TRANSCRIPT
[restrict]
Panel I
Nicolae Horia Țiț: Bună dimineața! Bine ați venit la a șaptea ediție a conferinței Probleme dificile de executare silită, organizată de Societatea de Științe Juridice sau Juridice.ro, așa cum cunoașteți mai bine activitatea colegilor noștri, cărora le mulțumim pentru organizarea acestei serii de conferințe. Suntem la cea de-a treia conferință organizată, să zic așa, în mantaua largă a procedurii civile, care a debutat miercuri cu probleme referitoare la arbitraj, a continuat ieri cu chestiunile referitoare la procesul civil. Oarecum într-o ordine firească, să zic așa, a actelor de procedură, a etapelor în cursul procesului civil, astăzi dezbatem chestiunile referitoare la executarea silită. Titlul ales de organizatori pentru această conferință evocă trecutul: Dacă doriți să revedeți. Temele pe care le propunem astăzi pentru dezbatere sunt, cu siguranță, teme care vor aduce foarte multe elemente de noutate. Din chiar primul panel, pe care am onoarea să îl moderez, vă aducem în discuție o serie de elemente dintre care unele sunt de strictă actualitate, și mă refer la tema pe care o va prezenta domnul executor judecătoresc Eugen Hurubă, cea referitoare la raporturile dintre executare silită și insolvență a persoanei fizice. Apoi o temă care aș spune eu probabil, este permanent în actualitate, cea a procedurii de licitație imobiliară. Domnul executor judecătoresc Iulian Coșoreanu ne va aduce o perspectivă practică prin prisma interacțiunii executorului cu participanții la licitație. Spre sfârșitul acestui panel voi avea și eu o scurtă intervenție pe o temă care poate se potrivește cel mai bine cu tema conferinței, Dacă doriți să revedeți, pentru că reiau un aspect și voi încerca să dovedesc evidența, anume că regurile care reglementează competența instanței de executare sunt reguli de competență de ordine publică, spun eu, un aspect care cumva e acceptat, dar pe care nimeni nu l-a demonstrat încă sau care abia recent a fost pus în dezbaterea doctrinei ca fiind un element asupra căruia poate ar trebui să reflectăm cu mai mare atenție. Vom începe cu prezentarea dlui executor Hurubă. Rugămintea mea este ca după fiecare prezentare să adresăm două, trei întrebări ca să nu pierdem șirul, să nu fracturăm foarte mult discuția. Dacă sunt mai multe întrebări cumva să le lăsăm spre sfârșitul panelului ca să încercăm cât decât să ne încadrăm și în timp. Ieri, conferința de procedură civilă a fost dedicată tergiversări procesului civil și ca să respecte tema s-a prelungit cu vreo două ore peste timpul anunțat. În parametrii executării silite spun eu, că fiind ceva mai tehnici și fiind obișnuiți cu niște termene care sunt de cele mai multe ori mai mult de decădere decât de recomandare, să încercăm să ne pliăm și pe programul zilei. Este și vineri și nu mai avem ora 18:00 anunțată ca fiind o oră la care vor fi făcute anunțuri deosebite astăzi, dar nici să nu o depășim foarte mult. Nici nu avem foarte multe puncte, ieri cred că erau 20 de puncte prezentate pe programul conferinței, astăzi avem doar 10, dar sunt convins că interacțiunea astăzi va fi mai mare pentru că de obicei la conferințele de executare silită interacțiunea cu publicul este mai mare și cred că și colegii mei sunt dornici să vă audă întrebările și, pe cât posibil, să încercăm să vă răspundem la toate întrebările pe care sunt convins că le veți avea în legătură cu temele prezentate. Mă opresc aici. Dau cuvântul domnului Hurubă cu tema referitoare la plasarea executorului judecătoresc între procedura execuțională, atât de cunoscută deja, și cea a insolvenței persoanei fizice cu care de la începutul acestui an ne confruntăm în peisajul legislativ românesc. Vă rog, domnule executor.
Eugen Hurubă: Mulțumesc, Horia. Aș continua pe linia celor prezentate deja și aș spune că tot într-o ordine firească după executarea silită ar veni insolvența. Acum, suntem obișnuiți cu insolvența persoanelor juridice. Începând din acest an avem, cum s-a spus, în peisajul juridic românesc sau legislativ mai bine spus, o lege care nu este chiar nouă, dar putem spune că este una viitoare, adică legea insolvenței persoanei fizice este adoptată în 2015. Unii spun că a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018. Eu m-aș feri, totuși, de o asemenea apreciere și aș spune că va intra în vigoare în curând. Chiar în dimineața acestei zile, vorbind cu organizatorii acestei conferințe și chiar cu moderatorul panelului, se făcea aprecierea că probabil ceva a scăpat Guvernului și a uitat să prelungească, să proroge termenul de intrare în vigoare a acestei legi. Lucrurile nu stau chiar așa, nu este o scăpare a Guvernului. A fost o dorință a Guvernului ca această lege să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, doar că la fel ca și iarna ne-a luat pe nepregătite. În sensul că, discutând despre o lege care nu avea încă normele de intrare în vigoare foarte bine clarificate, discutând despre niște organe colegiale formate din reprezentanți ai mai multor instituții, și mă refer aici la Comisia Centrală de insolvență, precum și la comisiile teritoriale, procedurile demarează greu. Mai mult de atât, ne-am dat și noi sprijinul pentru a amâna intrarea în vigoare, și când spun noi mă refer la profesiile juridice care, potrivit legii, trebuiau să ajungă la un consens în ceea ce privește adoptarea unei curricule commune și a unei metodologii de scriere în listă a administratorilor procedurii și a lichidatorilor, a profesioniștilor din cele patru profesii juridice, având în vedere aici executorii judecătorești, avocații, notarii publici și practicieni în insolvență pentru persoanele juridice. Această curriculă nu este aprobată nici astăzi de către toate profesiile. Este semnată de către trei dintre profesii, una dintre profesiile care au semnat deja tinde să-și retragă semnătură și cea de-a patra profesie încă mai poartă dialoguri. Nu am să le nominalizez pentru că nu are absolut nicio importanță. În final Comisia Centrală va fi cea care va adopta sau nu curricula comună și va adopta sau nu metodologia de înscriere în lista administratorilor, profesioniștii celor patru profesii. Se punea întrebarea înainte de a intra în dezbaterile aceste conferințe dacă există riscul astăzi, fiind cunoscut faptul că deja au fost formulate cereri de insolvență a persoanelor fizice la unele instanțe judecătorești din țară, dacă există riscul să fii numit administrator al procedurii de insolvență. Răspunsul este simplu: nu există niciun risc pentru că nu există listă. Administratorii nu pot fi numiți decât de pe acea listă. Sunt presiuni foarte mari pentru a ajunge să recuperăm timpul pierdut până acum, doar că chestiunile la acest moment deja nu mai sunt la noi, ci sunt la Comisia Națională de Insolvență care face eforturi pentru chestiunea asta. Spuneam că în procedura de insolvență a persoanelor fizice pot interveni, ca și actori cu ghilimelele de rigoare, toți profesioniștii dreptului din profesiile liberale. Tema aleasă de mine astăzi, fiind în cadrul unei conferințe de executare silită, va avea în vedere executorul judecătoresc în raport cu executarea silită. Dacă o să ne ajute colegii să avem o prezentare, o să încercăm să spunem câteva cuvinte. Cum poate fi privit executorul judecătoresc în procedura insolvenței persoanei fizice? Din două perspective: ca fiind înscris în lista administratorilor procedurii și a lichidatorilor sau neînscris. Prezintă foarte mare importanță poziționarea executorului judecătoresc în raport cu aplicarea legii pentru că în funcție de asta îi sunt nu-i sunt aplicabile o serie de norme. Vom vedea noi despre ce discutăm. Pentru cei neînscriși în lista administratorilor și lichidatorilor, am să o numesc eu mai scurt, prima implicație care o are procedura asupra unui asemenea executor judecătoresc este, potrivit articolului 20 din lege că de la data emiterii deciziei de admitere în principiu și a cererii de deschiderii procedurii insolvenței se suspendă provizoriu executările silite. Probabil că reprezentanții creditorilor din sală sunt cei mai mulțumiți de o asemenea perspectivă pentru că inevitabil, neavând încă o practică, cu siguranță că va trebui ceva timp până când ne vom familiariza cu o asemenea situație și îi vom găsi și rezolvarea în timp. Pentru aceeași categorie de executori mai intervine o reglementare, respectiv art. 34 care se referă la o altă etapă a procedurii insolvenței persoanei fizice și potrivit căruia de la data aprobării planului de rambursare se suspendă de drept toate măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra patrimoniului debitorului urmărit. Avem un alt articol care se referă la o situație similară, de această dată în procedura simplificată. Este vorba de art. 68 și care spune că de la data rămânerii definitive a sentinței de constatare a îndeplinirii de către debitor a condițiilor pentru aplicarea procedurii simplificate, se suspendă de drept toate măsurile de executare silită. Bineînțeles, pentru executorul neînscris în lista administratorilor procedurii sau și a lichidatorilor, aceste dispoziții de suspendare a executării silite au efecte directe, în sensul că își suspendă executarea silită, dar nu au nicio perspectivă asupra viitorului, la fel cum discutăm astăzi despre insolvența persoanei juridice, adică executorul judecătoresc părăsește procedura, suspendă executarea silită și pentru el nu mai urmează nimic, ci urmează ca procedura de insolvență să fie repartizată altcuiva, unui alt profesionist, care să o deruleze potrivit situației acceptate de către Comisia de Insolvență sau de către instant. Cât timp operează suspendarea? Poate să opereze până la aprobarea planului, apoi poate să opereze până la rămânerea definitivă a sentinței prin care se soluționează cererea de confirmare a planului sau până la expirarea termenului de formulare a cererii de confirmare a planului, după care intervine o altă suspendare. Ați observat că mă refeream la trei etape ale procedurii de insolvență distincte. Art. 20, art. 34, art. 68, care prevăd situații de suspendare succesive. Întinderea suspendării din nou poate fi prelungită până la rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a soluționat cererea de eliberare de datorii, apoi până la închiderea din motive imputabile debitorului a procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare, până la închiderea procedurii de insolvență prin lichidare de active sau până la rămânerea definitivă a decizie de încetare a aplicării procedurii simplificate. Sunt convins că o serie de termeni pe care deja i-am folosit poate nu vă sunt familiari, dar vom ajunge să discutăm și despre ei. Cea de-a doua situație a executorului judecătoresc în procedura de insolvență a persoanei fizice îl poate găsi pe executorul judecătoresc înscris în lista administratorilor procedurii sau a lichidatorilor, situație în care, în mod particular, poate fi preferat față de alți practicieni ai dreptului înscriși și ei în listă pentru a fi desemnat ca administrator al procedurii sau ca lichidator, după caz, și să-i fie repartizat dosarul de insolvență, vom vedea noi în cele ce urmează, pentru derularea procedurii. Dar ca să fie înscris în listă, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească câteva condiții:
– să fi dobândit și să se afle în exercitarea în condițiile legii a profesiei de executor judecătoresc, – să aibă o vechime de cel puțin trei ani în funcție, în profesie,
– să fi fost numit ca executor judecătoresc definitiv,
– să fi absolvit cursurile de pregătire profesională inițială în domeniul insolvenței persoanei fizice,
-să fie admis la examenul pentru includere în această listă,
– să se bucure de o bună reputație, constatată potrivit statutului professional,
– să nu fi fost sancționat în anul anterior deschiderii listei, includerii în listă,
– să facă dovada că deține un sediu profesional corespunzător acestei activități.
Aici, despre fiecare condiție în parte, dacă vreți, am putea discuta foarte mult, am putea foarte mult să discutăm despre bună reputație, cum facem dovada unei bunei reputații. Sunt absolut convins că nu puteți să-mi dați un răspuns. Am putea să discutăm foarte mult cu privire la această ultimă condiție de a face dovada că deține un sediu profesional corespunzător acestei activități. Când ne referim la această activitate ne referim la activitatea de insolvență a persoanei fizice, coroborată cu activitatea principal. Activitatea de administrator al procedurii de insolvență persoană fizică sau de lichidator este o activitate și nu am profesie. Rămâi în continuare tributar profesie din care provii, indiferent că ești executor judecătoresc, notar public, avocat sau ș.a.m.d., incluzând în ș.a.m.d. doar practicianul în insolvență persoane juridice. Acesta este, dacă vreți, mărul discordiei de astăzi pentru semnarea acelei curricule comune și acelei metodologii de admitere în listă. De ce? Pentru că legea unește sub același acoperământ patru profesii juridice diferite, mai ales din punct de vedere al actelor pe care le realizează. Știm cu toții că executorii judecătorești și notarii publici îndeplinesc acte de autoritate publică, pe când ceilalți doi profesioniști ai dreptului, avocatul și practicianul în insolvență pentru persoane juridice, îndeplinesc acte private. Primele două categorii la care m-am referit sunt formatori de arhivă. Arhiva reprezintă proprietatea statului și astăzi, de facto, fiecare dintre ei o au. Celelalte două categorii, dimpotrivă, nu au o arhivă sau nu au obligația de a avea o arhivă. Legea avocaților spune că ar trebui să-și păstreze arhiva cu privire la actele întocmite de avocat, dar nu există o răspundere în raport cu legea decât în interiorul profesiei. Arhiva nu este proprietatea statului practicianul în insolvență persoane juridice astăzi formează o arhivă, nu reprezintă acte de autoritate publică, actele întocmite de practicianul în insolvență, iar acea arhivă la sfârșitul procedurii, fie este predată la o societate de arhivare pe cheltuiala societății aflate în insolvență, fie este predată tot la o societate de arhivare pe cheltuiala UNPIR-ului. Nu au arhivă. Ori ,în condițiile aplicării noii legi, actele pe care le-ar realiza ca și practician al insolvenței persoanei fizice sunt acte de autoritate publică, se supun controlului profesional organizat sau exercitat de către Ministerul justiției prin corpul propriului control și, bineînțeles, trebuie să dețină această arhivă care reprezintă proprietatea statului. nu știm care va fi forma finală, dar probabil că în final și celelalte două categorii de profesioniști vor fi obligați să îndeplinească aceste condiții. De fapt această obligativitate, vrem nu vrem, rezultă chiar din textul pe care îl aveți pe ecran, să facă dovada că deține un sediu profesional corespunzător acestei activități, ori în sediul profesional corespunzător intră și obligativitatea arhivei. Este foarte important de reținut că nu sunt supuse suspendării măsurile de executare silită îndreptate împotriva codebitorilor sau împotriva terților. Sunt o serie de condiții pe care debitorul trebuie să le îndeplinească pentru ca să poată accesa dispozițiile acestei legi. Le aveți pe ecran, nu am să intru în detalii pentru fiecare dintre ele pentru că ne-am pierde timpul. Oricum nu voi reuși să parcurg întreaga procedură și nici nu mi-am propus pentru astăzi decât prima dintre ele pentru că nu am avea timp sufficient. Probabil că va fi organizată în curând o conferință specifică pe această temă. Procedura de insolvență a persoanei fizice Îmbracă trei forme:
– prima formă este procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, unde executorul judecătoresc poate să îndeplinească activitatea de administrator al procedurii.
– cea de-a doua formă, procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active, unde executorul judecătoresc poate să devină lichidator,
– și cea de-a treia formă, procedura simplificată de insolvență, unde executorul judecătoresc nu are nicio atribuție.
Această primă procedură, care este și cea mai importantă, cred că și cea mai laborioasă, aș vrea să o prezint astăzi. }n partea de jos a acestui slide am încercat să fac o legendă a culorilor și pentru fiecare participant în procedură am identificat câte o culoare ca să putem să observăm cu ușurință cui îi aparține responsabilitatea de a urmări sau de a realiza acea procedură în cele ce urmează. Schema acestei proceduri ar fi ceea ce aveți de ecran. Comisia de insolvență, vom vedea noi în cele ce urmează, declanșează procedura doar la cererea debitorului. Procedura nu poate să pornească niciodată altfel decât doar la cererea debitorului, nimeni altcineva nu poate să ceară insolvența cuiva. Pentru debitorul respectiv este numit un administrator al procedurii care are o serie de responsabilități. Cererea poate fi admisă în condițiile pe care deja le-am arătat. Procedură debutează prin depunerea cererii. Este cu verde ceea ce înseamnă că doar debitorul, una dintre părți, debitorul în situația noastră este cel care are obligația de a formula această cerere. Există un formular tipizat realizat deja de către Comisia Națională de insolvență, este public pe site-ul ANPC, Agenției Naționale de Protecție a Consumatorilor, dar este doar un început, în sensul că avem cererea, putem să o depunem la instant, dar instanța astăzi nu poate să treacă la etapa următoare. Vom vedea că avem mult mai multe chestiuni de rezolvat până când vom putea să aplicăm procedura. Formularul de cerere se aprobă prin decizie de către Comisiei de insolvență la nivel central, etapă pe care deja am parcurs-o, vă spuneam că este deja adoptată, este publică pe site-ul ANPC, este pusă la dispoziția publicului gratuit. Cererea împreună cu toate anexele prevăzute de lege se depune la Comisia de insolvență și în termen de 30 de zile de la primirea cererii, cererea și actele depuse sunt analizate, se ascultă debitorul, se informează debitorul cu privire la efectele proceduri și prin decizie se soluționează, prin admitere sau prin respingere. Decizia de respingere se comunică debitorului. Cea de admitere, în principiu, se comunică atât debitorului, cât și creditorilor cunoscuți și indicați de către debitor prin formularul de cerere, precum și executorului judecătoresc, în situația noastră administrator al procedurii. Așa cum spuneam, dacă situația debitorului nostru este a unui debitor asupra căruia anterior începuse o procedură de executare silită, aproape în toate cazurile continuator sau inițiator al procedurii de insolvență a persoanei fizice va fi un executor judecătoresc, de regulă preferat cel care a și instrumentat executarea silită până la acel moment. Justificare legii este una logică pentru că executorul judecătoresc în dosarul de executare are o serie de informații adunate deja cu privire la patrimoniul debitorului urmărit, care pot fi folosite în procedura de insolvență a persoanei fizice. Altfel, niciun alt practician desemnat ca administrator al procedurii nu ar putea să uzeze de documentele pe care le deține executorul judecătoresc în dosarul de executare. Ar putea doar debitorul, dacă este de bună-credință, să solicite o copie a dosarului de executare și să o pună la dispoziția administratorului procedurii, altul decât un executor judecătoresc. Noi apreciem că această decizie de admitere trebuie să fie adusă și la cunoștința executorului judecătoresc care instrumentează o executare silită, neînscris în lista administratorilor procedure, din motive lesne de înțeles, pentru a lua act despre începerea procedurii de insolvență și să opereze suspendarea executării silite. După primirea cererii executorul judecătoresc inevitabil trebuie să realizeze câteva procedure. În primul rând, să înregistreze decizia de numire. Unde ar trebui să o înregistreze, nu aș putea să vă spun pentru că la acest moment nu avem un registru. Ori un asemenea registru ar trebui să fie unic pentru toți profesioniștii. În ceea ce ne privește pe noi executorii judecătorești eu am în vedere ca în scurt timp să adoptăm prin organele profesiei un model de registru pentru asemenea chestiuni. Nu știu cum vor proceda celelalte profesii. Ideal ar fi fost să avem un registru unic sau o formă unică, o singură formă a registrului. Apoi, o altă obligație pe care o are executorul desemnat ca administrator este să se prezinte, să preia dosarul de insolvență. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că trebuie să meargă personal, cred că nu ar putea prin reprezentant, legea nu clarifică aspectele astea, la Comisia de insolvență, să primească decizia de numire, să primească cererea debitorului și toate actele anexe. Ceea ce înseamnă că acel dosar va avea în continuare numărul pe care l-a dat Comisia de insolvență. Executorul judecătoresc va lucra într-un dosar căruia nu-i va elibera el un număr. Dacă este cazul trebuie să aștepte soluționarea contestației asupra deciziei de numire și apoi să notifice toți creditorii despre faptul că a fost numit administrator în procedura respectivă și despre faptul că dosarul de insolvență se află la acest profesionist. Dacă cererea este respinsă și decizia rămâne de definitive, debitorul nu mai poate să ceară instanței deschiderea procedurii de insolvență prin lichidare de active. O nouă cerere a procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare poate fi depusă dacă există o modificarea a stării de fapt, însă numai după un termen de șase luni. Această decizie poate fi contestată atât de debitor, cât și de către creditori. Motivele care pot invocate țin de admiterea sau respingerea, după caz, a cererii și de nerespectarea competenței teritoriale. Cu privire la competența teritorială, competența teritorială a practicianului în insolvență pentru persoane fizice este la nivel județean. O curte de apel de astăzi sau o cameră a executorilor judecătorești de astăzi, cele două repere după care ne organizăm noi competența teritorială în materia executării silite, va fi împărțită în două sau mai multe circumscripții teritoriale, în funcție de numărul de județe pe care Curtea de Apel o cuprinde. Termenul de contestare este în 7 zile de la comunicarea deciziei de admitere. Contestația se depune la instanță, instanța fiind judecătoria în a cărei circumscripție și-a avut domiciliul, reședința sau reședința obișnuită debitorul, cel puțin șase luni anterior sesizării instanței. Judecătoria soluționează cererea în Camera de Consiliu de urgență, cu citarea administratorului procedurii, prin sentință, care poate fi atacată în termen de șapte zile de la comunicare cu apel, judecat de către tribunal de urgență și cu precădere. Admiterea contestației ar produce o serie de efecte. Primul effect, dacă prin sentință instanța pronunță și admiterea în principiu, dispune transmiterea dosarului Comisiei de insolvență. Dacă Comisia de insolvență primește dosarul, numește de îndată prin decizie un alt administrator al procedurii pentru că asta vizăm, ca acel administrator al procedurii numit inițial să rămână sau să nu rămână numit. La data emiterii deciziei de admitere, în principiu se suspendă provizoriu spuneam executările silite începute pentru urmărirea averii debitorului. Comisia de insolvență, și ne-am întrebat noi dacă nu și instanța, după caz, comunică de îndată executorului judecătoresc neînscris în lista administratorilor procedurii și lichidatorilor, și care are în executare o cerere de executare pornită împotriva aceleași debitor, decizia de admitere. Să ne imaginăm că sunt două situații diferite: situația în care decizia emană de la Comisia de insolvență și nu este contestată, ceea ce nu înseamnă că nu va ajunge niciodată la instanță, și situația în care este contestată, avem o informație inițială despre primul administrator numit, dar este posibil ca ulterior administratorul să fie înlocuit. Această nouă decizie, dacă nu este comunicată executorului judecătoresc în situație, nu știe cui să predea dosarul, apoi nu are decizia, hotărârea în baza căreia să facă această predare. Legea nu face o asemenea distinctive, dar în opinia noastră, și instanța ar trebui să aibă obligativitatea de a comunica această decizie. Spuneam că, după preluarea dosarului, executorul judecătoresc trebuie să notifice creditorii cu privire la numirea sa și, de asemenea, să le solicite o informare cu privire la cuantumul și tipul creanței împotriva averii debitorului și dacă sunt în situația de a avea la dispoziție o evaluare asupra bunului grevat, dacă sunt într-o asemenea situație. Notificarea se publică și în Buletinul procedurilor de insolvență. În termen de 30 de zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, creditorii sunt obligați să transmită administratorului procedurii datele solicitate, acea informare și evaluare pe care o arătam dacă este deținută. În termen de 60 de zile de la publicarea în Buletinul procedurii de insolvență, executorul judecătoresc împreună cu debitorul sau potrivit informațiilor furnizate de debitor, mai bine spus, realizează tabelul preliminar de creanțe, unde apar toți creditorii cu sumele solicitate, suma acceptată, rangul creanței și cotitatea creanței respective în raport fie pe rangul de preferință, fie pe total. Am încercat noi să simulăm un tabel de critic creanțe, în condițiile în care am avea trei ranguri de creanțe și cum le-am împărțit pe fiecare în parte. Dacă există neconcordanțe între datele furnizate de către părți, există o cointeresare atât a debitorului, cât și a creditorilor cunoscuți să furnizeze informațiile necesare, dar dacă există neconcordanțe între ele, executorul judecătoresc, administrator al procedurii, poate să solicite documente și informații suplimentare sau poate cita părțile pentru lămuriri. De asemenea, poate să adreseze oricărei instituții sau oricărei persoane fizice sau juridice care ar putea să furnizeze informații și care sunt obligate să răspundă la solicitare, iar informațiile trebuiesc furnizate cu titlu gratuity. Aici avem iar dificultăți pentru că știm bine cât de greu ne-a fost sau poate că încă ne mai este ca să lucrăm cu cartea funciară, de exemplu, ca să explicăm anumite proceduri în raport cu Codul de procedură după care am început executarea silită, cu taxele care sunt aplicabile ș.a.m.d.. Știm bine că această carte funciară are un regulament. Spunea Bogdan Dumitrache, îmi amintesc de fiecare dată când vorbesc despre cartea funciară despre aprecierile lui, că acel regulament de carte funciară bate orice lege. Este cartea de căpătâi a oricărui legislator de carte funciară. Dacă există scris în regulament, poate fi realizată procedura. Dacă nu e scrisă în regulament, e aproape imposibil. Îmi pun întrebarea acum, când vom merge să solicităm informații cu titlu gratuit vor găsi o asemenea prevedere în regulament? Probabil că nu. Nu cred c-o să apară un regulament peste noapte. În acest tabel preliminar de creanțe sunt menționate sumele solicitate și toate informațiile necesare. În cazul codebitorului sau terțului garant, care a făcut plata de bunăvoie sau ca urmare a unei proceduri de executare silită, sunt aplicabile dispozițiile art. 1596 din Codul civil și ca să nu fiți nevoiți să-l căutați în alte surse, am încercat să îl prezint, nu pentru mult timp. Creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul preliminary, inclusiv cu dobânzile calculate până la momentul înscrierii și până la valoarea de piață a bunului afectat cauzei de preferință stabilită prin evaluare. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora este menționată această preferință, dacă se face la un preț mai mare decât suma înscrisă în table, diferența favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanța sa avusese înscrisă drept creanță chirografară, adică accesoria urmează principal. Tabelul preliminar de creanțe trebuie și el notificat. Cui? În primul rând, creditorilor și apoi, bineînțeles, debitorului. În cazul necontestării acestui tabel, el devine definitive, urmând să fie depus de către administratorul procedurii la Comisia de insolvență. Spuneam în caz de necontestare, dar el poate fi contestat. Cine îl poate contesta? Poate să-l conteste creditorii și, bineînțeles, debitorul. Termenul de contestare este de șapte zile de la comunicarea tabelului de creanțe se depune la instanța competentă. Dacă sunt mai multe contestații, instanță așteaptă termenul de șapte zile și le reunește într-un singur dosar pe care-l soluționează cu citarea creditorilor contestatori, a creditorilor a căror creanțe au fost contestate și a debitorului. Termenul de soluționare este de 20 de zile de la înregistrarea ultimei contestații, prin sentință cu apel în termen de șapte zile. Termenele sunt cam aceleași în toată procedura. Apelul este soluționat de tribunal, de urgență și cu precădere. Efectele soluționării contestației sunt previzibile. În termen de 15 zile de la rămânerea definitive a sentinței, administratorul procedurii elaborează un nou tabel definitiv de creanțe pe care, de asemenea, trebuie să-l notifice creditorilor și debitorului și să-l depună la Comisia de insolvență. Bineînțeles, acest nou tabel trebuie să aibă în vedere toate observațiile instanței, bineînțeles, admise, observațiile pozitive reținute de către instanța de judecată. Poate să păstreze forma tabelului preliminar de creanțe sau să fie modificat, așa cum spuneam, după dispoziția instanței. Următoarea etapă este un nou termen de 30 de zile de la notificarea creditorilor, termen în care debitorul împreună cu executorul judecătoresc elaborează un plan de rambursare a datoriilor. Planul de rambursare trebuie să includă motivele care au condus la ajungerea în stare de insolvență, tabelul definitiv de creanțe, cotitatea salariului sau altor venituri pe care debitorul le realizează, lista bunurilor, după caz, dacă sunt grevate de dreptul de preferință, dacă se cunoaște valoarea de piață, după caz, situația bunurilor deținute în coproprietate sau în devălmășie, lista creanțelor al căror titular este debitorul. Cota de acoperire a creanțelor din planul de rambursare trebuie să fie cuprinsă în planul de rambursare, dar trebuie să cuprindă două elemente: să fie superioară cotei de acoperire care ar putea fi obținută de creditor în procedură judiciară de insolvență prin lichidare de active pentru că, altfel, nu se justifică procedura, altfel ar merge pe procedura cealaltă, și apoi să fie superioară valorii bunurilor urmăribile ale debitorului, reprezentată ca procent din totalul valoric al bunurilor și veniturilor urmăribile pentru că, altfel nu s-ar justifica un plan de rambursare, nu am putea dovedi că suntem în situația ca în termenul acceptat pentru derularea procedurii să ne achităm toate datoriile. Mai trebuie să cuprindă lista bunurilor neurmăribile și a veniturilor neurmăribile, măsuri privind locuința familiei debitorilor, bineînțeles, măsuri asupra căruia o să revin, măsuri pentru asigurarea plății creanțelor curente și orice alte măsuri financiare a debitorului referitoare la contracte, la obligații și multe alte situații. Cu privire la bunuri, spuneam că executorul judecătoresc poate solicita Comisiei de insolvență efectuarea unei expertize. De această data, expertiza este realizată cu totul deosebit față de alte procedure. Se realizează gratuit de către Comisia de insolvență, printr-un corp propriu de experți. Nu mă întrebați dacă acest corp propriu de experți există astăzi. Aș putea să vă răspund, dar mai bine să nu detaliem. În planul de rambursare spuneam că trebuiesc cuprinse aceste măsuri privind locuința familiei debitorului. Legea face trimitere la condițiile minimale pe care trebuie să îndeplinească locuința debitorului, locuința în care el domiciliază, care poate fi proprietatea lui sau nu, sau locuința care trebuie să îi fie pusă la dispoziție pe perioada derulării planului de rambursare. Aceste condiții trebuiesc corroborate, vor fi admise prin decizie de către Comisia Centrală de insolvență, dar trebuiesc coroborate cu legea locuinței, legea 114/1996. Dacă ați avut curiozitatea să o verificați, veți ajunge la concluzia că foarte puțini dintre noi avem o locuințe corespunzătoare potrivit acelei legi, în sensul că sunt indicate o serie de suprafețe pentru anumite destinații greu de imaginat pentru mediul urban. Apartamentele noastre, marea lor majoritate construite înainte de 1990, nu respectă condițiile din 1996. De ce oare? Ar fi trebuit să fie vizionari. În mediul rural lucrurile stau cu totul și cu totul diferit. Am avut o pregătire cu membrii Comisiei Centrale de insolvență și a Comisiilor teritoriale. Am detaliat chestiunile astea și ajunsesem pe capitole să vedem ce trebuie să îi punem la dispoziție debitorului prin locuință. Locuința trebuie să fie racordată la rețeaua de apă și canalizare. La București probabil că or fi toate străzile, cu toate că mă îndoiesc, dar în mediul rural mai greu. Dacă debitorul nu are o asemenea locuință, în planul de rambursare trebuie să fie rezolvată problema locuinței, în sensul de a i se găsi o locuință corespunzătoare potrivit legii și să-i se acopere cheltuielile. În planul de rambursare nu pot fi reduse sau eșalonate o serie de datorii, între care intră obligațiile legale sau convenționale de întreținere, care nu pot să depășească un prag de 5 salarii medii pe an. Nu știu, poate că inițiatorii legii au avut un acces mai greu la matematică, dar 5 salarii medii pe înseamnă o sumă de 20.810 RON. Dacă o sumă de 20.810 RON se duc în această zonă, cu ce am mai rămas? Mai poate derula planul de rambursare?
Nicolae Horia Țiț: Îmi cer scuze că intervin, ați rostit cuvântul a depăși, și suntem peste puțin în depășirea timpului.
Eugen Hurubă: Am încercat să merg pe repede înainte.
Nicolae Horia Țiț: Mai sunt câteva minute și se termină și timpul alocat domnului Coșoreanu.
Iulian Coșoreanu: Mie mi-a zis: termin imediat că mă grăbesc să plec și am acceptat provocarea.
Eugen Hurubă: Corect. Acesta este riscul de a fi obișnuit cu prelegerile. Durata planului nu poate să depășească cinci ani. Asta este particularitatea care probabil îi face cei mai fericiți pe creditorii actuali din executarea silită. În momentul în care suntem în situația de a avea o decizie de admitere a cererii de insolvență a persoanei fizice și acceptarea planului de insolvență pe bază de plan de rambursare, înseamnă că cinci ani de zile trebuie să ne luăm adio de la executarea silită. Dacă ne-am luat adio de la executarea silită, nu înseamnă că nu putem, ci dimpotrivă, vom fi incluși între creditorii care beneficiază de rambursarea datoriilor în acest plan. În ce măsură planul poate fi onorat și dus până la capăt este de discutat am să încerc să trec peste câteva etape asupra planului de rambursare, bineînțeles, pot creditorii să discute și este o adevărată conciliere pe care executorul judecătoresc, administrator al procedurii, o realizează și, în final, se votează acest plan de rambursare. Votul, bineînțeles, poate să îmbrace două situații: să fie aprobat sau, dimpotrivă, să nu fie aprobat planul de rambursare. Ar mai fi o situație, situația în care nu sunt întrunite numărul de voturi necesare, pentru ca votul să poată fi declarat că votat. Pentru că avem creditori mai mulți, fiecare are o cotitate a creanței, în final ele trebuiesc socotite. Decizia de aprobare a planului poate fi contestată termenul de contestație este același de șapte zile soluționarea este similară cu cele anterioare. Neaprobarea planului duce către situația în care procesul verbal se depune la Comisia de insolvență. Comisia de insolvență confirmă sau infirmă planul, după caz. Confirmarea la rândul ei poate fi contestată, de asemenea, se soluționează de către instanță tot în termen de șapte zile, după care se trece efectiv la executarea planului de rambursar. Sunt o serie de obligații pe care practicianul, administrator al procedurii, le are în procedură, printre care aș aminti numai obligativitatea de a efectua câte un raport trimestrial asupra procedurii, iar la finalul procedurii un raport final. În orice moment al procedurii poate fi înlocuit, poate formula contestație împotriva deciziei de înlocuire, se soluționează de către instanță, după care dosarul, dacă este necesar, este predat la noul administrator al procedurii. Și apare finalul procedurii, de sistare a Comisiei de insolvență, la care ajungem în mai multe situații: planul nu a fost aprobat, planul nu a fost confirmat sau a fost derulată procedura și decizia Comisiei de insolvență este de sistare. Pe foarte repede înainte, cam asta fost procedura. Sper că vă vom reuși în curând să ne întâlnim într-o conferință cu dezbateri mai largi, doar pe această procedură. Mulțumesc!
Nicolae Horia Țiț: Mulțumim și noi, domnule executor. Cu siguranță, problematica incidenței insolvenței persoanei fizice cu procedura execuțională și cu activitatea executorului judecătoresc, într-o ipostază sau alta, constituie un subiect care este doar la început. În panelul al doilea vom avea o intervenție din partea doamnei executorul Dobra, care cumva vine în prelungirea acestei discuții, dar vizează interferența procedurii execuționale cu procedura insolvenței persoanei juridice. Aș lăsa întrebările pentru sfârșitul panelului pentru că, așa cum am arătat deja, suntem puțin în depășirea timpului. Ah, vreți să vă retrageți. Da, scuze. Dacă sunt întrebări pe marginea prezentării domnului executor Hurubă.
Participant: Când este estimată o funcționalitate a acestei legi, o aplicare efectivă a sa?
Eugen Hurubă: Depinde de două repere. Comisia de insolvență trebuie, la acest moment, să mai stabilească câteva noțiuni, să stabilească în primul rând nivelul de trai rezonabil la care legea face trimitere. În funcție de nivelul de trai rezonabil poate fi admisă sau respinsă orice cerere, indiferent cui este adresată: Comisiei de insolvență sau instanță. Trebuie să fie deschisă lista administratorului procedurii și a lichidatorilor și apoi să apară primele cereri din partea practicienilor, profesioniști ai dreptului. Din punctul acesta de vedere, executorii judecătorești sunt destul de avansați, în sensul că noi am efectuat cursuri de pregătire cu peste 500 de executori din țară. Dacă lista s-ar deschide mâine, ar putea deja executorii judecătorești, la cerere, bineînțeles, să se înscrie în această listă. Nu știu dacă vor dori, asta este o altă discuție. Teoretic, suntem la mâna Comisiei Centrale de insolvență care trebuie să aprobe curricula comună, să aprobe metodologia de înscriere în listă, să se deschidă listă și să stabilească celelalte repere.
Nicolae Horia Țiț: Dacă nu mai sunt alte întrebări, mulțumim domnului Hurubă pentru prezentare. Îi urăm drum ușor spre casă și îl rog pe domnul executor judecătoresc, Iulian Coșoreanu, să prezinte tema referitoare la… e de Dragobete sau nu e de Dragobete, relația dintre executorul judecătoresc și licitatorii șireți, spune domnul Coșoveanu. Ne putem gândi că s-ar putea să fie o relație foarte amiabilă, să zic așa. Vă rog, domnul executor.
Iulian Coșoreanu: Mulțumesc foarte mult pentru invitație și pentru onoarea de a participa la această conferință. M-am gândit să abordez o temă practică, să încercăm să găsim soluții pragmatice la modalitatea de contracarare, am zis eu, a licitatorilor șireți. Ne dorim, bineînțeles, o relație bună de fiecare dată cu toți participanții la procedura de executare silită. O să promit c-o să mă și încadrez în timp. Licitația imobiliară este o temă vastă care a fost discutată pe larg în diverse conferințe, dezbateri și articole, însă sunt și unele situații cu care executorii judecătorești se întâlnesc în practică, care nu sunt reglementate de către Codul de Procedură Civilă, care nu au intrat încă în atenția teoreticienilor și pentru care suntem nevoiți să identificăm soluții practice, pragmatice, dar care să nu aducă atingere drepturilor părților și care să nu supună executorul judecătoresc unor posibile sancțiuni de orice fel. O să am trei puncte pe care vrea să le ating. Să începem cu începutul. Cea mai întâlnită, dar dificilă în apreciere, este situația participanților care vin înțeleși la licitație. Această faptă este sancționată de Codul penal prin art. 246, fapta de a îndepărta prin constrângere sau corupere un participant de la o licitație publică ori înțelegere între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Însă, nu aceasta este latura problemei pe care vreau să o abordez astăzi. În practică, știm că executorului îi este greu să dovedească înțelegerea dintre participanți, chiar dacă are unele indicii cum ar fi garanția este depusă la aceeași unitate bancară, la ore apropiate, participanții se caută din priviri când se fac strigările, aceeași cu participanți care se repetă la diverse termene de licitații, în diverse dosare de executare silită. Alt aspect care pune probleme este interpunerea debitorului prin alte persoane. Întrebarea pe care ne-o punem este dacă putem elimina din licitații aceste persoane doar pe baza unor simple impresii. Potrivit art. 143 alin.(3) Cod Procedură Civilă, solvabilitatea, capacitatea și interpunerea sunt lăsate la aprecierea sumară și imediată a executorului judecătoresc, care poate refuza, făcând mențiune despre aceasta în procesul verbal de licitație. Într-adevăr, executorul ar putea refuza participarea la licitație a unor persoane interpose, în temeiul unei convingeri pe care și-o poate forma numai în baza unui coincidențe de nume sau pe baza răspunsurilor sincere sau nu, nu avem cum să știm. Pentru că aprecierea este sumară și imediată, aceste răspunsuri pe care le primești de la participanții trebuie să le interpretezi imediat. Textul dă executorului o marjă mare de apreciere, dar și o mare răspundere, însă îl lipsește de mijloacele legale concrete de a acționa, pentru că nu definește interpunerea și întinderea acesteia. Dacă suntem de acord că interpunerea reprezintă participarea la licitație publică cu intenția de a dobândit bunul pentru debitor, și nu pentru sine, în fraudarea creditorului, adică la un preț redus, trebuie să fim de acord și că interpunerea este greu de apreciat sumar, înainte de începerea licitației. Participarea unei rude a debitorului la licitația publică nu are, în mod automat, un scop ilicit de fraudare a intereselor creditorului. Din aceste motive, executorii au reținere în a face aplicarea art. 843. Spre exemplu, în situația participanților, care sunt rude cu debitorul, aceștia nu sunt neapărat șireți, adică interpuși. În multe situații aceștia sunt chiar coproprietari ai imobilului și sunt direct interesați pentru întregirea proprietății sau vor să adjudece imobilul și să facă o liberalitate în favoarea debitorului. Atunci când interpușii sau alți participanți vor să fraudeze interesele creditorilor, nu o pot face singuri, ci au nevoie de alte persoane pentru a fi îndeplinite condițiile de deschidere a licitației și de adjudecare la un preț mic. În privința participanților înțeleși, articolul citat nu dă posibilitatea executorului să refuze participarea la licitație. În acest caz, cea mai bună modalitate de contracarare a acestor licitatori este o bună și permanentă comunicare cu un creditor urmăritor diligent, care este informat despre ofertele depuse, poate cere înainte de începerea licitației, în baza principiului disponibilității, suspendarea procedurii. Ce ne facem, însă, dacă la termenul de vânzare prețul de începere a licitației este de 75% din prețul de evaluare, avem trei oferte, din care una este pentru prețul de începere a licitației de 75% și alte două la prețuri mai mici? Vă reamintesc, regula este că imobilul se vinde la prețul de începere a licitații sau cel mai mare preț oferit, în cazul Codului de Procedură Civilă de la 1865, sau la minim 30%, în cazul Codului de Procedură Civilă în vigoare, când sunt prezenți minim doi licitatori. Odată deschisă licitația, m-am confruntat cu situația în care oferta de 75% a fost retrasă și eram pus în situația de a declara adjudecatar unul dintre ceilalți doi ofertanți, la un preț mai mic. Această situație poate apărea și la termenul de vânzare la prețul de începere de 50% din prețul de evaluare. Executorii judecătorești, din păcate, nu pot rămâne în pronunțare, iar părțile nu pot depune concluzii scrise la dosarul de executare. Executorul trebuie să ia decizii rapid, pe loc, cu mare responsabilitate, în toate incidentele apărute într-o procedură de executare care este guvernată de celeritate. Recunosc că soluția asumată de noi la momentul respectiv a fost una bazată pe experiență, pe intuiție și abia după întocmirea procesului verbal de licitație am căutat și haina juridică a raționamentului. Soluția a fost să declar adjudecatar participantul care, la momentul deschiderii licitație, a avut oferta cea mai mare, respectiv cea de 75% din prețul de evaluare. Chiar în situația în care acest participant a refuzat semnarea procesului verbal de licitație, l-am declarat adjudecatar, am făcut toate mențiunile în procesul verbal de licitație imobiliară, proces verbal care, ca orice alt act de executare, poate fi contestat în termenul legal. Ulterior, acesta nu a plătit diferența de preț și a fost declarat fals adjudecatar. Consider că această soluție este una corectă și menită a descuraja astfel de tentative ale licitatorilor, care vor să speculeze lipsa reglementărilor legale în ceea ce privește posibilitatea retragerii ofertelor după momentul deschiderii licitației. Propun o astfel de abordare, întrucât este de preferat o contestație din partea unui astfel de participant decât o acuzație că ai înlesnit o vânzare a unui imobil la un preț mic care nu avantajează nici creditorul, nici debitorul. Altă situație inedită, din păcate, formularea textelor legale este una generală. Nu este prevăzută nici o sancțiune pentru astfel de participant, nici o conduită prescrisă pentru executorul judecătoresc. Însă, putem folosi prevederile Codului civil, ce reglementează oferta de a contracta, pentru a le aplica și ofertei de cumpărare pe care participanții sunt obligați să o depună. Aici o să dau citire articolelor pe care noi ne-am gândit că le putem aplica în această situație:
– art. 1188 Cod Civil – oferta de a contracta – O propunere constituie oferta de a contracta, dacă aceasta conține suficiente elemente pentru formarea contractului și exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar. Oferta poate proveni de la persoana care are inițiativa încheierii contractului, care îi determină conținutul său după împrejurări, care propune ultimul element esențial al contractului.
– art. 1191 definește oferta irevocabilă. Oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o mențină într-un anumit termen. Oferta este, de asemenea, irevocabilă atunci când poate fi considerată astfel, în temeiul acordului părților, al practicilor statornice între acestea, al negocierilor, al conținutului ofertei ori a uzanțelor. Declarația de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect.
– articolul 1196 alin.(1) vorbește despre acceptarea ofertei. Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare, dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată și ajunge în termen la autorul ofertei.
– articolul 1199 – retragerea ofertei sau acceptării – Oferta sau acceptarea poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, după caz, cu acceptarea.
Dacă nu am face aplicare normelor privind oferta de a contracta și am dat posibilitatea participanților de a își retrage ofertele după deschiderea licitației s-ar ajunge în anumite spețe la situații clare de încălcare a unor prevederi exprese a legii. De exemplu, la termenul de vânzare cu preț de începere de 75% din valoare se depun două oferte: una la prețul de începere și cealaltă de 30% din restul de evaluare. Dacă am accepta retragerea ofertei pentru prețul mai mare, ar trebui să continuăm licitația cu un singur participant, pe care să-l declarăm adjudecatar, cu încălcarea dispozițiilor art. 846 alin.(8) Cod Procedură Civilă. Această situație poate apărea și la termenul de vânzare la 50% din prețul de evaluare, când se depun două oferte, una la prețul de începere a licitației, și una la un preț mai mic sau foarte mic. În cazul în care am permite celui care ar oferi cel mai mare preț să-și retragă oferta după deschiderea licitației, am fi obligați să declarăm adjudecatar unicul licitatorul care a oferit un preț mai mic decât prețul de începere a licitației. Altă situație inedită cu care m-am întâlnit în practică, a fost cea a participanților la licitație, a căror șiretenie nu viza adjudecarea imobilului, ci folosirea contului de consemnare în alte scopuri. Concret, după ce participau la licitație unde era declarat adjudecatarul o altă persoană sau chiar fără a mai participa la licitație, solicita restituirea cauțiunii în alt cont decât cel al deponentului. Știm cu toții că nu există o reglementare a modului de restituire a cauțiunii, nici în Codul de Procedură Civilă, nici în legislația privind profesia noastră. Restituirea cauțiunii în alt cont al deponentului poate transforma, însă, executorul judecătoresc într-un participant involuntar la o operațiune de spălare a banilor. Din acest motiv noi am refuzat asemenea cereri și am restituit garanțiile de participare exclusiv depunătorilor. Vă reamintesc, și executorii judecătorești sunt obligați să raporteze tranzacțiile suspecte către oficiul pentru spălare a banilor. O altă și ultimă situație în care participanții dau dovadă, nu neapărat de șiretenie, cât de o capacitate de a exploata la maxim prevederile legale, este cea a depășirii termenului de depunere a diferenței de preț prevăzute de art. 851 Cod Procedură Civilă. Legea prevede un termen maxim de 30 de zile în care adjudecatarul este obligat să depună diferența de preț la dispoziția executorului judecătoresc. Dacă termenul nu este respectat, imobilul se scoate din nou la vânzare, în contul falsului adjudecatar, la prețul de începere a licitație la care bunul a fost adjudecat. Aici vreau să fac o precizare, că s-a tot vorbit de la ce preț se reia procedura de vânzare. Acest preț nu este prețul la care falsul adjudecatar a câștigat licitația, ci prețul de începere a licitației anterioare, respectiv prețul de evaluare 75% sau 50% din acest preț. Sancțiunea pentru neplata prețului este suportarea cheltuielilor de executare prilejuite de urmărire a imobilului, ce vor fi reținute cu prioritate din garanția de participare, precum și suportarea diferenței de preț, dacă imobilul se adjudeca la un preț mai mic. Adjudecatarul poate, însă, să achite până la următorul termen de vânzare prețul oferit inițial, în sarcina sa rămânând numai cheltuielile organizate de această licitație. În acest fel, adjudecatarul obține o derogare de la obligația de a depune diferența de preț în termen de 30 de zile. Practic termenul poate fi prelungit până la 60 sau chiar 70 de zile, în cazul în care falsa adjudecare intervine chiar la primul termen de vânzare. Acest artificiu are ca efect întârzierea procedurii, dar nu are ca scop fraudarea creditorilor, ci doar obținerea unor condiții de plată mai bune, fără acordul acestora. Acestea au fost punctele pe care le-am atins. Mulțumesc foarte mult pentru atenție. Personal, sper ca situațiile prezentate să vă sprijine și vă vor oferii o plasă de siguranță în mersul pe sârmă, care din punctul meu de vedere, caracterizează executarea silită. Mulțumesc.
Nicolae Horia Țiț: Mulțumim domnului executor. Apropo de situația referitoare la revocarea ofertei făcute în vederea participării la licitație, un argument în plus ar putea fi și cel legat de, așa cum ați evocat, dreptul creditorului de a suspenda executarea silită, în temeiul principiului disponibilității, și de momentul până la care poate să dispună. Practic suntem pe tărâmul disponibilității, creditorul dispune și executorul ia act de acest lucru. Din punctul meu de vedere, rațiunea dispozițiilor de la articolul 844 alin.(1) teza finală, respectiv depunerea ofertelor mai mici de prețul de pornire al licitației, în cel târziu pre-ziua licitației, este tocmai de a oferi creditorului o viziune, să spunem, asupra modului în care se va desfășura licitația pentru că, fiind informat sau având aceste oferte care, repet, sunt mai mici de prețul de pornire al licitației în pre-ziua licitații, atunci creditorul poate, într-adevăr, înainte de deschiderea licitației să spună: vă rog să suspendați procedura pentru că, raportat la ofertele care au fost depuse, consider că e posibil să nu se ajungă la o valorificare a bunului în niște condiții care să îmi permită recuperarea creanței sau să îmi permită recuperarea unei părți semnificative din creanță, care să-mi satisfacă drepturile. Sigur că o astfel de manifestare abuzivă din partea unui participant la licitație care depune o ofertă egală cu prețul de pornire al licitației sau ofertă cât de cât satisfăcătoare pentru creditor și, în cursul licitației, la un moment la care creditorul n-ar mai avea posibilitatea să dispună cu privire la suspendarea procedurii, trebuie respinsă categoric. Argumentele invocate de domnul executor pe eșafodajul dreptului material pentru că, cu siguranță, deși vorbim despre o vânzare silită, deși vorbim despre o vânzare care are loc în cadrul unei proceduri execuționale, folosirea de legiuitor în Codul de Procedură a termenului de ofertă trebuie să ne conducă la aplicabilitatea definițiilor date de Codul civil, în acest sens, și la care domnul executor a făcut referire, trebuie să conducă spre această soluție. Aș spune și acest argument de echitate, oarecum, la fel cum și, cum zic, și doctrina, și practica s-au stabilizat în acest sens, la fel cum nu recunoaștem creditorului dreptul de a dispune suspendarea decât până la momentul deschiderii licitației, la fel și licitatorul trebuie să înțeleagă că în momentul în care depune oferta devine participant la procedura execuțională, cu anumite drepturi, dar cu siguranță și cu anumite obligații, drepturile implicând și garanția internă a exercitării acestor drepturi cu bună-credință. Sigur că o astfel de revocare a ofertei în cursul licitației nu poate fi acceptată.
Iulian Coșoreanu: Revocarea ofertei pe care nu o avem reglementată în mod expres în Codul de Procedură Civilă. Ce facem în această situație? Aceasta a fost maniera cea mai corectă.
Nicolae Horia Țiț: Avem o întrebare, avem și un microfon.
Participant: Tocmai pentru a proteja creditorii, în situația în care avem trei licitatori, unul care oferă 75% și ceilalți care oferă 40-30%, în situația asta nu am putea să avem și o suspendare condiționată a licitației de plata prețului de 75%?
Iulian Coșoreanu: S-a tot vorbit despre acest principiu al disponibilității creditorului. Rămân la ideea mea că cele mai bune soluții le găsim și le identificăm printr-un dialog permanent cu creditorul nostru. Societatea noastră nu impune prezența creditorului urmăritor la licitație, dar toate mijloacele de comunicare în acest moment ne permit să stăm conectați în permanență cu el. Eu sunt de părere că prezența creditorului urmăritor, că este chirografar, că este ipotecar, că este cel care are interes direct să urmărească procedura îndeaproape, nu este necesară prezența lui la data și ora licitației. Nimic nu-l oprește pe executorul judecătoresc să-l informeze înainte despre ofertele primate, nimic nu-l oprește să ia act de o cerere a lui pe care a comunicat-o prin orice modalitate de comunicare. În schimb, o cerere de suspendare condiționată cred că ar da mai multe șanse unui licitator care ar dori consemnarea în integralitate a acestor aspecte în procesul verbal din licitație, în sensul că sunt cele trei oferte 75% cum ați spus dumneavoastră, 40% și 30%. Se retrage oferta de 75%, se dorește continuarea procedurii de vânzare de către participanții la licitație. Tu, ca executorul judecătoresc, iei act sau nu iei act de cerere de suspendare condiționată. Cred că șansele sunt un pic mai mari pentru participantul la licitație care va formula contestație împotriva procesului verbal de licitație imobiliară și va cere declararea, ca adjudecatar, a ofertelor care au fost menținute. Dacă am o încheiere de suspendare a executării silite înainte de a deschide procedura de vânzare propriu-zisă, cred că șansele scad proporțional pentru cel care ar vrea să fructifice o astfel de procedură sau de o astfel de manieră de abordare a problemei. Ori deschizi licitația, ori nu deschizi licitația. Nu poți să deschizi licitația condiționat dacă obții un anumit preț. Aici noi am încercat, cum v-am spus atunci, ne-am bazat pe intuitive, pe experiență profesională și ulterior am dat și haina juridică, cum m-am exprimat eu, ne-am raportat la condițiile ofertei. În momentul în care tu ții licitația doar dacă ceri un anumit preț, nu prea ai temeiul legal să faci lucrul acesta. Nu poți să condiționezi ținerea licitației de obținerea unui anumit preț, din punctul meu de vedere.
Nicolae Horia Țiț: Dacă îmi permiteți, rog o mică adăugire. Legea configurează procedura licitației prin norme de ordine publică, în marea lor majoritate. Suntem pe tărâmul disponibilității, doar cu privire la două aspecte: la posibilitatea suspendării executării silite, prevăzută de art.701 alin.(2) și este adevărat că, probabil, în momentul în care a fost redactat textul, legiuitorul nu a intuit impactul practic și modul în care această instituție va fi folosită în practică. Dacă n-ar fi intuit, probabil că i-ar fi dat o reglementare ceva mai atentă ceva mai exactă. Din păcate, avem doar acest art. 701 alin.(2) care ne spune că executarea se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc. Acuma, care sunt efectele suspendării rezultă cumva din interpretarea per a contrario alineatelor următoare. Efectele suspendării sunt acelea că nu vor mai fi efectuate niciun fel de acte de executare, putând accepta cel mult ipoteza în care, într-un dosar de executare, avem mai multe modalități de executare să avem o suspendare doar pe una dintre ele, doar pe una dintre formele de executare, deși și acolo poate putem găsi argumente și într-un sens și-n celălalt, dar cred că în practică sunt întâlnite astfel de situații, în care creditorul să spună: suspendați urmărirea imobiliară, dar mențineți poprirea sau suspendați urmărirea pentru un anumit bun, dar continuați pe celelalte și așa mai departe. Chiar și textele de lege impun o astfel de soluție în anumite situații, a se vedea urmărirea bunurilor ipotecate cu prioritate, de fapt vânzarea bunurilor ipotecate cu prioritate, față de vânzarea bunurilor neipotecate ale debitorului. În același timp, spuneam, din acest joc al disponibilității creditorul nu poate creea o procedură de desfășurare a licitației diferită de cea reglementată de art. 846. Nu poate crea, deși de multe ori ar dori acest lucru, alte praguri de adjudecare decât cele prevăzute de lege la cele trei termene de licitație. Nu poate creditorul să spună la primul termen de licitație: sunt de acord să scadă puțin prețul. Legea spune la primul termen de licitație prețul de pornire merge în sus. Nu poate să spună creditorul la al doilea termen de licitație: sunt de acord să faceți procedura, dar să nu coborâți sub 50%, pentru că legea spune 30%. Pornind de la 75% și poate scădea până la 30%. Mai este prezent elementul de disponibilitate al creditorului doar la al treilea termen de licitație, însă doar în ceea ce privește organizarea. Pentru că, dacă face cererea expresă și spune: declanșați a treia licitație, nu poate să vină și să condiționeze organizarea celei de-a treia licitație de un anumit preț. În această ipoteză își asumă o eventuală adjudecare la un preț care să nu acopere, așa cum spune textul, la cel mai mare preț oferit care să nu acopere creanța și garanțiile. Poate să spună doar: sunt de acord sau nu sunt de acord cu organizarea celei de-al treilea termen de licitație. De asta o eventuală manifestare a creditorului care să încerce să croiască cumva alte reguli de desfășurare a procedurii de licitație, nu cred că poate fi acceptată. Am și soluții practice, în acest sens, adică situații în care procedura execuțională, procedura de licitație s-a desfășurat diferit de cele trei termene prevăzute în cod și în care instanța de executare a spus: nu e în regulă, trebuie să îți manifești, tu, creditor, disponibilitatea doar în modalitățile prevăzute de lege, adică doar spunând că suspenzi urmărirea înainte de adjudecație, doar spunând dacă vrei sau nu să organizeze executorul cel de-al treilea termen. De asta nu cred că varianta evocată de dumneavoastră este acceptabilă și, repet, și insist pe această rațiune a art. 844 alin.(1) teza finală, legat de problematica depunerii ofertelor pentru că, în momentul în care s-au depus câteva oferte, într-adevăr, creditorul poate avea o informative, poate avea o viziune asupra modului în care se va desfășura licitația și își va regla comportamentul în funcție și de aceste lucruri. Să nu uităm un lucru foarte important! Procedura vânzării silite nu este unica modalitate de valorificare a bunurilor în procedura urmăririi imobiliare. Cu siguranță vânzarea silită prezintă anumite avantaje pentru creditor, dar poate prezenta și dezavantaje legate tocmai de participarea unor licitatori și, trebuie să recunoaștem, există licitatori de profesie ca să spun așa. Există licitatori care cunosc foarte bine dispozițiile procedurale și care se vor folosi de aceste dispoziții procedural, poate uneori la marginea lor sau poate uneori într-un mod abuziv, pentru a obține o în adjudecare la un preț cât mai bun. Repet, aceste lucruri trebuie evaluate de creditor încă de la momentul la care își pune problema dacă vânzarea se va desfășura după procedura executării silite sau poate să agreeze cu debitorul o altă modalitate de vânzare, o vânzare directă sau, după caz, o vânzare amiabilă care rămân modalități de valorificare a bunurilor, care se desfășoară în cadrul procedurii de executare, în cadrul procedurii de urmărire. Banii vin tot la executor și vor fi distribuiți de către executorul judecătoresc. De aceea zic eu că are o suficientă plajă de oportunități creditorul, din acest punct de vedere, și cumva trebuie să își regleze comportamentul în funcție de aceste lucruri. Dacă din ofertele depuse se consideră că nu s-ar obține un preț care ar fi satisfăcător pentru acoperirea creanței sale, atunci creditorul cred eu că ar trebui să-și pună și problema unei alte modalități de valorificare, pentru că, odată deschisă procedura de licitație, drepturile sale vor fi cumva contrabalansate de dreptele licitatorului.
Iulian Coșoreanu: Care și el are drepturi și nu putem, totuși, să dăm posibilitatea creditorului să suspende în orice moment al licitației procedura de executare silită. Lucrurile astea trebuie stabilite înainte, dar soluția după cum v-am spus, este dialogul perfect cu colegul executor judecătoresc.
Nicolae Horia Țiț: Haideți să mai luăm o întrebare, că deja suntem pe partea de pauză de cafea. O să vă rog dacă se poate să fie cumva punctuală.
Participant: O primă chestiune referitoare la cel care și-a revocat oferta, dacă se poate considera că este o ofertă intempestivă și creditorul sau debitorul, pentru că ambii sunt prejudiciați, pot acționa în civil pentru ofertă care a făcut fără intenția de a contracta. Codul civil reglementează în mod special această situație în care cel care a ofertat fără intenția de a contracta trebuie să suporte prejudiciul suferit.
Iulian Coșoreanu: Ați numit-o ofertă intempestivă…
Participant: Revocare intempestivă.
Iulian Coșoreanu: Ați spus ofertă intempestivă și vă referiți la revocare intempestivă. Din punctul meu de vedere, înainte de a deschide o licitație iei act de fiecare ofertă în parte, concret se depun ofertele de participare la licitație, nu înțeleg la ce moment are loc revocare aceasta intempestivă, că dacă revocarea aceasta intempestivă are loc înainte de momentul deschiderii licitației, avem un tratament, dacă revocarea are loc după momentul deschiderii licitației are un alt tratament. Dumneavoastră vă puteți retrage oferta fără nicio problemă înainte de momentul deschiderii licitației, în orice moment înainte de deschiderea licitației, și eu în momentul acela, ca executor judecătoresc, care instrumentează procedura respectivă, știu cum să procedez mai departe.
Participant: Eu mă gândeam la un remediu ulterior.
Nicolae Horia Țiț: Cred că pe soluția propusă de domnul executor judecătoresc problema nu se mai ridică pentru că, într-adevăr, soluția propusă prin raportare la dispozițiile Codului Civil ar plasa această ofertă din momentul în care s-a deschis licitația în sfera unei oferte irevocabile. Și atunci sancțiunea rezultă chiar din procedură pentru că, fiind irevocabilă, acel ofertant va fi declarat câștigător al licitației, iar consecința unei eventuale răzgândiri ale sale, va fi faptul că va fi declarat fals adjudecatar și va suporta remediile pe care le prevede în acest sens Codul de Procedură Civilă.
Iulian Coșoreanu: Pe care le cunoaște dinainte. Toate aceste aspecte sunt trecute în fiecare obligație de vânzare, este în cunoștință de cauză cu toate drepturile și obligațiile pe care le are ca și participant.
Nicolae Horia Țiț: El dacă își revocă oferta înainte de a fi deschisă licitația pierde calitatea de licitator, nu mai poate participa la licitație.
Iulian Coșoreanu: Nu este nicio problemă, pierde calitatea de participant la licitație.
Nicolae Horia Țiț: Dar din momentul în care își menține oferta până la deschiderea licitației, este clar că îl putem încadra în categoria unei persoane care a făcut o ofertă irevocabilă, cu consecințele care decurg de aici va fi declarat câștigător al licitației, dacă nu plătește diferența de preț este fals adjudecatar și suportă costurile procedurii în continuare, eventual a diferenței de preț.
Participant: Și o ultimă chestiune, referitor la înlăturarea unor participanți de la licitație. Cum arată acea mențiune în procesul verbal de licitație cu privire la înlăturare? Are oare posibilitatea cel înlăturat să conteste în vreun fel această înlăturare? Mai ales că nu văd obligativitatea unei motivări în acest sens, ci doar a o menționa, adică, dacă nu se motivează, adică cam cum se întâmplă în practică și dacă ați avut vreo situație în care s-a făcut contestație la executare?
Iulian Coșoreanu: Întrebarea dumneavoastră este una punctuală, corectă, în schimb nu o să evit un răspuns, nu o să dau unul evaziv, vă spun că este de la caz la caz. Fiecare dosar de executare silită, fiecare licitație imobiliară, fiecare termen de vânzare are particularitățile ei. Din punctul meu de vedere, decizia de a îndepărta un participant la licitație, de la dreptul de a participa la licitație trebuie motivat în procesul-verbal de licitație imobiliară. Tu trebuie să îți expui acolo argumentele pentru care ai luat acea decizie. Am încercat să dau niște exemple sumare: că cele două cauțiuni sunt depuse la aceeași unitate bancară la două trei minute diferență, cum am zis eu se caută din priviri oricum, intervine un subiectivism teribil și dacă tot ai luat decizia să înlături un participant la licitație, din punctul meu de vedere acea îndepărtare care poate afecta drepturile participanților la licitație, trebuie să fie una foarte argumentată și motivată în procesul-verbal de licitație. Nu poți să zici l-am îndepărtat de la licitație, punct. Trebuie să îți argumentezi decizia pentru care tu ai luat această hotărâre, să îl îndepărtezi de la licitație. Și vă spun cu întreaga responsabilitate, diferă de la caz la caz. Diferă de la termen de vânzare, la termen de vânzare, niciun dosar de executare silită nu seamănă cu altul, nicio licitație nu seamănă cu alta, întotdeauna detaliile sunt cele mai importante. Dacă ai ajuns la concluzia aceasta, eu unul sunt de părere că trebuiesc trecute cât mai amănunțit și cât mai detaliat în procesul-verbal de licitație imobiliară. Mulțumesc.
Nicolae Horia Țiț: Redactarea art. 843 alin. (3), aprecierea sumară și imediată a executorului judecătoresc nu trebuie sub nicio formă interpretată că este vorba despre o apreciere discreționară a executorului judecătoresc și iarăși sub nicio formă nu trebuie înțeleasă că este o apreciere nemotivată, din contră, poate că, într-adevăr, și textul merita o redactare un pic mai atentă și să ne spună și de motivarea acestei aprecieri a executorului jdecătoresc, dar zic eu că derivă această obligație de a motiva din obligațiile generale referitoare la întocmirea actelor executorului judecătoresc. Și probabil că acesta este și motivul pentru care legiuitorul a considerat că nu trebuie precizat de fiecare dată că orice, cum să spun, soluție sau orice dispoziție a executorului judecătoresc, în cadrul unei proceduri execuționale, cu atât mai mult cu cât ea este de natură să restrângă dreptul unui participant la licitație, trebuie și motivată. Acest lucru cumva vine în subînțeles din principiul legalității, din principiul referitor la rolul activ al executorului judecătoresc, care trebuie să respecte drepturile părților și a altor participanți și evident că motivarea acestei soluții este cumva subînțeleasă. Mai este o întrebare, înțeleg, cred că rămânem fără cafea. Vă rog.
Participant: Ce ne facem în situația în care avem mai mulți creditori, cu drepturi egale, unii cer suspendarea, alții nu?
Nicolae Horia Țiț: Aș proroga această întrebare, pentru că o să avem o temă.
Iulian Coșoreanu: O să încerc să răspund foarte scurt, dacă îmi permiteți. Speram să nu fie adresată această întrebare, la modul cel mai serios, pentru că ne confruntăm cu pluralitatea de creditori, de multe ori cu aceleași drepturi, din punctul meu de vedere, procesuale, în sensul că sunt creditori chirografari, sunt dosarele conexate, au cereri de intervenție admise, au aceleași drepturi și obligații ca ceilalți participanți. Soluția adoptată de către noi a fost următoarea: ori am unanimitate de decizie în sensul continuării procedurii de executare silită sau suspendării procedurii de executare silită. În moment ce am doi creditori cu aceleași drepturi, în cadrul unei proceduri de executare silită, nu poți să dai curs doar uneia dintre cereri, unul de suspendare și unul de continuare a procedurii de executare silită. În situația și în întrebarea pusă de dumneavoastră eu sunt de părere că dacă nu ai unanimitate în ceea ce privește suspendarea procedurii de executare silită trebuie să continue.
Nicolae Horia Țiț: Revin la ideea exprimată anterior, nu cred că legiuitorul, în momentul în care a reglemetat suspendarea executării silite și a prevăzut acel articol referitor la suspendare, a avut viziunea impactului pe care suspendarea l-ar putea avea asupra procedurii execuționale și repet poate reluăm discuția sau poate va fi reluată discuția imediat în panelul următor, pentru că există tema doamnei executor judecătoresc Nicoleta Răduță referitoare la intervenția creditorilor în executările altora și cumva poate fi asociată, că evident, problema se pune și în situația în care avem creditori urmăritori, mai mulți creditori urmăritori ca urmare a unei conexări și în situația în care avem creditori urmăritori și creditori intervenienți. Aș trece mai departe pentru că, repet, suntem deja spre sfârșitul pauzei de cafea și cu siguranță este importantă și cafeaua, mai ales după primul panel, și aș prezenta și eu, foarte scurt, tema pe care am propus-o pentru această conferință. Este o temă referitoare la caracterul normelor care reglementează competența instanței de executare. Poate vă puneți problema, de ce această temă? Cumva cred că toată doctrina și toată practica judiciară stabilesc, recunosc, că normele de competența instanței de executare sunt norme de ordine publică. Din ce s-a scris și până acum și din practica instanțelor judecătorești, nu a existat nicio contestare a acestui caracter, însă nimeni nu a analizat totuși, rațiunile, motivele pentru care competența instanței de executare trebuie considerată una de ordine publică, până când a fost scris un articol în acest sens, de către domnul Liviu Zidaru, este publicat în volumul II al volumului coordonat de doamna judecător Oprina și domnul judecător Bozeșan, Executarea silită, dificultăți și soluții practice, domnul judecător Zidaru, aducând în discuția doctrinei problematica calificării competenței instanței de executare și susținând că aplicând dispozițiile de la art. 129 și art. 126 Cod Procedură Civilă, caracterul de ordine publică al normelor de competență a instanțelor de executare nu trebuie văzut ca fiind un dat, ci că din contră ar trebui să considerăm că e vorba de norme de competență de ordine privată. Sunt de acord cu domnul judecător Zidaru în ceea ce privește metoda de analizare a caracterului de ordine publică sau de ordine privată, metodă care valorifică de principiu criteriile prevăzute la art. 126, însă nu sunt de acord cu concluzia la care a ajuns Domnia Sa, adică din punctul meu de vedere, aplicând această metodă sau aplicând aceste criterii, rezultatul la care ajungem este exact cel contrar, anume că normele sunt de ordine publică, nu de ordine privată. Chestiunea pornește de la o problemă de procedură civilă și care cumva este destul de larg răspândită în practică, o confuzie sau dacă vreți o asimilare între noțiunea de competență exclusivă și competență teritorială de ordine publică. Această confuzie este generată chiar de legiuitor care prin redactarea art. 129 alin. (2) pct. (3) Cod Procedură Civilă face această asimilare. Însă, ea este parțial greșită pentru că, mergând la criteriile de la art. 126, text de lege cu denumirea marginală Alegerea de competență, constatăm că nu trebuie să asimilăm normele de competență de ordine publică cu normele…, ne referim exclusiv la competența teritorială, în mod evident, nu trebuie să asimilăm competența teritorială de ordine publică cu competența exclusivă, pentru că acolo sunt două categorii de criterii. Spune textul de lege că părțile pot deroga de la norma de competență stabilită de lege, în cazurile privitoare la bunuri, respectiv la alte drepturi de care părțile pot să dispună, mai puțin în cazurile de competență exclusivă. Cu alte cuvinte, trebuie mai întâi să ne punem problema separației între cauze patrimoniale, respectiv cauze în care se discută drepturile de care părțile pot să dispună și alte categorii de cauze, doar în prima situație competența putând fi relativă și abia apoi să ne punem problema dacă regula de competență teritorială este sau nu de ordine publică. Este de remarcat că în concepția Noului Cod de Procedură situațiile de competență teritorială exclusivă nu mai sunt prevăzute în mod expres, ci sunt recognoscibile ca urmare a modalității în care legiuitorul a redactat textul de lege care reglementează astfel de situații. Folosind sintagma sunt de competența numai a instanței sau sunt de competența exclusivă a instanței, așa cum este cazul la art. 117, 118, 119, 120, 121. La art. 651, alin.(1) remarcăm faptul că, determinând competența instanței de executare, nu s-a folosit această formulare, că este de competența numai a instanței sau de competența exclusiv a instanței, și atunci suntem mai curând în zona unei competențe de drept comun, de altfel și soluția legislativă aleasă de legiuitor ca urmare a declarării neconstituționale a textului inițial prin Decizia 348/2014 conduce spre o soluție legislativă apropriată de cea de la art. 107, deci suntem pe o normă de competență teritorială de drept comun în materia competenței instanței de executare care nu este neapărat una exclusivă. Este, însă, din punctul meu de vedere, o competență de ordine publică, raportat la criteriul de la art. 126, raportat la natura drepturilor care sunt supuse jurisdicției instanței de executare. Domnul judecător Zidaru susține că este vorba despre drepturi de care părțile pot să dispună, raportat la aplicabilitatea principiului disponibilității în procedura execuțională. Domnia Sa arată că părțile au în general în cursul procedurii execuționale o largă putere de apreciere și dispoziție cu privire la declanșarea executării silite, efectuarea actelor de executare, alegerea modalităților sau formelor de executare ș.a.m.d.. Însă, trebuie remarcat că nu aceste aspecte sunt supuse jurisdicției instanței de executare, din contră, atât în faza de încuviințare a executării silite, cât și în faza contestației la executare, instanța de executare este sesizată cu analizarea respectării sau nerespectării unor norme imperative care vizează competența executorului judecătoresc, caracterul executoriu al titlului executoriu, îndeplinirea condițiilor pentru ca înscrisul să fie titlu executoriu, caracterul cert, lichid, exigibil al creanței, eventuale alte impedimente, aspecte asupra cărora părțile nu au un drept de dispoziție în fața instanței, prin urmare, aplicând criteriul de la art. 126, părțile nu pot deroga prin acordul lor de voință de la norma de competență stabilită de lege. Aș spune că ipostazele în care instanța de executare este confruntată cu aspecte de drepturi subiective care să intre în sfera disponibilității părților, ipostaze cu totul marginale, pentru că regula este că, în faza de încuviințarea executării silite aș spune că este exclusă această variantă, pentru că verificările pe care le face instanța de executare în procedura de încuviințare raportat la situațiile de respingere de la art. 666 alin. (5) exclud orice formă de disponibilitate a părții, iar în contestația la executare spuneam această ipoteză este una marginală, s-ar încadra în cea a posibilității formulării pe art. 713 alin. (2) a unor apărări de fond, care este, sigur, cu caracter subsidiar, doar dacă titlul nu este hotărâre judecătorească, doar dacă legea nu prevede alte căi procesuale specifice și, cu siguranță, și în acele situații s-ar putea elementele de disponibilitate să fie foarte slab prezente. De aceea, repet, raportat la natura chestiunilor de drept cu care este investită instanța de executare și în situația încuviințării și în cazul soluționării contestației, spun eu, competența nu poate fi apreciată decât fiind de ordine publică. Repet, fără a fi una exclusivă, de ce este interesantă sau de ce este importantă această distincție? Pentru că știm unul dintre aspectele care a fost discutat și a suscitat atenția inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează aplicabilitatea art. 112 în cazul formulării unei cereri de încuviințare a executării silite atunci când cererea de executare a fost formulată de creditor în contradictoriu cu mai mulți debitori. Și avem o practică stabilită la nivelul Înaltei Curți, voi cita doar două decizii, Decizia 1292/2016 și Decizia 1357/2016, prin care, fiind confruntată cu soluționarea unor conflicte de competență în etapa de încuviințare a executării silite, Înalta Curte a stabilit că sunt aplicabile dispozițiile art. 112, recurgând în acest sens la art. 5 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă, text care spune că dacă nu ai lege aplici dispoziția legală cea mai apropiată de cea care, să zicem, ar fi aplicabilă. Fiind o procedură necontencioasă, în mod evident, avem dispoziții speciale cu privire la competență, la art. 528, care ar face imposibilă aplicarea, să zic așa, directă a art. 112, pentru că art. 112 vorbește despre o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu mai mulți pârâți, ori, în mod evident, în procedura de încuviințare nu avem pârâți, e o procedură necontencioasă și de aici să zicem raționamentul Înaltei Curți care a spus, aplicăm art. 112, dar prin prisma lui art. 5 alin. (3), adică textul care se aproprie cel mai mult. Dacă este să acceptăm această interpretare, ea nu poate fi acomodată cu regimul juridic al normelor de competență decât dacă stabilim calificarea pe care tocmai am dat-o adică, este de ordine publică, dar nu este exclusivă, pentru că dacă spunem că este exclusivă, asta ar înlătura aplicabilitatea art. 112. În același timp poziția mea, și cu asta închei, este puțin mai nuanțată decât cea prezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că, mergând pe teoria clasică a dreptului execuțional civil, eu apreciez că executarea silită nu poate fi decât unipatrimonială. Și atunci, chiar dacă putem avea mai mulți debitori în cadrul aceluiași dosar execuțional, din rațiuni care pot ține de oportunitatea efectuării actelor de procedură, faptul că ei apar ca debitori în același titlu executoriu, o anumită celeritate a procedurii dacă sunt toți în același dosar execuțional, din punctul meu de vedere, păstrând regula caracterului unipatrimonial, actele de executare, cu siguranță, trebuie îndeplinite în raport de fiecare debitor în parte și inclusiv încuviințarea executării din punctul meu de vedere trebuie obținută pentru fiecare debitor în parte, de la fiecare instanță de executare stabilită prin raportare la domiciliul sau sediul acestora. Accept posibilitatea art. 112 în ipoteza cu totul excepțională în care executarea silită presupune co-participare pasivă, respectiv atunci când se urmărește un bun comun al unor co-proprietari și datoria este comună, pentru că în această situație executarea poate fi făcută asupra bunului, fără a fi necesară efectuarea partajului. Și este interesant că inclusiv Decizia 1292/2016 a Înaltei Curți, prima din câte știu eu din această serie, viza o astfel de ipoteză, viza ipoteza, este adevărat, rar întâlnită în practică, în care debitori erau soți, dar nu aveau domiciile în raza aceleași judecătorii. Pe această ipoteză, într-adevăr, nu poate fi obținută decât o unică încuviințare și, repet, cu totul excepțional accept aplicarea lui 112. În celelalte situații în care avem mai mulți debitori în același dosar execuțional, repet, din punctul meu de vedere, executarea își păstrează caracterul unipatrimonial și trebuie obținută pe fiecare dintre ei încuviințare, dacă se formulează o singură cerere de încuviințare și instanța investită constată că unul dintre debitori are domiciliul sau sediul în circumscripția altei judecătorii, din punctul meu de vedere, ar trebui să disjungă pentru debitorul respectiv și să decline la instanța competentă care să se pronunțe prin raportare la condițiile verificate în legătură cu acel debitor. Poate fi și un argument suplimentar în acest sens, anumite condiții de declanșare a urmăririi silite pot fi diferite pentru fiecare debitor și atunci este normal ca ele să fie verificate de fiecare instanță de executare stabilită pentru fiecare debitor, cred că în acest sens sau sper ca această argumentație conduce și motivarea Deciziei 348/2014, cea care a dezavuat ca neconstituțională soluția legislativă inițial adoptată de legiuitor, aceea a competenței instanței de executare prin raportare la biroul executorului judecătoresc investit de creditor, vă reamintesc art. 650 era atunci alin. (1) în redactarea inițială a Codului pe care Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional, apreciind că lasă o mult prea mare marjă de apreciere a creditorului cu privire la desemnarea instanței de executare și apreciind în acest fel că textul de lege se depărtează de dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 1 alin. (5) din Constituție. A impus atunci Curtea Constituțională găsirea unei soluții legislative care să fie aptă să corespundă exigențelor constituționale, și legiuitorul a venit cu această variantă de a stabili ca regulă prioritară în funcție de domiciliul sau sediul debitorului. Ultimul, chiar ultimul aspect, poate nu întâmplător, este de meditat asupra acestui lucru, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a respins în momentul în care a fost pusă în dezbatere legea 17 a înlăturat amendamentul care consacra, în mod expres, această soluție legislativă. Prin legea 17 în proiectul de lege aveam un text care adăuga la art. 651 următoarea formulare: în cazul în care executarea silită este pornită împotriva mai multor debitori care nu au domicilii sau sedii în circumscripția aceleiași judecătorii, instanța de executare este la alegerea creditorului, oricare dintre aceste judecătorii. Textul a picat în Camera Deputaților și acum ne putem pune întrebarea, sigur, de ce a picat? Pentru că legiuitorul a înțeles să nu facă aplicabilă această soluție legislativă în faza de executare silită, asta ar fi o variantă de interpretare, sau a considerat că oricum ar fi aplicabilă pentru că avem art. 112. Ar putea fi susținut și acest punct de vedere. Cred că totuși prima variantă ar fi de luat în considerare și atunci, repet, art. 112 nu am putea să îl găsim aplicabil decât în această situație cu totul excepțională în care sunt executați mai mulți debitori co-propietari ai bunului, în vederea executării unei obligații comune. Întrebări? Vă rog.
Participant: Am înțeles foarte bine poziția dumneavoastră însă cu o mică precizare, avem titlu executoriu, contract de ipotecă comun, patru debitori, aceeași obligație principală de plată a unei sume de bani, două imobile deținute de câte doi…, sunt două familii, soț-soție, soț-soție, două imobile. Aceeași soluție ar trebui să meargă pentru încuviințare la două judecătorii de la domiciliul fiecăruia dintre debitori, adică pentru fiecare imobil?
Nicolae Horia Țiț: Din punctul meu de vedere, da. Pentru că acolo se creează raporturi execuționale distincte, chiar dacă este vorba de același titlu executoriu și chiar dacă este vorba despre aceeași creanță. Raportul execuțional trebuie să aibă în vedere și modul în care se va desfășura procedura mai departe. Deși nu este argumentul decisiv, recunosc, trebuie totuși să ne punem problema și de ce art. 714 alin. (2) de exemplu a recunoscut posibilitatea formulării contestației la executare în cazul urmăririi imobiliare, spre exemplu, printr-o competență teritorială alternativă în ipoteza în care locul situării bunului imobil diferă de domiciliul sau sediul debitorului care atrage competența instanței de executare. Adică, cumva zic eu, legiuitorul în valorificarea deciziei Curții Constituționale a înțeles să lege instanța de executare de domiciliul fiecărui debitor și a permis eventuale derogări sau o eventuală competență alternativă, doar pe situații expres prevăzute de lege. Și atunci ca să simplificăm puțin ipoteza expusă de dumneavoastră, dacă avem, să spunem, doi garanți ipotecari, deși sunt două imobile, s-a semnat același contract de ipotecă, înțeleg…
Participant: Același contract de ipotecă…
Nicolae Horia Țiț: Cred că din punct de vedere al actului juridic, acolo avem două acte juridice, chiar aș îndrăzni, dacă nu sunt excesiv de teoretizant, că sunt două titluri executorii, chiar dacă ele sunt cuprinse în același instrument. Cu siguranță avem două negotium diferite. Și atunci cred că trebuie mers cu încuviințare pe fiecare din ele. Repet, accept posibilitatea efectuării actelor de executare în același dosar execuțional, pentru că în felul acesta inclusiv distribuirea va fi realizată mai coerent ca să zic așa. Dar în ceea ce privește caracterul unipatrimonial al executării, din punctul meu de vedere, clar acesta se menține și primul moment în care trebuie să avem în vedere acest lucru este chiar momentul încuviințării executării.
Participant: Pot părțile să aleagă instanța de executare în titlul executoriu?
Nicolae Horia Țiț: În mod evident aș zice, nu. Tocmai acesta este aspectul care pornește de la valorificarea criteriului de la art. 126, când pot părțile să aleagă instanța. Acum sigur, putem să discutăm foarte mult asupra acestui aspect. Din punctul meu de vedere, ceea ce are de evaluat instanța de executare, repet, și în cazul încuviințării și în cazul contestației, sunt aspecte pe care legea le prevede în mod imperativ. Mă refer, spre exemplu, la caracterul executoriu. Nu mai avem absolut nici un fel de dubiu în actuala reglementare și art. 632 alin. (1) și art. 641 că un titlu poate avea caracter executoriu doar în situațiile prevăzute de lege, ori, spun eu, atât timp cât părțile nu pot prin acordul lor de voință să stabilească că un act este titlu executoriu, nu vor putea nici să stabilească că o altă instanță decât cea nominalizată de art. 651 alin. (1) este instanța de executare.
Participant: Vă mulțumesc.
Iulian Coșoreanu: În schimb, referitor la întrebarea dumneavoastră, și chiar închidem, noroc cu schimbarea art. 652 alineat pct. (b) Cod Procedură Civilă, în sensul că, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția Curții de Apel unde se află imobilul, avem posibilitatea extinderii executării silite și avem o singură încheiere de încuviințare a executării silite pe care o folosim pentru urmărirea mai multor bunuri. Legea 17 clarifică din acest punct de vedere o problemă, aceea, dacă vreți, a efectului încheierii de încuviințare a executării silite pe întreg teritoriul țării, pentru că în redactarea inițială era pe întreg teritoriul țării, mai puțin situația urmăririi imobiliare. Și nu vreau să intru acum foarte mult în detalii cum a evoluat legislația și cum s-a jucat legiuitorul cu competența și a instanței și a executorului judecătoresc că prin Legea 138/2014 s-a ajuns la o prorogare de competență, care nu prea era prorogare de competență, pentru că era doar în materie imobiliară și ne limita foarte mult și cumva silea desfășurarea în paralel a mai multor proceduri execuționale, ca urmare a caracterului necondiționat al nulității care intervine în cazul unei respectări, competenței executorii pe același titlu, fără îndoială.
Iulian Coșoreanu: E clar, avem o încheiere de încuviințare a executării silite. Dacă se identifică bunuri imobile în patrimoniul debitorului în circumscripția altei Curți de Apel, avem posibilitatea să folosim aceeași încheiere de încuviințare a executării silite.
Nicolae Horia Țiț: Numai că ea trebuie obținută de la instanța domiciliulu…Cumva a fixat instanța de executare și a permis prorogarea competenței executorului judecătoresc, ceea ce mie mi se pare suficient de coerent ca să asigure garanții pentru executarea cu celeritate de îndată a obligației prevăzute în titlul executoriu. Vă rog.
Iulian Coșoreanu: Sau te obliga în momentul în care identificai un alt bun în patrimoniul debitorului să te duci să iei încheiere de încuviințare a executării silite de la locul situării imobilului.
Nicolae Horia Țiț: Pe redactarea inițială a art. 818 sau art. 819.
Participant: Din păcate, nu pot să nu remarc că avem un legiuitor care rămâne consecvent pe creerea de hățișuri legislative și dacă a revenit la situația tradițională a extinderii prorogării de competență teritorială în afara Curții de Apel a trunchiat de această dată elementul poprire. Da, pentru că pot fi într-o situație banală în care sunt competent să efectuez, să instrumentez o procedură de predare a unui imobil din circumscripția curții în care îmi desfășor activitatea, însă debitorul având sediul în afara circumscripției mele, pentru recuperarea cheltuielilor de judecată și de executare îndrum creditorul către executorul din cealaltă Curte de Apel. De asta spun că, din păcate suntem pe un teritoriu în care parcă nu renunțăm să ne complicăm legislativ. Raportat la aplicarea lui 112 pot să spun că a existat o tendință am remarcat timiditatea instanțelor de executare undeva anul trecut, în sensul acesta, în sensul de a-și declina competența de soluționare a cererii de încuviințare pe situații clasice aș putea spune, investeam instanța de executare cu titlu, de exemplu, Sector 2, în contradictoriu cu debitorul ipotecar pentru că așa fusesem sesizat ca executor judecătoresc, Sectorul 2 declina la Sectorul 5, motiva de fapt că sediul debitorului, împrumutat deși nu fusesem sesizat pe urmărirea sa, se afla acolo. Nu am îmbrățișat nicicând, niciodată această teorie, în primul rând, având ca supremă motivare, să zic așa, protejarea cât se poate de…, sau ermetizarea procedurii de executare din perspectiva unei contestații la executare,mergând întocmai pornind de la premiza pe care dumneavoastră ați expus-o, în sensul că executarea vizează patrimoniul debitorului în contradictoriu cu care sesizezi instanța.
Nicolae Horia Țiț: Și pe acest aspect există practic la Înalta Curte nu făcea neapărat obiectul prezentării, dar pot să vă exemplific cu decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție la fel, soluționarea unor conflicte de competență, în care s-a stabilit că practic debitorul execuțional este garantul ipotecar, nu debitorul principal din raportul juridic născut din acel contract și atunci sigur se va stabili competența instanței de executare prin raportare la domiciliul acelui garant ipotecar, chiar cu variante în care sunt…, domiciliul debitorului principal era în străinătate, deci există practică și cred că este constantă la nivelul Înaltei Curți în acest sens. Iarăși este interesantă, dar repet, cred că trebuie să ne oprim de acum iarăși este interesantă ipoteza determinării competenței instanței de executare, în cazul în care încuviințarea a fost dată de instanța competentă potrivit variantei inițiale a Codului, cea de la 650 alin. (1), care întretimp a fost declarat neconstituțional, deci încuviințarea era dată înainte de Legea 138 de instanța care… și înainte de Decizia 348 de instanța în circumscripția căreia își are biroul/sediul executorul judecătoresc, și ulterior la ceva timp apare un incident de executare, un incident care este de competența instanței de executare, spre exemplu, o cerere de întoarecere a executării care nu a fost formulată în cadrul acțiunii în care…
Iulian Coșoreanu: … separată de o contestație.
Nicolae Horia Țiț: … se punea problema în speța respectivă a unei acțiuni în anularea titlului executoriu formulat pe cale separată. Și iarăși, practica Înaltei Curți este aici că se aplică cumva, este o chestiune interesantă, s-a discutat și ieri la procedură civilă, cum dacă se mai poate un text de lege care între timp a fost declarat neconstituțional. Practica Înaltei Curți este că pe aceste ipoteze se va determina instanța de executare după regula actuală, deși oarecum atipică pentru modul în care se aplică în timp, la momentul de față normele de procedură, dar a stabilit Înalta Curte că atâta timp cât textul acela de lege a fost declarat neconstituțional, practic a fost scos din ordinea constituțională el nu ar mai putea fi aplicat la momentul de față și în momentul în care își verifică acum competența instanța de executare în incident, dar clar rămâne valabilă încheierea de încuviințare pronunțată atunci, dar pentru un incident care ar fi soluționat acum, își va verifica competența raportat la 651 alin. (1) aplicabil sau în redactarea actuală. Repet, multe probleme legate de competență, o să pun punct aici totuși suntem în depășirea flagrantă a timpului și mai avem încă trei paneluri și suntem convinși că întrebările dumneavoastră se pliază și pe temele care vor fi prezentate în continuare. În panelul doi, doamna executor Dobra, cu chestiunea legată de interferența cu procedura insolvenței, prezentarea referitoare la intervenția altor creditori și o temă cu privire la care sunt foarte curios a domnului avocat Șerban referitoare la executare ca Cenușăreasă a procedurii de recuperare a creanțelor. Ne întoarcem după o…, haideți să încercăm să scurtăm pauza, la 15 minute, 10 minute, ca să putem să continuăm.
Panel II
Ofelia Dobra: Vă mulțumim pentru faptul că ați onorat invitația organizatorilor. În subsidiar, mulțumesc colegilor de panel, doamnei executor judecătoresc Nicoleta Răduță și domnului avocat Șerban Ionuț pentru că, într-adevăr,timpul este extrem de comprimat și pentru că este vineri, așa cum a așa cum a punctat și domnul profesor Țiț. Vom intra direct în tematică. Pe planul organizatoric, m-am consultat cu colegii de panel și am optat pentru varianta ca fiecare speaker să aibă 20 de minute la dispoziție pentru expunere, după care 10 minute alocate întrebărilor din partea dumneavoastră. Din perspectiva temelor cu care colegii de panel au venit în organizarea acestei conferințe, mă voi referi, în primul rând, la tema doamnei executor Nicoleta Răduță, dânsa fiind prima care va susține o alocuțiune în acest panel. Este o temă veche și o temă nouă, să zic așa. O temă veche din perspectiva faptului că, cel puțin la nivel personal, îmi aduc aminte că am asistat cred că la două conferințe sau o conferință și o dezbatere pe această temă, firește că de fiecare dată am avut întrebări interesante din partea dumneavoastră. Din păcate, la nivel personal, aș putea să spun că încă nu deținem o dezlegare a tuturor întrebărilor pe care ni le-ați adresat și ni le adresăm în continuare și, totodată, nici nu avem cheia unei practici judecătorești unitare din perspectiva intervenției creditorului în procedura derulată la solicitarea unui alt urmăritor. Ca atare, doamna executor, vă rog.
Nicoleta Răduță: Mulțumesc pentru prezentare. Intervenția altor creditori în procedura de executare silită nu este un subiect nou. El a fost intens dezbătut în privința multor aspecte, însă nu cred că discuția de astăzi este una lipsită de interes, având în vedere soluții recente pe care le primim încă din partea instanțelor, în care se dau dezlegări ce contrazic cumva teoriile din doctrină. O să păstrez mai pentru finalul prezentării mele una dintre aceste decizii care mi-a suscitat interesul sau l-a readus la lumină pentru subiectul acesta. Nu-mi propun să ocup foarte mult timp. O să vreau să adresez, în principal, două aspecte cu privire la intervenția altor creditori. În primul rând, aș vrea să vorbesc puțin despre motivele de refuz ale unei cereri de intervenție. În principal mă voi axa asupra motivelor de refuz a analizei executorului judecătoresc și nu a instanței investită cu soluționarea cererii de intervenție. O să încerc să fac o delimitare între acestea. Pornim de la art. 692 Cod procedură civilă, care ne spune că: După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc o va înainta de îndată instanței de executare competentă împreună cu toate documentele justificative, dispozițiile articolului 665 și 666 aplicându-se în mod corespunzător. O problemă practică, nouă, pe care nu am mai întâlnit, cel puțin până acum, și s-a întâmplat cel puțin pe rolul biroului meu de două ori în anul 2017, a fost aceea a invocării de către un creditor intervenient a imposibilității executorului judecătoresc de a pronunța o încheiere de respingere a unei cereri de intervenție. S-a întemeiat efectiv pe această formulare a codului de procedură civilă care, într-adevăr, spune că după înregistrarea cererii executorul o va înainta de îndată instanței de executare competentă împreună cu documentele de justificative, putând să dea de înțeles că nu va face nicio analiză a acesteia, ci doar va depune în fața instanței documentele în vederea soluționării. Nu sunt de acord cu această interpretare, nici nu știu cum ideea asta a putut să apară, dar creditorii intervenienți s-au dovedit a fi, de-a lungul timpului, foarte inventivi în privința interpretării normelor de procedură. Trimiterile pe care art. 692 Cod procedură civilă o face la dispozițiile art. 665, art. 666, nu vor exclude încheierea de înregistrare a cererii de intervenție de către executorul judecătoresc. E drept că nu va fi o înregistrare și o deschidere a dosarului, ci va fi o înregistrare în cadrul procedurii de executare silită în care se intervine. Bineînțeles că executorul judecătoresc va face verificările pe care le face în mod obișnuit și la înregistrarea unei cereri de executare silită. Să spunem că textul de lege, în privința verificării pe care executorul judecătoresc o face, n-ar fi neapărat problematic. Dificultatea cred că rezidă mai degrabă în dorința pe care executorul judecătoresc o are și atunci când soluționează o cerere de executare silită, în sensul înregistrării acesteia, eventual de a se pune la adăpost de critici ce ar putea să apară după pronunțarea încheierii de înregistrare. Nu mă refer la situațiile clasice, cererii de executare silită, nu avem titlu executoriu, cine se pronunță cu privire la faptul că nu există un titlu executoriu. Articolul 666 alin. (5) pct. 2 spune că instanța de executare, dar ce ne facem dacă instanța de executare încuviințează o executare silită și, totuși, executorul nu consideră că este sesizat cu un titlu executoriu valabil. Sunt chestiuni problematice în această privință, ele se oglindesc și în ceea ce privește cererea de intervenție. Fac această comparație doar pentru a arăta un pic ambianța în care executorul judecătoresc soluționează această cerere, dar voi continua și o să spun din perspectiva mea care sunt motivele ce pot să determine refuzul înregistrări cererii de intervenție. Bineînțeles, cererea de intervenție va fi analizată sub îndeplinirea condițiilor de formă, motivele simple de refuz ar fi: lipsa calității reprezentantului, lipsa taxei de timbru, acestea nu ridică probleme, să spun așa, dar merge puțin mai departe, la necesitatea depunerii titlului executoriu. Aici cred că ceva discuții suplimentare se impun. Am văzut chiar în 2017 soluții pronunțate de executori judecătorești prin care s-au respins cererile de intervenție pe motiv că nu a fost anexat titlu executoriu. E important de reținut faptul că, creditorul intervenient nu are întotdeauna un titlu executoriu, poate avea un titlu de creanță, vedem la art. 690 alin.(2) pct. 2, pot interveni creditorii care au luat măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorilor. În mod cert avem posibilitatea pentru creditori care nu au un titlu executoriu să intervină într-o procedură de executare silită în curs și, pentru acest motiv, bineînțeles, un executor judecătoresc nu va putea refuza o cerere de intervenție sub acest motiv. Fără să fac foarte simplă discuția asta, că o pot complica puțin, la art. 691 alin. (2) ne este arătat că un creditor va trebui să precizeze dacă cererea lui se întemeiază pe un titlu executoriu sau nu. Întrebarea se pune dacă creditorul susține că se află în posesia în titlu executoriu. Atunci cred că executorul judecătoresc va trebui să verifice dacă acesta este depus în original sau în copie legalizată, așa cum prevăd dispozițiile art. 664 alin.(4). În situația în care creditorul arată că are doar o măsură asiguratorie înființată asupra bunurilor debitorului, în acea situație executorul nu va analiza depunerea titlului executoriu în original. Bineînțeles, în niciuna dintre situații competența executorului nu se extinde în privința analizei caracterului de titlu executoriu al înscrisului, nici cu privire la existența unei creanțe certe, lichide și exigibile. Această verificare aparține exclusiv instanței de executare sesizată cu soluționarea cererii. Ca alte motive, o să încerc să trec destul de repede printre ele.Ca alte motive de respingere a cererii de intervenție, am întâlnit în doctrina deseori precizat faptul că, așa cum este firesc, într-o executare silită directă nu ar fi posibilă intervenția, întrucât nu se urmărește realizarea unei creanțe. Aici aș face o singură precizare, aceea că chiar în cadrul unei executări silite directe vor fi cheltuieli de executare ce vor fi puse în sarcina debitorului și pentru recuperarea cărora se vor face forme de urmărire indirecte. asupra bunurilor debitorului și, în situația în care obiectul executării este reprezentat și de recuperarea cheltuielilor de executare, dacă bunurile debitorului sunt urmărite spre a fi valorificate pentru acoperirea acestor cheltuieli, este firesc ca un alt creditor să poată interveni în cursul acestor urmăriri și să-și poată satisface și el creanța din sumele rezultate din valorificarea bunurilor respective. Ar mai fi o discuție, nu știu dacă am văzut-o vreodată ridicată nici prin doctrină, nici în practica judiciară, dar cred că poate fi menționată. Este aceea prevăzută la art. 670, privitoare la achitarea cheltuielilor de executare. Știm deja că, în situația prevăzută la art. 694 alin.(1) este arătată posibilitatea creditorului urmăritor. Textului o să-i dau citire pentru acuratețe: Creditorul poate indica creditorilor intervenienții, printr-o notificare făcută în termen de 10 zile de la data comunicării de către executorul judecătoresc a copiei certificate a încheierii de încuviințare a cererii de intervenție, existența și a altor bunuri ale debitorului care pot fi urmărite în mod util, invitându-i să ceară extinderea urmăririi și asupra acestor bunuri, dacă au titlu executoriu, și să avanseze în toate cazurile cheltuielile necesare pentru extindere. Se ridică întrebarea dacă această precizare cuprinsă la art. 694 a situațiilor în care creditorul de intervenient poate fi ținut să achite cheltuieli de executare este de natură să excludă orice alte costuri ce ar putea fi puse în sarcina acestuia. Evident, cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de executare, bineînțeles, și înregistrarea cererii de intervenție și solicitarea încuviințării acestei cereri vor produce costuri care, în raport cu aceste dispoziții, va trebuie analizat dacă pot fi dacă vor putea fi puse în sarcina creditorului intervenient, dacă acesta va putea fi ținut să achite cu titlu de avans. Nicăieri nu am văzut o precizare privitoare la onorariul executorului judecătoresc pentru recuperarea creanței creditorului intervenient. Dacă am accepta o situație în care atunci când există o intervenție executorul judecătoresc nu va percepe un onorariu pentru recuperarea acelei creanțe, ci va rămâne cu încheierea de stabilire cheltuieli emise la începutul procedurii de executare silită raportat la creanța creditorului urmăritor, ar fi cred o situație îmbucurătoare pentru creditori. Mă gândesc că poate avem un titlu executoriu cu 20 de creditori, aceleaș debitor. Atunci nu văd de ce ar mai exista o cerere de executare făcută de toți cei 20 de creditori, astfel încât să se calculeze un onorariu raportat la creanța tuturor. Poate ar putea face doar unu o cerere de executare silită, iar ceilalți ar putea să intervină în executarea celui dintâi creditor, fără ca, cu privire la creanța lor, să mai fie emisă o încheiere de stabilire cheltuieli și fără să le mai fie pusă în sarcină un onorariu. Sunt niște discuții, nu am găsit practică judiciară legat de asta, dar cred că totuși ar fi o interpretare destul de riscantă și care ar lăsa o portiță interesantă creditorilor, dacă am aprecia că nu se va stabili un onorariu executor judecătoresc în cazul intervenției. Dacă adoptăm cealaltă variantă în care în cazul unei cereri de intervenție stabilesc un onorariu raportat la creanța respectivă, poate să apară o situație ușor inechitabilă, situație în care nu extinde executarea silită. Eu urmăresc un bun imobil, am făcut deja acte de urmărire, cheltuielile de executare au fost deja puse în sarcina creditorului urmăritor. Tot ce fac în plus ca urmare a cererii de intervenție este să distribui suma respectivă în mod diferit și către creditorul intervenient. Poate nu-mi implică o lărgire a sferei actelor de executare, poate nu fac nimic în plus. Asta e o discuție care probabil ar putea fi putea fi analizată. Nu am ajuns încă la un răspuns. Dacă aveți opinii sunt binevenite, dar ambele variante îmi par un pic, fără să insist foarte mult pe asta, înțelegem ipoteza în care se vor achita cheltuielile de executare de către creditorii intervenienți care dețin un titlu executoriu, doar acei creditor fiind în măsură să ceară efectuarea unor acte de urmărire. Așadar, executorul judecătoresc va putea pronunța o încheiere prin care să respingă cererea de intervenție. Încheierea de respingere va putea fi atacată cu plângere la instanța de executare în termen de 15 zile. În soluționarea plângerii, apreciez că instanța nu va fi chemată să analizeze temeinicia respingerii, spre exemplu: dacă un executor judecătoresc refuză o cerere de intervenție pe motiv că acel creditor intervenient nu deține un titlu executoriu, instanța nu va trebui în soluționarea cererii să analizeze dacă avea sau nu titlu executoriu, ci va constata că nu era de competența executorului judecătoresc să se pronunțe cu privire la acest aspect. Va trimite plângerea și va dispune transmiterea cererii de intervenție în vederea soluționării de către instanța de executare. Cam asta ar fi motivele. Nu știu în privința interesului sau respectării condițiilor prevăzute la art. 32 Cod procedură civilă, dacă s-ar impune și aici o discuție. Am în vedere ipoteza creditorului care are deja o executare silită proprie în curs și în același timp formulează o cerere de intervenție în cadrul unei alte proceduri de executare silită. Din păcate, se întâmplă încă, destul de des, să fim sesizați cu astfel de cereri. Nu este admisibilă o cerere a unui creditor ce desfășoară în nume propriu o executare silită, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la conexarea executărilor și niciun caz intervenția într-o altă procedură. Vreau să, fără să mai insist foarte mult pe aspectele acestea, și aș prefera să discutăm un pic, pe întrebări, dacă sunt și să lasă la urmă.
Ofelia Dobra: Îmi cer scuze, ați finalizat?
Nicoleta Răduță: Aș mai avea doar…
Ofelia Dobra: Vă rog, haideți să o lăsăm pe colega noastră să-și termine expunerea. Mulțumesc frumos.
Nicoleta Răduță: Sunt două părți, două subiecte la care m-am gândit. Pot să mă întrerup aici și să iau întrebări.
Ofelia Dobra: Cu mare drag. Mulțumesc frumos. Atunci, aș avea o primă nuanță. Eu cred că executorul judecătoresc în niciun caz nu poate pronunța o încheiere de respingere a unei cereri de intervenție pentru că, totuși, atributul suveran al admiterii sau respingerii se află în mâinile instanței de executare. Sigur, executorul judecătoresc are posibilitatea să își exprime refuzul de a înregistra cererea de intervenție, dar în niciun caz nu m-aș duce pe palierul admiterii sau respingerii cererii, ci refuzului de a înregistra cererea. E adevărat, și aici cred că voi deschide un pic calea domnului avocat care dorește să adreseze o întrebare, în ceea ce privește ireconcilierea să zic așa sau imposibilitatea formulării unei cereri de intervenție, în contextul în care intervenientul are deja o proprie procedură de executare silită deschisă. Ori, pornind de la această analiză, aș spune tuturor întrebarea, din perspectiva dispozițiilor art. 713 alin.(4), unde regăsesc pentru prima dată sintagma creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executare efectuată de alți creditori, și aici pot întrevedea o limitare dată de legiuitor a calității procesuale active pentru creditorii intervenienți, adică îmi spune: dacă ai urmărire în curs nu mai poți interveni pentru că îmi dă noțiunea de creditori neurmăritori. În schimb, art. 690 îmi dă termenul orice creditor, fără să mai mă limiteze, iar pe partea cealaltă devine și mai dramatică situația, în momentul în care ajung la distribuirea unei sume rezultate dintr-o procedură de executare silită și unde, conform art.869 alin.(1) îmi definește legiuitorul posibilitatea de a distribui suma către creditorii urmăritori sau intervenienți. Iată că am un joc de orice creditor, creditor neurmăritor, creditori urmăritori sau intervenienți, și noi până la urmă trebuie să consiliem procedura, astfel încât să aibă loc o satisfacere a tuturor participanților, părților la procedura drepturilor. Vă rog.
Ionuț Șerban: Aș face o precizare cumva avocățească, o paralelă cu procedura în fața instanței de judecată. Nu poți deveni intervenient într-un dosar dacă ai și calitatea de parte în acel dosar. Este inadmisibilă la o cerere de intervenție.
Ofelia Dobra: Și dacă am un alt titlu?
Ionuț Șerban: Acuma, pe procedura de executare silită, sunt proceduri desfășurate în paralel. Ești creditor urmăritor, dar într-un alt dosar de executare. Întrebarea este dacă ar fi admisibilă o cerere de intervenție pe dosarul de executare care se află pe rolul altui executor judecătoresc. Raportat la prevederile pe care le-ați menționat, creditor urmăritor, creditorul neurmăritor, din formularea celor două texte menționate, mie mi se pare că se referă la creditor urmăritor, respectiv neurmăritor, în dosarul de executare despre care discutăm pentru că distribuirea se face pe un anumit dosar de executare, iar creditorii urmăritori sunt cei care au cerere de executare în acel dosar de executare. Prin urmare, creditorii neurmăritori sunt cei care sunt în afara acelui dosar de executare. Este o posibilă interpretare. Pe de altă parte, admit că procedura de executare silită nu ar trebui să comporte paralelism cu procedura în fața instanței de judecată pentru că scopul acestor cereri de intervenție și al conexării dosarelor de executare este de a transforma procedura de executare într-o procedură “forțat”, să-i zic, colectivă, în sensul de a reunit toate cererile de executare silită în mâna unui executor judecătoresc pentru a se satisface interesele creditorilor și pentru a beneficia de o soluționare unitară a cererilor de executare silită. Prin urmare, argumentul acesta că cererile de executare silită sau că creditorii urmăritori ar trebui să se raporteze la dosarul de executare, paralelismul cu instanța de judecată, mi se pare că este un pic forțat și aș zice că creditor urmăritor, respectiv creditor neurmăritor ar trebui să aibă în vedere toate dosarele de executare care există la un moment dat inițiate și în care se desfășoară proceduri de executare silită. Cred că sunt de acord cu doamna Dobra, că creditor neurmăritor ar trebui să fie cel care nu are o cerere de executare silită pentru că, dacă are o cerere de executare silită, atunci pe principiul că ar trebui să se reunească executările silite în mâna unui executor judecătoresc pentru a beneficia de o soluționare unitară și pentru a satisface interesele tuturor creditorilor implicați în proceduri de executare silită, ar trebui să fie considerat ca fiind cel care este complet străin de o procedură de executare silită. Mi se pare că o cerere de intervenție a unui creditor, care are executare silită deja inițiata, ar trebuie să fie inadmisibilă, dar asta decide instanța, nu executorul.
Ofelia Dobra: Mulțumesc frumos, domnule avocat. Vă rog.
Participant: Sunt de acord cu opinia pe care ați exprimată dumneavoastră. Creditor neurmăritor înseamnă să nu ai o cerere de executare silită, până la urmă proprie, să ai propriul dosar care s-a început la solicitarea ta. Trecând peste acest aspect, am câteva chestiuni punctuale. Sunt de acord cu dumneavoastră cu privire la cererea de intervenție. Este atributul instanței, până la urmă, să solicite, dar e de discutat exemplu dacă executorul observă că a fost tardiv depusă. Cred că nu interzice nimic ca executorul să învedereze instanței acest aspect, mă gândesc. Până la urmă, sunt anumite chestiuni procedurale. Este de discutat, bănuiesc că dumneavoastră știți mai bine care este procedura și ce acte ar trebui să se anexeze sau să nu se anexeze.
Nicoleta Răduță: Eu nu sunt de părere că instanța ar trebui să se pronunțe cu privire la asta. Cred că tardivitatea o poate analiza executorul judecătoresc și poate respinge o cerere de intervenție ca tardiv formulată.
Participant: Aș fi de acord cu dumneavoastră dacă nu ar fi articolul acela care are plasa în sarcina exclusiv a instanței competența de a se pronunța pe cererea de intervenție, inclusiv pe tardivitate, opinia mea, dacă ar fi cazul. Dar, v-am spus consider că ar putea eventual executorul să învedereze aceste aspecte, în funcție de datele concrete din dosar.
Ofelia Dobra: Îmi cer scuze, m-aș feri să intru pe o asemenea discuție, chiar și exprimat în scris, față de instanța de executare pentru că, iată, facem referire la o poveste care presupune principiul contradictorialității, pe care eu sub nicio formă nu îl am și nu pot să risc să dau naștere unui litigiu pe care nu-l pot analiza, nici nu-l pot invoca, în acel unghii nu cred că are cum să intre executorul judecătoresc.
Nicoleta Răduță: Sunt de acord. Nici eu nu cred că executorul judecătoresc trimite o notă alăturată și spune: eu cred că nu ar trebui totuși să fie… Urmează să facă plângere, dacă consideră…
Participant: Ok. Cu referire la onorariu. Am avut chiar o contestație de curând când am intervenit într-o executare silită a altor creditori. Din păcate pentru mine chiar avem o creanță mare și creditorul a fost de părere să intervin eu cu toată creanța și a fost următoarea situație: creditorul ipotecar urmăritor și-a luat toată creanța, 200.000 și ceva de euro și și-a luat un onorariu de 20-30000 RON și de pe urma mea executorul judecătoresc și-a luat vreo 75000 RON. Evident că am contestat începând de la modul în care s-a stabilit onorariul executorului și-a luat la maxim…
Nicoleta Răduță: A fost stabilit în dosarul în care ați intervenit, s-a emis după încuviințarea intervenției, s-a dat o încheiere.
Participant: Da, în dosarul în care am intervenit, după încheiere, exact, s-a încuviințat, s-a stabilit onorariul de executor, 75000 RON onorariu maxim.
Ionuț Șerban: Ați contestat-o?
Participant: Am contestat-o. Am zis că oricum executorul ar fi făcut actele și toate argumentele în subsidiar, să dispună la minim și așa mai departe, primul aspect. După aceea, până când să se soluționeze această contestație, evident că s-a făcut și proiectul de eliberare. Am făcut obiecțiuni, conciliere, contestație, conexate, și evident, că soluția a fost de respingere în tot. Definitivă. Așa că aș fi puțin…
Din sală: Ne dați și nouă?
Participant: Nu cred că este în interesul nostru să vă dau, dar… în fine. Și nici să vă spun unde este.
Ofelia Dobra: O găsim.
Participant: Așa că aș fi puțin sceptic pentru că am mai avut două cereri de genul acesta. Cealaltă era, într-adevăr, pe un onorariu mai mic. Dar aceasta a fost chiar atipică. Eu, creditor intervenient, mi-am luat 100000 RON.
Ionuț Șerban: Pentru dumneavoastră este practică nefavorabilă, pentru executor este practică favorabilă.
Participant: Ok. Vreau să rămână așa și izolată.
Nicoleta Răduță: Nu știu, acum pentru că natura creanței…
Participant: Eu, ca și creditor intervenient, am fost taxat mai rău decât creditorul ipotecar, care și-a realizat 100% din creanță și au mai rămas și pentru ceilalți. Asta a fost opinia instanței, până la urmă Tribunalul București așa considerat…
Nicoleta Răduță: Dacă ați fi făcut o cerere de executare silită proprie…
Participant: Acum rămâne de văzut. În momentul în care faci o cerere de executare silită proprie înseamnă să nu înceapă altcineva o executare, ceea ce nu a fost cazul aici, nu prea am avut de ales, până la urmă, din punctul acesta de vedere.
Din sală: În ce perioadă a fost?
Nicoleta Răduță: București, nu…?
Participant: Da. Un alt aspect, cu privire la art. 692 alin.(2), aș vrea să știu și opinia dumneavoastră cu privire la documentele care ar trebui să însoțească cererea de intervenție. Dacă dumneavoastră considerați că ar fi o excepție, raportat la art. 664 sau nu, ce trebuie să se depună? Facem abstracție de faptul că ar trebui să fie un sechestru sau nu, să fie dovedite celelalte… Pur și simplu, eu sunt un creditor care am un titlu executoriu, reprezentând un contract de credit, hotărâre judecătorească și așa mai departe. Trebuie să depun? Pentru că legea aici, articolul spune în felul următor: cererea se depune la executor împreună cu copii certificate de pe documente justificative. La ce se referă până la urmă documentele justificative? Se referă inclusiv la titlul cu care mă înscriu sau, eventual, dacă am avea o altă creanță, registre contabile și așa mai departe? E vreo derogare sau nu e vreo derogare, până la urmă, de la norma generală care reglementează cererea de urmărire?
Nicoleta Răduță: Și dacă ne referim la registrele contabile, ele trebuie depuse în copii legalizate de notar, deci nu copii certificate…
Participant: Acelea da, dar avem prima ipoteză. Pe mine aceea mă interesează.
Nicoleta Răduță: Iar titlu executoriu, n-aș putea să vă spun, în mod precis, care ar fi soluția unei instanțe. Părerea mea este că ar trebui depus titlul executoriu în original similar titlului executoriu care se anexează cererii de executare silită, mai ales că toate verificările acestea le face executorul judecătoresc. Nici nu ar putea să le facă instanța. Instanța de regulă primește în copie toate documentele. Ele rămân în original…
Participant: Instanța, clar. Copie dată de către executor, dar până atunci…
Nicoleta Răduță: Dacă primesc o copie de pe titlu executoriu, eventual să scriu: această copie este o copie de pe o copie, nu este o copie certificată. Nu poate instanța să verifice aspectele acestea. De asta spun că filtrul acesta se realizează de către executorul judecătoresc. Eu aș depune titlul executoriu în original sau copie legalizată.
Participant: E adevărat, practica cvasiunitară aceasta este, dar am văzut și interpretări care sunt de părere că nu ar trebui…
Nicoleta Răduță: Sunt fundamentate în ceea ce privește intervenția, sunt fundamentate pe aspectul că nu este obligatoriu să ai un titlu executoriu. Nu este obligatoriu să am titlu executoriu, dar este obligatoriu să-l depună în original. Asta ar fi problema. În soluționarea cererii de încuviințare a intervenției, instanța de multe ori, atunci când constată că nu se află în prezența unui titlu executoriu, pe procedura de soluționare, o soluționează în contradictoriu, mergem pe recunoașterea de către debitor a datoriei, fără să existe o modificare neapărată a cererii. Nu știu nici soluția asta dacă este corectă. Din perspectiva mea, dacă un creditor spune că are un titlu executoriu și nu-l are, nu îl are și i-am respins cererea de intervenție. Nu zic: ok, nu îl ai, dar hai să vedem, poate îți recunoaște.
Participant: Și acum ați ajuns la următoarea mea problemă. Am un titlu executoriu care nu e scadent. Eu fac cerere la executor, executorul încuviințează la instanța de executare, instanța de executare admite. Se face toată procedura, se comunică debitorului, creditorului urmăritor. Nimeni nu contestă. Se ajunge la distribuire. Am ipotecă. Poate să mai îmi conteste în distribuire faptul că nu am de fapt o creanță exigibilă? Se mai pot repune în discuție, atâta timp cât avem încuviințare de la instanță, prin care se constată că am o creanță certă, lichidă și exigibilă?
Nicoleta Răduță: Nu cred că se poate.
Ionuț Șerban: Aveți încuviințarea să interveniți…
Participant: Dar condițiile pentru încuviințare
Ionuț Șerban: Nu aveți încuviințarea să participați la distribuire.
Participant: Corect, dar…
Ionuț Șerban: Asta apropo de discuția de mai devreme, dacă am titlu sau nu am titlu executoriu. Pot să nu am titlu executoriu ca să justific un interes, să intervin în procedura de executare. Dar dacă interesul meu este justificat de existența unui titlu executoriu, trebuie să depun titlul executoriu în original. Asta este interpretarea mea.
Participant: Îl depun.
Nicoleta Răduță: Și eu la fel sunt de părere.
Ionuț Șerban: Este adevărat, ca să interveniți într-o procedură de executare trebuie să justificați un interes. Nu trebuie să fie scadentă creanța ca să vi se încuviințeze cerea de executare de intervenție, dar ca să participați la distribuire trebuie să aveți creanță certă, lichidă și exigibilă.
Participant: Aceea este ipoteza ușoară. Eu v-am dat ipoteza mai grea. Am ipotecă, nu am declarat scadent anticipat creditul, m-am înscris. Totuși, instanța…
Ionuț Șerban: Nu este exigibilă.
Participant: Dacă constată în mod definitiv instanța, se comunică tuturor, pot fi repuse în discuție în momentul distribuirii aceste aspecte ?
Ionuț Șerban: Sunt două discuții aici sau două paliere. Pe de o parte, ați intervenit pentru că aveți creanță certă, lichidă, chiar dacă nu este exigibilă, pentru că justificați un interes…
Participant: Eu am zis că este exigibilă.
Ionuț Șerban: Dacă ați zis că este exigibilă și v-a fost încuviințată de instanță printr-o hotărâre care a rămas definitivă că nu a fost atacată, da, participați, chiar dacă este o greșeală de judecată.
Participant: Nu a contestat-o nimeni, s-a comunicat tuturor părților, debitorului și creditorilor…
Ionuț Șerban: Am mai văzut hotărâri în care sunt erori de judecată, sunt titluri executorii și se pun în executare.
Participant: Asta este o interpretare.
Ionuț Șerban: Evident, dacă nu ai căi extraordinare de reformare.
Participant: Am înțeles. Mulțumesc mult.
Ofelia Dobra: Scuzați-mă, nu înțeleg. La momentul întocmirii proiectului de distribuire, dumneavoastră veniți și precizați executorului că nu aveți condiția de exigibilitate îndeplinită?
Participant: Evident că eu nu precizez nimic.
Ofelia Dobra: Am înțeles. Mulțumesc frumos.
Participant: Era ipotetic.
Nicoleta Răduță: Dacă nu mai sunt discuții cu privire la acest subiect, aș trece la următorul care este legat cumva de ceea ce ați spus mai devreme.
Ofelia Dobra: Suntem cu o întârziere de cinci minute peste timpul dumneavoastră, inclusiv cu pauze.
Nicoleta Răduță: Atunci măcar doar să dau citire unei hotărâri care mi-a plăcut tare mult. Nu vreau să dezbat. Este un subiect intens dezbătut, între depunerea unei cereri de intervenție și depunerea titlului în vederea participării la distribuire. Am o soluție recentă a Judecătoriei sectorului 5. O să mă rezum doar la a citi un picuț din ea. Într-un mod unic, instanța a soluționat o diferență între aceste două proceduri și nu știu cum să pun mai multe ghilimele în jurul acestei formulări. Instanța a reținut în felul următor: în vederea participării la distribuire, depunerea titlului de creanță, fără formularea unei cereri de intervenție, dă dreptul creditorului la a participa la distribuirea sumelor cu respectarea rangului de preferință. Continuând instanța cu evidențierea diferenței dintre cele două proceduri, și asta mi s-a părut, am zis de la început, unică: Dacă un creditor își dorește un rol activ prin care să urmărească îndeaproape executarea silită, identificând bunuri urmăribile și formulând cereri de efectuare a unor acte de executare silită, atunci el va trebui să formuleze cerere de intervenție. Însă, în vederea participării la distribuire este necesară doar depunerea titlului de creanță. Nu vreau să ocup foarte mult timp asta. Este, din păcate, practică majoritară. Nu sunt de acord cu ea. Nu sunt de acord cu ea pentru că mi se pare, în primul rând, că se încalcă drepturile celorlalți creditori. Apoi, nu se realizează în control prealabil de legalitate de către o instanță de executare și, nu mă întorc la discuțiile ce au fost în privința încuviințării executării silite câte vreme ea a fost dată în competența executorului judecătoresc, deciziile Curții Constituționale și așa mai departe. În privința acestor titluri depuse pentru participare la distribuire, nu avem un control din partea niciunei instanțe pentru că nu are nicio cerere de intervenție, nicio cerere de executare silită. Practic, sunt depuse aceste titluri de creanțe, executorul ar trebui să le înscrie la distribuire, să vireze sumele respective, executorul judecătoresc despre care am stabilit din 2015 că nu are competența de a se pronunța cu privire la caracterul de titlu executoriu al unui înscris sau cu privire la creanța certă, lichidă și exigibilă, și să fie și satisfăcute de îndată aceste creanțe. Opinia mea este că nu este posibilă depunerea unei cereri de participare la distribuire a sumelor în absența unei cereri de intervenție. Motivele sunt multiple, dar, din păcate, practica judiciară opus doctrinei, aș zice, dar majoritară, din ce-am văzut eu este…
Participant: E un dezavantaj, din ce-am văzut eu, dacă te înscrii direct la distribuire s-ar putea ca executorul să nu-și mai ia onorariul.
Ofelia Dobra: Nu cred că ne limităm întrutotul la onorariului executorului judecătoresc. E adevărat, asistăm la o fracție între doctrină și practica judecătorească, sunt de acord cu dumneavoastră. În schimb, pornesc de la o premisă: proiectul de distribuire este act de executare. Sigur, ca orice alt act de executare, poate fi supus controlului de legalitate pe calea contestației la executare. Ori, conduita participantului la distribuire, chiar dacă nu întrunește calitatea de creditor intervenient, are loc, se efectuează de către instanța de executare, cu consecința, să nu uităm, a suspendării de drept. Nu se produce, legiuitorul a avut în vedere să aibă loc o înghețare a situației până când are loc control de legalitate al instanței de executare. În schimb, pot avea situația, iată, a creditorului ipotecar, care probabil că a sperat ca debitorul raportului său să-și onoreze obligațiile față de alți creditori până în ultimul moment și se află în ipoteza în care a fost vândut imobilul, este înștiințat să participe la distribuire. De multe ori nici nu are timpul fizic. Ori, atunci, rațiunea este de a-și proteja drepturile sale. Protejarea drepturilor sale este dublată categoric de posibilitatea de a fi exercitat control de legalitate asupra proiectului de distribuire.
Nicoleta Raduță: Eu mă refeream în situația asta de procedura așa-zisă alternativă, prevăzută la art. 869 și art. 870 Cod procedură civilă, în privința creditorilor care dețin orice drept de preferință. Ei își întemeiază participarea la distribuire pe art. 867 Cod procedură civilă. Nu este menționat în cadrul procedurii de distribuire a sumelor. Cumva participă ex lege la distribuire, la fel ca declararea creanțelor statului. Au în regim aparte. Avem în vedere situația, chiar discutam cu colegii mei, a unui creditor chirografar, care se poate, e doar o ipoteză, se poate afla în situația de formula o cerere de intervenție tardivă, dar decât formuleze o cerere de intervenție tardivă poate mai bine nu mai face cerere de intervenție și face o cerere de depunere a creanței în vederea participării la distribuire și atunci va beneficia, nu va mai suporta riscul de a-i fi luată egalitatea cu creditării chirografari, ci va participa potrivit rangului creanței sale. Cred că astfel de tratamente discriminatorii între creditori în niciun caz nu au fost revăzut de legiuitor și nici nu ar trebui să fie permise.
Participant: Sau începe o nouă executare și le conexează.
Nicoleta Răduță: Da, dar ce este mai simplu? Mai simplu este să depun titlul de creanță și să aștept să primesc suma.
Participant: Ok, aștepți să vezi dacă se vinde, dacă se vinde faci oricum intervenția și în timpul acela, până la urmă, este adevărat ce ziceți dumneavoastră, nu poți să participi și într-o procedură și în cealaltă, dar mai este o condiție, cineva să sesizeze acest aspect și să conteste.
Nicoleta Răduță: Da, cam asta ar fi. Îmi pare rău că am depășit un pic timpul.
Ofelia Dobra: Nu este nicio problemă. Colegul de panel a fost drăguț și …
Ionuț Șerban: a cedat…
Ofelia Dobra: 13:20, 20 de minute, succes, cu mare interes vă ascultăm.
Ionuț Șerban: Mi-am propus o abordare, cumva mai avocățească, mi-am propus o temă mai avocățească și nu neapărat o temă care să aibă prea multă legătură cu executarea silită, din mai multe motive: pe de o parte pentru că aș vrea să fie și o temă care să abordeze o chestiune un pic ieșită din tiparul chestiunilor care sunt abordate la conferința de executare silită, deci să adaug un element de culoare, iar pe de altă parte, recunosc că sunt cumva în inferioritate față de marea masă a executorilor judecătorești pe care îi văd în sală și nu vreau să fiu bombardat cu întrebări la care să nu mă pricep să răspund și atunci duc cumva dezbaterea pe terenul meu, pe terenul avocatului care se confruntă și cu alte probleme decât se confruntă executorii judecătorești. Recunosc am fost în diverse discuții cu mai mulți executori pe care îi cunosc și cu care am relații profesionale și sunt de multe ori pus în dificultate pentru că îmi este imposibil să realizez eu, ca reprezentant al creditorului, debitorului implicat într-o procedură de executare silită, care sunt toate problemele practice cu care se confruntă un executor judecătoresc și am văzut că sunt foarte multe și vedeți și din întrebările care se pun în sală, că sunt extrem de multe situații care apar în practică, care nu au o reglementare legislativă și care au soluții diferite din partea instanțelor investite într-un fel sau altul să soluționeze aceste chestiuni. Tema pe care mi-am propus-o eu a fost executarea silită, Cenușăreasa procedurilor de recuperare a creanțelor, încercând cumva să aduc în dezbatere poziția procedurii de executare silită raportată la alte proceduri de recuperare a creanțelor, procedura insolvenței pe care o va trata doamna Dobra sau procedura de executare a unor creanțe fiscale, care să vină cumva în concurs cu o procedură de executare silită. Aceasta este tema pe care îmi propun să o abordez. Evident, nu este o abordare exhaustivă, este o problematică practică, cumva un soi de șablon, patern care apare în procedurile de executare silită, pornite în baza unui titlu de creanță reprezentat de o decizie de impunere, în fine, un titlu de creanță fiscală. Situația cu care te confrunți ca debitorul, evident, pentru că marea majoritate a celor care ne ascultă sunt de partea privată într-o procedură de executare silită pornită de organele fiscale, dificultatea cu care te confrunți în momentul în care există o decizie de impunere, există un titlu de creanță fiscală, este suspendarea și să încerci cumva să îți valorifici drepturile într-o judecată pe fond înainte de a ajunge la executarea silită, înainte de a fi executat silit pentru creanța fiscală. Evident, mijloacele procedurale pentru a încerca blocarea executării silite pe un titlu de creanță fiscală sunt două: mergi în contencios administrativ și încerci să obții suspendarea executării titlului de creanță fiscală, art. 14 sau 15 din Legea Contenciosului Administrativ, art. 14 dacă ai formulat plângerea, dacă ai formulat contestația administrativă până la momentul la care se soluționează contestația administrativă, art. 15 dacă ești deja în fața instanței și încerci să obții suspendarea executării deciziei fiscale sau contestația la executare, cea care poate fi formulată după momentul la care titlu de creanță fiscală devine titlu executoriu. De regulă, în practică, suspendarea titlului de creanță fiscală, a deciziei de impunere, este cea care se judecă prima într-o procedură de executare fiscală. De ce? Pentru că după emiterea deciziei fiscale este un termen legal în care debitorul fiscal poate să facă plata de bună voie, primind decizia de impunere, în caz contrar, după trecerea unor termene legale, titlul de creanță devine titlu executoriu, iar curge un termen pentru plata benevolă, după care se poate trece la procedură de executare silită. În practică asta înseamnă cam 3 săptămâni, o lună cel puțin până la momentul la care se trece la procedură de executare silită pe decizia fiscală. Intervalul acesta este suficient să am o soluție, mai ales dacă mă grăbesc, să am o soluție pe o cerere de suspendare a deciziei de impunere a titlului de creanță fiscală. Formulez la scurt timp după comunicarea deciziei contestația administrativă, pot să investesc instanța cu cerere de suspendare a deciziei de impunere și pot să sper că primesc un termen scurt și să obțin și o soluție de suspendare a deciziei de impunere. După acest moment intervine jocul suspendărilor și al executării, de fapt jocul suspendărilor pentru că suspendarea deciziei de impunere poate să aibă consecințe asupra unei cereri de suspendare a executării silite, dacă întretimp a pornit procedura de executare silită. Și în practică asta ridică probleme procedurale. Am decizie de impunere suspendată de instanța contencios administrativ, pe art. 14 din Legea Contenciosului este cazul tipic. Suspendarea se pronunță până la judecata în fond a cererii de anulare a actului fiscal. Întretimp s-au pornit formele de executare silită, există o executare silită pornită și eventual și măsuri de sechestru sau de poprire instituite, am și cerere de suspendare a executării silite. Se pune problema care sunt efectele suspendării obținute în Contencios Administrativ față de cererea de suspendare, care a fost formulată odată cu contestația la executare. Este lipsită de interes o cerere de suspendare în contestația la executare? Există o putere de lucru judecat, evident pozitivă, a hotărârii pronunțate în Contencios Administrativ față de cererea de suspendare formulată în cadrul contestației la executare? Problema interesului mie mi se pare că analiza trebuie să se facă de la caz la caz. Dacă cererea de suspendare a executării silite vizează o suspendare până la soluționarea definitivă a contestației la executare și aici ajung cu dezbaterea la o chestiune care a mai tot fost tratată, cel puțin la conferințele la care eu am participat de executare silită, până unde se întinde suspendarea executării silite pe art. 719 din Codul de Procedură Civilă, până la judecata în primă instanță sau până la judecata definitivă a contestației la executare? Dacă interpretarea este că până la soluționarea definitivă a contestației la executare, da, pare să aibă interes să insist în suspendarea executării silite, chiar dacă am suspendarea deciziei de impunere pentru că perioada ar fi mai lungă. Dacă suspendarea se obține până la soluționarea în primă instanță a contestației la executare atunci pare că nu mai are interes să ma judec într-o cerere de suspendare a executării silite. Cred că analiza trebuie făcută de la caz la caz și în funcție de situația concretă în care se află debitorul supus procedurii de executare silită. Este hotărârea pronunțată în Contencios Administrativ, are putere de lucru judecat în cererea de suspendare formulată în cadrul contestației la executare? Evident este vorba de o putere de lucru judecat pozitivă, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în niciun caz negativ pentru că nu este identitate măcar de obiect între cele două cereri de suspendare. Adică ce a dezlegat instanța de contencios atunci când a dispus suspendarea actului administrativ, cazul temeinic justificat, se impune față de ce va judeca instanța investită cu contestația la executare și cu cererea de suspendare, atunci când va analiza dacă există caz temeinic justificat și mai ales dacă există pagubă iminentă pentru a dispune suspendarea executării silite. Mie mi se pare că da, este putere de lucru judecat pozitiv sau efectul pozitiv al lucrului judecat, cel puțin pe aspectul pagubei iminente. Știu, mi se va replica, suntem într-o procedură de suspendare, ceea ce dispune instanța într-o astfel de procedură nu prejudecă fondul și atunci nu mă pot prevala de puterea de lucru judecat. Dar mie mi se pare că este o dezlegare pe o anumită situație de fapt care a primit o calificare în drept și ar trebui ca judecătorul care va judeca ulterior o incidență a unui caz temeinic justificat și mai ales a unei pagube iminente să țină seama de ce a dezlegat judecătorul care a apreciat deja că există un prejudiciu iminent. O altă chestiune care este interesantă, încă o dată, este o abordare juridică, mai ales pentru uzul dezbaterii juridice și nu neapărat cu pretenția de a exprima adevărul, nu sunt judecător și nu sunt nici măcar executor judecătoresc ca să am pretenția că exprim adevărul, dar expun teorii pe care eu le-am aplicat și în unele spețe cu succes și care pot suscita dezbateri juridice. Problema este: Ce se întâmplă? Care este efectul deciziei de suspendare a hotărârii judecătorești de suspendare a titlului de creanță, deci a deciziei de impunere fiscală asupra actelor de executare silită care au fost luate înainte de obținerea suspendării? Dacă obțin suspendarea executării silite, am prevedere expresă în Codul de Procedură Civilă, care-mi spune: Actele de executare anterioare momentului suspendării rămân în ființă, nu mai pot să iau acte de executare ulterior momentului suspendării, dar asta este pe procedura de executare silită, este efectul hotărârii de admitere a cererii de suspendare a executării silite. Dar în cazul în care se admite cererea de suspendare a efectelor actului administrativ a deciziei de impunere care este pusă în executare, sunt aceleași efecte ca în cazul procedurii de executare silită? Cred că sunt argumente să susțin că actele anterioare momentului suspendării ar trebui desființate. Trei argumente: 1. procedura suspendării efectelor actului titlului de creanță este o procedură care presupune o analiză în fața unei instanțe de fond, a unei instanțe care verifică înainte să se pronunțe asupra legalității actului administrativ, asupra deciziei de impunere, verifică dacă acel act este, poate fi sau executarea pornită în baza acelui act poate fi dusă la bun sfârșit. Verificarea pe care o face pe art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ presupune două aspecte: pe lângă prejudiciul iminent, presupune existența unui caz temeinic justificat. Cazul temeinic justificat înseamnă o vădită nelegalitate a actului care este pus în executare. În afară de prejudiciul iminent, constată că este un act care este vădit nelegal într-o procedură în care pipăie fondul, dar doar pipăind fondul constată că este un act nelegal. Și această verificare o conduce la paralizarea efectelor actului respectiv până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului administrativ. Pot să pun în executare sau pot să mă prevalez de efectele pe care le-a produs un act care este constatat de instanță ca fiind vădit nelegal, de vreme ce a dispus suspendarea acelui act, mă pot prevala de actele de executare silită sau pot subzista actele de executare silită, luate chiar anterior suspendării, în baza unui act constatat vădit nelegal, asta este o chestiune. A doua chestiune, analiza asupra efectelor actului suspendat se face în planul dreptului material, și nu al dreptului procesual. Analiza în planul dreptului procesual o face instanța care este investită cu o cerere de suspendare a executării silite, instanța de contencios administrativ nu verifică în plan procesual actele de executare, ea face o verificare a legalității văditei legalități sau nelegalități a actului respectiv, în planul dreptului material. Este o prevedere în art. 278 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală, care susține teza pe care o propun. În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, vorbește de suspendarea executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii 554/2004, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia, a suspendării, și obligațiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală. O interpretare literală, toate efectele actului administrativ, fără să distingă după cum efectele s-au produs înainte sau după momentul suspendării executării. O a doua interpretare gramaticală, obligațiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală, cu alte cuvinte acele obligații fiscale care rezultă din actul respectiv nu există, juridic. Dacă aceste obligații nu există, înseamnă că toate măsurile de executare care au fost luate în baza unui titlu de creanță, pentru că discutăm despre efectele titlului de creanță aici, și nu ale titlului executoriu dintr-o procedură de executare silită, toate efectele acelui titlu de creanță sunt inexistente juridic, și atunci se pune problema supraviețuirii măsurilor de executare care au fost luate în baza acelui titlu executoriu, în baza acelui titlu de creanță ce a devenit, ulterior, titlu executoriu. Sunt argumente care susțin teza pe care o propun, nu am pretenția că este o teză care să reziste în fața instanțelor de judecată, am invocat-o cu succes în fața unor instanțe, n-am deocamdată și practică nefavorabilă, în dosarul în care am experiență personală am primit validarea instanței într-o cerere, în procedura de contestație la executare, după ce am obținut suspendarea executării titlului de creanță, fiind investită instanța de executare cu o contestație la executare, am invocat cu succes lipsa de obiect a contestației la executare pentru că măsurile de executare silită pe care le contestam nu mai sunt în ființă și atunci nu mai subzistă intersul sau obiectul acelui dosar de contestație la executare. O altă problemă, dar nu știu dacă îmi mai permite timpul, …. mai avem? O altă problemă legată tot de executarea pornită în baza unui titlu de creanță fiscală este cea a termenului până la care subzistă suspendarea primită pe art. 14 din Legea contenciosului. După ce ai obținut suspendarea în instanță a titlului de creanță fiscală, art. 14 din Legea contenciosului spune că ai 60 de zile să formulezi acțiunea de fond, în caz contrar măsura suspendării încetează de drept, în schimb art. 278 din Codul de Procedură Fiscală, te obligă ca într-un termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației administrative să formulezi cererea de fond în contencios-administrativ pentru a nu pierde suspendarea. În practică s-a pus problema mai ales în procedura de executare fiscală și nu în procedura de drept comun a contenciosului administrativ, unde lucrurile sunt relativ simple, termenul de 60 de zile curge de la momentul la care se soluționează plângerea prealabilă. Dacă plângerea prealabilă nu se soluționează în 30 de zile, lipsa răspunsului este considerat refuz implicit de soluționare a plângerii prealabile, atunci curge termenul de a sesiza instanța de judecată, termenul de 60 de zile pentru a nu pierde suspendarea, curge de la expirarea termenului de 30 de zile. În contencios fiscal sunt două termene și de aici vine și dificultatea. Organul fiscal trebuie să răspundă contestației administrative în termen de 45 de zile. Pe de altă parte, este o prevedere art. 281, care spune că dacă nu se soluționează contestația administrativă în termen de 6 luni, particularul poate să se adreseze instanței atacând decizia de impunere, actul administrativ fiscal. Problema este care este relevanța termenului de 45 de zile și este dureros în practică sau efectele ar putea sa fie dureroase în practică pentru că, dacă ai pierdut termenul de 60 de zile de a sesiza instanța de fond, cum spuneam mai devreme, pierzi suspendarea. Interpretarea pe care au dat-o și instanțele și am văzut-o și majoritar în doctrină, cu câteva excepții singulare, este că termenul de 45 de zile este termen de recomandare, termenul care atrage decăderea din dreptul de a soluționa contestația de cădere aplicată a organului fiscal este termenul de 6 luni. Prin urmare, ai două ipoteze: ori se soluționează contestația administrativă în interiorul termenului de 6 luni și atunci ai 60 de zile să sesizezi instanța de fond, ori au trecut cele 6 luni, nu ai primit un răspuns la contestația administrativă și ai termenul de 60 de zile pentru a sesiza instanța, pentru a nu pierde suspendarea executării actului administrativ. Cam astea sunt subiectele pe care mi le-am propus să le tratez, aștept întrebări. Sper să nu aveți.
Ofelia Dobra: Vă mulțumesc frumos pentru această expunere și cred că a fost una foarte utilă, mai ales că mă uit în acest moment către colegii executori judecătorești, către colegii avocați, care toți, să zic așa, suntem în sfera liber profesioniștilor și care suntem asaltați de titluri de creanțe fiscale, care parcă nu se mai opresc și mulți dintre noi am ales sau vom alege calea contestării acestor obligații impuse de nici noi nu mai știm cum și din ce parte, sau pe ce temei legal sau pe care lege, când în vigoare și așa mai departe. Revenind în schimb la tema generală sau să zic așa, referindu-mă în continuare la creditorul de drept privat, la suspendarea executării silite derulate prin intermediul executorului judecătoresc, asta ca să complinim, să zic așa, tema dezbaterii: Executarea silită, dacă doriți …
Ionuț Șerban: Am văzut în timp ce vorbeam mai devreme, am văzut câteva mișcări din cap dezaprobative la diverse susțineri, precum actele cu privire la care eu discutam dacă supraviețuiesc sau dacă nu supraviețuiesc suspendării titlului de creanță sunt actele care de regulă sunt luate de către executorul fiscal. Ar trebui să profit, raportat la ce spunea doamna Dobra, o susținere de genul acesta, dacă suntem confruntați cu o executare fiscală pentru că, știu ca executor nu vrei să îți vezi actele puse sub semnul întrebării sau existența actelor măsurilor de executare silită, dar în cazul acesta sunt măsuri de executare fiscală și ar putea să suscite interes.
Ofelia Dobra: De-a lungul timpului, pe fondul celorlalte dezbateri, discuția a fost purtată în jurul dispozițiilor art. 701 alin. (3) Cod Procedură Civilă, art. 701 alin. (3) care dispune destul de clar zicem noi, executorii judecătorești, pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care, prin lege sau prin hotărâre judecătorească, să dispună altfel. Pornind de la această premisă legislativă, întrebarea pe care am avut-o de-a lungul timpului atât din partea părților, cât și a colegilor în cadrul dezbaterilor, a fost următoarea: Debitorul poate dispune de sumele din contul poprit pe perioada suspendării în absența unei dispoziții a instanței de executare care a dispus și suspendarea provizorie?
Nicoleta Răduță: Eu știu că nu.
Ofelia Dobra: Aceasta a fost o chestiune și aici sunt de acord cu răspunsul colegei, în sensul că au fost atâtea opinii exprimate încât am simțit nevoia să reiterez această întrebare.
Ionuț Șerban: Executorul judecătoresc zice evident nu. Avocatul zice, depinde.
Ofelia Dobra: Minunat.
Participant: Majoritatea contestațiilor au cam fost câștigate de către debitor pe tema aceasta, cel puțin din experiența mea. Așa că rămâne, deși nu îmi convine… ,
Ofelia Dobra: Evităm să vă dăm cuvântul.
Ionuț Șerban: Pentru că nu mai este mult până în aprilie, este făcută sesizarea de către Curtea de Apel Brașov către Înalta Curte și are termen, parcă pe 16 aprilie, exact problema de drept pe care ați evocat-o dumneavoastră, cel mai probabil va fi soluționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recurs în interesul legii, repet. Și atunci cred că putem trece la tema următoare.
Ofelia Dobra: Putem trece la tema următoare. Mulțumim frumos, domnule profesor, pentru intervenție.
Alt participant: Mai am și eu o întrebare.
Ofelia Dobra: Vă rog.
Alt participant: Vorbeați mai devreme despre o contestație la executare și de invocarea cu succes a unei excepții a lipsei de obiect, nu sunt convins că am înțeles pe deplin cursul procesului și dacă s-ar putea cronologia, dacă s-a făcut contestație fiscală, cerere de suspendare în același timp cu contestație la executare…
Ionuț Șerban: Premisa este următoarea: suspendarea executării titlului de creanță, suspendarea executării deciziei de impunere, contestație la executare împotriva măsurilor de executare luate în baza acelei decizii de impunere, care a devenit între timp titlu executoriu. În fiscal devine titlu executoriu prin simpla curgere la împlinirea termenului. S-a împlinit termenul, măsuri de executare silită, evident contestație la executare împotriva măsurilor de executare silită. În soluționarea contestației la executare, excepția lipsei de obiect sau lipsei de interes depinde cât de purist ești ca jurist. Eu am invocat excepția lipsei de obiect pentru că asta mi se pare că este situația din speța mea, care sigur, pe soluția instanței respinge cererea pentru că admite excepția lipsei de obiect, nu pare să aibă vreo relevanță. Dar motivarea instanței, dispozitivul de ce a admis excepția lipsei de obiect, pentru că acele măsuri de executare silită nu mai sunt în ființă, ca efect al suspendării deciziei de impunere a titlului de creanță este cea care importanță, relevanță pentru debitorul executat silit.
Participant: Înțeleg că între momentul depunerii contestației la executare și momentul primului termen de judecată intervenise suspendarea actului administrativ. Intervenise cumva și soluția instanței pe fond?
Ionuț Șerban: Nu, pentru că din momentul în care s-a pronunțat instanta de fond, deja știi dacă mai există suspendare sau nu mai există suspendare, suspendarea este până la soluționarea în primă instanță în fond, oricum în funcție de soluția în primă instanță, este posibil ca actul să fie desființat și atunci intrăm în alte discuții.
Participant: Vă mulțumesc.
Ofelia Dobra: Vă rog. Se poate un microfon și aici?
Alt participant: Întrebarea se adresează tot domnului avocat, o contestație la executare, o suspendare de natură administrativă cu o scrisoare de garanție bancară, judecata durează de vreo 6-7 ani, întrebarea mea este: În cazul în care se respinge contestația la executare, apreciați că organul fiscal este îndreptățit la dobânzi și penalități? Recunosc că am cercetat și am constatat o practică neunitară.
Ionuț Șerban: Așa este, pentru că dispoziția expresă este doar pe suspendarea judecătorească. Este o prevedere care spune că nu vor curge penalități și nu vor putea fi percepute, iar titlurile de creanță fiscală accesporii titlului de creanță principal, care este suspendat, sunt suspendate la rândul lor și nu pot fi puse în executare. Interpretarea mea, dar mărturisesc că trebuie să fac o analiză pe text, este că da, ar trebui să nu curgă penalități, nici în cazul în care suspendarea este dispusă pe cale administrativă, adică chiar de către creditorul care ar avea interesul să continue executarea. Pentru că atunci când se depune o scrisoare de garanție sau când se depune o altă garanție pe care …, sunt mai multe forme sau mai multe posibilități de a obține suspendarea executării în fața organului fiscal, scrisoare de garanție sau este acordată o înlesnire la plată, inclusiv o amânare la plata creanței fiscale, atunci când face analiza și dispune suspendarea este mai degrabă o analiză de legalitate, dar este și o analiză de oportunitate. Prin urmare, dacă dispune ar trebui să aibă în vedere și faptul că, îi vor fi afectate cumva drepturile, nu vor mai curge penalități și dobânzi. Eu spre soluția asta înclin, dar mărturisesc că nu am făcut o analiză pe text.
Participant: Mai ales că această scrisoare de garanție bancară, pe care am depus-o încă din 2013, o reînnoim anual. Din punctul meu de vedere, această suspendare care se dă anual, este analizată ori de câte ori noi depunem această scrisoare garanție bancară. Vă mulțumesc foarte mult pentru răspuns.
Ofelia Dobra: Mai sunt întrebări? Vă rog.
Alt participant: O combinație între executare fiscală și ANRP, în care s-a obținut anularea actelor de executare și împărțirea sumei, suma, trei debitori erau urmăriți pe aceeași sumă, cu toate că inițial creanța fusese împărțită la trei. S-a obținut anularea actelor de executare, emise de ANAF din 2013 până în 2016, în data de 2016 ANAF-ul practic a pierdut procesul, s-au anulat actele și s-a dispus urmărirea debitorilor pe o treime din sumă. Au refăcut actele de executare în 2017, cu o nouă decizie de impunere pe suma respectivă, sumă plătită în termenul de 15 zile, și anul acesta ANAF-ul percepe dobânzi și penalizări la suma aceea din 2013 până în prezent.
Ionuț Șerban: Decizia de impunere din 2017 menționează ceva din sumele din urmă?
Participant: Nu, menționează doar suma pe care a stabilit-o instanța în 2016.
Ionuț Șerban: Actul care se pune în executare este decizia de impunere, din ce înțeleg.
Participant: Da.
Ionuț Șerban: Iar decizia de impunere stabilește o creanță fiscală, dacă este purtătoare de accesorii, este purtătoare de accesorii de la momentul la care acea creanța fiscală devine exigibilă și pe viitor.
Participant: Cred că după părerea lor a devenit exigibilă în 2013, dar dată de instanță în 2016.
Ionuț Șerban: Mie mi se pare că nu pot să ceri evident pentru o creanță care…, important este ce se pune în executare silită, dacă se pune acea decizie de impunere…
Participant: Se pune în executare silită. În decizia de impunere este trecută o dobândă de 709 lei cu o penalizare de 7000 și ceva de lei percepută în perioada 2013-2017.
Ionuț Șerban: Am înțeles. Faceți acțiune în contencios împotriva lor, nu mi se pare că este o problemă de executare silită aici, este o problemă de fondul creanței…
Participant: În anul 2016 când s-a aflat despre această executare silită, nu era specificată nicăieri creanța, dobânda și penalizările. Era specificat doar principalul care trebuia recuperat.
Ionuț Șerban: Un răspuns diplomat, trebuie să văd dosarul.
Participant: Mulțumim.
Alt participant: Dacă îmi permiteți, dacă apreciați că nu are legătură cu tema, vă rog să îmi spuneți. În legătură cu creanțele fiscale. Multe dintre ele iau naștere ca urmare al unui control al Curții de Conturi. Ne aflăm în fața instanței, iar unitățile administrativ teritoriale, prin Departamentul Fiscal se apără cu umbrela aceasta a deciziei Curții de Conturi. În opinia mea, procedural este să invocăm o excepție de nelegalitate a deciziei Curții de Conturi. Și deschidem, să spunem așa, un dosar al incertitudinii. Curtea de Conturi spune, eu am sesizat, practic, este o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe cale de consecință eu am luat o decizie în vederea recuperării ei. Ce soluții vedeți în acest caz? Am verificat, de asemenea, practica din țară, mulți s-au pronunțat în sensul că nu poți să anulezi acea decizie de impunere dacă nu s-a anulat în prealabil și decizia Curții de Conturi. Recunosc am întâlnit doar două spețe în care s-a admis excepția de nelegalitate a deciziei Curții de Conturi pentru că în realitate decizia Curții de Conturi nu a constatat decât lipsa creanței. Noi discutăm, pe calea contestației la actul administrativ fiscal, și de cel care se face vinovat de prejudiciu și de legătura de cauzalitate dintre titularul faptei ilicite și prejudiciu.
Ionuț Șerban: Sunt multe probleme care se pun în practică cu deciziile Curții de Conturi, poate face obiectul unei dezbateri întregi subiectul acesta. Așa este, pe de o parte, de multe ori deciziile Curții de Conturi vizează sau afectează, în mod direct, alte persoane decât cele care au făcut obiectul verificării Curții de Conturi, și aici problema este dacă autoritatea care a fost verificată nu atacă decizia Curții de Conturi, atunci ce se întâmplă, pentru că particularul sau persoana fizică, eventual angajatul acelei autorități este cel care este afectat, are vreun instrument de a ataca decizia Curții de Conturi, practica este că este inadmisibilă o cerere de contestare a deciziei Curții de Conturi de către persoana respectivă, dacă nu este instituția, mai mult chiar dacă instituția atacă decizia Curții de Conturi, iar persoana face cerere de intervenție în dosarul de contencios administrativ și i se respinge cererea de intervenție ca lipsită de …, de fapt i se respinge ca inadmisibilă o cerere de intervenție, fie ea principală sau accesorie. Dacă este principală, lucrurile mi se par mai evidente pentru că trebuie să pretinzi un drept, trebuie să fi parcurs o procedură prealabilă tu împotriva autorității și atunci lucrurile sunt cumva mai complicate pentru tine ca particular. O cerere de intervenție accesorie, deși pare că ar trebui să fie admisibilă, pentru că tu susții partea care ar trebui…, ale cărei interese sunt cumva comune până la un anumit punct, mi se pare un pic stranie soluția, practic care s-a cristalizat cumva. Asta este o chestiune. Revenind la întrebarea dumneavoastră, dacă trebuie atacat pe calea unei excepții la nelegalitate sau nu, aș zice și aici, de la caz la caz, nu vreau să fiu acuzat că încerc să evit răspunsul la întrebare, dar trebuie văzut pe situația specifică dosarului respectiv. Este posibil ca, atacând pe calea excepției de nelegalitate, este o pistă care pare să fie perdantă în dosarul respectiv, pentru că dacă ai pierdut pe excepția de nelegalitate, atunci să nu te aștepți la o soluție favorabilă pe fond. Acolo se tranșează litigiul, pe excepția de nelegalitate. Ce aș face eu și am făcut-o în dosare, este să spun că acea decizie a Curții de Conturi nu îmi este opozabilă, este un act administrativ care nu mă privește, nu am formulat apărări în fața Curții de Conturi, nu mi-am susținut punctul de vedere, este o probă ca toate celelalte probe. Dacă o hotărâre judecătorească pronunțată într-un dosar în care nu am fost parte, nu are putere de lucru judecat în ceea ce mă privește și pot să fac probe împotriva unei hotărâri judecătorești, pot să fac probe și împotriva unui act administrativ care este emis de Curtea de Conturi. Și aș administra probatoriul în fața instanței care este investită cu fondul acelui litigiu, aș evita să merg, încă o dată, depinde de circumstanțele speței, să merg în contencios administrativ, de ce? Pentru că în contencios administrativ se verifică, de cele mai multe ori, legalitatea actului fără ca instanța de contencios să facă analiza de oportunitate. Spune, eu mă opresc la legalitate, oportunitatea este apanajul autorității, nu pot să intervin acolo. Și atunci pe chestiunile astea pare mai preferabil să te judeci în fața instanței de fond și să administrezi probe chiar împotriva deciziei Curții de Conturi și să nu mergi pe calea excepției de nelegalitate.
Participant: Vă mulțumesc frumos.
Ofelia Dobra: Mulțumim, mai sunt întrebări? Mulțumim, domnule avocat, am simțit nuanța unei pledoarii în expunerea dumneavoastră. Mai departe am să vă rog să preluați dumneavoastră misiunea de moderator, dat fiind faptul că începe timpul meu ca speaker, cu acordul dumneavoastră și dacă îmi dați cuvântul…
Ionuț Șerban: Da știu că este o temă pe care mi-aș și fi dorit să o tratez, de fapt nu neapărat această temă, dar o chestiune legată de interferența dintre executare silită și procedurile colective de recuperare a creanțelor, fie vorba de insolvență, concordat, mandat ad-hoc pentru că ridică unele probleme în practică, le-am văzut și eu, dar doamna executor s-a aplecat asupra tematicii, o las pe dumneaei să expună, o să intervin dacă mi se pare că pot să aduc un plus de valoare.
Ofelia Dobra: Mulțumesc frumos. Am ales această temă pentru că, într-adevăr, executarea silită a început să interfereze cu alte materii, din ce în ce mai mult, așa cum am participat împreună și la expunerea efectuată de colegul meu Eugen Hurubă, iată că vom avea o nouă interferență cu insolvența persoanei fizice, dar voi debuta prin a mă referi la concordatul preventiv. Concordatul preventiv nu este o procedură pe care să o fi văzut larg uzitată din partea debitorilor pe rolul instanțelor sindice, în schimb este o procedură la care trebuie să fim extrem de atenți ca executori judecătorești pentru că acolo avem mai multe varietăți de suspendare, suspendare care impactează procedurile de executare silită. Și suspendarea care se poate produce, fie prin dispoziția judecătorului sindicsau de drept prin prevederae legislativă, trebuie analizată, în primul rând, pe două paliere temporale. O dată, avem în primă fază o suspendare provizorie a procedurilor de urmărire individuală, spune textul 25 din Legea 85/2014. Aici observăm că instanța este cea care dispune această suspendare provizorie, că efectele ei se întind până la momentul la care apare o hotărâre executorie, în fond, o hotărâre executorie prin care este omologat concordatul preventiv. Această suspendare provizorie dispusă de către judecătorul sindic, cred că impactează toate procedurile de executare silită care se desfășoară în ceea ce privește patrimoniul debitorului, pentru că textul, când discut de această suspendare provizorie practic nu a avut loc o notificare, o omologare a proiectului de concordat preventiv, ci a avut loc doar sesizarea tribunalului pentru procedura concordatului preventiv și notificarea creditorilor concordatari, astfel cum au fost declarați de către debitori, prin cererea de concordat preventiv. În schimb textul dispozițiilor art. 25, îmi arată categoric că are loc prin dispoziția de suspendare provizorie, are loc o suspendare a tuturor procedurilor de executare silite derulate asupra patrimoniului debitorului. Mergând mai departe, după omologarea proiectului de concordat, dispusă de către judecătorul sindic, ne putem afla în ipoteza în care intervine o suspendare de drept a procedurilor de executare silită. Numai că, de data aceasta, dispozițiile legislative sunt de cu totul de altă natură decât cele din cadrul art. 25, în sensul că efectele acestei suspendări de drept a procedurilor de executare silită impactează doar procedurile de executare silită care sunt derulate la cererea creditorilor care au aderat sau care au semnat proiectul de concordat. Și am să dau citire acestui text pentru a vi-l supune și atenției dumneavoastră, de la art. 29: de la data comunicării hotărârii de omologare a concordatului preventiv se suspendă de drept urmăririle individuale ale creditorilor, semnatari asupra debitorului și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului. Am introdus termenul: creditorii semnatari asupra debitorului. Firește, pot fi plasat ca executor judecătoresc care instrumentez o procedură de executare silită, să am ca și creditor urmăritor o altă persoană decât una dintre cele care au semnat sau care sunt părți în procedura de concordat, zic părți în procedura de concordat pentru că și omologarea are loc în anumite condiții, 75% din creanță, să fie votat acest proiect de concordat de către creditorii care dețin minim 75% din valoarea creanțelor necontestate. Trecem peste acest aspect. Nu, sunt în situația în care am creditor urmăritor o persoană care nu a aderat, nu a semnat, nu are nicio calitate în procedura de concordat. Din perspectiva dispozițiilor art. 29 apreciez că în acel moment nu intervine o suspendare de drept a procedurii de executare pe care o instrumentezi, ci pur și simplu aceasta poate fi continuată de către executorul judecătoresc. Firește, actele de executare ce sunt săvârșite asupra averii debitorului pot fi contestate, nu văd un pericol de prejudiciu, pentru că am în continuare menținut controlul de legalitate al instanței de executare, cu atât mai mult cu cât în procedura concordatului preventiv nu-mi apare o suspendare, nu se dispune o suspendare a acțiunilor judiciare, da, spre diferență de procedura insolvenței. În contextul în care debitorul ar promova o contestație la executare, eu opinez că instanța de executare ar putea continua judecata acesteia și ar putea efectua controlul de legalitate. Ce este mai interesant în procedura concordatului preventiv, pentru că iată avem suspendare care impactează toate procedurile, suspendare care nu mai impactează toate procedurile de executare silită, este interesant atunci când apare instituția creditorului care a obținut un titlu executoriu împotriva debitorului, în timpul derulării procedurii de concordat. Acest creditor are, să zic așa, o libertate excepțională față de toți ceilalți creditori care sunt părți ale procedurii de concordat, deoarece prin dispozițiile art. 32, legiuitorul îi lasă la alegere dacă aderă la procedura de concordat sau dacă alege să demareze o procedură de executare silită proprie, textul fiind, în opinia mea, destul de clar. Orice creditor care obține un titlu executoriu asupra debitorului în cursul procedurii poate formula cerere de aderare la concordat sau poate să-și recupereze creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege. Sigur, întrebarea care poate apărea este care lege? Legea 85/2014 sau dispozițiile Codului de Procedură Civilă? Recunosc un ușor subiectivism ca executor judecătoresc, ori zic eu cred că și în acest caz legiuitorul a vrut să se refere la procedura individuală de urmărire a debitorului, procedura stipulată prin Codul de Procedură Civilă, întrucât în celelalte cazuri, ale Legii 85, pe partea de concordat preventiv mi s-a arătat creditor notificat, concordat omologat, ori aici libertatea este una destul de largă și atunci zic că, în contextul în care suntem investiți cu o cerere de derulare a unei proceduri de executare de către un creditor care a obținut titlul executoriu în perioada de concordat preventiv, nu suntem ținuți de o suspendare de drept a procedurii sau de o suspendare provizorie, depinde pe ce palier temporal este situată procedura de concordat preventiv, ci pur și simplu putem demara și putem continua procedura de executare silită. Cam aceasta a fost despre concordatul preventiv, vom trece la partea de insolvență, o parte de tradiție, o parte cu care ne-am obișnuit să interferăm, noutatea dispozițiilor Legii 85/2006 a apărut în momentul în care legiuitorul a dispus și ce se întâmplă cu actele de executare efectuate până la deschiderea procedurii insolvenței sau cu sumele care au fost obținute din urmărirea bunurilor debitorului. De fapt, aș începe cu o altă poveste, o altă chestiune care de fapt impactează, ne-a impactat destul de mult timp pe noi ca executori judecătorești și chiar pe o încheiere de încuviițare, am văzut-o manifestându-se undeva și la sfârșitul anului trecut. În contextul în care sunt investit de către un creditor în contradictoriu cu un debitor aflat în insolvență, cu o cerere având ca obiect o obligație de a face și nu de a da o sumă de bani, sunt afectat sau nu sunt afectat de dispozițiile Legii 85/2014? Și răspunsul meu este același și al practicii majoritare, da, timid am observat în schimb soluții ale instanțelor judecătorești care resping încuviințarea motivat de faptul că debitorul este în insolvență. Sperăm că sunt lucruri tranșate și că nu vor mai apărea. Din perspectiva dispozițiilor art. 75 alin. (5), ne stipulează în sensul că în cazul bunurilor debitorului deja adjudecate sau al sumelor indisponibilizate prin proceduri de executare silită până la data deschiderii procedurii, organele de executare vor vira sumele corespunzătoare în contul prevăzut la art. 39 alin. (2), mai puțin onorariul acestora și celelalte cheltuieli de executare efectuate; debitorul își păstrează toate drepturile prevăzute de respectiva procedură. Sumele provenite din executările silite vor fi plătite de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar către creditorii titulari ai cauzei de preferință asupra bunurilor adjudecate în termen de 30 de zile. Ipoteza de interpretare a textului este dată de situația în care la data deschiderii procedurii insolvenței, ipoteza pe care vi-o expun dumneavoastră, avem declarat un adjudecatar, am preferat să aleg o ipoteză un pic mai îndepărtată de chestiunea, de latura simplistă, simplist însemnând la data deschiderii de insolvență aveam emis actul de adjudecare, aveam întreg prețul consemnat, atunci cred că sunt extrem de lămuritoare dispozițiile art.75 alin. (1), în sensul că se rețin cheltuielile de executare, iar toate celelalte, diferența de preț o pun la dispoziția administratorului sau lichidatorului în contul de insolvență. Cum procedăm în situația în care, ipoteza un pic mai alambicată, avem un proces-verbal de licitație, prin care am declarat un licitator adjudecatar, nu avem încă emis actul de adjudecare, să zicem astăzi a fost deschisă procedura insolvenței, a doua zi a fost consemnată diferența de preț pentru complinirea prețului de adjudecare, emit sau nu emit ca executor judecătoesc actul de adjudecare? Este o întrebare care ține de asumare, aceeași a fost și opinia mea…
Participant: Să ne uităm un pic la insolvență cum poate vinde lichidatorul sau practicianul cum poate scoate bunul din patrimoniul. Fiind vorba de imobile trebuie să scoată cumva… ca să vândă el. Ori el nu mai are ce vinde.
Ofelia Dobra: Nu mai are ce vinde. Dar dumneavoastră nu ați emis actul de adjudecare, ori aici revenim la discuția de când se transmite dreptul de proprietate, din momentul declarării ca adjudecatar sub o anumită condiție afectat și de un termen sau de la momentul emiterii actului de adjudecare. Eu cred aici că este o decizie de asumare, mai departe mai cred că trebuie să fim foarte atenți și la spiritul legii și mai departe trebuie să ne gândim să împingem procedura în așa fel încât să fie creat oricărui participant, pentru că avem, iată, adjudecatarul până la urmă este un participant, oricărui participant, dreptul de acces la justiție. Și de ce spun acest lucru? De la data întocmirii procesului verbal al licitației adjudecatarul cred că dobândește dreptul de proprietate afectat de o condiție suspensivă, firește, o condiție generată de manifestarea sa de voință, dacă dorește sau optează sau nu să consemneze prețul în cele 30 de zile pe care legiuitorul i le pune la dispoziție, dacă aș proceda în sens diferit, în sensul că aș refuza emiterea actului de adjudecare, mă gândesc că aș putea să împing participantul respectiv către o altă ipoteză. Îmi exprim refuzul, contest, promovez o contestare la anulare care critică refuzul pe care i l-am exprimat, instanța de executare sau adjudecatarul însuși își alege cadrul procesual inclusiv în contradictoriu cu debitorul, debitorul este în insolvență, este suspendată judecarea cauzei având ca obiect contestația promovată împotriva refuzului executorului judecătoresc. Cel puțin pentru echivalența drepturilor pe care le dai tuturor participanților într-o procedură de executare silită și pentru nașterea în patrimoniul, ca să zic așa, juridic al fiecăruia, al dreptului de a avea acces la o cale procedurală, aș opta pentru situația de a emite actul de adjudecare și a pune diferența de preț la dispoziția administratorului sau lichidatorului judiciar. Am și eu o particularitate din practica societății noastre, am o particularitate pe care este foarte adevărat, până în prezent nu am mai întâlnit-o, suntem în prezența unui debitor al raportului obligațional. Conform titlului executoriu, am o persoană juridică debitoare, avem și un creditor ipotecar în ecuație, împotriva debitorului se pronunță o hotărâre penală de condamnare cu consecința confiscării bunului din patrimoniul său și transferul acestuia în patrimoniul Statului, ca domeniu privat. Sunt pe ipoteza textului 820 Cod Procedură Civilă unde am un debitor ipotecar, am un terț dobânditor, firește, amândoi trebuie să participe la procedura executării silite pentru că legiuitorul dispune comunicarea încheierii de încuviințare, a somației și a titlului ce se execută atât față de debitor, cât și față de terț ipotecar, intră debitorul ipotecar în insolvență. Întrebarea pe care mi-am pus-o a fost: Ar fi sau nu, ar impacta sau nu procedura de executare silită, dispozițiile 75 alin. (1) Legea 85/2014? În sensul că aș suspenda sau nu aș suspenda procedura de executare silită în contextul în care firește, acest debitor este cel care datorează suma de bani, însă bunul nu se mai află în patrimoniul său. Nu am încă o dezlegare clară a acestei situații și sper să….
Participant: Ipoteca a rămas?
Ofelia Dobra: Ipoteca a rămas, în schimb tendința este de a spune: Nu aș da, să zic așa, efecte, dispozițiilor Legii 85, pentru că bunul nu se mai află în patrimoniul debitorului care rămâne obligat la suma de bani, dar nu mai am reflecția procedurii de executare silită din perspectiva bunului pe care l-aș scoate, ar trebui să-l scot pe calea procedurii de executare silită din patrimoniul său, deoarece acest bun a fost deja scos din patrimoniul său, sigur, nu am încă ipoteza sau nu cred că sunt hotărâtă cum să răspund la întrebarea, da, dar avem totuși o reflecție în patrimoniul debitorului pe o potențială acțiune în regres pe care Statul Român ar putea să o exercite față de debitorul respectiv. Cam acestea sunt particularitățile care pot apărea, mai departe voi merge pe ceea ce colegul de panel, domnul avocat Ionuț Șerban, a deschis ca temă: ANAF-ul. De la modificarea Codului de Procedură Fiscală, executarea silită derulată de către executorul judecătoresc, a început să interfereze din ce în ce mai mult, spun că a început să interfereze din ce în ce mai mult, pentru că, vă recunosc în mod timid, în primă fază, dar ulterior, frecvent investim instanțele de executare atunci când interferăm cu proceduri de executare fiscală. Firește că dispozițiile art. 220 alin. 13, 14 nu sunt extrem de lămuritoare, în sensul că nu ne creează criterii obiective de analiză a condițiilor de conexare și când spun nu ne creează aceste criterii obiective, mă refer la faptul că îmi dă două criterii: o dată, dacă valoarea bunurilor ce se urmăresc acoperă toate creanțele garantate, aspect care nu poate fi cunoscut, anticipat juridic de către executorul judecătoresc sau de către executorul fiscal, de ce nu, înaintea vânzării sale, pentru că prețul de evaluare nu întotdeauna înseamnă preț de vânzare, preț de adjudecare, este adevărat, tendința pieții este aceea de a spune: prețul de adjudecare este sub prețul de evaluare, dar până la urmă nu există o premisă legală pe baza căreia eu să pot aprecia într-un sens sau altul, iar pe partea cealaltă am ipoteza legislativă, prin care mi se spune că, instanța de executare este stabilită conform dispozițiilor Codului de Procedură Civilă va analiza și va dispune conexarea. Am însă un criteriu obiectiv, cel al conexării la executorul care se află cu procedura de executare cea mai avansată. Ori aici poate fi rapid și obiectiv analizată procedura. Mai am eu un criteriu obiectiv, zic eu, în momentul în care sunt investit cu instrumentarea unei proceduri de executare pentru satisfacerea unei creanțe garantate, pentru că atunci cel puțin pe interesul legitim superior pot să merg în fața instanței de executare și să arăt de ce cred că ar trebui să fie conexată executarea fiscală la executarea judecătorească. Cam acestea sunt, să zic așa, interferențele dintre Codul de Procedură Fiscală, Codul de Procedură Civilă. Firește, ele sunt așa, frumos gestionate de către instanța de executare, iată avem autoritatea judecătorească, care hotărăște în cele din urmă și care îl lasă și pe executorul judecătoresc liniștit să nu mai aprecieze doar el și lucrurile se lămuresc. O a doua interferență a procedurii de executare judecătorească cu cea fiscală este dată de Programul Prima Casă. Programul Prima Casă, de ce? Deoarece prin decizia 32/2017 pronunțată de către Înalta Curte de Casație în dosar 4150/2016 s-a statuat că nu pot face obiectul executării silite, la cererea unui creditor chirografar, imobilele dobăndite prin Programul Prima Casă pe o perioadă de 5 ani. Firește, suntem în perioada de cinci ani, putem proceda la notar a urmăririi, cu amendamentul că ulterior suntem în ipoteza unei suspendări de drept până la expirarea perioadei de 5 ani. Eu opiniez că da, pentru că nu am decât o interdicție de vânzare, nu am o interdicție de grevare, sigur apoi trebuie să luăm act de acest impediment de continuare al vânzării până la expirarea perioadei de 5 ani, notăm o urmărire și constatăm că suntem, contractul pe Programul Prima Casă ajuns la maturitatea celor 5 ani de interdicție, continuăm sau nu continuăm procedura de executare silită. Eu iarăși cred că da, putem continua pentru că nu mai discutăm de o interdicție, într-o speță recentă am avut un dialog, să zic așa scriptic, cu ANAF pe această temă. A fost foarte interesantă poziția dumnealor, pentu că după acceptarea situației să zică, da, poate continua procedura de executare silită pentru că este în afara perioadei de 5 ani, era vorba despre un contract încheiat în anul 2009. Ulterior au venit acum cu aplicarea dispozițiilor art. 882 și ANAF-ul firește, zice, da, dar avem și noi o ipotecă pe care rangul înscrierii nu o contrazice, nu se pune problema cum am opinat noi sau nu, efectiv rangul înscrierii nu o contrazice, în schimb devin aplicabile dispozițiile 882. De ce devin aplicabile? Pentru că noi avem o creanță pe care nu am declarat-o exigibilă la acest moment, și mă apropii și de subiectul domnului avocat, ori ca atare, în ipoteza în care acest bun imobil ar fi valorificat prin procedura licitației, creditorul care ar beneficia de sumele respective ar trebui să dea o cauțiune sau să constituie o ipotecă asupra altui bun în favoarea Statului Român. Nu sunt de acord cu această opinie a ANAF-ului pentru că, art. 882 sigur că mă duce pe această premisă a plății creanțelor care sunt afectate de condiții, de termen. În schimb, dacă creditorul fiscal, să-i spunem așa, a ales să nu-și declare exigibilă creanța sa, nici nu am o obligație în favoarea creditorului care ar fi plătit să dea o cauțiune. Zic că nu am o astfel de obligație, prin prisma dispozițiilor art. 882 alin. (3), executorul nu are un element de constrângere, să-i afirme pe un instrument juridic creditorului care a deschis procedura de executare, te oblig fiindcă altfel se întâmplă altceva în procedură, să dau cauțiune sau să constitui ipotecă. De ce cred că executorul nu ar putea efectua acest fapt, datorită dispozițiilor art. 882 alin. (3). În cazul în care creditorii prevăzuți la alin. (1) și (2) nu dau o cauțiune sau nu constituie o ipotecă, suma se va consemna la unitatea prevăzută de lege până la îndeplinirea condiției rezultorii sau suspensive. Nu am o obligație în sarcina celorlalți creditori, am o obligație în ceea ce mă privește ca executor judecătoresc, să zic așa, de a consemna creanța fiscală, dar dacă există o diferență de creanță până la concurența prețului de adjudecare pe care îl distribui, cu aceea să intru în distribuire față de ceilalți creditori care sunt în procedura executării silite. Nu aș vrea să vă rețin, vă mulțumesc pentru timpul acordat și îmi cer scuze pentru depășirea timpului. Muțumesc frumos.
Panel III
Evelina Oprina: Bună ziua, vă spun și eu! Începem cea de-a doua parte a conferinței de astăzi, vă spun tuturor bine v-am regăsit, participanți și privitori la conferința noastră. Începem cel de al treilea panel al zilei noastre în care, uitându-mă pe program, constat că avem prezenți, alături de noi, la pupitru un avocat și un executor judecătoresc, cu teme interesante, practice și sunt tare curioasă să văd și soluțiile pe care le oferă aceștia, cu atât mai mult cu cât la una dintre teme vom discuta, nici practica nu este foarte așezată și nici Instanța Supremă nu ne-a dat o rezolvare, așa încât alături de noi este doamna avocat Dana Bivol de la Mușat și Asociații și domnul executor judecătoresc Ionuț Octavian Sandu. Le spun bine au venit alături de noi și vom începe, așa cum am stabilit înainte, cu doamna avocat care ne va prezenta o temă care are o denumire metaforică, zic eu, Nota de plată pentru sechestru. Impedimente și soluții practice. Am înțeles că tema are în spate o chestiune pur practică, o vom asculta. Rugămintea pentru dumneavoastră este ca după ce doamna avocat ne va prezenta tema, dacă sunt întrebări să le rezervăm la finalul intervenției. Cred că în 30 de minute ne putem încadra. Încercăm și cu rugămintea organizatorilor să accelerăm puțin, având în vedere întârzierea pe care ne-au creat-o primele două paneluri, pe care ne-a creat-o. Doamna avocat, vă rog.
Evelina Oprina: Mai nimic.
Dana Bivol: Mai mult decât atât, ce poate să facă un administrator sechestru administrând părțile sociale, să nu se substituie asociatului, să nu se substituie administratorului, să nu ia din prerogativa de administrare, este dificil de spus. Este poate mai dificil decât a vă răspunde la întrebarea pe care am adresat-o eu astăzi în temă. Ce putem face pentru administrarea unui parc fotovoltaic? Pentru că acolo pot încerca. Ce v-aș sfatui este să încerce administratorul sechestru să întrebe instanța ce poate să facă.
Evelina Oprina: Cu riscul de a i se respinge ca inadmisibilă.
Dana Bivol: Exact.
Evelina Oprina: Da, vă mulțumesc. Mai sunt alte întrebări, din sală? Eu am desprins din prezentarea doamnei avocat mai multe idei, în parte, recunosc, fără să aprofundez prea mult tema, tind să le împărtășesc, deși este adevărat, că trebuie să mai reflectăm puțin asupra lor, ați ridicat chestiunea, încerc din prezentarea practică, să punctez sau să extrag anume chestiuni teoretice, doctrine, care pot fi și subiect de analiză doctrinară și anume: este posibil ca desemnarea acestui administrator, în procedura de desemnare a acestui administrator sechestru, să fie numit debitorul? Ați întrebat dumneavoastră foarte pertinent, dacă textul ne permite, ne uităm la text, observăm că doar creditorul și executorul judecătoresc pot avea o astfel de legitimare în a solicita, cred și eu, la fel ca și dumneavoastră, că la o astfel de problemă executorul judecătoresc este cel care ar putea să își însușească, din oficiu, solicitarea de desemnare a debitorului, în această calitate, deci tind să vă dau dreptate. Chestiunea cu limitarea la suma de 10% din ceea ce se încasează pentru a putea fi folosit pentru acoperirea cheltuielilor de administrare, văd textul din 803 alin. (2) și pare a fi limitativ adică cel mult 10%. Aș înclina spre soluția aceasta inovatoare pe care ați zis-o dumneavoastră, de a ne adresa instanței și a deduce instanței chestiunea posibilității depășirii acestei limite, depășind strict puțin litera textului și încercăm să vedem și dincolo de ea, până la urmă aceste sume trebuie să satisfacă necesitățile de administrare a bunului, este un impediment la executare, poate fi supus analizei instanței, nu avem un text, care să ne interzică acest lucru și din această perspectivă instanța ar putea să o analizeze și cred că ar putea să aprecieze în acest sens. Cu privire la ipoteza în care instanța ar respinge o astfel de solicitare, ați adus dumneavoastră în discuție chestiunea unei posibile înțelegeri între părți și sub supravegherea executorului, da nu o exclud, ar putea să intre puțin sub incidența principiului disponibilității, înțelegerea dintre părți supravegheată de executor, însă ați relevat și aici, este adevărat alte impedimente care pot apărea în ipoteza, în care debitorul însuși nu ar mai avea interes, dar la nivel teoretic nu o Exclude și pe aceasta într-adevăr și în fine ultima chestiune, este aceea ca, creditorul însuși să fie el desemnat, ca administrator sechestru, cred că da.
Dana Bivol: Creditorul să fie desemnat ca administrator sechestru , dar cu puteri sporite. Pentru că textul îmi spune într-adevăr că pot fi numiți administrator sechestru creditorul, debitorul, sau o terță persoană fizică sau juridică, dar ajung iarăși la limitarea lui 803 și 802, în care fac aproape nimic, un alt fel de bun dacă nu e clădire. Și recunosc, în practică, că atunci când am întrebat executorul, care era investit cu soluționarea acestei cereri, răspunsul lui a fost simplu, în sensul că eu am doar sechestre asupra clădirilor, în care am numit un administrator sechestru, care nu era remunerat și în care cheltuielile nu depășeau 10% și nu mi-a dat o soluție și din contră m-a întrebat pe mine,în calitate de creditor,să îi fac un punct de vedere, ca să pot să îl ajut. Din păcate, nici eu nu am putut să îl ajut foarte mult, că nu am o soluție, iar debitorul meu este extrem de intrasingent, în a accepta o soluție de mijloc.
Evelina Oprina: Într-adevăr, interesantă temă, cel puțin din punctul de vedere al problemelor practice pe care le relevă, pe câteva din chestiuni pot să spun că da, soluțiile sunt corecte, însă pe altele rămâne să mai reflectăm cu toții, să vedem în ce măsură putem să le depăși. Mai sunt întrebări, reflecții, pe marginea temei? Mulțumim frumos doamnă avocat, foarte pertinentă tema, prezentată punctat, mulțumim mult, ne gândim împreună la ea până la urmă ideea este să aducem în față niște probleme și nu cred că are acum nimeni pretenția pe absolut toate chestiunile să încercăm să găsim și soluții, ideal așa ar fi, însă iată cum practica, de multe ori ne depășește orice așteptare, ne depășește imaginația. Mulțumim frumos și mergem în continuare la cea de a doua temă, la domnul executor Ionuț Octavian Sandu, care ne va vorbi astăzi despre executarea silită a contractelor de credit încheiate online. Înainte de a-i da cuvântul domnului executor, vă mai relev o chestiune poate și dumnealui o avea în intenție să ne-o spună, probabil știți, probabil nu, recent Instanța Supremă a fost investită cu o întrebare pe această temă, am sperat cu toții într-o dezlegare, care să vină de la Instanța Supremă, din păcate, în ședința din 22 ianuarie, deci recent, Instanța, Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins întrebarea adresată de Tribunalul București, ca inadmisibilă, bănuiesc eu pe neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a sesizării, vom vedea și motivarea, am verificat site-ul Înaltei Curți, motivarea încă nu este disponibilă. Așa încât problema, problematică rămâne în continuare de actualitate, sunt curioasă să asculte perspectiva domnului executor și apoi să discutăm.
Ionuț Octavian Sandu: Mulțumesc. Fără a avea pretenția că vom găsi o soluție a astăzi, mi-am propus să trecem în revistă toate normele, atât din perspectiva dreptului intern, cât și din perspectiva dreptului european, care reglementează acest domeniu, care este destul de nou, al contractelor de credit încheiate la distanță, prin intermediul unor platforme online, dar care, așa cum arată economia, probabil va fi din ce în ce mai uzitat de către, piața, atât de către vânzătorii de credite, cât și de către cumpărătorii de credite, contractul de credit este titlu executoriu și ne referim la contractul de credit clasic, astfel cum este el înțeles în temeiul art. 120 din Ordonanța de Urgență 99, privind instituțiile de credit și art. 52 din Legea 93 pe 2009, privind Instituțiile financiare nebancare, asupra acestor două aspecte, nu există nici un dubiu și nici nu face obiectul prezentării. Referitor la contractul de credit la distanță, o primă prevedere o avem în Ordonanța Guvernului nr. 85 din 2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare. În acest act normativ sunt reglementate drepturile consumatorilor persoane fizice și avem definit contractul la distanță ca fiind un contract de furnizare de servicii financiare încheiat între un furnizor și un consumator în cadrul unui sistem de vânzare la distanță sau al unui sistem de vânzare la distanță, sau al unui sistem de furnizare de servicii organizat de către furnizor, care utilizează în mod exclusiv, înainte și la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicație la distanță. Avem nevoie ca să se poată încheia un contract la distanță, în general, nu doar un contract de credit, de existența unor tehnici de comunicare la distanță și acestea sunt orice fel de tehnică, care nu presupune prezența simultană a celor două părți, cumpărător și vânzător în același loc. Da? Și aici tehnicile de comunicare la distanță sunt tehnicile online, tehnicile de vânzare, prin telefon, sau orice alte modalități, care nu presupun ca cele două părți să se întâlnească. Mai este o condiție, ca să existe acel suport durabil de stocare al informațiilor, suport durabil care, de asemenea, este definit în legislația noastră și este definit ca un instrument, care permite cumpărătorului să primească, să păstreze și să consulte, la o dată ulterioară, informațiile ce îi sunt comunicate și totodată să-i permită reproducerea nemodificată a informațiilor. Asta în practică se materializează prin crearea unui cont de utilizator al persoanei fizice care accesează creditul, vorbesc o persoană fizică pentru că avem reglementarea din perspectiva consumatorului aici, da, și în care lui i se alocă un spațiu sub forma unei căsuțe de email în care va primi toată comunicația și va fi înregistrat acolo, el poate să o acceseze pe o perioadă delimitată de timp în funcție de natura serviciului, poate să acceseze oricând aceea informație și poate să fie văzută informația nemodificată sau, în condițiile în care se intervine asupra informației, pe baza unor expertize tehnice informatice, se poate stabili dacă a fost alterat conținutul. Ca un vânzător de credite, pe contractul la distanță să poată să facă aceste vânzări, este necesară o platformă delicată care trebuie să îndeplinească anumite condiții. Cel mai utilizat canal electronic de vânzare a produselor financiare la distanță rămân aceste platforme online accesibilă prin internet, numite mobile banking internet, banking, sau orice alte denumiri prin care un client deține anumite elemente de identificare cu care accesează respectiva platformă. Ele trebuie să îndeplinească niște condiții pentru a putea realiza vânzarea de produse electronice, cum ar fi aceste servicii de creditare. Accesul să se facă într-o manieră, în care permite individualizarea unică a clientului. Aici sunt metode diferite pe care platformele le pot aplica, legislația nu impune un anumit tip de autentificare, ci pur și simplu are această prevedere care să permită individualizarea unică a clientului. Permite stocarea destinată clienților, astfel încât să poată fi accesate oricând de către aceștia și acest lucru, exact cum am spus și mai înainte, este îndeplinit prin crearea unor căsuțe de email, prin care sunt stocate toate comunicările și permite reproducerea nemodificată a informații comunicate clienților. Autentificarea este definită în Regulamentul 910/2014, Regulamentul european, un proces electronic care permite confirmarea identificării electronice a unei persoane fizice sau juridice, sau a originii și integrității unor date în format electronic. Observați încă din start, pentru accesul în platforma pe care se va realiza, Ulterior, contractul la distanță, este făcută o identificare a clientului, pentru că cele mai mari probleme și o să vedem în partea a doua, sunt în a stabili faptul că, este exprimat consimțământul persoanei care apare ca și împrumutat. Deci de la autentificarea pe platforma în care se realizează acest tip de contract este necesar un proces de autentificare. Regulamentul 910 prevedea faptul că, aceste autentificări sunt făcute de niște prestatori de servicii de încredere, care preiau această sarcină a stabilirii identității persoanei și ulterior, a aplicării semnăturii confirmând că, acea persoană corespunde cu utilizatorul, pe numele căruia a fost creat acel user să spunem. Printre metode, putem detalia câteva, care au fost aplicate în practică, aici prestatorii de servicii de încredere contactează video persoana care deschide contul Și fotografiază, atât actul de identitate, cât și persoana și confruntă cele două, pentru a vedea dacă este identitatea, aceste soluții sunt aplicate în state europene, mergând pe regulamentul 910/2014. O altă metodă de identificare inițială presupune prezentarea în sucursala băncii pentru identificarea inițială, ulterior li se alocă două grade de autentificare, adică un SMS și o parolă cu care persoanele pot accesa platformele online, existând atunci siguranța faptului că autentificarea s-a făcut de către deținătorul contului online. Semnarea contractului, da? După intrarea în acea platformă electronică de vânzare a creditului, prin contract la distanță, după ce clientul va selecta, bineînțeles, tipul de produs pe care îl dorește, va primi pe suportul durabil, va primi contractul cu toate condițiile, pe care va trebui să îl accepte, în prealabil, ajunge la semnarea contractului, da? Deci încheierea contractului se face de obicei prin apăsarea unui buton, o căsuță, buton, diverse aplicații, folosesc diverse metode vizuale de a semna contractul, si este generată semnătura electronică a clientului. Care semnatura electronica a clientului? Cea pe care furnizorul de …., prestatorul de servicii de încredere, o emite clientului, urmare identificării, pe care el a făcut, în prealabil. Acest tip de semnătură îndeplinește condițiile unei semnături electronice calificate, conform regulamentului 910/2014 și o vom detalia mai jos. Contractele de credit încheiate la distanță, în perspectiva legislației naționale, cadrul legal este reglementat de Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2010 și de Ordonanța Guvernului 85/2004. În art. 33 din Ordonanța 50/2010 se impune obligativitatea ca, contractele de credit să fie redactate, în scris, vizibil și ușor de citit și cu referire privind mărimea fontului. Rezultă că avem obligația redactării în scris a contractelor, dar nu și condiția încheierii, în scris a contractelor. De ce? Pentru că aceste contracte încheiate la distanță sunt stocate pe mediile durabile și nu sunt în format letric și semnate olograf. Acest lucru rezultă și art.l 34 tot din Ordonanța 50 , care presupune că după semnare, fiecare parte va primi un exemplar, cu excepția contractelor semnate la distanță. Contractul la distanță se consideră încheiat prin simpla manifestare de voință care nu lasă loc de îndoială cu privire la efectele juridice urmărite de către părți. Art. 8 din Ordonanța 85 din 2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță prevede că momentul încheierii contractului la distanță este reprezentat de momentul primirii mesajului de confirmare expediat de către furnizor către client referitor la acceptarea comenzii sale. Care este comanda clientului? Este cererea de credit pe care clientul o completează pe acea platformă online. Iar mesajul de confirmare expediat de către furnizor, în speță, este o bancă sau un ITN, este cel de acceptare a solicitării de credit urmată de punerea la dispoziția solicitantului a sumei creditului. Din perspectiva contractelor la distanță cadrul general în legislația din România este legea 365/2002 privind comerțul electronic. Este cadru general, întrucât se referă la toate tipurile și serviciile de vânzare în mediul electronic, nu doar la cele de credit. Art. 7 alin. (3) prevede proba încheierii contractelor prin mijloacele eletronice și a obligațiilor care rezultă din aceste contracte este supusă dispozițiilor dreptului comun în materie de probă și a prevederilor legii 455/2001 privind semnatura electronica. Ne face o trimitere foarte clară la semnătura electronică extinsă calificată, pe care legea 455/2001 o prevede, da? Și anume că, trebuie să fie o semnătură electronică extinsă, care să aibă un certificat calificat și un dispozitiv de creare a semnăturii electronice. Toate acestea reprezintă, cred că toată lumea folosește acum acele token – uri emiși de diverși furnizori care sunt acei prestatori de servicii de încredere a peste identitatea persoanei. În practică, s-a întâlnit destul de multe ori ca solicitanții de credit să nu dețină astfel de dispozitive electronice de semnare și atunci creditorii încearcă să găsească alte metode de semnare folosind o semnătură electronică simplă și o să vedem o definire în Regulamentul 910/2014 care nu a fost transpusă în legislația națională și datorită faptului că acest proces devine și mai scump pentru solicitantul de credit, o semnătură electronică extinsă, dar nu toată lumea este dispusă la un credit de valoare mică, cum este folosit acuma, ca să parcurgă această procedură, care este și de durată și costisitoare. Semnătura electronică, astfel cum este definită de către regulament în 910/2014 și avem trei categorii de semnături, definește regulamentul: Semnătura electronică simplă să-i spunem, Înseamnă date în format electronic atașate la sau asociate logic cu alte date în format electronic și care sunt utilizate de semnatară pentru a semna și sunt anumite informații ce țin de identitatea semnatarului, care sunt atașate altor date, acele alte date reprezintă contractul încheiat la distanță. Și să facem legătura între cele două: Semnătura electronică avansată înseamnă o semnătură electronică care trebuie să îndeplinească anumite condiții: să facă referire exclusiv la semnatar, permite identificarea acestuia, modalitatea de creare a semnăturii presupune un nivel ridicat de încredere și este legată de datele utilizate la semnare și orice modificare ulterioară a datelor este detectată. Și semnătură electronică calificată, care este și echivalentă cu semnăturile electronice extinse prevăzute în legislația națională, este o semnătură electronică avansată, care este creată de un dispozitiv de creare a semnăturilor electronice calificat și care se bazează pe un certificat pentru semnăturile electronice. În perspectiva tipului de semnătură dintre cele trei semnături, tot regulamentul 910/2014 cu privire la efectele juridice prevede faptul că unei semnături electronice, chiar și simple , nu i se poate refuza efectul juridic și posibilitatea de a fi acceptată ca probă în procedurile judiciare doar din motiv că este în format electronic, sau că nu îndeplinește cerințele pentru semnăturile electronice calificate. Acest aspect încurajează totuși să nu existe o ultraformalitate, în ceea ce prevede semnătura pentru ca, să nu există un impediment în ceea ce presupune dezvoltarea comerțului. Și în Regulamentul 910 găsim o prevedere similară cu Legea 455 în care, care ne prevede că semnătura electronică calificată are efectul juridic echivalent al unei semnături olograf . În legislația națională avem că semnătura electronică extinsă are aceleași efecte cu înscrisul sub semnătură privată. Din punctul meu de vedere, prevederea din art.l 7 din Legea 455/2001, care impune necesitatea unei semnături electronice extinse, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat, elementul acesta poate să fie și software, nu numai hardware de token, trebuie interpretată și prin raportare la dispozițiile regulamentului 910 care prevăd faptul că unei semnături electronice nu i se poate refuza efectul juridic doar pentru că nu îndeplinește cerințele pentru semnătură electronică calificată. Adică, trebuie să fie o interpretare care să țină cont, totuși de dispozițiile Regulamentului 910 și simplul fapt că, pe acel în scris, nu a fost aplicată o semnătură electronică extinsă, în temeiul Legii 455, n-ar trebui ca instanța să nu o admită ca și existență a contractului. În ce urmează, aș dori să vedem câteva soluții a instanțelor, avem câteva soluții de respingere, câteva soluții de admitere a încuviințării, mă refer la soluțiile de respingere și de admitere, avem chiar și o soluție pe calea contestatiei la executare pronunțată, câteva soluții de respingere, Tribunalul Iași consideră că nu a fost depus contractul de împrumut, în original, nefiind contract semnat de către debitor și nici nu este asumat, prin semnătura de către împrumutat și nu cuprinde nici mențiunea, semnat electronic, observăm că Tribunalul Iași prima dată s-a aplicat asupra contractului încercând se încadreze între un contract tip standard, observăm că nu este unul tip standard și mergând către contractul încheiat la distanță, consideră că nu este îndeplinită obligația impusă de către Legea 455, anume să existe o semnătură electronică și dovada certificatului eliberat debitorului. Tribunalul București consideră că nu există dovada exprimării unui astfel de consimțământ, în lipsa semnăturii pe însăși înscrisul, care reprezintă contractul și nu este măcar atașată și o semnătură electronică. Aș putea spune că din perspectiva consimțământului nu avem certitudinea că este consimțământul debitorului sau împrumutatului, nici pe contractele olografe. Aici pe calea contestației , intervine și își formulează apărările debitorul, deci pe calea unor expertize poate, dovedi faptul că nu este consimțământul și semnătura lui asupra contractului. Nu cred că această exigență este integral eliminată prin contractul semnat olograf. Tribunalul Iași, de asemenea, consideră că, contractele încheiate la distanță nu îndeplinesc condițiile Legii 455 fiind semnată electronic. Din această perspectivă, toate instanțele naționale au considerat că, contractul chiar încheiat la distanță, care respectă prevederile privind semnătura electronică, definită de Legea 455, sunt contracte valabil încheiate și reprezintă titluri executorii . Haideți să vedem și soluții de admitere. Să spunem, o soluție este pronunțată de Judecătoria Timișoara, într-o contestație la executare, pentru o contestație în cadrul căreia debitorul a atacat exact același aspect faptul că, el nu a semnat acel contract și că acel contract nu reprezintă titlu executoriu. Aici Judecătoria Timișoara admite faptul că, contractul de credit încheiat la distanță pe cale Electronică este pe deplin valabil față de cerințele impuse de Art. 51 din legea 93/2009, banii împrumutați fiind virați , a corobora instanța cu acceptarea, da? Adică transmiterea confirmării acceptării cererii de creanță și de viramentul sumelor de bani, așa cum rezultă din corespondența electronică și din chitanța de ridicare a banilor de contestatoare, a coroborat actele și faptele debitorului ulterioare din care a ieșit faptul că el este cel care a intrat în respectivul contract . Tribunalul Ilfov, de asemenea, consideră că în ceea ce privește titlul executoriu, de care apelanta se prevalează, apelanta fiind creditoarea, reține că sunt aplicabile dispozitiile OG 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor și constată că în momentul încheierii contractului de împrumut, în cauza de față, este reprezentat de primirea mesajului de confirmare a contractării creditului transmis debitorului prin email, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. În conformitate cu dispozițiile 85, în care contractul se consideră încheiat în momentul primirii confirmării, astfel că Tribunalul a admis apelul și a încuviințat executarea silită. O altă soluție, de admitere a încuviințării, Tribunalul Ialomița, motivele fiind aceleași, în sensul dispozitiilor Art 8 din OG 85/2004. Așa cum spunea și doamna Evelina, într-adevăr, în dosarul 2506/1/2017, s-a solicitat de la Înalta Curte, s-a solicitat o hotărâre prealabilă, la modalitatea de interpretare a dispozițiilor, în sensul că, dacă este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitoare la Comanda sa, reprezintă titlu sau nu, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea, așteptăm motivarea, să vedem mai în detaliu . Cu decizia Înaltei Curți, care consider că are o relevanță în analizarea acestei situații, Decizia numărul 3/2014, care a fost pronunțată de Înalta Curte, când a fost chemată să pronunțe cu privire la caracterul de titlu executoriu, în situația în care creditul este cesionat. Plecând de la ideea calității creditorului, care era instituție de credit și ulterior vânzării, nu mai era instituție de credit. Ori, atunci Înalta Curte spune că caracterul de titlu executoriu este impus pentru a permite executarea silită a unei obligații, adică a unei creanțe, iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. În consecință caracterul executoriu este asociat cu creanța. În contractele de credit la distanță este clar creanța este una, este o creanță izvorâtă din credit bancar, reprezentând titlul executoriu, considerăm că ar putea fi extinsă această interpretare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în cazul respectiv. Spune Înalta Curte că nu înscrisul ca atare este executoriu, ci creanța însăși a devenit una executorie. Aici este tot din decizia 3/2014, care ne spune că legiuitorul nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenții. În practică, problemele apar pentru acele contracte, care nu sunt semnate, prin aceeași semnătură extinsă, prevăzută la art. 455 și prin diverse alte modalități, si semnături, semnătură simplă, dar care fac totuși dovada faptului că, o dată, debitorul este cel care a solicitat creditul și dovada faptului că a primit sumele de bani este necesară, sau nu, semnătura olografă sau cel puțin, pentru contractul de credit la distanță semnătura extinsă? În opinia mea, este suficientă și o semnătură simplă, astfel cum a fost definit de Regulamentul 910/2014, însă vom vedea și motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dacă sunt întrebări.
Evelina Oprina: Sunt? Da.
Participant: Bună ziua. Ați făcut vorbire despre o contestație la executare care fusese admisă tocmai pe acest fundament, bănuiesc că este o contestație care a fost introdusă la Judecătoria Sectorului 1 și Care a rămas definită prin apelare. Creditorul Total Financing .
Ionuț Octavian Sanu: Nu.
Evelina Oprina: Rugăminte ar fi să discutăm chestii la nivel teoretic și să nu le aducem strict, să le circumscriem unor dosare, chiar dacă sunt definitiv rezolvate, să nu dăm nume sau denumiri de părți. Haideți să extragem doar problema teoretică și săîncercăm să o discutăm.
Participant: Instanța s-a pronunțat în același sens, în care, nu doar că în respectivul înscris era încorporat o semnătură electronică, în sensul legii 455, dar nici măcar nu era semnat olograf, nu era consimțământul exprimat valabil. În același sens, am introdus o altă contestație la executare, același fundament și mi s-a spus că din moment ce există un cont, un user, omul a primit și confirmarea de primire pe email, s-a dus a ridicat și banii, nu există nici un impediment la axecutare. Și acum, vă întreb , dacă acum, eu așa consider, pentru unificarea practicii, că din moment ce creditorul sau mă rog, IFN-ul, sau cine acordă creditul, nu este într-atât de diligent, încât să prompteze user-ul, nu doar să apese pe un simplu buton, ci ori să uzeze de acea semnătură electronică, ori dacă nu are terminalul respectiv, măcar să printeze respectivul contract, să-l semneze, să-l scaneze și să-l transmită pe email, ar trebui să fie sancționat pentru atitudinea sa. În caz contrar, desigur, vorbim despre un contract valabil, un consimțământ valabil exprimat și atunci creditorul va fi îndrituit în a-și recupera suma de bani.
Ionuț Octavian Sandu: Raportul juridic clar există. Discuția care se pune este, dacă contractul respectiv presupune un titlu sau nu.În legătură cu ce ați spus dumneavoastră, printarea, semnarea, nu mai suntem în cazul unui contract de credit semnat la distanță și stocat pe un suport durabil astfel cum îl definește 85/2014, deci ne ducem în altă zonă. Ce nu am văzut eu, în niciuna din soluțiile pronunțate de instanțe,nu am văzut nici o referire la Regulamentul 910/014, care impune condiții care trebuiesc respectate, atât de platforma pe care se tranzacționează aceste contracte, cât și condițiile privind semnarea contractului. Toată analiza s-a făcut în baza legislației naționale și acest regulament nu a fost adus în discuție. Consider că, regulamentul aduce elemente noi față de legislația națională. În măsura în care, acest lucru va fi invocat și instanțele din România va face și aplicarea, să spunem, dispozițiilor din Regulamentul 910, cred că unele din soluțiile pronunțate de instanțe ar putea schimba. Astfel cum arată legislația națională acum, apare că ar fi necesară o semnătură electronică extinsă pe acel document, însă regulamentul european are și el importanța sa.
Participant: Mulțumesc.
Alt participant: Înțeleg că diferența între o semnătură electronică simplă și o semnătură electronică extinsă este următoarea: Semnătura electronică simplă presupune o bifă într-o pagină, într-un cont , o bifă care se înregistrează, iar semnătura electronică extinsă, cea prevăzută de legea 455, presupune acel stick de care ați spus dumneavoastră vorbire și bănuiesc că și o grafică oarecare, care se aplică efectiv pe document și se vede și fizic în ipoteza în care s-ar printa respectivul document. Să înțeleg că aceste contracte incheiate la distanță, nu cuprind nici o grafică referitoare la exprimarea acordului părților.
Ionuț Octavian Sandu: ….care identifică, în prealabil, persoana și atașează un set de date în format electronic, care ulterior sunt plasate sau asociate, sau alipite unui alt set de informații, care poate fi un contract sau orice alt pachet de date.Semnătura electronică simplă nu este chiar acea bifă de care spuneți dumneavoastră, Este tot un pachet de date, vi l-am spus, este tot un pachet de date în format electronic atașate unor informații. De când se face autorizarea de intrare în acea platformă, de aceea este o problemă și trebuie gândită. văzută în integral și de aceea am făcut toată prezentarea cum se intră în platformă. Pentru a intra în platformă inițial ai acea autorizare, care unele pot fi în doi pași. Am prezentat la un moment dat , acea posibilitate de prezentare în banc, în care ești identificat și apoi ți se dă un user și o parolă. De ce nu trebuie să te prezinți de fiecare dată în bancă? Pentru că identificarea și asocierea user cu parolă cu persoana, s-a făcut deja. După care, pe acea platformă, persoana respectivă poate contracta diverse contracte de împrumut, la diverse intervale, deci , el de fiecare dată când va accesa platforma, identificarea lui și legătura dintre persoana respectivă și contul respectiv, trebuie să se fi făcut deja. De ce există certitudinea faptului că există persoana sau măcar prezumția că există persoana, pentru că are niște elemente de autentificare în mai mulți pași. Existând acea identificare anterioară, se pune întrebarea: Este suficientă o simplă semnătură electronică? Care nu mai presupune o semnătură electronică calificată? Care să presupună toate acele necesități , conform legii 455 cu token în și celelalte? Ai un token însuși semnătura certifică faptul că ești tu, nu mai trebuie să parcurgi alte elemente de identificare, poți să semnezi oricând, orice document, confirmând că ești tu.Nu știu dacă reușesc să… Cu un token poți să semnezi și în afara platformei online.
Participant: Corect.
Ionuț Octavian Sandu: Pentru că este suficient, el face dovada irefutabilă că ești tu, prin faptul că este un prestator de servicii de încredere, care a verificat acest lucru și autentifică pentru tine acest lucru și răspunde pentru acest lucru.
Participant: Și avem și confirmarea clară…
Alt participant: …
Ionuț Octavian Sandu: Și că-l deții tu, că nu-l predai mai departe, și așa mai departe.
Participant: Și acea expresie grafică aplicată pe document confirmă faptul că persoana în cauză și-a exprimat consimțământul cu privire la acea formă a documentului, că dacă sunt doar niște documente circulate pe o platformă și nu știm ce s-a negociat și este posibil ca eu să nu fi înțeles foarte bine diferența între semnături…
Ionuț Octavian Sandu: Acum înțeleg exact ce spuneți…
Participant: Pentru că pe platforma fac dovada eu ca și creditor, că am un document pe acea platformă, nu știu ce se întâmplă, adică, dacă doar l-am transmit înseamnă că eu …
Ionuț Octavian Sandu: Nu, ele presupun acceptarea. Dacă știți platformele te pun să rulezi până la capăt un document ca să pot să dai: am citit, am înțeles, accept, sunt de acord, și așa mai departe termenii. Faptul că îl dai fără să îl parcurgi și este echivalent cu faptul că te duci să iei un credit într-o sucursală, îți pune la dispoziție condițiile generale și le semnezi fără să le citești. Adică, ce facem?
Participant: Nu, nu, discutăm aspectul ăsta. Asta mi se pare foarte dificil și problema, de ce nu se aplică, cu prioritate, Regulamentul față de legea 455 ?
Ionuț Octavian Sandu: O să fie luat în discuție, sunt sigur și acest Regulament 910. Nu știu de ce până acum nu s-a luat în discuție, eu nu l-am văzut, nu știu, și în nici una din soluțiile din practică nu am văzut că au vreo…, instanța să întemeieze Regulament anumite hotărâri.
Participant: Mulțumesc.
Evelina Oprina: Mai sunt chestiuni? Da. Este o chestiune practică, se vede nerezolvată, netranșantă de Instanța Supremă, așteptăm și motivarea, deși decizia este de inadmisibilitate, poate ne ajută instanța Supremă și cu niște considerente ajutătoare, care nu vor întări dispozitivul, pentru că nu au cum, dar poate ne ajută întocmai ca la decizia 3 sau 4 din 2014, referitor la aceste decizii care ați făcut referire dumneavoastră, nu știu dacă neapărat le putem aplica mutatis muntandis, pentru că acolo se vorbea de o modificare a părților actului juridic primar, inițial, care constituia titlu executoriu, bun, în chestiunea aceasta, fără să încerc, nu pot să tranșez nici eu, mărturisesc, însă că sunt tentată să dau eficiență unei soluții mai laxe, mai bine spus, aș tinde, în acest moment, să merg pe varianta, cunoașterii caracterului de titlu executoriu al acestor contracte, prezentarea domnului încercăm să complicăm lucrurile mai mult decât sunt, nu stăpânesc foarte bine chestiunea aceasta a semnăturii electronice și a înscrisurilor în format electronic, dar mă uit simplu, mă gândesc, instanța de executare fiind, cum analizez o cerere de încuviințare a executării silite și mă uit la prevederile art. 666 alin.(5), care ne spune ce elemente trebuie să verifice instanța și care sunt motivele pentru care poate respinge și două ar fi esențiale, pentru discuția de față, și anume: Pct. (3), care ne spune că instanța trebuie să verifice dacă înscrisul întrunește sau nu toate condițiile de formă cerute de lege, sau alte cerințe în cazuri anume prevăzute de lege, și a doua chestiune relevantă pentru discuția noastră, dacă chiar dacă creanța este certă lichidă și exigibilă. Discuțiile în acest caz, se pun pe forma contractului, dacă acest contract la distanță constituie sau nu titlu executoriu și îndeplinește condițiile de formă. Uitându-mă așa simplu, cum spun eu, într-o vedere, într-o perspectivă mai simplistă decât cea prezentată aici, pe Ordonanța 85/2004 și Ordonanța 34/2014, cu drepturile consumatorilor, în cazurile contractelor încheiate cu profesioniștii, remarc că la condițiile de formă pentru contractele la distanță, sunt reglementate condițiile pe care profesionistul trebuie să le pune la dispoziție consumatorului cu privire la încheierea acestui contract, adică modul în care să fie prezentate informațiile, într-o manieră clara, vizibilă etc, iar pe forma contractului ne spune că în momentul încheierii contractului la distanță îl constituie momentul confirmării pe un suport durabil, de către profesionist a acceptării comenzii transmise de consumator. Într-adevăr, aici se pune problema completării înscrisului, ca atare, cu anumite probe intrinseci acestuia, pentru a putea vorbi pe existența unui contract. Eu nu văd nicio problemă la acest moment și pe informațiile acestea pe care le am, de asemenea ordonanța face referire și la faptul că nu se duce cu nimic atingere prin aceste dispozițiile Legii 365/2002, mă gândesc dacă nu cumva suntem și în prezența unor derogări de la legea privind semnatura electronica, ar trebui să avem în vedere dacă aceste dispoziții, mai simple, mărturisesc că eu tind, aș tinde spre această variantă a calificării acestui contract, în ipoteza în care am și dovezi care să-mi și ateste că, sau , din care să rezulte că, comanda a fost acceptată l-aș califica ca și contract valabil, încheiat, că a îndeplinit condițiile de formă prevăzută de lege și prin urmare a îndeplinit cerința de a fi titlu executoriu. Mai degrabă, este, într-adevăr… vă rog.
Participant: Contractul de credit la distanță nu se consideră încheiat între creditor și debitor din simplul motiv că debitorul a solicitat acest lucru. Creditorul aprobă, transmite contractul de credit debitorului și debitorul îl acceptă, într-o anume formă cu bifă, cu SMS, deci el îl semnează.Creditorul nu va transmite niciodată banii direct , din simplul motiv că a analizat o solicitare și se încadrează debitorul pe solicitare. Nu, el are la dispoziție și conform Ordonanței 50, modificată cu 52, draftul și oferta de credit și are termen 15 zile, perioadă de reflexie. Da, contractul devine valabil în momentul în care debitorul îl semnează. Nu, olograf, dar el îl semnează și și-l asumă.
Evelina Oprina: Cred că va fi necesară,în final, o soluție de dezlegare care să oblige, înspre o anumită soluție, pentru că, cred că practica va fi în continuare ….
Ionuț Octavian Sandu: Mai ales că sunt din ce în ce mai multe bănci… pe cale de vânzare.
Participant: Pe încuviințări în momentul acesta sunt cam 50, 50 în fond…Deci, nici măcar unitar nu avem.
Ionuț Octavian Sandu: Eu am făcut o prezentare mai extinsă, pentru că am dorit să arăt că aceste contracte nu se vând pe niște platforme nereglementate, ci ele se vând pe niște canale destul de bine reglementate, care prevăd niște autentificări anterioare a clientului când accesează acele platforme. Pe acele platforme nu se vând doar contracte de credit, se vând contracte de depozit, se pot vinde asigurări, deschideri de cont curent, care este tot un contract de cont curent, depozite, dar am zis, da? Ele sunt reglementate, au în pasul 1, dumneavoastră ați spus că v-ati uitat numai la OG 85, eu am vrut să arăt faptul că, sunt parte a unui raport juridic mai complex între cele două părți și au în pasul 1, acele condiții, care trebuie îndeplinite, de către client, pentru a fi sau pentru a putea accesa respectiva platformă, care presupune o identificare prealabilă a sa și asupra identității lui.
Evelina Oprina: Categoric sunt argumente și de o parte și de alta, să așteptăm motivarea acestei decizii, ca să înțelegem de ce s-a respins ca inadmisibilă, și cu siguranță va fi o altă instanță, care, nu știu, va întreba într-o altă formă, sau vom vedea în ce formă va putea fi investită din nou instanța, pentru că nu putem lăsa practică judiciară, este clar… da, da.
Ionuț Octavian Sandu: Era făcută de Tribunal…
Evelina Oprina: Chestiunea nu este…
Ionuț Octavian Sandu: La o încuviințare, da…
Dana Bivol: Da, dar și la ipoteca imobiliară tot în apel la încuviințare s-a sesizat Înalta Curte și s-a dezlegat.
Evelina Oprina: Bun.
Dana Bivol: Pe chestia asta că era în apel la încuviințare, când s-a soluționat problema ipotecii mobiliare și soluționată în septembrie de Înalta Curte, tot ca urmare a unui apel pe încuviințare s-a sesizat. Este posibil ca aici să fie chestiunea că nu este o problemă nouă. Mă gândesc că, dat fiind … cum ați spus.
Evelina Oprina: Căci, contribuind la dezlegarea fondului cauzei, cred că, condiția este îndeplinită pentru că, noi, fondul cauzei noastre, reprezintă soluționarea cererii de încuviințare a executării silite în cadrul căreia verificăm dacă înscrisul este sau nu titlu executoriu. Cred că mai degrabă pe aspectul că nu este nouă chestiunea. În fine. Într-un fel sau altul va trebui instanța cred, doar Înalta Curte, fie prin RIL, fie prin HP, să dezlege această chestiune, pentru că, nu este firesc ca să avem soluții contradictorii pe o astfel de problemă, iată, este extrem de controversată și cu argumente mai firave, sau mai solide, de fiecare opinie în parte. Dacă nu mai sunt alte discuții pe tema aceasta, cred că ne-am încadrat perfect, nu? Înțeleg că luăm o pauză scurtă de 10 minute, ca să schimbăm speakerii și moderatorul și ne revedem la 16:30.
Panel IV
Vasile Bozeșan: Prin urmare, suntem liberi și bucuroși să ne petrecem weekendul cu iubita noastră, executarea silită. Corect? Pentru că nu ne putem imagina un weekend în care să nu-i alocăm măcar câteva ore. Strategic observ că organizatorii v-au pregătit pentru ultimul panel ceva savuros, cu doi speakeri, care nu mai au nevoie de nicio prezentare, doi speakeri care, prin temele domniilor lor, observăm că vor face așa o incursiune, un arc în timp, în timpul executării. Mai întâi, doamna profesor, ca să fim exacți, doamna conf. dr. jud. Mirela Stancu, ne va vorbi despre impedimentele la începerea sau continuarea executării silite, ne va vorbi despre ceea ce împiedică începerea executării silite, urmând să încheiem cu intervenția domnului Bogdan Dumitrache, în sensul că, dacă tot nu avem executare, măcar să știm cum distribuim sumele.
Mirela Stancu: Ce situație fericită că a ajuns la finalul executării.
Vaile Bozeșan: Văd că doamna judecător este pregătită, îi acordăm cuvântul. O să încercăm o precizare mai fac doar, organizatorii ne roagă să încercăm să ne încadrăm, oarecum, relativ în timpul alocat, vom încerca ca fiecare intervenție să aibă 30-35 minute, rezervându-ne și timp pentru întrebări și răspunsuri. Vă rog, doamna judecător.
Mirela Stancu: Bună ziua! Vă mulțumesc pentru prezentare, domnule judecător. Este, într-adevăr, de dată recentă calitatea mea de conferențiar universitar, astfel încât s-a simțit nevoia să se sublinieze. Când am fost întrebată despre tema pe care aș intenționa să o prezint la conferința de astăzi, recunosc că mi-a fost destul de greu, pentru că atâtea conferințe despre executarea silită s-au desfășurat, încât la un moment dat nu știu dacă nu am epuizat toate temele și, la momentul respectiv, cu totul întâmplător sau poate nu, că mi-a dat inspirația pentru tema aceasta, aveam un dosar în care era o problemă cu un impediment la executare. Și creditorul era nemulțumit de faptul că debitorul îi invoca acest impediment, în concret era vorba de prescripția dreptului de a cere executarea silită. Și atunci m-am gândit că poate acest subiect nu ar fi total lipsit de interes pentru că sunt suficient de multe probleme care se ivesc efectiv în practică legat de impedimentele la executare și abordarea temei m-am gândit să o fac, nu din perspectiva tuturor impedimentelor care ar putea să apară la executarea silită pentru că, slavă Domnului, finalemente dacă este să o luăm așa și nulitatea pentru neregularitate procedurală a unui act de executare este un impediment care măcar amână executarea pentru că trebuie refăcut în urma faptului că-l anulează instanța de executare, dacă este vorba doar de un singur act și nu anularea întregii executări silite. Dar impedimentele care nu permit începerea executării silite deloc sau în măsura în care se încuviințează executarea silită pot fi invocate asemenea impedimente în cadrul contestației la executare, nici acestea nu sunt foarte plăcute pentru creditori pentru că îi împiedică, executarea silită o anulează și s-ar putea să nu mai aibă nicio posibilitate după aceea să reînceapă o urmărire silită sau o executare silită directă, după caz. În plus, tema aceasta, a impedimentelor la momentul de început al executării silite, când încă există cererea de executare silită, ba chiar din momentul în care ea există, problema aceasta se ridică și pentru executorul judecătoresc, și pentru instanța de executare. Și subiectul acesta, când poate să refuze instanța de executare cererea și să respingă cererea de încuviințare a executării silite și, de asemenea, nu-i lipsit de importanță și când poate executorul judecătoresc să refuze deschiderea dosarului de executare pentru că, până una alta, executorul judecătoresc are și această posibilitate de a refuza motivat deschiderea procedurii de executare. În acest caz, practic, el invocă, altă soluție nu am găsit ce ar putea să invoce decât un impediment la executare. Ce impediment ar putea să invoce, în primul rând, executorul, ceea ce înseamnă că nu mai pleacă de la el cererea de executare sau, în fine, el refuză motivat în încheierea corespunzătoare. Acest refuz poate fi supus controlului judecătoresc al instanței, fără doar și poate, dar în măsura în care și instanța apreciază că refuzul este întemeiat, executarea silită nu va mai porni. Dacă în afara acestor motive, dacă executorul poate să se limiteze la ce vom vedea pentru a refuza deschiderea dosarului de executare, nu s-a terminat și pentru creditor nu este o garanție că sută la sută i se va încuviința cererea de executare pentru că trebuie să treacă și de filtrul instanței de executare care, chiar dacă nu intră pe fondul dreptului constatat prin titlul executoriu, totuși, art. 666 prevede că poate respinge cererea de executare silită. Nu este automat garantată sută la sută din cazuri că cererea de executare va fi și încuviințată. Mai departe, nici în cazul în care încuviințează instanța cererea de executare silită și permite efectuarea actelor de executare, creditorul nu este nici atunci sigur că va ajunge la distribuirea sumelor, dacă vorbim de urmărirea silită, mai are de parcurs un drum foarte lung. În orice caz, cel puțin un interval de timp cât se poate face contestație la executare împotriva urmăririi silite sau executării silite însăși, depinde de forma de executare, tot mai are temerea că s-ar putea să se invoce un motiv care ar putea constitui cauză de nulitate a executării silite și un impediment la executare, astfel încât în toate aceste momente pot să se ivească și pot fi invocate impedimente la executare prin aceste mijloace procedurale. Începând cu executorul judecătoresc, legea pare că este generoasă cu executorul, spunând că va putea refuza motivat. Va dispune înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare. Numai că se oprește aici și nu prevede în continuare ce poate să facă executorul, în ce cazuri poate refuza, ce motiv poate invoca executorul judecătoresc pentru a refuza executarea, pentru că motivele care se pot imagina că le-ar putea invoca executorul sunt și motive pe care după aceea legea le prevede ca motive pentru care instanța de executare respinge cererea de executare și atunci, poate executorul să facă ce face instanța de executare sau poate să facă mai puțin, dar dacă e mai puțin, ce? Nici în literatura de specialitate nu a fost, nu știu dacă este neapărat un act de curaj, dar nu s-au exprimat foarte multe, cel puțin nu s-au identificat cazuri concrete. În formularea de genul: executorul face o verificare la prima vedere a cererii de executare și înscrisurilor pe care le depune creditorul și va refuza în cazul în care este cu totul și cu totul evident că nu se poate porni executarea silită în aceste cazuri, numai că și instanța de executare poate să respingă în aceste situații și atunci, totuși, ce poate să facă executorul? Foarte multe, nu. Ba chiar, foarte puține. Pentru că, în cazul său, practic transmite către instanța de executare căreia îi aparține de a analiza temeinicia cererii, sigur, în condițiile de analizare ale cererii executării silite. Totuși, stând și reflectând la această dispoziție legală, ce aș putea invoca eu, dacă aș fi executor și nu instanța care încuviințează executarea sau, mă rog, judecă apelurile la încheierile de respingere a cererii de încuviințare a executării silite? Ce ar putea invoca executorul și nu ar putea invoca instanța și n-ar putea decât executorul? Ce am putut identifica a fost, de exemplu, un caz de incompatibilitate în care s-ar afla executorul judecătoresc și ar știi de situația aceasta în momentul în care primește cererea de executare, astfel încât nu e în situația de a se abține, executarea nu a început practic ca să poată, nici partea nu-l poate recuza pentru că nu a început executarea, dar el totuși știe că este într-o situație de incompatibilitate. Sigur, este foarte rar posibil să se întâmple lucrul acesta în practică, dar ar putea fi un caz. Apoi, chiar dacă lucrurile acestea poate să le facă și instanța de executare, totuși, cred că rolul acestei dispoziții a fost de a permite și executorului judecătoresc să facă un oarecare filtru al cererilor care sunt înaintate instanței pentru a nu transmite chiar absolut orice către instanța de executare, astfel încât dacă executorul ar constata, spre exemplu, că o cerere este informă, o cerere de executare, nu știu, îi lipsește semnătura creditorului. Sigur că ar putea să-i spună, vedeți că ați uitat să semnați. De regulă, o asemenea chestiune se remediază foarte ușor. Dar dacă nu s-ar remedia? Mai are sens să-i trimită instanței de executare? Sigur, instanța este competentă să anuleze cererea pentru lipsa semnăturii, dar oare mai are sens? Sau, și mai grav, și probabil mai des întâlnit în practică, ar fi o evidentă lipsă de caracter executoriu al înscrisului pe care-l prezintă creditorul. Dacă s-ar prezenta cu un contract de ipotecă încheiat în formă, pur și simplu scris de mână și semnat de părți, este la nivelul acesta dacă ar observa, că este evident că nu are cum să fie vreodată titlu executoriu acel înscris. Ar putea refuza să deschidă dosarul de executare. Însă, din aceste exemple la care m-am putut eu gândi, sigur că pot fi și altele, rezultă că executorul, totuși, nu poate să facă un examen al cererii de executare foarte adânc, în orice caz, nu să intre în ceea ce poate să facă instanța de executare sau să nu intre foarte mult. Sigur, dacă există un dubiu sau o interpretare neunitară cu privire la caracterul de titlu executoriu al unui înscris, evident că va înainta instanței de executare pentru a decide. Dar pe de altă parte, dacă există un recurs în interesul legii, decizie dată într-un recurs în interesul legii, care stabilește că un anumit înscris, într-o anumită formă, nu este titlu executoriu, după existența unei practici neunitare în acest sens, la nivelul instanțelor de executare și ulterior acestui RIL i se prezintă executorului judecătoresc cu un asemenea înscris și este evident că, potrivit acelui RIL, înscrisul nu este titlu executoriu. Ar mai trebui să înainteze instanței de executare sau nu? Sigur, acum nu există nicio sancțiune, nici n-ar trebui să fie dacă executorul judecătoresc deschide, totuși, dosarul de executare și înaintează cererea către instanța de executare. Firește, instanța are competența să verifice cererea și să respingă cererea de încuviințare a executării silite, dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune începerea executării. Și așa ajungem la instanța judecătorească cu competența de a analiza cererea de încuviințare a executării silite. Ah, mi-am mai adus aminte acuma un exemplu, Ordonanța de Urgență nr. 52/2016 care pentru contractele de credit la care se referă această ordonanță încheiate după data intrării ei în vigoare, în măsura în care sunt cesionate acele creanțe către instituții financiare nebancare, de recuperare de creanțe, își pierde caracterul de titlu executoriu înscrisul în urma acestei cesiuni. Va fi cazul, nu acum încă, n-au apucat să aibă loc asemenea cesiuni pentru contracte care au fost încheiate, contracte de credit bancar, încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi, dar când va fi cazul aceste înscrisuri își vor pierde caracterul de titlu executoriu. Executorul va putea observa cu ușurință cine îi cere încuviințarea executării silite. Cesionarul. Și dacă față de dispoziția legală înscrisul și-a pierdut caracterul executoriu, ar trebui să refuze deschiderea dosarului de executare, să nu primească, refuzând în felul ăsta să înceapă executarea silită? Eu zic că ar putea să facă acest lucru, iar refuzul său, v-am spus, este supus controlului instanței judecătorești competente. În fine, la instanța de executare, lucrurile par mai simple pentru că, în ceea ce privește instanța, art. 666 spune care sunt cazurile în care instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite și alin. (5) după cum începe ar fi foarte generos și el pentru instanța de executare pentru că, dacă spune numai dacă, instanța poate respinge cererea de încuviințare numai dacă, este foarte simplu, n-avem decât să punem șablonul și dacă ne încadrăm în una din aceste situații se respinge, dacă nu, nu se respinge. Se încuviințează. Până la punctul 7 când există alte impedimente prevăzute de lege și, bineînțeles, acest text este cel mai dureros. Ce alte impedimente prevăzute de lege? Până la urmă toate impedimentele sunt prevăzute de lege, nu creează nimeni un impediment din propria sa inițiativă, și ce alt impediment prevăzut de lege poate să invoce instanța de executare. având în vedere că procedura aceasta nu este una contencioasă și creditorul urmăritor când începe executarea silită, la fel și în cazul executării silite directe, este în posesia unui titlu executoriu sau cel puțin el așa afirmă. Și dacă am ajuns să analizăm existența altor motive, dacă ne preocupăm de punctul acesta, înseamnă că pe celelalte le-am considerat îndeplinite, adică acel creditor chiar are un titlu executoriu în posesia sa. Am trecut de această condiție. Și atunci, ce alt impediment aș putea să-i opun unui creditor care are o creanță certă, lichidă și exigibilă, constatată printr-un titlu executoriu, ce alt impediment poate să impună instanța de executare, executorul este competent, ce pot să-i mai opun creditorului pentru a nu-i permite pornirea executării silite? Și încă de acum, să-i refuz de la început începerea executării silite. Ce ar putea să invoce instanța este, în orice caz, un impediment care este prevăzut de o normă de ordine publică. În nici un caz, un impediment reglementat de o normă de ordine privat, astfel încât un impediment cum ar fi prescripția, dacă prescripția a început să curgă în condițiile Noului Cod Civil sau Noului Cod de Procedură Civilă, fie că vorbim de cea a dreptului la acțiune, fie a dreptului de a cere executarea silită, este clar că nu mai poate fi invocată de instanța de executare și în orice caz și orice discuție pe care ar fi putut-o avea și care s-a purtat în reglementarea anterioară când prescripția era de ordine publică, oricum nu mai are nici un sens, este clar că niciodată instanța de executare nu ar mai putea să invoce un asemenea impediment.Ce altceva ar mai putea să invoce? Beneficiul de discuțiune al coproprietarului să observe că este un bun care se urmărește proprietate comună și este un creditor personal al unuia dintre coproprietari, cel care face urmărirea, iarăși nu este o chestiune de ordine publică, nu privește instanța de executare chestiunea asta. Nu are decât debitorul să spună lucrul acesta sau persoana care nu este debitor.Să facă o contestație la executare și eventual să ceară partajul. Dar nu instanța poate opri sau refuza începerea executării silite pe acest motiv. Ce ar putea să invoce, deci chestiuni evidente de… și care se văd atunci, rezultă din cererea de executare, da, este foarte greu să identifici în acel moment, de exemplu, faptul că un bun care se urmărește, nu este urmăribil, potrivit legii.Este extreme de greu să-ți dai seama în momentul formulării cererii de încuviințare a executării silite și în momentul încuviințării executării. Mai ales, dacă executarea silită se cere, încuviințarea se cere pentru toate formele de executare. Nu mai putea refuza atunci.Cu condiția să urmărească bunurile urmăribile. Păi, evident este o condiție pe care executorul o să o respecte. Deci, nu-I pot refuza încuviințarea executării. Cel mult, dacă rezultă în mod evident din cerere și din forma de urmărire pe care o solicită a i se încuviința creditorul, a rezultat că se urmărește un bun care este insesizabil. Sau inalienabil și atunci și insesizabilitatea este o consecință imediată. Deci, practic, în cazul de la punctul 7, e greu să-mi imaginez ce poate să vadă instanța de executare la momentul începerii executării silite. Nu exclud, v-am spus, încălcarea unor norme de ordine publică, dar în ceea ce privește titlul executoriu, s-ar putea să observe ceva, care este la limită, dacă poate să invoce instanța de executare sau trebuie să lase să înceapă executarea silită și să invoce debitorul pe calea contestației. Dacă titlul executoriu este un înscris, care pentru încheierea lui valabilă trebuie să îmbrace forma autentică. În acest caz, este și o cauză de nulitate a actului juridic, nu numai înscrisul însă, în plus nu îndeplinește condiția de formă cerută de lege pentru a fi titlu executoriu. Astfel încât, într-un asemenea caz, instanța va putea să respingă și o va face, în mod sigur, cererea de încuviințare a executării silite, chiar dacă nulitatea actului juridic, prin ipoteză nu este vorba de o hotărâre judecătorească sau hotărâre arbitrală care se cere a fi pusă în executare, că altfel nu se punea problema formei autentice ad validitataem a titlului executoriu, deci în acest caz, chiar dacă este o nulitate a actului juridic și care ar putea, pe calea contestației la executare să îmbrace forma unei apărări de fond, totuși va putea să o invoce și instanța de executare pentru că tine, în egală măsură, nu mai este o condiție de validitate a actului juridic, este și o condiție de formă și de validitate a titlului executoriu. Că dacă nu se prezintă în forma cerută de lege nu este titlu executoriu. Și atunci, în condițiile acestea nu va putea încuviința executarea silită și pentru că înscrisul nu are un asemenea caracter. Altceva, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței sau exigibil al creanței doar în măsura în care, raportat la…, trebuie să aibă în vedere elementele rezultate din titlul executoriu instanța de executare și aici, iarăși este extreme de greu să ajungi la concluzia că respingi cererea de încuviințare a executării silite pentru acea creanță că nu este certă. De ce? Pentru că acum creanța e certă dacă rezultă existența ei din conținutul titlului executoriu, astfel încât titlul executoriu, este doar o chestiune de interpretare a clauzelor contractului și prin interpretarea clauzelor contractului susține creditorul că ar avea titlu executoriu și de fapt nu ar fi așa, nu ar rezulta în mod cert creanța din titlu, se va putea respinge cererea pe acest motiv. Caracterul lichid și exigibil, sigur, temporar, la caracterul lichid iarăși cu mare rezervă, că dacă titlul conține elemente pentru determinarea creanței, atunci creanța poate fi stabilită cuantumul ei de executor. Faptul că nu este lichidă ar însemna, de nici un fel, că nu are caracter lichid, ar însemna să nu existe nici un element în titlu, de determinare a cuantumului creanței, nici să nu prevadă care este cuantumul ei sau în ce constă efectiv obligația dacă nu vorbim de o creanță care să fie stabilită în bani și deci, este foarte rar întâlnit și acest motiv de impediment la executare, iar caracterul exigibil este unul temporar. În fine, după ce se încuviințează executarea silită, o situație în care se invocă impedimentele la executare solicitându-se anularea executării silite și aici, Slavă Domnului, avem destule contestații la executare în acest sens, cel mai interesant mi se pare mie cazul în care se invocă nulitatea actului juridic, care constituie, actului juridic constatat prin înscrisul care constituie titlu executoriu. Și asta este o discuție, firește care privește înscrisurile care nu sunt hotărâri judecătorești sau hotărâri arbitrale, unde o asemenea chestiune este exclusă. Nu s-ar mai putea discuta. Și în acest caz, până când se poate invoca nulitatea actului juridic? Deci, nulitatea actului juridic, nu, numai nulitatea înscrisului ca titlu executoriu. Sigur, și nulitatea înscrisului, ca titlu executoriu, are același regim din perspectiva termenului de invocare și cel mai dureros este la nulitatea absolută. Are un termen în care poate fi invocată nulitatea absolută? Ba da, în contestația la …, în cazul în care se invocă, cu titlu de apărare, de fond, în cadrul contestației la executare, trebuie făcută contestația în termenul prevăzut de lege pentru formularea contestației la executarea silită înseși. Ceea ce înseamnă că și nulitatea absolută, inclusiv, în cazul în care nulitatea absolută a actului juridic, ea trebuie să se supună acestui termen și în măsura în care nu se invocă în cadrul executării silite, pe calea contestației la executare, mai rămâne singurul remediu acțiunea în declararea nulității ca acțiune de drept comun. Dar în cadrul executării silite nu se va mai putea invoca acest motiv. În prezent, acest mecanism, nu este defavorabil, total defavorabil sau nu ajunge creditorul, pardon, debitorul, să riște să fie executat silit, înainte să se decidă asupra nulității actului juridic. Pentru că în cadrul acțiunii declarării nulității ar putea să ceară suspendarea acțiunii executării silite, ceea este o chestiune care ne scutește de multe probleme, cel puțin în cazul dreptului consumatorilor. Unde nu ar fi existat această posibilitate, dispozițiile din Codul de Procedură Civilă care delimitează momentul până la care se poate introduce contestația la executare ar fi adus atingere dreptului consumatorilor, mă rog ar fi fost contrar, cel puțin, jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care în sistemul clauzelor abuzive, Cel puțin Directiva 9313 a decis că, dacă nu are o asemenea posibilitate și de a cere suspendarea executării silite, debitorul când cere anularea clauzelor abuzive pe acțiunea de drept comun atunci este încălcată această directivă. Însă, în cadrul altor apărări de fond care le-ar putea invoca debitorul, tot în scopul de a nu mai continua executarea silită, această posibilitate nu mai există de a cere suspendarea executării silite pe cale separate, numai la declararea nulității se poate, dar dacă invocă neexecutarea de către partea adversă a obligației corelative care-i revenea? Și poate să invoce excepția de neexecutare în contestația la executare pentru că este o apărare de fond, este deschisă, câtă vreme nu este hotărâre judecătorească sau arbitrală, titlu executoriu, deci poate să o facă. În cazul acesta, dacă pierde termenul de contestație la executare, alte remedii nu are decât să găsească pe terenul executării contractelor sau al desființării pentru neexecutare al contractului, dar o rezoluțiune sau o reziliere pe calea dreptului comun, nu permite și suspendarea executării silite, în cadrul acțiunii de drept comun, pentru că nu ai mijlocul prevăzut pentru așa ceva. Suspendarea executării silite se poate cere numai în cadrul mijloacelor procedurale, care le reglementează legea și care deschid calea unei asemenea cereri, iar de sine stătătoare nu poate să existe, o cerere având ca obiect suspendarea executării silite. Sau într-o altă acțiune pentru care legea nu prevede că este aptă să deschidă și calea cererii de suspendare a executării silite. Astfel încât debitorul trebuie să fie foarte atent în anumite cazuri pentru a nu pierde termenul de contestație la executare. De asemenea, prescripția trebuie invocată și ea în termenul de exercitare a contestației la executare. În fine, la alte cazuri de impedimente mai interesante ce ar putea să invoce debitorul, insesizabilitatea bunurilor pe care sunt urmărite, pentru că nu întotdeauna sunt evident că un bun este insesizabil. În anumite cazuri, da, legea trebuie să declare insesizabilă, ca regulă, însă există și clauza de inalienabilitate, la situațiile în care legea declară insesizabile bunurile la anumite bunuri mobile, trebuie să le identifici în cazul concret, ce bunuri din patrimonial debitorului se încadrează în acea categorie, de exemplu, o centrală termică de apartament este bun mobil urmăribil sau neurmăribil? Tu ai urmărit vreunul, Bogdan?
Bogdan Dumitrache: Iarna? Vara.
Mirela Stancu: Dar, nici vara nu este foarte drăguț că …
Bogdan Dumitrache: Vara nu-i ca iarna.
Mirela Stancu: Vara nu-i ca iarna, dar totuși, dacă este la munte, unde apa de la robinet vine de la nu știu câți metrii.
Mirela Stancu: Și din Carpați este bine, dar este foarte rece, deci, în așa fel încât centrala ajută un pic și vara, nu? Dar, este bun urmăribil sau neurmăribil? De cumpărat l-a cumpărat, poate să instituie vânzătorul și dacă stabilește plata prețului în rate, da? Și stabilește vânzătorul o garanție reală asupra bunului, pentru a garanta plata prețului. Este sau nu bun urmăribil? Nu ai de unde să-ți dai seama în momentul … și dacă cere creditorul vreau să urmăresc, prin urmărire silită mobiliară, centrala de apartament, altceva nu are mai valoros în apartament.Televizorul este din acela cu lămpi, doar dacă ajunge să fie atât de vechi, încât să fie vintage, atunci s-ar putea să mai scot ceva pe el, dar altfel, centrala doar și-a luat-o și nu ar fi rău dacă aș putea să i-o vând. Numai că acel creditor este un creditor chirografar, care nu are o garanție a acelui bun și în ceea ce privește bunurile mobile pot să mă uit să văd ce bunuri mobile pot să i le urmăresc debitorului pentru că , nu știu, sunt bunuri care sunt destinate, ia să vedem, bunuri de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului sau familiei sale. Bogdan are dreptate, iarna pot să-l urmăresc? Îi este indispensabil traiului iarna? Poate să trăiască fără căldură? Da, dar vara poate să trăiască fără apă caldă?
Bogdan Dumitrache: Într-o opinie.
Mirela Stancu: Acum eu știu ce să zic. Depinde la ce secol ne raportăm, că poate să trăiască fără apă caldă, sa poate să nu trăiască, astfel încât un asemenea impediment la executare poate să apară după începerea executării silite și nu e…, culmea este că s-a întâmplat chestia asta. Sunt niște…, mă rog, în raza Curții de Apel București, orașe unde căldura și apa caldă se asigură prin forțe proprii de fiecare în apartamentul propriu. Și era destul de frecvent de întâlnită chestiunea.Și avocații si executorii judecătorești se confruntau cu ea, sigur că avocații în contestațiile la executare, fie de o parte, fie de alta, cei care au ridicat problema erau avocați din câte am înțeles eu creditori, care au avut această problemă că li se invocase în contestația la executare de debitor caracterul neurmăribil al bunului. Și nu era o practică unitară la Judecătoria respectivă, într-un singur oraș unde am înțeles eu, acolo mi s-a adresat întrebarea, dar am înțeles că nu era singurul din Giurgiu, unde se întâmpla lucrul acesta. Probabil că mai sunt și altele și nu numai Curtea de Apel București o avea în raza ei teritoriala așa ceva și toate Curțile de Apel din țară.
Mirela Stancu: Eu mă gândeam la Călărași.
Bogdan Dumitrache: La munte, la Brașov.
Mirela Stancu: Ah, la munte că este apa rece. Și încă un…, deși nu am văzut atât de multe, nu am văzut încă, litigii nu am văzut din clauze izvorâte din inserarea unei clauze de inalienabilitate, poate că nici nu sunt atât de des inserate în contracte clauze de inalienabilitate, în sistemul actualului Cod Civil, în orice caz, o asemenea clauză de inalienabilitate, care atrage și insesizabilitatea bunului, sigur, cu respectarea cerințelor de validitate, de opozabilitate față de creditori, cine poate să o opună creditorului urmăritor căruia îi este opozabilă clauza de inalienabilitate, că trebuie să o respecte, el nu poate să urmărească bunul respectiv. Evident debitorul, dara dacă debitorul nu o face? Și există un beneficiar al clauzei de inalienabilitate. Nu înstrăina bunul pe care l-am donat cu sarcina întreținerii până când nu mor eu, donator. Că dacă nu-ți îndeplinești sarcina, îți cere revocarea și să ajungă la mine bunul și să fiu sigură că ajunge bunul înapoi la mine. Este un interes legitim, nu? Poate să invoce și beneficiarul acestei clauze pe calea contestației la executare faptul că se urmărește un bun, care este supus unei inalienabilități convenționale? Până una, alta, dacă este terț vătămat, prin executare și ar putea invoca o …, ar putea justifica o asemenea vătămare, de ce nu? Bun. Și în fine, mi s-a mai părut interesantă față de perioada anului în care ne aflăm, mai este o lună, până când se va putea, nu?…. De la 1 decembrie, până la 30 martie sau 1 martie?
Bogdan Dumitrache: 1 Martie.
Mirela Stancu: 1 Martie, deci nu mai este o lună, dar mai sunt câteva zile până când vor începe evacuările în forță… Când se poate încuviința o asemenea cerere de executare? Poate să refuze instanța cererea de încuviințare a executării pentru că suntem în 23, păi este 23 februarie, trebuie să-l evacuez pe debitor, dintr-un imobil cu destinația de locuință, sigur, nu un alt imobil, dintr-o hală industrială, să zicem, păi, nu se poate, este iarnă afară, bine nu este foarte frig, atunci poate să iasă, nu contează că sunt minus 20 de grade sau plus 15 grade, depinde de iarnă, tot nu poți sa-l evacuezi pe 26 februarie. da, dar eu nu vreau să fac actele de executare acum, vreau doar să-mi încuviințați executarea. Interzice legea să și încuviințez? Nu. Și evident, cererea de executare silită poate fi făcută, și instanța poate să încuviințeze, dar actele efective de executare, mi se pare că nu ar putea fi făcute în această perioadă , să ajung la expulzarea efectivă a debitorului din imobilul cu destinație de locuință. Dar altfel, încuviințarea executării nu are nici o …, nu este acesta un impediment la executare, în cazul acesta. Cam astea mi s-au părut mie mai interesante chestiunile legate de impedimente la executare …
Vasile Bozeșan: Da, mulțumim doamna conferențiar, nu știu cum să spun, conferențiar judecător, amândouă în același timp, avem și întrebări, fără îndoială, ca o concluzie pe ceea ce a expus doamna judecător, și doamna conferențiar…
Mirela Stancu: Au fost amândouă prezente.
Vasile Bozeșan: Da… Două chestiuni aș vrea să punctez și eu, una cu privire la contextul limitelor în care executorul poate să intervină, aici sunt perfect de acord cu doamna judecător, cred că concluzia care rezidă din dispozițiile art. 665, 666, 720, că dacă într-adevăr, primirea cererii este obligație indubitabilă în sarcina executorului care nu are a refuza o astfel de obligație, primirea unei cereri, chiar foarte informe, dacă îmi permiteți să spun așa, lucru care rezultă foarte clar din 665, care obligă la chestiunea asta și de la sancțiunea în contestație, pe refuz, așa cum spunea doamna conferențiar, ai posibilitatea să refuzi motivat. Ai o anumită libertate , eu aș circumscrie ca regulă pe 664, adică aici se tranșează oarecum, se circumscrie obligația executorului, adică refuzi să deschizi procedura de executare, dacă nu sunt respectate condițiile de la 664. Dacă nu-ți este atașată cererii de încuviințare un titlu, dacă nu conține toate acele elemente. problema care se ridică, dincolo de aceste elemente de la 664, poate merge executorul și aici este chintesența problemei pe care a invocat-o doamna executor, poate merge executorul mai departe să facă aprecieri? Eu aș tinde în consonanță cu doamna judecător, că, da și eu cred că , da, pentru că nu cred că poți cere executorului să deschidă procedura de executare, pe baza unui înscris în care, în mod vădit nu este un titlu executoriu, de pildă, în mod vădit am spus, nu în mod discutabil, în mod vădit. În acest sens, aș mai adăuga argumente, privitoare la: faptul că i se permite executorului să aibă un refuz motivat, doi, executorul judecătoresc va deschide procedura de executare , adică nu va deschide dosarul de executare, aici eu cred că totuși este o nuanță, una este să deschizi un dosar și alta este să deschizi o procedură de executare, adică evocă niște valențe suplimentare aș tinde eu să spun, trei cel mai important argument, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării, ne spune 666, va solicita încuviința executarea, nu înmânează, pur și simplu, cererea de încuviințare instanței și eu, ca să închei, să nu monopolizez și eu cred că într-adevăr, are o anumită libertate executorul, cu atât mai mult , cu cât acest refuz este supus cenzurii pe plângerea de la 665. Iar cu privire la celelalte chestiuni, dincolo de conținutul acestora, acele impedimente invocate de doamna judecător, aș mai adăuga , în plus, este foarte, foarte important, ce spune doamna judecător, pentru că am observat și țin să spun chestiunea aceasta, am observat practicieni și mă refer la toți aici, la toți practicieni, cu privire la rigoarea care se invocă aceste impedimente. Când le invoci, nu le poți invoca oricând, ai niște reguli, niște termene foarte stricte, nu poți invoca, prin contestație la titlu, ce poți să invoci, prin contestație la executare. Nu poți invoca anumite chestiuni, care țin exclusiv de contestația la executare, când vrei tu. Nu, nu se poate așa ceva, trebuie respectate anumite termene, mai mult, jocul acesta al apărărilor, una este planul apărărilor în chestiuni care țin de nelegalitatea executării, altele sunt chestiuni, care țin de procedura în primă instanță și altele sunt de procedura în apel. În practică, din păcate, constatăm, din partea, repet, tuturor practicienilor, o lipsă de rigoare și o lipsă de înțelegere a acestor planuri. Da, vă mulțumesc, haideți să punem și câteva întrebări, dacă …
Participant: Bună seara, o singură întrebare am, în ceea ce privește aspectul impedimentului la executare. Considerați că dispozițiile art. 9 din Legea 198/2004, prin care se prevede că cel nemulțumit de plata despăgubirilor acordate de către expropriator se poate adresa instanței judecătorești, obține o hotărâre definitivă și irevocabilă, pe care o pune în executare. În finalul acestui articol, se face mențiunea, am verificat-o în prealabil, plata se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării pe baza hotărârii judecătorești. Personal, m-am confruntat cu această situație, descoperind o practică neunitară la nivelul, chiar a Tribunalului București, în sensul că s-a considerat de către anumite complete, este adevărat mai puține, că aceasta ar reprezenta, aceste dispoziții legale ar reprezenta un impediment la executare, în sensul că avem o procedură specială instituită de aceste dispoziții legale și practica predominantă a fost reprezentată de faptul că aceste dispoziții, respectiv art. 9 din Legea 198/2004, ar reprezenta o plată voluntară și nicidecum o procedură prealabilă. Apreciați că în astfel de cereri, respectiv hotărâri judecătorești, prin care se stabilește un cuantum al despăgubirilor, ar reprezenta un impediment la executare, în sensul că executorul, dacă să vină la executor cu o astfel de cerere, executorul în baza acestui articol de lege, ar trebui să spună, nu, mai întâi să te duci la expropriator, expropriatorul, știm cu totii, nu se conformează, nu plătește aceste despăgubiri și ulterior trebuie să vii la mine.
Mirela Stancu: Da, aici este o problemă, care mi se pare mie este cam aceeași, nu numai în contextul acestei legi speciale, ci în contextul, să zic așa, a legii generale, Ordonanța 22, care tot aceeași problemă, cumva ridică, nu neapărat cu procedura, în prealabil, că s-a mai lămurit cu acel fabulos termen de 6 luni.problema în realitate provine din altă parte. Nu cred, ca să vă răspund întâi la întrebare, nu, nu cred că trebuie făcută o procedură prealabilă. Este evident că legiuitorul a vrut să stabilească pentru debitor, care este o autoritate publică, Statul până la urmă, în sens larg, să stabilească un termen în care acesta să-și facă, ceea ce spune titlul executoriu, să plătească de bună voie.Și m-am uitat și eu acum, asta am făcut, am deschis legea, cel mult, avantajul pe care îl oferă acest text de lege debitorului, Stat, este că poate să aștepte solicitarea de la creditor. Să facă cerere creditorul și această cerere presupune, pur și simplu că s-a dus la registratura acelei autorități, care are competența să plătească aceste despăgubiri și să îi prezinte hotărârea judecătorească irevocabilă, mă rog, definitivă, acum și irevocabilă, deși prin ipoteză, bănuiesc eu că acel debitor s-a judecat în procesul în care s-a dat hotărârea respectivă, fix cu acea autoritate publică, pe care, după aceea instanța a obligat-o să plătească acele despăgubiri. De asta spun că, beneficiul pe care îl văd eu că îl acordă legea acelei autorități, este că poate să aștepte cererea și să plătească într-un termen de 30 de zile de când i se face cererea însoțită de hotărârea judecătorească. Pentru că în mod normal logica executării Statului și autorităților, agențiilor, în sensul cel mai larg, că este minister, că este autoritate publică centrală, locală, de care o fi, logica executării Statului, este că, în primul rând ea nu ar trebui să existe. Nu ar trebui să-ți pui problema executării împotriva Statului. Din capul locului este o anomalie faptul că există executarea silită împotriva Statului și a agenților săi, a agențiilor sale, hai să nu le zic agenți, că poate ne gândim numai la persoane fizice. Deci, este o anomalie, în sine. Din punctul acesta de vedere, într-adevăr logica Ordonanței 22, este firească. da, autoritatea publică trebuie să plătească, Statul trebuie să plătească și doar în cazuri excepționale s-ar putea să constate că, în acea linie bugetară, în acel cont unde trebuie să se aloce, prin bugetul instituției respective, cu respectarea tuturor gradelor, de la ordonatorul principal, secundar, terțiar, cum or fi ei, nu s-a prevăzut în acea linie bugetară, o sumă de bani pentru a se plăti datorii rezultate din titluri executorii, hotărâri judecătorești pronunțate împotriva Statului. Într-un asemenea caz, dacă s-ar constata că nu există un asemenea disponibil, există acest beneficiu pentru Stat de a putea să ceară creditorului, așteaptă-mă șase luni, șase luni în care este dator să facă demersurile necesare fără să fie nevoie să vină creditorul să-l mai bată la cap sau eventual să apeleze la executor, să facă demersurile necesare, nu știu, să rectifice bugetul, să ceară la Ministerul Finanțelor , vedeți că în cadrul rectificărilor bugetare de la…, în ultima parte a anului când se face rectificarea bugetară, trebuie să aveți în vedere că la nu știu ce minister, la nu știu ce instituție, trebuie să alocați în bugetul acelei instituții o sumă de bani, pentru a se plăti x titluri executorii, asta este tot ce permite legea pe Ordonanța 22. Aici are această favoare, de a aștepta cererea. În cadrul Ordonanței 22, pe dreptul comun, Statul nu trebuie să aștepte cererea, trebuie să plătească de bună voie. Și acel termen de șase luni să-l folosească în sensul pe care vi l-am spus. Logica aceasta, din păcate, nu este urmată în practică. Și de aceea răspunsul meu este cert că nu este o procedură prealabilă, în care să-i mai pun creditorului, dacă vreți, dacă nu ne încadrăm într-o logică a Ordonanței 22, a textului ăstuia din art. 9 din Legea 198, care este cât se poate de clar și el, păi atunci putem să ajungem la sperietoarea generală, la CEDO, pentru că, finalemente a impune condiții suplimentare în favoarea unui creditor, persoană fizică sau juridică de drept privat, condiții suplimentare, proceduri suplimentare la o hotărâre judecătorească, nu vorbim de alt titlu, o hotărâre judecătorească. Când debitor este Statul să-i pun asemenea proceduri, în plus, păi, înseamnă că ori cât de puțin i-am atins dreptul acela de acces la instanță, dar tot i l-am atins.
Participant: Dacă îmi permiteți, în prezenta speță vorbeam de expropriere, durata judecății a fost 9 ani și respectiv două casări. Acesta a fost și motivația tribunalului, în sensul că s-a executat o hotărâre definitvă și irevocabilă, hotărârea fiind executorie de la momentul în care a rămas definitivă, astfel încât termenul acesta de trei ani, de care s-ar prevala expropriatorul, de 30 de zile, îmi cer scuze, în baza acestui articol 9, fusese cu mulți ani depășit, de multe ori se invocă aceste dispoziții legale ca un impediment la executare.
Mirela Stancu: Nu, un impediment, în mod sigur nu este.
Participant: Vă mulțumesc.
Bogdan Dumitrache: Adică, după ce s-a așteptat 9 ani, nu se putea aștepta o lună. De ce atâta răutate? De ce atâta grabă, nu înțeleg? Aș mai adăuga la cea a spus Mirela, fără a o contrazice deloc, pentru că mi se pare că lucrurile stau la fel, că din punctul de vedere al diligenței reprezentantului creditorului, mai faci o cerere și mai aștepți o lună.Nu câștigi nimic dacă sari peste luna aceea, pentru oricum executarea silită va fi o executare care va reuși ca executare silită dacă va fi de acord debitorul acelei executări. Mecanismul popririi conturilor Trezoreriei este cunoscut, cuvântul poprire este o metaforă, debitorul este poprit dacă vrea el să se poprească deci, dacă este să alegi, faci o cerere, îl rogi frumos, aștepți o lună, aștepți două luni, după aceea începi procedura de executare. Sigur, dacă necunoscând acest act normativ sau lovindu-te pentru prima dată cu această problemă, tu ai început standard, cu o executare silită, ai temei pe terenul unei contestații la executare făcută, Doamne ferește, doar pentru acest motiv, să te aperi și contestația trebuie respinsă ca neîntemeiată.
Participant: Relativ la impedimentele, la continuarea executării silite,am două nedumiriri, întâi, vă supun atenției următoarea situație:executare silită, înainte cu o săptămână de termenul de licitație, depun la sediul creditorului/creditoarei, o notificare de dare în plată, de care executorul nu ia la cunoștință însă la…, poftiți?
Mirela Stancu: Dare în plată sau ofertă reală de plată?
Participant: Nu, notificare de dare în plată. Licitația are loc, se adjudecă imobilul, eu stăteam liniștită văzând că executoarea nu se suspendă, sun executorul, executorul îmi spune că atât timp din partea creditorului nu are nimic oficial nu înțelege să suspende, înscriere provizorie, urmată de intabulare și ajung în februarie abia, după ce îi trimit, îi transmit eu debitor, prin email, notificarea de dare în plată, abia atunci înțelege să-mi trimită încheiere de suspendare.Evident că am făcut contestație la executare, în termen, la acel moment, întrebarea mea este, dacă atât timp cât, acest efect de suspendare ar trebui să intervină ope legis și legea nu-mi impune mie ca debitor să suplinesc această comunicare între creditor și executor, de ce ar trebui să…, adică mi se pare excesiv, eu să fiu într-atât de diligent încât, la fiecare notificare de dare în plată pe care o depun la creditor să dau în el sau să iau legătura și cu executorul pentru că, astfel este posibil ca să mă trezesc cu imobilul vândut. Asta este o chestiune. În al doilea rând, în ceea ce privește, faptul că, tot așa într-un proces, am opus prescripția dreptului de a obține executarea silită, problema este, bine, nu este vorba de mine, este o altă situație, problema este că nu a fost chemată în judecată SRL-ul cesionar, numai banca, evident că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și mă întreb dacă în apel s-ar putea invoca ca motiv faptul că judecătorul în virtutea art. 78 alin. (2), nu a înțeles să pună în discuție necesitatea de a introduce în cauză și SRL-ul recuperator de creanță. Atât.
Mirela Stancu: Prealabilă precizare. De fapt, întrebare, este o cauză pe rol? Vreuna din acestea două?
Participant: Este pe rol.
Mirela Stancu: Eu o să vă răspund la modul de principiu. Rolul activ al judecătorului nu cred că poate constitui motiv de exercitare a căii de atac, potrivit dispozițiilor din Codul de Procedură Civilă.Dacă întrebarea sună în felul acesta: Poate fi invocată lipsa rolului activ al judecătorului în calea de atac ca a exercitării căii de atac? Codul spune că nu. În concret, nu aș putea să vă spun dacă era bine sau nu era bine dacă nu și-a exercitat rolul activ și că nu a introdus în cauză pe cedent și că s-a judecat numai cu cesionarul și că trebuia să facă sau nu judecătorul chestiunea aceasta, depinde de… sau invers. S-a judecat cu cedentul și trebuia să introducă și cesionarul. Iar în ceea ce privește întrebarea, prima cu: De ce trebuie anunțat și executorul? Și altfel de unde să știe, are vreun glob magic …
Participant: Nu, dar mă gândesc că legea nu-mi impune să iau legătura cu …
Mirela Stancu: Nu impune, dar haideți să vă dau un exemplu, mi-a venit acum chestia aceasta… Nu știu dacă vă spune ceva, a fost o cauză la CEDO, că tot este … dacă este ceva, te scoți cu CEDO. Cum faci, cum te întorci, dacă ai ajuns la CEDO ești fericit. De ce să anunți executorul că nu are un glob de cristal să ghicească lucrul acesta, să poată să viseze. Nu știu dacă vă spune ceva , o cauză la CEDO, prin care s-a admis că s-a încălcat dreptul de acces la instanță , pentru că o instanță de recurs a respins o contestație în anulare împotriva unei hotărâri date în recurs de anulare ca netimbrată a recursului, în condițiile în care dovada de achitare a taxei de timbru fusese depusă prin poștă de recurent însă, nu ajunsese la instanță măcar taxa de timbru, nu că un grefier, de undeva de la registratură a ținut-o într-un sertar sau a greșit și a pus-o în alt dosar. Nu ajunsese la instanță și în contestația la anulare lucrul acesta i s-a spus, da, este adevărat că ai depus-o la poștă taxa de timbru, înainte de primul termen de judecată, era la poștă, nu era la instanță. Răspunsul negativ la întrebarea dumneavoastră, nu trebuie să-l anunți și pe creditor, ar fi în logica acestei hotărâri a CEDO. Deci, ca să respectăm CEDO, v-aș spune și eu, nu trebuie să-l anunțați și executorul să facă el diligențe, cum o știi el, cum nu o știi. Cam cu ar putea să afle, însă.
Bogdan Dumitrache: Aici, chestiunea este următoarea din punctul meu de vedere. Potrivit legii cred că aveți dreptate, că nu există obligația debitorului de a comunica o notificare executorul. Când însă … și da, doar creditorul…, când însă există o lege , care spune că plătind o sumă de 0 lei la care se adaugă TVA, poți obține fără să te duci la judecător, din start, suspendarea unei proceduri de executare silită, în primul rând că nu vorbești cu executorul, debitorul niciodată nu vorbește cu executorul, îi scrie cu dovadă de comunicare și înregistrare, anunți și Camera, anunți și Uniunea. Beneficiul pe care ți-l dă această dispoziție legală este unul care te obligă, nu în virtutea legii să faci absolut toate diligențele ca, dacă cineva vrea să te sfideze să treacă peste tine, să o facă cu prețul ieșirii din profesie pentru procedură accelerată. Legea nu vă obligă să faceți acest lucru, dar este o diligență într-un fel firească pentru că executarea o face executorul și probabil că în speța pe care o invocați, executorul cumva a aflat și s-a prevalat de faptul că, mă rog, creditorul nu i-a spus executorului, dumneavoastră nu i-ați spus executorului și a putut să meargă până într-un punct în care efectul suspensiv de executare deja produce mai puțin randament decât ar fi produs dacă s-ar fi consumat din primul moment. Cumva în aceeași logică a intervenției anterioare este partea legală minimală și este partea pe care, ca avocat sau în calitate de consilier juridic este bine să o faceți pentru a vă consolida substanța demersului. Legea nu prevede, dar este bine să fi acoperit de hârtii și de demersuri. Asta e, într-adevăr legea vorbește de un dialog între debitor și creditor.
Vasile Bozeșan: Eu v-aș ruga doar să puneți întrebările într-o manieră teoretică, da, deci să nu le particularizăm pe spețe existente, fie că au existat, fie că există, fie că vor exista, deci, vă rog, întrebările într-o manieră teoretică, ipotetică, probabilă, da?
Participant: Am și eu o întrebare, referitoare la o instituție care poate constitui, nu știu, o suspendare, un blocaj al suspendării, impropriu spus, un impediment la continuarea executării silite, respectiv art. 721 alin. (4), depunerea cu afectațiune specială, mie mi se pare sau doar este convingerea mea, că este o relatare doar nefericită a acestui articol având în vedere că el se corelează cu mai multe prevederi din Cod, respectiv 750, 751, 784 și 863. Este o întrebare atât pentru dumneavoastră, ce se întâmplă dacă se face, avem executare silită, somație imobiliară notată, automobil sechestrat, poprire pe conturi, vine debitorul, consemnează toată suma cu toate cheltuielile, dovedește că a depus contestație la executare în termen și se opune la eliberarea sumei. Ce se întâmplă în acest moment, pentru că art. 721 îmi spune că executorul îmi va da o încheiere. Ce se întâmplă în această situație?
Bogdan Dumitrache: Suntem datori cu logica întrebării.
Vasile Bozeșan: Da, nu știm, suntem pe impedimente pentru doamna conferențiar, suntem pe chestiunea distribuirii și eliberării sumelor…
Participant: Textul vorbește și de o suspendare de drept, acolo…
Vasile Bozeșan: Întrebarea dumneavoastră, domnule coleg, care este? Vă rog. Trebuie spus contextul, întrebarea, vă rog.
Participant: Pronunță executorul judecătoresc o încheiere în această situație, cum arată o încheiere cu privire la ce se pronunță executorul judecătoresc în această ipoteză, art. 721 alin. (4) executare silită? Am zis somație imobiliară, adică măsura executorie.
Vasile Bozeșan: Adică, cum arată încheierea și ce dispoziții cuprinde?
Participant: Da.
Bogdan Dumitrache: Încheierea arată rău pentru creditor. Sunt două variante, atunci când vrei ca banii să nu ajungă la creditor, tu debitor care consideri că ai dreptate și că ești executat cum nu trebuie. Ca în viață, soluțiile ieftine sunt nesigure, soluțiile sigure sunt scumpe. Varianta ieftină și nesigură este cererea de suspendare a executării cu cauțiune. Cauțiunea , bun, față de cum era pe vremuri, nu mai este atât de usturătoare pentru cine nu are nici un ban și 1000 lei cauțiune este inabordabilă, dar este vorba despre un procent din valoarea creanței supuse urmăririi. Fiind o soluție ieftină nu ai garanții. Faptul că ai depus cauțiune, după cum știți foarte bine, poate să ducă și la admiterea cererii, dacă sunt cazuri de urgență etc…poate să ducă și la respingere și bucuria este numai , din doi iepuri dintr-o lovitură, o data că a reușit să se respingă cererea de suspendare și lași și cauțiunea acolo, că ea rămâne blocată pe Codul Nou, nu mai poți să ți-o iei deocamdată, mă rog, nu puțin, nu multă vreme, nu știu, șase, șapte, opt luni, cât durează contestația judecându-se de urgență și cu precădere.Varianta scumpă, care însă este și sigură, este cea pe care ați evocat-o și pe care cred că încă, mulți practicieni și aici mă refer, în primul rând la avocați și consilieri juridici, pentru că judecătorii soluționează pe marfa clientului. Este o instituție care nu este foarte cunoscută pentru că ea este plasată foarte neinspirat, vă dați seama 721, deja ai obosit cu participanții, cu dispoziții privitoare la executare, cu intervenție, cu … și te întoarce la executare, nici nu mai citești că știi că nu se întâmplă aproape niciodată și este o chestie de punerea cu afectațiune specială. Este o variantă în care eu obțin ca banii să nu ajungă la creditor. Câți bani să nu ajungă la creditor? Nici unul. Cât timp? Păi, tot așa, mai mult de doi ani nu durează, alin. (4) zice : executorul se va pronunța asupra eliberării sumei numai după ce instanța a dat o hotărâre definitivă asupra contestației respective. Deci, dacă regula instanței de executare este că ea când se pronunță din prima dă lovitura aici, avem unul dintre cazuri, în care aștepți și apelul. Unde s-a dus suta, ducă-se și mia. Da? Ce se întâmplă în această perioadă? Care este prețul acestui rezultat? Prețul acestui rezultat este că banii au fost obținuți și se află într-un teritoriu, hai să zicem neutru. Pentru că ei nu se duc la creditor, dar nu mai sunt nici în contul debitorului, sunt în contul de consemnațiuni și atunci normal, se ridică toate măsurile de poprire, sechestru, pentru că eu alea le fac ca să aduc bani în contul de consemnațiuni, să eliberez, din moment ce banii sunt în contul de consemnațiuni, problema este rezolvată. Ce face executorul practic? Executorul constată incidența acestei suspendări de drept, care practic nu mai este o suspendare a întregii executări, concret este suspendarea eliberării, că faza eliberării sumei către creditor este cea care era amânată, era în sine die până la hotărârea definitivă în contestație, în ce sens amânată? Dacă cumva va fi respinsă contestația sau în măsura în care va fi respinsă, atunci banii aceia care au înghețat în contul de consemnațiuni, vor fi eliberați către creditor și ne vom apropia de sfârșitul executării. De ce ne vom apropia de sfârșitul executării? Pentru că, dacă un an jumătate pe un titlu executoriu cu debit și dobândă legală, la un moment dat m-am oprit, păi anul ăla jumătate costă. Deci, foarte probabil, va mai veni un act de executare, care să încerce să acopere acea perioadă, care este imputabilă debitorului, pentru debitorul este dreptul lui să obțină depunerea cu afectațiune specială, dacă se dovedește că a fost neinspirat pentru că el nu avea dreptate, de unde știm că el nu avea dreptate ? S-a respins contestația respectivă, atunci normal că creditorul are dreptul la o acoperire integrală a creanței prevăzută în titlul executoriu. Dacă însă s-a admis contestația la executare formulată de către debitor, atunci banii consemnați se întorc logic, în buzunarul debitorului. Este o instituție care este făcută pentru un debitor solvabil și încrezător în cauza lui de executare silită, împotriva unei firme de apartament creditor. care dacă a pus banii, cesiune de creanță, …la revedere, prinde orbul, scoate ochii…, și întoarcerea executării este bună la catedră, dar nu în viață, adică…
Participant: Fix aceasta a fost și interpretarea mea, până când am săpat puțin prin doctrină, o lucrare, de referință în doctrină, care spune, că aici avem de a face cu un caz de suspendare a executării silite de drept și toate actele de executare, inclusiv măsurile asiguratorii rămân în ființă , pe această perioadă. Apoi, am mers mai departe și am găsit art. 750, art. 751. Și art. 751 spune ce se întâmplă atunci când se formulează contestație la executare și debitorul se opune la eliberarea sumelor. Ne interesează art. 751 alin. (2).
Bogdan Dumitrache: Alin. (2) sau alin. (1) pct.(2).
Participant: Alin. (1) pct.(2).
Bogdan Dumitrache: Exact., cele două variante, ori scapi cu totul că ai plătit, ori spui, am dreptate și vreau depunere cu afectațiune specială, ridicați-mi sechestrele, ce-mi mai țineți mașinile blocate, uite banii! Nu, cred că asta vrea să spună…
Participant: Și când se opune spune, că executorul va încheia un proces verbal, în nici un caz, practic le lipsește de efecte, 721 , pentru că executorul judecătoresc face doar un proces verbal pe care îl trimite la instanță.Deci, nu mai ridică măsura și avem aceeași trimitere și în materia popririi, și în materia executării silite imobiliare. Din punctul meu de vedere, atunci când se opune, practic art. 721, asta era nedumerirea mea, dacă eu am citit greșit sau am interpretat. Mie mi se pare că, art. 751 alin. (1) pct. (2) este foarte clar.
Bogdan Dumitrache: Art. 751 alin. (1) pct. (2)
Vasile Bozeșan: Dar eu cred că înainte de a merge la art. 751 alin. (1) pct. (2) evocat de dumneavoastră, în alin. (4) al art. 721, suspendarea la care făcea referire domnul Dumitrache privește eliberarea pentru că textul în forma sa este destul de logic și clar, se va opune la eliberare, aceasta este suspendată de drept. Eliberarea.
Participant: Perfect adevărat.
Bogdan Dumitrache: La art. 751 alin. (1) pct. (2) , nu suntem pe ipoteza lui 721, da, că este aici o diferență importantă. Debitorul nu a făcut și contestație.
Participant: Ba da, eu am zis ipoteza în care face și contestație în termen…
Bogdan Dumitrache: Atunci înseamnă că mergem la alin. (2) la art. 751, unde în cazul alin. (1) și (2) debitorul face contestație și se opune eliberării.
Participant: Ah, deci alin. (2), mă iertați.
Bogdan Dumitrache: Face contestație și se opune eliberării sumei, va putea depune așa, doar cu recipisă, așa și…
Participant: Mie mi se pare că nu mai poate să ridice executorul judecătoresc nici o măsură asiguratorie, în cazul acesta, pentru că avem clar, materia sechestrului aici, oprirea urmăririi și spune că nu va putea, dacă debitorul face contestație și se opune eliberării sumei, el o va putea depune chiar în mâna executorului o data cu …. nu. Ideea era : debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau după caz, va putea obține ridicarea lui, numai dacă: punctul 2, face depunerea cu afectațiune specială și predă executorului recipisa. În acest caz, executorul judecătoresc va elibera debitorului o dovadă de primire a recipisei, deci îi dă o dovadă de primire, va încheia un proces verbal în care va face această constatare și dacă debitorul nu a făcut contestație în condițiile alin. (2), va opri urmărirea și după caz, va depune ridicarea sechestrului. Aici nu ne interesează. În caz contrar, dacă debitorul a făcut contestație, executorul va depune de îndată procesul verbal constatator o dată cu recipisa la instanța de executare, care se va pronunța de urgență. Potrivit 717. Aici nu mai dă nici o încheiere, nu mai ridică nicio măsură, deși toți banii sunt consemnați. Și avem aceeași soluție, soluția de la sechestrul bunurilor mobile, avem aceeași soluție și în 863, la urmărirea silită imobiliară și 784 la poprire.
Bogdan Dumitrache: Aici mă gândesc că la alin. (1) pct. (2), în partea finală nu se face referire la poziția debitorului față de eliberare. La eliberare, la alin. (2) al articolului , se spune că în cazul alin. (1) pct. (2), debitorul face contestație și se opune eliberării sumei consemnate ….. Păi punctul 2 nu se opune la eliberare, da, încă, nu se opune la eliberare.Și de aceea…
Participant: Mie mi se pare că 721, în ipoteza în care se face contestație și există și o opoziție la eliberare, nu reprezintă decât un caz de suspendare de drept, totul rămâne în ființă, totul se blochează în acel punct și 721 este lipsit de efect. Executorul judecătoresc nu dă o încheiere de ridicare pentru că îl împiedică 751 , îl împiedică 863 în materia executării silite imobiliare, 863 spune foarte clar: dispozițiile art. 751, 752 se aplică în mod corespunzător.
Bogdan Dumitrache: Da, o să spun, că pe moment nu pot articula un răspuns coerent, la chestiunea pe care o ridicați, pot să mă gândesc că în momentul în care este consemnată toată suma, pe care o urmăresc cu toate accesoriile nu mai este nicio rațiune, să mai fie blocat o frântură de bun al debitorului, pentru că acea blocare ar fi o indisponibilizare în exces, față de ceea ce nu că este indisponibilizat, dar și mai și este în contul de consemnațiuni.
Participant: Ba, există. În primul rând există dreptul creditorului de a-și satisface în cel mai scurt termen și în întregime creanța. Prin depunerea cu afectațiune fără ca el să-și obțină nici măcar un leu, eu să-l țin până îmi dovedesc eu dreptatea…
Bogdan Dumitrache: Da, aveți dreptate, dar este o problemă pe care legea nouă , exact ceea ce am zis mai devreme, apropos de faptul că după ce s-a ridicat, dacă se respinge contestația și respiră contul de consemnațiuni, sună și se duce la creditor, eu am o perioadă în care nu am putut să acționez, dar legea nu-mi permite, vedeți nu este ca la achiziții publice când, se depune o garanție de participare sau o cauțiune și cu fiecare lună cu care se prelungește efectul trebuie să suplimentez ca să acopăr luna în plus sau la evacuare, la procedura specială a evacuării, mi se pare, când cer suspendarea hotărârii primei instanțe, trebuie să am grijă ca în fiecare lună până la judecarea în apel, să plătesc chiria aferentă lunilor care se duce. Nu am un sistem de genul acesta aici. Dacă i s-ar fi impus debitorului obligația de a suplimenta cu fiecare lună în proporția accesoriului aferent acelei luni, la debitul care este înghețat, atunci noi măsuri de urmărire în această proporție greu de măsurat s-ar putea imagina. Legea nu deschide această posibilitate. A vrut să intervină…. ai vrut să zici ceva…
Vasile Bozeșan: Rămânând în contextul, și haideți să-l închid, în contextul primei teme cu impedimente la executare, ca să putem trece și la a doua temă…
Bogdan Dumitrache: Păi deja prima temă este un impediment, să mai trecem și la a doua pentru că ridică niște probleme . Acum noțiunea de impediment este o noțiune, cum a spus și Mirela este noțiune care ar trebui privită într-o manieră elitistă pentru că senzația este uneori, nu numai din partea instanței și din partea executorului, te găsești într-o situație în care te gândești că nu mai poți să continui, nu se încadrează în cele șase puncte, nu este nici o situație care să fie prevăzută, ce înseamnă impediment pe un text de lege, înseamnă că este un text de lege care spune, dacă se ivește situația cutare, se poate face executarea. Asta înseamnă, de fapt, impediment prevăzut de lege. Ori aici în punctul 7 este un fel de debușeu pentru tot felul de cazuri în care judecătorul și/sau executorul gândesc că totuși nu se poate porni executarea. Deși acea situație nu este calificată de o dispoziție legală în Cod sau în altă parte ca fiind una ce obstrucționează executarea silită. Aici deja întrebarea pe care o puneți, rămânând o întrebare foarte utilă, singura problemă este că nu știu dacă se încadrează într-o speță de impediment, în fond debitorul acționează pe o procedură pusă la dispoziție de lege, și trebuie să se conformeze anumitor condiții. Dacă se conformează s-ar suspendat executarea așa cum instanța ar suspenda-o pe șapte sute câte o fi, dacă nu se conformează executarea merge înainte. Cred că Mirela făcea referire prin titlul de impediment și ca practicieni știți, la aceste situații cumva, mai mult sau mai puțin atipice, nenumite, care nu te lasă să mergi mai departe, deși creanța este certă, lichidă și exigibilă, deși debitorul nu se bucură de imunitate de executare, deși titlul executoriu este ok și totuși este o chestie, care dă rău acolo.
Vasile Bozeșan: Da, vă rog.
Nicolae-Horia Țiț: Foarte scurt aș vrea să fac și eu o observație, anume aceea că 863, are denumirea marginală desființarea măsurilor asiguratorii sau de executare și textul alin. (1) spune foarte clar, că debitorul sau orice persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asiguratorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței cu toate accesoriile și cheltuielile de executare. Text care, spun eu, conduce spre ideea că această depunere, această consemnare, are drept efect desființarea măsurilor de executare efectuate până atunci și că eventuala contestație, formulată de debitor, are ca efect doar suspendarea eliberării. Acum, cu privire la impedimentul sau cu privire la neajunsul creat creditorului referitor la durata procedurii jurisdicționale de soluționare a contestației, este adevărat legiuitorul a fost palid preocupat de această problemă, pentru că la art. 751 alin. (1) pct. (2) spre final spune că se pronunță în condițiile art. 717 de urgență. Adică, cumva legiuitorul a zis că, incidentul acesta ar trebui soluționat poate cu o celeritate mai mare decât cel al soluționării unei contestații de drept comun, dar în măsura în care, din punct de vedere practic nu este posibil, cred eu că va putea să recurgă creditorul la o eventuală cerere formulată în condițiile art. 720 alin. (3), respectiv de a solicita în fața instanței de executare despăgubiri pentru întârzierea eliberării practic a sumei în această situație și să-și contureze un titlu executoriu jurisdicțional în acest sens, sub rezerva posibilității sau după caz a imposibilității aducerii lui la îndeplinire ulterior. Dar, repet, cel puțin pe situația urmăririi imobiliare, spun eu că este destul de clar din denumirea marginală și chiar din formularea alin. (1) de la art. 863, că efectul depunerii cu afectațiune specială este acela al desființării măsurilor asiguratorii și de executare și de suspendare doar a eliberării.
Vasile Bozeșan: Da, mulțumim.
Participant: Care ar fi actul prin care se desființează măsurile?
Bogdan Dumitrache: Se trimit ridicări de poprire…
Participant: Încheierea executorului ?
Bogdan Dumitrache: Sigur, poate fi și încheierea executorului, este încheierea executorului ca temei eficient, executorul va relaționa cu acele autorități, care au colaborat sau persoane care au colaborat la aplicarea efectivă a măsurilor de înghețare, de indisponibilizare a bunurilor.
Participant: Interpretarea mea este că în cazul în care avem contestație și o punere la eliberare, executorul judecătoresc încheie un proces verbal, ia recipisa, îi dă dovada primirii recipisei, nu mai poate da încheierea de la art. 721. Mie așa mi se pare că ar trebui să interpretăm art. 751. Eu nu știu ce încheieri poate să dea executorul, un lucru este clar, trebuie să punem lucrurile invers. Dacă sunt toți banii acolo, bunurile nu mai trebuie să fie înghețate. Că își face hârtii, că își face semnul crucii, că face încheieri, că face pe trei pagini, acum nu spun că sunt lucruri neapărat derizorii, pentru că, în fond Corpul de Control al Ministerului de Justiție trebuie să aibă și el propriul obiect de activitate. să … executorului dacă trebuia încheiat aici proces-verbal sau încheiere. Dar esența dincolo de cuprinsul care nu trebuie subestimat este că executorul trebuie să acționeze în așa fel, încât din acel moment averea debitorului având în vedere că banii au apărut în contul de consemnațiuni, să respire liber. Asta este dispoziția legală așa cum o văd eu și eu nu sunt neapărat… debitorului în calitate de executor.
Altă intervenție participant: …. pe care o aveți dumneavoastră. Dacă se pronunță totuși executorul, prin încheiere și ce dispoziție cuprinde încheierea respectivă?
Participant: Dacă măsura în care s-a formulat contestația la executare și s-a făcut o punere la distribuire, la eliberarea sumelor către creditor, într-adevăr se poate pronunța încheierea prin care se desființează actele de executare și măsurile asiguratorii, din punctul meu de vedere, nu știu ce obiect mai are contestația la executare, în cazul în care eu am desființat ca executor, toate măsurile, dacă am contestație la executare exclusiv pe măsuri asiguratorii și eu o desființez prin încheiere. Mă tem că acea contestație la executare nu știu ce soluție mai are, ce soartă mai are.
Bogdan Dumitrache: Păi anulez executarea ei, de aia anulez și executarea ca să obțin și cheltuieli de judecată, cum să nu, am, am ce să fac, sigur. Bine banii înapoi, că banii sunt consemnați, ei nu sunt eliberați creditorului. Nu, este foarte important ca să fie unele texte ale Codului pe care lumea să nu se uite, pentru că dacă se uită apar aceste probleme și ….
Vasile Bozeșan: Mulțumesc, suntem în foarte mare întârziere, deci să trecem și la ultima întrebare, câte întrebări mai erau pe impedimente la executare pentru doamna conferențiar?
Participant: Bună seara, nelămurirea mea constă în faptul că am înțeles din cele spuse că, atunci când avem o clauză de inalienabilitate se subînțelege și existența unei clauze insesizabilitate, în toate cazurile. Întrebarea mea este dacă avem o clauză de inalienabilitate într-un act de înstrăinare a unui bun, dar fără să fie prevăzută o obligație relativă de întreținere de exemplu, pe perioada cât este în ființă această clauză, creditorii personali ai debitorului nu pot executa silit bunul?
Mirela Stancu: Da, nu se poate imagina inalienabilitatea dacă nu este și insesizabil bunul, pe perioada cât este inalienabil.
Participant: Îmi pot imagina o situație, în care mama donează fiicei un imobil și spune vreme de 10 ani nu ai voie să-l vinzi.
Mirela Stancu: Așa… să fie urmăritor să-l vândă?
Participant: Nu înțeleg de ce un creditor trebuie să sufere această interdicție.
Mirela Stancu: Cu condiția să-i fie opozabilă clauza.
Participant: Adică să fi făcut …
Mirela Stancu: Să fie opozabilă clauza, evident, să fie dacă vorbim de un imobil, dar și la bunuri mobile , să fie făcută publicitatea acestei clauze de inalienabilitate, păi, de ce să sufere creditorii? Păi, ideea este să …. suferă sau nu, asta e. Ideea este că patrimoniul debitorului și dacă debitorul ajunge între momentul în care s-a contractat creanța și momentul în care ea devine exigibilă , când s-a contractat creanța avea 2 yachturi, 5 imobile, 2 case de vacanță în Monaco, încă nu știu câte pe Coasta de Azur, că mai avea și o mare fermă în Statele Unite, era supersolvabil …
Bogdan Dumitrache: Și la Sinaia.
Mirela Stancu: Casa de la Sinaia nu o mai punem. Era în top, da? Când ajunge creanța la termen, nu, numai că are zero în patrimoniu la activ, dar între timp a și contractat multe alte datorii. Dar chiar punem problema? De ce să sufere săracul creditor? Într-adevăr, așa este, suportă riscul mișcărilor din patrimoniul debitorului. Dacă nu vrea să suporte acest risc, își pune garanții asupra anumitor bunuri, le constituie garanții, ia măsuri asiguratorii dacă vede că debitorul începe să înstrăineze din bunuri sau se sustrage de la urmărire, într-un oare care fel, dar clauza de inalienabilitate de ce suferă, că n-a intrat, că nu a fost , e ca și cum nu a avut niciodată debitorul bunul în patrimoniul lui. ori că nu-l avea deloc, și-l vinde el, până la ajungere la termen creanța, ori că inalienabil, dacă este opozabilă creanța…
Vasile Bozeșan: Exact acesta este ultimul punct evocat de doamna judecător. Să nu uităm că, executarea silită și urmărirea silită, practic este o înstrăinare forțată a bunului. Tu, ca proprietar, primitor al bunului, donatar, da, tu ai, dacă am merge pe ideea dumneavoastră, tu, ca donatar ai avea posibilitatea, ca prin jocul executării silite, să înstrăinez acel bun. Adică, mamă dragă, care mi-ai donat bunul, nu mă lași să-l vând, corect. Dar o să-ți arăt că o să obțin niște sume de bani, și fac niște datorii , atunci mă las descoperită pentru executare silită.
Mirela Stancu: Aici intrăm și într-o altă problemă mai delicată și care cred că va putea face ea singură tema unei conferințe.
Bogdan Dumitrache: Sechestrul.
Mirela Stancu: Poate fi frauduloasă executarea silită?
Vasile Bozeșan: Provocatoare întrebare. Altă întrebare, am încheiat para ghilimelele.
Bogdan Dumitrache: Vreau să mai adaug eu ceva, se poate?
Vasile Bozeșan: Vă rog.
Bogdan Dumitrache: Se aplică principiul era mai bine când era mai rău. Pe Codul vechi Civil, doctrina dansa foarte dezinvolt, că ar trebui pe lege, dar și pe Codul Civil să se reglementeze clauza de inalienabilitate. Eh, uite că s-a reglementat. Ceea ce a spus Mirela, mai devreme și a provocat întrebarea dumneavoastră nu este o problemă doctrinară este un text de Cod Civil. Este text de Cod Civil, este foarte important, una este să spui că trebuie admis ca principiu, dacă am o clauză de inalienabilitate și o bag în cartea funciară deja… Avem un text în Codul Civil 629 alin. (3) și mai este ceva și la partea de executare, deci este în vigoare, eu sincer, mă așteptam ca după 2011 să curgă contracte de întreținere cu clauze de inalienabilitate din cauza acestui…, dar sună …, nu sună ca logodna, sună tehnic. Și mai este un lucru cu acest text, el de exemplu nu este în Codul de Procedură Civilă, Codul Civil este îmbibat de norme de executare silită, dar cine le caută în Codul Civil? Nu pot fi supuse spre urmărire bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea atâta ttimp cât cauza produce efecte dacă prin lege nu se prevedea. Este un text destul de riscant în pretenția de a fi constituțional, am fost membru al Comisiei de Drept Civil, dar trebuie să recunosc că mie așa mi se pare, pentru că poți să spui, Domnule, este treaba creditorului căscat, că mai întâi de a împrumuta pe cel ce este debitor, nu se uită în lista de cărți funciare să vadă dacă sunt deja notate sau nu, clauze de inalienabilitate. Dar este foarte greu să-i reproșezi lipsa de diligență unui creditor căruia îi cade cărămida în cap. Creditorul căruia îi cade o cărămidă în cap este un creditor dintr-un fapt extra contractual, el nu și-a ales conduita de creditor. Și când vine după trei ani de proces să pună în executare hotărârea și află că imobilul avea clauze de inalienabilitate notate cârd, eh, lui este greu să-i explici textul acesta din Codul Civil și așa începi să afli și să pui problema dacă nu cumva lacuna vechiului Cod Civil, care nu avea reglementată inalienabilitatea, era o lacună deșteaptă. Adică era bazată nu pe o necunoaștere a instituției clauzei de inalienabilitate, ci pe o socoteală. Sigur, nescrisă în coduri, pentru că codurile nu sunt doctrinare. Au gândit și au zis mai bine, nu. Dar textul este în vigoare și este și în partea de, pe la creanțe, privilegii, am dat eu un text, care face referire la faptul că inalienabilitatea atrage insesizabilitatea.
Vasile Bozeșan: Mulțumesc domnule Dumitrache și vă dau cuvântul tot dumneavoastră, mai era întrebare pe impedimente: Nu? Mulțumim. Haideți să trecem la cea de a doua temă, intrăm direct în ea, contestația la distribuire, vă rog, domnule Dumitrache.
Bogdan Dumitrache: Ăsta iar a scris înainte de a citi. Această formulare aparținea, nu știu dacă numai dânsului, dar eu o știu avându-l pe dânsul autor, aparținea prof. Mihai Ciobanu. Nu știu dacă l-am auzit pe dânsul spunând lucrul acesta sau mâna lui dreaptă, prof. Briciu, cred că îmi povestea, prof. Ciobanu așa spunea despre cineva, care se apucă să scrie imaginându-și că înainte de el nu a fost nimic și atunci scrie el, și de fapt ceea ce scrie, fie sunt inepții, fie sunt platitudini, fie sunt plagiate involuntare, adică nu știe că plagiază, adică spune lucruri, care s-au mai spus. Asta este o ipoteză parțial valabilă pentru mine, de ce parțial, pentru că eu nu scriu, dar vorbesc. Apropos de ce spunea Mirela și eu m-am gândit la o posibilă conferință ce temă să-mi aleg și sigur că am încercat să mă orientez pe o temă de care eu să nu mai mă fi ocupat foarte mult, nici în intervenții, nici ca practician, sunt printre executorii norocoși, zic eu, care a întocmit, pentru că așa s-a întâmplat, să fie, foarte puține proiecte de distribuire și nu pot să sper, decât că în continuare până la pensie sau în fine sau în alte cazuri de încetare a profesiei, să nu fiu obligat să trec prin așa ceva. Apropos de intervenție, nu am fost de la început, dar am încercat să o urmăresc, transmiterea televizată , ca să zic așa, a dezbaterii, știu că au fost discuții aprinse și în jurul prânzului legată de raportul acesta între intervenție și depunerea creanței, sigur, tema este, v-am zis eu să fie, contestație la distribuire, motive și soluții posibile. Și am făcut acea introducere legată de ăsta a scrie, dar nu a citit, pentru că abia zilele acestea am văzut , printre alte surse și autori care au tratat acest subiect, mi-a sărit în ochi, putea să-mi sară mai demult, un articol, un studiu foarte interesant, scris de domnul judecător Claudiu Dragu și care a fost publicat și volumul 2 parcă, volumul 2 – Dificultăți, probleme practice, soluții practice în executarea silită. Și am întâlnit că o parte din ceea ce vroiam eu să spun, deja le-a spus dânsul.Motive. Motivele pentru care este vorba de distribuire sunt cel puțin doi creditori și sigur trebuie făcut un proiect de distribuire, se face proiectul, nu se conciliază, executorul judecătoresc va întocmi un proiect că nu are încotro și el probabil va fi contestat. Ce ar putea invoca un creditor nemulțumit de modul în care se face distribuirea sumei, mă rog?Pot fi motive procedurale, care pot fi invocate, pot fi motive, hai să zicem, de fond. Sigur, la prima strigare, pentru că distribuirea este legată și de cei care își depun titlurile, rangul creanțelor ar fi o chestiune de discutat într-o distribuire și așa este. Cel nemulțumit de distribuire poate să atace faptul că executorul judecătoresc, care a întocmit proiectul nu a ținut cont de corecta ordine de preferință statuată în Codul de Procedură Civilă și acesta este un motiv, să zic clasic, nu este neapărat foarte des … în practică, executorul, în principiu poate nu are foarte mulți creditori și natura creanțelor nu e destul de clar ca să permită o anumită ierarhizare. Și de aceea acest motiv, care rămâne clasic pentru contestația la distribuire, cred că în practică nu a adus el singur la foarte multe soluții de anularea a distribuirii. Dar înainte de a vorbi de rang, mai putem vorbi, spuneam de procedură și la procedură eu aș vedea niște discuții, spuneam într-un fel s-au făcut și în prima parte a zilei, nu vreau neapărat să reiau, dar nici nu mă pot abține, problema tardivității, de fapt prima problemă este dacă am nevoie sau nu de cerere de intervenție, poate motiv să fie de contestație la proiectul de distribuire, să fie, am creditorul A, am creditorul B, creditorul A spune: voi pretinde că vreau bani, dar nu este creditor urmăritor și se dă intervenient, dar de fapt nu a făcut nici o cerere de intervenție, este doar un creditor, care și-a depus titlul pentru a participa la distribuirea sumelor rezultate în executare silită și în plus poate și un creditor pe rangul său, un creditor preferențial. Dar eu vreau să-l eliminați pentru că, nu s-a conformat cerințelor prevăzute de lege pentru intervenție. Din câte știu, sper să nu fie o informație incorectă, parcă am văzut-o pe doamna judecător Roxana Stanciu, care este și teoretician și practician cunoscut pe executare silită, că în completul în care este dânsa la Tribunal a făcut o sesizare pentru o chestiune prealabilă, dacă pentru a participa la distribuirea sumelor dintr-o executare silită, un creditor este suficient, nu, să pună titlul sau trebuie să formuleze și sigur să i se admită o cerere de intervenție, din câte știu până în momentul acesta, Înalta Curte nu s-a pronunțat și evident din momentul în care se va pronunța se va face lumină, în legătură cu acest aspect. Practica în materia executorilor este cumva neunitară pare să fie majoritară teza potrivit căreia merge și fără intervenție.De cei care vor așa, dacă dă bine să facă nici o intervenție pot să o facă, dar de ce să facă cerere de intervenție, depun direct titlul. Sigur, dumneavoastră ca avocați, consilieri juridici, aveți datoria, unu: să vă informați ce fel de executor este executorul la care creditorul dumneavoastră ar dori să vină ca să ia bani din executarea lui, pe ce teză merge el, asta se poate afla, că lumea nu este atât de mare chiar în Curtea de Apel București, însă, apropos, de titlul temei, ar fi bine să vă informați și cu ce fel de creditor vă luptați și mai ales de aici, cu ce fel de instanță, pentru că degeaba executorul, Doamne ferește, poate fi o capcană, că da, veniți, veniți, nu vă mai complicați intervenția, că îmi faceți și mie viața grea că intervenția la mine, eu trebuie să o înaintez la instanța de executare în vederea încuviințării. Depuneți titlul, eu o iau în calcul, vă dau și toți banii, dacă unul dintre creditori, să zicem un creditor, uite, un creditor urmăritor, este de părere că un creditor care nu este intervenient, în sensul încuviințării intervenției, nu are ce să caute la distribuirea sumelor, evident că el va provoca o va formula o contestație la distribuire și aici de văzut deocamdată, de ce … la ce complet de Tribunal, pentru că cuvântul final îl are Tribunalul, va fi repartizată această contestație, ba eu aș spune că s-ar putea să conteze și completul de Judecătorie, pentru că hotărârea dată în contestația împotriva proiectului de distribuire, ca hotărâre de primă instanță este executorie. Ea își produce eficacitate chiar de la nivelul primei instanțe. Chiar se spune, parcă apelul formulat împotriva hotărârii… contestația împotriva proiectului de distribuire, nu suspendă executarea. Mai mult decât atât, erau vremuri de aur, mai sunt și acum, cine mai are executări pe Codul vechi, în care o contestație împotriva proiectului, nu știu dacă se mai spune proiect, hai să zicem proiect, procesului verbal de distribuire, suspendam doar distribuirea, dar o suspendam numai până la primul termen, din dosarul contestației împotriva procedurii de distribuire, ci practic până la prima instanță, la nivelul căreia pe Codul vechi, hotărârea este o hotărâre definitivă, dacă fiind cu recurs în logica executărilor pe Codul Vechi de Procedură Civilă, înseamnă că hotărârea primei instanțe este o hotărâre definitvă. Deci, efectul suspensiv era, eventual, unul mai întins în timp. Mie mi se pare că trebuie să faci intervenție și chiar textele de la materia intervenției, care se ocupă de creditori, care au un anumit rang de preferință și o calitate a creanțelor, sunt și ei bineveniți dacă au formulat târziu, cererea de intervenție, pot participa la distribuirea sumelor deci, trebuie să formuleze o cerere de intervenție. Legea mai spune că la momentul la care se face distribuirea, executorul judecătoresc, în privința creditorului intervenient ar trebui să verifice nu doar că s-a depus o cerere de intervenție, cred eu, ci că această cerere de intervenție a fost admisă. Nu cred că este nevoie de incheierea, ca atare, de admitere a cererii de intervenție, dovada, apropos de certificat de soluție sau alte asemenea instrumente, dovada că a fost admisă cererea de intervenție, eu cred că a fost încuviințată intervenția în executarea silită, că ar trebui produs. Tardivitatea, iarăși atât cât am putut urmări, chiar fără să fiu aici, s-a discutat în contextul sigur, al intervenției, nu direct al distribuirii, despre tardivitate, cine o verifică, executorul sau instanța, când se solicită încuviințarea cererii de intervenție.Și s-au exprimat opinii și argumente interesante și de o parte și de alta, și o parte din meritul faptului că ambele opinii sunt interesante, se pare că este și al legiuitorului, că normele poate nu sunt atât de precise încât să fie direcționate toate opiniile într-o singură direcție. Când impune intervenientului să facă cererea de intervenție într-un anumit termen, care este termenul general din 691 sau cât este, legiuitorul face referire la faptul că, trebuie să se încadreze până în termenul prevăzut pentru valorificarea bunului. Mie asta îmi sugerează că tardivitatea este de fapt o chestiune relativă, nu în sensul că sancțiunea în esența ei este tardivă, sancțiunea este foarte dură.Și ideea este că trebuie să vedem, cred, cererea de intervenție, când o socotim tardivă sau în termen, în raport cu ce o evaluăm ca fiind tardivă sau în termen. Pentru că, practic pe rolul biroului de executare silită, toate modalitățile de executare, s-a emis publicația de vânzare, primul termen de licitație, s-a și adjudecat bunul, și se… un intervenient să formuleze o cerere de intervenție. NU știu dacă este tardivă. Pentru că, punctul 1, se poate întâmpla să se admită contestația la executare, pe acea formă de urmărire a acelui bun, punctul 2, pe fondul acestei soluții, prin ipoteza la momentul ulterior formulării cererii de intervenție, identifică un alt bun și se apucă să instrumenteze forma de executare silită. Scenariul 2 rămâne în picioare, procedura de urmărire pentru primul bun, ea nu este anulată, numai că procedura de urmărire nu asigură acoperirea întregii creanțe a creditorului urmăritor. Și atunci, vorbind de scenariul 2, într-adevăr putem aplica tardivitatea, dar în sensul în care să spunem că debitorul intervenient, când împărțim banii din vânzarea nr. 1, ție nu-ți dau, de ce? Păi, față de acest bun, cererea ta de intervenție făcută după ce a fost termen, ba chiar a fost și adjudecată, poate, este tardivă, dar, când o să fie să se împartă banii de la bunul 2, de ce? Se va acoperi creanța creditorului urmăritor, doar din bunul 1, atunci o să țin cont, de tine, pentru că în raport cu acest bun 2, creanța ta este formulată în…, creanța creditorului intervenient este formulată în termen. Practic, raportat la dinamica executării silite ulterioare formulării unei cereri, de intervenție, singura limită a lucrurilor este, cazul de încetare a executării silite, pentru că dacă am o executare silită încetată, într-adevăr …. este foarte greu să intervi în ea, adică nu se poate, dar atât timp cât executarea silită nu a încetat și vorbim de executare silită indirectă, creditorul intervenient are vocația, posibilitatea, o să stabilim, de a participa la distribuiri de sume. Depinde de bunuri mobile, imobile se vor sechestra, se vor vinde sau nu se vor vinde, dacă s-au vândut, dacă adjudecatarul crește diferența de preț, păi dacă nu a plătit-o trebuie reluată urmărirea. Sigur că, pentru asemenea soluție este foarte să vezi filmul executării silite, pentru că dacă gândești în paradigma procesului civil și începi să muți totul pe executare silită, lucrurile sunt foarte litigioase și spui, ah este târziu. Atunci intrăm în teza adversă. Păi, primul care poate să observe o asemenea tardivitate, dacă am merge pe teza a doua, este adevărat executorul, că el are dosarul de executare, el știe în ce stadiu este cu valorificarea unui sau a unor anumite bunuri. Părerea mea că nici executorul și nici instanța de încuviințate nu trebuie să se bage pe acest aspect, pentru că asta este natura executării silite indirecte și pentru că în viață nu se știe niciodată. Este posibil în acel dosar și în acea procedură, să se mai stabilească termene pentru valorificarea altor bunuri sau venituri dacă este cazul, culmea pentru valorificarea aceluiași bun și am dat exemplul cu adjudecatarul neserios, care cică judecă, dar de fapt nu poți să stai de vorbă cu el pentru că n-a plătit diferența de preț și atunci trebuie reluată procedura de urmărire silită. Încă o chestiune procedurală și ea știu că a fost …
Participant: …
Bogdan Dumitrache: În continuare, este în curs. El face o depunere cu afectațiune specială, depinde de rezultatul contestației în legătură cu care a făcut procedura. Da, un exemplu foarte bun. Încă depunerea cu afectațiune specială nu conduce la încetarea executării și iarăși este o chestiune pe care ajungem să o învățăm foarte mult și ca practicieni, pentru că, probabil în facultate nu se face multă executare silită. Una este încetarea urmăririi și alta este încetarea executării silite. O depunere cu afectațiune specială cu nuanțele de care am discutat, duce la încetarea urmăririi, nu mai urmăresc bunul că au apărut banii, dar executarea silită nu a încetat, pentru că, prin ipoteză banii sunt în contul de consemnațiuni, nu sunt în buzunarul creditorului și atunci, cum să înceteze executarea silită. De aceea pe această chestiune a tardivității, cred că lucrurile ar trebui mânuite cu o anumită grijă. Și o altă problemă foarte importantă și foarte spinoasă, cu asta cred că o să rămân la motive și o să trec un pic la soluții, cea a creditorului, care se simte bine și cu executorul lui, dar și cu executorul altuia. Asta este o chestiune care poate fi discutată, chiar în raport cu posibilitatea, că de ce, practic problema este una derivată din statutul intervenției. Poate interveni creditorul A, da, poate interveni într-o executare, care se face pentru creditorul B, debitorul este C, în condițiile în care A, împotriva aceluiași creditor C, are o proprie procedură de executare, iar intervenția, să fie clar, o face, în legătură cu același titlu executoriu, care el A, îl are împotriva debitorului C. Primul nivel, cred, este acela că sună prost. Adică, nu-ți ajunge un executor, repet, este vorba de același titlu executoriu, același debitor, asta este discuția. Și aceleași modalități de executare, adică mergem pe o treabă foarte concentrată. Al doilea nivel este cel care ne uităm în Cod și observăm că nu avem o interdicție explicit formulată sub acest aspect. Nu avem așa ceva. S-a emis la prânz opinia și nu e deloc izolată, cred că este o opinie, s-ar putea să fie și majoritară în rândul executărilor, că așa ceva nu se poate. Cred că nu sunt puține executorii, care spun în momentul în care văd, că se depun la ei cerere de intervenție și creditorul intervenient are și inabilitatea să spună, nu mai stați să verificați prea multe, băgați-o la încuviințare că eu, vă dați seama, eu sunt foarte autentic, eu deja am încuviințat executarea în dosarul executorului meu, adică, nu este de glumă. Și acesta este un moment în care executorul investit cu această cerere de intervenție, spune, păi, eu zic să te hotărăști, ori îmi faci dovada că renunți la executare în dosarul tău, ca să-ți încuviințez intervenția, ori ți-o resping eu până să ți-o dau la instanță ca fiind inadmisibilă, pentru că nu poți să stai ca și creditor, care vrei să faci acte de executare, ipoteza este a creditorului că are titlu executoriu, că nu ai cum. Ca să ai dosarul tău de executare, înseamnă că ai titlu executoriu și tu cu același titlu executoriu te duci și faci intervenția. Acum între argumentul de imagine că dă prost și argumentul de text, care este un argument nu foarte robust, cu toții știm că ubi lex non distinguit, dacă îl aplicăm doar pe el, ca argument, adică nu-l distinge legiuitorul, este subțire, ideal este să dublezi acest argument cu ceva, pentru că uneori, s-ar putea ca legiuitorul să facă o instituție, pentru că i se pare de la sine înțeles, că nu e cazul să o facă, da, adică, s-ar putea spune că normal că legiuitorul nu a prevăzut așa este la mintea cocoșului, că dacă ai propria ta executare, pe același titlu, împotriva aceluiași debitor, pe aceeași formă de executare, nu te mai bagi și în executarea altuia, electa una via, ca să vorbim în termenii dreptului, care este dreptul comun zilei noastre, dreptul penal. Eu aș înclina încercând acum să privesc din perspectiva creditorului,….
Nicolae-Horia Țiț: … este 713 alin. (4) care din start trebui spus că este un text care desigur, ….
Bogdan Dumitrache: …situat la contestație că, nu are ce căuta acolo…
Nicolae-Horia Țiț: Și care poate fi lecturat, în sensul în care au posibilitatea de a formula cerere de intervenție doar creditorii care nu au propria urmărire, se spune creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alți creditori pentru a lua parte la executarea silită sau la distribuirea sumelor obținute din urmărirea silită a bunurilor debitorului. Și cred eu că este contestabilă această interpretare, din două motive, unul la mână, textul este prevăzut la contestație la executare la condiții de inadmisibilitate, adică nu vizează neapărat condițiile în care este formulată cererea de intervenție și mai mult admisibilitatea unei contestații la executare formulată de un creditor intervenient, de un alt creditor, cumva condiționează posibilitatea formulării contestației la executare de un alt creditor de formularea de către acestea a unei cereri de intervenție, unu. Doi, creditor neurmăritor trebuie raportat nu la neurmăritor la modul general, ci neurmăritor în dosarul respectiv. Deși și aici, desigur, rămâne deschisă discuția, în ce măsură poate debitorul urmăritor să formuleze o cerere de intervenție în propria sa executare, eventual…
Vasile Bozeșan: Chestiunea aceasta cred că s-a scris, da, s-a scris? Haideți să nu … Deci, trimitem la sursă, volumul 2 , chestiune evocată inițial de domnul Dumitrache, pentru că de la Domnia Sa, o spunem franc, de la Domnia Sa a pornit această idee, această reflecție, pe care doamna Oprina și-a permis să o ia în piept și să-și formuleze propria sa opinie. Deci este scris, pe chestiunea intervenției, nu cred că acum mai are sens să mai …. domnul Dumitrache haideți să ne terminăm expunerea ca să…
Bogdan Dumitrache: Eu aș merge pe teza că, aș permite lucrul acesta, de ce să mă pun în pielea unui creditor, care are o situație, nu foarte lămurită, nici cu executorul pe care l-a investit, nici nu se simte bine în pielea intervenientului,și dacă nu am un text care să interzică acest joc, parcă eu nu l-aș interzice, dar deja am unul care dau soluția, are o alură științifică atât de precară, cu cât este foarte greu de folosit pe niște motive de contestație, fie redactarea unei hotărâri judecătorești. Soluții: Acum contestația la distribuire. Eu văd două posibilități de soluții, nu mă refer la admitere, respingere, ca atare, la respingere este simplu, este mai simplu, dacă este respinsă, rămâne cum s-a stabilit. Este vorba de a admite contestația la distribuire, ceea ce înseamnă că instanța observă ce: fie un creditor nu are ce să caute acolo, fie nu au ce să caute toți, dar nu neapărat cu sumele pe care le-a gândit executorul, fie că sumele sunt prost calculate, fie avem o problemă de rang. De dorit ar fi ca dispozitivul acestei soluții, sigur sprijinite de considerente, să fie unul care să nu oblige executorul să emită un nou proces verbal, da un nou proiect cum trebuie și spun asta, nu din comoditatea executorului, ci din necesitatea clarificării lucrurilor, ci pur și simplu instanța, știu, ori îndreptând,ori anulând proiectul de distribuire și aici se poate discuta pe tipul de soluții, practic ea să vireze în dispozitiv, acum depinde câți creditori sunt și cât de complicată este situația, ordinea de distribuire pentru că din acel moment situația să fie atât de clară, încât nici un executor să nu-și permită să eludeze practic voința instanței. În practică înțeleg că lucrurile sunt un pic variate, un coleg executor mi-a relatat o speță, nu știu dacă rețin foarte exact, în care instanța admițând contestația la distribuire a dispus alocarea sumei stabilită de executor către X, instanța a spus să fie alocată creditorului grec, dacă nu mă înșel, fie a fost în apel soluția fie în primă instanță, dar deja nu mai era suspendată distribuirea, astfel ca atunci când a dat prima instanță soluția, banii plecaseră deja unde nu trebuie și aici pe o hotărâre în care s-a stabilit obligația instrumentator de a cea distribuire de a aloca suma nu cui i-a zis el, ci altuia, s-a ajuns la o dezvoltare interesantă în sensul că, acel creditor îndreptățit să primească suma în lumina soluției din distribuire, a declanșat o executare silită, nu împotriva creditorului la care banii s-au dus și nu trebuia să se ducă, pentru că era peste mână, ci împotriva biroului executorului judecătoresc, care trebuia să facă alocarea cum trebuie, soluție care a fost văzută și de instanță a fi interesantă pentru că, din câte am înțeles, luați sub rezervă treaba aceasta, instanța a încuviințat executarea silită cerută de creditorul învingător, în dosarul de contestație împotriva executorului, care făcuse alocarea greșit. A fost ca o obligație de plată, practic a acelui birou. Da, vă rog.
Participant: Întâmplător îmi este foarte familiar dosarul …
Bogdan Dumitrache: Am uitat să spun, dacă prin absurd am avut o situație, în care…
Participant: Acum să-mi spuneți cât îmi permiteți, sunt apărător în acest dosar, speța a fost, chiar vroiam să vă întreb, ideea este următoarea…
Bogdan Dumitrache: Păi, nu dacă speța este reală, nu mă mai puteți întreba…
Participant: Nu cu privire la soluție, ideea este următoarea: în momentul în care s-a făcut….
Vasile Bozeșan: Nu știu, dar cu tot respectul, eu nu pot participa la discuții despre dosare existente.
Participant: Nu despre dosare, despre instituții. Nu mi-aș permite. Întrebarea este următoarea: dacă apreciați că o dată, exact cum spuneam, nu vreau să pun întrebări cu privire la dosar, dacă apreciați că o data cu contestația la procesul verbal de distribuire a prețului, având în vedere caracterul executoriu al hotărârii pronunțate în primă instanță, este necesar să se formuleze și o cerere având ca obiect întoarcerea executării, procedural vorbind și ne-am îndepărtat mult de subiectul dedus judecății în prezent.
Bogdan Dumitrache: O cerere de întoarcere a executării, în care creditorul văzut câștigător de instanță să se îndrepte împotriva creditorului care nu a luat cum trebuie banii, păi dacă ar fi o întoarcere a executării, ar trebui să am o…, ah, da, am înțeles, și aceea de întoarcere aș executa-o pe ea când ar rămâne ea definitivă, că am dispoziție de întoarcere a executării. Cred că ar merge, nu văd de ce, tocmai că ea are caracter executoriu, hotărârea primei instanțe, dar mie mi se pare că ar fi împotriva creditorului, care în mod nemeritat, a luat banii, de fapt, am ajuns în acest punct pentru că, aici cred că este o particularitate și din punct de vedere al cadrului procesual în contestație împotriva proiectului de distribuire, în sensul că, până la un punct se păstrează credit DEA din contestația la executare la executare. În sensul că executorul instrumentator nu are calitate, zic eu, în proiectul de distribuire. La fel, chiar dacă nu este o contestație la executare, el va comunica copia dosarului, pe de altă parte, dacă în proiectul de distribuire, acest executor, el alocă o sumă care, consideră că i se cuvine, pentru acea sumă, mie mi se pare că are calitate să stea în contestația împotriva proiectului de distribuire pentru că în privința acestei sume, el se manifestă, sigur, prin voința lui, ca organism instrumentator, ca un creditor care ar avea dreptul să ia bani și atunci, trebuie să fie expus ca toți ceilalți creditori, persoane fizice, juridice, posibilei contestări în legătură cu îndreptățirea lui de a lua banii respectivi. Păi, dacă nu are bani de luat, este ca un executor în contestația la executare, dacă are un leu de luat, pentru acel leu, el are calitate și atunci după prima instanță că și-a alocat leul, a și încasat, da, eu cred că el poate deveni debitorul unei cereri de întoarcere a executării din partea creditorului căruia leul, a zis instanța, în contestația la distribuire trebuia să-i umple buzunarul, cred.
Participant: Pentru că de multe ori, dacă nu formulăm această cerere fix pe instituțiile incidente, repet m-am îndepărtat total de speță, ne trezim în situația în care lăsăm lipsită de efecte juridice contestația admisă la procesul verbal de distribuire al prețului. Și atunci, ne întrebăm, o dată ce facem această contestație, ar trebui să gândim și un capăt de cerere cu privire la întoarcere a executării.
Bogdan Dumitrache: Ah, chiar în cadrul contestației la distribuire.
Participant: Chiar în cadrul contestației la distribuire. Aceasta era întrebarea mea. Ca să… în drept .Și vă mărturisesc cu sinceritate că m-am…
Bogdan Dumitrache: Ar putea să fie o cerere, trebuie să întreb pe cineva, o cerere separată, cred sau nu, cu toate că este o cerere se poate cere și apel, poate să fie, cred că …. Aici este important ca întoarcerea să nu fie întârziată până la soluția… asta este miza de fapt și eu cred că teoretic nu ar trebui suspendată pentru că atunci când legiuitorul spune, Domnule, prima instanță este executorie, legiuitorul dotează cu o anumită încredere. Deci, faci această încredere ca legiuitorul dotează hotărârea de primă instanță, tu nu poți să vii să spui, hai Domnule, … nu poți să invoci ca argument că este doar de primă instanță.păi, legiuitorul este primul care sare peste acest argument, și spune în această materie este suficient prima instanță, până zici hai să trecem la executare. Da, sigur că este de cântărit. Da, vă rog.
Vasile Bozeșan: Lăsăm întrebări sau mai aveți de prezentat?
Bogdan Dumitrache: Nu, numai, este suficient, tocmai ca să … mai bine…
Vasile Bozeșan: Vă rog.
Participant: Am și eu două întrebări scurte, referitor la eliberare și proiectul de eliberare. o speță ipotetică. Am o executare care începe, sunt creditor garantat, pentru suma de 20 lei. Am o altă executare în cadrul aceluiași birou de executor, pentru altă creanță pentru de două ori suma pusă inițial în executare.Îmi notez somația în primul dosar, se notează somația în al doilea dosar, evident că se continuă executarea în primul dosar unde am și garanția.Se ajunge în situația în care se vinde bunul, nu se îndestulează nici creanța, în primul dosar, se face proiectul de distribuire.Și ce se întâmplă din punctul dumneavoastră de vedere dacă în momentul în care se face proiectul de distribuire, nu știu, ar putea, întrebarea este simplă, ar putea să vină executorul din dosarul al doilea să înscrie cu vreo sumă , cheltuieli, nu știu, somația pe care a făcut-o eventual, nu știu, onorariul acestuia ?
Bogdan Dumitrache: Ah, sunt doi executori diferiți?
Participant: Nu, este același. Deocamdată nu ne-a…., adică vine să înscrie direct la distribuire.
Bogdan Dumitrache: Deci, sunt două dosare?
Participant: Da. Sunt două dosare.
Bogdan Dumitrache: La același executor, la același debitor, o creanță este garantată, cealaltă este …
Participant: Același dosar. Același executor, același debitor. Nu vine pe… nu este îndestulată prima creanță astfel încât să vină și cealaltă. Ar trebui să perceapă vreun cost în al doilea dosar, în condițiile în care, nici măcar prima creanță nu este îndestulată? Ok. În primul dosar își ia onorariul, toate cheltuielile, dar în al doilea ar trebui să-și perceapă din punctul dumneavoastră de vedere, nu știu, somarea ?
Bogdan Dumitrache: Din punctul meu de vedere ca practician sau ca teoretician?
Participant: Teoretician.
Bogdan Dumitrache:Din punctul meu de vedere ca practician lucrurile sunt simple. Eu nu-mi amintesc pe Codul Nou, să fi făcut vreo cerere de intervenție, ca executor.
Participant: Și asta ați scris direct.În momentul în care ….
Bogdan Dumitrache: Asta nu spun că nu se poate, spun doar că am vrut să mă lipsesc de o sursă de neînțelegeri, tensiuni și pentru că având destule am zis că nu e cazul să mai pun una în plus. Ca teoretician însă, problema sigur că rămâne importantă fiindcă vorbim de cheltuielile de executare și de rangul lor. Acum la litera (a) cheltuieli cu executarea este acolo o învălmășeală că sunt mai multe categorii de sume și unele dintre sume sunt legate de bunul al cărui preț se distribuie, nu? Și atunci eu mă întreb, cheltuielile de executare aferente creanței care nu este ipotecară în a doua , cum au influențat…
Participant: Ok, măsuri care au dus până la urmă la conservare ș.a.m.d.
Bogdan Dumitrache: Păi, nu știu ce, păi ce s-a mutat somația, păi conservarea era asigurată de somația din primul dosar. Adică, altfel spus ar trebui găsite argumente pentru ca așa ceva să nu se întâmple, foarte mulți practicieni se plâng că motto-ul scris al distribuirii sumelor este…le mai dăm și lor ceva? Fiindcă era între doi, trei executori și lor fiind creditorii de pe margine , care sunt foarte mulți, dar la ei nu mai ajung banii că sunt cheltuieli de executare cu onorarii stabilite la o valoare foarte mare, pentru că sunt creanțele foarte mari și atunci de aici întrebarea dacă le dăm și lor ceva, că veni vorba că ei ne-au investit că am ajuns să împărțim banii pentru tot ce au făcut și pentru cererea de executare silită. Eu cred că pentru o anumită lipsă de legătură între cheltuiala de executare cu care vine al doilea dosar și bunul al cărui preț se distribuie prin dosar și legătură cu care cred că, s-a luat onorariu, nu?
Participant: Da, s-a luat integral onorariu, cheltuieli, absolut tot ce a fost în primul dosar…
Bogdan Dumitrache: Deci a luat integral, deși nu s-a acoperit integral creanța.Ideea este că nici nu poate mai puțin, nu încearcă mai mult și ăsta este un principiu de drept.
Participant: Am înțeles.
Bogdan Dumitrache: Așa mi se pare.
Participant: Și cu ce s-ar schimba situația dacă ar fi o conexare?Se conexează înainte…
Bogdan Dumitrache: Păi, acolo instanța ar trebui pe conexare o dată, să stabilească…Ah, s-ar face, da.
Participant: Este la același executor, înainte să aibă loc eliberarea, să aibă loc proiectul, dacă executorul ar conexa cele două dosare, s-ar schimba cu ceva situația?
Bogdan Dumitrache: Cred că nu.
Participant: La asta am ajuns și eu.
Bogdan Dumitrache: Probabil că de asta nu le-a și conexat, nu știu, habar nu am, este foarte greu să mă pronunț pe chestiunea asta și v-am spus și de ce.Nu, asta este o decizie personală.
Participant: Am înțeles. Mulțumesc.
Vasile Bozeșan: O să vă…, dacă mai există întrebări, o vă acordăm posibilitatea de a le pune, aș vrea să fac eu două precizări, până când poate repetați anumite întrebări, oricum există presiuni pe noi să încheiem. Salut și eu, cum a făcut-o și domnul Bogdan Dumitrache, salut și eu demersul doamnei Roxana Stanciu de a sesiza Înalta Curte pentru HP cu privire la corelația între intervenție și depunerii de titluri, însă trebuie neapărat să precizez că până se va pronunța Curtea , Înalta Curte sau chiar și pentru ipoteza că o va respinge ca inadmisibilă avem scris un material detaliat pe această chestiune. Doamna Oprina a scris în volumul 2 într-o manieră detaliată., depunere titluri, conciliere cu cererea de intervenție. Deci, aș dori să subliniez mai mult, mai degrabă acest material util în practică. În al doilea rând chestiunea intervenției este și modul de cum gestionează instanța chestiunea intervenției, îmi permit, deci nu am acceptul Domniei Sale, să vă spun că doamna Oprina va scrie detaliat pe această temă și o să aveți un material detaliat în volumul 3 și acum aveți o devoalare, chiar în premieră cu privire la… în volumul 3 al cărții noastre executarea silită , dificultăți și soluții practic, deci în volumul 3, Domnia Sa va scrie despre modul în care gestionează instanța intervenția în contextul în care aceasta poate fi sau nu poate fi tardivă, când este tardivă, care, cum gestionează instanța astfel de ipoteze. Mai sunt întrebări, pentru ambii invitați, vă rog, dacă sunt?
Bogdan Dumitrache: Mai ales spețe ipotetice, dacă aveți.
Participant: Mai am eu o întrebare punctuală.
Vasile Bozeșan: Deci, vă rog cu întrebarea punctuală. Da?Vă rog.
Participant: Da, foarte punctual. Să zicem că începem o executare silită, pentru o creanță de 10 milioane de euro, ca să fim așa…executorul …
Bogdan Dumitrache: Să rămânem ipotetici.
Participant: Nu, pentru calcul. Executorul îi stabilește un onorariu, evident, 1% din creanță, 100.000 euro, dacă nu greșesc eu, ipotetic.
Bogdan Dumitrache: Pentru început merge.
Participant: Deci, își calculează nu este o executare silită, prin poprire, CNADR etc.
Bogdan Dumitrache: Pentru că este o executare, da, normal că este o chestie complexă.
Participant: Ai o executare prin toate formele. Cum vedeți dumneavoastră următoarea situație? Dacă, să zicem că, în primul rând, dacă s-ar vinde bunul, avem un bun garanție, care se vinde, nu știu noi avem 10 milioane, avem garanție, să zicem 300.000 euro. se vinde cu 300.000 euro, intervin după aceea și alții în executarea mea, se înscriu la eliberarea distribuirea sumelor de bani, ce face executorul sau ce sume ar trebui, teoretic, iarăși vorbind, din punctul dumneavoastră, adică părerea dumneavoastră de teoretician o vreau? Care credeți că ar trebui să fie modalitatea în care executorul să distribuie sumele de bani? Adică are vreo relevanță faptul că bunul se vinde imediat, nu știu, la primul termen de licitație, să zicem sută la sută sau se vinde după trei ani, și executorul face, nu știu, 30 de termene de licitație organizate?
Bogdan Dumitrache: Păi, acuma vă referiți la ….??că executorul ar trebui să-și modeleze cererea de executare în funcție de …
Participant: La onorariu mă refer raportat la faptul că se stabilește eventual la cuantum maxim, de asta am zis are vreo relevanță din punctul dumneavoastră să…
Vasile Bozeșan: Aveți o imaginație bogată, mie îmi este greu să concep o asemenea întrebare.
Participant: Întrebarea mea este simplă. Se poate cenzura pe calea obiecțiunilor în momentul … pentru că mie îmi este destul de clar că eu nu pot să formulez contestație la executare în momentul în care se stabilește un onorariu.
Bogdan Dumitrache: Eu cred că ar fi chestiune, care la distribuire s-ar putea discuta.
Participant: Exact la distribuire pot să am discuții cu privire la.., ok sau dacă se vinde prin…
Bogdan Dumitrache: Prin instanță. Adică, da, sigur. Eu cred că instanța
Participant: Da, prin instanță.
Bogdan Dumitrache: Eu cred că instanța ar putea să soluționeze această problemă și știu că în practică a făcut-o, uneori instanțele cu ocazia soluționării contestației împotriva proiectului de distribuire, umblă la onorariul executorului, dacă apreciază și umblă , exact exemplul pe care l-ați dat, dacă l-a afla debitorul illo tempore și nu a mișcat, el a intrat în zona celor 15 zile. Însă, pentru creditor, aceste 15 zile nu au început să curgă, pentru că erau cheltuieli de executare de decontat pe spinarea debitorului nu a lui a creditorului, încă nu era într-o situație să execute executorul pe el pe creditor, și atunci este pertinent, ca la momentul, cred a contestației împotriva proiectului de distribuire în care apare onorariul executorului tot maxim, să ridice această problemă instanței și să ceară instanței , fiind o cheltuială privilegiată, să o reducă și aici sigur este aprecierea instanței, aici chiar nu și cred că și singura soluție posibilă instanța este cea care apreciază, ținând cont de asemenea circumstanțe. Este un motiv care cred eu că poate fi analizat la distribuire și cred că am văzut onorarii și pe Codul vechi, instanțele au intrat pe onorarii executorii și pe onorarii avocațiale , chiar achitate.
Participant: Da, mulțumesc.
Vasile Bozeșan: Deci, sunt excluse din speță. Mai doriți să puneți întrebări, ultima strigare, cum să spun.
Bogdan Dumitrache: Și o speță imposibilă, dacă aveți.
Vasile Bozeșan: Da, așa cum am promis-o organizatorilor, nu am respectat, eu personal le mulțumesc celor doi invitați din panelul pe care am avut privilegiul și onoarea să-l moderez, sunt onorat alături de domniilor lor, este redundant, să spun, în mod sincer, în ceea ce mă privește pe mine, în mod sincer, este o plăcere întotdeauna să ai alături profesioniști ai executării silite, mulțumim tuturor speakărilor, tuturor moderatorilor care au făcut efortul de a ține ziua de astăzi să dureze până la această oră, mulțumim organizatorilor, dar în primul și în primul rând dumneavoastră, participanților, fără de care, executarea silită, de care sunt convins și dezbaterea la executarea silită nu și-ar găsi savoarea. Mulțumesc! Bună seara! Nu uitați de executarea silită în chiar acest weekend. [/restrict]
TRANSCRIPT