TRANSCRIPT
[restrict]
Panel I
Cristian Jura: Dragi prieteni, sunt extraordinar de onorat să declar deschisă prima conferință privind probleme dificile de dreptul sportului, din România. A fost o provocare foarte mare, dar vreau să îi mulțumesc lui Andrei Săvescu, echipei de la JURIDICE, Dariei Niculcea care a fost în permanență alături de noi și care, până la urmă, ne-a ajutat, ne-a sprijinit permanent ca să ne aflăm astăzi aici. Este o mare provocare. De ce? Pentru că, eu folosesc o metaforă și descriu în permanență sportul și îl asemăn cu un aisberg. Adică avem o parte foarte frumoasă care se vede, avem meciuri, avem stadioane, avem suporteri, avem galerii, avem lucruri extraordinar de interesante și dacă ne imaginăm atmosfera de pe un stadion, când te afli la un meci al echipei naționale și care are o miză foarte importantă de calificare la Europene, la Mondiale, atmosfera este absolut senzațională. Sau un meci de handbal, cum au fost în ultima perioadă. Dar dacă vă închipuiți sau ați fost pe un astfel de stadion, într-o astfel de competiție și ați simțit o astfel de atmosferă, vă puteți imagina de fapt ce înseamnă partea care nu se vede. Deci dacă avem stadionul național atât de mare, vă închipuiți o parte extraordinar de mare care de fapt nu se vede. Ce este această parte care nu se vede? Sunt regulamentele sportive, sunt contractele care se încheie, este insolvență, există drepturi de proprietate intelectuală, există contracte între cluburi, există transferuri. Deci există o parte extraordinar de mare și de interesantă, din punctul meu de vedere pentru că tocmai acesta este motivul pentru care promovăm dreptul sportului, care cumva este nevăzută. Din această parte foarte mare, de fapt, ce ajunge la public? Vedem că o echipă a fost depunctată și gata. Ce a stat de fapt în spatele depunctării? România a pierdut o medalie la Rio sau România a fost prima țară căreia i-a fost retrasă o medalie de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și este vorba de ceea ce s-a întâmplat la Sydney. Ce stă de fapt în spatele acestor mecanisme? Și pentru a ne clarifica, pentru a ne lămuri am încercat să organizăm această conferință și am reușit să aducem la această conferință invitați extraordinar de interesanți care vor încerca să ne prezinte și să descifreze, atât cât este posibil, din tainele părții nevăzute a aisbergului. Nu vreau să vorbesc în acest moment de evoluțiile recente din fotbalul românesc. Dar nu neapărat din fotbal și la Rio au fost aspecte juridice neplăcute cu o medalie retrasă, dar de fapt au fost și aspecte pozitive în sensul că o medalie i-a revenit României tocmai de la Olimpiada de la Beijing. Deci în urmă cu opt ani s-a întâmplat ceva ce i-a adus României o medalie. Și atunci, am încercat să avem invitați de valoare care pe fiecare zonă în parte să încerce să descifreze aceste chestiuni dificile, cum este denumirea conferinței de astăzi. Am o deosebită onoare să vă prezint invitații din primul panel, din prima întâlnire, din prima parte a zilei, domnul președinte al FRF, domnul Răzvan Burleanu, îi avem pe colegii de la Jandarmeria Română, pe care îi salut. Ei vor face o prezentare. Domnul Anton Cernat și domnul Adrian Dincă vor face o prezentare interesantă, au pregătit și material, au pregătit și o prezentare PowerPoint. De asemenea, o să vină și colega noastră Alexandra Iordănescu care o să ne prezinte câteva aspecte legate de insolvența cluburilor, o problemă care, din păcate, cumva macină în permanență campionatul și statutul jucătorilor, sportivilor ,nu neapărat la fotbal, dar în toate aceste domenii în condițiile în care un club este în această procedură a insolvenței este deosebit de dificil. Așadar, cu o deosebită plăcere și prietenie, dau cuvântul primului vorbitor al zilei, domnul Răzvan Burleanu.
Răzvan Burleanu: Bună dimineața! Vă mulțumesc pentru invitație, și înainte de toate vreau să vă felicit pentru această inițiativă. Cu siguranță nu suntem foarte mulți în această sală, dar subiectul acesta este unul deosebit de important și în cele câteva minute pe care le am la dispoziție încerc să vă conving de importanța acestui subiect, înțelegând mai întâi de toate că sportul nu este mai presus de lege. Sper că nu vă surprind cu această declarație, cu acest statement. Prin urmare o foarte bună înțelegere a întregului context sportiv și normativ, atât la nivel național cât și la nivel european este crucială în tot ceea ce înseamnă guvernanță sportivă. De aceea astăzi organizațiile sportive, indiferent de sport, au această obligație de a lua în calcul foarte mulți parametri în momentul în care discută de diferite decizii, de diferite regulamente și modificări de regulamente, iar lucrurile sunt foarte simple. De ce se întâmplă acest lucru? Ei bine, astăzi sportul, la nivelul UE, reprezintă aproximativ 3% din PIB. Un lucru extrem de important. Dacă îl discutăm cu cei de la agricultură, imediat o să rămână uimiți de aceste cifre, fiind că contribuția sportului la PIB-ul UE este superioară celei reprezentate de agricultură. Iarăși, după aceea, un element foarte important în fața căruia ne aflăm este cel legat de globalizarea sportului. Eu astăzi nu o să vă vorbesc dintr-o perspectiva a unui avocat sau a unui jurist, ci din perspectiva unui manager care are în fața sa provocări atât la nivel național cât și la nivel european și implicit decizii pe care trebuie să le ia. De aceea, în ceea ce înseamnă managementul serviciilor juridice, lucru pe care noi l-am implementat la nivel de federație, fiind că cred că în foarte multe cluburi sportive, entități sportive, de foarte multe ori juristul este văzut ca o persoană care trebuie să rezolve probleme atunci când au apărut. Nu îl întrebăm. Ei bine, în cazul nostru, pur și simplu, ne-am dat seama că juriștii pe care îi ai la nivel de federație trebuie să îi implici încă din primul moment, și mă refer aici la procesul de luare a deciziilor, astfel încât în ceea ce noi numim la nivel de federație că avem un bord executiv, dincolo de comitetul executiv al federației, acolo o să regăsim permanent prezența managerului departamentului juridic. Acest lucru ce scoate în evidență? Scoate în evidență oportunitatea fantastică în fața căreia ne aflăm ca specialiști în drept sportiv și cu siguranță anii ce urmează vor cunoaște o nevoie din ce în ce mai mare a specialiștilor în drept sportiv și cu siguranță reprezentanți ai cluburilor pot să întărească ceea ce vă spun. Vă dau doar câteva exemple. În momentul în care ai de încheiat un contract cu un jucător ai nevoie să prevezi acolo elemente la care, poate, nici nu te-ai fi gândit. Nu sunt numai termene de reziliere a contractului. În momentul de față un contract cu un jucător de fotbal, mă rezum doar la fotbal, la industria fotbalului, trebuie să prevadă inclusiv elemente de postare în ceea ce înseamnă social media, în ceea ce înseamnă afișarea diferitelor elemente de brand, ca să nu interferezi, să spunem, cu sponsorii și partenerii pe care îi ai. De aceea, încă o dată insist pe această perspectivă de profesionalizare, astfel încât această primă inițiativă a colegilor noștri de a ne întâlni într-un asemenea format, cred că va fi doar prima, și cu siguranță vor urma foarte multe alte elemente. Vă spuneam că trebuie să înțelegem cele două contexte, atât cel național cât și cel european. De ce cel european? Foarte simplu, conform art. 20 al Tratatului de la Lisabona suntem cetățeni europeni. Atât timp cât suntem cetățeni europeni înseamnă că avem și drepturi, avem și obligații. Putem să circulăm liber, și nu numai ca persoane, ci și capital, servicii. Înțelegând astfel vom avea capacitatea să interpretăm inclusiv fenomenul sportiv. Mi-e foarte greu să spun fenomenul sportiv, că imediat îmi vine să spun fenomenul fotbalistic. Nu prea sunt obișnuit să vorbesc în general, mi-e mult mai ușor să vorbesc specific despre fotbal. O să vedem că imediat suntem parte a acestei lumi europene pe care trebuie să o înțelegem. Trebuie să o înțelegem și voi încerca să sintetizez intervenția mea pe trei paliere. Pe de o parte palierul care face referire la partea de reglementare, partea de reglementare care are, din punctul meu de vedere, patru caracteristici în ceea ce înseamnă fotbalul astăzi. Pe de o parte componenta de third-party ownership, al doilea subiect este legat de financial fairplay, ceea ce numim conceptul acesta de fairplay financiar introdus de UEFA, un al treilea element face referire la regulile în ceea ce privește compoziția unei echipe și ne referim aici fie la o limită, fie la criterii de naționalitate pe care le aplici sau, vezi cazul României, unde vorbim de cote obligatorii de jucători tineri. Iar a patra caracteristică face referire la puterea sancțiunilor aplicate de federații, aplicate de federații ca urmare a acestei specificități pe care o avem astăzi în modelul european al sportului. Când vorbesc de modelul european al sportului trebuie să îl înțelegem imediat în antiteză cu altceva. Ce este altceva? Modelul nord-american în care nimeni nu retrogradează, nimeni nu promovează și unde bineînțeles, un principiu foarte fierbinte al zilei de azi, nu există solidaritate, principiul de solidaritate, dar o să revin în intervenția mea. Al doilea pilon foarte important în ceea ce privește managementul organizațiilor sportive și acest context, face referire la componenta de integritate și cu siguranță colegii din partea jandarmeriei o să insiste mai mult pe acest aspect. Când vorbim de integritate, vorbim de alte trei aspecte foarte importante. Pe de o parte este ceea ce numim match fixing, trucarea meciurilor. O a doua perspectivă foarte importantă este huliganismul, violența de pe stadioane și o a treia este dopingul. Al treilea pilon foarte important și o a treia mare provocare pe care o avem, face referire la ceea ce înseamnă comercializarea și finanțarea sportului. Fiind că, dacă o sa putem să înțelegem, din punctul meu de vedere, dacă 90% vom înțelege de unde vin banii și unde se duc, imediat am rezolvat orice problemă din sport. Deci nu trebuie să fi jucat sau să fi fost un mare performer ca să poți să înțelegi această industrie a fotbalului. Când ne referim la partea de comercializare și finanțare facem referire la trei aspecte foarte importante: principiul de vânzare pe criterii de teritorialitate a drepturilor TV, al doilea principiu este cel al pariurilor online, online beting, și un al treilea aspect extrem de important, ajutorul de stat. Cam acestea sunt provocările pe care orice organizație sportivă, fie că se numește federație europeană, fie că se numește comitetul olimpic, federație națională sau club care evoluează fie finanțat din mediul public, fie finanțat din mediul privat are în fața sa aceste elemente. De ce? Fiind că la un moment dat ai nevoie de o anumită strategie pe termen scurt, pe termen mediu, pe termen lung. Intrăm în detalii când vorbim de strategie, de ceea ce numim bun de guvernanță. Un alt principiu pe care Comisia Europeană încearcă să pună presiune foarte mare pe organizațiile sportive de a se reforma. Ne întoarcem la primul aspect despre care vorbeam, cel legat de reglementare. Vă vorbeam de acest tip eu, de acest third-party ownership, și vă spuneam în același timp că e o adevărată amenințare la adresa dezvoltării sănătoase a fotbalului și a sportului, în același timp, în Europa. Cunoașteți cu toții, cred, acest principiu. Acest third-party ownership a fost interzis de FIFA în anul 2015. Între timp Parlamentul European, chiar la începutul acestui an printr-un raport al europarlamentarului finlandez Hannu Takkula, și-a manifestat sprijinul în ceea ce înseamnă interzicerea de către FIFA a acestei variante de drept de proprietate în ceea ce privește transferul unui jucător. Cu toate acestea, avem alte provocări când vorbim de acest third-party ownership. Lucrurile nu sunt foarte clare și întotdeauna ai această compatibilitate pe care, permanent, trebuie să o analizezi cu legislația UE. Acest lucru face trimitere la alte două aspecte. Prima măsură este legată de caracterul de anti-competitivitate și de interpretarea Comisiei Europene sau a Curții Europene de Justiție dacă un asemenea aspect atacă, într-un fel sau altul, principiile de competitivitate de la nivelul UE. Și, o a doua măsură, dacă această decizie de a interzice third-party ownership este o măsură disproporționată, măsura disproporționată, luând în calcul dacă nu cumva ar fi existat o altă variantă, o altă soluție, pentru a ajunge la ceea ce îți doreai. În același timp, domnul Jura știe foarte bine, TAS-ul a recunoscut această incompatibilitate a third-party ownership cu legislația UE. E un caz recent. Cu siguranță acest subiect se va afla în anii care urmează pe agenda tuturor specialiștilor în drept sportiv, fie că vorbim de avocați, consilieri juridici, judecători, arbitrii și așa mai departe. Al doilea aspect de care vă spuneam, când ne referim la această parte de reglementare, face referire la acest financial fairplay. Ca să vă dau așa, o dată ca să vă trezească mai mult interesul, în 2010 când a fost introdus financial fairplay a stârnit foarte multe rumori în piață, în sensul în care reacția cluburilor puternice, și când mă refer la cluburi puternice, mă refer la cluburile care intră în această piață a globalizării, cluburi pe care le vedem astăzi deținute de capital cere vine din Asia, din America de Nord. Aceasta e o altă provocare pe care o avem și implicit o interpretare. Este sau nu ajutor de stat, atunci când ai un alt stat și vine și investește într-un club de fotbal din Europa? Dar principiul de la care a plecat UEFA în 2010 când a introdus acest principiu, a fost acela de a raționaliza și de a stabiliza cheltuielile cluburilor, fiind că s-a văzut foarte clar că în fotbal motivul de a trăi este de a câștiga următorul meci și nici de cum de a-ți maximiza profitul. Dacă facem o analiză din punct de vedere financiar vedem că după introducerea acestui principiu de fairplay financiar, profitul în ultimii doi ani, după aplicarea financial fairplay, este de 1,5 mld. euro la nivel european. Deci s-a aplicat în 2010, a trecut un an de zile, după care s-a făcut această analiză și vedem un profit realizat de 1,5 mld. de euro în doi ani de zile față de pierderile de 700 de milioane de euro anterior introducerii principiului de fairplay financiar. Implicit apare întrebarea: e în regulă sau nu e în regulă? Fiind că dacă ai bani mai mulți, înseamnă că ai bani să investești în tot acest sistem fotbalistic. Ceea ce pot să vă spun de acest principiu de fairplay financiar. El a fost adoptat și în România la nivel de sistem de licențiere și se bucură în același timp de o întreagă susținere a instituțiilor UE. Uniunea Europeană a recunoscut acest sistem de fairplay financiar ca fiind unul de bună practică și care ar trebui după aceea instituit și în alte organizații sportive. În același timp trebuie să interpretăm că și acest lucru, acest principiu de fairplay financiar, e un principiu viu, e un principiu supus dezbaterii în continuare astfel încât Comisia Europeană a respins o plângere chiar, dacă nu greșesc, la final de 2014, în noiembrie 2014. Dar mai de grabă pe chestiuni de procedură a respins această procedură. Ceea ce înseamnă că pe viitor dacă se schimbă ceva în tot acest angrenaj al sportului, riști să ajungi din nou în fața Comisiei Europene și să ai o decizie favorabilă sau invers. De aceea astăzi, provocarea pe care o avem în organizațiile sportive în acest principiu de fairplay financiar s-a mutat către instanțele de judecată de la nivel național. Astfel încât, chiar în 2017, mă aștept să avem decizii ale instanțelor mai ales în Belgia, Germania, acolo unde avem situații astăzi, în care să avem decizii, dacă organizațiile sportive, atunci când aplică acest principiu fie de fairplay financiar, fie, tradus mai simplu, de licențiere, încalcă sau nu principiile de competitivitate la nivel european. Mai mult decât atât, dacă tot vorbeam de TAS, cu siguranță azi veți tot auzi de această componentă extrem de importantă în ceea ce înseamnă dreptul sportiv, TAS-ul a stabilit deja că fairplay-ul financiar este în concordanță cu legislația UE. Al treilea principiu despre care spuneam, vă spuneam că sunt patru pe acest pilon foarte important de reglementare, face referire la regulile în ceea ce înseamnă compoziția unei echipe. În momentul de față în fotbal, nu toate țările aplică același principiu, dar cele mai multe dintre ele folosesc această limită de 25 de jucători în ceea ce înseamnă componența unei echipe. În același timp, o să vedem două modele diferite, cel aplicat de FIFA, o regulă numită 6+5 și regula cunoscută la nivel european de UEFA home grown, 4+4. Ce înseamnă 4+4? Înseamnă că 4 jucători din cei 25 trebuie să fi fost crescuți în propria academie, iar alți 4 jucători crescuți la nivel național. Această regulă a trecut de tot ceea ce înseamnă instituții europene, fiind că s-a considerat, și vedem o regulă că este întărită după aceea de necesitatea de intervenție din partea forurilor organizatorice de a aplica asemenea reguli. La nivel național o să regăsim o altă regulă care nu se mai întâlnește în foarte multe alte cazuri în Europa, în care oricare dintre echipe de la toate eșaloanele fotbalistice trebuie să respecte o anumită cotă obligatorie de jucători tineri. A fost deja în această situație un caz la CNDC, Federația a câștigat, fiindcă s-a considerat că acea decizie nu încalcă niciunul dintre principiile statuate la nivel european și este în același timp și proporțională și obiectivă. Chiar recent am avut un caz, și mă întorc la aceste reguli pe care le aplici în ceea ce înseamnă lotul de jucători, în Belgia. De foarte multe ori, să știți, în spatele acestor cazuri, și nu mă ascund să spun, stau interese foarte mari. Sunt 2-3 companii mari, una dintre ele este Doyen Sports, care pur și simplu încearcă să creeze breșe în acest sistem și mă refer la tot sistemul sportiv. De foarte multe ori o să regăsim federațiile europene, fie de baschet, fie de handbal, care nu au reușit să fie asistați din punct de vedere juridic la cel mai înalt nivel și s-au creat deja niște elemente care se pot răsfrânge după aceea și asupra fotbalului. Deci e un subiect fierbinte din acest punct de vedere. Astfel încât în momentul de față, vă spuneam că avem un caz în Belgia, în care se acuză încălcarea art.45 din Tratatul de funcționare al UE, în ceea ce înseamnă această intervenție. Principiul e simplu. De ce un for organizator trebuie să stabilească, pentru o societate comercială, cum trebuie să își folosească jucătorii? Ei bine, principiile care stau la baza modelului european al sportului, validate, și care astăzi produc rezultate fac referire la câteva principii foarte importante. Modelul european al sportului se bazează pe un sistem deschis, de promovare, retrogradare, și al doilea principiu foarte important, cel de solidaritate financiară. Aceste două elemente au fot elementele care au stat la baza cazului câștigat de UEFA în fața Comisiei Europene, de a-și putea comercializa drepturile TV pe o vânzare colectivă, deci nu fiecare club să își vândă individual drepturile TV, și pe criterii de teritorialitate. Mă întorc la prima mare provocare, vedeți că sunt foarte multe subiecte, dar acestea sunt provocările pe care le avem astăzi în sport, care este această componentă de sancțiuni, aceste sancțiuni aplicate de federațiile sportive. În momentul de față ai așa, Internațional Skating Union. Cunoașteți cazul? În care International Skating Union a luat o decizie în felul următor, a spus că: nu mai permitem sportivilor noștri să mai participe în alte competiții care nu sunt organizate de către noi. Imediat Comisia Europeană s-a sesizat și a considerat că este necesară o intervenție, considerându-se că decizia International Skating Union este prea dură, este disproporționată cu ceea ce doreau ei să reglementeze, întărind în același timp componenta de securitate și de sănătate, de siguranță a jucătorilor, astfel încât astăzi când organizațiile sportive iau o asemenea decizie de a interzice dreptul unui sportiv, trebuie să o treacă prin alte filtre decât cele de abuz de putere, fiind că te consideri un for care poți să decizi orice într-o direcție sau alta. În același timp cunoașteți că din fotbal, a fost un caz foarte mediatizat, cel reprezentat de Euro League. Euro League este o competiție așa cum se încearcă astăzi în fotbal de a se crea o superligă, altfel spus a celor mai bogate cluburi care au astăzi cifră de afaceri de peste 500 de milioane. În baschet avem deja un sistem de tipul acesta, iarăși acolo FIBA, forul organizator din baschet, încearcă, la fel, să blocheze accesul echipelor de a participa în Euro League, spunând că dacă ai participat în Euro League nu mai poți să participi în competițiile organizate de FIBA, inclusiv competiții în ceea ce înseamnă echipele naționale. Am vorbit, practic, de patru principii foarte mari ale primei provocări pe care o avem noi, cei care venim din organizațiile sportive și bineînțeles dumneavoastră, cei care doriți să ne reprezentați că întotdeauna lucrăm nu numai cu resurse interne, ci și cu resurse externe. Vă spuneam: third-party ownership, financial fairplay, regulile privind compoziția echipelor și cea de-a patra perspectivă, referitor la această putere de aplicare de sancțiuni din partea organizațiilor sportive. A doua mare provocare pe care o avem în organizațiile sportive este componenta de integritate. Componenta de integritate are trei perspective mari. Este, pe de o parte, această luptă împotriva trucării meciurilor și vă spun, e un flagel extrem de important. Nu mi-am dat seama până nu am ajuns la Federația Română de Fotbal acum trei ani de zile și am văzut că dacă nu ne întărim în această zonă, pur și simplu integritatea competiției, reputația ei are extrem de mult de suferit. Avem deja primele cazuri în zona aceasta. Dar în același timp trebuie să recunoaștem că noi, ca organizații sportive, nu avem pârghiile necesare pentru a rezolva această problemă. Nu avem această capacitate, de unii singuri, să rezolvăm această problemă. De aceea, punctul nostru de vedere este că avem nevoi de o acțiune comună, o acțiune comună cu tot ceea ce înseamnă autorități naționale și autorități, după aceea, la nivel european.1, ai nevoie să adopți niște dispoziții penale. Astăzi, cu mare dificultate, colegii noștri din instituțiile publice reușesc să managerieze asemenea cazuri, adică imediat trebuie să găsească forme prin care se consideră că e un grup infracțional, astfel încât avem nevoie de o modificare la nivel de Cod Penal, astfel încât să ai niște dispoziții penale în care să integrezi această trucare de meciuri. După aceea ai nevoie de o facilitare a unei comunicări la nivel european, fiind că vorbim de grupuri criminale pe care le regăsim implicate în diferite țări. Deci nu doar una dintre țări este sub interesul acestor grupuri infracționale. În același timp, ai nevoie să stabilești niște acorduri, obligatorii din punctul nostru de vedere, între organizațiile sportive și ceea ce înseamnă industria de beting, astfel încât imediat să poți să ai un sistem de alertă. Astăzi există ceva la nivel de UEFA, dar credem cu tărie că se poate chiar mai mult. În același timp, o altă situație extrem de relevantă pentru acest subiect face referire la semnarea și ratificare convenției Consiliului Europei pe trucarea de meciuri, un act emis în 2014 în care România nu a semnat și nici nu a ratificat, 2014 și suntem în 2017. O provocare foarte mare pentru doamna director general al Ministerului Tineretului și Sportului.
Participant: Într-adevăr Convenția de la Macolin din 2014 este o inițiativă a Consiliului Europei, își propune să atace un subiect foarte important de pe ordinea de zi și anume match fixing-ul, după cum ați spus și dumneavoastră. Din păcate la ora actuală există un blocaj din partea statelor membre ale UE, și în speță Malta, care după cum știm cu toții, este sediul foarte multor agenții de pending, deci Malta blochează procesul de semnare și de ratificare de către statele membre UE a acestei convenții, de aceea ne aflăm într-un impas la momentul actual. La nivelul Consiliului Europei, din ce știu eu, se depun, în strânsă cooperare cu UE, eforturi pentru deblocarea acestei situații și ratificarea noii convenții ca un instrument esențial în lupta conjugată la nivel european împotriva match fixing-ului. Deci România nu este singurul stat care nu a semnat, este o poziție europeană care este blocată de către Malta la momentul actual.
Răzvan Burleanu: Deci v-ați dat seama imediat cât de fierbinte este subiectul. A doua perspectivă foarte importantă când ne referim la integritate este această luptă împotriva huliganismului. Noi ca organizații sportive trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putere să putem să mutăm la periferia evenimentelor sportive toate actele de huliganism. Eforturile pe care le facem, fie ca foruri organizatorice, governing bodies la nivel național, european sau cluburi, nu sunt suficiente. De aceea aici ai nevoie de un real parteneriat, iar în momentul de față la nivel național s-au creat deja premisele unui asemenea parteneriat, astfel încât să ai o susținere a acestor inițiative din partea autorităților naționale. Ai în schimb niște lacune astăzi. Lacunele ar putea să fie rezumate ca fiind așa: pe de o parte ai discrepanțe între legislațiile naționale. Adică poți să comiți un act de huliganism în România, dar să îl duci peste granițe și nimeni să nu știe de tine. De ce? Fiind că nu ai niște sancțiuni azi care să se aplice la nivelul tuturor statelor UE. Și în același timp un loc, un spațiu foarte mare de îmbunătățire, din punctul nostru de vedere, este această comunicare între aceste companii de stewarding, de pază și protecție și tot ceea ce înseamnă forță de poliție și jandarmerie. Aici credem cu tărie că dacă schimbul de informații ar fi mult mai întărit, atunci am putea să avem parte de o îmbunătățire a acestei situații. Dar, bineînțeles, ceea ce contează foarte mult este care este politica unei organizații sportive, fie că este federație, fie că este club. La nivel de federație am stabilit foarte clar că pentru prima dată, Federația Română de Fotbal se constituie parte civilă în proces. Nu împotriva suporterilor ci împotriva celor care au comis acte de huliganism, fiind că trebuie să creăm o distincție foarte clară. Acest lucru în ceea ce înseamnă lupta împotriva huliganismului intră într-o zonă de reglementare a Consiliului Europei. Avem în 2016 o convenție în ceea ce privește violența pe stadion. Aici stăm bine. România a semnat. Doar a semnat, nu a ratificat.
Cristian Jura: Din păcate cred că România a ratat acel moment simbolic de semnare care a fost la Euro pentru că noi nu am semnat atunci. A fost deschisă spre semnare Convenția în cadrul unui meci de la Euro, au fost mai multe state care au semnat în momentul respectiv, a fost o ceremonie foarte frumoasă, din păcate și cu regret o spun, cred că am ratat momentul respectiv. Totuși e bine că am semnat-o. Mai e un drum destul de lung până la ratificare, o să ne povestească colegii în minutele imediat următoare.
Răzvan Burleanu: Ca să completez această intervenție. De ce sunt foarte importante aceste aspecte? În momentul de față pe agenda UE ai această industrie a sportului. România în 2019 va deține președinția Consiliului European, ceea ce înseamnă din punctul meu de vedere că, pe de o parte, ca stat ai această oportunitate fantastică de a te poziționa într-o zonă de leadership, de configurare a cum trebuie să arate modelul european al sportului. Iar dacă noi vom reuși până atunci să ne pregătim în această perspectivă, chiar cred că România poate avea un rol foarte important. Mai ales că în momentul de față, cu toate schimbările care au avut loc la nivel european, vorbim de o nouă componentă a sportului, cea legată de diplomație sportivă. Vedem că UE în momentul de față și-a creat ceea ce putem numi o diplomație la nivel extern, deci în afara granițelor UE. Iar sportul este astăzi, conform unui raport al unui grup de lucru din care am făcut parte și care a fost adoptat de către comisarul cu Educație, Cultură și Sport, că sportul poate contribui în mod decisiv la ceea ce înseamnă componenta de diplomație a UE. A treia perspectivă, când ne referim la această mare provocare, face referire la doping. Este o situație pe care ați văzut-o în această vară, în ceea ce privește anumite sporturi din România, dar care mai cunoaște un alt element foarte important pe care noi în România încă nu l-am atins și anume cel al investigatorilor independenți. E o altă caracteristică pe care dreptul sportiv, astăzi, o cunoaște. Nu mai lucrăm cu resurse interne, nu mai lucrăm cu comisii ci pur și simplu ne angajăm niște investigatori independenți, iar aici vorbim chiar de Richard McLaren. Cred că numele lui ar trebui să vă fie foarte cunoscut, deoarece cazul a fost unul foarte relevant, sau dacă nu, cel puțin vă amintiți de Rusia care nu a primit dreptul de a participa la Jocurile Olimpice. În spate s-au aflat trei persoane, trei investigatori independenți, unul dintre ei președintele acestui grup de lucru, a fost acest Richard McLaren. Vedem din nou o schimbare, o transformare a modului în care se iau deciziile. De ce? Fiind că ai din nou o presiune fantastică pe ceea ce înseamnă bună guvernanță. Acum fac o glumă. Acum trei ani de zile când am candidat la FRF și am folosit acest principiu de bună guvernanță, mi s-a spus că trebuie să aducem politică. Inclusiv FRF e parte a unui program de finanțare din partea UEFA, de bună guvernanță si așa mai departe. Dar de fapt ce înseamnă bună guvernanță? Înseamnă să lucrezi strategic, să ai principii de transparență și așa mai departe. Aceasta va fi, din punctul meu de vedre, cea mai mare provocare în fața căreia se vor afla organizațiile sportive. De ce? Fiind că noi ca organizații sportive ne batem din răsputeri pentru ceea ce numim o specificitate a sportului. Altfel spus, autonomia sportului. Dar dacă nu vom reuși să câștigăm această luptă cu propria noastră guvernanță, vom pierde această autonomie, fiind că statul va interveni, așa cum e și normal când ne referim la stat, fie la nivel național, fie la nivel european. Cel de-al treilea aspect, poate cel mai important, fiind că aici vorbim de bani și vorbim de un impact extrem de important în ceea ce înseamnă tot sportul, face referire la comercializare și finanțare, fiind că totul e frumos până ajungem la bani.
Cristian Jura: Când ajungem la bani e și mai frumos.
Răzvan Burleanu: Vorbim de principiile de teritorialitate. Vă spuneam că UEFA a avut un caz la nivel de Comisie Europeană în ceea ce privește vânzarea drepturilor TV la nivel european, pe principii de teritorialitate. Sau hai să încerc să vă spun altfel. Comisia Europeană, prin președintele ei Jean Juncker, în momentul în care a ajuns la conducere și-a asumat un obiectiv strategic extrem de important, cel acoperit de concepte de digital single market. Digital single market ar trebui să vă fie foarte cunoscut, prin următoarea prismă. Din această vară dacă veți călători în Europa nu veți mai plăti absolut nimic pe roaming. Practic vom avea o piață unică, piață unică care ar trebui să caracterizeze toate produsele, inclusiv produsele sportive și nu doar ceea ce vedem pe TV, ci și ceea ce avem pe digital. Pe digital deja s-a făcut un pas. Chiar din februarie 2017, din acest an, UE a adoptat deja acest regulament pentru posibilitatea conținutului digital. Vreau să vă spun că e o provocare imensă, fiind că dacă se va aplica principiul că drepturile TV nu se mai pot vinde pe principii de teritorialitate, ci trebuie vândute la pachet la nivel european, automat impactul este unul negativ asupra veniturilor forurilor care organizează. Astăzi forurile care organizează competiții la nivel european, în cazul fotbalului, este UEFA. Ai două competiții majore care se întâmplă în fiecare an: Champions League, Europa League și din patru în patru ani Campionatul European de Fotbal. UEFA a reușit să câștige acest caz argumentând pe de o parte principiul de solidaritate, fiind că nu îi finanțezi doar pe cei care produc și care iau parte la competiție, ci tot acest sistem piramidal care stă la baza sportului și bineînțeles ai acest sistem deschis de retrogradare/promovare. La nivel național avem Consiliul Concurenței care întotdeauna când se întâmplă ceva în piața de comercializare a drepturilor TV intervine. În momentul de fața avem la nivel european, statuat, că drepturile TV ar trebui să se vândă în mod colectiv și nu individual, fiind că în mod cert cluburile mari, îl avem pe domnul Argăseală reprezentantul clubului FCSB, imediat ar putea spune că drepturile sale valorează mult mai mult decât ceea ce încasează el. Dar fiind că avem un principiu de acest tip, de vânzare colectivă, atunci toți actorii au intrat în această piață. Mai mult decât atât, în momentul de față nu există o cerere de cross-border, nu ai o cerere din partea unui distribuitor de conținut media care să aibă capacitatea, astăzi, care să îți acopere Europa. Când am spus “astăzi”, trebuie să luăm în calcul o altă componentă care va influența foarte mult evoluția sportului, această digitalizare. Când mă refer la digitalizare vedem deja că în tot ceea ce înseamnă sporturile nord-americane, Twiter, Facebook cumpără și distribuie drepturi TV. Vedem deja platforme de digital care au intrat puternic în această zonă. Amazon, iarăși, care până acum credeam că doar ne putem cumpăra o pereche de încălțăminte sport, astăzi este implicat în ceea ce înseamnă drepturile TV. Vă spuneam că impactul este unul extrem de important, fiind că dacă forurile nu vor avea această capacitate de a demonstra o proprie bună guvernanță, atunci vei avea o intervenție din partea statului, și în primul rând această intervenție se va produce la nivel european. Fiind că odată ce am trecut de tratatul de la Amsterdam când am avut pentru prima dată componenta aceasta sportivă menționată acolo, am intrat în tratatul de la Lisabona. Tratatul de la Lisabona este foarte clar statuat, care este rolul UE și cu siguranță, din punctul meu de vedere, rolul UE în ceea ce înseamnă reglementarea sportului va crește în anii următori dacă nu vom mai avea și alte “Brexit-uri”. Mai mult decât atât, când vorbim de această componentă de digital single market trebuie să analizăm și dintr-o perspectivă a oamenilor care sunt puși să ia aceste decizii. De exemplu, vice-președintele Comisiei Europene care are în portofoliul său și această strategie de digital single market, și-a asumat încă de la bun început că este una dintre prioritățile sale de a face posibil ca toți consumatorii din piața unică a UE să aibă acces la conținut dincolo de granițele teritoriale. Altfel spus, dacă unul dintre noi călătorește la Bruxelles, astăzi se urcă în avion, când aterizează la Bruxelles să aibă dreptul de a viziona același conținut pe care îl are și acasă, fie că vorbim de meciuri, fie că vorbim de emisiuni TV și așa mai departe. A doua perspectivă foarte importantă, și îi avem și pe colegii din beting în sală, este online beting-ul, beting-ul care astăzi este pe online. Punctul de vedre al organizațiilor sportive este că pariurile pe un eveniment sportiv reprezintă o formă de exploatare economică și că noi organizațiile sportive suntem cei care deținem aceste drepturi de proprietate asupra acestor evenimente. În momentul de față, în cele mai multe dintre țările din Europa, beneficiile se duc exclusiv către industria de pariuri. Avem deja premisele ca la nivel european să avem intervenții ale statului care să clarifice că organizațiile sportive sunt cele care dețin aceste drepturi și atunci trebuie să primească un anumit procent din ceea ce industria de pariuri câștigă. Industria de pariuri, cu siguranță, vă va prezenta o altă perspectivă. Doar încerc să vă poziționez trendurile care astăzi evoluează la nivel european. De ce este important? Fiind că acest lucru ar putea să ajute foarte mult la ceea ce înseamnă finanțarea sportului. Vorbim de o piață foarte importantă, sper că cifrele mele sunt corecte, dar astăzi piața de beting din România este aproape la un miliard de euro. Cu siguranță colegii din beting vă pot confirma sau infirma ceea ce am spus. În mod cert, aici, când vorbim de beting avem o altă provocare, dar aceea se leagă de trucarea meciurilor, vorbim de o piață neagră care se întâmplă în zona Asiei. Din această perspectivă, UE chiar a statuat că organizațiile sportive ar trebui să primească, și avem deja o poziționare a UE, compensații pentru utilizarea competițiilor sportive, astfel încât direcția, trendul este deja dat. Până când vom avea o intervenție mai clară a UE sau a statelor membre, rămâne de văzut de la țară la țară. Până acum câteva țări deja au introdus asemenea mecanisme de compensații. Din punctul nostru de vedere, al celor care ne aflăm în organizațiile sportive, considerăm că UE are acest rol și ar trebui să își asume acest rol, să recunoască acest drept al organizațiilor sportive în ceea ce înseamnă aceste compensații care ar trebui primite din parte operatorilor de pariuri care folosesc competițiile sportive pentru operațiuni comerciale. Realitatea cealaltă este că în anumite situații ai ceea ce numim componenta aceasta de sponsorizări, dar aceasta este o altă caracteristică a pieței decât cea la care am făcut referire. Și închei, mă apropii de final, mi-am gestionat bine timpul, astfel încât dacă e nevoie în următoarele patru minute pot să răspund unor întrebări. Ultimul caz pe care l-am avut în ceea ce înseamnă ajutorul de stat face referire la statul francez. Am avut Campionatul European, am avut o intervenție a statului, nu de finanțare a stadioanelor, ci un alt model de parteneriat public privat care în mod cert, din punctul meu de vedere, mediul privat va avea toate șansele să își recupereze investiția pe modelul francez, dar am avut această situație la nivel european. Ei bine, s-a argumentat foarte clar că vreo 200 de milioane, cam aceasta a fost intervenția statului francez, au produs un venit, un return of investement de aproximativ 1,2 mld. de euro. Ai investit ca stat 200 de milioane și ai avut un câștig de 1,2 mld. de euro. Iar dacă vom înțelege această perspectivă, imediat vom ieși din această zonă, de a considera evenimentele sportive majore, cum ar fi Campionatul European din 2020 pentru România, doar un show sportiv. Componenta de dezvoltare a infrastructurii generale, infrastructurii sportive, este una extrem de importantă. Astfel încât, la final, să poți să ai ceea ce numim football economy. Acesta este dezideratul nostru, al organizațiilor sportive, să întrepătrundem aceste două dimensiuni, dimensiunea economică cu dimensiunea socială și să aducem o contribuție netă la ceea ce înseamnă toată dezvoltarea economică, fie la nivel național, fie la nivel european. Cu siguranță această perspectivă a ajutorului de stat este un subiect la fel de fierbinte, aflat pe agenda Comisiei Europene, am avut deja intervenții în ceea ce înseamnă câteva cluburi din La Liga, din Spania, cu siguranță ne așteptăm și în anii următori. România, din punctul meu de vedere, e departe ca să considerăm că ceea ce avem astăzi, intervenții din partea statului, poate fi considerat un ajutor de stat. În mod cert investițiile în infrastructură și în tot ceea ce înseamnă baza acestei piramide, în acest sistem piramidal, întotdeauna din punctul nostru de vedere, și UE și Comisia Europeană a întărit acest lucru, nu se vor considera un ajutor de stat. Avem deja un caz, și statul maghiar deja a câștigat acest caz, cunoașteți în Ungaria avem 5 sporturi prioritare și imediat am avut după aceea un caz la nivel de Comisie, de analiză: dacă este ajutor de stat sau nu. Statul maghiar a avut capacitatea de a argumenta că această intervenție contribuie la tot ceea ce înseamnă procesul educațional, iar educația trebuie să beneficieze, e statuat deja la nivel european, de sprijin din partea statului. Mă opresc aici.
Cristian Jura: Vă mulțumesc foarte mult. Înainte de a lua câteva întrebări aș dori să îi salut pe cei care ne urmăresc online, sunt câteva sute de persoane care urmăresc conferința noastră transmisă live. Aș dori să spun la mulți ani doamnei avocat Narcisa Ciobanu care a preferat să vină să fie astăzi alături de noi la conferință, cu toate că e un eveniment atât de important și atât de frumos. La mulți ani! Eu vorbesc acum din perspectiva Tribunalului de arbitraj sportiv. S-a legat această discuție a third-party ownership, a fost legată de match-fixing pentru că sunt situații în care un jucător este deținut de o companie de investiții, nu trebuie să fie neapărat o persoană care deține. Bineînțeles, sunt cazuri în care toată familia deține jucătorul respectiv și așa mai departe, dar sunt cazuri în care este o companie și atunci compania poate să pună destul de ușor o presiune în a juca mai bine sau a juca mai rău, sau a face un anumit joc. Aceasta a fost o discuție de actualitate pe care noi am avut-o. Dumneavoastră ați adus în discuție campionatul nord-american. Vreau să vă spun că în campionatul nord-american se întâmplă o chestie, nu știu dacă e bună sau proastă, dar oricum oamenii aceștia sunt izolați. Adică au o autonomie atât de mare, TAS-ul nu are nici un fel de jurisdicție asupra campionatului nord-american. Pe ei de fapt nu îi interesează jurisdicțiile sportive. Într-adevăr nimeni nu iese, nimeni nu intră, nimeni nu retrogradează, nimeni nu promovează și atunci au un soi de sistem închis. Acum, dacă sistemul acesta închis e mai spectaculos sau aduce mai mulți bani, aceasta rămâne de discutat, dar aceasta voiam să subliniez. Trendul, aici pe continentul european, este că toată lumea se agață de sport. UE încearcă să se agațe de zona aceasta de sport, Consiliul Europei se agață de sport, avem mai noi, acum, cazuri la CEDO. În mod neașteptat am ajuns până la CEDO prin atacarea unor hotărâri ale tribunalului federal elvețian, de fapt în felul acesta s-au parcurs toate etapele procedurale. Deci practic toate instituțiile, pentru că e un domeniu atât de interesant, atât de spectaculos, cu o mediatizare atât de mare, încearcă într-un fel sau altul să se lege și să reglementeze. Cazul Bosman, de exemplu, a produs un cutremur la momentul respectiv, poate o să vorbim mai târziu pe acest caz. În al doilea rând, aș dori să vă mulțumesc că ați lansat atât de multe subiecte. Practic inventarul lucrurilor care ar trebui discutate este mai mare decât conferința noastră de astăzi, și din fericire noi acoperim zona de pariuri sportive, îi mulțumesc lui Doru Gheorghiu că a venit și o să ne facă o prezentare, zona de siguranță sunt colegii de la jandarmerie care vor face din nou o prezentare, Agenția Națională Anti Doping, deci practic câteva zone am reușit să le acoperim, dar nevoia de specialiști, nevoia de juriști în domeniul acesta este în creștere. O să mă opresc aici și o să vă întreb dacă aveți întrebări pentru domnul președinte Burleanu.
Participant: Vreau să întreb, dacă domnul președinte ne poate preciza, dacă zona de beting ar trebui de la sine, sau de la nivelul fiecărei țări, să aibă contribuții vizavi activitatea sportivă. Există măcar o țară în care zona de beting contribuie în mod direct la activitatea sportivă?
Răzvan Burleanu: Sigur, bineînțeles, la nivel de Comisie Europeană ai deja recomandări ca acest lucru să se întâmple. Cunoaștem forma în care se iau decizii la nivel european. Știu că vă aflați pe partea cealaltă, dar eu în momentul de față vă spun care este trendul, și dumneavoastră ca industrie vă pregătiți și vă faceți un lobby destul de puternic. După aceea avem acest raport la nivel de Parlament European, vă spuneam, la începutul acestui an în care din nou este întărit acest lucru.
Participant: Faptul că nu cunoaștem în detaliu sau că domnul președinte nu cunoaște în detaliu arată că se pricep avocații.
Participant: Puteți da un exemplu de țară în care beting-ul contribuie direct?
Răzvan Burleanu: În Europa sau în Uniunea Europeană.
Participant: Vorbim de Europa e relevant, o uniune.
Răzvan Burleanu: Vorbim de Europa, Israel este în Europa?
Participant: O putem considera la nivel fotbalistic, că geografic nu, știți foarte bine.
Răzvan Burleanu: Bun, Israelul este unul dintre aceste exemple în care ai, acolo, o loterie națională, ai un monopol în această zonă de beting.
Participant: Ați venit unde trebuie, fiind că Loteria deja contribuie și știți asta foarte bine că ați preluat Federația după ce, imediat, fusese câștigat un proces în urma căruia multe milioane se regăseau sau urmau să se regăsească în contul Federației. Deci ați venit foarte bine către Loterie, Loteria deja contribuie, aveți deja o contribuție din zona de beting către sport. Vă mulțumesc.
Răzvan Burleanu: Uitați, aici vreau să vă completez, adică mă așteptam să cunoașteți această situație. În momentul de față nu mai e nici o reglementare. Acest lucru e din 2010. Deci din 2010 nu mai există o asemenea reglementare. În 2010 într-adevăr FRF a câștigat un proces în instanță, dar din 2010 nu mai avem o asemenea reglementare. Nu vreau să intrăm într-o discuție de tipul acesta, fiindcă nu ajungem la nici un rezultat. Pur și simplu vreau să punctez care sunt provocările și care sunt trendurile, astfel încât peste 4-5 ani o să ne întâlnim și o să vedem reglementări a tuturor acestor situații.
Participant: Aș avea și eu o întrebare pentru dumneavoastră. Puteți să ne spuneți care sunt sau dacă există sancțiuni împotriva unui club din Liga I dacă nu respectă această regulă a jucătorilor under 21? Dacă există vreo sancțiune și care este sancțiunea respectivă?
Răzvan Burleanu: Meciul pierdut cu 3-0, aceasta e sancțiunea.
Participant: Vă mulțumesc. Am înțeles.
Răzvan Burleanu: Cu plăcere.
Participant: În primul rând, felicitări pentru această inițiativă. Este în același timp o provocare pentru noi ca minister și pentru noua echipa condusă de ministrul Dunca, în aceea că întotdeauna statul care este intervenționist ar fi trebuit sau va trebui de acum încolo să privească cu mai multă atenție această problemă de jurisprudență în sport. Sunt impresionată de felul în care domnul președinte Burleanu a devoalat toată radiografia a tot ceea ce înseamnă guvernanță în sport. Sigur, ministrul Dunca este un ministru tânăr care dorește o altă cultură instituțională în domeniul sportului, dar avem nevoie de sprijin și aceasta era problema, adică nu întrebarea, ci dorința și cerința să veniți alături de noi, având experiență și în problemele acestea de tribunal arbitral și pentru că într-adevăr în România, la nivel național, această problemă nu este reglementată, este o lege care datează de undeva din anul 2004, o comisie de disciplină în sport nu a funcționat niciodată. De fiecare dată când mergeam la Bruxelles aveam acest sentiment ciudat că suntem dincolo de Europa. Nu eram singurul stat care nu avea reglementată această zonă de jurisdicție în sport, dar rămăsese la latitudinea României să își adopte o platformă de instanțe, înainte de instanțele de drept comun și să știți că Ministerul se confruntă în ultimul timp cu probleme legate de statutele și regulamentele și actele constitutive, modificările federațiilor sportive naționale, întrucât orice litigii care intervin în interiorul federațiilor, de la orice fel de litigiu de muncă, comercial sau dus până la încălcarea unor regulamente și statute ale Federației, nu avem unde să le evaluăm, ci numai instanțele de drept comun. De aceea sunt impresionată că Societatea de Științe Juridice și-a pus această problemă, probabil de mulți ani, că dreptul sportiv ar trebui să reprezinte o ramură a dreptului în general. Deci încă odată pentru noi este o provocare. O să facem ceva demersuri în următorul moment. Ministrul Dunca participă duminică la consiliul UE pe probleme de sport și voi prezenta această discuție, această dezbatere. Vă mulțumesc că am putut să particip și este într-adevăr o provocare pentru mine. Felicitări încă o dată.
Răzvan Burleanu: Între timp am găsit trei acte care răspund colegului. Avem așa: White Paper on sport care este un act extrem de relevant, al doilea act este raportul pe Grassroots din 2016. În momentul de față colegii din sală pe care îi avem trebuie să înțeleagă care sunt luările de poziție la nivel european.
Participant: Am înțeles. Spuneți care este statutul acestui White Paper pe care l-ați menționat.
Răzvan Burleanu: Deci am spus: primul act este White Paper on sports, doi raportul pe Grassroots al Comisarului pe Educație, Cultură și sport, iar al treilea act extrem de important, este un act al Parlamentului European. Acest raport din 2017 în ceea ce înseamnă sportul, raport prezentat de comisarul european Hannu Takkula și adoptat de către Parlamentul European.
Cristian Jura: Cred că este o discuție interesantă și cred că poate fi luată în considerare chiar de MTS, pentru că se pare că este o discuție mai delicată.
Participant: Păstram asta pentru zona mea de speech, dacă îmi permiteți ca să clarificăm toată problema aceasta. În 2009 apare legislația specială dedicată zonei de jocuri de noroc, pariuri sportive, este OUG 77, vă rog să remarcați că le denumim și le oferim forța, nu White Paper sau așa. Acesta a fost interesul statului român în acel moment, să centralizeze sau să coaguleze tot ce înseamnă taxare pe jocuri de noroc, pariuri sportive. A stabilit taxele la un nivel, operatorul plătește fel de fel de taxe, dacă vreți vi le și enumăr, tocmai în ideea de a colecta într-un singur loc. De aceea a creat și Oficiul pentru jocuri de noroc. Acolo se adună sume consistente, vă rog să mă credeți. La nivelul lui 2012, dacă vreți, contribuția PIB era de 0,6% numai din zona aceasta de jocuri de noroc, atenție nu numai pariuri mai sunt și alte tipuri de jocuri. De acolo statul a început să împartă, dacă vreți să știți, și aceasta ar fi o cale corectă pentru dumneavoastră, din taxele deja colectate, sper să nu greșesc, 3% merg către monumentele istorice. Tot din taxele deja colectate 4% merge spre fondul cinematografiei. Cred că aceasta ar fi calea corectă pentru dumneavoastră dacă vreți într-adevăr să aveți o contribuție din această zonă către FRF, către sport, și nu înseamnă că facem opoziție numai că sunteți pe o cale greșită și nu sunt în spate niște acte normative.
Cristian Jura: Îmi cer scuze că intervin. Cred că asta mai degrabă ține de competența Ministerului de a modifica toate aceste lucruri, nu neapărat de incompetență.
Participant: Se prevede ca 2% din taxele pe licențierea jocurilor de noroc să vină la sport. Din păcate, în ultimii ani de la modificare, că a fost undeva după 2007, ar fi trebuit ca Ministerele de Resort Educația Sportul să-și aprobe norme metodologice întrucât noi nu am colectat până acum această sumă către sport sigur care ar trebui să revină la o discuție pe care am avut-o mai demult cu comitetul olimpici sportivi români să vină și către comitetul olimpici sportivi români și sigur să se reglementeze până la urmă zona, ținta către care să se ducă aceste fonduri.
Participant: Am avut o problemă similară vizavi de fondul cinematografiei și abia acum s-a reglementat și vă mulțumesc foarte mult pentru intervenția foarte plină de franchețe pe care ați avut-o și ați explicat și ați elucidat prin asta că de fapt e o problemă între autoritățile de stat ca acești bani să ajungă către sport sau către minister în prima fază. Este foarte clar că în momentul acesta zona asta și n-avem cum să vă rezolvăm problemele la nivel de autoritate de stat noi din privat, zona asta contribuie efectiv către sport. Vă mulțumesc!
Cristian Jura: Ok, acum problema s-a lămurit. Reprezentantul Ministerului Tineretului și Sportului a ridicat într-adevăr o problemă foarte importantă referitoare la jurisdicții sportive și anume câte jurisdicții sportive sunt. Și dacă mă întrebați pe mine există un număr foarte mare de jurisdicții, în primul rând aproape fiecare federație în parte are propriile ei jurisdicții. Problema aceasta cu jurisdicțiile este complexă în sensul că pe lângă faptul că are propriile jurisdicții ele sunt atât de diferite în compoziție și în funcționare încât discutăm de federații sportive până la urmă, deci avem un numitor comun, dar jurisdicțiile sunt total diferite de la o federație la alta. Și mai mult decât atât avem jurisdicții și trebuie să recunoaștem nefuncționale cum sunt acele comisii de disciplină care sunt și sub umbrela Comitetului Olimpic și Sportiv Român, sub umbrela COSR-ului. Cred că într-adevăr România mai are mulți pași de făcut aici, dar cred că în primul rând România ar trebui să-și aleagă, dacă doriți, un soi de model, adică după ce model mergem pentru că sunt state în care avem efectiv tribunale sportive, instanțe sportive după modelul instanțelor comune de judecată care, bineînțeles, funcționează folosind principiile arbitrajului, adică cu mare celeritate, nu durează procesele foarte mult, or în momentul de față nu avem un model și atunci întregul sistem funcționează așa cum funcționează și chestiunile acestea de jurisdicții naționale se reflectă la nivel internațional în sensul că fiecare federație internațională iarăși are alte jurisdicții, deci e o problemă foarte complicată dacă vă puteți imagina așa un ghem de lână din care tragi așa un fir și te tot duce așa prin diferite jurisdicții. Nu vreau să dau un exemplu neapărat concret, dar, gândiți-vă, parcurg jurisdicțiile naționale, poți să mergi la FIFA, de la FIFA poți să mergi la TAS, de la TAS poți să mergi la Tribunalul Federal Elvețian, acum mai nou poți să mergi și la CEDO, deci deja cu un singur caz intri în tot felul de jurisdicții diferite și ceea ce complică și mai mult lucrurile este că marea majoritate a acestor jurisdicții sportive pornesc pe principiul de novo, deci practic judecă de fiecare dată, de la bun început. Deci e o chestiune din punct de vedere tehnic, din punct de vedere legal foarte interesantă, dar și foarte complicată în același timp. Îi mulțumesc domnului președinte pentru prezentarea pe care a făcut-o și pentru toate provocările pe care le-a lansat. Cred că sunt pregătiți colegii de la jandarmerie, domnul Anton Cernat și Adrian Dincă, vă rog să vă prezentați și cu gradele pe care le aveți. Eu nefiind în zona aceasta mi-e mai greu să fac o prezentare corectă. Vă mulțumesc!
Anton Cernat: Vă mulțumesc și eu, domnul Jura, pentru invitație, mă simt deosebit de onorat. Sunt locotenent colonel Cernat, sunt șeful punctului național de informare manifestări sportive din cadrul Inspectoratului general al jandarmeriei române. Sunt împreună cu colegul meu, Adrian Dincă, o să aibă o scurtă intervenție cu privire la convenția TS4, este convenția Consiliului Europei privind o abordare integrată a problemelor de violență în sport. Este unul dintre artizanii acestei convenții și tocmai de aceea o să aibă această intervenție. Mulțumesc și domnului președinte pentru că a precizat în speech-ul dânsului sintagma de “Sportul nu este mai presus de lege”, inclusiv a făcut referiri la fenomenul huliganism și la fel pentru domnul Jura pentru comparația cu icebergul, dacă e să compari fotbalul ca și eveniment, spectacolul de pe covorul verde este doar vârful icebergului, în spate se află o muncă titanică, o muncă ce implică foarte mulți parteneri și convenția de care o să vă vorbesc în continuare statuează că acești parteneri ar trebui să lucreze împreună într-o abordare multi-agenție integrată. După cum vă spuneam, Punctul Național de Informare Manifestări Sportive este structura pe care o conduc încă din 2003, este o structură care a fost creată în urma asimilării de către România a aquis-ului comunitar, eram în perioada aceea pentru integrare în Uniunea Europeană și, după cum vă aduceți aminte de clauzele de salvgardare sau de stegulețele galbene și roșii. La vremea respectivă era una dintre decizii pe care trebuia s-o asimilăm, Decizia 348 din 2002 a Consiliului Uniunii Europene care prevedea că fiecare stat membru UE trebuie să creeze o structură de tip național de informare fotbal care să coopereze cu structuri similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru a schimba date și informații cu privire la suporterii care se deplasează dintr-o țară în alta, în special cu privire la suporterii care prezintă risc. Această structură reprezintă un punct central și unic de contact pentru acest schimb de date și informații calificat cu celelalte state europene, dar în același timp reprezintă și un actor important pe piața națională de combatere a violenței în sport. Suntem furnizori de expertiză atât la nivel național, cât și la nivel internațional și mai nou autoritate de reglementare pentru un standard ocupațional care este aferent conceptului sau meseriei dacă vreți, cum este precizat în COR, în codul ocupațional din România de agent securitate competiției sportive. De asemenea administrăm faimoasa bază de date cu persoane care au un comportament huliganic sau care au fost sancționate pe timpul evenimentelor sportive și deținem poziții cheie prin domnul căpitan Dincă în cadrul unui grup al experților la nivelul consiliului Uniunii Europene care se numește Finktec și de asemenea alături de MTS tot prin aceeași persoană ocupăm poziția de vicepreședinte inclusiv în cadrul comitetului reprezentanților permanenți din cadrul consiliului Europei pentru convenția TRV. După cum vă spuneam, îmi revine deosebita plăcere de a-l invita pe domnul Dincă să vă prezinte pe scurt cum s-a ajuns la această convenție după care o să revin.
Adrian Dincă: Vă mulțumesc, domnule colonel, îi mulțumesc domnului profesor pentru invitație, este o deosebită onoare să particip la această conferință și să vă ofer câteva informații referitoare la noua conferință privind o abordare integrată a securității, siguranței și serviciilor la partidele de fotbal. După cum spunea domnul președinte Burleanu, pilonul referitor la integritatea în sport este unul care ocupă un loc foarte important în cadrul Consiliului Europei. Pot să vă spun că la nivelul convențiilor în sport la Consiliul Europei avem 3 convenții în sport, cea mai importantă din punctul nostru de vedere este Convenția privind comportamentul antisocial al spectatorilor și violența în sport în esență, avem Convenția privind antidopingul care a fost deschisă pentru semnături în anul 1989 și Convenția de la Macolin, convenția referitoare la meci fixing deschisă pentru semnături în 2014 care încă așteaptă după cum vă spuneam mai devreme un acord la nivelul Uniunii Europene privind semnarea și ratificarea de către statele membre. Din punctul nostru de vedere, referitor la expertiza noastră voi face o scurtă prezentare a vechii Convenții TRV, a convenției privind siguranța spectatorilor, Convenția TRV este convenția nr. 120, a fost deschisă pentru semnături în anul 1985 imediat după dezastrul de la Heysel care a însemnat 39 de morți și aproape 600 de răniți. Acest fapt a determinat o reacție europeană, o primă inițiativă la nivel european referitoare la o abordare concertată a fenomenului de prevenire și combatere a violenței în sport, s-a realizat pentru prima oară în istorie faptul că sportul și violența în sport pot produce victime și foarte multe pierderi de vieți omenești, fapt ce este foarte important, de aceea după momentul Heysel la 1 noiembrie 1985 a fost deschisă pentru semnături această convenție care la momentul actual numără 42 de state semnatare, România a semnat-o și a ratificat-o în anul 1998. La momentul actual deținem o poziție de conducere în cadrul comitetului reprezentanților permanenți a acestei convenții, într-un timp relativ scurt am reușit să dobândim această poziție, poziția de vicepreședinte care este pe un mandat de 2 ani cu posibilitatea de a fi reînnoită pentru încă un mandat de 2 ani. Acest fapt vine să recunoască eforturile deosebite duse la nivel național și internațional de către Ministerul Afacerilor Interne prin Jandarmeria Română și Punctul Național Informare Manifestări Sportive împreună cu colegii din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului cu care suntem colegi de delegație la această convenție. Convenția TRV după cum vă spuneam a fost deschisă pentru semnături în 1985, din 1985 până în prezent desigur comportamentul fanilor s-a schimbat categoric, pentru aceasta autoritățile de aplicare a legii au trebuit să adopte noi modalități, au trebuit să-și adapteze procedurile la aceste provocări, fapt pentru care în anul 2012 s-a luat decizia ca Convenția TRV să fie actualizată pe baza bunelor practici acumulate în acești 30 de ani. Procesul de redactare și de agreare la nivelul Consiliului Europei între statele membre și la nivel de experți a noii convenții privind o abordare integrată a securității, serviciilor și siguranței spectatorilor la evenimente sportive a durat 4 ani, în anul 2016 această convenție a fost finalizată, ea a fost deschisă pentru semnături la 3 iulie 2016 pe timpul Campionatului European de Fotbal din Franța la Paris. Domnul profesor spunea mai devreme că a fost nefericit că nu am putut profita de această ocazie pentru a ne număra printre primii semnatari ai acestei convenții. Din păcate am fost destul de implicat în acest proces împreună cu doamna Ciorbaru de la Ministerul Sportului, am încercat cu toate puterile să ne încadrăm în acest termen, însă din păcate birocrația ne-a învins, am avut deplinele puteri după 2 sau 3 zile după ce s-a semnat, n-a depins numai de noi, noi am depus toate eforturile, din fericire am profitat de următorul moment și am semnat convenția la 29 noiembrie. În prezent ne aflăm în proces de ratificare a acesteia, știu că la Ministerul Sportului documentația este pregătită, a fost pregătită împreună cu noi, urmează să intre pe procesul legislativ, desigur pentru rectificare avem nevoie de o lege adoptată de către Parlament, sperăm ca acel târziu până la sfârșitul anului în funcție de program Parlamentului să avem ratificarea. La momentul actual pot să vă informez că 25 de state au semnat noua convenție privind o abordare integrată, ultima dintre acestea este Cipru la data de 4 mai, avem două state care au ratificat deja convenția, Franța și Monaco, pentru a intra în vigoare convenția are nevoie de minimum 3 ratificări, deci la momentul actual noua convenție nu este intrată în vigoare, estimăm că acest lucru se va produce foarte curând, probabil o nouă ratificare va fi în primul semestru al acestui an, deci convenția va intra în vigoare. Pentru stabilirea unui nou comitet a reprezentanților permanenți care reunește experți din rândul statelor membre avem nevoie de 10 ratificări, ceea ce cel mai probabil se va produce anul viitor, deci până anul viitor vom merge pe vechea convenție, urmând ca la momentul în care avem 10 ratificări să trecem la noua convenție. Bineînțeles în momentul în care un stat ratifică această convenție prevederile ei devin obligatorii și trebuie implementate în legislația națională, deci la momentul în care ratificarea se va produce va trebui să implementăm prevederile convenției, să armonizăm legislația națională cu bunele practice incluse în această convenție și principiile acesteia. Desigur o mare parte dintre acestea sunt deja implementate în legislația națională, colegul meu domnul Cernat va face o scurtă trecere în revista principalelor aspecte, componente ale noii convenții. Ce conține convenția urmează să vă prezinte colegul meu după cum v-am spus, Comitetul Reprezentanților Permanenți este forul de conducere care reunește experții statelor membre în cadrul acestei convenții. Scopul principal al acestei convenții este de a promova o abordare integrată a autorităților și a tuturor organizațiilor implicate în desfășurarea unei competiții sau a unui joc sportiv în ceea ce privește prevenirea și combaterea violenței în sport. Sună foarte complicat, o să încerc să explic cu termini cât mai puțin tehnici, dacă Convenția TRV din anul 1985 era bazată pe o abordare foarte reactivă a statului împotriva acestui flagel, adică o abordare de forță în care lipsea dialogul, în care lipsea implicarea tuturor actorilor și se punea un mare accent pe forțele de poliție și pe autoritățile de aplicarea legii care erau puse în fruntea acestui efort. Noua convenție privind o abordare integrată își propune să promoveze un efort comun al tuturor actorilor implicați, și aici nu vorbim numai de autoritățile de aplicare a legii, vorbim și de partenerii privați precum Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă, cluburi organizatoare, societățile de pază care sunt implicate foarte mult în organizarea măsurilor de ordine. Deci plecând de la un model unilateral, un model simplist bazat pe reactivitatea forțelor de ordine în cei 30 de ani bineînțeles s-au adunat foarte multe bune practici care ne-au spus faptul că numai printr-o abordare integrată, prin aducerea tuturor partenerilor în cadrul acestui efort putem avea succes, putem avea eficiență. Convenția are 3 piloni principali: pilonul referitor la siguranța spectatorilor, pilonul referitor la securitate și pilonul referitor la servicii. Siguranța spectatorilor cade în special în sarcina Federației de specialitate sau a cluburilor organizator care o implementează printr-o persoană foarte importantă care la momentul actual nu are poate forța pe care ar trebui s-o aibă și pregătirea, și aici mă refer la responsabilul de ordine siguranță care ar trebui să fie șeful dispozitivului de ordine siguranță în interiorul arenei sportive, aceasta este o persoană care este angajată de club sau de Federația de specialitate, când mă refer la securitate și aici vorbim în special de atribuțiile forțelor de ordine, jandarmerie, poliție, poliție locală. Un lucru foarte important începând cu anul 2008 odată cu aprobarea noii legi, Legea nr. 4 privind prevenirea și combaterea violenței în sport, jandarmeria s-a retras din interiorul stadioanelor, din interior am rămas numai în afara stadioanelor și intervenim numai atunci când firmele de pază sunt depășite de evenimente și trebuie să fie asistate într-un fel de către organele statului. Acest lucru, deși inițial am crezut că va crea o mare problemă, s-a dovedit a fi un lucru foarte bun. Un singur lucru mai avem de lucrat aici, deoarece am scos o forță profesionistă de pe stadion, le-am înlocuit cu stewarzii, stewarzii care nu au același nivel de pregătire ca forțele statului, de aceea continuăm să investim foarte mult în programe de pregătire, desfășurăm acum împreună cu Federația un program de pregătire împreună cu stewarzi, am elaborate un nou standard ocupațional pentru personalul de ordine siguranță din incinta stadioanelor, deci în continuare suntem parteneri, suntem adepții acestei abordări integrate, sprijinim cu tot ce putem efortul, știm că este o sarcină foarte grea atât din partea cluburilor cât și a Federației, sunt costuri pe care le implică ordinea siguranța în incinta arenelor sportive, dar trebuie să ne gândim că mai presus de toate aceste fapte pot ajunge la un moment dat să coste vieți omenești fapt care nu are termen de comparație. Putem vorbi de câștiguri materiale, putem vorbi de sume mari pe care le câștigă, de revenews și așa mai departe, profitul pe care trebuie să-l facă cluburile, însă în momentul în care vom avea o persoană decedată pe stadion din vina noastră a Safety Security cum spunem noi, atunci sunt sigur că va fi un lucru foarte grav și vom avea multe explicații de dat, de aceea toate eforturile noastre sunt îndreptate în această direcție. Am încercat să importăm cele mai bune practice de la nivel European pentru că avem acest privilegiu, sunt state care au investit masiv în domeniul Safety and Security pentru siguranța spectatorilor precum Marea Britanie și știm că la momentul 2008 mare parte din legea noastră privind prevenirea și combaterea violenței în sport a fost inspirată din modelul britanic, model foarte strict și care și-a dovedit efectele, după cum bine știți Marea Britanie a avut mari probleme cu huliganismul în sport și au decretat această zonă de competență ca fiind una de importanță națională, de aceea au investit și foarte mulți bani, am putut beneficia de know how-ul din Marea Britanie, am implementat pe cât posibil legislația națională bunele practici, o mare parte dintre ele s-au dovedit foarte eficiente precum monitorii de securitate exact și structura aceasta din care facem noi parte, punctul național de informare, manifestări sportive care este partea rețelei europene de peste 30 de astfel de puncte care se află în prima linie a luptei împotriva violenței în sport avem o cooperare extraordinară cu UEFA, Uniunea Europeană, Consiliul Europei, cu Federația noastră, deci suntem conectați la tot ce înseamnă bune practici la nivel European. O să-i dau cuvântul înapoi colegului meu, va face o scurtă trecere în revistă a prevederilor convenției. Vă mulțumesc pentru atenție!
Anton Cernat: Vă mulțumesc, domnule Dincă.
Participant: Aș vrea să constat că într-adevăr s-au făcut progrese extraordinar de mari în ceea ce privește organizarea, însă rezultatele nu sunt cele așteptate, cred că acest proces și, vorbind de integrarea măsurilor, acest proces trebuie să se termine cu legislația care prevede sancțiuni pentru cei care încalcă reguli, aici este cheia problemei, noi avem o lege, e adevărat actualizată, dar nu este actualizată la ceea ce se întâmplă în stadioane. Ne întrebăm oare de ce se întâmplă pe stadion un lucru și după 2 săptămâni sau chiar la nivelul unui meci de echipă națională se mai întâmplă același lucru, vorbim și de profesionalismul stewarzilor care nu se ridică la nivelul a ceea ce trebuie să facem, dar ne uităm pe stadioanele din alte țări și vedem că stewarzii nu trebuie să fie niște oameni care să sperie sau să intervină, ei trebuie doar să dirijeze, sunt ca niște plasatori într-o sală de spectacole, cred că legislația trebuie să arate că nu se permite ca acest lucru să se întâmple pe stadioane. Aș face o glumă, în Anglia dacă ați văzut, după ce s-a întâmplat tragedia, s-a schimbat legislația încât ajunsese ca un jucător să bată un spectator și nu invers, era o glumă. Deci felicitări pentru ceea ce se face, simțim într-adevăr că există un cadru organizatoric în dezvoltare, însă trebuie de urgență, cred, ajuns la schimbarea legislației pentru a suferi modificări în sensul sancțiunilor celor care încalcă regulile pe stadion. Știu la nivelul Bucureștiului că există 800 de dosare penale care n-au finalitate și care probabil trenează de ani întregi, ce să înțeleagă spectatorul de bună credință și ce înțelege spectatorul care este implicat în acel dosar dacă nu i se rezolvă dosarul. Mulțumesc!
Anton Cernat: Mulțumesc și eu. Profit de această intervenție a dumneavoastră pentru a vă mulțumi încă o dată pentru că încă din 2006, nu știu dacă vă mai aduceți aminte, noi am început să cooperăm cu partenerii noștri străini pentru aducerea unei echipe de experți care să evalueze România cu privire la modul în care abordăm noi huliganismul și această activitate a debutat cu un meci al dumneavoastră cu Dinamo-Kiev din 2006, din păcate îmi aduc aminte am făcut 1:1 și bătusem 4:1 acolo cu Dică, țin minte, și în București a înscris jucătorul care poartă același nume ca și mine, de asta profit de prezența dumneavoastră pentru a vă mulțumi că încă de atunci am dezvoltat o cooperare foarte bună cu cluburile din România pentru a vedea la ce stadiu ne aflăm și pentru a încerca să îmbunătățim ce infrastructură polițienească aveam atunci și nu numai a noastră, ci și cea de club. Revin la convenție, prevederile convenției pot fi rezumate pe 8 direcții de acțiune referitoare în mare parte la protocoale multiagenție la nivel național și local în vederea creării acestei abordări care este de noutate, spunem noi, să implice pe toată lumea în acest proces de asigurarea celor 3 piloni referitori la servicii, siguranță și securitate. Respectivele protocoale au în final rolul de a identifica, analiza și evalua riscurile care incumbă unui eveniment sportiv și evaluările respective de riscuri să fie diseminate de către toți partenerii implicați. Respectivele protocoale trebuie să implice atât partenerii publici, cât și cei privați, nu realizăm măsurile numai partea publică sau partea privată. Și, mai mult decât atât, un eveniment sportiv înseamnă atât partea exterioară a arenei sportive, cât și cea interioară, părțile trebuie să creeze strategii naționale și locale care să fie actualizate permanent în baza experienței, după cum vă spunea și colegul, și a bunelor practici atât de la nivel național, cât și de la nivel internațional. Mai mult decât atât cadrul legal și administrativ trebuie să fie permanent actualizat și să precizeze extrem de clar rolul și responsabilitățile fiecărui actor, aceste roluri trebuie să fie complementare și bine încadrate la nivel strategic și operațional. Fac o scurtă mențiune cu privire la situația din România, noi avem o comisie constituită în anul 2002, Comisia Națională de Acțiune împotriva violenței în sport, care din păcate ușor, ușor a început să aibă un rol decorativ, ea întrunește într-adevăr reprezentanți de la mai multe structuri, mai multe ministere și ar trebui să creeze și să implementeze strategia națională a României de luptă împotriva violenței. Din păcate, neîntrunindu-se periodic și neavând reprezentanți permanenți cu puteri decizionale, acest rol ușor, ușor al Comisiei a fost diminuat. Ar trebui s-o revitalizăm împreună cu colegii de la Ministerul Tineretului și Sportului și cu partenerii noștri de la federații și de la cluburile principale, s-o facem cumva să ne întrunim periodic și să avem membrii cheie care să rămână permanent pe pozițiile respective sau cât mai mult. Cei trei piloni de care vă vorbea colegul meu servicii, siguranță și securitate în arenele sportive, cadrul de reglementare trebuie să oblige în accepțiunea celor care au creat această convenție, trebuie să oblige organizatorul să consulte toți actorii implicați. Autoritățile trebuie să creeze un cadru de reglementare care să garanteze eficiența procedurilor de licențiere și certificare a arenelor sportive, fie că vorbim aici de stadioane, fie că vorbim de săli de sport, și mai mult decât atât să monitorizeze aplicarea acestor proceduri. Părțile trebuie să asigure standarde unitare de infrastructură și design care implică un management al mulțimilor eficient, observăm că se construiesc stadioane noi, într-adevăr este un proiect foarte bun demarat la nivel național, dar de fiecare dată de câte ori se construiește un stadion încep să apară discuțiile cum ar trebui și ce trebuie să conțină stadionul respectiv, arena respectivă, cum trebuie să fie porțile, câte porți anume sau căi de evacuare, unde trebuie să fie un punct de comandă, ce SSTV trebuie să aibă și cum să fie scaunele amplasate sau tribunele sau peluzele. În România există un sistem de licențiere diferit în funcție de ramura sportivă, iar certificarea nu are un caracter unitar. Încerc și vreau să fac o atingere la subiectul de betting, dar doar în treacăt, făcând o referire la cazul din Marea Britanie unde există o autoritate care se numește SGSA (Sport Grounds Safety Authority) care are 9 inspectori teritoriali însărcinați cu certificarea stadioanelor din toate punctele de vedere, din cel al serviciilor Safety și Security. Respectiva autoritate este bugetată de către statul britanic, anul trecut a beneficiat de un buget aproximativ 1 milion de lire sterline pentru a certifica stadioanele, iar banii respectivi provin din taxele pe pariuri sportive care vin la bugetul consolidat al statului britanic, dar un procent din taxele pe pariuri sportive sunt alocate acestei entități.
Răzvan Burleanu: Ca să profit de ocazia asta, fiindcă suntem online și colegii mei care mă asistă au avut grijă să mă informeze deja. Deci în momentul de față avem 3 legislații naționale, Franța, Ungaria și Polonia, unde legislația națională are prevederi legale în ceea ce înseamnă nevoia acordurilor din partea organizatorilor competițiilor sportive pentru drepturile de betting. Iar că a fost întrebat de act, în ceea ce înseamnă Franța avem Codul sportului art. 333 alin. (1). Îl informați dumneavoastră. Mulțumesc mult.
Anton Cernat: Bun. Revenim la convenție. Părțile trebuie să stabilească proceduri extrem de clare cu privire la aspectele care au un impact mai ales asupra managementului mulțimilor pe cei 3 piloni, în special cu privire la situațiile de urgență, folosirea de materiale pirotehnice, comportamentul violent, comportamentul rasist sau discriminatoriu. Din păcate, specificul românesc ne demonstrează faptul că avem o atitudine reactivă și nu una proactivă, avem reacții după evenimente tragice și dacă stau să-mi aduc bine aminte în 2016 am avut înregistrat decesul lui Patrick Ekeng, un jucător al echipei Dinamo. Au fost nenumărate discuții cu privire la modul în care s-a realizat intervenția medicală la specializarea personalului medical de atunci a dotării și a calificării acestui personal. Dacă mă refer la tragedia Colectiv, aceasta a avut impact asupra certificării ISU a arenelor sportive, inclusiv cunoașteți cazul arenei naționale care a stat fără certificare ISU o perioadă destul de lungă de timp. Dacă mă refer la violențele provocate de suporterii maghiari cu ocazia partidei cu România din 06.09.2013 la fel au fost nenumărate discuții cu privire la modul în care intervin stewarzii și ce calificare au ei pentru a avea contact direct cu suporterii și a-i scoate într-un mod brutal din arena sportivă. Închei paranteza, revin la convenție, părțile trebuie să asigure că toți actorii care asigură cei 3 piloni trebuie să aibă pregătirea necesară și echipamentul adecvat. Făcea referire colegul meu cu privire la welcomingul pe care trebuie să-l realizeze organizatorul, și nu mă refer la facilități ci la contactul pe care-l are prin stewarzi, primul contact pe care-l are spectatorul cu organizatorul este prin stewarzi. Acești stewarzi nu au pregătire unitară, ca atare noi cu ajutorul colegilor de la Ministerul Tineretului și Sportului, de la Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și alte câteva entități importante am creat un nou standard ocupațional de care vă vorbeam, se numește Agent de Securitate și Competiții sportive, el este pe piața muncii acum la liber, poate fi folosit de către orice furnizor de formare profesională pentru a pregăti acești stewarzi. Convenția încurajează de asemenea părțile să atragă în arena sportivă prin această politică de welcoming și prin facilități bineînțeles corespondența tuturor segmentelor sociale, fie că vorbim de copii, fie că vorbim de persoane cu dizabilități sau persoane în vârstă. Observați că din cauza violențelor întrucât, și făcea referire inclusiv domnul președinte, sportul într-adevăr se vinde, vorbea de drepturile de televizare pentru meciurile de fotbal, sportul într-adevăr se vinde, dar violența din păcate se vinde și mai bine. Am observat din conlucrarea noastră cu UEFA că au apărut deja niște măsuri pentru a restrânge cumva această mediatizare a violențelor pe stadioane pe arenele sportive. UEFA are o politică interesantă care trasează sarcina operatorului care filmează ca în momentul în care se întâmplă ceva în tribune camera să fie schimbată, unghiul de filmare să fie schimbat astfel încât violențele să nu fie puternic mediatizate, pot fi discutate, dar intenția suporterilor din analizele noastre este ca evenimentul sportiv să constituie un fel de pârghie pentru a-și promova ideile sau pentru a-și promova mesaje care nu au legătură cu evenimentul sportiv, ca atare politica UEFA considerăm noi că este extrem de importantă de a nu filma ce se întâmplă în tribune în momentul în care au loc incidente. Bineînțeles convenția se referă inclusiv la promovarea campaniilor fairplay sau combatere a rasismului sau violenței. Când vorbim de un eveniment sportiv asta nu înseamnă că totul se întâmplă, după cum vă spuneam, numai în incinta arenei sportive, un eveniment sportiv implică trasee de deplasare, puncte de adunare pentru suporteri, centre, de obicei, acestea sunt gările, autogările, sau aeroporturile, sau punctele de interes istoric, sau centrele orașelor. Ca atare, un astfel de eveniment comportă cooperare între primărie, municipalitate dacă vreți, autorități polițienești, autoritatea locală și cea de business care este interesată spre exemplu să comercializeze băuturi alcoolice dacă vreți sau altfel de produse tradiționale, asociațiile de suporteri, cluburile sportive sau federațiile de specialitate, toți acești actori trebuie să conlucreze și să evalueze riscurile astfel încât să poată crea un mediu ospitalier atât pentru suporteri, cât și pentru comunitatea locală care este oarecum afectată. O altă direcție de acțiune pe care o menționează această convenție, o să încerc să fiu din ce în ce mai scurt, este vorba despre planurile de urgență și evacuare, acestea trebuie să fie bineînțeles realizate cu un design multiagenție în care fiecare parte să aibă definit în mod clar rolul și ce responsabilitate are. Mai mult decât atât, aceste planuri de urgență trebuie să fie verificate prin exerciții comune periodice. Ne confruntăm, fac o paranteză pentru societatea românească, ne confruntăm în general cu o mentalitate balcanică prin atitudinile exprimate de genul “nu s-a întâmplat până acum, n-o să se întâmple nici de acum încolo” sau în cazul unui eveniment care este în momentul acela organizat, permitem accesul unui număr foarte mare de suporteri, spre exemplu, în arenele sportive pentru a nu crea o stare de nemulțumire în rândul suporterilor care vin, nu au bilet dar vor să participe la respectivul eveniment, iar organizatorul câteodată urmărește acest lucru pentru obținerea unui beneficiu financiar. Exemplific doar două cazuri și îmi pare rău dar o să fie unul dintre ele cu Steaua când a jucat la Baia Mare, dar nu este vorba de suporterii steliști totuși, doar că a jucat Steaua. Au jucat în Cupa României, iar comunitatea locală dorea să participe într-un număr cât mai mare la acest eveniment ca atare, deși arena sportivă avea un număr aproximativ de numai 7000 locuri, pe arena respectivă au reușit să intre cumva aproape 12000, în Media se spunea chiar de 15000 de persoane. Vă dați seama că un singur eveniment, un singur incident care ar fi putut produce panică ar fi generat morți și răniți într-un scenariu asemănător cu cel de la Hillsboro din ‘89 din Anglia, din fericire nu s-a întâmplat acest lucru și pentru a trece și într-un alt domeniu, nu numai cel fotbalistic, putem să exemplificăm cazul partidei de hochei dintre România și Finlanda din 2013, într-un patinoar din Brașov au reușit cumva să fie înghesuiți 2000 de persoane la o capacitate de 1000 și ceva, ceea ce la fel putea conduce la incidente grave cu implicații asupra sănătății sau vieții participanților. Mai departe interacțiunea cu suporterii și comunitatea locală este la fel un subiect destul de important abordat de către convenție întrucât măsurile adoptate de autorități sau de club, dar în general de autorități trebuie să fie înțelese atât de suporteri, cât și de comunitatea locală, spre exemplu dacă blocăm o cale, o arteră rutieră sau o zonă anume comunitatea trebuie să știe, la fel și suporterii. Ca atare trebuie să implementăm un concept de dialog și o campanie de informare adecvată pe diverse canale fie că vorbim de rețele de socializare sau ale clubului, ale poliției sau ale asociațiilor de suporteri, mai mult consider și la fel specialiștii care au lucrat la această convenție consideră că feedback-ul după eveniment este foarte important pentru a regla anumite disfuncționalități. O să trec destul de repede peste acest subiect strategic și operațiuni de ordine publică fiind de apanajul nostru în mod exclusiv, dar o să fac câteva precizări, o strategie de ordine și siguranță publică trebuie redefinită pe baza bunelor practici și, cum spuneați și dumneavoastră, câteodată un caz se judecă fără să țină cont de celelalte evenimente judecate anterior, o strategie trebuie să fie focusată în special pe colectarea calificată de informații certe, o evaluare a riscurilor continuă, o folosire a resursei umane cel puțin din perspectiva noastră bazată pe riscuri, adică un low profile sau high profile în funcție de cum sunt informațiile și riscurile evaluate și un dialog permanent cu suporterii și cu comunitatea locală. Bineînțeles dacă se întâmplă ceva este imperios necesar să fie documentat un eveniment, o infracțiune spre exemplu, bine documentată și o colectare adecvată de probă este obligatorie pentru sancționare adecvată. Următoarea, penultima linie de fapt, penultima direcție de acțiune este prevenirea și combaterea comportamentului huliganic la care făcea referire inclusiv președintele Federației Române de Fotbal, părțile trebuie să asigure o politică foarte clară de excludere a persoanelor sau a grupelor care au comis fapte de natură antisocială, dau exemplul României, noi avem implementat un sistem novator de interzicere, asta înseamnă că putem interzice o persoană care a comis o faptă antisocială, fie că vorbim de contravenție sau fie că vorbim de infracțiune, la o contravenție poate fi asociată măsura complementară a interzicerii, asta înseamnă că un agent constatator poate interzice un huligan pe o perioadă de la 6 luni la un an de zile în mod direct imediat după ce a săvârșit respectiva faptă. Când trecem în spectru penal, respectivii huligani, o să-i numesc în felul acesta, pot fi sancționați cu această măsură a interzicerii de către procuror sau de către instanță, iar măsura interzicerii variază putând fi de până la câțiva ani de zile. Ca să revin la România avem, după cum vă spuneam, 282 de astfel de interziceri, iar în ceea ce privește fenomenul antisocial conex evenimentelor sportive la nivelul anului 2016 aveam următoarea cotă: 878 de fapte antisociale din care 702 erau contravenții și 176 infracțiuni. Ce este important, dacă mă refer doar la infracțiuni, 124 s-au petrecut în interiorul arenelor sportive și 52 în exterior. O altă referire la spectrul penal este că 59% dintre infracțiuni se referă la folosirea de material pirotehnice, revin la faptul că avem o cooperare foarte bună cu UEFA, UEFA care dezvoltă politici de combaterea fenomenului infracțional și contravențional de altfel în cooperare cu noi și care încearcă să aducă alternative care să nu afecteze cumva Cultura Ultras, aceasta presupune lumină și culoare de fiecare dată și zgomot foarte mult și UEFA încearcă cumva ca măsurile adoptate să aibă un efect cât mai mic, ca atare încearcă să implementeze pe piață un dispozitiv Led care produce lumină doar fără să producă fum care este nociv pentru toți cei care se află în jurul celui care folosește un material pirotehnic, este destul de scump din păcate, dar ușor, ușor încercăm să-l promovăm și să-l adoptăm și la noi în țară. Profit de asemenea de context pentru a preciza faptul că pedepsele aplicate pentru infracțiunile comise în contextul evenimentelor sportive nu reflectă cu adevărat realitatea, ele sunt comise într-un context care poate provoca panică, însă sunt judecate izolat, ca atare finalitatea dosarelor penale pentru infracțiuni comise în contextul unor evenimente sportive prinde forma cifrelor și nu a numerelor când vorbim de procent. Dacă-mi aduc bine aminte în anul 2015 finalitatea dosarelor pentru infracțiuni se ridicase cifra în jurul valorii de 1%, practic respectivii continuau să participe la evenimente sportive fără să aibă dosarul finalizat. Câteodată, din păcate, doar presiunea mass-media forțează apariția anumitor condamnări, îmi pare rău să spun asta și dau exemplul din 2007, celebrul caz Tweety când un suporter al echipei Steaua lovește un cameraman, faptul că a beneficiat de o mediatizare excesivă a condus, în opinia noastră, printre altele să spunem la o condamnare mai rapidă. De altfel, în 2008, cu ocazia unei partide U Cluj cu CFR, unul dintre jandarmii noștri este lovit de către un suporter de la U Cluj cu o cărămidă în cap după care colegii lui continuă să lovească în cap cu picioarele, la fel condamnarea acestuia apare după foarte mult timp. În 2011 probabil vă aduceți aminte că un jucător al Stelei este lovit de un suporter a lui Petrolul pe teren. Iar cel mai recent exemplu este cel asociat evenimentelor din Piața Victoriei din februarie din acest an, când suporterii mai multor galerii din România în spețe rapid Dinamo și Petrolul provoacă panică și incidente în rândul unui eveniment de masă. Bun, revin la convenție, părțile trebuie să coopereze astfel încât persoanele care au un astfel de comportament să fie sancționate fie pe teritoriul lor sau fie pe teritoriul țării din care provin, părțile trebuie să confere competențe specifice autorităților judiciare sau instanțelor astfel încât acestea să poată impune restricții de călătorie, de deplasare a huliganilor în alte state. Și, în sfârșit ajung la ultimul punct, se referă la cooperarea polițienească internațională, convenția face trimitere la structurile de tip PNIMS sau Punct Național de Informare Fotbal pe care o și conduc, aceste structuri trebuie să reprezinte unica sursă de expertiză pe dinamica și riscurile asociate grupurilor de suporteri. Închei această scurtă prezentare, sper că a fost scurtă, cu precizarea faptului că am pus la dispoziția organizatorului acestui eveniment câteva broșuri de prezentare a acestei convenții a Consiliului Europei. Mulțumesc pentru atenție!
Cristian Jura: Noi vă mulțumim. E clar că avem nevoie de securitate pe stadioane, au fost evenimente și mai recente la un meci de handbal la Constanța care au fost prezentate de mass-media, dar din păcate, și o zic cu regret, nici nu a fost așa o cultură a organizațiilor suporterilor care să vină cumva, există niște organizații europene a suporterilor, n-am văzut organizații din România care să fie membre acolo, pentru că și acolo se produc tot felul de informări, sunt schimburi de experiență între suporteri, adică există un soi de viață socială a suporterilor la nivel European, dar asta vă spun din păcate pe ai noștri cel puțin din România nu i-am văzut neapărat implicați, bune practici, cum procedează unii, cum procedează alții, sunt tot felul de acțiuni care se fac, o zic cu părere de rău. Bun, dacă sunt întrebări? Cred că toată lumea așteaptă o prezentare. Aveți o întrebare, vă rog.
Participant: Doar o scurtă întrebare. Mă întreb care este cauza psihologică pentru care se produc aceste incidente, mai ales cu adresa la fotbal fiindcă văd că fotbalul generează, cred că este sportul principal care generează aceste incidente violente, dacă și convenția are în vedere acest aspect?
Anton Cernat: Cauzele, din câte am analizat și noi până acum, sunt diverse. În accepțiunea lor stadionul reprezintă un spațiu de refulare sau un spațiu în care trebuie să-și promoveze mesaje pentru a promova ceva anume. Din câte am observat la noi cel puțin, există persoane sancționate care provin din diverse medii, avem doctori, avem profesori, avem persoane fără loc de muncă, deci ca atare nu există un tipar anume al infractorului sau al huliganului, există doar un comportament de grup pe care noi încercăm să-l disipăm respectivul comportament prin implementarea conceptului de dialog. Dialogul înseamnă că cel care se află în fața noastră nu este un inamic, încercăm să creăm o pârghie și să spargem bariera asta autoritate sau grup supravegheat. Se aude faptul că suntem stat polițienesc și că avem o abordare unilaterală și represivă de fiecare dată, noi încercăm să spargem această barieră implementând două concepte, primul este conceptul ofițerului de dialog și al doilea cel de Monitor de Securitate, Monitorul de Securitate în speță are rolul de a cunoaște galeria, iar galeria să-l cunoască pe el, efectuează chiar deplasări împreună cu acesta tocmai pentru a sparge această barieră și cumva a elimina atitudinea aceea de grup, faptul că cineva poate fi ascuns în umbra grupului este spartă tocmai de acest concept. Cred că asta este până la urmă, dialogul trebuie să constituie ultima pârghie, de fapt prima și singura pârghie de comunicare cu acești suporteri și pentru a elimina astfel de comportamente.
Cristian Jura: Ok, mulțumim foarte mult pentru prezentare. Am depășit puțin timpul alocat primei sesiuni, dar nu face nimica.
Participant: Aș mai avea eu o scurtă întrebare dacă se poate. Ași făcut o mențiune despre sancțiuni aplicate, fie în cadrul dosarelor penale, fie în materie contravențională, respectiv interzicerea de a mai participa la diverse evenimente sportive. În cazul sancțiunilor penale aplicate înțeleg că supravegherea executării efective a acestora se poate face de organele de urmărire penală, în cazul sancțiunilor contravenționale cine supraveghează dacă acestea efectiv sunt executate, pentru că nu știu dacă există un mijloc efectiv de identificare a celor cărora le este interzis să participe la evenimente sportive la momentul la care ei intră în diverse arene?
Anton Cernat: Mulțumesc de întrebare, este deosebit de interesantă. Într-adevăr există un instrument, încercăm să nu-l devoalăm, dar totuși fiind într-un mediu diferit răspund la întrebare prin faptul că noi am implementat acest concept de Monitor de Securitate, cunoaște galeria, cunoaște ce persoane compun galeria respectivă și cine are interdicția aplicată, el de fiecare dată va informa comandantul acțiunii, fac o scurtă precizare, la fiecare eveniment sportiv există un comandant al acțiunii care este de obicei un jandarm, care are un grad destul de înalt și care coordonează toate măsurile de ordine și siguranță publică. Întotdeauna comandantul acțiunii va cunoaște că va avea interziși în zonă sau în apropierea arenei sportive sau chiar în interior, în cazul în care sunt în interior se aplică măsurile legale bineînțeles, persoana este extrasă de acolo, întotdeauna sunt cunoscuți de Monitorii de Securitate în primă instanță, și 2 există inclusiv o politică de self-policing adică grupul în sine capătă încredere și comunică cu noi și își face curățenie în propria ei curte, adică își elimină interzișii de la propriile lor decizii, spun “vrem să ne disociem de tine, provoci probleme, ca atare nu mai mergi cu noi”.
Participant: Adică acest om care cunoaște lista cu interzișii și-I recunoaște după semnal, asta înseamnă că nu există și mijloace tehnice de identificare?
Anton Cernat: Ba da, există, bineînțeles, dar sunt complementare absolut.
Participant: Mulțumesc.
Cristian Jura: Bun, nu vreau să lungesc prea mult finalul primei părți, dar la nivelul UEFA există un mecanism foarte interesant de monitorizare Shadow, deci practic UEFA dă niște bilete la meciurile evident internaționale și există niște persoane care nu sunt cunoscute nici de cluburi, nici de Jandarmerie, nici de nimeni, dar care monitorizează doar aspectele referitoare la rasism și xenofobie care ar putea să apară pe stadion, și de obicei aceste rapoarte sunt luate în considerare la sfârșitul meciului. Este un mecanism foarte interesant pentru că poate aplica oricine să devină un astfel de shadow monitor practic, primește bilete gratuit de la UEFA, vede meciurile respective, bineînțeles că este pe stadion, de ce, ca să monitorizeze să vadă evenimentele care se întâmplă pe stadion și la sfârșit face un raport. Acest mecanism este gestionat de o organizație neguvernamentală care se numește FARE, cei care au o colaborare în acest sens cu UEFA, repet practic este strict, nu știi dacă există un monitor de genul acesta pe stadion sau nu este, doar cei de la UEFA știu asta. Bun, mai sunt întrebări legate Siguranță, Securitate, Jandarmerie? Nu. Trecem la ultima prezentare care abordează o temă extraordinar de sensibilă, care afectează fotbalul și sportul românesc în general în ultima perioadă și anume insolvența entităților sportive și îi dau cuvântul doamnei avocat Anca Iordănescu.
Anca Iordănescu: Mulțumesc, domnule profesor, și pentru invitație, mulțumesc și dumneavoastră pentru prezență. Am rămas cu mai puțin timp, dar este o temă atât de mediatizată încât voi încerca s-o abordez cât mai pe scurt. Așa cum menționa și domnul președinte Burleanu, Comisia comunităților europene a adoptat în 2007 Cartea Albă privind sportul, această carte albă conține un sondaj Eurobarometru, efectuat în noiembrie 2004, care dă o dimensiune interesului membrilor și cetățenilor Uniunii Europene cu privire la sport. Acest sondaj menționează că peste 60% din cetățenii Uniunii Europene fac sport în mod regulat și sunt afiliați sau participă în cadrul a peste 700 de mii de cluburi sportive pe teritoriul Uniunii Europene. De aici intervine și importanța criteriului financiar, deși la noi insolvența este o temă relativ recentă ea apare în Uniunea Europeană, spre exemplu în Anglia încă din 1960-1970. Această intrare în insolvență a entităților sportive a fost foarte mediatizată de importanța pe care o deține fotbalul în contextul sportiv fiind denumit sportul rege. Conform raportului de licențiere publicat de UEFA în anul 2010, 56% din cluburile de fotbal participante în competițiile naționale la nivel înalt au raportat pierderi în acest an, acesta a fost motivul pentru care UEFA a fost nevoită să implementeze acele regulamente de fairplay financiar și de monitorizare nemaipermițând participarea în Cupele Europene a cluburilor în insolvență. În România, Legea insolvenței a fost, ca să-i spunem așa, upgradată în anul 2014, modernizată și adusă mult mai aproape de cerințele europene, dar din păcate este încă prea devreme să anticipăm efectele acestei legi vizavi de sport. Trecând peste prezentarea legii insolvenței pe care sunt convinsă că o cunoașteți cu toții, trec la sintetizarea fenomenului insolvenței în România cu privire la cluburile de fotbal. Deși mediatizarea s-a făcut pe câteva cluburi de fotbal, avem cunoștință despre șaptesprezece, optsprezece cluburi de fotbal în insolvență, numărul lor din anul 1998, când a fost primul caz, este de peste șaptezeci. Deci, peste șaptezeci de cluburi de fotbal din România, au intrat în insolvență până în prezent. Primul, deschizătorul de drumuri ca să îl numim așa, a fost Fotbal Club Oradea, care a intrat în procedura de insolvență în anul 1998 și ulterior în faliment, în anul 2007. În momentul acesta dosarul este închis, finalizat, această entitate fiind dizolvată. Următorul a fost FC Argeș în 2005, Fotbal Club Baia Mare în 2005, nume foarte importante, Fotbal Club Universitatea Craiova, în 2007, de fapt toate entitățile legate de Universitatea Craiova, la fel și cele legate de Timișoara, la un moment dat au intrat în insolvență, fiind în prezent în faliment sau în perioada de observație. Farul Constanța – 2010, Politehnica Iași – 2010, Gloria Buzău – 2012, Rapid – 2012, Universitatea Cluj – 2013, UTA – 2013, Dinamo – 2014, Sportul Studențesc – 2014, Brașov – 2015, CFR – 2015, Vaslui – 2015, urmând ultima insolvență, ca dată, este cea a Clubului Sportiv Gaz Metan Mediaș, în anul 2016. Deci puteți observa că din ce în ce mai mult, dacă la început aveam un număr de deschideri de procedură, două, maxim trei pe an, observăm din ce în ce mai multe. Din toate aceste șaptezeci de cluburi care au parcurs într-un fel sau altul procedura insolvenței, unul singur a reușit performanța de a finaliza această procedură cu succes, bineînțeles, până în prezent, acela fiind Dinamo București, care a închis perioada de reorganizare cu succes. Avem, sau cel puțin sperăm că și cel de-al doilea club de fotbal din România, respectiv CFR Cluj, care se află în perioada de reorganizare aproape finalizată, deci au solicitare de închidere a procedurii, și aceasta se va finaliza cu succes. În rest, dintre toate aceste societăți pe care vi le-am menționat pe scurt, peste 60% sunt în prezent dizolvate, deci au încheiat procedura de insolvență cu faliment, fiind în prezent dizolvate, deci nemaiexistând. Acesta este un indicator, din păcate un indicator al fragilității financiare a fotbalului românesc, în sensul în care veniturile unui club de fotbal provin din niște surse foarte, foarte limitate. Aceste surse, deși planurile de reorganizare sau analizele financiare ale acestor cluburi prevăd surse de finanțare din ticketing, din vânzări de materiale promoționale, acestea în realitate sunt destul de limitate. Principalele surse de venit sunt veniturile din drepturile de televizare și diversele „sponsorizări”, ca să le numim așa, adică sumele avansate de asociați, de finanțatori, sau de către diversele consilii locale sau instituții de care aparțin aceste cluburi de fotbal și de aici intrăm într-un cerc vicios care este următorul: lipsa de performanță aduce diminuare consistentă a veniturilor. Fără aceste venituri nu se poate face performanță. Un investitor își dorește să facă performanță, își dorește să facă un business din acel club de fotbal și să câștige. În momentul în care acel club de fotbal începe să piardă venituri din ticketing, oamenii nu mai vin să vadă acele meciuri și din cauza componentelor violenței pe stadioane și așa mai departe, ce susțineau și colegii mei. Veniturile scad, mediatizarea scade, nu se mai investește în acel club de fotbal și invariabil acel club de fotbal intră în insolvență. Deși există o percepție, percepția generală este aceea că aceste entități au ajuns în insolvență datorită unei exuberanțe irațională cu care au fost cheltuiți banii din aceste cluburi, au fost făcute transferuri pe sume foarte mari, aceste entități s-au obligat și au sumat plata unor salarii care depășeau cu mult bugetele și estimările de încasări. Cu toate acestea, motivul principal este această lipsă de interes și de investiții în fotbalul românesc. Veniturile generate din vânzarea de bilete din materiale promoționale din marketing sunt infime și nu pot susține cheltuielile unui club de fotbal. Inclusiv regulamentul de fairplay financiar al UEFA prevede sau a venit tocmai în scopul de a de a implementa mai multă disciplină în gestionarea financiară a veniturilor unui club. După cum bine știți această procedură a insolvenței cluburilor de fotbal din România a generat litigii nenumărate atât în fața comisiilor din cadrul Federației Române de Fotbal cât și în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, o parte din ele soluționate în favoarea cluburilor, o altă parte în favoarea federației. După modificarea regulamentului cât și după înserarea mult mai clară a noțiunii de datorie financiară restantă și când această datorie financiară este considerată restantă în cazul unui club în insolvență, respectiv de la data la care judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare deja aprobat de creditori, toate datoriile avute de club nu mai sunt considerate a fi scadente sub imperiul regulamentelor sportive. Cu toate acestea, practica din ultimul timp ne-a învățat că deși datoriile acestea nu mai sunt scadente clubul poate fi sancționat atât în procedura de licențiere cât și în procedura de monitorizare, soluția pronunțată de către instanțele sportive de la noi, de către comisiile noastre a fost susținută în anumite cazuri și de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Putem menționa în acest sens, pe rolul Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au fost două litigii ale CFR Cluj soluționate în mod diferit, în sensul în care o decizie a comisiilor de la noi a fost susținută și efectele acesteia au fost suspendate pe durata procedurii insolventei, într-un alt dosar clubul CFR Cluj a fost depunctat cu, dacă nu mă înșel, 6 puncte pentru datorii financiare restante către jucători, foști angajați. Pe scurt, mai aștept întrebări.
Cristian Jura: Ok, mulțumim frumos. Dacă sunt întrebări în ceea ce privește insolvența entităților sportive. Vă rog.
Participant: Nu știu ce ar trebui să vedem în apariția legii insolvenței și aplicarea ei în cadrul organizațiilor sportive, a cluburilor în speță. Poate că pentru unii este o salvare, poate că pentru alții e un moment în care se atrage atenția, dar aș vrea să pun următoarea întrebare: aceste litigii care apar pe plan sportiv, credeți că pot fi evitate dacă s-ar corela legislația civilă, în speță legea insolvenței și reglementările sportive?
Anca Iordănescu: În mod sigur da, cu toate că mă îndoiesc că s-ar putea modifica o lege ca aceasta să fie conformă regulamentelor sportive. Mai degrabă, sau ar putea fi modificate regulamentele sportive. Chiar am avut o discuție cu domnul președinte Burleanu la un moment dat pe acest subiect și dânsul spunea că au fost purtate anumite discuții în legătură cu acest subiect și are o propunere comună și cu Ministerul Finanțelor, am înțeles de la dânsul, deci există această posibilitate, într-adevăr. Da, multe litigii s-ar rezolva în acest mod, pentru că, din păcate, numărul de insolvențe va fi din ce în ce mai mare, având în vedere că sursele, exact cum menționăm anterior, sursele de finanțare sunt foarte, foarte limitate în acest moment, ne vom găsi din ce în ce mai des în situația aceasta.
Cristian Jura: Păi ne dați o veste tristă dacă vor fi din ce în ce mai multe insolvențe.
Anca Iordănescu: Aveți mai mult de lucru la TAS.
Cristian Jura: Nu, nu neapărat, eu mă refer din perspectiva campionatului.
Anca Iordănescu: Da.
Cristian Jura: Pentru că lucrurile acestea, până la urmă, macină campionatul.
Anca Iordănescu: Este foarte ușor de văzut evoluția ascendentă, trendul în momentul acesta și nu mai sunt insolvențe neapărat deschise la cererea debitorului, adică dacă până acum spuneam că aceste cereri ale debitorului sunt o modalitate de a beneficia de un anumit avantaj, de a eluda într-un fel sau altul regulamentele sportive, ultimele insolvențe au fost deschise la cererea creditorilor, sau cel puțin ultima insolvență a fost deschisă la cererea creditorilor.
Participant: Dacă îmi permiteți.
Cristian Jura: Da, un microfon.
Participant: După cunoștința mea, în continuarea problemei ridicate de domnul președinte Argăseala, după cunoștința mea, marea majoritate a litigiilor care au ajuns la TAS au avut o cauză, mă refer la societățile în insolvență. Bineînțeles, au avut o cauză comună, neconcordanța între legea specială care este legea insolvenței, legea specială în materia insolvenței și regulamentele sportive și dintr-o pornire a comisiilor de la federație, acesta este adevărul, cel puțin perceput de mine, de a nu lua în considerație legea insolvenței. Pur și simplu a ignorat faptul că este o lege specială, că este un principiu care spune că acolo unde este o lege specială aceea trebuie să se aplice în acel domeniu. Și atunci, din această pornire diferența de abordare a noțiunilor de bază ale legii insolvenței. Încă sunt câteva principii, care dacă ar fi fost respectate de comisii, în mod sigur nu s-ar fi ajuns la litigii, adică ce înseamnă aceea creanță, care poate să fie plătită după deschiderea procedurii foarte greu. De exemplu, la Universitatea Cluj n-am reușit să convingem instanțele sportive că nu exista datorie atât timp cât nu există o cerere de înscriere la masa credală și că societatea aceea care este în perioada de observație nu neapărat în reorganizare, în perioada de observație. în momentul în care s-a admis cererea, el nu mai poate să facă legal nicio plată dintre creanțele născute anterior deschiderii procedurii, fiindcă ceasta a fost prima barieră la licențiere. A intrat în insolvență, în niciun caz nu poți să satisfaci criteriul financiar câtă vreme aveai datorii născute înainte de data deschiderii procedurii, iar tu și să fi vrut să le plătești, nu puteai să le plătești că nu îți dădea voie legea, erau operațiuni nule. Nu a fost chip să depășim acest moment, deci nu a fost chip să convingem comisiile sportive că există acest principiu.
Cristian Jura: Vorbiți de comisiile de la noi de la FRF?
Participant: De la noi de la FRF, evident. S-a ajuns la TAS, la TAS Universitatea Cluj a câștigat, culmea, avocații au reușit să convingă instanțele internaționale și noi nu am reușit în plan intern.
Anca Iordănescu: Pe de altă parte, există acest sistem, din păcate sau din fericire, acest sistem al depunctării, chiar al retrogradării pentru intrarea în insolvență, există implementat în Anglia și, din ce am înțeles, dorința Federației Române de Fotbal, este să introducă, dacă nu a fost deja introdus, pentru sezonul 2018 – 2019, adică cluburile care intră în insolvență vor fi automat retrogradate. Ceea ce înseamnă, din punct de vedere sportiv, să-i spunem așa, o curățare a mediului, dar din punct de vedere al societății respective echivalează cu falimentul, nu există niciun fel de posibilitate ca acel club să poată trece de perioada de reorganizare.
Participant: Dacă îmi permiteți.
Participant: Numai o secundă și închei. Deci, dacă totuși nu se va ajunge la a accepta că trebuie aplicat dreptul material și, măcar în domeniul acesta, în domeniul sportiv, litigiile vor fi probabil în creștere. Dacă sunt multe cluburi sportive care sunt în stare de insolvență, chiar dacă nu este deschisă insolvența, există iminența insolvenței, deci ne putem aștepta ca și litigiile generate de aceste neconcordanțe să crească ca număr.
Anca Iordănescu: Cu mențiunea că neintroducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, de frica aplicării unei sancțiuni sportive, poate conduce la o sancțiune penală.
Cristian Jura: Am înțeles, voiați să ne spuneți cu alte cuvinte că, de fapt, în general federațiile ar avea nevoie, nu neapărat de fotbal vorbesc, în general federațiile ar avea nevoie de niște specialiști care să înțeleagă și să facă corelația, să aducă la un numitor comun legislația sportivă în general, și legislația comună, în special insolvența, pentru că se pare că funcționează, din ce ne povestiți dumneavoastră, nu rezultă că au funcționat într-un sistem în care încearcă cumva să ignore că există insolvență și atunci s-a ajuns într-o situație destul de complicată, repet, nu vorbesc neapărat de fotbal, vorbesc așa în general.
Anca Iordănescu: În general, da.
Participant: Exact aceasta este realitatea.
Cristian Jura: S-a modificat și legea. Da, vă rog,
Participant: Dacă îmi permiteți, Adrian Stângaciu de la Federația Romană de Fotbal, că tot s-a pus problema. Ceea ce voiam să subliniez este faptul că nu s-a discutat și nu s-a aprobat nimic de genul ca un club să fie sancționat pentru faptul că intră în insolvență, pentru că așa cum se pare că lumea tinde să creadă că nu s-a întâmplat la Federația Romană de Fotbal, uitați că se întâmplă, ținem cont de legislația națională și nu poți în temeiul legii insolvenței să sancționezi un club sau orice fel de structură sportivă, pentru motivul intrării în insolvență. Este adevărat că se pune problema de sancționare pentru datorii restante. Este o altă discuție, o altă noțiune, dar nu pentru motivul intrării în insolvență.
Participant: Ar fi mai bine dacă ar exista o sancțiunea din aceasta.
Participant: Nu poți să aplici o astfel de sancțiune pentru că încalci legea.
Participant: Sancțiunile care sunt aplicate sunt cumva așa prin ricoșeu, adică nu îl sancționez că e în insolvență, dar îl sancționez că nu plătește, când știu foarte bine că nu poate să plătească, legal nu poate să plătească, sau nu-l sancționez pentru asta, dar îl sancționez depunctându-l.
Anca Iordănescu: Sancționăm de anul viitor pentru datorii restante către fisc.
Participant: Exact, datorii restante, dar nu pentru motivul intrării în insolvență. Sunt cluburi care sunt în insolvență și n-au fost sancționate nicicum de comisiile de licențiere, pentru simplul fapt că nu aveau datorii restante, înțelesul noțiunii prevăzute de regulamentul de licențiere.
Anca Iordănescu: Da, dar noțiunea de datorie financiară, datorie restantă, trebuie analizată prin prisma legii insolvenței, nu prin prisma regulamentului sportiv, pentru că datoria financiară restantă e cu totul și cu totul alt lucru, e o altă noțiune.
Participant: Se coroborează și chiar așa se întâmplă. Acum înțeleg că la U Cluj ați avut o experiență neplăcută până la un punct, după aceea, din fericire pentru dumneavoastră, ați câștigat la Tribunalul Arbitral al Sportului.
Participant: Da, nu a fost prima experiență nefericită și pe urmă plăcută, dar acolo era exact invers.
Participant: Ceea ce voiam să subliniez, că se plecase de la întrebarea dacă nu ar trebui cumva corelate legile cu regulamentele și invers. Să știți că eu mă îndoiesc că va exista vreodată vreo situație în care să nu găsim un avocat care să interpreteze legea, indiferent cât ar fi ea de necorelată, legea sau regulamentul în așa fel încât să încerce să scoată ceva favorabil clubului respectiv.
Anca Iordănescu: Nu, sunt de acord cu dumneavoastră absolut, dar nu este vorba de a modifica un regulament pe o opinie juridică a unui avocat sau altuia. Este vorba de a modifica un regulament pe baza unei hotărâri a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Participant: Ceea ce vreau eu să spun, este că întotdeauna vor exista goluri, oricât ai încerca să reglementezi, niciodată nu vei putea să reglementezi perfect.
Anca Iordănescu: Cu siguranță.
Participant: Aceasta este situația în România. Orice avocat, orice jurist, încearcă să interpreteze legea în favoarea clientului său.
Anca Iordănescu: Bineînțeles.
Participant: Să nu uităm că premisa esențială pentru intrarea în insolvență sunt datoriile restante, deci nu este o sancționare propriu-zisă pentru intrarea în insolvență, dar este o sancționare indirectă, adică nu putem avea o procedură a insolvenței dacă nu avem datorii restante, iar modificarea statutelor si regulamentelor, cred că ar trebui să se facă, acum gândindu-mă, cerând și părerea avocaților. Ei sunt cei care, în practică, s-au întâlnit cu probleme dificile de dreptul sportului. Cum altfel se pot modifica statutele și regulamentele doar bănuind ce situații urmează să se ivească? Mulțumesc.
Cristian Jura: Nu aș vrea să complic lucrurile foarte mult, dar domnul președinte Burleanu a prezentat doar o parte din ceea ce înseamnă fairplay financiar, pentru că fairplay financiar nu înseamnă să ai plata la zi către sportivi, către fotbaliști în speță, dacă discutăm despre fotbal. De fapt, fairplay financiar se aplică doar fotbalului. Înseamnă mult mai mult, adică regulamentul de fairplay financiar înseamnă o creștere sustenabilă, nu vreau să folosesc un termen prea sofisticat, dar înseamnă că un club să aibă o anumită sustenabilitate cu copiii, cu juniorii pe care îi are.
Anca Iordănescu: Și să aibă responsabilitatea gestionării fondurilor.
Cristian Jura: Exact, să aibă o responsabilitate mult mai mare, nu doar evitarea unor datorii, dar cred că și despre aplicarea acestor regulamente și despre licențiere, luând în calcul aceste reguli o să discutăm imediat după pauză. Bun, în ceea ce privește insolvența, dacă mai sunt întrebări.
Panel II
Cristian Jura: Intrăm în partea a doua a dezbaterilor. Promit să fiu mai strict cu timpul alocat fiecărui vorbitor față de prima sesiune, față de prima parte. Mâine, cred că toată lumea știe sau cei care sunt în zona sportului, în zona fotbalului, mâine se întâmplă o chestiune extrem de importantă, Craiova are termen.
Cătălin Ciubotă: Chiar termenul de pus concluzii pe fond.
Cristian Jura: Acesta este motivul pentru care o să îi dau primul cuvânt domnului avocat, pentru că o să aibă puțin de lucru pentru termenul de mâine și după care doamna Ciobanu, haideți că este sărbătorită, îi urăm încă o dată la mulți ani. Înainte de a vă da cuvântul, avem cam 300 de persoane care ne urmăresc online, aș dori să îi salut pe toți. Așadar, aveți cuvântul.
Cătălin Ciubotă: Mulțumesc mult organizatorilor și celor prezenți pentru această frumoasă inițiativă care credem că va deveni de prestigiu și permanentă. Am să încerc să fiu scurt pe un domeniu care nu este nou, dar a căpătat o importanță deosebită în ultimii 20 de ani, respectiv despre drepturile audio-vizuale și gestiunea acestora. Așa cum au arătat și antevorbitorii de la această conferință, sportul a depășit de mult timp, cu mult, cadrul unui simplu fenomen social, devenind un fenomen global cu efecte specifice. Dacă la început, și scriam într-un eseu, fotbalul de la sport, de la competiție la dreptul afacerilor, astăzi sintagma se aplică cu desăvârșire pentru că sportul a devenit o industrie cu o cifră de afaceri imensă. Cum era și firesc, acest fenomen a generat structuri și realități sociale, juridice și economice care trebuiau să fie conforme cadrului social și existent, automat, pe fiecare ramură din sport care prezenta interes, pentru că, bineînțeles, putem spune că fotbalul este sportul rege, dar poate în zona locală. Avem și alte sporturi, avem tenisul, avem baschetul, avem hockey-ul, avem chiar și handbalul, că e domnul Mincu aici în față. Totuși fotbalul a prezentat într-adevăr o fizionomie deosebită pe acest aspect și o dovedesc toate statisticile, datele economice precum și interesul publicului. Un domeniu aflat în dinamică deosebită, deși la început el ținea strict doar de dreptul ce ține de media, a fost cel al drepturilor audio-vizuale denumite brevitatis causa în doctrina anglo-saxonă, căci ea s-a preocupat, ea este creatoarea acestui drept de cetate, acest domeniu de TV Rights, căpătând o pondere deosebită, mai ales începând cu anii ‘90. S-a făcut o statistică raportată la veniturile care erau în anii ‘90 față de perioada actuală și, dacă vă vine să credeți, suma încasărilor a crescut de peste 20 de ori. Cu privire la titularii acestor drepturi, este indubitabil că acești titulari sunt definiți de lege, sunt structurile sportive, cluburi, federații, asociații, ligi profesioniste. Legea 69/2000 a venit și reglementează aceste aspecte, lăsând structurilor sportive libertatea de a decide asupra modului în care își organizează această valorificare. Aș dori, dacă sunt întrebări, să nu ne formalizăm și dacă cineva dorește să întrerupă, să o facă pentru că e un domeniu pe care doresc să îl discutăm și să îl dezbatem împreună. Referitor la modalitățile de valorificare a acestor drepturi, s-a ajuns la dezbateri și chiar s-au creat modele matematice și s-au conturat două opinii distincte. Este teoria vânzării individuale și teoria vânzării centralizate colective care pare, în ultimii 10 ani, cel puțin din felul în care ligile profesioniste operează la nivel european pentru că acesta este domeniul de referință. În acest context a crescut și interesul cluburilor pentru că, nu este un secret, ne raportăm numai la nivelul anilor 2005-2006, 36% din încasările Barcelonei erau asigurate de gestiunea drepturilor TV, în timp ce la Juventus ponderea era de 68%. Cum era și firesc, aceste sume impresionante și contextul lor care nu trebuie privit numai la nivel național, trebuie privit și la nivel comunitar, cât și global, au atras atenția factorilor de decizie configurându-se norme de reglaj economic, ca să le spunem așa, mai ales în domeniul concurenței comerciale și cu referire specială la dreptul antitrust, abuz de poziție dominantă, concentrare economică și, desigur, protecția consumatorului, pentru că orice finalitate a normelor de concurență se raportează la această satisfacție pe care destinatarul final, respectiv consumatorul fenomenului de sport, trebuie să o aibă. Un rol important în configurarea noii dimensiuni a fost interpretarea art. 80-81 din Tratatul UE, precum și noua interpretare dată art. 101. Astfel, în 22 martie 2006, Comisia Europeană, de altfel AQ acesta al Comisiei s-a creat, nu este un secret, prin trei decizii, trei piloni fondatori în urma unor investigații deschise în cadrul UEFA Champions League, German Bundesliga și English Premier League. Prin acestea s-a configurat modul de valorificare sau mai exact limitele în care aceste drepturi audio-vizuale se valorifică. Astfel, cu privire la Federația Engleză, la Premier League, cu ocazia unei evaluări preliminare, s-a apreciat de către Comisia Europeană că sunt anumite aspecte ale acestor angajamente care trebuiesc lămurite pentru a se ajunge la o situație de concurență funcțională reală. Știm bine cu toții că nu există o concurență perfectă și atunci teoria preferată este cea a concurenței funcționale, concurenței reale. În acest context, în urma unei evaluări preliminare, s-au decelat anumite principii care trebuie respectate de către structurile sportive atunci când valorifică drepturi TV. În principal, această valorificare să se facă în cadrul unei proceduri transparente, deschise și nediscriminatorii, de preferință o licitație, sigur, poate fi și selecție de ofertă, poate fi și orice altă modalitate pe care, de multe ori, o regăsim în Legea achizițiilor publice, deși nu este o achiziție publică. Un alt principiu important de respectat este cel legat de non single buyer. Nu trebuie să existe un singur cumpărător, trebuie să existe mai mulți cumpărători ai acestor drepturi tocmai pentru a nu exista o concentrare economică, un abuz de poziție dominantă. Durata contractuală să nu fie mai mare de 3 ani. Aici s-au mai adus niște corective, s-a permis pe cale de excepție ligii din Cehia să valorifice pe 5 ani. Un exemplu bun, și liga noastră a încheiat un contract pe 5 ani, ceea ce, într-adevăr, dă stabilitate și aș spune în contextul economic actual, când veniturile cluburilor din liga I, legat de insolvență, sunt în mare parte asigurate de drepturi TV. De asemenea, este interzisă cuprinderea în contractul de cesiune a unor drepturi de preferință pentru ulterioara licitație pentru că aceasta ar fi practic o prelungire mascată. De asemenea, este foarte important ca aceste drepturi TV să fie pachetizate. Deci împărțite în pachete echilibrate valoric ca să poată să fie accesibile potențialilor cumpărători cesionari. Pornind de la aceste decizii intrăm puțin în realitatea românească, pentru că domeniul este foarte mare și a format obiectul unor dezbateri și statistici impresionante atât la nivel european cât și mondial. În România, începând cu anul 2008, au trebuit să se respecte aceste principii pe care le-am enunțat mai înainte și aceasta datorită interesului crescut pe care televiziunile și consumatorii acestui fenomen îl manifestau, dar și datorită acestor reglementări care, la nivelul UE, trebuiau în mod cert respectate. Astfel, pentru prima oară, în 2008, s-a recurs la această procedură de licitație. A fost o licitație la care au participat actorii mari la acea dată, Realitatea Media, consorțiul Antena 1-RDS care pe urmă și-au formulat divorț și denunțuri reciproce și Kanal D. A câștigat această procedură consorțiul Antena1-RDS, cu o sumă imensă la acea dată dat fiind că vecinii noștri din Bulgaria vând drepturile TV cu 2 mil. euro, iar în Ungaria sub 10 mil. 100 de milioane de euro care au deschis mai multe perspective și în contextul în care încă nu venise criza economică. La acea vreme nu s-a acordat, de conducerea ligii, o foarte mare importanță acestor principii, în sensul că drepturile nu au fost pachetizate. Procedura, după cum am spus, a fost licitație și nu s-a acordat drept de preferință și, deși contractul s-a desfășurat în condiții foarte bune, atât operatorul de cablu cât și televiziunea care transmitea și-au respectat integral obligațiile, a fost demarată o investigație, o investigație de care, sigur, a trebuit să se țină cont în valorificare în anii următori, respectiv în 2011, când această investigație, dacă nu era închisă, aceste drepturi nu se puteau valorifica și după cum bine se știe din legislația concurenței, amenda, sancțiunea contravențională, nu mai vorbesc și de alte sancțiuni civile, se poate ridica până la 5%-10% din cifra de afaceri cumulată a cluburilor, ceea ce ar fi dus la o sumă de aproape 20 de mil. de euro amendă pentru cluburile din liga I. Urmare a acestei investigații deschise în structura sportivă titulară a drepturilor de atunci a demarat procedura de angajament. Este o procedură care fusese introdusă prin modificarea legii cadru a concurenței, Legea nr. 21 din 1996. Liga a lansat o dezbatere publică asupra acestor aspecte și a luat în sarcină să respecte măsurile de remediere a factorilor concurențiali care au fost avuți în vedere la declanșarea investigației și, în final, s-a concretizat prin încheierea acestui angajament din care, ulterior, liga a rămas în monitorizare pe o perioadă de 5 ani. Procedura de angajament prevede desemnarea unei părți, deși este un act unilateral al ligii, ulterior se desemnează un monitor care încheie un contract de mandat cu Consiliul Concurenței, autoritatea națională în materie de concurență și care, la intervale periodice, semestrial, în urma informațiilor pe care le primește de la structura sportivă, elaborează un raport care mai apoi este prezentat Consiliului Concurenței și care, mai apoi, acesta constată sau nu respectarea angajamentului. O altă problemă care este interesantă de dezbătut, a fost asupra naturii juridice a acestor drepturi. S-a ajuns la concluzia că, practic, este o licență de drepturi. Nu avem creație de proprietate intelectuală în sensul legii 8, nu poți să spui că fotbaliștii sunt actori sau interpreți, deși uneori mimează foarte frumos actul sportiv, o accidentare sau, în fine, un eveniment mai mult sau mai puțin plăcut. Ceea ce este interesant este că totuși în acest proces de fixare, pentru că odată dreptul transmis către cesionar, cel care produce, cel care filmează, dobândește un drept de fixare și aici, regimul juridic al acestui drept a fost insuficient dezvoltat în lege și literatura de specialitate și deși l-am cuprins în contractul de cesiune, dreptul TV nu a fost valorificat integral. Pentru viitor, structurile sportive credem că ar putea să-și facă această distincție între drepturile audio-vizuale pure care se transmit și acest drept de primă fixare care este distinct și ar putea să genereze venituri proprii cluburilor de fotbal și structurilor sportive. Foarte interesant este că, cel puțin în 2011, pentru a evita specularea acestor drepturi, s-a ales o formulă de pachetizare, chiar dusă în extrem, în care erau cele nouă pachete, aveau și nouă opțiuni, ceea ce dădea dreptul fiecărui dobânditor ca la fiecare etapă să-și rotească dreptul de a alege meciul pe care îl considera cel mai important și să îl transmită. Ca un exemplu, ca să înțelegem sistemul, nu am venit pregătit cu un slideshow pentru că în ultimul moment am primit acceptul și confirmarea de a fi aici. De pildă: dobânditorul pachetului unu avea în prima etapă opțiunea 1 și să spunem, dacă în prima etapă era Steaua-Dinamo, avea dreptul ca atunci când se negocia repartizarea acestor meciuri, să aleagă acest meci care era considerat meci premium. După care, deținătorul pachetului doi avea opțiunea 2, deținătorul pachetului trei, opțiunea trei și tot așa, pe etape, acestea se roteau într-un mod în care, v-am spus, finalitatea a fost să se evite specularea de către televiziunile care transmiteau aceste drepturi, să și le împartă într-un mod care ar fi fost defavorabil consumatorilor. Drepturile cesionate au constat, în principal, în drepturi exclusive de difuzare integrală, primară, secundară, în direct sau înregistrat, prin rețele propriii de televiziune sau afiliate, prin orice mijloc tehnic care servește la propagarea prin fir sau fără fir, dreptul exclusiv de aducere la cunoștință a imaginilor în mișcare însoțite sau nu de sunet, dreptul de a transmite integral, în direct sau înregistrat prin rețelele de internet imagini în mișcare însoțite sau nu de sunet, dreptul exclusiv de a transmite integral, în direct sau înregistrat prin dispozitive de telefonie mobilă, dreptul de a folosi imagini în mișcare, dreptul neexclusiv de a crea imagini și prezentări sumare, rezumate, fragmente ce conțin aceste imagini, dreptul exclusiv de a autoriza pe alții să exercite drepturile exclusive și dreptul exclusiv de a cesiona drepturile dobândite cu aceste caracter exclusiv. De asemenea, în afară de aceste probleme, tot pentru satisfacția consumatorilor, pentru prima oară s-au introdus în contracte și probleme ce țin de protecția consumatorilor în ceea ce privește repartiția geografică și accesul la acest fenomen sportiv. Astfel, la unul din pachete, pachetul numărul 8, a fost ca condiție ca cel care îl preia să aibă o acoperire de minim 30% din populația recenzată a României, iar pachetul 9, pentru că el la început fusese gândit cu dedicație pentru TVR care între timp a renunțat, s-a cerut să existe o acoperire de aproximativ 90% din populația recenzată a țării. De asemenea, tot pentru a se asigura o calitate deosebită a meciurilor, au fost puse condiții tehnice deosebite care priveau în principal 12 camere, 3 camere HD, una chiar slow motion și super slow motion și în rest meciurile se puteau transmite chiar și în SD. În mare, televiziunile și-au respectat obligațiile. Contractul a fost un real succes, la fel cum este și cel în curs de desfășurare unde Liga Profesionistă de Fotbal a ales o variantă care se practică în Europa, respectiv a lăsa piața să rezolve aceste probleme legate de concurență. Într-un final, în momentul de față există trei operatori, trei stații de televiziune care transmit aceste meciuri, și contractul se desfășoară în bune condiții. Acestea ar fi în mare problemele, aștept cu interes întrebări de la dumneavoastră, mulți din cei din sală sunt foști colegi, actori implicați în fenomen, colegi.
Cristian Jura: Voiam să fac o precizare. Cred că în România avem foarte puțini specialiști care să cunoască tot ceea ce presupune gestionarea audio-vizualului și drepturilor care derivă din această zonă. Adică nu cred că sunt foarte mulți specialiști care s-au aplecat și care au studiat.
Cătălin Ciubotă: Pentru că problemele țin mai mult de concurență, iar celelalte aspecte sunt strâns legate de televiziune, adică acest aspect interesant de drept de primă fixare și drept audio-vizual. Credem că cluburile ar trebui să le exploateze pentru că au fost prinse în contracte și de drept cluburilor și ligilor profesioniste ar trebui să le aparțină.
Cristian Jura: Considerați că sunt exploatate insuficient de către cluburi?
Cătălin Ciubotă: Acum, în momentul de față, că este și domnul Argăseală în sală, s-a pus problema de gestiune colectivă versus cea individuală. Gestiunea colectivă nu este imperativ impusă de lege sau de altceva. Este o opțiune. Până la urmă, drepturile aparțin cluburilor. Ligile profesioniste gestionează colectiv. Au fost situații în care s-a splitat. În Italia la un moment dat, AC Milan și-a gestionat individual o parte din aceste drepturi. Sigur, rămâne o opțiune, fiecare club și-o fixează.
Cristian Jura: În acest context în care discutăm despre finanțarea fotbalului și a sportului în general, credeți că ar fi mai bine să fie gestionate individual sau colectiv? Adică cum ar fi mai bine?
Cătălin Ciubotă: Modelul matematic, la nivel european și economic care a fost descris ca cel mai bun, acceptabil dintre cele prezente este cel al gestiunii colective, dar aceasta este strategia de marketing a structurilor sportive, ligi profesioniste, cluburi, federații, asociații. Nu neapărat este ceva care e scris dinainte.
Cristian Jura: Doriți să interveniți, aveți o întrebare?
Participant: Este o problemă destul de importantă pentru că atât timp cât este vorba de o parte semnificativă din bugetele cluburilor, bugetele organizațiilor sportive, evident că naște interes această temă. Legat de sistemul de exploatare a acestor drepturi, evident că sunt păreri și păreri, ba e chiar băgată legislație, Legea 69/2000, însă cred că până a discuta de distribuirea drepturilor de televiziune sau de negociere sau de gestionare a acestor drepturi trebuie să vedem dacă aceste drepturi acoperă competiția sau competiția oferă ceva pentru aceste drepturi. Din punct de vedere juridic, lucrurile au fost aprofundate, s-au învățat, experiențe există, ele pot merge mai departe, însă în acest moment nu cred că există nici pe zona media o diversitate încât să poată opta mai multe televiziuni pentru a putea să facă o concurență reală, în aceeași măsură în care nici partea cealaltă, adică organizațiile sportive, nu oferă un produs care să fie cerut foarte mult. De aceea, cred că există în acest moment o stare de echilibru în care ar trebui să se investească, nu știu exact cam ce ar trebui să se investească, încât echilibrul să fie în favoarea creșterii drepturilor de televizare. Aici este o interdependență între finanțarea sportului din drepturile de televizare și oferirea mărfii, adică a jocului sportiv către cei care expun respectivul produs. În acest moment, cred că legislația acoperă destul de bine modul de gestionare a drepturilor de televiziune, cred că la nivelul la care sunt, ele pot susține mediul sportiv, dar în aceeași măsură cred că nu este numai o legătură directă între producătorul de evenimente sportive și distribuitorul de evenimente sportive, ci trebuie corelat cu legislația care a fost expusă mai devreme, inclusiv insolvența, inclusiv regulamentele sportive și legislația civilă care interacționează cu sportul, încât să ofere o imagine mai bună sportului.
Cristian Jura: Mulțumim! Cred că domnul Crăciun dorește să pună o întrebare?
Participant: Da, voiam să pun o întrebare. Știu că aceste drepturi TV se referă la imagini în mișcare, și celelalte entități media care nu sunt deținătoare ale acestor drepturi TV totuși difuzează niște fotografii, ca să mă exprim așa.
Cătălin Ciubotă: Au dreptul, o parte, conform legii audio-vizualului, scurte informări să prezinte. Pot să prezinte și imagini în mișcare, sunt limitate, a fost discuție la ligă pe aceste aspecte cu operatorii care cedau, care au cedențe și cesionarii. Aceste scurte imagini care să nu depășească 3 minute, sunt permise pentru că s-a apreciat că este un eveniment de interes public și atunci trebuie să existe accesul, cu obligativitatea să citezi sursa și să nu faci o repetare excesivă a acestei transmiteri. La nivel european, la nivelul UEFA, e o deschidere și mai mare. Ai voie în 24 de ore să preiei, să transmiți acele rezumate care sunt, le și vedeți, sunt pe YouTube, sunt accesibile. Sigur, ele vin să răspundă unei nevoi de marketing, pentru că s-a dovedit, cu cât dai mai mult acces, cu atât popularitatea evenimentului crește. Ca o idee pentru cluburi, pentru marketing, aveam o discuție cu actualul secretar general al ligii, cu Iustin Ștefan. Poate ca în viitor ligile și structurile sportive să acorde importanță telefoniei mobile și dezvoltării acesteia fără precedent pe device-uri, inclusiv prin înființarea unor televiziuni proprii mai puternice care să exploateze acest drept de producător și de primă fixare. Noi am avut în contractul trecut, în contractul cu Antena 1, deci era o portiță deschisă, ei l-au și negociat prost, am avut acces la acel clean field, la acel semnal primar care, practic, mă conectam la el, și eu, clubul sau liga aveam pe urmă dreptul să îl folosesc. Aici ar fi o idee de maximizare a veniturilor. Poate facem în viitor o discuție mai amplă pe aceste aspecte.
Participant: Asta era și întrebarea. Erau gratuite sau se plătea ceva pentru ele?
Cătălin Ciubotă: Nu se plătea nimic. A fost o portiță deschisă, dar acum nici nu poți exagera, pentru că, așa cum zicea și domnul Argăseală, există un echilibru acum între ce bani dau acești oameni și ce spectacol sportiv se oferă. Pentru că ceri bani, sute de milioane, dar trebuie să te uiți în jur să vezi ce venituri din drepturile TV au alții. Sunt aproape 30 de milioane de euro anual pe care aceste televiziuni le plătesc, le suportă, știu că la un moment dat se făcuse un business plan pe o televiziune a ligii. S-a făcut un calcul, foarte simplu. Nu scoți nici un ban doi ani, abia anii următori îți scoți. Nu vă atrage un meci decât dacă este filmat în HD, este dovedit. Cu cât ai mai mult de patru camere, viteza jocului pare a crește, chiar dacă nu este. Valoare campionatului nostru o dă și transmiterea. Să știți că se creează în percepție, nu trebuie să uităm că suntem robii imaginației noastre, deci ochiul este doar un intermediar. Într-adevăr e dovedit că viteza jocului este mult mai mare.
Cristian Jura: Bun, mai sunt alte întrebări sau comentarii? O secundă să primiți microfonul.
Participant: Poate știți că Federația se pregătește să adopte o decizie prin care 5% din veniturile obținute de cluburile din Liga I să fie distribuite în mod obligatoriu către celelalte ligi. Voiam să vă întreb cum vedeți dumneavoastră această tentativă a FRF în contextul în care, conform legii, drepturile de televizare aparțin Ligii Profesioniste de Fotbal.
Cătălin Ciubotă: Da, este un impozit abuziv care nu ar putea fi justificat decât de ideea de solidaritate, dar mă îndoiesc că o asemenea inițiativă poate să aibă succes pentru că e o atingere adusă dreptului de proprietate care este garantat prin constituție. Eu practic desfășor o activitate sportivă, cesionez aceste drepturi care îmi aparțin. De ce să fie taxate în plus, mai mult decât trebuie?
Cristian Jura: Întrebarea era către domnul avocat Ciubotă sau către domnul Argăseală?
Participant: Mai aveam o întrebare la care m-am gândit mai demult și la care nu i-am găsit răspuns. Credeți că elementele legate de organizarea evenimentelor sportive, adică elemente cum ar fi numărul de goluri, numărul de faulturi, cartonașe ș.a.m.d., vorbim aici de toate sporturile, elementele acestea ar putea obține cumva protecție pentru a genera beneficii organizatorilor de competiții. Mă refer aici la obținerea beneficiilor din partea celor care folosesc aceste elemente în mod direct, live de la evenimentele sportive respective, adică casele de pariuri.
Cătălin Ciubotă: Absolut, a existat un proiect la Liga Profesionistă de Fotbal. Mai nou cred că ar trebui schimbată denumirea pentru că denumirea corecta ar fi Liga de Fotbal Profesionist, nu Liga e profesionistă, fotbalul e profesionist. A existat un proiect pentru că la nivel mondial se discută de acest beting rights. În casele de pariuri orice transmiți, toate acele statistici reprezintă o muncă, o gestiune, se taxează, se dă o remunerație compensatorie, după cum știți, că ați lucrat pe domeniul dreptului de autor, remunerație compensatorie care ar trebui, printr-un proiect de lege, să revină organizatorilor de competiții și cluburilor. Cred că întrebarea e excelentă, eu nu am mai lucrat în domeniu așa de apropiat, dar ar trebui să facem o propunere de lege ferendă.
Cristian Jura: Întrebare era către domnul avocat sau către domnul Gheorghiu de la Romanian Bookmark?
Doru Gheorghiu: Nu am mai vrut să intervin pentru că a fost destul de pasional la discuția cu domnul Burleanu, o să vă și explic de ce. Întrebarea mea către dumneavoastră este similară cu cea adresată domnului Burleanu. Unde, în ce țară există această legislație? În Anglia există, dacă îmi permiteți o scurtă informare, există un proces, deci există jurisprudență în sensul acesta. Există un proces câștigat de William Hill împotriva organelor din zona de sport tocmai pe această tema. Este cea mai iubită și cea mai importantă și cel mai mare operator de pariuri sportive din Anglia. A câștigat un proces, există jurisprudență în Anglia în sensul acesta, nu există ce spuneți dumneavoastră. Vă mulțumesc.
Cătălin Ciubotă: Tind să vă contrazic, știu această speță, dar nu ai nevoie de o lege specială pentru că ai, conform Codului civil, autonomie de voință și libertate contractuală care îți permit să exploatezi aceste drepturi care îți aparțin.
Doru Gheorghiu: Nu veniți cu ce ar trebui să se facă în România. Rămâneți pe exemplul dumneavoastră din Anglia, concret. Care este pe care cei din zona de sport îl încasează.
Cătălin Ciubotă: În momentul de față nu există. A fost o propunere. A fost un proiect de contract cu o casă de pariuri, cu o platformă pe care o cunoașteți foarte bine și care, acea platformă se angaja să plătească anumită sumă, o anumită redevență, remunerație compensatorie pentru folosința acestei statistici.
Doru Gheorghiu: Îmi cer scuze, o să vă explic mai bine subiectul când vine speech-ul meu, nu o să mă mai refer la el și o să vă explic atunci și de unde iritarea mea de mai devreme, din discuția cu domnul Burleanu, fiind că există un amănunt pe care cred că trebuie să îl cunoașteți vizavi de poziționarea dânsului în legătură cu subiectul acesta. Mulțumesc.
Cristian Jura: Ok, alte întrebări legate de audio-vizual, alte întrebări, comentarii. Bun, trecem la următorul vorbitor care o să ne explice importanța recunoașterii activității agenților și impresarilor sportivi în handbalul profesionist. Îmi pare rău că nu avem discuția aceasta și despre fotbal, pentru că e o discuție interesantă referitoare la agenți și impresari. Cine poate să fie agent, câți impresari pot să aibă sportivi ș.a.m.d. Dau cuvântul și încă o dată la mulți ani, doamnei avocat Narcisa Ciobanu. Aveți cuvântul.
Narcisa Ciobanu: Bună ziua în primul rând, vă mulțumesc pentru prezență. Mulțumesc domnului profesor universitar Cristian Jura pentru faptul că m-a invitat astăzi aici. O să încerc să fiu concisă, pragmatică și scurtă în prezentarea mea din respect pentru timpul dumneavoastră, dar și pentru timpul convorbitorilor mei, distinșilor mei convorbitori și, așa cum spun latinii exordium ex abrupto, încep brusc, așa abrupt și o să spun că Federația Română de Handbal nu recunoaște activitatea agenților și impresarilor sportivi. Este o situație echivocă la acest moment care prezintă o doză mare de interes pentru toți cei implicați în acest fenomen, dar și pentru consumatorii de sport. Este o situație ingrată având în vedere că toți marii sportivi din handbalul profesionist și toți marii antrenori, în momentul în care contractează cu o nouă echipă sau în momentul în care fac pasul spre o echipă mare, sunt reprezentați de către un agent sportiv. Aș vrea să aveți în vedere aici că vorbim inclusiv de domnișoara Cristina Neagu, handbalista noastră reputată, numărul 1 mondial în acest moment, ale cărei interese sunt impresariate de un agent sportiv din Ungaria. Din întâmplare sau nu, cu acea agenție din Ungaria lucrez eu, printre ele. De ce spun că este o chestiune ingrată? Pentru că nu cunoaștem să existe alte persoane, în afara acestor oameni, care ar trebui să aibă o calificare sau nu sau a căror activitate ar trebui reglementată care să poată interacționa în mod direct cu acești sportivi profesioniști, acești handbaliști din handbalul profesionist, un prim contact înainte ca aceștia să fie stimulați să facă performanță. Într-adevăr, se recunoaște la acest moment și este de fapt o teamă pe piață, că sunt mai multe interese și foarte mulți vizează partea aceasta de business pe care acești agenți și impresari sportivi o fac. Nu este doar o parte de business. Până la urmă cum e gestionat talentul, trebuie să fie gestionați și banii într-o astfel de activitate, și acești oameni trebuie să aibă astfel de abilități pentru a gestiona situațiile sportivilor pe care îi reprezintă, dar și pentru a gestiona interesele financiare ale acestora. Aș vrea să vă gândiți la simplul fapt că un sportiv de performanță are o activitate, în sport, limitată. Nu este pentru întreaga viață activitatea pe care el o desfășoară și nici posibilitatea de a fi remunerat corespunzător sau a avea niște lichidități financiare care să îi permită un trai ulterior stopării, în acest caz, jocului profesionist de handbal. Este o chestiune foarte interesantă aici, pentru că acești oameni, în momentul în care se rup de această viață sportivă, se reîntorc în societate, unde mulți dintre ei sau cei mai mulți nu pot să își gestioneze banii. Dacă anterior acestui moment, acești sportivi ar fi impresariați corespunzător și ar exista niște persoane calificate care să îi asiste, care să îi prezinte și să le negocieze interesele în mod loial, nu s-ar ajunge la astfel de situații. Vreau să vă spun că, dacă mă refer la această calificare de care vorbeam mai devreme, cutuma practică până acum nu recunoaște o calificare pe care un agent, un impresar sportiv să o aibă. Sunt absolvenți de studii superioare, vin din diverse domenii de activitate, dar au niște abilități care țin de partea de negociere, care țin de partea de o bună comunicare și care țin de partea de o bună relaționare cu persoanele cu care interacționează. Ei în momentul în care ajung să desfășoare o astfel de activitate, eu vă spun pentru că lucrez în mod direct cu ei și lucrez și cu danezi, cu unguri, cu brazilieni și cu români, bineînțeles. Ei ajung să conlucreze și să caute specialiști ca să îl asiste pe acel sportiv și să îi dea reprezentarea clară a propriei lui valori și a propriei situații în care se află la momentul x, jucătorul y care trebuie să facă performanță. Plus de asta sunt acei oameni pe care eu îi percep sau noi îi percepem, ceilalți care suntem implicați în acest fenomen și avem contact cu ei, sunt acei oameni care îi găsesc în pepinieră, care scot la iveală noi talente, încearcă să descopere noi talente și încearcă să îi stimuleze să ajungă în handbalul mare unde vor face performanță. Am avut niște situații care la început păreau amuzante, dar, după aceea, mi-am dat seama că erau niște chestiuni veridice când am început să înțeleg relația aceasta între sportiv de performanță și impresar sportiv, când uneori, la începutul contactului pe care îl aveam cu sportivul, fie telefonic, fie personal, fie prin e-mail se observa o reticență, iar la luarea unei decizii, deși eram un avocat contractat în cauză și trebuia să asigur apărarea acelui sportiv, prima chestiune care mi se spunea în mod direct era că trebuie să fie consultată și părerea agentului/impresarului sportiv, pentru că acest agent, acest impresar sportiv, această persoană care ia primul contact cu sportivul, nu îl cunoaște strict cum l-am cunoaște noi care vedem finalitatea jocului sportiv, performanța, jocul, bucuria unei calificări, obținerea unor succese, ci îl vede și din perspectiva omului. Sunt sportivi care au avut probleme grave, care țineau probleme de sănătate, probleme din mediul familial, probleme care țineau de integrarea socială. Erau aspecte pe care noi nu le cunoșteam, după aceea relaționam cu clientul, el devenea un client pentru noi, unul ca oricare alții până la urmă, dar care avea același interes ca și noi, să aibă o finalitate bună acel demers pe care îl făcea, fără ca noi să cunoaștem problemele cu care acea persoană se confrunta. Vreau să vă dau exemplul clubului de handbal care a făcut performanțe notabile, HCM Baia Mare, acum se află în insolvență, unde aveam trei jucătoare de lot național cărora clubul nu le mai plătise chiria apartamentelor în care persoanele fuseseră locate și ajunseseră să doarmă prin hoteluri, unele dintre ele chiar cu familii, să nu aibă un loc în care să doarmă. Erau niște chestiuni care erau presante, erau stringente și care, până la urmă, le împiedicau pe aceste persoane să facă performanță. Când te gândești că ai telefonul tăiat, nu ai chiria plătită sau poate nu ți s-au plătit drepturile salariale de către club, nu știu ce stare fizică și psihică ai încât a doua zi să mergi la antrenament sau chiar într-o competiție și să faci performanță. De aceea spun că până se ajunge la, și nu fac eu lobby acestei categorii care este recunoscută peste tot, toții marii sportivi, într-o lume civilizată lucrează cu ei, fără a face lobby acestor persoane, acești oameni cunosc cel mai bine situația sportivilor. Revenind la ideea pe care am avut-o anterior cu privire la această parte de business, considerând că vor să obțină profit de pe urma unor jucători sau că vor să speculeze unele performanțe din viața acestora, totuși acești oameni au capacitatea de a-i scoate la rampă și să negocieze cel mai bine pentru ei, pentru că apoi se contractează serviciile unui avocat, dacă se implică chestiunea aceasta, ale uni expert contabil, ale unui psiholog după caz, dar întâi se ia contact cu o astfel de persoană. Un agent, un impresar sportiv loial este persoana cea mai în măsură să relaționeze cu acești oameni. Astăzi eu pot să spun că sunt puțin relaxată, nu e nimeni de la Federația Română de Handbal, probabil mi-aș fi luat așa o muștruluială pentru susținerile mele. Eu de fiecare dată când merg acolo în fața comisiilor și susțin cauzele jucătorilor pe care îi reprezint și ale antrenorilor pe care i-am avut, de fiecare dată mi se impută chestiunea aceasta.
Cristian Jura: Nu este elegant să vorbim despre Federația Română de Handbal pentru că, într-adevăr, nu sunt aici, dar pe de altă parte, și modalitatea de constituire a comisiilor cred că ar putea constitui un alt subiect.
Narcisa Ciobanu: Într-adevăr, dar vreau să vă spun că deși nu reglementează situația acestor persoane care interacționează cu cluburile, bineînțeles, și cu jucătorii, antrenorul lotului național de handbal de la acest moment, acel domn spaniol, aceluia mai bine zis, chiar FRH, deși nu recunoaște activitatea agenților și impresarilor sportivi, i-a achitat comisionul de agenție. Deci el, bineînțeles, a fost tranzacționat de o agenție sportivă și deși Federația nu reglementează situația acestor agenți și acestor impresari sportivi, până la urmă cutuma există, este o acceptare tacită, fără a exista o reglementare în acest sens. Este o chestiune care naște și controverse, naște polemici, naște discuții pro și contra, dar până la urmă dacă vrem să evităm activități oculte, mai puțin oneste ale unor persoane de gen samsari, cum li se mai spune în termen neacademic pe piață, ar trebui ca activitatea acestor persoane să fie recunoscută, să fie reglementată și să existe un cadru în care poate fi desfășurată, pentru că până la urmă, așa cum am spus, orice mare sportiv lucrează cu această categorie de persoane și la fel, cluburile de handbal din țară și de oriunde din Europa și din lume lucrează cu această categorie de persoane. Activitatea lor ce ține partea de recunoaștere și de stimulare, ar avea până la urmă acel deznodământ pe care toți ni-l dorim, și-l doresc și sportivii, și-l doresc și aparținătorii sportivilor, și-l doresc și avocații, și-l doresc și cluburile și managerii sportivi și anume obținerea de performanță pentru că , la acest moment în România, există foarte mulți tineri extrem de talentați care se pot remarca în ramura handbalului, dar încă nu au avut oportunitatea să fie descoperiți și orientați în zona aceea în care să facă performanță. O să mă opresc aici. În cazul în care aveți întrebări, intervenții și pro și contra, sunt deschisă, vreau să le ascult și să vă răspund în măsura în care voi putea să vă răspund.
Participant: Ați vorbit de marea problemă a faptului că activitatea agenților de sportivi sau de antrenori nu ar fi recunoscută de către FRH. Nu înțeleg, în mod concret, cu ce ar avantaja sau unde intervine avantajul pe care agentul l-ar avea dacă i-ar fi recunoscută activitatea, pentru că și eu lucrez cu agenți de sportivi, am lucrat și cu FRH, am judecat și în comisii și am avut și problema de a reprezenta un sportiv în fața comisiilor și de a nu fi primit. Deci știu de ce probleme v-ați lovit, însă dacă vă referiți la faptul că un agent de jucători nu este primit doar în baza contractului pe care îl are ca să pledeze în fața comisiei pentru interesele jucătorului sau să obțină alte documente legate de jucător, vă pot spune că această problemă se rezolvă foarte simplu prin obținerea unei procuri notariale din partea sportivului respectiv. Deci este o problemă rezolvată. Dacă dumneavoastră vă doriți ca FRH sau orice altă federație să emită regulamente pentru organizarea activității agenților, v-aș spune că nu le văd necesare în contextul în care eventualele probleme între agent și clientul său s-ar rezolva potrivit legislației civile și potrivit contractului pe care l-au încheiat, iar eventuale probleme între agent și terți nu văd de ce ar putea să apară câtă vreme el doar reprezintă interesele unei persoane și o poate face în baza unei procuri speciale, notariale. Deci nu văd ce anume, concret, să facă Federația pentru a recunoaște activitatea agenților de jucători. Să primească agenții de jucători la comisii sau la discuții? Dați-mi un exemplu concret.
Narcisa Ciobanu: Vă dau un exemplu concret. A reglementa activitatea lor înseamnă a o recunoaște prin introducerea în regulamentele care țin de fiecare sezon competițional. Să fie recunoscută activitatea de maniera aceasta, nu mă refer la reprezentare, că nu vorbim de reprezentarea în fața unor comisii și nici nu vorbim de chestiile acelea care duc în altă zonă, cu darea unor procuri speciale, cu darea unui mandat în acest sens, nu vorbesc despre chestiunea aceasta. Vorbesc despre identificarea acestei persoane cu anumite atribuții care ține strict de impresarierea unui jucător sau antrenor sportiv.
Participant: Este reglementată de lege chestiunea aceasta.
Narcisa Ciobanu: Da, dar eu vorbesc de comisiile din cadrul FRH și această necesitate, pentru că ei nu sunt primiți la astfel de discuții, nu sunt recunoscuți, deși toate cluburile lucrează cu ei. În fiecare contract al fiecărui sportiv profesionist de handbal din România există, bineînțeles, aspecte ce țin de această impresariere, inclusiv de partea financiară remunerare și tot ce ține de chestiunea aceasta. Aici nu ține de reprezentare, nu vorbim de reprezentare. Vorbim strict de raportul juridic dintre persoana x-impresar, agent sportiv și persoana y-sportivul de handbal.
Participant: Este reglementat prin contractul pe care îl încheie.
Narcisa Ciobanu: Sunt mai multe contracte încheiate între jucători și club, după cum cunoașteți, ați spus mai devreme că aveți practică în acest domeniu. Este recunoscut de Federație doar contractul care este constituit la Federație, iar în acel contract niciodată nu o să figureze activitatea acelui agent impresar sportiv sau serviciile pe care acesta și le oferă.
Participant: Dar de ce aveți nevoie de o recunoaștere a activității pe care agentul a prestat-o clientului în baza unui contract pe care l-au încheiat, de către Federație? Asta nu înțeleg. Iar dacă clientul dumneavoastră, clientul agentului încheie mai multe contracte diferite din care doar unul se înregistrează la Federație, vă pot spune că agentul nu prea și-a făcut treaba bine, pentru că, în primul rând, l-a lăsat să încheie mai multe contracte diferite între ele.
Narcisa Ciobanu: Nu, cred că dumneavoastră nu cunoașteți clar elementele din această situație. Eu vă spun clar că se încheie aceste contracte, este și un contract civil, este și un contract de muncă care poate fi calificat așa, iar înregistrarea contractului până la urmă, ultimul contract care rămâne, și în cazul în care apar litigii între club și jucător sau antrenor, este cel recunoscut și înregistrat la FRH.
Participant: Este o problemă a agentului care nu și-a făcut treaba bine sau a avocatului care nu și-a făcut treaba bine permițându-i sportivului pe care îl reprezintă sau pe care îl asistă în toată treaba aceasta să încheie mai multe contracte diferite. Dați-mi un exemplu concret de recunoaștere a activității. Să se facă un regulament care să spună ce? Haideți să vedem un exemplu concret.
Narcisa Ciobanu: Chiar asta v-am și spus: recunoașterea lor prin reglementare în toate regulamentele de ordine interioară și în toate regulamentele anuale emise pentru anii competiționali.
Participant: Și să spună ce, aceste regulamente?
Narcisa Ciobanu: Acestea sunt lucruri pe care nu le-aș putea stabili eu, vor fi niște comisii de specialitate care vor decide și în care, pe baza unor propuneri, va exista și o finalitate.
Cristian Jura: Eu mă bucur foarte mult că sunt doi avocați, adică se confirmă proverbul care spune că avem doi avocați și juriști și avem mai multe opinii. Cred că e o problemă care poate fi soluționată și clarificată în pauza imediat următoare într-o discuție pentru că mai avem și alte întrebări.
Narcisa Ciobanu: Domnul avocat îmi cer scuze, m-a provocat și a trebuit să îi răspund colegial dumnealui și a fost așa un schimb de replici.
Participant: Voiam să o întreb pe doamna avocat dacă Federația Internațională de Handbal nu reglementează aceste lucruri, și dacă le reglementează de ce FRH nu face nimic în acest sens?
Narcisa Ciobanu: Nu aș putea să vă dau un răspuns concludent în acest sens din păcate.
Participant: Dar există în statutul Federației Internaționale, că la handbal nu am citit, am citit doar la fotbal.
Narcisa Ciobanu: Din câte știu eu există, dar v-am spus în Europa activitatea lor este recunoscută întru totul.
Participant: Și nu există un conflict?
Narcisa Ciobanu: Știți că astfel de conflicte au mai existat și vor mai exista.
Participant: Vă mulțumesc mult.
Participant: Îmi permiteți să răspund eu la întrebarea aceasta? Nu poate exista un conflict între un regulament internațional care ți se aplică oricum la nivel național și un regulament pe care nu îl ai. Nu ai cum să ai un conflict. Se aplică regulamentul internațional. Deci nu văd un conflict.
Participant: Aș vrea să îi dau dreptate lui Paul în situația de față, evident că am stabilit dinainte ce și cum zicem. Aș vrea să îi dau dreptate lui Paul, de ce? Pentru că nu văd care ar fi beneficiul, care ar fi protecția care ar putea fi asigurată suplimentar agenților sau intermediarilor respectivi în situația în care ar fi recunoscuți. Vă dau exemplul FRF. FRF îi recunoaște, are un regulament special pentru așa ceva și majoritatea oamenilor care lucrează în această industrie preferă să nu înregistreze contractele la Federație din diverse motive. Preferă să își încheie contracte și să se ducă să le pună în aplicare, în situația în care există divergențe, prin intermediul dreptului comun. Dacă FRH ar recunoaște aceste activități, ar înregistra contractele, nu ar putea să ofere o protecție mai mare respectivilor agenți. Mai mult decât atât, nu cred că i-ar ajuta neapărat, părerea mea. Mulțumesc.
Narcisa Ciobanu: Și o să vă adresez și eu o scurtă întrebare. Cu ce vă ocupați, sunteți avocat?
Participant: Sunt șeful departamentului juridic al FRF.
Narcisa Ciobanu: Am înțeles, deci până la urmă să înțeleg că, așa cum era susținerea distinsului meu coleg, poate există inclusiv o temere că niște servicii avocațiale nu mai rămân pe piața avocaților și ajung la impresari, dacă activitatea lor ar fi recunoscută. Eu zic că nu se întâmplă chestiunea aceasta, pentru că există o conlucrare perfectă între aceste persoane și noi avocații. Eu am niște raporturi excelente cu ei, și interesul până la urmă ar fi ca jucătorii pe care îi asistăm și ale căror interese le reprezentăm să fie reprezentate cât mai bine, iar ei să facă performanță. Iar ei n-au nevoie, v-am spus, la un prim contact cu un astfel de specialist care mai apoi să atragă, în situația în care este nevoie, și un avocat, un expert contabil și alți specialiști care vor conlucra.
Participant: Bun, înțeleg abia acum că dumneavoastră, practic, ați vrea ca această activitate să fie recunoscută în sensul în sensul de a le permite agenților să-și prezinte clienții în fața organismelor jurisdicționale ale federațiilor, la asta ne referim?
Narcisa Ciobanu: Inclusiv la asta, bineînțeles. Ar include și componenta aceasta, dar nu înseamnă neapărat că merg acolo să-i reprezinte pentru că, vreau să vă spun, cei mai mulți dintre ei nu au studii juridice, iar ei își cunosc strict raporturile pe care le au cu acei sportivi pe care-i impresariază, dar și rolul determinant pe care-l au în activitatea pe care o prestează. Și să știți că de fiecare dată aleg să lucreze cu avocați. Cei mai mulți dintre ei, așa cum am întâlnit în practică, sunt absolvenți de studii economice și o să gestioneze banii, dar și interesele jucătorilor pe care-i impresariază.
Participant: În concluzie, ajungem la aceeași situație pe care o spunea și Paul. Până la urmă un agent nu trebuie neapărat să-și reprezinte jucătorul pe care-l impresariază în fața comisiilor pentru că va apela la o persoană cu studii de specialitate, iar recunoașterea activității agentului nu se referă la acordarea posibilității acestuia de a se prezenta în fața unei instanțe sportive. Din punctul meu de vedere, un contact de mandat soluționează problema fără nici un fel de alte discuții.
Narcisa Ciobanu: Da, dar vreau să vă spun ceva, de exemplu în cazul unui litigiu, până se ajunge la soluționarea a acelui litigiu pe o instanță comună, am putea vorbi și de o instanță sportivă, așa cum este în cazul sportivilor, să existe reglementarea asta și cu privire la soluționarea litigiilor dintre cluburi și agenții și impresarii sportivi, pentru că sunt situații când acele comisioane de agenție se întârzie sau eventuale bonusuri pe care impresarii, agenții le au la momentul în care un sportiv anume ajunge să atingă un target, o performanță pe care și-a propus-o. Și înainte de a ajunge la o instanță de drept comun am putea să ajungem pe o instanță sportivă pentru a judeca acel litigiu.
Participant: În fotbal se întâmplă lucrul acesta.
Narcisa Ciobanu: În handbal nu, tocmai despre asta vă vorbesc, una dintre chestiunile despre care vă vorbesc la acest moment cu această reglementare.
Cristian Jura: Să știți că în sală, și aș vrea să-i salut în mod special cu această ocazie, avem doi sportivi, campioni europeni și mondiali.
Participant: Bună ziua! Mă numesc Mustafa Ozel și sunt din Constanța. Sunt campion mondial la kickboxing. Îmi pare bine!
Cristian Jura: Și colega noastră aici.
Participant: Bună ziua! Numele meu este Drăgan Alexandra și fac karate de 14 ani, sunt campioană europeană, mondială, națională. Mulțumesc!
Cristian Jura: Și am încercat să-i atrag în discuție poate ar putea să ne dea o lămurire, nu știu cum se procedează în aceste sporturi, dar înainte cred că domnul Argăseală o să ne dea și dânsul o opinie lămuritoare sau o să ne prezinte perspectiva dânsului.
Participant: N-am cum să dau o opinie în fața unor juriști care-și prezintă punctul de vedere aș vrea să fac și eu, și este foarte interesantă discuția în acest mod interactiv, pentru că eu înțeleg până la urmă doamna Narcisa ați prezentat o durere a dumneavoastră care poate fi prezentată ca un subiect de discuție.
Narcisa Ciobanu: Să știți, domnule Argăseală, cu permisiunea dumneavoastră, am prezentat oriunde am mers și o voi prezenta de fiecare dată până se va găsi o soluție pentru ea.
Participant: Dar nu e o vinovăție asta. Eu întreb următorul lucru, în COR există această meserie?
Narcisa Ciobanu: Da, din câte știu.
Participant: Vă spun eu că există.
Narcisa Ciobanu: Păi asta vă spun și eu.
Participant: Cine oprește pe cineva să folosească această meserie în scopul de a o practica? Nimeni.
Narcisa Ciobanu: Dar să știți că o practică toți, nu am spus că n-ar practica-o.
Participant: Deci eu înțeleg că dumneavoastră aveți o problemă cu Federația de Handbal care n-a statuat această relație, dar se desfășoară bine în fapt acest lucru, reprezentarea se face, corespondențele între părți există, contractele există, deci se merge mai departe. Poate că ar trebui să faceți dumneavoastră diligențele și să încercați să convingeți federația că toate celelalte federații sau toți sportivii au nevoie de ce ne-ați spus nouă astăzi și atunci nu cred că ar mai exista acest conflict.
Narcisa Ciobanu: Dacă-mi permiteți, să știți că eu chiar am făcut demersuri și fac, iar la fiecare comisie la care am fost prezentă și am susținut cauza unui client, am indicat și astfel de aspecte și au existat astfel de discuții.
Participant: Pentru că mai puțin sau mai mult vizibil lucrurile se întâmplă. Este foarte important și aici cred că în măsură sunt cei doi campioni mondiali să ne spună dacă simt nevoia ca în afara actului sportiv, cărora le revine meritul că îl practică, simt această nevoie să fie reprezentați în alt plan, răspunsul eu îl am, însă vreau să văd răspunsul lor pentru a putea să se concentreze și să rămână campioni mondială dacă au ajuns sau campioni europeni dacă au ajuns. În momentul în care există această relație, în termeni juridici cum spuneți dumneavoastră pe baza unui contract, cu siguranță obligațiile sunt și de o parte și de alta. Eu cred, mai degrabă, că lucrurile nu avansează pentru că există unele disensiuni sau puncte de vedere diferite între conducerea unei anumite federații, nu mai fac referire la o federație, și acest gen de reprezentare.
Cristian Jura: Bun, mulțumim pentru opinie! Vreau să fac o precizare, să știți că noi când am organizat această primă conferință națională „Probleme dificile de dreptul sportului” noi am dorit să implicăm cât mai multe federații, dar din păcate într-adevăr avem câteva teme care se aplică, de exemplu insolvența este pentru toate cluburile, drepturile de televizare sunt pentru toate cluburile, deci sunt câteva probleme generale să spun așa, transversale care se aplică tuturor cluburilor și tuturor sporturilor. Dar pe de altă parte, să știți că am fost destul de o anumită reticență a federațiilor în a se implica, în a asista, în a trimite un jurist ca să facem legătura, cu excepția Federației Române de fotbal și a celei de Handbal.
Participant: Eu sunt din partea Federației Române de Handbal, atâta vreme ofer la asistența juridică și reprezentarea federației în toate problemele.
Narcisa Ciobanu: Deci acum înțelegem și poziția contra al domnului Jura, distinsului meu coleg.
Participant: Nu m-ați lăsat să termin pentru că dacă mă lăsați să termin urma să spun.
Narcisa Ciobanu: Eu înțeleg, poziția contrară.
Participant: Nu e o poziție contrară, eu vreau să vă spun că sunt perfect de acord cu dumneavoastră că sportivul este bine să gândească și să fie îndrumat în toată cariera sa de către un impresar. Deci consider că impresarul chiar are rolul lui în toate sporturile, în tenis chiar se practică la un nivel mult mai evoluat decât în celelalte sporturi în sensul în care impresarul încheie un contract în care îi și susține activitatea tenismenului din punct de vedere financiar până când acesta începe să obțină câștiguri. Are un rol extraordinar de important, impresarul, în evoluția sportivului ca profesionist. Unii impresari chiar ajung să fie pentru sportive ca niște părinți, pentru că au grijă de ei din toate punctele de vedere, atât în ceea ce privește activitatea sportivă cât și cea extrasportivă. Deci, fără nicio îndoială, ce spuneți dumneavoastră că ați dori recunoașterea sunt perfect de acord cu dumneavoastră că impresarii la noi în țară nu beneficiază de recunoașterea pe care o au în țările civilizate, în sensul în care clubul cu care dorești să vorbești din partea sportivului să stea de vorbă cu tine efectiv. Dumneavoastră probabil de chestia asta v-ați lovit, probabil că veniți la o federație sau la alta și nu se discută cu dumneavoastră sau nu se vorbește.
Narcisa Ciobanu: Vreau să vă spun ceva și chiar o să vă contrazic. Cu mine s-a discutat de fiecare dată pentru că eu sunt un avocat care vrea să-și impună punctul de vedere, iar pentru ceea ce susține aduce argumente. Iar un dialog civilizat între persoane tot timpul este de încurajat. Eu acum vă că dumneavoastră dați dovadă de clemență, reprezentați poziția federației. Eu să vă spun că la un consiliu al Federației Române de Handbal când am mers și când am expus situația unor cliente de ale mele, de exemplu v-o dau direct expres pe doamna Paula Ungureanu , jucătoare de lot național, care acum, bineînțeles, legitimată la CSM București, iar înainte era la HCM Baia Mare, fusese dată afară din apartamentul în care locuia cu soțul și cu un copil de câțiva ani, un copil minor, pentru că HCM Baia Mare nu-i mai plătea chiria, iar situația dumneaei a fost situația doamnei Paula Vizitiu și a altor jucătoare de acolo, dar față de care să spunem așa Federația Română de Handbal n-a avut nicio empatie când le-am expus situațiile și ne-am judecat în afara unei comisii de apel care nu era constituită legal și am fost nevoiți să susținem acel litigiu într-un consiliu de administrație. Să știți că Federația Română de Handbal nu dă dovadă mereu de clemență și nici de înțelegere față de jucătoare și de jucători. Și vreau să vă mai spun altceva, într-adevăr ei încurajează cluburile sportive, este o chestiune clară, dar tot timpul, și în fața Federației Române de Handbal și oriunde am mers, am expus această teză, dacă n-ar fi jucătorii și jucătoarele de handbal să facă performanță, ei individual, fiecare, uniți, la nivel de colectivitate, la nivel de echipă, combativi, n-ar exista și nici clubul în sine. Până la urmă jucătorul individual ajunge să facă performanță, iar ei trebuie protejați și stimulați să facă performanță, iar interesele lor trebuie protejate la cel mai înalt nivel în fața oricăror comisii și în fața oricăror persoane. Într-adevăr, încurajăm cluburile, încurajăm activitatea lor, dar fără să ne gândim la sportivi individuali ca o entitate. Acestea sunt niște chestii la care ar trebui să ne reflectăm în viitor și să le acordăm o importanță așa cum li se cuvine acestor oameni care se sacrifică pentru a face performanță. Vă mulțumesc!
Participant: Cred că vă dați seama că deja am vorbit despre altceva.
Narcisa Ciobanu: Nu, eu am vorbit acum despre poziția dumneavoastră a Federației Române de Handbal. Sunteți empatic și sunteți de acord, nu știu cu ce sunteți de acord.
Participant: Lăsați-mă și pe mine să vorbesc pentru că am fost respectuos și v-am lăsat să vorbiți deși dumneavoastră m-ați întrerupt, v-am ascultat până la capăt și mi-e și frică să mai spun ceva pentru că urmează să ne vorbiți din nou poate despre o a treia temă. Prima dumneavoastră temă este legată de recunoașterea activității agenților de jucători, tocmai ne-ați spus că ați fost primită și la Consiliul de Administrație, deci n-ar fi o problemă în recunoașterea activității acestora.
Narcisa Ciobanu: Dar eu nu vorbesc să fiu primită eu, vorbesc de recunoașterea activității agenților sportivi, cu totul altă chestiune. Sunt chestiuni pe care vi le aduc acum în față.
Cristian Jura: Îmi cer scuze, să știți că suntem o conferință a dialogului și mi se pare extraordinar de bine că și un reprezentant al Federației, și un avocat specializat în zona aceasta a handbalului au ocazia unui dialog în cadrul conferinței.
Participant: Este o conferință, nu o comisie de disciplină.
Cristian Jura: Da, și rugămintea mea era să depășim acest moment și să trecem la următorul vorbitor cu voia dumneavoastră și cu înțelegerea dumneavoastră.
Participant: Bineînțeles.
Cristian Jura: Vă mulțumesc! Și o să trecem la o altă temă interesantă legată de combaterea trucării evenimentelor sportive și îl invit pe Doru Gheorghiu, cred că să continue de fapt ce am început în prima parte și să aducă elemente noi.
Doru Gheorghiu: Dacă tot ne-am dus în zona asta de pasional chiar constatam mai devreme că n-am rămas singurul care am purtat un dialog pe tonul acesta. Pot să reiau câteva idei, pentru că m-a obligat domnul Burleanu să o fa c astfel încât să aveți o perspectivă așezată și Documentată. Constat că suntem și aici un fel de Lu Brown noi, aceștia din zona de pariuri sportive, nu e prima dată, putem să ducem crucea aceasta fără să sune cumva emfatic. O să-mi reduc prezentarea pe zona de match-fixing, ca să mă încadrez în timpul meu. De unde tonul meu pasional? De la faptul că domnul Burleanu mai devreme în discursul dânsului a uitat să precizeze că acum vreo 4 ani. Cât au trecut, domnul Argăseală, de când și-a început mandatul dânsul?
Participant: Din 2014.
Doru Gheorghiu: 2014, da. Imediat după ce și-a început mandatul ne-a solicitat o întâlnire pe aceeași temă. Am susținut acea întâlnire, i-am oferit argumentele juridice și la finalul întâlnirii și o spun public, mă bucur că se înregistrează, sper să-i parvină această înregistrare ca să termină odată cu echivocul și cu tema în sine.
Cristian Jura: Este în continuare domnul Stângaciu alături de noi.
Doru Gheorghiu: Da, este și domnul Stângaciu, oricum este și domnul Argăseală aici, îi poate transmite. La finalul acelei întâlniri s-a exprimat fără echivoc că, într-adevăr, avem dreptate și că nu se poate asta, și o să ajungem și la a explica de ce nu se poate, nu se poate ca pariurile să aibă o contribuție financiară directă către Federație. După cum ați văzut că era doamna reprezentanta Ministerului Tineretului și Sportului, există o contribuție efectivă pe care industria o îndreaptă către sport așa cum o îndreaptă spre diverse alte zone, Ministerul Învățământului, ce am mai spus, am spus zona de restaurarea monumentelor istorice, fondul cinematografiei, nu le reiau. De ce nu se poate? Juridic, dacă vreți, și tradițional până la urmă, istoric jocul de noroc și pariul nu face deosebire de zona este legiferată în zona de jocuri de noroc este un tip de joc de noroc. Jocuri de noroc este ceea ce englezii numesc game of chance, deci accentul în acest business se pune pe adrenalina creată de a juca, de a prezice, dacă vreți, un eveniment viitor în cazul pariurilor. De aici, ca să ne ducem ușor și spre zona de amuzant, dar rămâne și o concluzie juridică, doar la noi în România se pariază masiv pe fotbal că e vorba de o tradiție a țării, dar dacă ne ducem în UK unde ne-a dus domnul Ciubotă mai devreme, o să constatați că ar fi trebuit ca și Victoria de la Spice Girl să solicite de la pariuri o anumită sumă atunci când se paria pe câți copii va avea cu David Beckham. E până la urmă just să se întâmple și asta dacă zona de evenimente sportive solicită acest lucru. Sigur că în România accentul este pus în zona asta, sigur că în România accentul prin apetitul, dacă vreți, al microbistului român este pus pe fotbal, pentru că așa este așezat la noi. Dacă mergem în Statele Unite o să vedeți că se pariază pe baschet sau pe baseball, nu e cazul în România, deci cumva, dacă vreți, și istoric și automat, asumat și juridic pariul sportiv ca joc de noroc nu poate fi grevat. Pe urmă, revin la o acțiune fundamentală asumată de România vizavi de Uniunea Europeană aceea de a reduce, și nu acum recent, ci în urmă cu niște ani imediat după intrarea în Uniunea Europeană ni s-a cerut ca țară să reducem dacă nu chiar să eliminăm parafiscalitatea și suprataxarea. Respectiv ce să se întâmple, cum ar fi asta tradus ca acțiune la nivelul legislației, să cauți să legiferezi un domeniu prin același corp de lege, să centralizezi acolo toate taxele astfel încât să oferi deopotrivă o predictibilitate respectivului domeniu, mediului privat la a se dezvolta sau nu, asta în funcție de ce interese ai ca autoritate de stat și totodată să-ți oferi ție ca autoritate de stat predictibilitatea supracolectării din acel domeniu. Cum distribui după aceea sau cum folosești la nivel bugetar ceea ce ai colectat din domeniu își asumă autoritatea de stat. Reprezint mediu privat nu pot discuta despre zona aceasta. Faptul că acei bani n-au ajuns la un moment dat în fondul cinematografiei și ar trebui să avem noi o discuție cu ei să înțelegem ce se întâmplă, pentru că prin Ministerul Culturii veneau cu același gen, cu o solicitare similară către zona de jocuri de noroc, respectiv trebuie să luăm de acolo un procent pentru fondul cinematografiei, le-am arătat că există în legislația specială, repet și chiar vă invit să o studiați, este una dintre paradoxal pentru România, dacă vreți o părere personal, este una dintre cele mai moderne și în ton cu schimbările și tehnologice dacă vreți la nivel european, legislații din domeniul jocurilor de noroc OUG 77/2009. Pe urmă, revenim, de asta a fost creat și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, tocmai ca statul să aibă acolo un organism dedicat prin care să își asigure colectarea. Colectarea este consistentă, este de câteva sute de milioane de euro. Suntem în curs de a derula un nou studiu pe industrie din păcate, precedentul nu este tocmai actual, sper să nu greșesc la nivelul 2012 au fost 700 de milioane de euro colectați din zona aceasta. Deci statul lor oricum își asigură colectare. Problema Federației Române, ca să ajungem și la cazul particular, provine dinspre sine, respectiv că nu este o autoritate de stat, știe toată lumea că este un organism de drept privat, de aici și cumva nota aberantă a discursului de mai devreme, respectiv că vom impune prin legislație. Dacă vreți să forțez un pic nota, ca o companie să ia pur și simplu bani de la altă companie, nu știu să existe o astfel de legislație. De asta sper ca problema să rămână lămurită, sigur că noi plecăm și de asta e până la urmă o provocare și pentru dumneavoastră ca juriști când analizați un astfel de subiect care este sensibil să reușiți să vă dezbrăcați în primul rând de toate prejudecățile, pentru că într-adevăr zona noastră este generatoare de prejudecăți. Din păcate, Las Vegasul n-a fost inventat de niște călugări și probabil că s-a perpetuat imaginea aceasta, însă vă asigur că sunt niște afaceri absolut oneste și în momentul de față niște contribuabili mărișori la bugetul de stat. Iarăși, vizavi de cuantum, dacă poate cineva exprima o părere vizavi de cât colectează deja statul din zona asta, noi exprimăm noi, au fost nivelurile stabilite ca taxare de statul român. Probabil că în spate sunt niște calcule făcute de specialiștii în fiscalitate care să lase și o marjă de profit acestei industrii, astfel încât ea să existe în continuare și apropo profitabilitatea nu este cea pe care o regăsiți vehiculată în diverse articole de presă, este atestată tot de acest studiu Pricewaterhouse Coopers făcut în 2012, e undeva comparabilă în acel an cu marele retail, vorbesc de supermarketuri, undeva la 9%. Tocmai din pricina acestei taxe nu suntem ipocriți, ne-o asumăm, este evident că este o industrie de divertisment cu niște efecte negative și, în mod just, considerăm chiar și noi, cei care o reprezentăm, că trebuie taxată corespunzător și vă asigur că este taxată corespunzător, găsiți niveluri de taxe tot în OUG 77. Repet, tot același corp de lege stabilește și distribuția taxelor către diverse zone pe care statul român le consider sensibile și consideră că ar trebui să atragă finanțări de aici, însă în niciun caz și consider discuția închisă astăzi, în niciun caz nu Federația Română de Fotbal. Iarăși este un mister pentru noi, fără a fi un subiect care ne-ar interesa neapărat, ce s-a întâmplat cu relația cu Loteria Română. Am înțeles că un anume Guvern la un moment dat a desființat acel act normativ prin care Federația primea niște bani de acolo. A fost un litigiu câștigat de Federația Română de Fotbal în urma căruia Loteria Română a trebuit să achite o sumă consistentă către Federație pentru defunctul, dacă nu mă înșel, joc pronosport. Mai departe nu știu, și iarăși nu se înscrie în aria mea de autoritate, asta ca să continui și dialogul de mai devreme. Pe urmă, mergând și încheind cu subiectul acesta, Israelul ca exemplu oferit de domnul Burleanu la întrebarea mea, respectiv să ne ofere un exemplu de stat din Uniunea Europeană în care se colectează, a spus chiar dânsul că acolo Federația primește tot de la loterie, deci nu din zona de privat. Oricum Israelul are o abordare foarte restrictivă vizavi de jocurile de noroc, din câte știu cele online sunt interzise, sunt aproape toate interzise. Dacă vreți așa un amănunt mai pe pestriț, cetățenii israelieni vin la finalul săptămânii să joace în cazinourile din București, mulți, cei care își permit un charter sau mă rog. Asta ar fi una, ce am mai pomenit, când l-am întrebat pe domnul Burleanu care ar fi concret acele acte normative pe care își bazează această rațiune, mai ales la nivel european, este o afirmație gravă dacă Uniunea ar fi decis așa ceva, definitely, trebuia să găsească și în Legislația Națională. Sunteți mulți juriști aici și știți foarte bine scala de putere a instrumentelor legislative ale Uniunii, regulations și directives pe care trebuie să se regăsească obligatoriu transpuse în legislația națională, mai sunt decisions care se adresează focusat unei țări din câte știu, vă rog să mă corectați, că nu sunt jurist de profesie, dar așa funcționează, nu, unei țări sau unui grup de țări pe o problemă concretă dată. Și cam aici s-ar opri zona de obligare a statelor membre să-și transpună în legislație. Sub, la recomandări și parcă mai era o titulatură, un instrument juridic al Uniunii, nu te obligă să transpui și nu este cazul în România tocmai, repet, pentru că statul a coagulat tot ce adună din această industrie într-un singur corp de lege. După câteva minute de pledoarie am avut de la dânsul acea afirmație cu White Papers și două rapoarte ale Consiliului European, deja ieșim din White Paper din zona de legislație. White Paper-ul, și iarăși vă rog să mă corectați dacă nu este așa, după cum îi spune și numele este o intenție a Comisiei Europene de a dezvolta eventul chiar și un act normativ la nivelul Uniunii, dar o intenție care sună mai mult ca invitație către stakeholderi, sigur noi suntem unul dintre ei, de a se pune la masă și a studia dacă se poate sau nu. Deci asta înseamnă White Paper-ul. Este ceva, dacă vreți, contemplativ. Hai să facem o masă rotundă și să ne întrebăm dacă s-ar putea aplica asta. Și din câte știu, sper să nu greșesc acel White Paper, nu este tocmai actual, sunt câțiva ani de când a fost emis, 2007, și acum suntem în 2017, au trecut 10 ani și a rămas White Paper. Și iarăși, din câte știu și aici, vă rog să nu o luați cu titlu de afirmație, ci pur și simplu o amintire care poate fi nu tocmai exactă, din câte știu nu se referă numai la zona de jocuri de noroc, ci la orice feluri de activități care într-un fel sau altul la zona de jocuri. În încheierea subiectului, dacă nu mă credeți că vin de la pariuri, adică din start plecați cu o reticență vizavi de noi, luați de foarte bune afirmațiile doamnei reprezentant, îmi pare rău că nu mai este nici dânsa alături de noi a MTS care va confirma, practic, că există în momentul acesta contribuții directe din colectarea din industria de jocuri de noroc către sport. Acum, sigur că nu putem să scoatem fotbalul, dacă vreți, din acest grup, sigur că e cel mai popular sport. Dar o am lângă mine pe doamna Ciobanu și sunt convins că mi-ar spune „ok, dar de ce, e mai cu moț din perspectivă fiscală sau de colectare”. Că adună spectatori, că e un sport să zicem tradițional, în România sunt alte povești, astea se traduc dacă vreți în sutele sau zecile de milioane de euro de care vorbea mai devreme domnul Ciubotă că sunt atrași din zona de drepturi TV. Cu asta mă opresc, mă dus spre un subiect mai agreabil vizavi de raporturile cu Federația, respectiv colaborarea pe zona de luptă comună împotriva manipulării de evenimente sportive, încă o dată am fost pasional, pentru că aș fi dorit ca domnul Burleanu să-și înceapă discursul, dacă tot a abordat subiectul acesta, pe care îl consideram închis cu acea întâlnire la finalul căreia s-a exprimat foarte frag și fără dubiu că avem dreptate și că nu se poate. Repet, dacă vreți să ne oprim pe zona aceasta amuzantă, atunci și Victoria ar fi trebuit să solicite lui William Hill în Anglia. Vă rog!
Participant: Sincer, n-am participat la întâlnirea din 2014, deci nu o să mă refer nicicum la acea întâlnire și la argumentele prezentate atunci. Ceea ce vreau să subliniez este că opinia mea este contrară, atât opiniei dumneavoastră, cât și opiniei doamnei de la MTS.
Doru Gheorghiu: M-am temut că e contrară opiniei lui Răzvan Burleanu, dar e în regulă. Vă rog!
Participant: Am văzut că dânsa era foarte fericită că 2% din taxele pe care le plătesc operatorii de jocuri de noroc se duc către activitatea sportivă. Din punctul meu de vedere, nu pot să pun semnul egal fără a discuta cuantumul taxării, asta este o chestiune de fiscalitate nu este problema noastră astăzi aici, dar nu pot să pun semnul egal între monumentele istorice și activitatea sportivă, indiferent de ce sport vorbim.
Doru Gheorghiu: De ce, că acelea nu se mișcă bănuiesc, de asta.
Participant: Și nu sunt folosite în activitatea de pariuri. Să fim serioși, 90% sau poate chiar mai mult din activitatea de pariuri se referă la activitatea sportivă și dacă vreți opinia mea până la capăt, din punctul meu de vedere, toți operatorii de pariuri ar trebui să încheie niște contracte nu neapărat numai cu federațiile sportive, ci cu toți cei care sunt utilizați în această activitate de pariuri. Și da, din punctul meu de vedere, ar trebui să se plătească Victoriei Beckham anumite sume de bani, pentru că i se folosește imaginea, i se folosește practic conduita, o acțiune sau o inacțiune pe care o va face când se decide organizarea unor pariuri referitor la persoana respectivă. Deci, din punctul meu de vedere, organizatorii de pariuri pentru a organiza acele pariuri ar trebui să încheie niște contracte de preluare a dreptului de utilizare a imaginii, a conduitei respective atât din punct de vedere al activității fotbalistice, activității sportive generale, cât și a oricărei alte persoane. Mulțumesc!
Doru Gheorghiu: Am înțeles ideea. O să vă răspund un pic mai sobru, atunci am folosit zona asta amuzantă, exemplul acesta cu Spice Girl și așa, însă în ce s-ar cuantifica exemplul meu? Operatorul de pariuri își ia din viața publică diverse evenimente, are libertatea asta, pentru că trăim într-o lume liberă, care nu trebuie neapărat să fie cele sportive, că s-a dezvoltat în zona asta a fost o dezvoltare dictată de client. Dar în continuare, juridic vorbind, dumneavoastră, sportul, nu sunteți mai comozi decât Victoria sau decât Sfântul Ilie care trăsnește, sunt și astfel de pariuri, de câte ori trăsnește Sfântul Ilie în ziua de Sfântul Ilie, nu sunteți mai cu moț decât Sfântul Ilie, sunteți un eveniment din viața de zi cu zi. Ce voiam eu să vă relev este că în Angli sunt zeci de tipuri de pariuri din zeci de zone, deci nu sunteți mai cu moț decât regina Angliei sau decât Casa de Windsor când se paria cu cine vor rămâne copiii, cu prințul George sau cu Diana.
Participant: Tocmai asta spuneam că în funcție de pariul respectiv persoanele implicate sau instituțiile implicate ar trebui să primească o anumită sumă de bani pentru că sunt utilizate în industria de pariuri adică, mă rog la Sfântul Gheorghiu îi plătim bisericii, dar Victoriei Beckham îi plătim ei personal, activității fotbalistice îi plătim Ligii sau Federației în funcție de cine organizează competiția.
Doru Gheorghiu: Mă rog, ca să încheiem subiectul cred că ați înțeles că deja statul a cuantificat această contribuție pe care trebuie ca domeniul să o întoarcă, este o contribuție consistentă, vă rog să nu vă gândiți la procent și să faceți un procent din, v-am dat ca cifră 0,6% din PIB la nivelul anului 2012. Faptul că Federația Română de Fotbal în mod direct nu are o colectare din zona asta, nu știu, pentru că nu are o relație statuată legal cu Ministerul Tineretului și Sportului?
Participant: De asta și spun, din punctul meu de vedere, nu trebuie neapărat statuat prin lege Federația este o entitate de drept privat care poate obține bani prin valorificarea drepturilor pe care le deschide.
Doru Gheorghiu: N-ați înțeles. Dați-mi un exemplu de lege prin care o companie, un ONG în cazul dumneavoastră, trebuie să primească x leuți de la o companie sub ce justificare vreți.
Participant: Eu nu mă refer la o lege în sensul pe care îl înțelegeți dumneavoastră și la ceea ce vă gândiți.
Doru Gheorghiu: De domnul Burleanu vorbea de o inițiativă legislativă mai devreme.
Participant: Corect. Poate să existe și o astfel de inițiativă, dar din punctul meu de vedere, aceste drepturi ar trebui valorificate exact pe ceea ce spunea Paul mai devreme. Federația, Liga sau cluburile, deținătorii de drepturi să și le valorifice efectiv printr-un contract. Dacă compania x, nu știu, care vrea să organizeze pariuri pe cartonașele galbene pe care le ia, nu știu FCSB, că e domnul Argăseală aici, într-un meci, să semneze un contract cu FCSB pentru a se putea valorifica acele drepturi celelalte ca sa nu le poată folosi.
Doru Gheorghiu: Vorbim despre o ipoteză pe care o nașteți acum, scuzați că folosesc termenul acesta, dar acum o nașteți, și are mari dureri juridic vorbind. Deci până la urmă concluzia mea este că domnul Burleanu s-a prezentat cu un White Paper în fața dumneavoastră, ceea ce, zic eu, e cumva nepermis și față de auditoriu, dar mă rog, eu consider subiectul închis dacă dânsul îl dorește reluat îl reluăm de câte ori își dorește dânsul și în orice cadru, ar fi public sau nu. Deci dânsul s-a prezentat cu un White Paper, cu o hârtie albă în fața noastră azi.
Participant: Discuția dintre dumneavoastră și domnul Burleanu este una diferită față de dumneavoastră și mine, îmi cer scuze că nu sunt în rol de poștaș să mă duc să-i transmit domnului Burleanu.
Doru Gheorghiu: Păi da nu pot să nu vă asimilez cu instituția.
Participant: Nu, eu am pus o întrebare pur și simplu din punctul meu de vedere nu din punct de vedere al Federației, nu reprezint opinia Federației.
Doru Gheorghiu: Cred că v-am răspuns, vă satisface răspunsul sau?
Participant: Sunt total satisfăcut.
Doru Gheorghiu: E în regulă. Mulțumesc frumos! Am uitat de cartonașele galbene.
Cristian Jura: Îmi cer scuze, am o întrebare, prezentarea încă mai continua sau am intrat deja în zona de dialog?
Doru Gheorghiu: Foarte scurt despre zona de match-fixing o să vă povestesc despre protocolul pe care-l avem cu Federația Română de Fotbal și care funcționează.
Cristian Jura: Adică aș prefera să terminăm cu prezentarea și după aceea să revenim.
Participant: Cum spuneți dumneavoastră, dar să nu mă uitați.
Cristian Jura: Nu, nu.
Doru Gheorghiu: Hai să epuizăm acum subiectul, cartonașele galbene.
Participant: Ce voiam eu să spun este că într-adevăr dumneavoastră pe cadrul legislativ actual aveți dreptate. Noi încercăm să obținem ceva sau să solicităm ceva în conformitate cu evoluția realității sociale.
Doru Gheorghiu: De unde? Haideți s-o luăm altfel, dacă exista o posibilitate. Păi știu unde vreți să ajungeți și deja vă întindem subiectul. Deci, cu tot respectul, dacă exista vreo posibilitate ca niște euro, de data asta ieșim din cadru românesc, nu lei să meargă din zona de pariuri sportive către fotbal, fiți convinși că o bătăturau până acum ca și calea UEFA și FIFA. Sunteți singura Federație în momentul acesta, vă garantez, care astăzi grație discursului de mai devreme al domnului Burleanu a ridicat subiectul acesta. Deci Federația Română de Fotbal este singura din Europa care pune problema așa în momentul acesta. Repet, sper ca situația să fie închisă vizavi de exemplul concret cu informațiile conexe.
Participant: Dar nu m-ați lăsat să vorbesc și cer un exact același dialog ca mai devreme.
Doru Gheorghiu: Ok, vă rog!
Participant: Eu nu sunt Federație eu sunt Ligă pentru acest subiect. Vă pot spune că realitatea socială evoluează într-un anumit sens, în sensul în care noi avem deja de doi ani de zile un parteneriat cu un operator de date Sport Radar care colectează date pentru casele de pariuri și încasăm bani pentru chestia aceasta, nu vă pot spune suma, dar încasăm deja de 2 ani de zile bani pentru faptul că se folosesc acele date. E adevărat că nu avem un suport în cadrul legislativ, exact ce spuneți și dumneavoastră, nu avem un suport în cadrul legislativ pentru a forța sau pentru a obține venituri mai mari din această activitate. Dumneavoastră ne-ați oferit niște exemple legate de evenimente la care are toată lumea acces, dar noi vorbim de niște evenimente sportive la care are toată lumea acces numai pe bază de bilet sau eventual pe baza unor sume de bani pe care le plătesc. Deci oricine oferă elemente despre un eveniment sportiv, să zicem un meci de fotbal, undeva la bază s-a plătit un preț pentru oferirea acelor elemente, de aceea exemplele sunt un pic diferite.
Doru Gheorghiu: Presa folosește aceste evenimente?
Participant: Da, folosește și presa este invitată la aceste evenimente sportive. Ce am spus eu este că realitatea socială evoluează în acest sens, iar noi mai departe, domnul Stângaciu, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a include și aceste elemente în sfera drepturilor de autor pe bună dreptate pentru a-i forța și pentru a încerca să obținem niște sume de bani de la dânșii, realitatea este că la acel moment într-adevăr nu există cadru legislativ. Asta voiam să vă spun.
Doru Gheorghiu: Mulțumesc1 Deci mă întorc, aveți un White Paper în momentul acesta practic a fost o declarație că de abia de acum în colo. Bun, ce vreau să vă spun pe de altă parte, că mai este și latura asta, este cercetat un studio RGA care este Remote Gambling Association este cea mai prestigioasă asociație de jocuri online, rețineți doar din zona de online. Într-un raport recent anunța că din zona de jocuri de noroc, incluzând aici și loteria și pariurile sportive, către sport se duc în mod direct 3,4 miliarde de euro pe an la nivel European, din care 2,1 miliarde din zona de pariuri către sport. Cum? Sub formă de sponsorizări. Dacă faceți acest calcul și la nivel național, o să ajungeți la o sumă consistentă și o să ajungeți poate la concluzia că multe cluburi, mai ales în perioada asta dificilă din ce am înțeles, nu mă pricep foarte bine la fotbal, au parte de o sursă consistentă de venit. Sunt mulți sponsori din zona operatorilor, inclusiv Federația, iarăși paradoxal cumva vizavi de discursul domnului Burleanu are un sponsor, nu o să-l numesc, care este operator de pariuri. Ok, din perspectiva mea case closed.
Participant: Vă rog frumos să nu ne mai puneți pe același loc cu fulgerele lui Sfântul Ilie, pentru că cele mai mari venituri din fotbal și din sport vă vin.
Doru Gheorghiu: Din perspectiva noastră, repet, ideologic vorbind dacă vreți, dar și juridic, sunteți pe același palier cu Sfântul Ilie, adică un pariu făcut pe câte fulgere o să avem de la Sfântul Ilie sau de câte ori plouă în vara aceasta este egal cu rezultatul de la.
Cristian Jura: Eu zic că suntem într-o zonă foarte dificilă și periculoasă, pentru că știu că au murit și sportive pe terenul de joc.
Doru Gheorghiu: Dacă domnul Burleanu formula ca declarație de intenție, în sensul de a completa acea pagină alba cu niște concluzii, din perspectiva mea, era ok ne așezăm la masa, însă dânsul a venit în fața dumneavoastră, amintiți-vă ce v-a transmis mai devreme că există legislație, ori așa ceva este uluitor și de aici și tonul meu pasional. Ok, match-fixing, da?
Cristian Jura: Doriți să puneți o întrebare la discuția de până acum?
Participant: E în altă ordine de idei, dar numai după ce terminați.
Doru Gheorghiu: Mai am zona asta. Ok, foarte rapid vă prezint. Pregătisem o prezentare mai largă, dar am fost deturnați. Romanian Bookmakers, n-am apucat să ne prezentăm un pic și nu sunt laude, sunt niște cifre pe care vi le oferim tocmai, pentru că există multe prejudecăți. Obișnuiesc să vorbim aplicat pe lucruri concrete și pe argumente pentru că altă șansă nu avem. 3000 de agenții, în total aproximativ 7000 de angajați, 70% din piața de pariuri tradiționale din România, pariurile pe care le regăsiți pe stradă sub forma de agenții, de asta credem noi că suntem organizația patronală reprezentativă pentru zona de pariuri, deci că ne propunem până la urmă să dăm o linie pasiunii ca slogan ales de noi. O confuzie care se face foarte des în România mai ales de către presa de specialitate. De multe ori, în multe articole în ultimul timp în urma discuțiilor pe care le-am avut în zona asta s-au c-am lămurit cum stă treaba, de multe ori apăreau până acum, nu cu multă vreme în urmă, articole în care operatorul de pariuri asimilat cu mafia pariurilor, și să fiți convinși că nu înseamnă mafia pariurilor. Ce pot să vă spun și cam ce înseamnă mafia pariurilor? Ca toată treaba asta cu mafia pariurilor să funcționeze, dacă vreți, ca filieră, ca organizare de sorginte interlop trebuie ca la final să fie un prost care e păgubit, de asta se întâmplă chestia asta. Care este rațiunea pentru care acești oameni, care fac treburile astea, o fac? Ca să ia niște bani de la operatorul de pariuri, deci este evident că operatorul de pariuri nu are cum să fie în pielea celui. Sunt niște rețele de oameni certați cu legea, dar întotdeauna în urma unei orchestrări de genul acesta prin intermediul actorilor din sport la finalul lanțului se află un operator de pariuri care plătește, că de asta se manipulează evenimentul sportive pentru a încasa pentru un rezultat pe care ajungi manipulându-l să îl duci spre ceea ce îți dorești, de aceea interesul este și din partea operatorilor, vă asigur, ca fenomenul sportiv să rămână mereu curat. De ce? Imprevizibilul înseamnă profitabilitate pentru operatorul de pariuri. Aveți acolo cele trei ingrediente care fac din această afacere o afacere bună dacă vreți, repet, nu atât de magic profitabilă pe cât a fost în multe rânduri categorisită. Ce îți trebuie ca să câștigi la pariuri? Nu e numai noroc aici, e un joc de noroc mai special. Îți trebuie și noroc, însă trebuie să cunoști, să ai cunoștințe din respectivul sport, nu poți să pariezi așa, sau dacă vrei să-ți pierzi bani neapărat pariezi la întâmplare, însă nu așa funcționează lucrurile la pariuri. Și evaluarea corectă a momentului respectiv, conjuncturii respective. Pentru că ok ai un bagaj de cunoștințe, însă în momentul acela pariezi concret pe un eveniment sau pe ce crezi, relevant pentru tine. Jos aveți și concluzia noastră, dacă respectivul eveniment este alterat, este clar că e alterat imprevizibilul care este cel mai important ingredient al acestei activități comerciale. Bun, pentru a stopa, sigur e un cuvânt ambițios „a stopa”, acest fenomen am încheiat și nu recent, deja este o colaborare tradițională, nu o să vă vină să credeți după ziua aceasta, nu? Cu Federația de Fotbal, care și merge bine și o să vă explic cum merge bine. Aveți acolo cele trei etape pe cale vi le-am propus, sistemul este simplu, Federația evident este singura autoritate care poate investiga în zona de sport, nu avem noi cum să intervenim în acea zonă, avem însă cum să ajutăm, întotdeauna operatorul de pariuri sportive are cum să ajute în această zonă. Atenție, nu prin informații concrete după cum iarăși de multe ori presa le vehiculează în momentul în care observă când scade o cotă la un meci. Nu, operatorul de pariuri nu are o armată de investigatori în spate care stau cu microfoane prin vestiare pe la cluburi sau așa înainte de meci și află diverse chestii și atunci scad cota, nu. De ce scad cota este simplu, există în spate un sistem pentru că nici oamenii aceștia nu puteau fi naivi, există în spate un sistem, un soft care ce face? Îți relevă aproape live tendințele de pariere și ca număr de pariuri, zonă geografică, volum financiar, cel mai important. Astfel ce se întâmplă? Dacă la Târlungeni cu Văscăuți sau, dacă vreți, New Jersey cu New York, să nu fie de la noi, care se joacă în weekend se observă cu câteva ore înainte că s-a pariat de 1-pauză, 2-final, o modalitate des vehiculată tot de presă că ar fi cea asociată cu un pariu aranjat, operatorul, fiți convinși că vede imediat în spate. Iar a scădea cota nu este ceva de natură, este măsura lui de protecție, dar nu are informația concretă că se întâmplă ceva acolo, ci pur și simplu ajunge la concluzia că pariindu-se mii pe respectivul semn poate ajunge în imposibilitatea de plată, dacă pariul respectiv înseamnă de 44 de ori suma pariată și atunci își ia această măsură de protecție. Deci a oferi informații certe că la partida nu știu care s-a întâmplat nu știu ce nu avem cum să facem, însă toate aceste tendințe de pariere relevate la nivelul operatorului a fost corectată la nivelul meu al patronatului și oferite departamentului de integritate al Federației. Nu vă pot oferi exemple concrete pentru că tot protocolului și convenției cu departamentul de integritate al Federației Române de Fotbal am decis împreună ca aceste tendințe de pariere să nu le facem publice, de ce, ca să nu afectăm eventualele anchete desfășurate de Departament, însă rolul nostru se oprește acolo, nu putem merge mai departe și este evident de ce. Deci acel mit care exista informației vizavi de un eveniment și că în funcție de asta s-a rupt și că operatorii ascund aceste informații este greșit. De ce? Este o activitate economică. Gândiți-vă, domnilor și doamnelor, sigur ducând totul la absurd, ce ar însemna ca operatorul de pariuri să-și permită să aibă un departament cu vreo 30-50 de investigatori particulari, cu ce eficiență? Deci nu va avea niciodată informații certe, este un mit perpetuat și pe care încercăm să îl combatem și cred că am oferit destule argumente. Însă putem să facem asta, și asta ne transformă într-unul dintre stand holderii pe problema asta de luptă împotriva de evenimente sportive, care din păcate este la început și tot din păcate la nivelul României nu este cuantificată oficial, decât la nivelul acestui protocol. Iar aici, din perspectiva noastră, lucrurile merg bine, am răspuns cu cifre concrete tuturor solicitărilor pe care ni le-a adresat departamentul de integritate al Federației, bine asta e o situație care se va rezolva curând, din păcate am înțeles că Costin Negraru nu mai este la Federație, a plecat, nu?
Participant: Este. Are contract de colaborare.
Doru Gheorghiu: N-am mai vorbit cu el în ultimul timp. Nu știu, o să delegați pe altcineva sau, dar lucrurile au mers concret, iar el că cu Costin am colaborat în sensul acesta poate confirma. Ce mai există cuantificat în zona de juridic? Federația are în regulamente și este singura referire de natură juridică din România pe zona asta de match-fixing. Are regulamente și sunt trei articole, ni se par foarte bine structurate, m-am oprit asupra celui de circumstanțe atenuante, pentru că după părerea noastră nu este o critică, ci credem că ar crește mult în eficiență acest articol, ar trebui să cuantifice și modul în care este protejată identitatea celui care dezvăluie un proces, să-i spun gri, în zona manipulării de meciuri, pentru că aici lucrurile sunt foarte sensibile. Credem, repet nu mă pricep foarte bine la fotbal, dar cred că așa funcționează lucrurile, sportivii se cam feresc chiar dacă au fost ei frustrați de faptul că s-a întâmplat acel lucru lângă el, se cam feresc să-l declare, mai ales într-un cadru oficial care înseamnă comisie de disciplină și așa mai departe. Deci este nevoie într-adevăr de a cuantifica și la nivelul unei legi, deci unui text normativ cu valoare de lege, nu regulament al Federației, să mergem un pic mai sus și să avem, de ce, și n-o să vă mai ofere alte argumente, până și Republica Moldova are în momentul de față. Convenția de la Macolin, pentru că s-a vorbit de ea mai devreme, abordează foarte pe larg zona asta de luptă împotriva manipulării de evenimente sportive. După cum vi s-a spus mai devreme, a fost inițiată în 2014, în momentul de față este ratificată de trei țări, va fi aplicată în toate țările care sunt membre ale Consiliului Europei la cinci ratificări. Este începutul, dacă vreți startul, piatra de temelie pe care Consiliul Europei o pune în zona asta. lucrurile sunt într-o fază incipientă. De ce? Nu există un cadru cuantificat, un cadru precizat de colaborare între stakeholderi care sunt: instituții ale statului, vorbim de Poliție, Procuratură, eventual autoritatea de stat pe sport MTS, cei care organizează efectiv competiția sportivă, Federația în cazul acesta, operatorii de pariuri sportive, nu știu dacă am uitat pe cineva. Mă opresc aici, pentru că subiectul este mult mai larg, voiam să vă vorbesc mai mult de Convenția de la Macolin, dar nu mai este cazul, vă invit să o studiați, este pe net sigur cât vă lasă răbdarea, este foarte stufoasă. Își propune ca la final, asta este ultima frază, să construim la nivelul fiecărei țări o platformă în care să se centralizeze măcar informațiile din zona asta, ca să poată fi folosită de investigatorii oricare ar fi ei din zona de politiție sau la nivelul sportiv. Vă mulțumesc! Sper că nu v-am plictisit, însă asta e viața în loc de un subiect mai ai două.
Cristian Jura: Ok, mulțumim și noi! A fost într-adevăr o prezentare interesantă Convenția de la Macolin, sună așa ceva exotic, Macolin este o mică localitate în Elveția unde s-a negociat convenția respectivă. Doreați să puneți o întrebare.
Participant: Da, am o întrebare.
Cristian Jura: O să luăm o singură întrebare.
Participant: O singură întrebare, nu are legătură cu prezentarea de astăzi, are legătură cu practica ONJN din cursul anului trecut care a amendat sute sau poate chiar mii de jucători care au pariat online pe site-uri care se pare că nu aveau acreditare de a activa în România. Întrebarea mea pentru dumneavoastră este, dacă asociația dumneavoastră a avut vreo luare de poziție în acest sens?
Doru Gheorghiu: Nu, n-am avut nicio luare de poziție, pentru că am considerat că în acel moment există oricum o presiune publică pe Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și că orice intervenție în orice sens, suportiv sau nu, sau critic, nu ar face decât să învolbureze și așa o situație delicată.
Participant: Și totuși poziția dumneavoastră care ar fi fost? În favoare acelor jucători care au fost sancționați sau?
Doru Gheorghiu: Considerăm că Oficiul a luat în cele din urmă măsurile corecte în această situație. Vă rog!
Participant: Nu considerați că ar fi putut pur și simplu să suspende, să închidă acele site-uri și să nu mai permită jucătorilor să parieze? Pentru că, până la urmă, asta s-a întâmplat, iar oamenii nu cunoșteau acest lucru, pariau și s-au trezit pe urmă că sunt sancționați de ONJN. Și vorbim despre oameni care nu au cunoștințe, nu verifică acreditările de la ONJN și asta este chestiunea.
Doru Gheorghiu: Trebuie să deschideți un pic contextul a ce s-a întâmplat în acel moment, acele sancțiuni către pariori interveneau într-un moment în care presiunea operativă era mare pe Oficiu, respectiv de abia atunci începuse întocmirea acelei liste negre pentru că site-urile sunt foarte multe, dacă intrați acum pe site-ul Oficiului o să vedeți că lista neagră este încă actualizată și în prezent.
Participant: Acum este problema conștientizată și oamenii sunt avertizați, dar atunci nu aveau înțelegere.
Doru Gheorghiu: Suntem la o conferință juridică, știți că necunoașterea legii nu te absolvă.
Participant: Am terminat. Mulțumesc!
Doru Gheorghiu: Ba da, legea era în vigoare atunci.
Participant: Era, dar nu exista nicio modalitate de informare.
Doru Gheorghiu: Adevărat, asta este zona nedreaptă pentru acei oameni. Este zona nedreaptă, însă dacă vă uitați doare pe lege și asta trebuie până la urmă să facem.
Participant: În ancheta judiciară din ce am văzut sunt doar două hotărâri favorabile jucătorilor.
Doru Gheorghiu: Nu, la momentul respectiv, și cred că asta este poziția pe care o vom continua să o avem, este că am rămas cumva delimitați de subiect, oricum se referă la online, rețineți ce v-am spus mai devreme, Romanian Bookmakers este patronatul organizatorilor de pariuri tradiționale, respectiv cei cu agenții de pariuri. Nu ne-a privit în acel moment problema, deși pe multe alte situații ne-am dat cu părerea chiar dacă nu eram neapărat implicați, însă dată fiind componenta de delicatețe a problemei și vis-a-vis de oficiu, și vis-a-vis de acei oameni, am preferat să fim rezervați. Însă legea era în vigoare, deci după lege Oficiul a luat măsura corectă, că este nedreaptă pentru individ este altă problemă.
Participant: Și pe de altă parte în lege nu există sancțiunea avertismentului, este sancționată direct cu amendă, nu există avertisment.
Doru Gheorghiu: Așa este, însă momentul a venit și imediat ulterior emiterii actului normativ, modificării O.U.G. nr. 77 și știți foarte bine că orice act normativ are nevoie de o perioadă de ajustare până ajungi să îl interpretezi, până ajungi să îl completezi în anumite zone, O.U.G. nr. 77 nu a fost la prima modificare, vine din 2009 cu tot felul de modificări care sunt firești, este un domeniu complex.
Cristian Jura: Să știți că pentru echidistanță și pentru echilibru noi am invitat la conferință și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, dar din păcate au declinat invitația.
Participant: Nu prea au ei o poziție coerentă. Eu voiam să spun doar un lucru și cu acesta am terminat, din punctul meu de vedere, ONJN a încercat doar să își rotunjească veniturile cu aceste amenzi, iar dacă ar fi vrut într-adevăr să sancționeze persoana responsabilă de ceea ce s-a întâmplat ar fi trebuit să sancționeze agentul de pariuri, dar pentru că nu a avut posibilitatea aceasta, era vorba despre societăți care aveau sediul în alte țări, s-a îndreptat împotriva jucătorilor de aici care nu aveau mijloace de apărare.
Doru Gheorghiu: Nu aveau cum, și acum apar site-uri îndeosebi din fostul spațiu sovietic care apar pe lista neagră, nu ai cum să îi pedepsești tu ca oficiu de jocuri pe cei de acolo. La nivelul legii, repet, măsuri erau și pentru operatori, pentru că au fost blocați și găsiți acel mesaj cu emblema Oficiului, și pentru jucători. Nu pot să răspund în numele Oficiului, dar oricum cred că lucrurile s-au reglat între timp și vis-a-vis de acei oameni.
Cristian Jura: Ok. Mulțumim foarte mult pentru prezentare, foarte interesantă și animată. Aș putea să spun că a fost o discuție care ține deja de azi-dimineață, a început de azi-dimineață și se finalizează acum. Aș dori să trecem la o temă care îmi este dragă mie, cred că dacă nu ar fi făcut-o domnul avocat aș fi făcut-o eu, referitoare la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv. Domnule avocat aveți cuvântul.
Dan Cristea: Bună ziua! Vă mulțumesc. M-ați pus în alertă inițial când ați vorbit despre procesul Craiovei de mâine, mă rog, procesul FC Club Universitatea Craiova S.A., nu a municipiului Craiova, și ați dat cuvântul domnului Ciubotă despre drepturile audio-vizuale, pentru că m-am speriat că se televizează termenul de mâine și m-am gândit că de aceea se trece la drepturile audio-vizuale, glumesc. Tema aceasta cu clauzele de competență a Tribunalului de Arbitraj Sportiv este o temă care suscită mult optimism în instanțele din România, în fața justițiabililor instanțelor din România, expresia ”mergem la Tas” este un fel de ”mergem la Haga” de pe vremuri, măcar s-a mai specializat și după cum observați TAS-ul de foarte multe ori este locul unde se adună optimismul colectiv al celor nemulțumiți de diferite decizii ale federațiilor, doar să nu fie ca în bancul acela cu optimismul care atunci când intri în cimitir zici ”uite câte plusuri”, așa că aici este de discutat. Dar ceea ce ar fi de spus pe tema asta înainte de a intra în subiectul pe care l-am pregătit și care va fi scurt, sper să mă încadrez în 15-20 de minute, este că problema nu ține de corelarea dintre diferite regulamente care impun competența unică și exclusivă a TAS-ului și legislație, problema ține de caracterul de noutate al dreptului sportiv pentru foarte multe instanțe care și recunosc asta. Nu există atât de multe litigii de drept sportiv în instanțele naționale și de acolo există și o nevoie de a explica mai pe larg contextul în care instanțele din România se întâlnesc cu diferite contexte.
Cristian Jura: Îmi cer scuze, vă referiți la instanțele generale sau la instanțele din cadrul federațiilor?
Dan Cristea: Nu, eu mă refeream acum la această introducere pe care o făceam la instanțele judecătorești de drept comun, cele care se întâlnesc să spunem în contencios administrativ, se întâlnesc cu o speță care are un element de drept sportiv sau se întâlnesc în civil sau chiar și, cum este cazul instanței de mâine, în penal, de fapt poate mai ales în penal este nevoie de o explicație foarte largă. Aș vrea să discutăm foarte pe scurt sau să pun în discuție câteva chestiuni, în primul rând, aș vrea să ne uităm pe cum sună clauzele de competență în favoarea Tribunalului de Arbitraj Sportiv în statutele federațiilor naționale, eu am luat exemplul Federației Române de Fotbal, apoi să ne uităm la natura juridică a acestor clauze și cum a privit-o jurisprudența națională, cum a analizat-o și ce statut a dat acestei clauze, mai este și o experiență a Instanței Supreme, apoi să ne uităm la niște probleme controversate legate de diferite componente ale accesului liber la justiție pe care și le-au pus instanțele constituționale, civile și penale, și la final să discutăm și despre efectele extinse ale acestor clauze. O să existe și niște slide-uri, dar ele nu sunt chiar așa de relevante, oricum o să expun și în cadrul discursului, dacă doriți să urmăriți pe slide-uri mai ales că sunt diferite citate din jurisprudență, se poate face acest lucru. Cum sună clauzele de competență ale TAS? Am luat exemplul Federației Române de Fotbal, în principiu aceasta este formularea ”Orice litigiu cu privire la hotărârile unei federații va fi supus mai întâi, în mod obligatoriu, unei proceduri arbitrale în fața TAS”, așa sună la fotbal, deci va fi supus ”mai întâi” și aici au fost foarte multe discuții, ”în mod obligatoriu” unei proceduri arbitrale în fața TAS. Asta se regăsește nu numai în statutul FRF ci și în tot felul de alte regulamente, regulamentul disciplinar, regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal, care reiau într-o formă sau alta prevederea din acordul inițial al părților la structura asociativă, și anume din statut. Atunci, prima întrebare a fost ce clauză este aici? Care este natura juridică a acestei prevederi, existând destule argumentări în diferite litigii, eu cred că ceea ce trebuie reținut este o decizie a Instanței Supreme care în opinia mea tranșează subiectul și am văzut-o citată ulterior în multe litigii la care am luat parte, care a explicat că este vorba despre clauze arbitrale, clauze care investesc instanțe arbitrale, excluzând pentru litigiile care fac obiectul lor competența instanțelor de drept comun. De asemenea, era într-adevăr într-un litigiu care FC U Craiova se adresa cu FRF, a mai explicat că fiind dependente de acordul prealabil al membrilor federației, este evidentă natura de clauză compromisorie și că există și alte domenii în care gradul înalt de specializare a impus obligativitatea părților de a stipula clauze arbitrale, dând exemplul contractelor de privatizare. Deci, punctul de pornire este că în această dezbatere mie mi se pare această calificare a clauzelor privind competența TAS ca și clauze compromisorii întocmai ca o clauză contractuală și de aici trebuie să pornim pentru a discuta ce efecte poate produce respectiva clauză. Mai există și alte decizii pe care le-am citat aici care explică același lucru, că este o convenție arbitrală valabilă și operantă, asta interesează mai ales avocații de litigiu, pentru că în mod normal, pentru a reuși să obțină accesul la o instanță de drept comun ar trebui să invoce caracterul inoperant al clauzei și să o demonstreze într-un fel sau altul sau respectiva clauză arbitrală să nu fie invocată deloc în litigiu. Problemele care s-au pus cu privire la acest tip de prevedere din statutul unei federații de sport naționale au ținut în primul rând de accesul liber la justiție. Există o teorie larg susținut la un moment dat și pe care am văzut-o analizată și în anumite dosare penale, care a pus judecătorul în fața întrebării dacă nu cumva o astfel de clauză care te obligă să mergi la TAS și de împiedică să mergi pentru tipul ăla de dispută la o instanță judecătorească din România ți-ar afecta dreptul de acces liber la justiție garantat de Constituție. Aici există din nou o decizie a Înaltei Curți care s-a pronunțat exact pe un regulament al FRF în cadrul unei excepții de nelegalitate și explicat că acea prevedere care impunea să se meargă neapărat la TAS, să se meargă în mod exclusiv la TAS este legală. Argumentul părții adverse acolo sau discuția mai decantată ar fi că înțeleg că competența instanțelor arbitrale o exclude pe cea a instanțelor judecătorești de drept comun, dar de ce nu am acces sub nicio formă la o instanță nici măcar în acțiunea în anulare, deci nici măcar după ce se epuizează ciclul arbitral și am dreptul la o acțiune în anulare, de ce nu aș avea acces la o instanță din România? Argumentarea Curții Constituționale atunci când a stabilit legalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă cu privire la arbitraj în general a fost următoarea, Curtea a spus ”domnule, se respectă accesul la justiție, pentru că după ce epuizezi justiția privată, ai mers în arbitraj cum ai vrut tu, ad-hoc sau instituționalizat, nu contează, tu prin acțiunea în anulare pe care ți-o oferă Codul ajungi în sfârșit în fața unei instanțe judecătorești care va analiza dacă s-au respectat criteriile de independență și imparțialitate”. Această decizie care a fost apoi dublată de alte decizii ale Înaltei Curți a statuat că atâta vreme cât Tribunalul fie că este cel elvețian, respectă criteriile de independență și imparțialitate astfel încât nu poate fi contestat că ai toate garanțiile pentru a te judeca în mod corect în fața unei instanțe judecătorești de drept comun, nu contează cu nu te vei judeca în România, ci la Tribunalul Federal elvețian. Altfel spus, testul este dacă ulterior justiției private, tu ai acces la un tribunal care respectă dreptul la apărare și criteriile de independență și imparțialitate impuse de art. 6 al Convenției Europene. Dacă le ai, atunci nu se poate argumenta că respectiva clauză ar fi una care încalcă accesul liber la justiție. Cred că deciziile astea sunt reper pentru România în domeniul discutării interferenței dintre clauzele privind convenția TAS și accesul liber la justiție, pentru că văd foarte des repusă în discuție problema asta în diferite instanțe în care se încearcă din diferite motive, costurile procedurii de la TAS, familiaritatea mai mare a respectivei părți cu procedura națională, se încearcă cumva eludarea clauzei compromisorii și se spune că au voie să se judece în România. Uite că nu este așa și Înalta Curte a făcut în repetate rânduri referire la faptul că în momentul în care tu aderi la Federația Română de Fotbal, te afiliezi, tu semnezi o declarație prin care recunoști competența Tribunalului de Arbitraj Sportiv, deci nu se poate spune că nu ți-ai dat acordul la respectiva clauză compromisorie. Acum, care ar fi efectele? Sigur, efectele sunt impuse de art. 553 al Codului de procedură civilă, în mod normal acțiunea trebuie respinsă ca nefiind de competența instanțelor judecătorești. Aici au existat anumite discuții mai ales bazate pe modul de formulare al clauzei din Statutul FRF care spune că va fi supus mai întâi în mod obligatoriu unei proceduri arbitrale în fața TAS. Anumite instanțe au spus că dacă se spune ”mai întâi”, înseamnă că este vorba de o formă de procedură prealabilă și că neparcurgerea procedurii la TAS ar fi un fine de neprimire al respectivei acțiuni și am respinge-o ca inadmisibilă pentru neparcurgerea acestei proceduri. Eu un împărtășesc această viziune, cred că ceea ce au vrut să spună părțile când au încheiat Statutul FRF a fost că mai întâi trebuie să mergi la instanța arbitrală și ulterior ai accesul în acțiunea în anulare la o instanță judecătorească de drept comun. Am citat o serie de hotărâri judecătorești care au împărtășit această viziune și oricum, mie nu mi se pare că în general o procedură jurisdicțională, litigioasă poate fi o procedură prealabilă unei alte proceduri jurisdicționale, litigioase distincte, pentru că asta ar încălca principiul unicității căii de atac și am avea două proceduri în care s-ar judeca același lucru. O ultimă chestiune, pentru că am promis să fiu cât mai scurt ca să mai las loc și pentru eventualele întrebări, dar care este importantă și pe care aș vrea să insist este o chestiune pe care simt că cel puțin în practică instanțele naționale nu au cum să o perceapă decât cu numeroase explicații din partea persoanelor specializate în domeniul dreptului sportiv, și anume de ce această competență a TAS este o chestiune care ține de însăși esența existenței unei federații sportive. De ce există și ea este impusă și la nivel european și de ce există o sancțiunea foarte gravă pentru încălcarea unicității de jurisdicție a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne? Asta este pentru că în domeniul sportului care este caracterizat și din nou, am citit o serie de decizii ale Supremei și ale altor instanțe care au explicat această chestiune, și Suprema a recunoscut că atunci când ai o activitate atât de specifică cum este sportul și care are mai ales nevoie de o reglementare comună și unitară, adică însăși esența acestei activități este pusă în pericol dacă regulile sunt interpretate diferit de la țară la țară, spunea Platini ”Ce s-ar întâmpla dacă regulile ar fi interpretate diferit la Madrid, Roma sau Bruxelles, eu țin să dau procedurii noastre de arbitraj garanțiile de care au atâta nevoie”. Dacă s-ar întâmpla o interpretare diferită ar fi pusă în pericol însăși existența și derularea normală a sportului la care adăugăm celeritatea pe care o asigură Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne față de instanțele judecătorești de drept comun din diferite state și la care mai adăugăm și specificitatea aceste ramuri, înțelegem de ce acest element este printre primele care țin de esența existenței unei federații de sportive. De aici rezultă o serie de consecințe, unele pe care le vom discuta și în procesul de mâine, dar nu vreau să vorbesc de o speță anume, consecințe care țin de nevoia de a sancționa, respectiv de a proteja cu dinții competența unică a TAS față de deciziile organelor jurisdicționale sportive interne. TAS-ul trebuie să fie și să rămână în opinia mea instanța unică de ultim control a modului în care se interpretează diferite aspecte care țin de joc, pentru că dacă nu va fi așa există foarte multe pericole pentru sport, în general nu pentru juriști, ci pentru sport în general. Nu este o întâmplare că organismele internaționale impun și ele ca la momentul afilierii să recunoști competența TAS-ului și să recunoști că este un aspect care ține de esența acelei federații. În rezumat, problemele pe care le-am întâmpinat până acum discutând de competența TAS în instanțe naționale au fost: calificarea juridică și aici cred că s-a cristalizat o practică în sensul că este o clauză compromisorie; care ar fi sancțiunea în cazul în care nu s-a respectat conduita prescrisă prin această clauză compromisorie și aici cred că răspunsul este de competența generală a instanțelor românești; accesul liber la justiție și aici cred că deși am citit tot felul de hotărâri și tot felul de acte emise de diferite autorități în care se vorbește în continuare de o pretinsă încălcare a accesului liber la justiție câtă vreme Tribunalul de la Washington DC de privatizări sau ICC-ul de la Paris nu încalcă accesul liber la justiție și nu-l încalcă câtă vreme arbitrajul de aici de pe lângă Camera de Comerț și Industrie nu încalcă accesul liber la justiție, la fel nici TAS un îl încalcă; ultima chestiune va ține întotdeauna în a explica de ce tipul ăsta de clauze sunt atât de importante în funcționarea unei federații sportive. Vă mulțumesc! Dacă există întrebări sunt mai mult decât disponibil să le răspund.
Cristian Jura: Avem o mare presiune a timpului, îmi cer scuze Paul. Avem o mare presiune a timpului, cei de la catering ne așteaptă pe toți de la ora 13:30. Luăm totuși o întrebare scurtă cu rugăminte să fie scurtă, o să urmeze o jumătate de oră de pauză, după care până la ora 18 trebuie să epuizăm toate temele, pentru că vom fi dați afară de aici de la Camera de Comerț și Industrie.
Participant: Întrebarea este foarte scurtă. În contextul în care o clauză arbitrală presupune consimțământul ambelor părți, cum apreciați că își exprimă consimțământul un club sportiv sau un sportiv câtă vreme pentru practicarea sportului respectiv la nivel profesionist îi este impus să se afilieze la federația respectivă și aceea este singura potrivit legii care poate organiza acel sport la nivel național? Mai putem vorbi de un consimțământ din partea celui care este forțat efectiv, spre exemplu un club, să semneze clauza de arbitrare la TAS sau să adere la statutele care prevăd o astfel de clauză? Mai putem vorbi de consimțământ?
Dan Cristea: Unu, nu cred că este forțat. Aici sunt două răspunsuri, dar cred că cel legal este mai important. În ipoteza în care există orice persoană interesată care consideră că este nelegal, neconstituțional sau abuziv ca o federație care organizează în mod unic sau care răspunde în mod unic de un anumit sport într-o țară să impună respectarea competenței TAS, el are absolut la dispoziție posibilitatea de a ataca respectiva prevedere din statutul federației care impune ca la afiliere să recunoști competența TAS. Trebuie să explice care sunt motivele pentru care el nu consideră că ar trebui să i se impună semnarea respectivei clauze pentru a se afilia, lucru care s-a făcut de altfel în instanță și o serie de decizii pe care le-am citat tocmai asta explică. În momentul în care aderi la o federație trebuie să respecți și anumite reguli care sunt esențiale pentru organizarea ei, de la plata unei cotizații până la respectarea competenței unei instanțe sportive. Deci, eu cred că există un acces total liber la justiție pe tema asta, dacă există în statutul unei federații care are unicitate de organizare pe un anumit palier, să discutăm în instanță. S-a discutat și instanțele au spus că este o chestie care ține de esența federației și că trebuie să o accepți dacă vrei să faci parte, deci să ai beneficiile pe care le presupune afilierea la federație.
Cristian Jura: Mulțumim frumos! Ne retragem pentru jumătate de oră, sunteți invitați la etaj.
Panel III
Cristian Jura: Intrăm în ultima parte a discuțiilor noastre, îl salutăm pe domnul Ciucur care este în direct pe Skype cu noi.
Paul Ciucur: Vă salut la rândul meu și vă mulțumesc pentru invitație.
Cristian Jura: Vă salut. Nu știu dacă mă vedeți, probabil că mă vedeți.
Paul Ciucur: Vă văd, da.
Cristian Jura: Așa, bun. Dumneavoastră sunteți la Timișoara, noi suntem la București, să știți că suntem foarte presați de timp în sensul că au fost discuții, chiar îmi pare rău că nu ați reușit să ajungeți, au fost discuții foarte animate pe anumite subiecte, dar sunt convins că o să vă pună la curent colegii dumneavoastră în momentul în care reveniți la București, așa că aveți cuvântul pentru o prezentare de, să zicem, un sfert de oră – 20 de minute maxim.
Paul Ciucur: Da, vă mulțumesc în primul rând pentru invitație și îmi exprim regretul că nu mă pot afla personal alături de dumneavoastră, am reușit să mă conectez, în ultima oră să spunem, am văzut discuțiile aprinse și extrem de interesante, îi felicit pe antevorbitori și totodată pe cei care vor urma după mine. Vă mulțumesc și pentru ocazia de a expune câteva idei și am constatat că este un decalaj, motiv pentru care voi încerca să sintetizez cele două teme. Vă mărturisesc că inițial când le-am propus erau două teme distincte, nu erau toți speakerii confirmați și un știam exact programul, cred că este mult prea mult să dezbatem atât tema crizei finanțării sportului în România, cât și cea de a doua temă mai tehnic juridică cu privire la regimul sancționator asupra cluburilor.
Cristian Jura: Îmi cer scuze. Criza este soluționată, o să finanțeze pariurile absolut tot, deci gata, există un acord.
Paul Ciucur: Da, am văzut că există un acord asupra dezacordului, motiv pentru care aș antama doar această discuție, finanțarea sportului, care, nu doar eu, dar foarte multă lume consideră că este de actualitate, din păcate, fiindcă s-au făcut eforturi nenumărate de a scoate la lumină problema finanțării. Mărturisesc că de când am avut evenimentul nefericit care mă reține astăzi de la a fi astăzi în fața dumneavoastră și pot să utilizez doar o mână, îmi închipui cu ce se confruntă cluburile sau structurile sportive în general atunci când pot să își folosească doar o parte din baza legislativă la dispoziție pentru a fi finanțate, mă refer aici la finanțările publice, desigur, nu la cele private fiindcă nu cele private sunt problema. Ca un cadru general, problema a survenit în ultimii 5-6 ani ca urmare a unei răsturnări de viziune a camerelor de conturi județene și a Curții de Conturi Centrale, în urma căreia s-au considerat ca fiind nelegale finanțările chiar către asociații fără scop patrimonial, nu doar către societăți pe acțiuni care desigur comportă o altă discuție, dar în prezent poate problema cea mai mare este aplicarea neunitară la nivel de țară a legislației aplicabile în materia finanțării structurilor sportive in genere, nu doar celor de drept privat. Avem probleme chiar și cu autoritățile locale care de exemplu, în baza H.G. nr. 1447/2007 nu pot acorda în mod legal prime de joc, desigur, aici vine o altă problemă, aceea că H.G. nr. 1447, pentru cei care sunt în materie, sunt familiarizați, știu despre ce este vorba, pe scurt este vorba de o hotărâre de guvern care a constituit niște norme privind finanțările din bugete centrale către structuri sportive, ori foarte multe autorități locale, deși aveau bugetul local de dezbătut, de constituit și de cheltuit, au aplicat această H.G. nr. 1447 din lipsa unei proprii organigrame sau a unui plan de buget bine stabilit conceput pentru autoritățile locale respective, preluând această practică, astfel au fost analizate și controlate de către auditorii de la Curtea de Conturi. Prin urmare, s-a instituit ca într-un fel de cutumă o hotărâre de guvern care teoretic nu era aplicabilă autorităților publice care, repet, exercitau bugete din bugetul local și nu central, dar aici s-a ajuns în prezent. De ce spuneam că structurile sportive nu beneficiază de toată întreaga paletă legală pe care ar putea să o uzeze pentru a primi finanțări publice, aici mă refer fie locale, fie centrale? Legea sportului, Legea nr. 69/2000 a fost modificată în anul 2015 și mai exact art. 18, în sensul în care prin programe de finanțare chiar și salariile puteau fi plătite din astfel de parteneriate public-privat, deși nu este în esență un parteneriat public-privat, cam la așa ceva se ajungea. Deși, repet, această modificare legislativă este instituită încă din anul 2015, autoritățile locale se tem și este foarte de înțeles pe de o parte de ce se tem să facă astfel de finanțări chiar dacă este text expres prin care se pot finanța până și cheltuielile cu salarizarea și personalul etc. și din nou revenim la practica neunitară a Curții de Conturi care venind în control spun că mai degrabă nu există norme de aplicare și critică tot elementul de lipsă de transparență și de o procedură asemănătoare celei de licitație publică și care este mai bine transpusă în legislație de către Legea nr. 350/2005 privind selecția de proiecte. Însă, aici de lovim de o altă problemă pe care o au structurile sportive, să luăm exemplul concret al fotbalului, anul fiscal, cel bugetar nu este tot una cu anul competițional, ele diferă semnificativ, nu este de la 1 ianuarie la 31 decembrie iar cluburile, spus generic sau structurile sportive, au competițiile organizate din vară sau din toamnă până la primăvara-vara următoare, deci este un decalaj de finanțare extraordinar de semnificativ pe care de multe ori legislativul sau auditorii îl ignoră sau nu îl au în vedere. Din acest punct de vedere este și un decalaj de achitare a datoriilor, este un efect în domino, de aici și multe cazuri de insolvență care au făcut obiectul unor retrageri din competiții, excluderi din competiții sau pur și simplu litigii propriu-zise, atât în fața instanțelor naționale cât și în fața celor arbitrale. Ca să mă pot încadra în timp am antamat această problemă a finanțării și aș face o tranziție spre cealaltă problemă mai tehnică, și anume a sancțiunilor edictate în speță, aș vrea să vorbesc de câteva cazuri absolut semnificative în opinia mea, soluționate de Tribunalul Arbitral al Sportului, l-ați dezbătut din perspectiva competenței și a cauzei compromisorii adineauri. Din aceste rațiuni financiare care au condus la crize de achitare a datoriilor în special către alte cluburi de fotbal sau sportivi angajați, cele două categorii principale financiare pentru ca un club să poată să primească licența de Liga I, în speță acele campionate 2015-2016, 2016-2017 sau licența UEFA, cum a fost un caz de asemenea soluționat definitiv la TAS. Mă refer aici la diferența dintre sancțiunile pur disciplinare prin care Federația Română de Fotbal și în general comisiile jurisdicționale caută să pună în executare anumite obligații scadente și avem două exemple care sunt ilustrative în aceeași perioadă, toamna anului 2015. Este un caz deja dezbătut, este vorba de cazurile în oglindă ale CFR Cluj contra Federației Române de Fotbal generic și aici intervine subtilitatea și aspectul absolut semnificativ al dezbaterii. În primul caz, CFR Cluj a fost sancționată cu deducerea unor puncte din clasamentul următor pentru neplata unor obligații financiare scadente, în continuare a fost sancționată de data aceasta de către Comisia de Disciplină cu depunctarea, soluție menținută în cadrul Comisiei de Recurs a Federației Române de Fotbal, dar la TAS dezbaterile atât cu expertiză financiară și în insolvență au condus arbitrul la convingerea faptului că acele sancțiuni cu depunctarea au reprezentat de fapt o altă manieră de executare silită a acelor obligații neachitate și astfel fiind găsite contrare art. 75 și următoarele din Legea nr. 85/2014. Spre deosebire de acest caz, la câteva luni distanță doar, aceeași echipă românească a fost sancționată cu depunctarea de către Comisia de Licențiere, trei puncte pentru neplata unor datorii scadente către alte cluburi de fotbal și trei puncte pentru neplata datoriilor curente către angajați, respectiv sportivi. Tot ajungând la TAS, deoarece comisiile interne au respins pretențiile clubului, la TAS, alt arbitru de data aceasta a făcut distincția clară și a preluat ce considerase până la un anumit punct arbitrul din cealaltă speță și a zis că în acest caz, având în vedere că licențierea impune o serie de norme obiective, tehnice asupra cărora orice membru afiliat semnează în mai multe etape o declarație asumându-și îndeplinirea și conformarea obligațiilor atât din Statutul FRF, apropo de clauze compromisorii, dar cât și în speță ale regulamentului național de licențiere, arbitrul a considerat că aici nu mai este vorba de obligații a căror executare sunt cerute de către creditori sau pentru realizarea creanței creditorului, în acest caz sancțiunea a fost considerată una disciplinară, dar fiind instituită în mod obiectiv și exclusiv pentru salvarea integrității competițiilor fotbalistice și aici mă refer la specificitatea fotbalului care a fost de asemenea menționată și în deciziile ÎCCJ la care a făcut referire antevorbitorul meu, domnul Cristea, și care într-adevăr, această specificitate până la urmă dă naștere unor întregi pârghii și mecanisme și practici judiciare de care noi, cei care ne confruntăm cu aceste probleme trebuie să ținem cont, atât de o parte cât și de alta a unui litigiu și care nu pot fi ignorate cu siguranță. Ceea ce a fost foarte interesant în această a doua speță este faptul că arbitrul a considerat de asemenea și că un club în insolvență avea datoria ca anterior ajungerii în acest ceas al doisprezecelea în care a fost sancționat cu depunctarea, avea obligația de informare, nu era scutit de necunoașterea acelor prevederi regulamentare pe care nu le contestase înainte și putea să facă acele plăți atât înainte de a intra în insolvență, cât și ulterior în procedura generală, cerând desigur acordul judecătorului sindic, tocmai pentru a salvgarda interesul altor creditori deoarece, apropo de rațiuni financiare, se pune întrebarea dacă plătind cu preferință anumite categorii de creditori, cum ar fi fost cazul de față în care clubul pentru a nu fi sancționat cu depunctarea putea să ceară judecătorului sindic să-i autorizeze plata către jucătorii x, y, z sau cluburile a, b, c, tocmai pentru ca în clasamentul din ediția următoare de campionat să beneficieze de o poziționare care să îi ofere mai mulți bani, până la urmă o finanțare mai fructuoasă. Cu alte cuvinte, s-a deschis calea unei practici cu privire la această sancționare și se face diferența clar între ce înseamnă punerea în executare silită indirectă a unor obligații și ce înseamnă respectarea unor criterii obiective de licențiere, deoarece Comisia de Licențiere în sine nu este un executor al creditorilor respectivi. Închei acolada acestor sancțiuni cu un caz în care unui club de fotbal din România, anul trecut i-a fost refuzată de această dată licența de a participa în sezonul competițional UEFA, pentru nerespectarea regulii de 12 luni, anume că nu ar fi ieșit din insolvență cu mai mult de 12 luni înainte de începerea sezonului UEFA. Această speță prezintă interes și importanță deoarece un alt arbitru TAS, deoarece tot în această fază procesuală s-a ajuns, a considerat că această regulă este una de interes public, dar publicul în cazul nostru este constituit de mediul fotbalistic, de mediul sportiv în general și tocmai pentru a ocroti interesele unei competiții la un nivel corect și favorabil pentru toate cluburile, nu se pot face excepții în niciun fel de formă chiar dacă în mod financiar acel club nu se mai afla într-o incapacitate de plată, oarecum reușise să-și îndeplinească planul de reorganizare înainte de hotărârea formală a judecătorului sindic de a scoate clubul de sub procedura insolvenței. Ce vreau să spun este că practica TAS în materia instituirii sancțiunilor este destul de clară în acest sens și protejează specificitatea sportului în general și a fotbalului în special în aceste spețe, deoarece o atitudine sau un comportament istoric neglijent din punct de vedere economic nu ar trebui să se răsfrângă, în cazul nu care nu s-au plătit anumite datorii asupra siguranței circuitului general sportiv. Aici am putea să facem o paralelă cu ajustarea contractelor sau cu o clauză de salvgardare, pentru că este vorba de salvgardarea interesului fotbalistic în general, anume ca asupra altor cluburi sau jucători, deci asupra mediului fotbalistic să nu se răsfrângă obligațiile neachitate pentru simpla existență a unei proceduri de insolvență. Desigur, aceste două probleme, criza finanțării și mă refer aici la cluburile care depind în mod exclusiv de finanțarea publică și pe de altă parte, insolvența cluburilor care este un fenomen din păcate foarte des întâlnit, să existe un soi de echilibru iar acest Tribunal Arbitral al Sportului care după o paralelă a antevorbitorului meu este un fel de Haga, consider cel puțin personal și nu angajez aici pe nimeni altcineva, consider că face un echilibru just, este o judecată în echitate care se practică acolo și face un echilibru just între nevoia de finanțare și o diligență mai mare în administrarea fondurilor tocmai pentru ca efectele juridice și economice să nu se răsfrângă asupra mediului înconjurător de “afacere”, deoarece în vorbele unuia dintre arbitrii TAS, mediul de afaceri în cazul nostru este constituit din ceilalți actori implicați care trebuie și ei protejați de efectele nocive ale acestei crize a finanțării și în subsidiar, ale insolvențelor care v-am zis că se manifestă într-un domino. Observ că mă apropii de finalul timpului expus, dacă există întrebări din public le-aș adresa, dacă nu, aș putea să detaliez încă două minute.
Cristian Jura: Păi să știți că avem întrebări. Aș face și o precizare, Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, dumneavoastră spuneți așa metaforic că judecă în echitate, pentru că în fapt nu judecă în echitate, în fapt aplică legislația sau regulamentul asupra căreia cad de acord cele două părți.
Paul Ciucur: Sigur, există și o prevedere în care părțile sunt de acord, arbitrul poate judeca în echitate, dar aceasta doar în terțiar poate, nici măcar în subsidiar, dar este o posibilitate pe care uneori arbitrii o practică fără a fi ținuți de procedura specială in equity, ci pur și simplu pronunță astfel de soluții dincolo de litera legii, ceea ce din punctul meu de vedere ca avocat practicant într-un sistem de Cod civil este un fapt pozitiv având în vedere specificitatea sportului.
Cristian Jura: Ok, mulțumesc. Dăm cuvântul domnului Argăseală, cred că dorește să completeze sau să pună o întrebare.
Participant: Nu, vreau să pun o întrebare. Bună ziua.
Paul Ciucur: Bună ziua, domnule Argăseală.
Participant: Am următoarea întrebare, din prezentarea pe care ați făcut-o în ambele părți se naște o întrebare. Credeți că acest echilibru fragil chiar instabil între interpretare managerială în primul caz și a corpurilor de control, Curtea de Conturi în speță, și în a doua speță, instabilitatea sau fragilitatea interpretărilor legislației civile în paralel cu legislația sportivă duc la aceste situații?
Paul Ciucur: Vă referiți la situațiile litigioase?
Participant: Da, la litigii.
Paul Ciucur: Da, cu siguranță este o combinație între cele două, adică fără o criză a finanțării oarecum ar fi mai puține litigii în mod proporțional. Însă, observ cel puțin o înclinație spre a găsi întotdeauna, de către unii reprezentanți ai cluburilor sau alții, o înclinație spre a găsi diverse soluții oarecum indiferent de poziția economică, deci există într-adevăr o legătură clară între slabele finanțări și numărul de litigii, dar nu cred că ar fi complet excluse aceste litigii chiar dacă ar crește exponențial bugetul cluburilor, deoarece există și o problemă de mentalitate a priorității plăților și de seriozitate în efectuarea acestora. Aș face o paralelă apropo de numărul de litigii și de situațiile litigioase, tot la TAS spre exemplu, suntem una dintre țările care au cele mai multe litigii în materie de antidoping, ceea ce ne duce totuși la o concluzie că avem o ușoară delicatețe sau fragilitate în aplicarea legii în general, nu doar în cazul insolvenței cluburilor.
Participant: Haideți să vă întreb direct, credeți că deciziile manageriale în primul caz sunt interpretate eronat de control? Și în al doilea caz, dacă există real posibilitatea ca managerii de organizații sportive să poată împăca și legislația civilă și legislația sportivă? Pentru că de fapt, aici cred că este problema.
Paul Ciucur: Da, să zicem că la prima parte a întrebării sunt convins că există probleme de interpretare și probleme nu în sensul dezbaterii de astăzi, probleme controversate, ci probleme care trec dincolo de rațiunea obiectivă a unui control. Eu fiind practician al profesiei liberale cred că de multe ori autoritățile sunt represive și excesive în controlul lor și doar prin prisma unei istorii de fraudă și corupție care a fost acum mulți ani, continuă să aplice niște măsuri abuzive, deoarece există la nivel generalizat în materia contenciosului un oarecare abuz de putere, nu mă feresc să spun asta, pentru că o constat și o constată și colegi de breaslă. Deci, aplicarea acestor prevederi legislative pe care le avem astăzi la îndemână este din păcate una care frizează abuzul și cel mai grav este că nu există o părere coerentă la nivelul de conducere al acestor autorități, adică în cazul în care ar fi o practică unitară atunci am putea spune jos pălăria și noi suntem toți de vină, dar atâta timp cât în anumite părți ale țării există o interpretare și în altele una contrar opusă, deja este o problemă la nivel de autoritate. Cu privire la cealaltă parte a întrebării, cred că legislația civilă ar trebuie să fie întrepusă cu cea sportivă, dar având în vedere că vă cunosc personal și știu că sunteți implicat la cel mai înalt nivel la toate discuțiile și cred că știu unde bateți cu întrebarea. Nu am un răspuns pentru dumneavoastră în acest moment, singurul răspuns juridic pe care îl pot da astăzi este că legislația sportivă trebuie să țină cont de prioritatea celei civile, dar cu amendamentul că există, așa cum este clauza compromisorie de care se făcea vorbire mai înainte, există spații în care se poate discuta între actorii implicați, vorbesc de exemplu de contractul de muncă dezbătut sau de contractul cadru dezbătut la nivel național între jucători și cluburi. Fără tratative concrete nu se poate trece nici peste una, nici peste alta. Nu se pot impune orice se dorește a se impune, dar nici nu se poate ignora primatul unei legi ordinare sau organice față de un regulament sportiv, chiar dacă este o afacere privată, jocul de fotbal ar trebui să fie poate mai liberal administrat.
Cristian Jura: Mai luăm o singură întrebare, îl invit pe domnul Crăciun.
Participant: Una?
Cristian Jura: Una.
Participant: Aveam două, dar nu contează. Dacă considerați că diferența între finanțarea sportului public sau privat nu poate fi considerată concurență neloială? Aici mă refer la cluburi din Liga I care sunt finanțate de către primării și cluburi care sunt finanțate din bani privați, cum este cazul Stelei reprezentată aici de domnul Argăseală. Vă mulțumesc mult.
Paul Ciucur: Da, apropo de nume am putea să facem niște corecții, de denumire a cluburilor, lăsând gluma la o parte, oricine poate considera că este o concurență neloială această finanțare, însă, aici aș dori să mă adresez asupra acestei Legi nr. 350/2005 privind selecția de proiecte. Ea există, așa cum îi spune și denumirea de 12 ani, ori în acest caz, orice asociație, orice persoană juridică interesată care îndeplinește anumite condiții poate aplica pentru această finanțare de la bugetul de stat sau bugetul local în vederea obținerii de fonduri. Desigur, este foarte greu ca în practică să se aplice acest lucru și de multe ori am constatat că în teritoriu sunt mai multe cluburi care ar putea beneficia de finanțare, în unele regiuni ale țării am constatat că se plâng de acest lucru, dar că nu fac nimic în acest sens, adică nu contestă procedurile de selecție de oferte, nu fac niciun fel de plângeri, cel puțin eu nu am văzut așa ceva, în alte regiuni în schimb nici măcar nu există o problemă în acest sens. La nivel pur teoretic putem discuta despre o concurență neloială fiindcă asta a fost și o întrebare pusă la nivel de Ministerul Tineretului și Sportului la începutul anului, și anume la nivel principial dorim ca banii publici să finanțeze sportul sau nu, ori atâta timp cât această întrebare nu are un răspuns de la factorii decizionali, Ministere și până la urmă și la nivel de AJF, eu ca practician nu aș putea să vă dau un răspuns categoric pentru a nu angaja o parte sau alta.
Cristian Jura: Ok. Vă mulțumim foarte mult și vă dorim însănătoșire grabnică. Vă așteptăm la București în cele mai bune condiții. Ceea ce mă bucură este că ne-am întâlnit la 10 și este ora 16 și avem o listă de probleme nerezolvate. Se pare că o să ne oprim la ora 18, pentru că o să fim dați afară, dar nu știu câte dintre problemele acestea o să reușim să le rezolvăm sau măcar să cădem de acord asupra unor chestiuni. De asemenea, din toate temele pe care le-am abordat nici nu știu care să spun că este importantă, pentru că toate sunt importante, toate au o implicație asupra sportului, toate au implicație asupra cluburilor. Mă bucur că a fost și reprezentanta Ministerului Tineretului și Sportului prezentă în prima parte a întâlnirii, dar într-adevăr, unele tematici sunt mai spectaculoase, așa că am să dau cuvântul doamnei Ruxandra Argăseală și domnului Petre Piperea ca să ne prezinte o temă legată de proprietate intelectuală și sport. Poate în urmă cu câțiva ani puțini s-ar fi putut gândi că există o astfel de legătură între proprietatea intelectuală și sport sau poate puțini s-ar fi gândit că în România o să avem o problemă de această natură, dar de asemenea, cred că puțină lume s-a gândit că nu știm dacă avem o campioană sau nu în momentul de față și că s-ar putea să mergem la TAS să vedem care-i campioana. Aveți cuvântul cu rugămintea să deschideți microfonul. Mulțumesc.
Petre Piperea: Bună ziua tuturor. Mulțumim organizatorilor pentru invitația pe care ne-au făcut-o de a participa la această conferință. Acum eu trebuie să recunosc că a fost invitată doar domnișoara Ruxandra Argăseală, dar noi am crezut că invitația este valabilă pentru două persoane și iată că am venit și eu. În al doilea rând, pentru a evita eventualele întrebări cu privire la calificarea noastră de a vorbi în cadrul unei conferințe care abordează teme de dreptul sportului, aș dori să se rețină faptul că amândoi avem abonamente la sală, deci avem un background solid pe acest aspect. Pentru a intra totuși în tema pe care ne-am propus-o, împreună cu domnișoara avocat Ruxandra Argăseală am ales această temă și datorită faptului că am fost implicați în niște conflicte cu privire la drepturile de proprietate intelectuală în trecutul recent și am avut ocazia să ne edificăm asupra unor probleme care se ridică în primul rând la nivelul conștientizării importanței și rolurilor drepturilor de proprietate intelectuală în dreptul sportului și în al doilea rând, cu privire la hibele legislative cu privire la protecția drepturilor de proprietate intelectuală. În cele ce urmează, tema noastră este structurată pe trei mici capitole, o să încercăm să fim conciși, pentru că nici nu am început bine și deja ne-am depășit intervalul mulțumită antevorbitorilor noștri. Micile capitole vor fi împărțite în felul următor, va vorbi colega mea Ruxandra despre elementele de interacțiune dintre dreptul proprietății intelectuale și dreptul sportului, după care vom face împreună un examen sumar al procedurii de înregistrare a drepturilor de proprietate intelectuală, cu evidențierea hibelor legislative și vom da și câteva exemple din trecutul recent în care conflictele cu privire la drepturile de proprietate intelectuală au generat consecințe dramatice pentru entități sportive, pentru mari cluburi de sport, ba chiar și pentru federații. În continuare o să vorbească Ruxandra.
Cristian Jura: Pot să mai adaug un capitol la cele pe care le-ați pus? Cred că ar fi fost foarte interesant să vedem în acest domeniu deciziile Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și deciziile care s-au luat în țară.
Petre Piperea: O să actualizăm materialul. Oricum, tot materialul va fi publicat pe JURIDICE.ro, noi avem deja un articol pregătit, dar acum încercăm să susținem doar elementele principale din cadrul acestui material. Ruxandra, te rog.
Ruxandra Argăseală: De fapt, ca să vă dau un răspuns domnule Jura, în materie de competență în privința litigiilor de proprietate intelectuală TAS-ul nu are o competență la fel cum are în celelalte domenii, este o competență restrânsă și este atribuită instanțelor de drept comun, dar asta este o discuție mult mai amplă. În continuare, eu aveam pregătită o prezentare foarte amplă, dar ca să nu ne dea afară pe tura noastră voi trece direct la subiect. Știm cu toții faptul că sportul nu mai este de mult privit doar ca un simplu eveniment social, acesta a devenit o adevărată industrie și un pion important în economia mondială și aici fac trimitere la ce spunea domnul președinte Burleanu la început, respectiv faptul că 3% din PIB-ul Uniunii Europene este reprezentat de sport. Această semnificație economică angrenată de sport este dată de brandul entităților sportive, brand care este format dintr-o serie de drepturi de proprietate intelectuală sau industrială. Noi vom face trimitere doar la trei dintre acestea, respectiv emblemă, denumire sau nume comercial și marcă, acestea sunt drepturile de proprietate intelectuală, respectiv industrială care sunt cel mai des exploatate de entitățile sportive, fac și o mică mențiune, nu este vorba doar de entități sportive, ci și de profesioniști care activează individual, jucători de tenis, jucători de golf. Aceste trei elemente la care am făcut trimitere reprezintă pe de o parte elemente de identificare și de diferențiere a profesioniștilor în legătură cu activitatea pe care aceștia o desfășoară și dispozițiile sunt pe deplin aplicabile și în cazul entităților sportive, pentru că în România acestea sunt organizate fie sub forma societăților comerciale, fie a asociațiilor, iar pe de altă parte, astfel cum am menționat, reprezintă drepturi care pot genera fluxuri de venit consistente prin exploatarea acestora, prin aplicarea mărcii pe produsele oferite spre vânzare fanilor, prin contracte de licență, prin drepturile de televizare despre care s-a vorbit mai devreme mai pe larg. Ca atare, trebuie să acordăm o mare atenție asigurării unei protecții reale și efective a brandului care este format din cele trei elemente și acesta trebuie făcut în formele și modalitățile conferite de legislație. În acest sens, noi urmează să facem un examen sumar privind procedura de înregistrare pe de o parte a numelui comercial și a emblemei care se face într-un fel, iar pe de altă parte, un examen sumar al procedurii de înregistrare a mărcii cu evidențierea dezavantajelor majore rezultate din opțiunile legiuitorului. Dau cuvântul în continuare colegului meu Petre Piperea.
Petre Piperea: Da, mulțumesc Ruxandra. Înainte de a trece la examinarea sumară a procedurii de înregistrare a drepturilor de proprietate intelectuală, aici noi ne referim la cele mai cunoscute, la marcă, la nume și la emblemă, voi da citire definițiilor care sunt destul de scurte cu privire la aceste elemente. Astfel, marca este orice semn susceptibil de reprezentare grafică așa cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, cu condiția ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Aici trebuie subliniat de la bun început că marca are rolul de a deosebi, de a face o diferențiere între produsele sau serviciile unui comerciant și produsele sau serviciile altui comerciant. Ca o paralelă cu numele și cu emblema ale căror definiții le voi citi imediat, aceste două elemente, numele și emblema ajută la deosebirea comercianților între ei, deci nu neapărat a produselor și serviciilor. Este adevărat că există situații în care cluburi sportive, agenți economici utilizează numele pe un produs, dar acestea sunt situații mai rar întâlnite. Diferența esențială între aceste drepturi de proprietate intelectuală, adică între marcă pe de o parte, și nume și emblemă de cealaltă parte, este aceea că marca diferențiază produse sau servicii, iar numele și emblema diferențiază comercianții între ei. În ceea ce privește emblema, aceasta este semnul sau denumirea care deosebește un comerciant de un altul de același gen, astfel cum este definit în Legea nr. 26/1990. Mai avem și firma, adică numele comercial care este denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul. Observăm din analiza acestor definiții că un semn sau un concept grafic este susceptibil să beneficieze de protecție juridică în mod cumulativ prin intermediul a trei drepturi diferite, acel semn poate să facă obiectul protecției prin intermediul mărcii, poate să facă obiectul protecției prin intermediul emblemei și de asemenea și prin intermediul numelui. Atunci când aceste drepturi sunt deținute de un singur titular nu avem nicio problemă. Însă, în practică sunt situații, mai mult din cauza legislației deficitare, în care persoane diferite invocă drepturi diferite cu privire la același semn, la același concept grafic sau există situații în care acestea sunt similare și pot produce confuzii în rândul consumatorilor. Evident că această posibilitate ca un semn să fie protejat prin intermediul mai multor drepturi poate să conducă la conflicte, iar aceste conflicte comportă un risc enorm pentru agenții economici și pentru actorii din domeniul sportului, pentru cluburile de sport, pentru că pierderea unui nume sau pierderea unei mărci nu antrenează doar pierderi economice, ci poate să antreneze și pierderi cu privire la palmares, deci un club care și-a pierdut numele sau și-a pierdut marca poate să-și piardă și palmaresul și cel mai important aspect este că acel club poate să-și piardă inclusiv suporterii și avem cazuri recente despre care am și spus că le-am avut în gestiune ca să spun așa. Acum trec la examenul sumar al procedurii propriu-zise de înregistrare a acestor drepturi de proprietate intelectuală și observăm că în ceea ce privește numele comercial și emblema procedura este aceeași, este reglementată de Legea nr. 26/1990 și presupune că o persoană care dorește să dobândească un nume sau să dobândească o emblemă formulează o cerere la Registrul Comerțului. Avantajul major prezentat de această procedură este acela că Registrul Comerțului verifică din oficiu dacă nu cumva există un drept anterior cu privire la numele sau emblema respectivă și atunci, dacă se constată acest lucru sau dacă există riscul de confuzie cu un nume sau cu o emblemă care sunt înregistrate anterior, Oficiul Registrului Comerțului va respinge fără ca o altă persoană să intervină cererea de înregistrare și atunci terțul care a formulat cu rea credință acea cerere de înregistrare nu va obține dreptul asupra numelui sau asupra emblemei. Dezavantajul în această procedură este acela că Registrul Comerțului nu are o bază de date comună cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ceea ce înseamnă că o persoană poate să depună o cerere de înregistrare a unei embleme care la rândul ei este înregistrată de o altă persoană la OSIM ca marcă și atunci ne trezim într-o situație în care avem conflict între marcă și emblemă. Evident că această situație poate fi soluționată într-un litigiu, dar acest lucru înseamnă antrenarea de consum de energie, de timp și de bani din partea celui care a deținut dreptul anterior, care își avea numele înregistrat. Acest litigiu ar putea fi evitat pur și simplu prin instituirea unei baze de date comună între Registrul Comerțului și OSIM care să conducă la respingerea unei astfel de cereri.
Cristian Jura: Eventual la Registrul de Organizații Nonguvernamentale de la Ministerul Justiției.
Petre Piperea: Da, pentru că de acolo se obține rezervarea de denumire și ar trebui să se verifice și în baza de date OSIM. Ei bine, acest lucru nu se întâmplă și tocmai această lacună, această problemă administrativă ca să zic așa, creează conflicte în practică. În ceea ce privește procedura de înregistrare a mărcii situația este mult mai sensibilă iar concluzia noastră după analiza reglementării în materie este aceea că orice terț de rea credință poate să își propună și poate chiar să reușească să înregistreze o marcă pe care un club sportiv o are deja înregistrată. De ce? Pentru că la OSIM atunci când se depune o cerere de înregistrare a unei mărci, OSIM nu verifică din oficiu dacă există o marcă anterioară înregistrată, o marcă similară sau identică și poate să respingă pe acest motiv, este calificat de art. 6 din Legea nr. 84/1998, ca fiind un motiv relativ de respingere a cererii de înregistrare a mărcii, cea făcută cu rea-credință pentru a se produce o confuzie cu marca înregistrată de un alt titular. Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci va respinge această cerere ulterioară numai dacă titularul anterior al mărcii descoperă că s-a formulat această cerere nouă de înregistrare cu privire la o marcă identică și formulează o cerere de opoziție. În această cerere de opoziție trebuie să își facă dovada drepturilor sale, să plătească taxe, să-și angajeze avocați sau consilieri de proprietate intelectuală și tot așa, doar pentru a-și proteja dreptul la marcă pe care OSIM nu i-l protejează din oficiu. Este o problemă majoră și aceasta trebuie rezolvată măcar în sensul că OSIM nici măcar nu notifică titularii mărcilor cu privire la încercarea de a se înregistra o marcă similară, nici măcar această obligație nu o are de a spune atunci când a primit o cerere de înregistrare a unei mărci, descoperă că este similară cu o altă marcă similară și trimite o notificare titularului anterior în care îl atenționează că s-a depus această cerere. Ieși din pasivitate și îți aperi drepturile sau aștepți să fie înregistrată această marcă și să apară un conflict între marcă înregistrată și marcă înregistrată? Nu se întâmplă acest lucru și un alt mare, mare dezavantaj în această procedură la OSIM este și acela că practica OSIM-ului este tocmai în sensul de a se respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în fața acestei comisii, adică eu ca titular de marcă trebuie să exercit o activitate permanentă de monitorizare a activității OSIM, să verific acea publicație BOPI, să văd dacă s-a depus o cerere de înregistrare a unei mărci similare cu marca pe care eu o dețin, după aceea să formulez o cerere de opoziție, să plătesc taxele căci sunt niște taxe consistente acolo, să-mi angajez avocați și la sfârșit când mi se dă dreptate și mi se spune că într-adevăr, este o marcă anterioară și această nouă cerere nu poate fi admisă, nu mi se acordă cheltuielile de judecată, ci sunt obligat, dacă vreau să le recuperez totuși, sunt obligat să inițiez un litigiu de drept comun, să îl dau în judecată pe terțul care a înregistrat și să-m obțin cheltuielile pe care le-am efectuat.
Cristian Jura: Deci numai probleme.
Petre Piperea: Numai probleme și toate acestea, pentru că reglementarea nu este una eficientă, era foarte simplu ca OSIM să respingă din oficiu cererea respectivă, de fapt, acest lucru se întâmpla anterior, dar a fost modificată legea și acum nu mai poate OSIM să respingă din oficiu și ne trezim în situații în care o persoană, două, trei, patru, cinci persoane, oricâte persoane vor, dacă eu nu descopăr la timp pot să înregistreze o marcă identică mărcii pe care eu o dețin deja. Am încheiat examenul sumar al legislației. Trecem la a treia parte, la situațiile întâlnite în practică, vom fi și aici cât se poate de conciși. Avem situația pe care am întâlnit-o în anii anteriori, clubul de fotbal Steaua București care s-a constituit prin desprinderea secției de fotbal din cadrul CSA-Clubul Sportiv al Armatei, îi voi desemna în continuare ca fiind armata pentru a face diferențierea, avea această marcă înregistrată încă din 2004, cea din stânga. După foarte mulți ani în care această echipă a activat cu nume, cu marcă și cu toate elementele de identificare așa cum îi fuseseră transmise de la armată, Clubul Sportiv al Armatei a considerat că este momentul, este concluzia mea căci am fost apărător în această cauză și pot să fiu și subiectiv, a considerat că este momentul să mai obțină niște bani de la Fotbal Club Steaua București și a formulat o cerere de anulare a mărcii pe care noi o dețineam afirmând că avea o marcă anterioară notorie, nu înregistrată, ci notorie, este cea cu care Steaua a câștigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni. A pierdut în fond, a pierdut și în apel, adică Steaua a câștigat în fața instanțelor de fond acest litigiu, după care armata a făcut un gest surprinzător care s-a dovedit a fi o mutare câștigătoare. A depus cererea de înregistrare a unei mărci identice cu cea a clubului de fotbal, de fapt, acea marcă (figura 2) este pur și simplu copiată, nu au creat-o ei, au copiat-o de la noi și au depus-o la OSIM. Noi un am aflat la timp că au depus-o, ei au obținut înregistrarea mărcii și în recurs, Curtea de Casație, încălcându-și prerogativele pe care le are, pentru că nu se putea pronunța pe fond, putea să dea cel mult o casare cu trimitere pentru rejudecare, a reapreciat probele și a spus “iată dovada că armata are marcă înregistrată, voi ați obținut-o cu rea-credință și vă anulăm marca”. Iată situația pe care am descris-o puțin mai sus în care nu te notifică OSIM, nu afli că a depus un terț o cerere de înregistrare a unei mărci identice și am ajuns în situația în care noi cu o marcă înregistrată din 2004 am pierdut în fața unei persoane care și-a înregistrat marca în 2013.
Ruxandra Argăseală: În completarea colegului meu, practic titularul mărcii este obligat ca în fiecare zi să urmărească Buletinul Oficial de Proprietate Industrială pentru a vedea dacă cineva a mai depus spre înregistrare o marcă identică, ori să angajeze un consilier în proprietate intelectuală, deci să angreneze alte cheltuieli spre a-și apăra un drept pe care el îl are deja odată cu data depozitului reglementar.
Petre Piperea: Opinia mea este că această modificare a Legii nr. 84 nu cred că a avut un raționament care să poată fi urmărit, nu știu ce s-a încercat prin această calificare a motivelor ca fiind relative și prin suprimarea obligației OSIM-ului de a respinge din oficiu cererea ulterioară de înregistrare a mărcii. Ar mai fi un singur lucru pe care aș vrea să îl menționez, este ultimul lucru pe care eu îl spun. Aceasta din stânga este emblema pe care Steaua o avea în 1986, cea din dreapta este cea pe care noi o înregistrasem, Fotbal Club Steaua o înregistrase în 2004. Așa a pornit litigiul, au spus că marca noastră o copiază pe cealaltă, numai că prin acel acord de transfer al secției de fotbal toate drepturile fuseseră transferate la club, nu au mai ținut cont de acest lucru și au încercat și au și reușit prin specularea acestor hibe legislative să ne anuleze marca. Eu am încheiat aici. Vă mulțumesc! Dacă mai are și Ruxandra ceva de zis, o rog.
Ruxandra Piperea: Eu mai am câteva exemple de probleme dificile de dreptul sportului în interacțiunea pe care o are cu dreptul de proprietate intelectuală. Aici avem de exemplu situația în care nu s-a ajuns la un litigiu în fața instanțelor de judecată, dar echipa de fotbal FC Oțelul Galați a fost notificată de FC Barcelona să își schimbe sigla pe motiv că este identică și ar putea să inducă în eroare fanii. FC Oțelu Galați s-a conformat de bună-voie, a schimbat sigla pe care nu am mai arătat-o aici, în sensul în care a scris Fotbal Club Oțelul Galați pe marcă și a mai pus două coronițe. Alte exemple din practică sunt cele pe care le cunoaște toată lumea care are legătură cu fotbalul, mărcile deținute pe de o parte de Clubul Sportiv Universitatea Craiova, iar pe de altă parte mărcile deținute de Fotbal Club U Craiova S.A., a fost o bătălie cruntă care a ajuns tot în instanță, tot la fel s-a ajuns la anulări de mărci, deși unele fuseseră înregistrare înainte, altele după, în fine. Alte conflicte care au mai apărut în practică sunt cel între mărci neînregistrate și mărci înregistrate și aici vorbim de cazul în care, toată lumea știe că la un moment dat competițiile sportive în domeniul fotbalului nu se numeau Liga I, Liga II, ci Divizia A și Divizia B. Aceasta nu era o marcă înregistrată, era utilizată totuși sub formă de marcă, adică era o denumire consacrată și a existat o persoană foarte inventivă care a hotărât să înregistreze denumirea de Diviza A la OSIM pentru a o aplica pe batoane energizante. Federația Română de Fotbal s-a văzut în situația în care putea să demareze un litigiu care urma să dureze și să se ajungă în instanță, ori să schimbe denumirile. S-a ales a doua variantă și de aceea nu se mai numește Divizia A, Divizia B, ci Liga I și Liga II ș.a.m.d.
Petre Piperea: Încă există mulți oameni care desemnează această competiție ca fiind Divizia A, dar ea s-a schimbat tocmai ca urmare a unei manevre de acest gen.
Cristian Jura: Deci ciocolata a câștigat.
Petre Piperea: Da!
Ruxandra Argăseală: Bine, vorbim despre o societate care are înregistrate 100 de mărci la OSIM, ceea ce ar trebui să dea de gândit chiar OSIM-ului având în vedere că mărcile respective au anumite funcții, iar la momentul la care o persoană fizică sau juridică înregistrează sute de mărci este clar că nu o mai face în scopul îndeplinirii funcției. Bine, respectiva societate a invocat faptul că nu a înregistrat marca pentru a obține beneficii materiale, dar totuși era nevoie de acordul societății pentru utilizarea în continuare a mărcii.
Cristian Jura: Să știți că eu nu am văzut ciocolata asta pe piață. Cred că nu era calitativ bună.
Petre Piperea: Asta demonstrează că a înregistrat-o cu rea-credință, că nu avea de gând să o utilizeze pentru scopul declarat, ci doar a încercat să obțină niște avantaje de la Federație și de la Liga Profesionistă pentru a le acorda dreptul de a utiliza în continuare acea denumire.
Ruxandra Argăseală: Tocmai în situații de genul în care cred că cineva din comisia de înregistrare de la OSIM este conștientă că există o Diviza A despre care se vorbește, ar trebui cumva să ia o măsură sau să notifice, orice chestiune de genul care să permită titularului unei mărci chiar și neînregistrate să își apere dreptul.
Petre Piperea: Fapt care nu se întâmplă. Încheiem prin a spune că acest material va fi publicat pe site-ul JURIDICE.ro și el este mult mai amplu, dar am preferat să spunem doar aspectele mai importante din acest material.
Cristian Jura: Vă mulțumim mult! Să știți că timp mai este dacă doriți să continuați.
Petre Piperea: Mulțumim, dar este în regulă.
Cristian Jura: Ok. Dacă sunt întrebări sau dacă sunt comentarii, vă rog. Să știți că sunt mulți susținători ai Stelei în sală!
Petre Piperea: Inclusiv noi suntem!
Participant: Bună ziua! Sunt suporter al echipei FC Steaua București și voiam să vă întreb, nu există nimic pentru a dovedi că dumneavoastră ați înregistrat marca prima oară?
Petre Piperea: Am dovedit acest lucru, este clară data depozitului reglementar care era din 2004, ei au înregistrat-o ulterior, dar instanța ne-a anulat-o pe a noastră pe motiv că am fi solicitat cu rea-credință să ne fie înregistrată. Este un motiv prevăzut de Legea nr. 84 și poate fi invocat.
Participant: Și nici măcar rezultatele sub această marcă nu au făcut ceva în acest sens?
Petre Piperea: Pe palmares încă se discută și am prefera să nu dăm răspunsuri la acest lucru.
Participant: Ați spus anterior că pierderea mărcii poate conduce la pierderea palmaresului.
Petre Piperea: Da, dar nu ne refeream speța Steaua, era o afirmație cu titlu generic. Pierderea numelui sau a mărcii poate să conducă la pierderea palmaresului și mai ales la pierderea suporterilor.
Participant: În acest caz se mai poate face ceva?
Petre Piperea: Nu, când am intrat noi hotărârea era deja irevocabilă. Noi am încercat o cale de atac extraordinară, contestația în anulare care din păcate ne-a fost respinsă.
Participant: Un acord, ceva între părți?
Petre Piperea: Păi acordul ar însemna să plătim niște sume imense solicitate de armată, clubul să plătească, nu noi.
Participant: O negociere? Eu zic că se poate orice, dar trebuie să fie voință din partea părților.
Petre Piperea: Da, corect.
Participant: Mulțumesc frumos.
Petre Piperea: Și noi mulțumim.
Participant: De obicei, aceste conferințe scot la iveală anumite probleme legislative și cred că ar trebui să aibă cumva și o finalitate, deci dacă în cadrul acestor conferințe se discută probleme care ar trebui soluționate, mă gândesc că cele relevate aici cu privire la modul de înregistrare a mărcilor și problemele care pot să apară dintr-o legislație neconformă cu realitatea, întrebarea mea este ce s-ar putea face pentru ca aceste aspecte legislative să fie remediate? Deci care ar fi calea din punct de vedere al dumneavoastră ca societate de avocați?
Cristian Jura: Îmi cer scuze, vă referiți strict la Steaua sau în general?
Participant: Nu. Mă refer la orice, pentru că dacă prezentarea dumneavoastră apare pe JURIDICE.ro, cine știe căror inventivi le mai vine vreo idee și cine știe la ce se poate ajunge? Serios mă gândesc, ce se poate face pentru ca aspectele astea să se rezolve în practică să nu se mai întâlnească alte societăți comerciale sau alte cluburi sportive cu astfel de situații?
Petre Piperea: Noi în calitate de practicieni ne-am făcut datoria și am semnalat această lacună a legii, ea poate fi rezolvată numai pe cale legislativă, deci trebuie să existe inițiativă legislativă pentru a rezolva aceste probleme semnalate. Acum nu mai depinde de noi, noi am semnalat problema și am făcut propunerea de lege ferenda, urmează să observă efectele, dacă vor fi, să sperăm că vor fi.
Cristian Jura: Vă mulțumim pentru întrebare, este o întrebare foarte bună, să știți că este prima conferință de dreptul sportului din România și cel puțin până la ora asta cred că ar trebui să modificăm legea privind pariurile, România ar trebuie să ratifice niște tratate internaționale pe care încă nu le-a ratificat. De asemenea ar trebui modificată legea privind drepturile audio-vizuale, am mai identificat că mai sunt niște probleme legate de impresari, legate de finanțare, deci practic ar trebui să modificăm cam tot. Concluzia zilei este că sunt atât de multe probleme și aceste probleme sunt în domenii foarte diverse după cum vedeți, de la mărci până la doping, n-am apucat să discutăm încă de ele, adică este o varietate foarte mare. Nu aș vrea să insist în această direcție, dar știți că există și European Patent Office care are o procedură specială, nu vreau să vă sugerez, nu îmi permit să vă sugerez vreo idee sau vreo cale, dar eu am făcut trimitere la TAS, pentru că s-a judecat un caz cu Poli cu mai mulți ani în urmă și atunci decizia Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv a fost favorabilă clubului dacă vă amintiți, sunt niște chestiuni incidente și poate aprofundăm cu altă ocazie. Mai sunt și alte întrebări? Dacă nu avem, vă mulțumim foarte mult în primul rând pentru faptul că ați acceptat să participați la conferință și pentru prezentarea foarte bună.
Petre Piperea: Eu am acceptat chiar fără invitație. Mulțumim!
Cristian Jura: Am sunat-o pe Ruxandra, iar ea a fost mai timidă. Dacă aveam numărul dumneavoastră vă invitam și pe dumneavoastră.
Petre Piperea: Acum îl aveți.
Ruxandra Argăseală: Pentru mine a fost prima oară când am participat la o astfel de conferință, de aceea v-am și rugat să nu fiți atât de drastici referitor la prezentarea pe care am făcut-o.
Petre Piperea: Puteți să fiți drastici doar cu mine.
Cristian Jura: Prezentarea a fost interesantă. Vă mulțumim frumos! Avem un invitat surpriză pe care l-am cunoscut în parcarea blocului. Este o situație foarte interesantă pe plan internațional, fac o mică introducere ca să prezentăm puțin contextul, invitatul nostru este de la Ministerul Afacerilor Externe cu care am avut o discuție în sensul în care am aflat ce demersuri serioase fac alte state pentru a-și promova propriile interese și proprii sportivi. De la asta a pornit discuția noastră, am discutat întâmplător și de fapt am constatat că avem cumva un interes comun și că există chiar și în cadrul Ministerului Afacerilor Externe cineva care se ocupă de aceste probleme sportive, pentru mine recunosc că a fost o mare surpriză. Acesta a fost motivul pentru care l-am invitat pe domnul Mircea Naidin să ne vorbească iarăși de o temă interesantă, o conspirație pentru diplomația prin sport. Domnule Naidin, aveți cuvântul.
Mircea Naidin: Vă mulțumesc domnule secretar de stat pentru invitație. Vă felicit cu scuzele de rigoare că am putut să vin târziu în cursul zilei de azi la dezbaterile de aici, vă felicit pentru calitatea acestor dezbateri și ca să nu vă răpesc foarte mult timp, o să mă refer la câteva aspecte care țin de încercarea mea, a unui grup restrâns, de a stabili un segment de diplomație prin sport. Povestea este ca de obicei circumvolută, are un cote personal peste care voi trece foarte repede și unul profesional. În esență am devenit interesat de sport aflându-mă, eu am practicat sportul, dar profesional vorbind am conștientizat faptul că lumea sportului evolua încă de acum un deceniu transformându-se în ceva ce astăzi încă încercăm să clarificăm, să prezentăm într-un business fantastic în care trebuie să fii profesionist ca să poți intra. Aflându-mă la post la ambasada din Lisabona am început să primesc solicitări de la varii cluburi de fotbal cel mai adesea, o singură excepție a fost pe atletism, de a sprijini cu activitate consulară în esență, deci acte și bună-voință din partea noastră varii sportivi pentru a veni în România. În același timp, pe coteul personal fiul meu începea să facă sport, a continuat timp de un deceniu și ceva să facă sport, motivul pentru care astăzi am întârziat este că a disputat o finală la tenis și am putut veni doar de la ora 13. Ideea este că pe acest fond personal m-am implicat tot mai mult în problema aceasta a sportului descoperind la un moment dat că există o nișă de oportunitate, strict profesională în ceea ce mă privește pe mine ca diplomat, pe ceea ce acum clamez în varii locații ca fiind provocarea de a avea o diplomație prin sport. Nu s-a scris despre asta, subiectul este neconturat încă la noi în țară și ca diplomat am început acum câțiva ani să-mi asum încercarea de a convinge cât mai mulți oameni că o astfel de diplomație prin sport face sens și că poate fi spre câștigul multora dintre dumneavoastră care ați fi terți. Am ajuns de la implicarea în sport inițială să scriu o carte care acum va fi publicată, se numește ”Sports and International Relations” și am ajuns într-un context pe care îl voi descrie acum foarte scurt, cel profesional. În ultimii trei ani am avut întâlniri bilaterale aș putea spune între ghilimele cu partenerii principali într-o astfel de aventură, sunt Ministerele responsabile MTS, Ministerul Educației, federațiile recent CEOSR. Situația nu este foarte bună, la modul din păcate cunoscut deja românesc, coagularea unor interese este imposibilă, dialogul cel mai adesea este de la un punct imposibil, vă semnalez doar două întâlniri majore care au avut loc, anul trecut tot în perioada asta s-a organizat cu prezența întregii lumi bune a sportului la Intercontinental, Țiriac, Năstase, MTS, trei sau doi miniștrii au fost, foști miniștrii de la MTS, federațiile, CEOSR, discuțiile au fost extrem de interesante, dar niciun follow up, asta este problema noastră. Săptămâna trecută am fost la o foarte interesantă provocare și dezbatere pe care Cosmin Gușă a ocazionat-o cu ocazia lansării unui segment de activitate a Federației de Judo, dar dezbaterea a fost despre sport, destinele sportului, în mare măsură aceleași subiect pe care în bună parte le-ați atins aici, dar nu mă aștept la un follow up foarte mare, pentru că din păcate avem această problemă. Haideți să vă descriu foarte scurt situația în care suntem acum cu încercarea aceasta de a organiza de o manieră legitimă și funcțională un segment de diplomație prin sport, urmând ca celelalte două sau trei idei să fie ce face o astfel de diplomație, ce este ea și cum vă poate fi de ajutor dumneavoastră. În ultimele luni am avut întâlniri cu președinți ai câtorva federații interesate să își întărească segmentul acesta. Spre exemplu, în Federația de Handbal ieri am fost primit de președintele Comitetului Olimpic, există interesul pentru ca unele elemente care pot fi obținute prin intermediul unei abordări de tipul diplomației prin sport să existe, mă voi referi la ele într-un minut sau două. În momentul acesta se încearcă bypassarea inerțiilor care există în cadrul variilor instituții, de unde și titlul poate surprinzător pe care l-am propus pentru astăzi, o conspirație pentru diplomația prin sport, este un titlu amar, generat de frustrările pe care mi le-au generat încercările lipsite de succes care s-au lovit de tot felul de inerții, ultima dintre acestea fiind o solicitare din partea MTS acum un număr de luni în celălalt mandat de guvernare către Ministerul nostru pentru semnarea unui protocol de colaborare cu o intenție evidentă de realizare a diplomației prin sport căreia nu i s-a dat răspuns. Sigur că sunteți familiari cu o astfel de abordare, pentru că este o abordare care subminează majoritatea încercărilor de a construi ceva în societatea noastră. Am ascultat înainte maniera descrisă în care este concepută OSIM, sper că nu mai este nimeni inocent aici care să creadă că modul în care OSIM este concepută acum este aleatoriu sau că se întâmplă așa dintr-o greșeală, sper că nu mai avem un astfel de nivel de inocență pe aici. Dânșii nu pot să se exprime cu libertatea pe care o folosesc eu acum, pentru că standardele și criteriile lor de obiectivitate, deontologia îi face să vorbească așa cum vorbesc. Eu sunt puțin mai supărat, puțin mai plictisit și puțin mai întărâtat să discutăm lucrurile acestea de o manieră reală, așa că am spus acum ce cred despre situația aceea. Am ridicat din sprâncene astăzi, repet, am venit puțin mai târziu, dar am ascultat cu tot respectul față de persoana care a prezentat descrierea aceea pe pariuri, ”stickholder”, cunosc cuvântul acesta, credeți-mă că sunt un profesionist al unui Minister care chiar are dreptul moral să îl folosească, cuvinte care ascund niște realități diferite de cele prezentate aici unde mi se părea că era o reprezentare aproape virtuoasă a faptului că e bine să joci, în ultimă instanță. Haideți să trecem peste elementele acestea și îmi cer scuze pentru subiectivitatea mea și să punctez câteva probleme urmând ca facă veți fi interesați să vă răspund la întrebări. Câteva lucruri care trebuiesc înțelese, dumneavoastră cu siguranță le înțelegeți, pentru că sunteți oameni relaxați, dar cei din instituții se pare că nu: sportul joacă un rol important în conturarea identității și culturii unei țări, se știe asta; prin intermediul sportivilor de succes, România își poate dezvolta profilul internațional; contactele și schimburile realizate prin intermediul sportului contribuie de fapt la realizarea obiectivelor diplomatice ale României și prin obiective diplomatice, la obiectivele de politică externă a țării noastre mă refer, pentru că diplomația este o subcategorie a ceea ce se numește statecraft, adică a meșteșugului de a managerializa o țară, a obiectivelor de interes pentru o țară. În contextul aceste este de notat că diplomația tradițională, cea pe care o cunoașteți din scrieri, din relatări se află într-o perioadă de tranziție, iar în unele situații ea nu mai face față, vorbim atât de genocid, de situații extrem de grave la nivelul umanitar, dar și de provocări care au mai degrabă o natură economică de securitate. În contextul acesta au apărut soluții mai mult sau mai puțin bune, în ultimii 15 ani s-a dezvoltat corpusul acesta mare al ceea ce se numește public diplomacy, diplomației publice. Din acest corpus, în ultimi cinci ani să zicem, datorită evoluțiilor din cadrul unor școli diplomatice, mă refer la departamentul de stat Foreign Office, Australia iarăși, Japonia și eventual Ministerul de Externe francez, s-a concretizat ceea ce în ultimii cinci ani se numește diplomație prin sport, adică un corpus de activități care folosesc sportul și evenimentele sportive pentru a obține niște rezultate pe problemele de interes ale unei țări, probleme care deseori depășesc strict natura sportivă, vorbim aici de branding de țară și cei dintre dumneavoastră care au fost interesați au putut vedea ce face Qatar în ultimii ani care este o experiență de branding de țară fantastică, am fost în Qatar, am văzut ce se întâmplă acolo, au un program pe trei ani cu prelungire de branding de țară prin sport, este extraordinar. Ceea ce fac americanii începând cu Hillary Clinton la conducerea departamentului de stat au fost numiți Ambassadors of Sport, așa cum Organizația Națiunilor Unite folosește Ambassadors of Good Will, acești ambasadori la nivelul ONU sunt selectați dintre personalitățile vieții politice internaționale care au dat dovadă de interes pentru binele obștesc, americanii au selectat acești Ambassadors of Sport din rândul sportivilor de performanță pe care sprijinindu-i financiar, logistic, există un departament acolo de diplomație prin sport cu angajați care le fac discursuri, care organizează foile de parcurs, de vizită. Acești ambasadori ai sportului au călătorit în lume și au dus imaginea Americii drept un popor preocupat de sport, care câștigă în sport, în alte colțuri, convingând asupra acestui fapt. Exemplele sunt mai multe și miza este uriașă. Până acum câțiva ani, Comitetul Olimpic Internațional avea mai mulți membrii decât ONU, cu doi mai mulți. Situația s-a rectificat în ultima vreme, dar asta spune ceva.
Cristian Jura: Să știți că și FIFA are mai mulți membrii decât ONU.
Mircea Naidin: Da, nu mă surprinde să aud asta. Nu vă pot reproduce un citat foarte interesant, pentru că nu îl am aici, dar în esență unul dintre șeicii din Arabia Saudită a zis că el nu înțelege de ce trebuie să respecte niște decizii ONU, iar dacă este să respecte ceva mai bine respectă deciziile CIO, pentru că acolo toată lumea este pe bune, spunea el. Lucrurile astea descriu un context internațional extrem de fragmentat cu mize financiare uriașe, cum am spus și dumneavoastră știți foarte bine, sportul este o afacere imensă acum. Franța numește un ambasador pentru sport la CIO, sarcinile acelui ambasador fiind să sprijine interesele companiilor franceze pe piețele sportului din lume și să le reprezinte la CIO, să asigure numirea a cât mai multor persoane franceze în forurile internaționale dedicate sportului, deci sunt obiective foarte serioase care în ultimă instanță duc la câștiguri reale pentru țară, dar și pentru mediul general al celor care practică sportul, al cluburilor din țara respectivă. Care cred eu că este miza pentru România acum? Dacă vom reuși să întemeiem acest segment de diplomație prin sport și președintele olimpic de o manieră informală a anunțat deja că dorește să-l contacteze pe ministrul nostru pentru a discuta această problemă și a inițiat de aici un nucleu care să se extindă la nivelul multor entități. Care este miza pe care o văd eu pentru România? O să vă rog să-mi permiteți să fac o referire, așa grosieră și de care îmi cer scuze dar astăzi sunt într-o dispoziție de tipul acesta, la ce este, care ar fi mizele diplomatice acum ale unor țări ca România dar și altele. Cred că mizele în ultimă instanță, și știți ce se întâmplă, provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, state care sunt în creștere, state combative, state care sunt eșuate, Statele Unite care e un jucător acum, un actor global pe care încercăm să-l înțelegem, China. N-are rost să intru aici într-o dezbatere nesfârșită dar cred că miza pentru noi în acest moment, pe segmentul acesta dar și pe segmentul mai mare este pur și simplu a fi la masa discuțiilor sau a nu fi la acea masă, și dacă nu ești la acea masă, și cum deseori se întâmplă cu noi nu numai că nu suntem la masa aceea dar nu suntem nici în încăpere pentru că nu dăm dovadă de consecvența de care ar trebui să dăm dovadă în urmărirea intereselor noastre, atunci pur și simplu eu zic că nu e bine. Cred că o bună parte dintre provocările, dintre problemele cu care s-au confruntat unele cluburi sau în fine sportul românesc ar fi putut fi sprijinite printr-un dialog, o prezență mai bună a noastră cu forurile internaționale, nu avem asta, și mă refer acum pe sport de unde, și permiteți-mi la modul acela pe care l-am invocat înainte pentru care îmi cer scuze, în anii 8- era o expresie “be there or be square”(ori ești acolo ori ești prostănac) asta se întâmplă deseori dacă nu suntem acolo și e cazul să încercăm să ajungem acolo. Am vrut să mă refer la contactele recente, v-am spus în momentul acesta sperăm să urnim un număr de federații care sunt mai sensibilizate la încercarea de a face un segment de diplomație prin sport, să oferim câteva success stories astfel ca să se ralieze și alte federații. Repet, am avut revelația anul trecut a prăpastiei imense care se află între ministere și federații, sincer să fiu nu cred că această prăpastie poate fi umplută de nimic decât printr-o reformă radicală și de substanță fie a ministerelor dar și în rândul federațiilor nu cred că este posibil asta pentru că în ultimă instanță atât ministerele cât și federațiile sunt printre altele și instituții în care lucrează oameni care trebuie să-și primească salariu și să trăiască. Și atâta vreme cât o reformă radicală ar compromite în bună măsură și într-un bun număr de oameni de acolo le-ar compromite această necesitate nu cred că se va întâmpla prea repede, cred și sunt de acord cu ce mi-a spus președintele Covaliu în discuția de acum câteva zile, succesele pot fi doar punctuale, s-a invocat aici o lege a sponsorizării, Legea sponsorizării are un complex politic mult mai complex decât cel prezentat aici. Sunt multe lucruri care nu pot fi spuse și multe lucruri care nu sunt cunoscute despre asta. Ideea este că în momentul acesta există un grup la nivelul oamenilor de afacerea câtorva firme interesate de sponsorizarea în bune condiții a activității sportive. Eu nu sunt implicat în asta dar știu despre asta, este la început și încearcă să rescrie acel proiect de lege și după aceea să-l prezinte spre segmentul legislativ. Să sperăm că vor avea cât de cât succes, să sperăm că vor avea o viziune bună.
Cristian Jura: Dacă-mi permiteți, am ajuns la momentul să zicem așa maximei înțelepciuni și aș vrea să vă spun un proverb chinezesc care sună cam așa “Stând și nefăcând nimic primăvara vine și iarba crește” zic chinezii în înțelepciunea lor, adică ce vreau să spun cu treaba asta divizia 1 sau liga 1 merge înainte, mențiunile se televizează, sportivii români joacă peste hotare cu campionatele europene se desfășoară. Acum dacă Ministerul de externe o să dezvolte treaba asta cu diplomația în sport o să fie extraordinar, dar dacă nu lucrurile acestea oricum merg înainte, adică campionatele mondiale, campionatele europene, olimpiada, deci la fiecare 4 ani noi avem evenimente de genul acesta, fie că ministerul face diplomația asta fie că nu o face, lucrurile acestea se desfășoară oricum.
Mircea Naidin: Da, eu înțeleg ce spuneți și perspective dumneavoastră. În același timp îl aud pe colegul spunând ceva ce voi însuși și eu, contează și cum. Dacă am dat cumva impresia că supralicitez contribuția pe care o poate avea ministerul nostru sau orice grup pe această intenție, îmi cer scuze, e clar că există probleme mai mari decât asta. Eu am venit aici nu ca specialist în științe juridice și deci pot vorbi despre ceea ce mă pricep eu și despre ceea ce încerc să fac acum. Este clar că există probleme mult mai mari decât asta, în același timp eu cred că dacă s-ar face așa ceva ar fi bine. Și știți, asta îmi aduce aminte de, suntem cu toții confruntați măcar o dată în anii aceștia de întrebare, ok și ce putem face fiecare dintre noi pentru că acest trend îngrozitor al acestei societăți aflate într-o situație întristătoare din multe puncte de vedere al educației, ai valorilor, al performanțelor, al modului intom de a interacționa să fie mai bun. Și cred că răspunsul aici nu poate fi decât, eu apelez pentru că-mi place muzica, Roger Waters are o melodie care se numește Every little candle lights a corner of the dark, asta putem face fiecare, fiecare luminiță mică aprinsă luminează acolo colțul în care te afli tu cu cât sunt mai multe luminițe aprinse cu atât poate se ajunge la un nivel critic care duce la o schimbare în domeniul respective sau în societate. Deci, repet, este clar că sunt probleme extreme de aplicate, obiective, cu natură, legislativă, cu portanță financiară foarte mare. Voi încheia referindu-mă la ceea ce am datoria să mă refer în fața dumneavoastră aici, care este potențialul aceste inițiative pentru dumneavoastră. Aș vrea să vă spun, și asta nu dintr-un sentiment de camaraderie așa ofuscată vis a vis de colegii mei că sunt conștient că și ministerul în care activez ca și celelalte instituții are multe hibe și nu toți oamenii sunt cum ar trebui să fie dar vă spun că sunt unii dintre ei încă foarte buni, sunt unii dintre ei care pot rezolva niște lucruri care te-ar uimi pentru că până la urmă diplomație și adevăratul sens al networking-ului înseamnă atunci când poți pune mâna pe un telefon și datorită conduitei tale personale și personale din toți anii aceștia în care ai activat, care te-a recomandat în contexte internaționale de așa manieră încât să fii acceptat și respectat, ceea ce se întâmplă foarte rar și știți foarte bine că sunt mulți reprezentanți ai României și în domeniul sportive care nu reușesc asta, mă refer aici la a vorbi limba aceea și nu mă refer la engleză sau franceză, mă refer la a fi ca ei și a fi deci acceptați. Oameni care pot să sprijine obiective, pot să fie de ajutor într-un astfel de situație cum este cea pe care ați descris-o. Vreau să spun doar atât, este clar că în niciun caz nu zic să supraevaluați ceea ce putem face noi diplomații sau grupul acesta mărit pe segmental acesta dar nici să nu subevaluați, se pot face lucruri, există o rețea de ambasade pe care dacă le folosiți, când mergi să susții o candidatură la un for internațional pe sport poți să faci o invitație și să primești acolo invitație, mi se pare puțin dar înseamnă mult pentru că în momentul acela nu te afli într-un hotel unde ai plătit cazarea, ci te afli într-o casă națională și asta dă legitimitate. Sunt multe lucruri care pot fi făcute și o bună parte dintre ele fac referire la ceva ce iarăși nu trebuie să discutăm încă pentru că nu este legislativ definit, mă refer la Legea lobby-ului, și aici se pot face lucruri imense. Deocamdată situația legislativă nu este de natură să sprijine acest context. Voi încheia cu această idee. Există mulți oameni interesați de sport, există încă oamenii care doresc ca destinul sportului românesc să urce nu să coboare, predicțiile sunt proaste pentru olimpiada care vine. Eu vă doresc succes dumneavoastră în fiecare dintre domeniile în care activați de la management până la legislativ sau juridic, până la organizare, la presă. Am vrut să profit de invitația generoasă pe care mi-a făcut-o colegul pentru a vă face cunoscut că pe acest mic segment și poate exotic existăm câțiva, încercăm să facem niște lucruri bune și dacă vom reuși să instituționalizăm, să facem să rămână mai mult decât doar vorbe spuse la întâlniri de oameni care peste un an, doi dispar pentru că se duc cine știe în lume și nu mai sunt în acest context, dacă vom reuși să facem asta eu am speranța că în ultimă instanță se va dovedi de folos și pentru dumneavoastră, în ariile dumneavoastră de activitate. Vă mulțumesc pentru că m-ați urmărit.
Cristian Jura: Noi mulțumim, este o relație reciproc avantajoasă. Și noi suntem alături de Ministerul de externe, sperăm să fie și Ministerul de externe alături de noi și să (1h 32:25) această diplomație. Cred că avem 2 întrebări, am intrat în ultima oră de conferință și aveți cuvântul, vă rog.
Participant: Da, interesantă și rară o apariție de genul acesta în contextul sportului. Prima întrebare, ce a făcut astăzi fiul dumneavoastră la meci?
Mircea Naidin: A câștigat finala, vă mulțumesc foarte mult. Și domnul Argăseală, dacă-mi permiteți, cred că cu dumneavoastră am vorbit acum un deceniu când ați sunat odată la Ambasadă și cu cea mai mare plăcere v-am, în fine, n-a fost mare lucru că ne făceam datoria, mă bucur să vă reîntâlnesc și să vă doresc succes în continuare.
Participant: Așa este, mulțumesc foarte mult și asta voiam să apreciez pentru că în relațiile pe care le avem în internațional uneori foarte, foarte greu de obținut anumite documente care se impun jucătorilor mai ales acolo unde fusul lor rar este în decalaj foarte mare, am găsit înțelegere totdeauna la ambasade. Pate că, și asta este la nivel de discuție, dacă nu se consideră o implicare a politicului în sport, pentru că dumneavoastră sunteți totuși dintr-un minister care este cu acoperire politică, să faceți pentru zona sportului în legislație cumva specificitate de care noi avem nevoie. Se întâmplă uneori ca un jucător, și am să dau o situație concretă, vine înainte cu o zi sau două de terminarea perioadei de transfer și nu putem să-l facem pentru că uneori problemele birocratice propriei legislații românești ne opresc să putem să facem acest transfer, această legitimare. Poate că ar fi bine să avem mai multe întâlniri de acest gen și poate că simt, pentru că obligația este din partea noastră nu din partea dumneavoastră, să vă aducem la cunoștință ce probleme sunt și este posibil ca dumneavoastră să găsiți portița pin care să fim sprijiniți. Încă o dată vă mulțumesc pentru că am avut ocazia să stau de vorbă cu dumneavoastră și acum adică să ascult și să mă ajutați atunci când am avut nevoie și sper să avem întâlnirile acestea și în cadrul unei întâlniri care ar putea să fie aplicate asupra legislației. Mulțumesc!
Mircea Naidin: Eu vă mulțumesc foarte mult. Voi răspunde foarte scurt, ați identificat o problemă foarte importantă, mulțumesc pentru gândurile bune. Avem nevoie de un feedback de la dumneavoastră pentru că noi nu cunoaștem problemele acestea, nu avem experiența dumneavoastră, avem o experiență care ne ajută să jonglăm în ceea ce înseamnă diplomație relații dar nu vă cunoaștem problemele. Pot să vă dau un exemplu care exprimă foarte bine, eu lucrez la o direcție de diplomație pe multilaterală, asta înseamnă ONU și instituții specializate, printre care și cele de sport de aceea m-am putut apropia de acest subiect mare. Am o colegă care se ocupă de candidaturi, candidaturile sunt o problemă candidaturi la instituții internaționale, sunt o problemă extrem de complexă pentru că ele implică negocieri cu alte state, implică deal-uri, câteodată renunți la candidatura ta ca să ți se ofere altceva într-o altă instituție, și s-a întâmplat să vină notificări de la țări spunând că vor să-i sprijinim pentru candidatura la federația nu știu care sau la comitetul nu știu care internațional. Dacă noi n-am avut o relație cu federațiile, n-am știut care ar fi interesele lor și câteodată am lăsat de la noi urmând obiective de interese de politică externă a României dar miza aceea pentru federația noastră s-a pierdut. Asta vreau să spun, neapărat trebuie să ne întâlnim și să facem cumva să ne faceți să înțelegem ce aveți nevoie ca să vă putem ajuta, noi nu știm foarte bine lucrurile acestea pentru că nu avem experiența din tranșeele la dumneavoastră acolo știți. Deci vă mulțumesc foarte mult.
Cristian Jura: Cred că și Paul are o întrebare?
Participant: Da, doar la o întrebare în parte mi-ați răspuns. Întrebarea mea era concret care ar fi prima cărămidă pe care s-o punem la construcția aceasta, ce am înțeles de la dumneavoastră ar fi că primul pas constă în a ne întâlni și asta vede un contact între noi. Vă rog să luați în considerare și ligile profesioniste de fotbal, nu numai federațiile pentru că și noi avem activitate la nivel internațional și chiar de curând din 2013 am făcut un pas pentru o diplomație mai bună în sensul în care vicepreședintele a fost adusă o persoană care lucra în Spania și care avea legături internaționale foarte bune. Noi am înțeles necesitatea acestei diplomații, vă rog să ne luați în considerare și pe noi și să ne spuneți concret ce am putea face în afară de a stabili acest contact cu Ministerul Afacerilor Externe.
Mircea Naidin: Mărturisesc că la nivelul de gândire de acum, ceea ce eu cel puțin susțin că trebuie să facem ca prim pas este sancționarea de o manieră sau oficializare unei relații interguvernamentale între ministerul nostru, MTS, eventual Ministerul Educației dar n-am mari speranțe pentru că de acolo nici când le trimitem solicitări pe alte probleme nu ni se răspunde, pentru că eu știu ce înseamnă să lucrează în ministere și știu de ce am nevoie. Câteodată mai important decât un secretar de stat sau un ministru este desk officer-ul care decât nu vrea să facă hârtia aceea salut nu se întâmplă, sau dacă nu vrea să se întâmple îi spune domnului ministru “Domnule ministru, sigur nicio problemă dar vedeți că este un pericol aici”, niciun ministru când aude că e un pericol nu va semna din prima, întotdeauna se va gândi. Deci lucrurile se pot bloca la acest nivel, și la acest nivel vreau să-mi asigur o comunicare viabilă după care evident, mie mi se pare că dacă vrem să fim profesioniști trebuie să ajungem într-o relație cu dumneavoastră pentru că până la urmă substanța a ceea ce noi încercăm să facem se află la dumneavoastră. Deci da, pe de o parte noi vom încerca să facem în următoarele luni, nu știu 6 luni cât va fi, acest format de colaborare între noi e treaba noastră până la urmă, bucătăria internă și în paralel aș zice să încercăm să începem prin a face networking. V-am urmărit astăzi comentariile, mi-au plăcut foarte mult, mi s-au părut extrem de la obiect, am întrebat cine sunteți, cum, să ne cunoaștem, să discutăm, să mergem la cei ca domnul Argăseală care reprezintă aici un om cu decenii de activitate și alții să ne facă să înțelegem pe noi ce au nevoie, cum putem să-i ajutăm. Să ne cunoaștem și să încercăm să lucrăm după aceea împreună în funcție de proiecte sau de ce se întâmplă, dar n-aș vrea să mă lansez în valori prea optimiste că știți cum, deocamdată suntem la început și clar vreau să colaborăm, vreau să ne cunoaștem. E drept, eu am avut o reticență la fotbal că știu că acolo e un univers întreg și dacă nu te pricepi, de aceea am început așa la scară mai mică dar este clar că pe de altă parte în fotbal există un nivel de expertiză care cu greu îl găsești în alte federații și atunci e clar, suntem la început dar clar sunt deschis și trebuie să fim deschiși spre ce ați spus dumneavoastră acum.
Cristian Jura: Bun, mulțumim frumos. Deci voiam să vă mulțumesc pentru prezentările pe care le-ați făcut, mulțumim Ministerului de externe pentru prezentare și pentru ideea de a promova această diplomație a sportului care într-adevăr în alte state este mult mai dezvoltată. Noi suntem alături de dumneavoastră, noi, mă refer toți cei care suntem aici, Societatea de Științe Juridice. Dacă putem să vă sprijinim cu ceva vă stăm la dispoziție în sensul de expertiza pe care Societatea de Științe Juridice o are de ani de zile în acest domeniu. Și aș vrea să invit foarte rapid următorii 3 vorbitori pentru că mai avem 3 vorbitori și 40 de minute.
Panel IV
Cristian Jura: Suntem în ultima parte a conferinței noastre deja. Ultimii trei invitați vor discuta despre chestiuni importante și delicate, domnul avocat Octavian Georgescu, domnul avocat Paul Mincu și domnul Adrian Stângaciu din partea Federației Române de Fotbal. Domnule Octavian Georgescu, având în vedere tema dumneavoastră vă propun să începeți.
Octavian Georgescu: Vă mulțumesc foarte mult! Bună ziua tuturor! Le mulțumesc gazdelor noastre atât pentru invitație atât personal, cât și din partea AFAN-ului, asociație pe care o reprezint astăzi. AFAN este Asociația Fotbaliștilor Amatori și Non-amatori din România.
Cristian Jura: Practic aceasta este sindicatul fotbaliștilor.
Octavian Georgescu: Da, vă mulțumesc mult pentru clarificare. Vă voi vorbi astăzi despre o temă sensibilă și din păcate o temă de actualitate, tema se numește “Insolvența și falimentul cluburilor din România”. După cum știți, la ora actuală din 14 echipe de fotbal care sunt prezente în Liga I, patru echipe sunt în insolvență. Situația a fost și mai gravă de atât, apogeul a fost atins în sezonul fotbalistic 2014-2015 când în Liga I din 18 echipe care activau, opt se aflau în insolvență. Acest fenomen al insolvenței cluburilor de fotbal s-a accentuat începând cu anul 2008 odată cu instalarea crizei economice și a avut o creștere progresivă, spunem noi. Din nefericire, pe parcursul acestor ani marea majoritate a cluburilor de fotbal care au intrat în insolvență nu au reușit să depășească aceste probleme de ordin financiar iar în prezent unele se străduiesc cu greu să pună în aplicare planul de reorganizare a activității, iar altele au intrat deja în faliment. Cunoaștem foarte, foarte bine că în acești ani sunt cluburi de fotbal care în prezent nu mai există, deci care iată că au trecut inclusiv prin această etapă a falimentului. Analizând puțin cauzele care au dus la acest fenomen al insolvenței în sport, noi am ajuns la concluzia că am avea cam trei cauze majore care au contribuit împreună la această situație specială și mai puțin întâlnită în alte țări. Prima dintre ele ar fi criza economică, acest fenomen a făcut ca investitorii tradiționali din fotbal să renunțe să mai finanțeze cluburile, unii afectați direct de criza economică, alții doar pentru că au înțeles să se pună la adăpost de eventuale efecte prelungite ale crizei economice. O altă chestiune despre care vreau să vă vorbesc este faptul că situația cluburilor de fotbal din România ar fi cam următoarea, de-a lungul a multor ani de zile, multe dintre cluburile de fotbal, dacă nu aproape toate în afară de vreo două-trei, au rezistat și au activat datorită împrumuturilor pe care acestea le primeau din partea acționarilor. Această situație a făcut ca în momentul în care această criză economică a apărut, această finanțare să se oprească brusc. Acest lucru a dus la rândul său la un val de insolvențe și la această situație neplăcută pe care o avem astăzi. A doua cauză majoră pe care am găsit-o noi este proasta administrare. Din rapoartele întocmite de către practicienii în insolvență, reiese faptul că marea majoritate a cluburilor intrate în insolvență a avut un management defectuos, cheltuieli care exced cu mult veniturile prognozate, cheltuieli nejustificate în raport cu activitatea clubului., schemă de personal supradimensionată, contracte oneroase și acestea sunt doar câteva dintre aspectele prezente în rapoartele practicienilor în insolvență. Cauza care a reprezentat bomboana de pe colivă, aș putea să o numesc, a fost împrejurarea potrivit căreia reprezentanții corpului de control ANAF au recalificat convențiile civile de prestări servicii sportive încheiate între jucătorii profesioniști și cluburile de fotbal în baza Legii sportului și a Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, ca fiind contracte individuale de muncă, veritabile contracte individuale de muncă. Această chestiune a condus ca în urma controalelor, reprezentanții ANAF să oblige cluburile de fotbal să plătească retroactiv contribuțiile sociale aferente sumelor ce reprezentau preț al prestației din convențiile civile încheiate în ultimii cinci ani. Acest lucru a dus la un val de insolvențe și am să vă exemplific doar situația clubului CFR Cluj sau FC Petrolul care sunt foarte bine cunoscute. Probabil că ne întrebăm cu toții de ce s-a întâmplat acest lucru? S-a întâmplat datorită faptului că această definiție juridică destul de ambiguă și necorelată cu legislația civilă pe care o întâlnim în Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal (RSTJF) a convenției civile, a dat naștere la interpretări. Astfel, convenția civilă este reglementată de RSTJF ca fiind un acord de voință care nu are ca efect dobândirea calității de salariat și cel mai important, faptul că clubul nu este obligat la plata contribuțiilor sociale. Reprezentanții ANAF au spus că această dispoziție din prevederea Regulamentului contravine legislației fiscale în vigoare și legislației civile și au asimilat aceste contracte încheiate ca fiind contracte individuale de muncă. În fapt, majoritatea jucătorilor profesioniști de fotbal activează la cluburi în baza acestor convenții civile de prestări servicii sportive și motivul este unul probabil bine intuit și de către dumneavoastră, vi l-am spus puțin mai devreme, faptul că cluburile nu sunt obligate să plătească aceste contribuții la asigurările sociale și au optat evident pentru încheierea acestei forme de contract. În urma controalelor, reprezentanții ANAF au recalificat aceste convenții, au dispus ca cluburile să plătească retroactiv contribuțiile și deși acestea aveau o situație grea, această situație a devenit și mai grea și astfel a apărut un nou val de insolvențe. În urma deschiderii procedurii insolvenței au apărut anumite particularități care fie au profitat, fie au acționat în dauna părților direct implicate, a jucătorilor și a cluburilor de fotbal. Astfel că în ciuda practicilor ANAF de recalificare a convențiilor civile de prestări servicii sportive în contracte individuale de muncă, în materia insolvenței s-a pus problema înscrierii la masa credală a creanțelor provenite din convențiile civile și așa a apărut o altă dilemă referitoare la natura acestor creanțe, mai exact, dacă aceste creanțe sunt creanțe care izvorăsc din raporturile de muncă sau sunt creanțe chirografare. Cum era de așteptat, practica juridică nu a fost unitară nici în acest domeniu, nici practicienii în insolvență și nici instanțele de judecată nu s-au pus de acord cu privire la o practică unitară, astfel că în cazul CFR Cluj, Târgu Mureș și FC Petrolul, creanțele care izvorau din convențiile civile au fost calificate drept creanțe chirografare atât de către administratorul judiciar, cât și de instanță prin respingerea contestațiilor ce vizau tabelul creditorilor. În cazul CFR Brașov, creanțele care izvorau din convențiile civile de prestări servicii sportive au fost calificate de administratorul judiciar ca și creanțe chirografare, însă acest fapt a fost îndreptat de instanță prin admiterea contestațiilor ce vizau tabelul creditorilor și prin urmare s-a dispus refacerea tabelului și înscrierea acestor creanțe în categoria creanțelor salariale. În cazul Gaz Metan Mediaș, administratorul judiciar a înscris creanțele care izvorau din convențiile civile în categoria creanțelor salariale din proprie inițiativă.
Participant: Curtea de Apel în deschiderea procedurii insolvenței a catalogat acele creanțe, altfel nu ar fi putut deschide procedura insolvenței pentru că nu depășeau valoarea pragului.
Octavian Georgescu: V-am spus, acestea sunt analize pe care și noi le-am făcut în urma a ceea ce am găsit pe Buletinul Insolvenței, am luat câteva exemple tocmai în idee de a arăta că practica este neunitară și că sunt tot felul de aspecte care intervin în calificarea acestui tip de creanță. O altă problemă care afectează jucătorii profesioniști este legată de utilizarea abuzivă a dispozițiilor art. 123 alin. (1) și (8) din Legea nr. 85/2014 care în vederea creșterii la maxim a averii debitoarei, lasă la îndemâna administratorului judiciar posibilitatea de a denunța în mod unilateral contractele în derulare cu unele excepții și într-un termen de prescripție de trei luni de la data deschiderii procedurii. La adăpostul acestor prevederi legale, administratorul judiciar al unui club intrat în insolvență poate denunța unilateral atât convențiile civile, cât și contractele individuale de muncă, fără justă cauză sau fără justă cauză sportivă, în perioada protejată, și fără a suferi vreo sancțiune. În cazul Petrolul, administratorul judiciar a denunțat contractele de prestări servicii sportive a doi jucători după încetarea perioadei de transfer, respectivii jucători fiind în imposibilitatea de a se legitima la un club până la următoarea perioadă de transfer, interzicându-le astfel dreptul la muncă. Această chestiune a fost oarecum reparată sau mai bine spus parțial reparată prin modificarea Legii nr. 85/2014 când art. 75 din Lege i-a fost adăugat alin. (5), alin. (5) care reprezintă temeiul legal al unor acțiuni pe care jucătorii profesioniști de fotbal care activează la cluburi aflate în insolvență și care nu primesc salarii sau nu li se plătesc prestațiile pe o perioadă de trei luni de la data deschiderii procedurii se pot adresa Federației Române de Fotbal, comisiei Federației, și pot solicita ca aceștia să devină liberi de contract. Lucrul acesta se întâmplă, noi avem o cazuistică destul de mare în acest sens. Totodată, deschiderea procedurii insolvenței este o veritabilă modalitate legală prin care cluburile pot să nu mai plătească anumite obligații care izvorăsc din contractele cu jucătorii, fie că este vorba de prestații lunare, fie că este vorba de bonusuri și de prime de joc. Vreau să vă spun că situația din prezent este următoarea, în momentul în care jucătorii discută vis-a-vis de anumite transferuri, ei vin și întreabă inclusiv la noi la AFAN și de cele mai multe ori ei nu se mai orientează atât de mult după criteriul financiar, cât mai de grabă după siguranța faptului că acel salariu pe care îl negociază, indiferent că este mare sau mic, urmează să fie plătit. Mai bine spus, este vorba de o imagine pe care unele cluburi și-au creat-o, unii în a plăti, în a-și onora obligațiile față de sportivi, altele în a nu-și onora aceste obligații. Pentru cluburile de fotbal care solicită deschiderea procedurii de insolvență, avantajele sunt evidente, cele pe care Legea le pune la dispoziție și aici am să enumăr doar suspendarea executării silite, suspendarea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor, însă cel mai important efect care nu este prevăzut în legislația în materie, dar este întâlnit frecvent în practică, este acela că în urma reorganizării, a votării și a implementării planului de reorganizare, clubul aflat în insolvență scapă de plata unei părți importante din pasiv. Practica arată că undeva între 5 și 45% din pasiv urmează să fie efectiv plătit în urma reorganizării. Nu am să mai dezvolt celelalte aspecte, mai erau aspecte care țin de licențierea în vederea participării la cupele europene, dar a vorbit și un coleg anterior al meu despre această chestiune. Dacă aveți întrebări vă stau la dispoziție.
Participant: Aș vrea să vă întreb dacă știți cumva, căci ați făcut referire la început, în ce perioadă au avut loc controalele sau pentru ce perioadă au avut loc controalele și s-au reconsiderat convențiile civile ca fiind contracte de muncă?
Octavian Georgescu: Eu știu situația clubului Petrolul și dacă îmi amintesc bine controlul a avut loc în anul 2014 și este vorba de cinci ani de zile anterioară, pentru că acesta este termenul de prescripție general care operează în materia creanțelor bugetare.
Participant: Aș vrea să vă spun că în perioada 2006-2010 nu a fost niciun fel de problemă, ba din contră, au fost unele controale care au stabilit ceea ce spuneți dumneavoastră, o reconsiderare, dar au fost câștigate în instanță pe bună dreptate. Din 2010 nu mai există niciun fel de acoperire pentru cei care au lucrat cu convenții civile neplătind taxele la nivelul contractului de muncă, pentru că s-a schimbat Codul Fiscal la 1 iulie 2010 și atunci evident că trebuiau adaptate la legislația civilă și convenției civile.
Octavian Georgescu: Așa este, aveți dreptate! Opinia noastră este aceeași, am îndrumat tot timpul atât cluburile cât și jucătorii să aibă în vedere și aceste aspecte.
Paul Mincu: Voiam în primul rând să spun foarte pe scurt că articolul acela din Regulament, pe care l-ați citit cu atâta efervescență, prevede și posibilitatea încheierii contractelor de muncă și nimeni nu obligă pe nimeni să încheie o convenție civilă, sportivii au la alegere între a încheia o convenție civilă sau un contract de muncă. Există cluburi care încheie contracte de muncă, există cluburi care încheie și contracte de muncă și convenții civile, deci nimeni nu îi obligă. Haideți să nu privim toată chestiunea aceasta ca și cum toți sportivii sau toți fotbaliștii s-au trezit cu convenții civile încheiate fără să își dea seama. Pe de altă parte, soluția aceasta privind posibilitatea de a încheia convenții civile își găsește suportul în Legea educației fizice și sportului iar pe de altă parte, a fost aleasă tocmai pentru ca sportivul să obțină un venit net mai mare, pentru ca sportivul să obțină efectiv niște bani în mână mai mulți, pentru că asta vede. Mai departe, întrebarea pe care voiam să o adresez era dacă dumneavoastră ca sindicat ați fi de acord împreună cu jucătorii pe care îi reprezentați să adoptați o decizie generală în fotbal prin care jucătorii să accepte reducerea venitului net din convențiile civile și adaptarea lor la contracte de muncă astfel încât clubul să nu aibă de suferit o cheltuială în plus? O să vedeți că vă veți lovi exact de refuzul jucătorilor care se vor trezi că obțin un venit net mai mic dacă încheie contracte de muncă. Despre asta este vorba, dacă se adoptă o decizie la nivelul ăsta de către AFAN, cred că cluburile nu ar avea nimic împotrivă să plătească în final aceeași sumă de bani, dar doar venitul net al jucătorului să fie mai mic, cluburile nu ar avea nicio problemă.
Octavian Georgescu: Am să vă răspund la întrebare, dar mai întâi am să fac câteva referiri și la partea introductivă pe care dumneavoastră ați prezentat-o. Lucrurile să știți că nu stau deloc așa cum le-ați prezentat dumneavoastră, în practică chestiunile stau cu totul și cu totul altfel. Un jucător care merge să încheie de obicei cu un club un contract este pus oarecum în fața faptului împlinit, faptul că marea majoritate a cluburilor de fotbal preferă această variantă a convențiilor civile, iar cei care au găsit această opțiune, ca să nu facem referiri, vis-a-vis de existența acestui tip de contract, în niciun caz nu au avut în vedere interesul jucătorului de fotbal, interesul a fost al cluburilor pentru a nu plăti, pentru a nu exista această obligație de plată a contribuțiilor sociale. Eu acum nu știu dacă a fost bună sau rea decizia de a degreva plata unor contribuții, cert este că această chestiune legată de preferabilitatea convenției civile nu vine din partea jucătorului, asta o pot spune cu certitudine, pentru că sunt discuții pe care le-am avut și jucătorii vin la noi și spun despre lucrurile acestea.
Paul Mincu: Dar este totuși un aspect ce ține de negocierea între cele două părți. Nici clubul nu preferă să dea 10000 de euro pe lună, preferă să dea 2000 de euro pe lună, deci este o chestie care ține de negocierea între cele două părți.
Octavian Georgescu: Sigur că este o chestiune ce ține de negocierea dintre cele două părți, la fel cum ține de negocierea unui alt contract individual de muncă atunci când oricare dintre noi merge să se angajeze, același tip de negociere se poate, să știți.
Cristian Jura: Cred că mai este o întrebare.
Participant: Un contract de muncă standard pentru un fotbalist este imposibil. Acel angajat își va da demisia a doua zi fiind sub protecția legislației muncii. În acest caz, în beneficiul cui este încheiat contractul de muncă, în beneficiul angajatului sau al angajatorului?
Octavian Georgescu: Eu discutam acum despre convenția civilă.
Participant: Nu, dumneavoastră plecați de la premisa că încheierea unei convenții civile se face doar pentru eludarea taxelor către stat.
Octavian Georgescu: Nu se face pentru eludare, greșit.
Participant: Păi în momentul în care eu găsesc o portiță legală pentru a încheia un contract ca să evit să plătesc anumite taxe către stat, înseamnă că încerc practic să eludez legea.
Octavian Georgescu: Nu, înseamnă că aleg varianta cea mai profitabilă pentru mine. V-am spus, tipul de negociere este ca acela în care dumneavoastră sau oricare altcineva merge să-și negocieze job-ul, la același tip de negociere se poartă. Dumneavoastră poate aveți în vedere acum negocierile care se poartă la nivel de Liga I între jucători care au un palmares bogat și echipele care activează acolo, dar gândiți-vă că sunt și echipe care activează și în Liga II, cu jucători care nu au un palmares bogat care și ei doresc să joace, doresc un venit. Deci același tip de negociere se poartă.
Participant: Absolut deloc. Iar ca și completare la ce ați menționat anterior în legătură cu cluburile aflate în insolvență ai căror jucători au fost înscriși ca și chirografari, vă rog să observați zona, adică practica este unitară pe zone. Zona ardealului având în vedere ASA Târgu Mureș, CFR Cluj, U Cluj nu pentru că a fost strămutat la Botoșani, deci zona ardealului și în principal Curtea de Apel consideră. În restul teritoriului, majoritatea cluburilor aflate în insolvență au avut jucători înscriși ca salariați.
Octavian Georgescu: Da, nu am făcut o clasificare pe zone geografice, ci am adus mai multe aspecte tocmai pentru a arăta că practica nu este unitară.
Participant: Aveți în vedere că administratorul judiciar este unul și același la unele dintre cluburile aflate acum în insolvență.
Octavian Georgescu: Acestea sunt particularități ale problemei pe care am adus-o în evidență. Cert este că sunt soluții care diferă vis-a-vis de aceeași problematică și aceasta se numește practică neunitară. În legătură cu acea decizie de care dumneavoastră ați spus că am putea să o luăm noi în acord cu jucătorii, în primul rând, pot să vă spun că asociația nu are o această, doar poate la nivel de recomandare, posibilitate de a adopta vreo regulă care să fie impusă jucătorilor de fotbal.
Paul Mincu: Puteți să îi întrebați, eu asta am spus. Întrebați-i dacă sunt de acord pe același brut să li se diminueze lor venitul net, adică banii pe care îi iau efectiv în mână, iar clubul să rămână cu aceeași cheltuială pe care a avut-o în vedere în momentul în care a încheiat contractul. O să vedeți că nu sunt de acord, preferă să ia mai mulți bani în mână.
Octavian Georgescu: V-am și spus că în prezent jucătorii se orientează mai mult în funcție de background-ul cluburilor de fotbal din punct de vedere al plăților. Spre exemplu, cluburile despre care se știe că plătesc și că nu au probleme financiare sunt cluburile cele mai țintite, indiferent că în urma negocierilor se obțin venituri mari sau mici. Deci, siguranța este ceea ce deja l-a făcut și pe jucătorul profesionist de fotbal să ia măsuri în aceste momente în care insolvența bântuie prin sport.
Cristian Jura: Cred că avem o discuție foarte interesantă între sindicatul fotbaliștilor, un expert în insolvență și un avocat, care au viziuni diferite cu privire la aceeași problemă, cum s-a mai întâmplat pe parcursul zilei de astăzi. Eu vă propun să ieșim din impas și să dăm cuvântul Federației Române de Fotbal.
Octavian Georgescu: Vă mulțumesc!
Cristian Jura: Noi vă mulțumim frumos!
Adrian Stângaciu: Aș vrea totuși să completez înainte să trecem la subiectul pe care urmează să îl prezint eu și să spun că din punctul meu de vedere, exact ce zicea și doamna avocat Iordănescu, un contract tipic de muncă cu respectarea legislației muncii de astăzi este incompatibil cu normele sportive, deci nu există discuție. Din punctul meu de vedere, este preferabil să se încheie convenții civile, nu discutăm despre regimul de taxare și ce se plătește către stat, dar pentru a respecta normele sportive și pentru a-ți asigura oarecum o siguranță a circuitului juridic în ceea ce privește sportivii este preferabil să fie convenții civile. Mai mult decât atât, din punctul meu de vedere, chiar și AFAN-ul preferă să fie astfel de convenții civile, pentru că și ei preferă să ajungă să se judece la comisiile Federației, să se ajungă să se respecte procedura prevăzută de regulamentele Federației, pentru că se judecă mult mai repede, dacă te duci în instanțele de drept comun, am avut litigii care au durat trei ani în care fotbalistul se poate lăsa de fotbal. Acum să trecem la subiectul pe care l-am pregătit pentru ziua de astăzi, deja ați auzit de mai multe ori pe parcursul conferinței că mâine este un important termen în dosarul cu Craiova. La momentul la care am fost invitat nu știam că va fi chiar mâine termenul, dar m-a ajutat puțin tema aleasă. Vreau să clarific cumva situația acestui dosar legat de Craiova. Practic, ceea se s-a imputat Federației Române de Fotbal și membrilor Comitetului Executiv a fost adoptarea unei sancțiuni disciplinare împotriva unui club, excluderea din calitatea de membru afiliat. Atât clubul, cât și procurorii care ulterior și-au însușit opinia clubului au mers pe varianta că s-a adoptat o sancțiune disciplinară fără să se respecte procedura prevăzută de legislația în materie și practic pașii care ar fi trebuit urmați pentru adoptarea respectivei sancțiuni. Ei bine, acum se pune problema ce sunt aceste sancțiuni disciplinare, care sunt, care este procedura, se pot adopta și altfel de sancțiuni? Puțin mai devreme se discuta de diferențierea făcută inclusiv de TAS între sancțiunile disciplinare pur sportive și sancțiunile adoptate în cadrul procesului de licențiere care, este adevărat că orice sancțiune are caracter disciplinar, dar nu sunt niște sancțiuni disciplinare în adevăratul sens al cuvântului, în sensul prevăzut de Legea sportului. Atunci, ceea ce vreau să subliniez și unde cred eu că este o problemă și de aceea s-a ajuns în situația în care suntem astăzi, ca mâine să avem un termen de care depinde soarta fotbalului românesc, nu există nicio definiție absolut nicăieri, nici în Legea sportului, nici în regulamentele federațiilor și m-am uitat în regulamentele și statutele mai multor federații sportive, nu există nicio definiție a sancțiunilor disciplinare. Este adevărat, această sancțiune se poate deduce din prevederile Regulamentului Disciplinar al FRF, din Titlul V al Legii sportului intitulat autoritatea disciplinară, dar pentru a avea o definiție completă și o imagine completă este necesar să facem anumite discuții. Astfel, Legea sportului prevede expres cum, în ce mod și cine este îndreptățit să exercite această autoritate disciplinară. Nu mă voi referi la autoritatea disciplinară a Ministerului Tineretului și Sportului și direcțiilor județene pe ramurile de sport, mă limitez exclusiv la autoritatea disciplinară a federațiilor. Aceasta, conform art. 46 din Legea nr. 69/2000, presupun că se vede și că nu mai este necesar să citesc, aceasta se exercită în conformitate cu statutul și regulamentele acestor federații. Mai mult decât atât, art. 37 din Legea sportului care se referă expres șa principalele atribuții ale federațiile sportive naționale, se referă la exercitarea puterii disciplinare în termenii prevăzuți de Legea sportului și statutele și regulamentele respective, practic de aici a pornit toată confuzia. Art. 47 prevede că exercitarea autorității disciplinare se realizează printr-un sistem coerent de sancțiuni, diferențiere graduală a faptelor, posibilitatea de a avea circumstanțe atenuante sau agravante, garantarea dreptului la apărare și evident, o procedură cu căi de atac ca într-o instanță obișnuită. Cadrul legal aplicabil sancțiunilor disciplinare este evident, Legea sportului, Regulamentul de aplicare al Legii sportului, Legea nr. 551/2004 pe care foarte puțini o iau în considerare, de fapt instanța de drept penal în momentul în care am avut această discuție și am menționat această lege mi-a spus că atunci a auzit prima oară de ea, și desigur, Statutul și Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal, vorbesc de FRF, pentru că ne referim la acest caz, dar pentru fiecare federație în parte, Statutul și Regulamentul Disciplinar al federației respective. În art. 74 din Statutul Federației Române de Fotbal sunt prevăzute expres sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate cluburilor, oficialilor, jucătorilor etc., vă rog să observați că aceste sancțiuni sunt sancțiuni ce ulterior sunt definite și detaliate în Regulamentul Disciplinar, o să observați imediat de ce fac această precizare. Astfel, să încercăm o definiție a sancțiunilor disciplinare, din tot ce am discutat până acum eu am zis că rezultă următoarea definiție, sancțiunile disciplinare sunt pedepsele aplicabile pentru abaterile de la normele impuse prin statutele și regulamentele FRF. Ei bine, așa au gândit și procurorii, dar această definiție este incompletă și vom reveni. Care sunt modalitățile de a se adopta aceste decizii, care sunt practic pașii pentru adoptarea unor astfel de decizii și care sunt organismele jurisdicționale care pot adopta deciziile? În cazul Federației Române de Fotbal, Comisia de Disciplină și Etică a FRF este cea care decide în primă instanță, apoi Comisia de Recurs a FRF este cea de a doua și ultima instanță la nivel național judecând apelurile împotriva hotărârilor Comisiei de Disciplină și Etică. În ceea ce privește căile de atac ulterioare sunt două discuții, există Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne, în cazul FRF aceasta fiind o obligație prevăzută în Statutul FRF, obligație impusă prin afilierea la FIFA și UEFA, pentru că FIFA și UEFA impun tuturor federațiilor membre să recunoască Tribunalul Arbitral al Sportului ca și autoritate competentă să judece în ultimă instanță litigiile și cred că antevorbitorii mei au clarificat îndeajuns subiectul. Mai există și Comisia Națională de Disciplină Sportivă sau judecătoria competentă teritorial conform prevederilor Legii nr. 551/2004 de care aminteam mai devreme. Desigur, se va pune întrebarea în cazul unui litigiu, unei sancțiuni disciplinare în fotbal, unde se vor adresa cei nemulțumiți? Vor merge la TAS sau vor merge la Comisia Națională de Disciplină Sportivă, care momentan nu funcționează, singura variantă ar fi judecătoria competentă teritorial. De regulă se merge la TAS, dar în situația în care unul dintre cei sancționați dorește să se adreseze judecătoriei competente teritorial, în cazul FRF Judecătoriei Sectorul 2, nu ne putem opune, pentru că avem o lege în vigoare care impune acest lucru. Cei de la Craiova în anul competițional 2013-2014 când au fost reînscriși în competiție, absolut toate sancțiunile disciplinare pe care le-au primit, le-au contestat în fața Judecătoriei Sectorul 2 și ulterior au contestat deciziile respective în fața Tribunalului și au pierdut în toate. Ceea ce vreau să spun este că au contestat absolut orice sancțiune disciplinară, dar sancțiunea de excludere din calitatea de membru afiliat nu a fost niciodată contestată, nici la TAS și nici în fața judecătoriei competente teritorial. Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă federațiile pot adopta și alte sancțiuni de natură disciplinară, dar care să nu fie sancțiuni disciplinare în înțelesul legii sportului și sancțiuni disciplinare sportive. Există alte sancțiuni, de natură civilă sau statutară, eu le-am definit ca fiind sancțiuni de natură civilă deoarece acestea se regăsesc în statut, cum ar fi suspendarea sau excluderea din calitatea de membru al unei asociații. Acum se pune problema cum este Federația organizată, din prevederile legale pe care le vedeți pe ecran, Federația Română de Fotbal, orice federație sportivă națională este organizată ca o structură asociativă, este un ONG organizat în baza O.G. nr. 26/2000, cu niște particularități în ceea ce privește autoritatea disciplinară, posibilitatea de a legitima jucători, de a organiza competiții etc., prevăzute în legea specială, Legea sportului, dar de bază este această structură asociativă, este o asociație ca oricare alta. Presupun că este identică cu Societatea de Științe Juridice, exact același lucru, o asociație. Astfel, actele de înființare, de constituire și de funcționare a federațiilor sportive naționale sunt acte civile, de altfel, chiar și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4285/14.10.2009 a reținut același lucru, că statutul unei federații sportive naționale, chiar dacă federația respectivă este de utilitate publică cum se prevede în Legea sportului, statutul respectiv este un act civil, un act de voință al părților, o înțelegere, un contract practic între membrii respectivei asociații. Deci, obligativitatea actelor acestei asociații rezultă exclusiv din acordul de voință al membrilor afiliați. Art. 6 din Statutul Federației Române de Fotbal prevede expres o parte din următoarele obligații pe care și le asumă membrii afiliați, printre ele se află și recunoașterea Tribunalului Arbitral al Sportului. Vă prezint chiar declarațiile semnate de clubul cu care avem mâine o problemă, în care își asumă expres, sunt chiar două din anii 2010 și 2011, avem și mai vechi, dar ne interesează perioada respectivă, își asumă expres să recunoască obligativitatea Statutului FRF, deciziilor și directivelor FIFA sau UEFA, competența Tribunalului Arbitral al Sportului etc. Ei bine, în situația respectivă, Craiova exact aceasta nu a făcut, nu a recunoscut TAS-ul, a decis să conteste niște decizii pronunțate de organismele jurisdicționale ale FRF direct în instanța de drept comun, ceea ce nu i s-ar fi permis, repet că nu erau sancțiuni disciplinare ci era un litigiu pe un contract de muncă. Astfel, din punctul meu de vedere și există numeroase argumente în favoarea acestui punct de vedere, pierderea calității de membru al unei structuri asociative nu reprezintă o sancțiune disciplinară în sensul prevăzut de Legea sportului, deoarece aceasta rezultă din acordul de voință al părților. Există o prevedere statutară care spune că dacă nu recunoști Tribunalul Arbitral al Sportului, deci practic încalci Statutul într-o anumită situație, sancțiunea este excluderea, pierderea calității de membru afiliat. Exact ce vă spuneam, pierderea calității de membru al FRF în situația dată reprezintă o sancțiune statutară permisă oricărei structuri asociative, chiar și fără a deține autoritatea disciplinară prevăzută de Legea sportului și fără a fi necesar să se respecte procedura prevăzută anterior. Practic, sancțiunea respectivă este adoptată de organele de conducere ale Federației, în speță este Comitetul Executiv sau Consiliul Director în cazul FRF și cu titlu definitiv de către Adunarea Generală, ceea ce s-a și întâmplat. Ceea ce vedeți acum pe ecran este o astfel de clauză, prin care se prevede expres în statutul unei asociații, o asociație de drept privat care nu are absolut nicio legătură cu activitatea sportivă, pur și simplu este o asociație al cărei Statut l-am găsit pe internet, prevede expres posibilitatea aplicării sancțiunii de excludere a unui membru pentru încălcarea statutului, fără ca această asociație să dețină vreo prerogativă, vreo autoritate în ceea ce privește disciplina, astfel cum este prevăzut în Legea sportului. Mai există cel puțin două, sincer eu am mai multe pagini, dar eu sunt leneș de felul meu și m-am folosit de Google, am luat prima pagină, primele trei asociații care mi-au apărut în cale, am observat că absolut fiecare dintre ele, tocmai de aceea am și dat linkurile și articolele unde se regăsesc, aveau prevederi exprese cu privire la încetarea calității de membru al asociației respective, pur și simplu ca sancțiune și fără ca toate aceste asociații să beneficieze de vreo prerogativă de autoritate publică sau orice altă prerogativă de acest gen care să-i confere cumva o putere pe care oricine altcineva nu ar avea-o. În concluzie, sancțiunile disciplinare despre care vorbeam și care sunt prevăzute de Legea sportului, ar trebui definite ca fiind pedepsele aplicabile de organismele jurisdicționale competente, cu respectarea procedurii de soluționare a cauzelor în materie disciplinară, pentru abaterile de la normele impuse prin statutele și regulamentele FRF iar orice altă sancțiune care poate fi acordată de absolut orice altă structură asociativă nu vor fi considerate sancțiuni disciplinare în sensul prevăzut de Legea sportului. Deci, practic ceea ce trebuie reținut este că Federația a adoptat o măsură pe care o poate adopta absolut oricine, absolut orice structură asociativă poate decide să-și excludă un membru. Spre exemplu, stabilim toți că astăzi venim îmbrăcați în albastru și unul dintre noi vine în roșu, este firesc să îl poftim afară, desigur dacă se prevede astfel în contractul stabilit între noi, în statutul care reglementează respectiva asociație. În concluzie, din punctul meu de vedere, nu poate fi imputat Federației Române de Fotbal că a acționat cumva discreționar, în sensul de a sancționa un club disciplinar cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, pentru că sancțiunea pe care a adoptat-o FRF a fost una civilă și nu una disciplinară în sensul Legii sportului. Mulțumesc!
Cristian Jura: Mulțumim pentru prezentarea foarte interesantă! Eu aș adăuga un singur lucru, prezentarea a fost foarte bună, foarte clară, dar cu toate acestea mâine avem un semn de întrebare.
Adrian Stângaciu: Acum noi ne prezentăm argumentele. Evident că întotdeauna un judecător poate să gândească într-un sens sau în celălalt, nu putem decide noi situația.
Cristian Jura: Propunerea mea era așa, să îi dăm cuvântul ș lui Paul să facă prezentarea.
Participant: O mică întrebare doar! Am văzut pe un slide al dumneavoastră că scrieți acolo la sancțiuni “muncă în folosul comunității fotbalistice”, ce înseamnă asta?
Adrian Stângaciu: Am și pierdut un litigiu la un moment dat în fond cu declararea unei persoane ca fiind personna non grata în fotbal, dar nu am mai făcut recurs, pentru că a venit această modificare și s-a renunțat la sancțiunea respectivă. Nu s-a aplicat niciodată, deci nu știu cum s-ar putea aplica, în sensul în care presupun că poți să obligi pe cineva să lucreze de la un club de primă ligă, dacă îi dai o sancțiune, să îl obligi să lucreze o lună la un club de copii și juniori sau să lucreze pentru Federație sau pentru Ligă pe un anumit subiect. Nu s-a aplicat niciodată și nu este detaliată.
Participant: Am văzut că este după dezafiliere, adică ați pus dezafilierea și după ați pus munca în folosul comunității.
Adrian Stângaciu: Din câte știu eu este excluderea din competiții, pentru că acolo sunt prevăzute, chiar am remarcat de dimineață că în art. 74 din Statutul actual al Federației sunt prevăzute expres exclusiv sancțiunile disciplinare în înțelesul Legii sportului, iar suspendarea și excluderea ca sancțiuni civile așa cum le-am definit mai devreme, statutare, nu mai sunt prevăzute în acel articol unde sunt prevăzute sancțiunile disciplinare.
Participant: Și dacă mâine aveți o decizie nefavorabilă, mai există vreo cale de atac ordinară sau extraordinară?
Adrian Stângaciu: Extraordinară da, dar va fi executorie. Din punctul meu de vedere, dacă mâine iese rău, va fi o mare problemă pentru fotbalul românesc.
Paul Mincu: Haideți să nu fim chiar așa pesimiști.
Participant: Păi și atunci îi dați domnului Mititelu 250?
Paul Mincu: Avem și alte soluții, dar nu vreau să le spun acum.
Cristian Jura: Ok. Ultimul nostru vorbitor pentru sesiunea de astăzi.
Paul Mincu: Ok. Eu vreau să fac la început o precizare, mulțumesc pentru invitație, am spus că sunt invitat în calitate de avocat, pentru că am relații contractuale cu mai multe instituții implicate în sport și nu am venit din partea vreuneia dintre ele, am simțit nevoia să iau cuvântul pentru Federația Română de Handbal, pentru că nu era nimeni aici și era atacată vertiginos. Vedeam deja o modalitate de aplicare a acelei sancțiuni, vedeam un președinte fiind sancționat să fie copil de mingii la meciurile de fotbal, deci cred că o să se găsească o modalitate de aplicare a sancțiunilor. Fiind timpul scurt, am să încep cu concluzia.
Cristian Jura: Nu, timpul nu este scurt, timpul a expirat.
Paul Mincu: Da? Eu nu plec de aici până nu spun ce am de spus și sunt mare și mă ajută și domnul Mustafa care este campion mondial, voi rămâne în sală. Concluzia este aceea că nu am întâlnit în tot studiul meu niciun regulament emis de vreo federație sportivă care să nu conțină cel puțin un aspect nelegal sau o normă care să contravină legii, aceasta a fost concluzia întregii cercetări. Apoi am stat și m-am întrebat, de ce așa? Pentru că regulamentele în sport sunt emise de federațiile sportive naționale, iar federațiile sportive naționale sunt forme de asociere ale cluburilor și ale asociațiilor județene, ele nu sunt forme de asociere ale sportivilor pe ramură de sport. Atunci, tendința a fost ca pe lângă organizarea activității sportive la nivelul sportului respectiv să se și acorde o protecție cluburilor acolo unde legea a permis acest lucru. De ce ne interesează aceste regulamente? Pentru că atunci când avem nevoie de ele apelăm la ele, ne găsim suport și temei de drept pentru a susține argumentarea noastră sau pentru a susține o solicitare, iar atunci când solicitarea noastră nu prea este compatibilă sau nu este compatibilă în mod direct cu o dispoziție regulamentară, încercăm să vedem cum facem ca acea dispoziție regulamentară să devină inaplicabilă sau să nu fie luată în considerare de către cel care ne judecă solicitarea. Atunci, pe lângă faptul că regulamentele sunt emise de federațiile sportive și ligile au posibilitatea să emită astfel de regulamente cu aprobarea federațiilor sportive naționale, cluburile au la rândul lor posibilitatea să emită regulamente interne pentru organizarea activității la nivel micro-social, iar aceste regulamente trebuie să se supună sau trebuie să nu încalce regulamentele internaționale emise de federațiile internaționale. La rândul lor, regulamentele nu trebuie să contravină dispozițiilor legale naționale și în niciun caz dispozițiilor legislației Uniunii Europene. Mai departe, cercetând aceste cazuri în care norme din regulamente nu au fost compatibile cu legislația națională sau cu legislația Uniunii Europene, am identificat un caz care mi s-a părut interesant. Exista la nivelul anilor ’90 o regulă potrivit căreia un sportiv, la final de contract, nu se putea transfera la un alt club până ce noul club nu plătea o anumită indemnizație de transfer și existau anumite criterii de negociere sau de calculare a acestei indemnizații de transfer. O instanță din Belgia a solicitat interpretarea Curții Europene de Justiție pe acest aspect și s-a constatat că respectiva normă încalcă art. 48 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, deci a fost o regulă care încălca libertatea de circulație a lucrătorilor în interiorul Uniunii Europene. Aceluiași test a fost supusă și o altă normă dintr-un regulament, norma se referea la limitarea privind numărul de sportivi de o altă naționalitate care pot fi folosiți într-un eveniment sportiv, la fel s-a considerat că și această normă încalcă Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, acel art. 48 și toate aceste constatări făcute de Curtea Europeană de Justiție au creat valuri sau au generat transformări magistrale în activitatea sportivă din acel sport. Am întâlnit la rândul nostru aspecte în regulamentele naționale, deci în regulamentele noastre din România, care au fost puse în discuție și am constatat că Tribunalul Arbitral al Sportului adoptă două tipuri de poziție față de invocarea nelegalității unui anumit articol din regulament. O primă poziție este aceea de a constata în mod direct că articolul respectiv este nelegal, cum a fost într-un caz al unui regulament venit din fotbal care privea jucătorii extra-comunitari și imediat ce a fost adoptat, acei jucători împreună cu un club au solicitat Tribunalului Arbitral al Sportului să efectueze testul de legalitate cu privire la articolul respectiv, Tribunalul a constatat în mod direct că este nelegal și a fost anulat. Tot Tribunalul Arbitral al Sportului mai face un test în mod indirect atunci când judecă o cauză și analizează respectiva prevedere pusă în discuție și o înlătură de la aplicare stabilind sau decizând în cauză fără a lua în considerare dispoziția respectivă. Iar nu în mod surprinzător, al doilea tip de poziție pe care l-am văzut adoptat de Tribunalul Arbitral al Sportului, eu nu îmbrățișez cu așa mare încredere introducerea sau apelarea la această instanță arbitrală străină, aș prefera să constituim una la nivel național, un al doilea tip de poziție a fost acela în care Tribunalul a spus că nu are competența să intervină și să analizeze legalitatea dispozițiilor regulamentelor adoptate de federațiile naționale. Deci, acestea au fost cele două tipuri de poziții pe care le-a adoptat Tribunalul. Aspecte de nelegalitate din regulamentele sportive au fost deduse judecății și instanțelor naționale, undeva la nivelul anului 2012 a fost invocată o excepție de nelegalitate cu privire la un articol tot dintr-un regulament din fotbal, pentru că aici fotbalul suscită cel mai mare interes atât pentru avocați, cât și pentru cluburi, jucători și public, deși în aparență articolul respectiv ar fi părut nelegal întrucât era un articol ce viza obligativitatea unui jucător de a semna un contract cu clubul la care era legitimat la împlinirea vârstei de 15 ani, la acest moment la împlinirea vârstei de 16 ani. Apare ca nedrept, nu nelegal, în aparență este puțin nedrept acest articol care obligă un jucător amator să semneze efectiv un contract în anumite condiții financiare, adică cu o remunerație minimă prevăzută în favoarea lui care nu era îndestulătoare sau compatibilă cu sportul profesionist. Acest articol a fost supus testului de legalitate și Curtea de Apel București, ulterior Înalta Curte care a menținut decizia, au decis că articolul respectiv este compatibil cu legislația națională, cu legislația Uniunii Europene, nu îngrădește dreptul la muncă al sportivului, chiar dacă pentru nesemnarea acelui contract oferit risca sancțiuni sau urmau să fie aplicate sancțiuni, una dintre ele fiind rămânerea sportivului ca legitimat la clubul la care era ca amator. Mai departe, același articol a fost supus unui test de legalitate și Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne care a apreciat cu privire la textul regulamentar, nu în mod direct, pentru că nu a fost adresată o întrebare directă, însă el era înrăuritor pentru situația care urma a fi decisă în cauză, dar implicit a stabilit că acel articol nu prea ar fi compatibil cu legislația națională și cea a Uniunii Europene și că ar trebui cumva ca Federația să adapteze acel articol pentru ca el să fie compatibil. Deci, iată că avem de multe ori situații diferite date chiar și între instanțele judecătorești din țară, așa cum s-a semnalat mai devreme, dar de foarte multe ori avem soluții diferite date pe aceeași speță de către instanțe judecătorești din țară și de către Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne. Ce am înțeles din toată cercetarea asta făcută este că atunci când există un text regulamentar care ne deranjează sau care nu susține argumentele sau poziția pe care o adoptăm cu privire la o anumită pricină, trebuie să fim foarte atenți la calea procesuală pe care o alegem pentru a obține recunoașterea dreptului nostru, pentru că s-ar putea să alegem o cale procesuală care într-un final să nu ne susțină poziția sau să ducă efectiv la o imposibilitate de a analiza textul regulamentar care ne deranjează. Un alt exemplu unde a fost aleasă o cale procesuală corectă care a dus în sfârșit la câștigarea recunoașterii și respectării dreptului invocat de către un sportiv a fost aceea referitoare tot la un text regulamentar al Federației Române de Fotbal, textul se referea la imposibilitatea unui jucător amator în vârstă de sub 16 ani de a semna un contract de profesionist, în contextul în care Codul muncii oferă posibilitatea încheierii unui contract de la împlinirea vârstei de 15 ani cu acordul părinților. Deci, iată că am avut un text care în mod direct contrazicea dispoziția din Codul muncii. Calea procesuală corectă care ar fi putut fi adoptată de către sportiv ar fi fost aceea de a se adresa comisiilor cu atribuții jurisdicționale ale Federației Române de Fotbal, așa cum prevăd statutele FRF și ulterior să urmeze calea de atac la TAS, bineînțeles plecând acolo cu două decizii nefavorabile, nu se știe care ar fi fost soluția pentru el în contextul în care de multe ori Tribunalul Arbitral al Sportului nu intervine împotriva federațiilor sportive naționale. De ce? Pentru că federațiile sportive naționale sunt cele care introduc acel articol în statutele lor și care obligă membrii, fie că sunt sportivi, fie că sunt cluburi, să achite niște taxe exorbitante pentru a primi judecata de la împărat. Atunci, calea procesuală aleasă a fost aceea de a se semna acel contract, de a se solicita înregistrarea, solicitarea de înregistrare a fost urmată de un refuz exact motivat de textul regulamentar care nu oferea posibilitatea să încheie un contract convenție civilă sau contract de muncă decât de la împlinirea vârstei de 16 ani și ulterior de un litigiu inițiat în fața unui complet specializat în conflicte de muncă care văzând acel articol, i-a făcut o analiză într-o singură propoziție și a trecut mai departe peste textul regulamentar, recunoscând dreptul jucătorului de a încheia contractul respectiv chiar la împlinirea vârstei de 15 ani. Voi fi atent mai departe, vă rog să fiți atenți și voi în regulamentele pe care le studiați în regulamentele sportive, ori de câte ori doriți să adoptați o anumită poziție pentru a apăra interesele unui club sau ale unui jucător, să verificați dacă textele regulamentare pe care vă întemeiați argumentele nu cumva pot fi supuse acestui test de nelegalitate care să fie realizat ulterior în cazul unui litigiu adus în fața instanțelor sau adus în fața comisiilor sau în fața Tribunalului Arbitral al Sportului, pentru că se poate întâmpla ca acel text regulamentar să nu stea în picioare. Dacă sunteți de cealaltă parte a baricadei, analizați-l atent dacă nu este cumva incompatibil cu legislația națională sau a Uniunii Europene și de ce nu, cu regulamentele internaționale. A mai existat o situație a unui sportiv căruia i-a fost denunțat contractul de către club bazându-se tot pe un text regulamentar care oferea această posibilitate și care spunea că pentru sportivii care nu au evoluat în mai mult de 10% din numărul de jocuri dintr-un an competițional poate fi obținută încetarea contractului, denunțarea ar trebui să intervină din partea clubului în pauza competițională, adică în perioada de vară. Acest articol a fost incompatibil cu regulamentul internațional, acesta oferea această posibilitate numai sportivilor consacrați, fotbaliștilor consacrați de a apela la această justă cauză de natură sportivă pentru a obține încetarea contractului cu clubul, pentru că ei fiind fotbaliști consacrați, trebuia să li se recunoască dreptul de a profesa și dreptul de a juca și atunci s-a oferit această posibilitate, dacă erau folosiți în mai puțin de 10% din jocuri să poată denunța un contract. În regulamentele naționale a fost adaptată această prevedere și a fost pusă și în beneficiul cluburilor care ele fiind cele care decideau în ce jocuri să introducă un sportiv, aveau posibilitatea la sfârșitul anului să decidă încetarea contractului acestuia. Mai departe, evident că articolul regulamentar nefiind compatibil cu textul regulamentar din regulamentul internațional a fost înlăturat la fel de la aplicare și soluția a fost luată fără a fi considerat acesta ca un motiv just pentru club pentru denunțarea contractului. Vom cerceta mai departe și vom căuta aspecte de nelegalitate și vom fi atenți atunci când le redactăm în primul rând, să le supunem testului de legalitate la început și nu când apare situația pe care se întemeiază acel articol. Dacă sunt întrebări, domnul Argăseală? Am tot sperat că rămân la sfârșit și nu o să mă întrebați nimic de problema noastră recentă. Eu am ales această temă cu mult înainte de a apărea problema. Mulțumesc mult! Sunt întrebări?
Cristian Jura: Da! Există posibilitatea unei solicitări pentru decizia TAS-ului de interpretare a articolului în cauză pentru întrebarea pe care domnul Argăseală nu a pus-o?
Paul Mincu: Da, există. Știu acest lucru citind articolul despre declarația dumneavoastră de mai devreme pe care am primit-o și eu pe WhatsApp, pentru că sunt informat. Am văzut declarația, există posibilitatea, dar evident că atâta vreme cât a existat deja o interpretare exprimată în două rânduri a acelui text regulamentar, nu o să participăm sau nu o să fim de acord cu interpretarea din partea TAS-ului pe acest articol, l-am interpretat deja noi.
Cristian Jura: Bun, dacă nu mai sunt întrebări, cred că am avut o zi plină și cel puțin pentru mine a fost extraordinar de interesantă, am dezbătut o multitudine de teme și aș putea să enumăr acum pe loc cel puțin două despre care nu s-a discutat deloc și care mi se par foarte, foarte importante, despre principiul electa una via, tu ai abordat puțin, dar cred că ar trebui discutat să vedem care sunt plusurile și minusurile unei căi pe care un sportiv o alege și care este limita până unde poate să meargă în funcție de calea pe care o alege, mi se pare o temă foarte interesantă și nu a mai fost timp să o abordăm, poate data viitoare. De asemenea, eu am fost astăzi în calitate de moderator, dar mi-ar fi plăcut să vă prezint și viziunea TAS-ului asupra anumitor aspecte, pentru că am văzut până la urmă o viziune a sportului românesc asupra TAS-ului, dar ar fi fost interesant să vedem și viziunea TAS-ului asupra sportului și asupra a ceea ce se întâmplă aici. Eu vă mulțumesc tuturor pentru participare, le mulțumesc și vorbitorilor, tuturor vorbitorilor. Aș dori să mulțumesc din nou Societății de Științe Juridice, lui Andrei pentru bunătatea de care a dat dovadă și înțelegere. Aș dori să mulțumesc Dariei că ne-a asistat în permanență în această zi lungă. Vă rog să îmi permiteți în mod formal să declar închise lucrările primei conferințe de drept sportiv din România. Vă mulțumesc!
[/restrict]
TRANSCRIPT