o decizie și mi-e teamă că decizia o va lua executorul.

Sergiu Golub: Mai poți să ai fideiusori, mai poți să ai avaliști și așa mai departe dar, repet, deja ați rescris și a doua jumătate de Cod, deci e promițător, e ok.

Participant: Eu cred că problema este rezolvată de prima teză că vorbește de ipotecă, deci creditorul urmăritor care are o ipotecă este cel care poate să formuleze o astfel de cerere, nu orice creditor.

Sergiu Golub: Scrie urmăritor nu scrie ipotecar.

Participant: Da, dar teza întâi vorbește de ipotecă, trebuie să-ți dea un efect acelui drept de ipotecă că altfel.

Bogdan Dumitrache: Abia sunt întrebări la prima problemă, lumea n-a uitat de creanța fiscală. Să nu uit înainte de problema a doua, să nu credeți că am încheiat-o pe asta, există două întrebări venite din public și mi se pare normal dacă cei care l-au formulat sunt în sală probabil ar fi în regulă să încercăm să luăm astea două să văd dacă găsim și după aceea, deci una este “care este modalitatea vânzării a părților sociale deținute la un S.R.L.? Prin publicații de vânzare b sau prin agent specializat?”, sunt subiecte simple. A întrebat cineva? E prezent? Se suspendă judecată în lipsa părților. Și al doilea punct: în ipoteza în care s-a pornit, într-adevăr există un text pe care-l știți la vânzarea silită a părților sociale, haideți să ne uităm la el că așa e corect, 756. Până acum au fost texte bune, dar riscăm să ajungem da, eu cred că Legea nr. 24 din 2000 de fapt ne încurcă, dacă am avea chiar 757: vânzarea acțiunilor la societăți și a părților sociale se face în mod amabil lipsă de către executor odată, e alin. (3), dar, cred că asta e întrebarea, e la un moment dat referirea la alin. (2), dar este obiect din metale prețioase. Deci, vânzarea acțiunilor la societățile închise și a părților sociale se face în mod amiabil în lipsă de către executor. Da, cred că ar prevala alin. (3) că merge la executor asta, în schimb cealaltă de alin. (2) ar merge prin entități autorizate, nu? Păi nu, întrebarea e pe părți sociale, S.R.L. și acțiuni, dar la acțiuni te duci la un sisif sau cum se cheamă. Nu e nicio bursă aici, nu se scrie bursă. Întrebarea a doua și ne întoarcem la prima dacă e cazul, în ipoteza în care s-a pornit o cerere de executare silită imobiliară, adică urmărire silită imobiliară, bunul imobil aduse în garanție fiind valorificat, BEJ închide dosarul pe motiv debit recuperat, se poate continua executarea silită, se poate executa patrimoniul pentru a recupera creanța reziduală? Deci a mai rămas creanță de recuperat după ce s-a valorificat imobilul, nu? Da, păi și de ce să nu poată continua? S-a propus problema asta? S-a răspuns, scuze.

Eugen Hurubă: Dacă-mi permiți, la 757 alin. (1) spune în felul următor: titlurile de credit și orice alte valori sau mărfuri negociabile la bursele de valori, bursele de mărfuri ori pe alte piețe, deci aici intră și societățile pe acțiuni tranzacționate, listate la bursă, se vor putea vinde prin intermediul bursei celei mai apropiate respectiv prin sistemul alternativ de tranzacționare. De ce am spus că articolul este mai prost decât celălalt? Pentru că bursa nu vinde, bursa este cea care stabilește niște cote în scop de publicitate. Cine le vinde? Societățile de brokeraj acreditate de bursă. În România nu sunt decât două burse, Bursa de la București și Bursa de la Sibiu. Deci, la ce s-o fi gândit legiuitorul când a stabilit regula? N-aș putea să spun, probabil că avea un feeling că în scurt timp vom avea 40 de burse în țară.

Bogdan Dumitrache: Deci, la societăți deschise ar fi probabil răspunsul acesta dacă este vorba de S.R.L. sau societate pe acțiuni închisă, cred că rămâne 757 alin. (3) la o primă, a doua și a treia vedere adjudecată. Mai avem, deși ea era clară, e tot cu Legea nr. 24/2000 cu angajarea răspunderii în procedura insolvenței, este prima temă tratată. Dacă sunt întrebări, deși cred că lucrurile sunt clare, da?

Participant: Există o singură problemă în ceea ce privește calificarea acelei creanțe, adică ce se întâmplă ca efect al angajării răspunderii, pentru că eu am impresia că în urma angajării răspunderii practic se schimbă debitorul, debitorul acelor creanțe în tabelul definitiv devine persoana fizică, ori în cazul acesta creanțele își păstrează caracterul bugetar și toate caracterele din care au fost înscrise.

Sergiu Golub: Fals.

Participant: Nu știu dacă este chiar atât de fals.

Sergiu Golub: În procedură este masa credală ca o chestie omogenă, toate creanțele se șterg, unde au spus e chiar o novație. În perioada interbelică au spus că înscrierea în tabelul de creanțe are valoarea juridică a unei novații, ai fost fiscal ai devenit o singură mențiune, poziția 4 – 22 lei, la fel cum se discuta despre contul curent și înscrierea remiterilor în contul curent, până acolo s-a ajuns. Se spunea cu text deschis, înscrierea în tabel este o novație, uiți tot ce s-a întâmplat în trecut, te supui regulilor jocului colectiv, concursual, egalitar.

Participant: Da, dar cu toate acestea tabelul stabilește clar o ierarhie a distribuirilor în funcție de natura creanței.

Bogdan Dumitrache: Care se menține. Această ierarhie se menține și după ce se recuperează prejudiciu de la persoana răspunzătoare și se menține tabelul, se menține și rangul.

Participant: Deci, mie mi se pare că această angajare a răspunderii este practic o străpungere a persoanei juridice.

Sergiu Golub: Dar nu este pentru fiecare porțiune din tabel, este pentru masa credală și, atenție, se poate răspunde pentru integralitatea masei credale neacoperită sau pentru o mică fracțiune. Dacă e atrasă răspunderea debitorului pentru 7 lei și masa credală este de un miliard, tu chiar de creanța fiscală o să mergi cu acei 7 lei? Tu de unde poți să știi cui o să-i revină acei 7 lei?

Participant: Acei 7 lei o să-i distribui potrivit tabelului, și dacă creanța fiscală ia 3 lei din ea atunci o să meargă la executorul fiscal din punctul meu de vedere.

Bogdan Dumitrache: Da, pentru că textul, și cel vechi și cel actual din Codul de procedură fiscală, spune “domnule, dacă numai în urma situației acestea există și creanțe fiscale neacoperite, deci chiar dacă mai sunt creanțe de alt rang”.

Sergiu Golub: Atenție! Nu spune neacoperite, spune că răspunderea s-a atras și pentru creanțe fiscale, n-are nicio legătură cu acoperirea.

Bogdan Dumitrache: Păi acelea nu sunt acoperite că altfel nu pot să dau un tabel, cui îi dau dacă s-a acoperit creanța fiscală?

Participant: Și ce interes ar mai avea, adică cine s-ar mai duce? S-ar mai duce fiscul să-l execute pentru creanțe private?

Sergiu Golub: Păi dacă este pe poziția 4 și mai sunt 3 deasupra cam asta se întâmplă.

Participant: Păi nu, dar dacă e acoperită prin urmare nu mai are ce să mai.

Sergiu Golub: Și nu-i un drept de opțiune a fiscului.

Eugen Hurubă: Nu, exact asta se înțelege. Este vorba despre concursul de executări dintre executarea civilă și cea fiscală. Amintiți-vă că până nu demult executarea silită venea la executorul judecătoresc, deci chiar și cea fiscală ajungea la executare silită civilă. După care la un anumit moment, că noi modificăm Codul fiscal anual s-a modificat filosofia urmăririi creanțelor fiscale și au spus că dacă există concurs de executări se conexează la executorul fiscal, ei și s-a extins și într-o asemenea situație, dacă urmărim un obligat în urma procedurii de insolvență și conține și creanța urmărită conține și creanță fiscală, să fie tot sarcina executorului fiscal.

Bogdan Dumitrache: Chiar dacă suma care a rezultat din angajare n-are nicio șansă pe tabel, s-ar putea să-mi ajungă la creanța fiscală că se pornește tabelul. Deci, pentru că Codul zice așa: au mai rămas creanțe fiscale neacoperite. Nu?

Sergiu Golub: Nu. Răspunderea debitorului se poate atrage și în timpul procedurii neștiindu-se cât e acoperit și cât nu. Deci i se atrage că-s termene mici, limită până într-un an, procedurile durează normal 7, 8, 9 ani de zile, se poate întâmpla și textul nou ați remarcat că deja rezolvă și ipoteza reorganizării, nu neapărat a falimentului, și spune că banii aceea sunt ai masei credale, atenție, se duc în masa credală nu se duc la fisc sau la fratele fiscului, se duc la masa credală, iar masa credală se distribuie conform 159 sau 161 distribuția. Dar cert e că răspunderea nu se atrage și pentru creanță, chiar nu se atrage deloc pentru creanță, se atrage pentru fapte și avem un raport juridic diferit, de răspundere.

Eugen Hurubă: Da, dar obligația este de ce, de a acoperi masa credală.

Sergiu Golub: Iar creanța respectivă este nouă, inedită, născută ca urmare a atragerii răspunderii.

Eugen Hurubă: Adică trebuie să întregească patrimoniul cu suma de, cam așa se și folosește articolul acela.

Participant: Din păcate art. 169 la fel ca și fostul articol păstrează problema prejudiciului și încă nu este foarte clar la ce se raportează acest prejudiciu, la pasivul neacoperit, care pasiv?

Sergiu Golub: Definitiv, în funcție și de raportul de cauzalitate.

Participant: Da, sunt o grămadă de elemente, dar până la urmă una dintre limite o constituie tabelul.

Sergiu Golub: Da, dar o stabilește în funcție de culpa și fapta comisă că s-ar putea să ai o mie de persoane cărora li s-a atras răspunderea. Eu am făcut o chestie și mi s-a atras pentru un leu, tu ai făcut două chestii pentru 2 lei, pentru 7 lei, iar toți aceștia se adună în masa credală că sunt raporturi inedite noi și masa credală se distribuie conform tabelului, fiscul este preocupat o să-și primească în funcție de cât se acoperă 1, 2 și 3.

Participant: Eu sunt de acord. Deci, mie mi se pare că s-a păstrat problema cu ce înseamnă problema cu ce înseamnă noțiunea de prejudiciu în ceea ce privește atragerea răspunderii. La Tribunalul București în continuare se așteaptă închiderea procedurii pentru stabilirea pasivului, soluționarea cererii de atragere a răspunderii.

Sergiu Golub: Deci o mare greșeală de 10 ani rezolvată dar asta-i viața.

Participant: Am văzut proceduri chiar săptămânile trecute în care s-au dispus astfel de măsuri.

Bogdan Dumitrache: Deja asta este o chestiune care nu mai ține de întrebare și, cu părere de rău că așa brusc înainte de 20:00 trebuie să punem punct.

Participant: O singură întrebare mai am, Bogdan.

Bogdan Dumitrache: Dacă are legătură.

Participant: Cu ce s-a discutat astăzi, foarte pe scurt, dacă domnul Golub apreciază că în procedura insolvenței, după deschiderea procedurii, debitorul insolvent poate avea calitatea de terț poprit, pentru că s-a susținut la un moment dat că nu se mai poate realiza executarea prin poprire împotriva unui debitor, împotriva unui terț poprit aflat în insolvență, chiar pentru venituri din ulterioare deschiderii procedurii?

Sergiu Golub: Nefiind o măsură de executare împotriva averii debitorului, părerea mea că da. Textul de la 75 spune extrem de clar, doar ceea ce e împotriva averii debitorului, că el e chemat să răspundă pentru altul și are drept de regres nu are decât să-și rezolve problema.

Participant: Și pentru ipoteza în care terțul poprit înainte de deschiderea procedurii și-a încălcat obligația din poprire, dar până la deschiderea procedurii creditorul n-a reușit să obțină validarea popririi, credeți că ar putea să obțină ulterior o validare a popririi sau e o acțiune care se suspendă pe 75 pentru că ar putea viza?

Bogdan Dumitrache: Întrebare de 19:45, dar ce pot să zic.

Sergiu Golub: Da, am vrut să spun altă întrebare dar a spus-o deja.

Bogdan Dumitrache: Mai urmează ceva de internațional privat pe la 20:10.

Sergiu Golub: Repet, principiul trebuie să fie același, nu-i împotriva averii debitorului, părerea mea că nu, avem un singur principiu de fapt.

Bogdan Dumitrache: Ideea este că poprirea nu este împotrivă. Păi nici validarea nu este împotriva patrimoniului terțului poprit.

Sergiu Golub: Că iese provizoriu o valoare sau ar putea ieși, eu sunt de acord.

Bogdan Dumitrache: Nu se paralizează absolut toate acțiunile.

Sergiu Golub: Numai cele împotriva averii debitorului.

Participant: O secundă. Deci prin hotărârea de validare eu obțin un titlu executoriu împotriva terțului, terțul este insolvent.

Sergiu Golub: Da, dar nu el e debitor.

Participant: Nu contează.

Bogdan Dumitrache: Mă duc cu executarea în procedura insolvenței după ce obțin hotărârea, evident.

Participant: Părerea mea e că nu pot nici măcar să obțin această hotărâre, pentru că hotărârea asta este urmarea unei acțiuni în realizarea drepturilor mele direct împotriva terțului poprit se concretizează într-un titlu executoriu împotriva terțului poprit prin care el e obligat să-mi dea mie direct niște bani, prin urmare e una dintre acțiunile care ar trebui suspendate ca urmare a procedurii insolvenței.

Bogdan Dumitrache: Eu o să mă duc în masa credală cu hotărâre.

Eugen Hurubă: Haideți să luăm următoarea ipoteză.

Bogdan Dumitrache: Atenție încă un lucru. Pot să am hotărâre de validare în care terțul nu este obligat la nicio plată, este o altă discuție.

Eugen Hurubă: Haideți să luăm următoarea ipoteză și imediat vă schimbați opinia.

Bogdan Dumitrache: El nu a făcut plăți către debitor.

Participant: Păi prin ipoteză el nu și-a respectat obligațiile.

Bogdan Dumitrache: Păi asta înseamnă mai multe lucruri. Poate n-a făcut o plată către nimeni.

Participant: Ok, poate n-a făcut o plată încă, da.

Eugen Hurubă: Haideți să presupunem că nu și-a respectat obligația de a reține de la un angajat cota din salariu și de a o vira mai departe. Poate fi angajată acțiunea de validare a popririi împotriva persoanei aflate în insolvență? Sigur că da, că nu vizează o sumă de bani care este patrimoniul insolventului.

Bogdan Dumitrache: Eu încă odată pun capăt aceste întâlniri foarte agreabile. În momentul acesta au rămas fanaticii practic, și cei de la Camera de Comerț. Vă mulțumim foarte mult, și lui Horia pentru faptul că a stat pe metereze, asta este, le vei corecta la noapte.

Nicolae Horia Țiț: Mulțumesc și eu.

Bogdan Dumitrache: Și să sperăm să ne întâlnim cu bine și cu probleme din ce în ce mai simple că dacă mai sunt din acestea, pentru noi e bine, pentru participanții la circuitul civil e mai emoționant să vadă că lucrurile sunt mai complicate decât își imaginează. O seară frumoasă și weekend plăcut tuturor. [/restrict]