TRANSCRIPT

[restrict]

Andrei Săvescu: Bine ați venit la cea de a cincea ediție a conferinței de executare silită, conferință cu o materie foarte interesantă, foarte spectaculoasă, care vizează o modalitate de a câștiga bani, ceea ce totdeauna este foarte interesant, prin mijloace juridice legale, bineînțeles. Este o conferință interesantă și pentru că se adresează unui spectru mai larg decât în mod obișnuit profesiei juridice. Este o conferință interesantă și pentru că pentru prima oară, și mulțumesc încă o dată, moderator nu e prima oară la conferința de executare silită, dar e pentru prima oară în calitate de moderator, dna prof. univ. dr. Evelina Oprina. Vă mulțumim! De asemenea, mă bucur să vă subliniez și să-i mulțumesc și pe această cale că este alături de noi dl. av. Octavian Popescu de la una dintre cele mai puternice case de avocatură din  România,  Mușat și Asociații. Vă mulțumesc! Și dnei executor, Nicoleta Răduță, un exponent al tinerei generații, cunoscută până acum dumneavoastră prin luările de poziție în cadrul dezbaterilor juridice. Vă mulțumesc! Urez succes lucrărilor conferinței, care înțeleg că se va termina cel târziu la ora 20:30, pentru că va trebui să plece Bogdan Dumitrache din București. Mă bucur să dau cuvântul pentru conducerea lucrărilor științifice dnei prof. Evelina Oprina.

Evelina Oprina: Mulțumesc frumos, Andrei! Bună dimineața vă spun și eu! Începem cu o mică întârziere, însă sunt sigură că, așa cum suntem obișnuiți de la alte întâlniri ale noastre pe executare silită, începem mai greu, dar cu greu vom reușim să finalizăm, să ne oprim din discuțiile noastre. Așa cum vedeți, conferința este organizată pe patru paneluri. În fiecare panel, dacă nu ați observat, vă spun eu câteva cuvinte, am încercat să acoperim cu prezența speakerilor, cele trei importante categorii profesionale, care au atribuții în activitatea lor în domeniul executării silite, și anume, fără să fac o ordine din prezentarea mea, profesia de judecător, profesia de avocat și profesia de executor judecătoresc. În acest prim panel, profesia de avocat este reprezentată de dl. Octavian Popescu, profesia de executor de dna Nicoleta Răduță și profesia de judecător de către subsemnata care, în primul panel, am dublă calitate, să spun așa, și de moderator, și de speaker. Temele pe care le vom prezenta în primul panel sunt, din punctul meu de vedere, foarte, foarte interesante. Mă bucur că speakerii și-au ales fiecare teme practice, teme dificile, teme spinoase, cărora încercăm să  le găsim soluții corecte. De asemenea, întrebările pe care dumneavoastră le-ați adresat pe parcursul etapei de înscriere la conferință își vor găsi cu toate răspunsurile astăzi, în cursul zilei de astăzi, în primul, al doilea, al treilea și în al patrulea panel, așa încât dacă nu găsiți răspunsurile la început, cu siguranță vor fi în partea doua. Eu vă voi spune la fiecare speaker în parte, ca să puteți urmării pe materialul pe care îl aveți în mapă, numărul întrebărilor la care respectivul speaker va răspunde. Nu am să le mai repet eu la început ca să nu pierdem timpul. Aș vrea încă 10 secunde, vă mai rețin, cu câteva detalii organizatorice. Propun să dăm cuvântul speakerului, să-și facă prezentările de rigoare. Dacă dumneavoastră vi se nasc pe parcursul discuției prezentării întrebări, nelămuriri, să le rețineți, să le notați și în ultimele 5, 10 minute ale intervenției să adresăm întrebările speakerului și să încercăm să le clarificăm, ca să fim eficienți în conferință. Va deschide conferința dl. av. Octavian Popescu. Are două teme, din punctul meu de vedere, extrem de interesante. Abia aștept să văd concluziile la care ajunge. Temele 26 și 27, ambele sunt extrem de interesante, dar cea de la 26 pe mine mă pasionează foarte mult, așa încât îi dau cuvântul dl Octavian Popescu, îi rog și pe speakeri să-și dozeze timpul, astfel încât să putem să ne încadrăm în timp. Am să vă mai atrag atenția, dacă ne apropriem de final. Mulțumesc.

Octavian Popescu: Bună dimineața, tuturor! Mă bucur să mă aflu aici, nu neapărat că este deja o tradiție că ne vedem aproape în fiecare an, în ultima perioadă de timp și cu aceste ocazii mi-am făcut, printre dumneavoastră, cunoștințe și prieteni, dar mă bucur că și în sală văd colegi de-ai mei, colegi nu neapărat din profesia de avocat, dar și de la celelalte profesii, cu care pe parcursul timpului, am avut ocazia să dezbat parte dintre problemele anterior puse în discuție la altă conferință de executare silită, organizată de Juridice, dar și distinși membri ai panelului de vorbitori. O să încep prin a spune că, sper că nu este o chestiune nepotrivită, pe an ce trece, începem să simțim tot mai mult lipsa unui al patrulea participant efectiv al profesiilor juridice printre noi, respectiv al procurorului, care din ce în ce mai mult se face simțit și în faza de executare silită. Nu voi vorbi astăzi despre chestiunea aceasta, deoarece am alte teme pe care mi le-am alocat și dna prof. mi-a atras atenția, discret, să mă limitez în expunere, cu alte cuvinte, dle avocat, pe scurt. O să mai încep prin a-mi cere scuze și dintr-un alt motiv, nu cred că voi fi în măsură să dau soluții sau concluzii categorice la niciuna dintre probleme, ci să vă propun anumite abordări care, de vom fi clar avocați ne putem alege una dintre ele care ne va fi favorită în funcție de partea pe care o vom reprezenta, de vom fi executori judecătorești, evident că va trebui să avem o poziție puțin mai categorică și mai greu fluctuantă, iar de vom fi judecători, cu atât mai categoric, va trebui să stabilim cum trebuie interpretat corect. Prima temă la care mă opresc e o temă care nu-i prima oară când vorbesc pe marginea ei, revine oarecum recursiv în funcție de modificările legislative și anume: ”Tema comerciantului în legislația noastră de astăzi”, intitulată Caracterul de titlu executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în temeiul art. 720 indice 8 Cod Procedură Civilă 1865, după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă. Știu foarte bine că în materia Codului de Procedură Vechi și despre care, însă, vorbim cu actualitate și astăzi, hotărârile pronunțate în primă instanță, în litigiile dintre comercianți erau titluri executorii. De ce spun că revine cu actualitate? Ne aducem aminte cu siguranță că, mai înainte să apară pe tema dreptului nou Noul Cod de Procedură Civilă, a existat Noul Cod Civil și prima problemă care s-a pus din perspectiva interpretării noțiunii de comerciant și a caracterului executoriu al unei astfel de hotărâri, pronunțate în materia art. 720 indice 8 Cod Procedură Civilă Vechi, era dacă mai poate să aibă un astfel de caracter o astfel de hotărâre, în condițiile în care Noul Cod Civil nu mai e deloc nou că are deja mulți ani în spate, a desființat noțiunea de comerciant sau ea s-a transformat din comerciant în profesionist, Codul Comercial s-a abrogat și atunci s-au pus întrebări legitime la acel moment, dacă o hotărâre care are ca exponent comerciantul, o hotărâre judecătorească pronunțată într-o materie aș spune, nu neapărat limitativ, reglementată de lege, dar cu predilecție pentru comerciant, cu predilecție pentru sectorul economic, ea își mai găsește aplicabilitatea în condițiile în care chiar noțiunea pentru care fusese  prevăzută nu mai exista. Comerciantul se transformase în profesionist, litigiile între profesioniști  nu mai existau ca litigii comerciale, existau ca litigii civile și atunci, problema era de actualitate, dacă nu mai există comerciant, atunci hotărârea pronunțată în materie comercială, în care materie comercială, că nu mai există materia comercială, mai este titlu executoriu? Hotărârile de practică judiciară la vremea respectivă n-au fost puține și au fost de ambele părți, clarificându-se însă, la acel moment, destul de repede, în direcția că hotărârea pronunțată în condițiile art. 720 indice 8, Cod Procedură Civilă, este titlu executoriu, în condițiile în care chiar dacă dreptul substantial s-a modificat din perspectiva accepțiunii legiuitorului și calificării raporturilor de drept, textul de lege era reglementat pentru a produce un anumit efect juridic, efect juridic care evident nu putea fi șters. Mai revelevant în materiala Noului Cod de Procedură Civilă pe lângă dispozițiile art. 720 indice 8, sunt chiar dispozițiile legii de punere în aplicare, că fără ele n-am putea să facem absolut nimic, și mă duc în acea direcție fiindcă discuția noastră de astăzi, am vorbit acuma despre trecut, dar discuția noastră de astăzi se învârte în jurul a două texte de lege. Vorbesc de Legea 76/2012, dispozițiile art. 3, care prevăd că: ”Dispozițiile Codului de Procedură Civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, și mergem mai departe la dispozițiile art. 5, din aceeași lege de punere în aplicare, unde dispozițiile Codului de Procedură Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a Codului de Procedră Civilă, care pot fi puse în executare, chiar dacă nu au fost investite cu formula executorie. Cu alte cuvinte, avem două texte la legea de punere în aplicare, care ne spune felul următor : orice n-a început pe Vechiul Cod de Procedură Civilă, va începe, potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, atenție, însă, la o primă vedere asta ar spune articolul 5,  că dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă se vor aplica și hotărârilor judecătorești sau altor titluri executorii pronunțate înainte de intrarea lui în vigoare. Subliniez, pentru bună înțelegere, și teza finală, care pot fi puse în executare, chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie. M-am uitat, trec acuma un pic în celălalt registru, clar ne-am polarizat cele două interpretări, clar ne-am polarizat cele două posibilități de a da aplicabilitate acestui text de lege, adică fie acceptăm că are caracter de titlu executoriu hotărârea pronunțată în condițiile Codului de Procedură Civilă Vechi la 1865, și atunci discuțiile cu privire la aplicabilitatea Noului Cod de Procedură Civilă dispar, fie mergem pe Noul Cod de Procedură Civilă si constatăm că pentru a da caracter executoriu unei astfel de hotărâri ar trebui justificat, să ne ducem, să ne uităm în cod, să vedem care sunt titlurile executorii. Am pus aici semn la art. 620, art. 633, art. 634, care sunt hotărârile executorii și Codul De Procedură Civilă Nou mă cam lămurește, adică n-ar trebui să mai am dubii dacă e sau nu e titlu executoriu o astfel de hotărâre judecătorească, în condițiile în care nu o regăsesc aici. Cu alte cuvinte, dacă dau efecte dispozitiilor art. 5 din  legea de punere în aplicare în modalitatea în care am citit-o mai devreme, atunci ar trebui să mă duc să mă uit în Codul De Procedură Civilă, să văd care sunt titlurile executorii, Codul De Procedură Nou evident, mă uit care sunt titlurile executorii, care sunt hotărârile care au caracter executoriu, care sunt hotărârile care pot fi puse în executare și atunci pe cale de consecință, să văd dacă o astfel de hotărâre poate fi pusă în executare sau nu. Cred că toată distincția asta, și aș încerca, tocmai de aceea spuneam la început, nu neapărat să dau o opinie, din mai multe considerente, fiindcă parte dintre dumneavoastră din sală cunosc părerea mea personală din anumite cauze care le-am avut pe rolul instanțelor de judecată sau în alte proceduri judiciare și din altă perspectivă, fiindcă nu cred că adevărul absolut poate fi tranșat foarte ușor, cred că problematica trebuie tranșată dintr-o altă perspectivă. Ce conferă caracter de titlu executoriu unei hotărâri judecătorești sau, mai exact, hotărârea judecătorească dobândește caracter de titlu executoriu, în raport de procedura judecății sau de procedura executării silite? Avem de-a face cu un singur proces civil, nu cu două, proces civil unic care se împart în două mari bucăți: judecata și executarea silită. Cine dă caracter de titlu executoriu hotărârii? Partea de judecată este legată, caracterul de titlu executoriu este legat de partea de judecată a procesului civil sau e legat de partea de executare silită? O primă părere, din perspectiva topografiei textelor de lege, dacă mă uit în NCPC, aș înclina oarecum la o primă vedere să zic că ține de pe partea de executare, fiindcă dispozițiile privitoare la caracterul de titlu executoriu le găsesc în partea de executare silită a codului și nu în partea de judecată. Cred însă că interpretarea nu e corectă, dacă mă uit în forma asta, fiindcă regula în materia executării silite nu este aceea a codului judecătoresc să aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, ele se aduc la îndeplinire prin bună învoială a părților. Cred că avem art. 622 Cod Procedură Civilă care îmi reglementează ce se întâmplă cu hotărârea judecătorească. Nu trebuie să plecăm de la teza că hotărârea judecătorească, indiferent de forma în care ar fi ea, trebuie pusă în executare cu forța statului, cu forța exercitată de executorul judecătoresc. Dacă ne-am lămurit că un caracter de titlu executoriu al hotărârii judecătorești ține de faza de executare silită, atunci înseamnă că ar trebui să iau toate prerogativele derivate din dispozițiile art. 720 indice 8 Cod Procedură Civilă, care îmi reglementează că hotărârea de primă instanță, în materia de Cod de Procedură Civilă anterior, este executorie și să confer un astfel de caracter și ulterior, indiferent de cum va fi pusă în executare ea. Ce mi-ar reglementa dispozițiile articolului 5 fiind, ceea ce subliniam mai devreme, posibilitatea de a o pune în executare pe teză finală, fără a fi investită cu formulă executorie. Cu alte cuvinte, asta ar fi ceea ce mi-ar reglementa mie legea de punere în aplicare. Nu mai puțin departe de adevăr, sunt niște hotărâri, și aș  spune că hotărârile judecătorești întotdeauna exprimă, dacă sunt duale și într-o parte și în cealaltă a soluționării problemei, exprimă clar două curente, adică dacă depășim stadiul de o simplă hotărâre judecătorească care acreditează o  opinie, nu m-aș arunca înainte să spun că una dintre ele e greșită. În mod cert există două curente de interpretare și atunci undeva, nu neapărat cineva omite ceva din analiză, dar cert este că cele două curente au la bază o dorință de analiză profundă, corectă și atunci trebuie văzute care sunt argumentele pentru care s-a justificat o astfel de interpretare. Întorcându-mă acum la ce spuneam, am descoperit că, în ceea ce spuneam ce privește prima abordare, cea pe care o aminteam mai devreme și anume faptul că, hotărârea pronunțată în materia art. 720 indice 8 Cod Procedură Civilă nu ar fi titlu executoriu, am descoperit o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care destul de clar tranșează aceste lucruri și nu prea mai lasă loc de interpretare, de prin 2014, până acum ar trebui să fie foarte bine împământenită. Nu mai puțin adevărat este că m-am uitat și cu privire la cealaltă abordare și am descoperit și aici niște hotărâri judecătorești pronunțate în linie cu cele prezentate de mine mai devreme. Cred însă că, pentru a mă înscrie un pic în rigorile temporale impuse de dna prof., soluția la această problemă s-ar regăsi în modalitatea de interpretare și aplicare corectă deopotrivă a dispozițiilor art. 5 din legea de punere aplicare, de care vă făceam vorbire mai devreme și a procesului civil ca ansamblu. De asemenea, făceam mențiune în expunerea mea anterioară, de care parte a procesului civil ține hotărârea judecătorească, dacă caracterul de titlu executoriu derivă din faza de judecată sau din cea de executare silită. Cred că dispozițiile art. 5 în mod corect trebuie interpretate citind și teza finală a acestuia și din această perspectivă cred că eventualele neclarități cu privire la existența sau menținerea caracterului de titlu executoriu și astăzi au hotărâri judecătorești pronunțate, în condițiile procesuale anterioare, n-ar trebui să mai ridice alte probleme. Am încercat să prezint un pic, în galop așa argumentele, în măsura în care credeți că sunt întrebări la care să pot răspunde pe această temă, voi încerca să răspund cu plăcere.

Evelina Oprina: Dacă aveți întrebări pe această temă, până vă configurați întrebarea/întrebările, dacă există, ca să concluzionez, am înțeles, deși dl. avocat a evitat să ofere un răspuns ferm, opinia expusă este în sensul că hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile Vechiului Cod de Procedură Civilă, art. 720 indice 8, rămâne supusă dispozițiilor legii sub care a început procesul, nefiind o chestiune ce ține de faza de executare silită. Și eu cred la fel, aici discutăm chestiuni teoretice, nu rezolvăm cauze din dosare, pentru că altfel n-am putea să ne mai expunem nicio părere, rezolvăm doar chestiuni de ordin teoretic, ca să adaug o chestiune, la ceea ce a prezentat Octavian, cred că putem să ne gândim și în felul următor: se pune în discuție practic caracterul executoriu, puterea executorie a hotărârii judecătorești, atribut de care ea se bucura în contextul Vechiului Cod de Procedură Civilă. Ar trebui să clarificăm chestiunea: Ce este această puterea executorie a hotărârii judecătorești? Ce lege se aplică? Chestiunea problematică în practică derivă din faptul că în contextul noului cod, nemaivorbind de litigii comerciale, nu mai avem reglementat nici acel efect executoriu de primă instanță al hotărârilor judecătorești? Părerea mea este în același sens cu cea expusă și de dl. av., pe scurt cred că puterea executorie este, sunt sigură, este un efect al hotărârii judecătorești, prin urmare, rămâne supusă dispozițiilor legii în vigoare sub care a început procesul și, prin urmare, dacă ea la momentul pronunțării se bucura de acest caracter, chiar dacă este pusă în executare ulterior intrării în vigoare a NCPC, continuă să se bucure de acest caracter. Acum, dacă aveți întrebări…

 

Participant: Dacă analiza trebuie s-o extindem și asupra momentului la care se naște dreptul creditorului de a cere executarea silită ori dacă acest drept este conferit de legea care guvernează viciul, atunci cum putem ignora noi mai departe?

 

Octavian Popescu: Eu aș răspunde foarte repede la întrebarea dumneavoastră, însă nu mă grăbesc fiindcă mi-a dat cineva un argument la problematica asta foarte interesant sau cel puțin l-am găsit foarte interesant, și anume: nu discutăm de o hotărâre judecătorească al cărui sau al cărei drept s-a născut și rămâne persistent în timp pentru totdeauna. nu spun neapărat că argumentul mi-l însușesc, spun doar că mi s-a părut interesant.  Hotărârea judecătorească s-a pronunțat, hai să presupunem că nu intrase NCPC în vigoare, se pronunțase și n-a fost pusă în executare, nu s-a executat nici benevol. În termenul prevăzut de lege, de prescripție, creditorul putea uza de această prerogativă nestingherit. Întrebarea este, intrând NCPC în vigoare, a existat până la acel moment dreptul creditorului de a pune în executare hotărârea în temeiul  vechiului CPC, nestingherit de acest drept, nealterat dintr-o perspectivă sau alta. Dispozițiile legii de punere în aplicare tind să clarifice un pic acest aspect, dar nu o fac.Intră NCPC în vigoare și spun: de aici încolo, pe executarea silită neîncepută se aplică regulile mele, nu regulile tale, tu ai avut dreptul să-ți începi executarea silită, că n-ai făcut-o și n-ai vrut, e problema ta. Imaginez o astfel de situație. Ea, oarecum, are la bază aceeași argumentație, ca întrebarea la care doriți dumneavoastră să se să răspundă. Din punctul meu de vedere, e un argument suficient de valid, care poate să pună sub semnul întrebării problema.

 

Participant: Dumneavoastră ați analizat aici ipoteza în care titularii de creanță au avut această opțiune, pe care nu și-au exercitat-o, mulțumesc. Problema este ce facem atunci când avem un titular de creanță, care nu putea să și-o exercite, adică nu vreau să rămân dependentă de opțiune sa, de manifestarea lui de voință. Nu fusese încă definitivat litigiul la fond, litigiul comercial.

 

Octavian Popescu: Tocmai asta este teza pe care o exprimă dispozițiile articolului 5 din legea de punere în aplicare asupra cărora am discutat mai devreme. Dacă se va aplica sau nu se va aplica și cum se va aplica. Răspunsul chiar acolo îl găsim, din punctul meu de vedere, în forma în care am spus.

 

Participant: Este evident, vom rămâne dependenți de deciziile de speță în continuare. Mulțumesc frumos.

 

Evelina Oprina: Dumneavoastră ați adus în discuție, ați antamat o mică problematică ce va fi abordată în partea a doua de un alt speaker, legată de chestiunea punerii în executare a unei hotărâri executorii de primă instanță și nedefinitivă. Așteptați partea doua și o să vedem dacă ne clarificăm puțin problemele și pe acest aspect. Dacă mai sunt întrebări… Cred că aici esențial este să stabilim dacă puterea executorie a hotărârii este o chestiune ce ține de dreptul procesual sau de dreptul material. Mai sunt întrebări sau trecem la cea de-a doua temă, pe care și-a pregătit-o domnul avocat? Vă rog.

 

Octavian Popescu: Dacă nu mai sunt întrebări, eu mă afund într-o problematică pe care, cel puțin pentru mine, rezolvarea e și mai dificilă sau nu că nu am găsit încă rezolvarea, dar am serioase dubii: care răspuns este cel mai corect, anume: concursul dintre creditori, în cazul existenței dreptului de retenție. Sunt două probleme la care mă voi referi, prima este succesiunea legilor în timp și efectele pe care le producea în trecut dreptul de retenție în patrimoniul fiecăruia dintre creditori, mai exact creditorului retentor. A doua, odată cu noua legislație, cum va opera, iar zic noua legislație procesual civilă și civilă, care nu prea mai e atât de nouă, în cadrul unui astfel de conflict. Știm cu toții că pe Vechiul Cod Civil n-aveam o reglementare extrem de exactă și nu găseam într-un loc anume, în Codul Civil, dreptul de retenție era definit prin anumite trimiteri, fie că vorbeam de dreptul hotelierului și al cărăușului de a reține lucrurile până la momentul efectuării plății, respectiv transportului sau deja clasicul drept de retenție al vânzătorului asupra bunului, până la momentul încasări prețului. În Codul Civil Nou lucrurile sunt sau s-au dorit a fi clarificate, sediul materiei este la art. 2495-2499, dreptul de retenție este clar reglementat și presupune, după cum discutăm, dreptul creditorului retentor de a reține bunul până la momentul încasării plății. Și încă din doctrina veche se plecase de la ideea că, chiar dacă vechea legislație nu reglementa exact, cam toată lumea era de acord că, dacă există o legătură directă într-o obligație și bun, atunci dreptul de retenție se poate naște și el poate fi exercitat. Unde apare problema de executare silită? Foarte simplu, dacă pe vechiul cod civil, creditorul retentor se putea opune la executarea silită și avea mijloace să facă acest lucru, prima problemă pe care o întâmpinăm este în raport de dispozițiile Noului Cod Civil, mă refer la art. 2498 Cod Civil, care ne spune un lucru foarte interesant, și anume: că dreptul de retenție este opozabil terților, fără îndeplinirea unei formalități de publicitate. Primul alineat mă liniștește, cu alte cuvinte ar trebui să fiu extrem de fericit, în raport de ceea ce mi se întâmplă, dacă mi s-a născut dreptul de retenție nu trebuie să fac nimic, el este opozabil tuturor și mă pot bucura de el oriunde și oricând s-ar afla, dar mă duc și citesc alineatul 2 și îmi spune că, cu toate acestea, cel care exercită un drept de retenție, nu se poate opune urmăririi silite pornită de un alt creditor, însă are dreptul de a participa la distribuirea prețului. Ca să închidă clar problema, legiuitorul spune: În condițiile legii. Care sunt condițiile legii? Legea e mare, legea e multă, întotdeauna ai de căutat. Care sunt condițiile legii? E cert că în această sintagmă : ”În condițiile legii”, noi căutăm să găsim care sunt situațiile în care, în condițiile legii, ar putea să-mi producă efecte benefice sau mai puțin benefice în patrimoniu și cum îmi exercit dreptul. Și ca să vă dau posibilitatea să îmi urmăriți imaginația, din practică nu dintr-un simț al imaginabilului prea dezvoltat, vă dau două exemple. Haideți să ne imaginăm că suntem în situația în care un dezvoltator imobiliar construiește un imobil, celebrele clădiri de birouri, un zgârie-nori din sticlă și metal și are un drept de ipotecă asupra  imobilului, evident luat în temeiul unui credit de la bancă și banca și-a instituit dreptul de ipotecă asupra acestuia consolidat pe măsura dezvoltării edificiului. Dacă e imobil de birouri, atunci trebuie să ne punem următoarea problemă: cum și când devine acesta valoros? Foarte simplu, dacă am stabilit că la nivel de clădire utilitară, să-i spunem așa, acesta este făcut din metal și sticlă, accesorizarea lui este cea mai importantă. Și vom fi, nu de puține ori, în situația în care să avem imobilul în forma despre care v-am povestit, care valorează 10 lei să spunem, și accesorizarea acestuia care valorează cel puțin 10 lei, poate chiar 20 lei, nu e greu de crezut. Să ne imaginăm că avem clădiri mari de birouri, clădiri sedii de televiziuni și așa mai departe, vorbesc de accesorizarea cu cabluri, cu echipamente  tehnice, cu antene și așa mai departe, cum spuneam, lucruri care, unde apare relevanță în discuția noastră? Bunuri care odată incluse în cadrul imobilului nu mai pot fi scoase. Dacă ne imaginăm, cablul ca pur bun mobil care îl măsurăm în kilometri sau în metri, e clar că acesta poate fi extras din cadrul imobilului, dar mai respectă cerințele de valoare? Nu cumva i se scade valoarea în mod nepermis de mult și atunci avem de a face cu o veritabilă accesiune sau cu dobândirea unui caracter de bun imobil prin destinație? Discutăm imediat și de acest lucru. Al doilea exemplu pe care îl aduc în discuție și vă propun să-l analizăm, dacă am un conflict între cele două situații, de data asta nu cu bunul imobil, ci cu bunuri mobile. Am, să zicem un elicopter, am avut o situație de genul ăsta, e închisă demult, foarte interesantă, care valora 10 lei și echipamentele de pe elicopter valorau 20 lei, 25 lei chiar, elicopterul în total valoarea 35 lei, dar numai echipamentele valorau de două ori jumate, cât valoarea lui. Execută-l! Cei care aveau proprietatea sau dreptul preferabil pe echipamente, voiau ei banii, cei care aveau proprietatea elicopterului, voiau ei banii cu prioritate, și atunci s-a născut conflictul și executorul judecătoresc, investit cu o cerere de executare încuviințată, trebuie să decidă, cui dă banii și cum îi dă, de aceea v-am dat aceste două exemple, ca să discutăm aplicat pe problema de drept, să vedem cum o soluționăm. Avem un text de lege în Codul Civil, că una dintre următoarele probleme, pe care mi l-am pus, pe lângă în condițiile legii, ce înseamnă în aceste condiții ale legii, ale cărei legi, legii civile sau a legii procesual civile, fiindcă Noul Cod Civil are un veritabil capitol de executare directă în el. Avem atâtea reguli de executare, nu știu chiar dacă e voluntară, e silită, dar e directă, e a mea, a creditorului, care pot să beneficiez de anumite garanții, fosta Lege 99/1999 inclusă brutal în norma de drept substanțial sau mă duc la regulile din Codul de Procedură Civilă? Vă propun să ne uităm la art. 2339 și să constatăm că în cazul în care discutăm noi cu dreptul de retenție, litera b îmi recunoaște un privilegiu special, al celui care exercită un drept de retenție, cu privire la bun, atâta timp cât acest drept subzistă. În exemplul pe care l-am dat punem întrebarea în felul următor: Dacă am un conflict între creditorul ipotecar al imobilului și creditorul privilegiat al bunurilor mobile, în temeiul unui drept de retenție cine va câștiga, cum se creează conflictul? Foarte simplu. Tocmai am stabilit că se includ bunurile mobile în bunul imobil și atunci fiecare dintre cei doi vor vrea să-și ia banii cu prioritate. Mergem mai departe și observăm că ne-a lămurit Codul Civil sau a încercat să ne lămurească și s-a stabilit un articol fix cu privire la ce discutăm noi: concursul cauzelor de preferință, unde ni se spune că în caz de concurs între privilegii sau între acestea și ipoteci, creanțele să satisfacă în ordinea următoare: creanțele privilegiate asupra unor bunuri mobile și creanțele garantate cu ipotecă sau gaj. Când tocmai m-am bucurat că am găsit răspunsul m-am uitat cu două articole mai devreme și am văzut art. 2340: stingerea privilegiului special. Dacă prin lege nu se prevede altfel, privilegiul special se stinge prin înstrăinare, transformare sau pierderea bunului. M-am gândit că deja avem o problemă, adică cum? Eu, creditor diligent, am avut niște bunuri extrem de valoroase, am vrut să merg să fac ceva cu ele pentru proprietarul bunului imobil, să spunem că fără voia mea sau în condiții independente de voința mea, ele s-au integrat în temeiul contractului, eu sunt cel mai diligent de pe planetă, mă duc și îmi fac opozabil dreptul meu de retenție, privilegiul meu, îl înscriu în arhiva electronică de garanții reale imobiliare, fiindcă așa îmi spune legea că, dacă vreau să fiu primul trebuie să fac și forma de publicitate în concurs cu alți creditori ipotecari imobiliari care au fost, de exemplu, la fel de diligenți ca mine, atât de diligent sunt încât clar n-are ce să mi se întâmple și mă trezesc că-mi spune, de data asta creditorul ipotecar, banca: Îmi pare rău, dreptul tău s-a stins. Eu sunt creditor ipotecar. Dacă ne uităm la art. 2355 sau ceva de genul acesta, din Codul Civil, îmi spune că ipoteca mi se extinde și asupra îmbunătățirilor, atunci cine ia banii? Dacă toată lumea ar putea să ia banii, lucrurile ar fi foarte simple. Executorul judecătoresc ar întocmit procesul verbal de distribuire, ar stabilit că toată lumea are de unde să ia bani și nimeni n-ar mai fi în conflict. Regula este că întotdeauna debitorul este cel câștigat, el niciodată nu are de dat bani. Ca să fie lucrurile și mai interesante, să ne imaginăm că acel creditor ipotecar sau poate creditorul privilegiat, titular al dreptului de retenție, este un interpus al debitorului, și atunci debitorul vrea să faulteze executarea silită tocmai în modalitatea aceasta. Nu mai poate să procedeze cum proceda pe vechiul cod, să stopeze urmărirea silită cu dreptul său de retenție, însă garantat participând, în condiții egale, la o distribuire a prețului. M-am uitat mai departe și am spus: bun, nu pot să accept că mi se stinge dreptul meu de creanță derivat din stingerea privilegiului, sau nu că mi se stinge dreptul de creanță, mi se stinge garanția, îmi rămâne dreptul de creanță și mă duc să mă bat cu un vajnic cuceritor al creanței, creditorul chilografar, care el întotdeauna se poate bate cu oricine, din păcate, nu câștigă niciodată, dar asta este o altă discuție, se duce întotdeauna la concurs și pierde meciul. Legea n-a fost creată pentru asta. Dreptul de retenție înseamnă că, dacă gândim în forma asta, niciodată nu vom mai putea să provocăm niciun efect decât dacă ne raportăm că singura lui aplicabilitate este asupra Codului de Procedură Civilă, pe care îl am acuma pe masă și până nu-mi recuperez vreo creanță derivată, să zicem din obținerea sau din raportul juridic care a născut Codul de Procedură Civilă, nu-l dau, nu-l înapoiez. Dacă extindem și ne uităm la sfera largă a dreptului, garantat trebuie să găsesc soluție. Vă propun să ne uităm mai departe, la dispozițiile despre care vă făceam vorbire, la art. 2342, care vorbesc despre concursul celor două drepturi de preferință și să accept că, dacă legiuitorul, măcar topografic, mi le-a stabilit unul după celălalt, pleacă de la premisa că s-ar putea creea și o altă situație. Vă rog, să ne gândim la următoarea ipoteză: Ce se întâmplă dacă ne gândim la ce v-am povestit mai devreme, din exemplu practic, cum ar trebui ca la o accesiune, și atunci mă duc pe regulile accesiunii, dacă mă duc pe regulile accesiunii voi constata că trebuie să verific concursul dintre cele două drepturi de preferință în funcție de data nașterii dreptului de proprietate. Avem așa, lucrările au fost utile, lucrările au fost necesare sau lucrurile au fost voluptorii. Ca să ușurăm discuția, mergem pe situația în care constructorul a fost de bună-credință, că dacă mergem că a fost de rea-credință, complicăm inutil toată situația. De a fost de bună-credință, n-avem dubii să acceptăm că dreptul de proprietate asupra ameliorațiunilor, asupra întregului plus de valoare adus bunului inițial, dreptul de proprietate se naște și se dobândește pe măsura edificării lucrărilor, ori născându-se pe măsura edificării lucrărilor înseamnă că și ipoteca, care afecta bunul în principal, se naște tot atunci, odată cu nașterea dreptului de proprietate, că nu pot să accept că s-ar naște mai înainte de dobândirea dreptului de proprietate asupra lucrărilor. Dacă este așa, atunci înseamnă că garantat am găsit câștigătorul. Câștigătorul nu este niciodată creditor ipotecar, trebuie să fie titularul dreptului de preferință, fiindcă dreptul de preferință în temeiul dreptului de retenție s-a născut la momentul exercitării acestuia, adică mai înainte să se dobândească proprietatea asupra ameliorațiunii din bunul respectiv. Dacă lucrurile sunt atunci atât de simple, înseamnă că în mod categoric creanțele privilegiate asupra unor bunuri mobile sau imobile au prioritate. Mergem și citim mai departe alin.(2) al aceluiași text de lege, la art. 2342, care spune în felul următor: (1)Creditorul care beneficiază de un privilegiu special este preferat titularului unei ipoteci imobiliare perfecte dacă își înscrie privilegiul la arhivă, înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă. (2) Creditorul privilegiat e preferat titularului unei ipoteci imobiliare, dacă își înscrie privilegiul în cartea funciară, mai înainte ca ipoteca să fi fost înscrisă. Cu alte cuvinte, înseamnă că sunt condiționat de arhivă. M-am gândit mai departe, dar dacă s-ar naște conflictul în forma următoare: dacă executorul judecătoresc aflat în fața acestei situații ar avea de soluționat două apărări, apărarea creditorului care spune: execută, dă mie banii, dintr-un motiv foarte simplu, constată că la data de 1 ianuarie, să spunem, când mi s-a născut mie dreptul de ipotecă, eu am fost primul și atunci nu mă interesează ce vine după mine, fiindcă e ulterior și e ținut de dreptul meu, fac aici o paranteză, mi-am pus întrebarea, în ce modalitate va putea executorul judecătoresc și cum va reuși executorul judecătoresc și în ce procedură? De fapt, greul va pica pe judecător în cadrul contestație la executare, ca să vă dau și răspunsul, să califice valoarea lucrărilor, care s-ar putea să fie necesar a fi calificate printr-o expertiză de specialitate de o mare amploare, și calitatea de constructor de bună sau de rea-credință. Sunt niște teme ulterioare discuției noastre de astăzi, cu privire la limitele exercitării sau limitele judecății în cadrul contestației la executare lato sensul. Mă voi opri aici cu analiza, fiindcă sunt convins că acolo se vor face trimiteri relevante. Mă aflu în situația în care la 1 ianuarie primul creditor ipotecar vine și spune: mie mi s-a născut dreptul de ipotecă, nu mă interesează ce se întâmplă mai departe, și vine creditorul privilegiat, creditorul retento privilegiat și spune: ți s-o fi născut ție la 1 ianuarie, dar hai să ne înțelegem, dreptul meu de retenție s-a născut independent de dreptul tău de ipotecă, iar atunci când mi s-a născut dreptul meu de retenție tu nu existai în peisaj. La momentul când am fost diligent și m-am dus la arhiva electronică de garanții reale imobiliare eram singur, am fost diligent, mi-am înscris ipoteca. Indiferent dacă dreptul meu de preferință era la 31 decembrie sau la 2 ianuarie, eu tot primul am fost. Cred că aici opinia mea, cel puțin, spre deosebire de prima temă unde m-am ferit să dau un răspuns concret din motivele pe care vi le-am expus, aici cred că teza corectă este cea de la art. 2340, anume dacă am un text de lege, indiferent cum este așezat, care îmi spune că privilegiul special se stinge prin înstrăinare, transformare sau pieirea bunului, discuții ulterioare n-aș mai avea de ce să fac. Textul de lege ulterior privitor la concursul cauzelor de preferință se aplică atunci când n-am situația de care v-am făcut vorbire și unde astfel de apărări ale creditorului retentor, oportune pentru el evident, n-ar trebui să fie primite ca întemeiate. Din această perspectivă cred că într-o astfel de situație ar câștiga creditorul ipotecar. Dacă adoptăm cealaltă poziție unde am stabilit cam cum se naște propietatea, cum se poate prelungi dreptul de ipotecă asupra îmbunătățirilor, ameliorațiunilor sau cum oi vrea să le spun ale bunului, în mod cert va câștiga creditorul privilegiat fără a găsi eu un răspuns categoric la de ce nu s-ar fi stins dreptul lui de preferință, fiindcă transformarea bunului implică și exemplele pe care l-am dat eu. Foarte scurt, cam asta aș aminti pe cele două teme și pe tema a doua. Vă mărturisesc sincer că exemplele practice pe concursurile pe cele două categorii de ipotecă și dreptul de preferință derivat din dreptul de retenție sunt deosebit de interesante, mai ales prin prisma faptului că discutăm lucruri care ar trebui să fie extrem de clar rezolvate de dreptul substanțial care cuprinde o serie de norme de executare silită conceptual stabilită de legiuitor a fi în Codul Civil și nu în Codul de Procedură Civilă să găsim foarte ușor răspunsurile la acestea. Vă mulțumesc! Dacă nu sunt întrebări sau dacă sunt întrebări încerc să răspund la ele.

 

Evelina Oprina: O temă foarte interesantă, l-am urmărit cu mare atenție pe domnul avocat. Mi-a plăcut succesiunea logică a argumentelor și modul cum a coroborat textele din Codul civil. Nu e deloc o temă ușoară, cred că mai avem de reflectat la ea. Cert este că de la caz la caz a trebuit să analizăm circumstanțial dacă aveți întrebări pe tema aceasta dacă sau ați căzut cu toții în această reflecție.

 

Participant: dacă în cazul în care… echipamente, materiale ș.a.m.d. își rezervă și dreptul de proprietate până la plata integrală a prețului, atunci chiar că …

 

Evelina Oprina: Da, exact ce spune domnul avocat, că dacă încercăm să complicăm lucrurile…

 

Octavian Popescu: Când m-am apucat de m-am pregătit pentru temă, am luat normele Codului Civil și ca un elev sârguincios m-am apucat să-mi fac o schemă pe foaie și la un moment dat am ieșit din foaie și am zis : garantat trebuie să simplific povestea, fiindcă dacă mergem și analizăm la modul cel mai concret cu putință, dacă vom analiza nu toate situațiile teoretice posibile, ci toate situațiile rezonabil întâlnite în practică, cu probleme puse în mod concret pe care, încă odată, eu nu le-am identificat ca urmare a unei capacitați de a-mi imagina eu foarte puternice, ci le-am întâlnit în practică, vom constata că soluțiile sunt foarte dificil de identificat și foarte greu de găsit în normele Codului. De aceea pentru mine asta este o problemă dificilă de executare silită.

 

Evelina Oprina: Mulțumim frumos, domnule avocat. Se vede treaba că reușesc oarecum cu succes să mă țin de programul anunțat. Trecem la cel de-al doilea speaker din primul panel, trecem la profesia de executor judecătoresc, la doamna executor, Nicoleta Răduță, mai tânăra noastră colegă care și-a ales două teme foarte interesante, din punctul meu de vedere, una din ele. Sunt temele 22 și 23. Prima dintre ele, nu știu în ce ordine le va aborda, nu are relevanță, Constatarea unei stări de fapt. Abia astept să aud prezentarea doamnei executor prin raportare la Noul Cod de Procedură Civilă și bineînțeles cea de-a doua la fel o problemă delicată și dificilă în practică, Validarea popririi și modul de punere în executare a hotărârii de validare a popririi. Vă rog, doamna executor.

 

Nicoleta Răduță: Mulțumesc! Din perspectiva multelor probleme ce s-au ridicat în practică cu privire la executarea silită a hotărârii de validare a popririi, o să încep cu subiectul acesta, în speranța că foarte, foarte pe scurt o să reușesc să acopăr ceea ce mi s-a părut mie dificil de aplicat până la momentul acesta. În primul rând, o să pornesc de la dispozițiile art. 790 alin.(1) Cod Procedură Civilă care ne spune că dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc pot sesiza instanța de executare în vederea validării popririi. În practică, însă, de cele mai multe ori, cererea de validare a popririi este depusă de către executorul judecătoresc, din două motive. Unul ar fi rolul activ care îl obligă pe acesta să stăruie prin toate mijloacele pentru aducerea la îndeplinire cu celeritate a creanței. Al doilea motiv ar fi unul de ordin practic, acela că executorul judecătoresc dispune și de mijloacele necesare obținerii informațiilor care vor duce la dovedirea raportului juridic dintre debitor și terțul poprit. O primă întrebare ce s-a ridicat în practică legat de declanșarea urmăririi silite împotriva terțului poprit a fost aceea dacă, după obținerea hotărârii definitive de validare, executorul judecătoresc va deschide un dosar nou de executare silită împotriva terțului poprit ori va continua executarea silită în cadrul aceluiași dosar? Iar ca un subpunct al acestei probleme a fost întrebat dacă este necesară sau nu obținerea încuviințării executării silite împotriva terțului poprit? În ce mă privește, opinia mea este că în aplicarea principiului disponibilității executarea silită împotriva terțului poprit se poate face numai la cererea creditorului urmăritor, prin urmare acesta va formula cererea de executare de data aceasta întemeiată pe hotărârea de validare rămasă definitivă, iar la înregistrarea acestei cereri devin aplicabile dispozițiile art. 665 și art. 666, privitoare la înregistrarea cererii de executare și încuviințare a executării silite. Ne aflăm, așadar, în fața unei proceduri de executare distincte, de data asta purtată împotriva terțului poprit, și un argument pe care eu îl aduc în susținerea acestei opinii este acela că, odată ce obține hotărâarea, creditorul poate sesiza orice executor judecătoresc în vederea aducerii la îndeplinire a hotărârii de validare. Mai mult decât atât, în situația în care să spunem terțul poprit își are sediul în circumscripția alte Curți de Apel decât aceea în care își are sediul debitorul, cu siguranță cererea va ajunge spre soluționare pe rolul unui alt birou de executor judecătoresc care, în mod cert, va dispune înregistrarea lucrării, înregistrarea dosarului și va cere încuviințarea executării silite împotriva terțului. Mergând mai departe, fără să stau foarte mult pe fiecare subiect, aș vrea să acoperim cât mai multe. O altă întrebare ce s-a pus, sincer și eu mi-am pus întrebarea aceasta, este următoarea: Ce facem cu cheltuielile de executare? De ce? Să spunem că am cerut validarea popririi, am obținut-o, creditorul continuă executarea silită și mă sesizează tot pe mine să instrumentez și dosarul împotriva terțului poprit. Se ridică următoarea întrebare: suma ce a fost acordată prin hotărârea de validare, ca regulă, în situația fericită în care să spunem că se validează întreaga sumă cuprinde atât debitul, atât penalitățile, cât și cheltuielile de executare, cheltuieli de executare compuse din cheltuielile cu efectuarea actelor și onorariul executorului judecătoresc. Întrebarea mea este : atunci când executorul judecătoresc primește această nouă cerere pe care o înregistrează și deschide un dosar nou de executare va stabili din nou un onorariu pentru recuperarea creanței, stabilind astfel un onorariu la onorariul, acordat prin prima hotărâre? Asta este o întrebare pe care aș fi fost poate, din considerente morale, tentată să spun nu, dar îmi dau seama că executorul judecătoresc nu poate să spună nu pentru că executorul judecătoresc este ținut să stabilească și un onorariu minimal prevăzut de lege. Prin urmare, fiind ținut să stabilească acest onorariu în cadrul noului dosar, nevorbind despre opțiune, merg pe răspunderea terțului pentru culpa sa, aceea de a nu fi executat de bunăvoie hotărârea pronunțată în validare. În continuare, o altă problemă ce s-a ridicat, și asta o să fie ultima cu privire la deschiderea dosarului de executare silită, este aceea dacă debitorul din dosarul inițial va fi sau nu va fi ținut să suporte cheltuielile de executare silită făcute cu executarea terțului poprit. Nici întrebarea asta nu mi s-a părut neapărat simplă, însă apreciez că atâta timp cât răspunderea fiecărui debitor pentru cheltuielile de executare este legitimată de culpa acestuia în aducerea la îndeplinire benevolă a titlului executoriu, în această ipoteză, pe lângă culpa debitorului, intervine un factor extern anume: culpa terțului poprit. Tocmai de aceea consider că acesta nu va putea fi ținut să răspundă și pentru culpa unei terțe persoane și pentru cheltuielile stabilite în dosarul format împotriva terțului poprit. Însă, cu privire la acest aspect, nu sunt la fel de sigură cum eram în privința celor de mai devreme. Prin urmare, vă propun să reflectați cu privire la asta și poate să vă formați o părere. Opinia mea este aceasta, că trebuie să-mi exprim o opinie, mai ales când în față avem un dosar de executare silită, am mers pe ideea că, văzând și principiile răspunderii civile la art. 1352 Cod Civil, ni se spune că răspunderea este înlăturată atunci când intervine fapta unui terț pentru simplu motiv că nu există raportul de cazualitate. Totodată un fapt, de regulă, este considerat a fi urmarea altuia atunci când se verifică în manieră constantă că, dacă aceleași condiții sunt întrunite, primul este urmat de cel de-al doilea. Cam astea ar fi argumentele pe care le-aș găsi în a trage concluzia că debitorul inițial nu va suporta și cheltuielile din dosarul format împotriva terțului poprit. O să mă opresc aici cu privire la formarea dosarului de executare silită pentru că vreau să trec la un subiect ceva mai disputat de atât, anume care sunt efectele cursului dosarului de executare format inițial împotriva debitorului, față de executarea silită formată împotriva terțului poprit. Așadar, avem în vedere mai multe ipoteze, cum ar fi admiterea unei contestații la executare prin care se anulează titlul. Vorbim de situația în care contestația este admisă ulterior pronunțării definitive de validarea popririi și mai înainte ca terțul să fi efectuat plata. Dosarul este pe rol împotriva terțului poprit, avem o hotărâre din dosarul inițial prin care a fost anulat titlul executoriu ce a stat la baza emiterii hotărârii de validare al creditorului urmăritor. La fel pot interveni situații în care, pe calea contestației, să spunem, este admisă contestația și anulată chiar adresa de poprire. Putem avea situații în care avem o diminuare, doar o diminuare a debitului, poate prin excluderea penalităților, deci pot exista modificări cu privire la debit. Putem avea situații în care datoria principală a debitorului se stinge prin orice altă modalitate: avem o punere în compensație, dare în plată, astfel încât creanța creditorului față de debitorul inițial să nu mai existe. Și aici discuțiile au fost destul de disputate în practică. În principiu s-au purtat în jurul autorității de lucru judecat a hotărârii de validare. În mod firesc, terțul poprit formulează o contestație la executare, iar în acea contestație la executare instanța este chemată să judece cu privire la posibilitatea menținerii acesteia față de un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă care se bucură de autoritatea de lucru judecat. În privința asta, am găsit un răspuns destul de simplu, dar nu l-am văzut folosit atât de des. La art. 794 Cod Procedură Civilă, avem descrisă o posibilitate la îndemâna terțului poprit de a atrage desființarea hotărârii judecătorești de validare a popririi. În acest sens, o să citesc alin. 1, “Dacă după înființarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a încetat să mai existe executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea debitorului va dispune desființarea popririi printr-o adresă către terțul poprit”. În continuare, articolul ne spune: “Atunci când poprirea a fost validate, desființarea acesteia se va face de instanța de executare prin încheiere executorie, data cu citarea părților”. Prin urmare, soluția pentru mine apare destul de clară. Rămâne doar să stabilim care sunt premisele pe baza cărora ar putea fi obținută această hotărâre de desființare, iar aici textul ne ajută spunându-ne dacă după înființarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a înceta să existe. Ori, care sunt cauzele pentru care se pronunță o hotărâre de validare a popririi sau, mai degrabă, ce analizează instanța atunci când pronunță o hotărâre de validare a popririi? Bineînțeles că analizează ambele raporturi juridice, raportul juridic dintre creditor și debitorul inițial, precum și raportul juridic dintre debitor și terțul poprit și, evident, va analiza toate cerințele speciale privitoare la adresa de poprire, dacă aceasta a respectat condițiile prevăzute de lege, comunicarea ș.a.m.d. Prin urmare, cred că orice modificare cu privire la debit, orice anulare a titlului executoriu poate duce la desființarea hotărârii de validare. Soluția mi se pare firească pentru că, atâta timp cât creditorul nu mai are un titlu valabil în baza căruia să ceară, să prezinte executarea nici din partea debitorului inițial, ar fi absurd ca în contestația la executare împotriva hotărârii de validare terțul să se lovească de o autoritate de lucru judecat. Asta este soluția pe care am găsit-o cu privire la acest aspect. În continuare, o să mai fac doar câteva precizări, câteva aspecte legate de concursuri de popriri. Au fost multe situații interesante în privința acestui aspect. Prima întrebare ce s-a ridicat a fost aceea dacă ulterior validării, dar mai înainte de data efectuării plății de către terțul poprit, și alte persoane mai pot popri suma respectivă, creanța respectivă. Răspunsul este oarecum simplu și ține de calificarea  validării popririi unde ne ajută art. 792 alin.(1) care ne spune că hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanță și constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit până la concurența sumelor pentru care s-a făcut validarea. Astfel, natura juridică a validării este aceea a unei cesiune de creanță, în sensul că debitorul poprit transferă, cesionează prin intermediul justiției, deci forțat, către creditorul propritor creanța ce o deține împotriva terțului poprit care devine astfel un debitor cedat. Prin mecanismul validării popririi și față de natura specifică acesteia, la data pronunțării hotărârii definitive creanța trece din patrimoniul debitorului în patrimoniul creditorului urmăritor. Prin urmare, față de faptul că ulterior pronunțării hotărârii creanța nu se mai găsește în patrimoniul debitorului, nu există posibilitatea de a discuta despre un concurs de popriri. Aici putem deschide o discuție foarte interesantă în ce privește creanțele cu scadențe în viitor. În privința acestora, opinia mea, pe care o s-o exprim astăzi, este aceea că efectul translativ se produce numai cu privire la creanțele certe, lichide și exigibile. Când vorbim de o creanță ce are scadența în viitor, avem de plecare dispozițiile art. 2324 Cod Civil, care ne spun că sumele scadente în viitor constituie gajul comun al creditorilor. Transferul se produce numai la data la care acea creanță devine exigibilă. Prin urmare, în privința creanțelor cu scadență în viitor, mai înainte de scadența acestora, concursul de popriri este posibil. Mă gândesc că soluția aceasta este pe de o parte practică pentru că permite validarea creanțelor ce vor fi datorate în viitor, creditorul nefiind pus astfel în situația de a face o nouă validare de poprire la fiecare scadență, însă este și în perfect acord cu principiul de drept potrivit căruia primul creditor nu va fi niciodată cel dintâi plătit, concursul în privința acestor sume, din perspectiva mea, fiind admisibil. Cam asta au fost pe scurt elementele pe care am vrut să le prezint cu privire la validarea popririi și mă gândesc că sunt întrebări.

 

Evelina Oprina: Sunt deja întrebări. Da, vă rog!

 

Participant: Dacă acceptăm teza dumneavoastră conform căreia, pentru punerea în executare a hotărârii de validare definitive, ar trebui să se încuviințeze executarea silită și să se demareze o nouă procedură de executare silită, care ar trebui să fie instanța de executare nominalizată de art. 794 alin.(1) teza a II-a? Este un text de lege pe care l-ați menționat tocmai pentru a desluși efectele desființării titlului executoriu. Vă întreb, care ar fi instanța de executare atunci când poprirea a fost validată? Desființarea acesteia se va face de instanța de executare prin încheiere executorie dată cu citarea părților. Care instanță de executare? Cea inițială, din cererea creditorului popritor împotriva debitorului poprit sau instanța de executare dintre creditorul către terțul poprit în urma validării?

 

Nicoleta Răduță: În privința instanței de executare, vă propun următoarea ipoteză: terțul poprit are sediul în circumscripția altei curți de apel decât creditorul. Nu vorbim de sesizarea aceluiași executor judecătoresc întrucât nu este posibilă. Acel terț poprit, evident încuviințarea, din perspectiva mea, se va obține de la sediul acestuia și, ca să vă răspund la întrebare, vă întreb unde depune terțul poprit o contestație la executare cu privire la …? Cred că este vorba de instanța de la sediul terțului poprit și nu de instanța de la sediul debitorului inițal.

 

Evelina Oprina: Spuneți, vă auziți.

 

Participant: Contrar tezei dumneavoastră conform căreia punerea în executare a hotărârii de validare definitive ar trebui să se facă într-un nou dosar de executare tocmai pentru că textul nu face vreo distincția în privința instanței de executare și nu pare a lăsa că, de fapt, este vorba de aceeași instanța de executare, de același dosar de executare silită. Oare? Mă întreb.

 

Nicoleta Răduță: Este foarte bună întrebarea. Sincer, din punct de vedere practice, ar fi foarte simplu ca executarea silită să se continuie în cadrul aceluiași dosar pentru că știm care este debitul, dacă s-a diminuat diminuăm și în privința terțului poprit. Însă, revin asupra discuției în care, cum executorul judecătoresc sesizat inițial nu este competent să execute terțul poprit, vă întreb atunci când creditorul sesizează un executor din nu știu ce circumscripție cu o cerere de executare întemeiată pe hotărârea de validare împotriva terțului poprit, acel executor oare nu va obține o încuviințare a executării silite? Să spunem că terțul are sediu. Nicio formă de executare nu ar fi, nu vorbim nici de vreo poprire, de o competență alternativă. Să spunem că nicio formă de executare silită împotriva terțului nu poate fi. Mergând pe varianta dumneavoastră, înțelegeți că ar trebui ca competența executorului judecătoresc să fie prorogată și cu privire la urmărirea bunurilor mobile din patrimoniu terțului poprit? Trebuie să dăm și o soluție, mie îmi plac discuțiile teoretice, dar trebuie să avem și o soluție practică.

 

Participant: Eu aș susține o prorogare legală de competență. Singura problemă a unei astfel de teze este că nu aș avea o normă expresă. Îmi aduc aminte că atunci când vorbim de prorogare legală de competență este necesar să am un text expres în acest sens. Mergem mai departe cu argumentul, cu această teză, să spunem că ar fi vorba de o prorogare legală de competență și că argumentația ar fi vorba de 1. poprirea este să ne aducem aminte o modalitate a executării silite, este până la urmă un incident în executarea silită, un incident care nu știu cum ar putea să fie scos din acest context al inițialei proceduri de executare silită și făcut o procedură de executare silită ca atare; 2. chiar efectul validării de poprire este până la urmă o cesiune de creanță, motiv pentru care foarte greu aș rupe practic din creanța inițială urmărită de creditorul urmăritor o nouă creanță, căci nu e o nouă creanță. E aceeași, doar că este transmisă prin mecanismul cesiunii de creanțe. Ar fi și acest argument art. 794 alin.(1) teza finală, teza a doua. Astea ar fi cele trei argumente esențiale, criticabile, recunosc.

 

Evelina Oprina: Mulțumesc frumos. E disputată problema și cred că trebuie clarificat de la început și de-aici decurg și multe din celelalte aspecte ridicate aici, dacă constituim sau nu un nou dosar de executare în acest, în această ipoteză. Mai aveți întrebări? Vă pot expune și părerea mea. Da, vă rog.

 

Participant: …Executarea în dosarul vechi, am văzut opinii, în sensul că executorul ar fi obligat să închidă executarea, să înceteze executarea în primul dosar de executare pentru că hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanță. Ori, din moment ce creditorul nu mai are acel drept de creanță împotriva debitorului inițial s-a susținut… deși nu sunt total de acord cu chestiunea asta… Asta a fost o altă variantă pe care am auzit-o.

 

Alt participant: Din păcate avem de-a face cu un text inechitabil din perspectiva debitorului versus cheltuieli de executare. În schimb, așa cum… pentru că dacă aș merge pe efectul de cesiune de creanță, aș zice: minunat, am o cesiune de creanță ca efect al hotărârii de validare, calitatea de creditor sau debitor se poate transmite oricând în procedura de executare silită, deci iată că am art. 645 teza II, aș continua în același dosar de executare. În schimb, ceea ce apreciez la nivel personal, că mă împiedică să continui în același dosar de executare, este tocmai textul, art. 666, care-mi arată ce trebuie să cuprindă încheierea de încuviințare. Ori acolo, atâta timp cât mi se stipulează că trebuie să îmi arate titlul în baza căruia să face executarea, ori eu am de această dată pe birou o hotărâre, o altă hotărâre judecătorească decât titlul executoriu initial, sunt fortuit să mă duc într-o altă procedură de executare. Mă repet, este inechitabil, cel puțin din perspectiva debitorului, pe ceea ce are de suportat finalmente, chiar și a creditorului, pe ceea ce trebuie să avanseze ca și cheltuieli.

 

Evelina Oprina: Ați opinat și dumneavoastră, înțelegând în sensul constituirii unui nou dosar, întrucât textul din art. 666 nu ne ajută sub acest aspect, text care vorbește de împrejurarea că încheierea de încuviințare este suficientă și pentru titlurile emise ulterior de executor, dar nu și de instanță. Aici este breșa pe care dumneavoastră ați găsit-o și de care vă prevalați. Înțeleg.

 

Participant: Exact. Per a contrario, singura soluție este aceasta pe care a spus-o, formarea unui nou dosar,

 

Evelina Oprina: Dar pe acest argument, nu pe cel pe care l-a prezentat domnișoara executor al competenței…

 

Participant: Pe argumentul acesta al efectului încuviințării executării silite asupra titlurilor executorii pe care îl emite doar executorul judecătoresc. Și cred că în privința onorariului executorului judecătoresc, debitorul cu siguranță va sesiza instanța în ideea de a-l reduce și de a-l cenzura, cu siguranță.

 

Participant: Este inechitabilă ca și în cazul imposibilității prorogării de competență în materia urmăririi imobiliare. Pot să am trei imobile în trei curți de apel și voi avea un debitor căruia îi sunt impuse trei onorarii, deși creanța este aceeași.

 

Evelina Oprina: Vă rog, mai avem o intervenție.

 

Participant: Simt nevoia să fac o precizare cu privire la soluția practică. Putem discuta, într-adevăr, și nu aici vreau să merg, dacă într-adevăr se deschide un nou dosar de executare sau nu. Nu aceasta mă interesează atât de mult. Vreau doar să subliniez faptul că, dacă se deschide un nou dosar de executare vechiul dosar de executare, și aici cred că soluția trebuie să fie una clară, nu se închide, nu încetează executarea silită. În cel mai … putem să ne imaginăm situații, că suspendăm până când se termină executarea împotriva terțului poprit, dar cu siguranță nu se închide și nu încetează executarea silită. De ce? Pentru un argument care ține de mecanismul efectelor validării. Doamna executor a făcut precizarea că, într-adevăr, are loc prin efectul cesiunii un transfer al creanței debitorului față de terți în patrimoniul creditorului. Corect. Însă, creanța principală a creditorului față de debitor, și acesta este argumentul pentru care nu închidem executarea în primul dosar, deci această creanță a creditorului față de debitor se stinge doar în cazul în care ajungem efectiv să executăm pe terți. În cazul în care nu ajungem să executăm efectiv pe terți, creanța creditorului față de debitor inițială se reactivează în patrimoniul său și pe dispoziția de la art. 790 permite regresul împotriva debitorului. Doar o propoziție mai spun, trebuie avut în vedere că această cesiune de creanță nu este definitive, nu este una ireversibilă. Este una fragile, este una temporară, care își găsește suport în art. 1493, cu privire la cesiune de creanță în locul executării:  Atunci când în locul prestației inițiale este cedată o creanță, obligația se stinge în momentul satisfacerii creanței cedate. Da, acesta este argumentul pentru care nu poate fi închis sub nicio formă dosarul initial.

 

Nicoleta Răduță: Aș face o precizare suplimentară. Art. 792 alin.(3) este cel care a generat toate aceste problem, care arată că, creditorul popritor, în măsura în care creanța sa nu va putea fi acoperită prin executarea hotărârii de validare, se va putea întoarce cu alte urmăriri silite împotriva debitorului poprit. Acesta este textul care a generat în practică foarte multe dificultăți de interpretare. Însă, opinia mea este că nici măcar nu se suspendă executarea silită împotriva debitorului doar prin simplu mecanism al admiterii și pronunțării unei hotărâri definitive de validare. Acest se va putea întoarce este cel care a generat discuțiile pe care le purtăm acum.

 

Participant: După părerea mea, lucrurile sunt clare, iar înțelegerea mecanismul de cesiune de creanță, cesiunii forțate de creanță explică tot eșafodajul articolului respectiv care permite mecanismul întoarcerii împotriva executării debitorului. Nu văd de ce ce ar genera probleme în practică, dacă se înțelege cu adevărat mecanismul cesiunii de creanță.

 

Nicoleta Răduță: Mai ales că sumele respective nici nu trebuie să fie egale, adică creanța pe care o are împotriva debitorului poate să fie mai mare.

 

Evelina Oprina: Ca să încercăm să conchidem pe această chestiune, că sunt convinsă că dacă putem să zăbovim mult mult și bine cu argumente pro și contra, 1. vă recomand articolul pe care l-ați ascultat anterior, pe care domnul Bozeșan l-a publicat recent pe Juridice.ro, prin care explică extrem de argumentat și de bine acest mecanism al cesiunii de creanță pe care îl reprezintă hotărârea de validare al efectelor, al reactivării creanței. Citiți-l și sunt convinsă că o să vă convingă, e foarte bine argumentat. Chestiunea aceasta, de la care a plecat doamna executor, a deschiderii sau nu  dosarului nou de executare care a creat întreaga problematică rămâne, iată, una controversată. Sunt interesante și cele două argumente legate de competența executorului și de art. 666. Cred că sunt, însă, destul de formaliste argumentele cele două, din punctul meu de vedere. Chestiunea competenței, aș putea să aduc argumente în sensul operării prorogării de care vă vorbea colegul care a intervenit din sală, pe art. 652 alin.(2), coroborat cu art. 782. Nu mai e loc aici să argumentăm fiecare dintre opinii. Opinia mea personală a fost și este în continuare deocamdată, nu am fost convinsă de argumentele contrarii, în sensul că nu constituim un nou dosar, plecând și de la ce reprezintă validarea de popririi, așa cum bine a punctat colegul, o etapă, ce înseamnă validarea popririi, o etapă în mecanismul popririi și cred că disociat rupt din acest mecanism chiar ar crea dificultăți practice. Bun, haideți să închidem acest punct. Mai avem o temă, suntem și în întârziere, pe cât posibil, punctat argumentele practice importante.

 

Nicoleta Răduță: Următoarea temă este constatarea de urgență a unei stări de fapt de către executorul judecătoresc, care în ultima vreme este o procedură destul de dificilă folosită în practică și ridică câteva probleme pe care o să le punctez pe scurt. Primul, caracterul urgenței. Textul sună așa, la art. 364: La cererea oricărei persoane interesate, care are interesul să constate de urgență o anumită stare de fapt, care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc, în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea, va putea constata la fața locului această stare de fapt. Așadar, în situația în care se dorește această constatare, partea interesată va formula o cerere prin care va arăta atât starea de fapt pe care urmărește să o constate, totodată în justificarea interesului va arăta faptele pe care le urmărește să le dovedească prin administrarea probei respective, și ca un ultim punct, motivarea urgenței sau mai degrabă motivarea pericolului ca proba să dispară sau să devină greu de administrat în viitor. În argumentarea mea, o să plec de la o opinie recentă pe care am văzut-o în doctrină, în sensul că, la primirea cererii de constatare, executorul judecătoresc nu va aprecia cu privire la urgență. Mi s-a părut extrem de interesantă. Motivul pentru care autorii arătau acest lucru era acela că instanța în fața căreia proba urmează să fie folosită poate să analizeze dacă erau întrunite condițiile pentru realizarea constatării stării de fapt sau nu. Am găsit un argument suplimentar în art. 359 alin.(2), tot la asigurarea probelor, care ne arată că în cazul în care partea adversă își dă acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există urgență. Așadar, ar rezulta din această dispoziție că elementul urgenței n-ar fi de natura constatării unei stării de fapt, ci practic doar de esența ei. Mai departe, o problemă pe care mi-am ridicat-o de câteva ori este aceea a căii prin care poate fi atacat un proces verbal de constatare a unei stări de fapt. De cele mai multe ori, și cred că este opinia pe care am văzut-o cel mai des exprimată ar fi aceea că, partea adversă are posibilitatea de a face contestație la executare, îmi este foarte greu să asimilez procesul verbal de constatare a unei stări de fapt unui act de executare ce poate fi atacat pe calea contestației. Prin urmare, aprecierea mea ar fi că orice critică adusă împotriva acelei stări de fapt constatată de către executor poate ridicată în fața instanței ce va fi investită să soluționeze viitorul litigiu. Practic, o parte nu știu dacă ar justifica un interes doar să anuleze un proces verbal. Totodată, o să fac o ultimă precizare că știu că timpul este scurt, am soluția unei instanțe pronunțate la nivelul sfârșitului anului trecut prin care s-a respins, presupune acordul părții adverse, s-a solicitat instanței autorizare efectului constatării, iar instanța a respins cererea și motivat de lipsa caracterului urgenței, motivând totodată și faptul că, nu o să mai dau citire speței, proba nu era concludentă. La fel, mi se pare o soluție greșită, prin prisma faptului că concludența unei probe privește o apreciere cu privire la starea de fapt pe care o va face instanța în fața căreia proba respectivă va fi depusă, și nu de către instanța investită cu o cerere de autorizare a efectuării constatării. Mă opresc aici.

 

Evelina Oprina: Mulțumesc. Tema este foarte interesantă. Ceea ce este de reținut este că, în contextul Noului Cod de Procedură Civilă, procedura constatării de urgență a unei stări de fapt se adresează direct executorului judecătoresc, putând să apelăm la instanță doar în cazul în care nu există acordul părții adverse pentru efectuarea ei. Aceasta este principala modificare pe care o aduce Codul sub acest aspect. În privința concluziei la care a ajuns doamna executor, da, și eu cred că nu este în căderea executorului să verifice caracterul urgent al procedurii, rămânând în căderea instanței investită cu soluționarea litigiului pe fond, după cum tot ea va aprecia în ce măsură proba este pertinentă, concludentă în soluționarea cauzei știind că această procedură a constatării de urgență a unei stări de fapt se circumscrie unei excepții de la principiul nemijlocirii probelor, în sensul că este o procedură care se desfășoară, o parte din etapa administrării probelor, care se desfășoară altfel decât în fața instanței, așadar instanța este cea care apreciază utilitatea ei. Dacă aveți pe această chestiune întrebări, vă rog.

 

Participant: De acord cu concluzia dumneavoastră, în sensul că da, nu este în căderea executorului judecătoresc de a face analiza urgenței unei astfel de procedure, unei astfel de administrări a unei probe, însă, sub nicio formă nu aș transporta argumentul de text de la art.359 alin.(2) în instituția reglementată de art. 364. Sunt două instituții total diferite, cu două mecanisme diferite, cu două particularități diferite, într-o primă procedură aceasta se desfășoară în fața instanței, pe când în cea de-a doua în față, să spunem, executorului judecătoresc, în prima se dă cu citarea părții împotriva căreia s-ar putea administra respectiva aprobă, motiv pentru care acesta dacă tace, deși fiind legal citat și poate chiar și prezent, nu va fi nicio problemă, pe când în cea de-a doua instituție acesta nici măcar, ca regulă, nu este prezent la administrarea acestei probe. Cu concluzia finală sunt de accord, dar nu și cu acest transport al argumentului art. 359.

 

Nicoleta Răduță: Eu am sprijinit pe acest articol și la fel mi s-a părut concludent, dar nu l-am exprimat și art. 258 deopotrivă, doar pentru a arăta rt. 258 care ne arată că la alin.(1) probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 255, adică adminisabilitate și concludență, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să dispară prin întârziere, nu în sensul că procedurile ar fi aceleași sau că prima nu s-ar desfășura în fața instanței, ci doar în aprecierea faptului că nu este cazul să apreciem în cazuri de urgență cu privire la concludența probelor.

 

Evelina Oprina: Mulțumesc. Domnule avocat…

 

Participant: Foarte scurt. De acord parțial cu ce a arătat colegul, în care, într-adevăr, ipotezele de la art.359 și art.364 alin.(1) sunt diferite, și nu întâmplător art.364 alin.(3) teza finală face trimitere doar la art.360-363 pentru ipoteza în care constatarea situației de fapt trebuie autorizată de instant. Sunt două chestiuni diferite, însă referitoare la citarea părților celeilalte părți sau persoanei care urma să fie făcută constatarea în fața instanței și realizarea constatării fără citarea persoanei respective, adică e posibil la orice combinație din punctul acesta de vedere, dar ca și ipoteză, din punctul meu de vedere cel puțin, cred că gradul de apreciere pe care ar trebui să-l manifeste instanța în a aprecia urgența în cele două ipoteze este diferit, în sensul în care la art. 364 alin.(1) ar trebui avut în vedere maxim o urgență pentru că practic executorul judecătoresc pe constatarea situației de fapt devine un martor autorizat, el doar percepe prin propriile simțuri o anumită situație de fapt pe care o transpune într-un proces verbal care, sigur, are valoarea unei probe într-un eventual viitor proces, pe când la art. 359 vorbim de un altfel de urgență pe care ne-o și explică art. 359 alin.(1), este pericol ca proba să dispară sau să fie greu de administrat în viitor atât ca mijloc de probă, cât și ca fapt probator, atunci desigur că deja aici ne punem problema unui interval ceva mai lung de timp ce ar urma ca acea probă să fie administrate. În sprijinul ideii că, sigur, concludența va fi apreciată de instanța care eventual va fi investită cu soluționarea unui litigiu de fond este trimiterea la art.363 care prevede foarte clar la alin.(1) că se va aprecia proba asigurată de către instanța investită cu soluționarea litigiului de fond, în măsura în care se va ajunge acolo. Un eventual proces verbal de constatare poate să constituie un suport probator și pentru o procedură judiciară, dar și o procedură extrajudiciară. Dacă art.359 alin.(1) spuneam nu se aplică la art.364, cu siguranță art.363 se aplică pentru că se face trimitere direct la el la alin.(3) teza II.

 

Nicoleta Răduță: Mulțumim.

 

Evelina Oprina: Mulțumim domnului avocat. Mai avem o întrebare? Ultima.

 

Participant: Bună ziua. Aș mai avea o întrebare. Dacă se pune problema pe art. 364 alin.(2), în cazul în care este necesar concursul părții adverse, aceasta își dea acordul, dar nu există o urgență, atunci se poate aprecia de către executor în sensul că se va constata stare de fapt, chiar dacă nu există urgență pentru că dacă are acordul, adică nu este obligatoriu de analizat urgența.

 

Nicoleta Răduță: Opinia mea este că nu va aprecia urgența executorul judecătoresc, cu atât mai mult că este acordul părții adverse, constatarea se poate realiza.

 

Participant: Mulțumesc.

 

Evelina Oprina: Tema mai ridică multe problematicii, nu vreau să vă spun acum ce-mi sufla în ureche domnul avocat Popescu legat de cheltuielile ocazionate de această constatare și dacă poate constitui sau nu titlu executoriu actul pe care-l emite executorul care, nu știu dacă este încheiere în acest caz, pentru că nu ne circumscrie în faza executării, dar nu mai continuăm pentru că nu mai finalizăm nici cu această temă.

 

Participant: Când o astfel de procedură maschează de fapt o procedură de executare silită, fără a exista un titlu executoriu, de exemplu evacuarea. Am văzut situații în practică în care s-a spus: facem constatarea unei situații de fapt, dar ceea ce s-a făcut de fapt în practică a fost o evacuare fără titlu. Și asta ar fi o discuție pe un abuz de drept. Ca să constate situația de fapt executorul a  spart ușa, a intrat în imobil și practic l-a pus în posesie pe …

 

Nicoleta Răduță: Cred că excede puțin…

 

Evelina Oprina: Excede un pic mai mult.

 

Octavian Popescu: Începusem discuția la prima oră, că de aia era nevoie și de un procuror.

 

Evelina Oprina: Mulțumim doamnei executor judecătoresc. Personal, o felicit pentru curajul cu care abordat cele două teme extrem de controversate în practică, chiar dacă unele dintre ele sau pe unele dintre ele a exprimat opinii discutabile. Trecem și la cea de-a treia prezentare din acest panel. Întrucât îmi revine mie această sarcină, voi încerca s-o scurtez cât pot de mult, deși tema este extrem de elaborate, o veți găsi în vara aceasta și publicată într-o lucrare deja anunțată, de aceea am să încerc să punctez doar principalele mele argumente, tematicile mele. Întrebările sunt cinci, însă ele practic se subsumează unei singure teme: 11, 12, 13, 14 și 15. Mă uit în sală și îl văd pe domnul Samuilă care, într-un fel sau altul, fără să-și dea seama, m-a provocat să-mi aleg această temă. Generic vorbind, tema vizează problematica apărărilor de fond în cadrul contestației la executare și cred că știți bine că se ridică în practică deseori problema: ce înseamnă aceste apărări de fond, ce înseamnă calea procesuală specifică cu care operează textul de care vorbesc imediat, dacă instanța poate să invoce ea din oficiu sau nu o cauză de nulitate absolută în cadrul contestației la executare, dacă se poate invoca caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator în cazul contestație la executare și am spus eu aici într-o întrebare cum se concilieză jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene pe aspectul obligativității instanței de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unor clause, cu specificul procedural al contestației la executare. Am să încerc să răspund, să rezum cât pot de mult această temă. Ca să mă apropii încet spre răspuns trebuie să fac câteva precizări generale legate de aceste apărări de fond cu care operează textul. Problematica apărărilor de fond este reglementată în art. 713 alin.(1)și(2). Alin.(1) nu ridică prea multe probleme, nici nu voi insista asupra lui pentru că cele două alineate fac distincția pe posibilitatea invocării sau nu a apărărilor de fond, în funcție de felul titlului executoriu. Dar dacă titlu executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească/arbitrală sau, dimpotrivă, suntem în prezența unui titlu executoriu, un înscris, altul decât o hotărâre judecătorească. Pe alin.(1), adică atunci când suntem în prezența unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, textul este clar și știm că debitorul nu poate invoca pe cale de contestație la executare apărări de fond, adică motive de fapt sau de drept care, întrucât o astfel de soluție ar însemna să ne socotim puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești sau arbitrale respective, orice apărare de fond trebuia valorificată în mod obligatoriu în cadrul litigiului finalizat, cu pronunțarea respective hotărâri. Ne putem imagina, însă, apărări care survin ulterior pronunțării titlului, exemplu: plăți care s-au făcut ulterior pronunțării titlului și care evident că acestea pot fi invocate pe cale de contestație la executare pentru că vizează întinderea creanței puse în executare. Pe alin.(1) nu avem problem. Problema apare în ipoteza înscrisurilor, altele decât hotărâri judecătorești, unde alin.(2) ne spune că pot fi invocate motive de fapt sau drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Avem, așadar, o condiție pe care o instituie aici codul, anume aceea a inexistențe unei căi procesuale specifice, pentru desființarea înscrisului respective. Spre deosebire de Vechiul Cod de Crocedură Civilă care în art. 399 folosea expresia cale de atac, dacă nu mă înșel, cred că reglementarea noului cod este superioară pe acest aspect, întrucât ne introduce această sintagmă cale procesuală specifică, ceea ce clar este de natură să ne ducă la concluzia că trebuie să existe o prevedere legală într-un act normativ care să permită desființarea respectivului titlul. Textul operează cu cuvântul specific. Trebuie să avem o astfel de reglementare specifică. Ca exemple în acest sens sunt destul de puține: plângerea contravențională, OG 2/2001, contestația administrative-fiscală din, nu știu să vă spun exact, textul din actualul Cod de Procedură Fiscală, dar există în continuare. O acțiune de drept comun prin care invoc nevalabilitatea respectivului înscris, indiferent de motivul de nevalabilitate invocate, se circumscrie acestei noțiunii de cale procesuală specifică? Din punctul meu de vedere, nu pentru că nu este un mijloc procedural destinat special pentru anularea, pentru constatarea nevalabilității acestui înscris. Încă o chestiune generală, vă punctez doar câteva aspecte care să mă ajute și pe mine să conduc argumentația spre concluzia la care am ajuns. Încă o chestiune practică, observați că, deși textul din art. 713 are denumirea marginală condiții de admisibilitate, s-ar părea că în ipoteza în care se invocă apărări de fond pe alin.(1) inadmisibile sau pe alin.(2) în condițiile în care avem o cale procesuală specifică, ar trebui să respingem contestația la executare ca inadmisibilă. Cred că această inadmisibilitate atinge motivele de fapt sau de drept invocate, iar ca efect al inadmisibilității motivului respectiv contestația se va respinge ca neîntemeiată. Încă o precizare, deși textul din art. 713 ne spune că nu pot fi invocate apărări de fapt sau de drept, să nu confundăm această chestiune cu posibilitatea solicitării pe calea contestației la executare a invocării unui motiv vizând nevalabilitatea titlului din punct de vedere formal. Textul din art. 713 operează cu motive care vizează fondul raporturilor substanțiale dintre părți, iar valabilitatea formală a titlului o putem verifica pentru că ne îngăduie și textul de la art. 666, de la încuviințarea executării. Eu cred că, fără ca textul să spună expres, se poate verifica și de către executor pe calea lui art. 665, atunci când deschide dosarul de executare etc. Ce înseamnă aceste motive de fapt sau de drept care ar putea fi invocate de către debitorul contestator pe calea contestației, motive de fapt sau de drept prevăzute de art. 713 alin.(2). Nu mai repet,  discuția este circumscrisă exclusiv situației în care titlul, vorbim de un titlu, un înscris, altul decât o hotărâre judecătorească. Din punctul meu de vedere, pot fi cauze de nulitate a titlului executoriu, indiferent că nulitatea este absolută sau relativă, o să fac o discuție un pic mai detaliată pe acest aspect imediat, cauze care vizează orice impediment la executarea creanței din titlu, orice cauză de nerăspundere, orice motiv care practic mi-ar împiedica mie punerea în executare a respectivului înscris și, astfel, lipsindu-mă pe mine de orice fundament în declanșarea executării silite. Rațiunea legiuitorului de a recunoaște acest beneficiu, al executorialității înscrisului, este logică pentru că, atunci când nu vorbim de o hotărâre judecătorească, raportul juridic dintre părți nu a putut fi verificat, nu a putut fi supus cenzurii unei instanțe de judecată, și atunci este firesc, iată, legiuitorul vine cu un mecanism firesc pentru a putea ca în această ultima fază a procesului, a raportului dintre părți, să fie verificate totuși de către un organ de jurisdicție. Acest caracter executoriu este doar un beneficiu pe care legea îl recunoaște respectivului înscris, în considerarea domeniului, materiei în care este înscris, dar în niciun caz nu înseamnă că și înscrisul nu mai poate fi verificat pe fond. Cu privire la apropiindu-mă acum de cauzele de nulitate, există un text în Codul Civil care practic mi-a ridicat multe întrebări, cel de la art. 1247 alin.(3), care vorbește de obligativitatea instanței de a invoca din oficiu cauza de nulitate absolută, dar și textul de la art. 1249 alin.(2), cel care reglementează termenul de prescripție distinct în funcție de cauza de nulitate absolută sau relative. Așa cum spuneam anterior, cred că nu există niciun motiv pentru care să spun altfel, pe calea contestației la executare se poate invoca ca și cauze de nevalabilitate a înscrisului orice motiv de nulitate absolută ori relative. Distincția de regim juridic dintre cele două sancțiuni o știți, pe planul persoanelor pe care o pot invoca, pe planul termenului în care poate fi invocată și pe planul posibilității de confirmare sau nu a cauzei de nulitate. Nulitatea absolută, clar, este imprescriptibilă. În privința cauzei de nulitate relativă ar fi o discuție de făcut, art. 1249 alin.(2) ne spune că sub aspectul prescripției, nulitatea relativă este prescriptibilă atunci când se invocă pe cale de acțiune și imprescriptibilă când se invocă pe cale de excepție, pe cale de apărare. Putem noi valorifica, vine întrebarea firească, o cauză de nulitate relativă în cadrul contestației la executare, mai ales în ipoteza în care, dacă ar fi s-o valorificăm pe cale principal, debitorul nu ar mai putea pentru că s-a prescris? Acum, trebuie să vedem, spune textul că este imprescriptibilă nulitatea relativă pe cale de apărare, pe cale de excepție. Putem asimila contestația la executare cu un astfel de mijloc de apărare? Practic aici stă, să spun, cheia în răspunsul la această întrebare. Executarea silită este o formă a acțiunii civile, este clar o formă, un mijloc al acțiunii civile în ansamblu vorbind, prin care creditorul cere debitorului să-și execute obligația din titlu, de această data, pentru că el se prevalează de un titlu executoriu. Care este mijlocul procedural în faza de executare silită prin care debitorul poate să se apere, poate să contracareze această acțiune ofensivă a creditorului? Ca regulă, singurul mijloc procedural în faza de executare silită este contestația la executare. Deși contestația la executare este o acțiune, nu intru în discuțiile doctrinaire, în special privind calificarea, natura juridică a acestei acțiuni, dar cert este că dacă analizați toate aceste opinii doctrinaire, e clar că cu toții au simțit că nu este o acțiune pură, o acțiune clasică. Are o particularitate, ba că este plângere, ba că este cale de atac, alți autori au spus că este o acțiune procedurală cu caracter mixt. Nu este o acțiune civilă clasică, eu îi spun o acțiune de tip special pe care, fără tăgadă, o subsumez unei apărări, chiar dacă ea formal îmbracă caracterul unei acțiuni ofensive a debitorului. Prin urmare, concluzionez că debitorul poate invoca o cauză de realitate relativă pe cale de contestație la executare, chiar dacă vrând, dorind să formuleze o acțiune pe dreptul comun prin care să ceară nevalabilitatea titlului n-ar mai putea pentru că este prescrisă. Aici aș intra, nu intru, am încercat să-mi structurez ideile într-o oarecare logică ca să nu le pierd și să văd și conving de soluția la care am ajuns. Mă opresc aici și nu uitați punctul la care m-am oprit, că pot să invoc și o cauză de nulitate relative, chiar dacă ea pe dreptul comun ar fi prescrisă. În ceea ce privește clauzele abuzive, ca să închei această paranteză, trebuie să stabilim dacă noțiunea aceasta sau dacă motivul, apărarea vizând clauză abuzivă se circumscrie noțiunii de apărare de fond cu care operează art. 713 alin.(2). Fără să fiu specialist în domeniu, să știți că nu am intrat în foarte multe detalii de drept material pentru că am considerat că nu e necesar, așa încât să nu încercați să mă puneți la colț cu întrebări de clauze abusive, căci nu sunt specializată pe ele. Am analizat legea specială, incidentă 193/2000, care transpune, știm bine, directiva 93/13. Am analizat legea 193 și am constatat că nu vorbește în cuprinsul ei de sancțiunea incidentă. Am vrut să văd dacă cumva noțiunea de sau apărarea întemeiată pe existența unei clauze abuzive pot să o subsumez unei nulități absolute, pentru că are relevanță mai departe și pe posibilitatea instanței de a o invoca din oficiu. Legea 193, revin, nu îmi reglementează acest lucru, îmi spune doar că, să vă citez exact textul, “nu vor produce clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate, nu vor produce efecte asupra consumatorului”. Aceasta este expresia cu care operează textul, în art. 7, în măsura în care contractul nu-și produce efectele după înlăturarea clauzelor etc. Există un singur text la art 12. alin.(4), dar este circumscris contractelor de adeziune, unde vorbește de posibilitatea consumatorului de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune. Am încercat astfel, având în vedere această reglementare oarecum neclară, dacă putem să-i spunem așa sau incompletă, să stabilesc caracterul sancțiunii incidente și am concluzionat, în sensul că într-o asemenea ipoteză se pune problema invirii unui dezechilibru semnificativ între contraprestațiile celor două părți: profesionistul și consumatorul. Prin urmare, existența acestui dezechilibru semnificativ în raporturile dintre ei se circumscrie condiției contractului, mai precis a scopului urmărit la încheierea contractului  de către fiecare dintre părți, a cauzei contractului. Și cum cauza ilicită are drept sancțiune expres reglementată în Codul Civil, aceea a sancțiunii nulității absolute, consider că nu mai în acest fel putem să interpretăm și să concluzionăm pe acest aspect, și anume că sancționa incidentă este aceea a nulității absolute. Ajung acuma, în fine, la aspectele de am făcut aceste discuții ca să mă apropii de ce ne interesează, aspectele de ordin procedural. 1. Care este mijlocul procedural prin care pot invoca aceste apărări de fond cauză de nulitate absolută, relative, inclusiv clauze abuzive subsumate nulității absolute? Pe calea contestației la executare propriu-zisă sau pe calea contestației la titlu, pentru că știm că aceasta este miza procedurală practică sub aspectul, mai ales, a termenului de formulare a contestației pentru că contestația la executare este limitată unui anumit termen, iar contestația la titlu nu, oricând înlăuntru termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. Așadar, este important să calificăm acest mijloc procedural și în această calificare plec de la următorul aspect: invocând nulitatea absolută, relative, incidența unei clauze abuzive, eu, debitor, contestator debitor, practic doresc să desființez, să spun așa generic, înscrisul care constituie titlu executoriu. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că practic urmăresc să lipsesc de fundament juridic declanșarea executării silite. Acest efect nu îl pot urmării, nu-l pot obține decât exclusiv pe calea contestației la executare însăși, pentru că toate celelalte forme de contestație au un alt scop, urmăresc altceva. Când contest un act de executare propriu-zis urmăresc desființarea exclusivă a acelui, act când formulez o contestație la titlu urmăresc să-mi clarific, să-mi interpretez, să-mi lămuresc respectivul titlu neclar și în niciun caz să aduc modificări acestuia pe fond. Mai mult decât atât, am și un argument de text, în art. 720 alin.(1), care reglementează efectele contestației la executare și care îmi reglementează, asta ca un argument în plus, în mod expres, soluția pe contestație la titlu, adică lămurirea acestuia față de soluția de anulare a titlului executoriu. În mod clar, fără dubiu, vă spun că acest mijloc procedural este contestația la executarea propriu-zisă. Instanța, pe temeiul principiului rolului activ art. 22 alin.(4), trebuie să califice corect mijlocul procedural la care parte a apelat, nu după denumirea pe care partea a dat-o, ci după conținutul ei. Sub aspectul, depășind acest punct, suntem într-o contestație la executare propriu-zisă. Care sunt căile procedurale la îndemâna contestatorului debitor? Cu alte cuvinte, este posibil ca, în cadrul contestație la executarea propriu-zisă, debitorul să investească instanța cu un capăt de cerere distinct, având ca obiect anularea titlului, înscrisului ce reprezintă titlul sau o poate aduce în discuție instanței, doar ca apărare, iar în urma valorificării acestei apărări instanța doar să anuleze actele de executare? Cu alte cuvinte, avem doar capăt de cerere, vizând anularea actelor de executare, și motivul invocat este acela al nevalabilității titlului sau se solicită anularea înscrisului ce constituie titlul și subsecvent anularea actelor de executare? Din punctul meu de vedere, ambele ipoteze sunt valabile. Este la îndemâna sau la disponibilitatea contestatorului debitor dacă se alege una sau alta dintre variante. În ipoteza în care alege să formuleze doar ca apărare este esențial de reținut că instanța nu va putea niciodată să-i constate în dispozitivul hotărârii nulitatea expresă a titlului pentru că nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere. Efectul care va fi, așa cum am mai spus și înainte, dacă instanța apreciază întemeiată aceste motive, admite contestația și anulează actele de executare. Ați putea spune: bun, dar asta înseamnă că ulterior, în viitor, titlul rămânând în continuare valabil, este posibil ca creditorul să se prevaleze în continuare de el și să formuleze din nou, să solicite pretenții în temeiul lui. Dacă ne  imaginăm o astfel de situație, răspundem în sensul că prima hotărâre judecătorească pronunțată se va impune cu lucru judecat pe chestiunea aceasta litigioasă dezlegata între părți. Mă întorc la punctul la care v-am zis să nu uitați că am rămas, dacă nulitatea relativă am concluzionat că poate fi invocată pe cale de contestație la executare, chiar dacă pe fond într-o acțiune de drept comun ea ar fi prescrisă. Ei bine, într-o astfel de ipoteză poate debitorul să solicite în mod expres în în cadrul contestație la executare să formuleze un capăt distinct de cerere de constatare a nulității înscrisului, în condițiile în care nulitatea relativă ar fi prescrisă pe dreptul comun? Răspunsul meu este nu, pentru că ar însemna că într-o astfel de situație, în cazul admiterii acestor motive, să ajungem ca pe calea contestației să  pronunțăm o soluție care practic n-ar mai putea fi obținută în condițiile în care am acționa pe dreptul comun. Într-o asemenea situație debitorului nu-i rămâne la îndemână să formuleze această apărare relativă doar ca și apărare în cadrul contestației. Mai aveam și chestiuni legate de coexistența pe rolul instanțelor, în același timp/ coexistență, a unei contestații la executare prin care se invocă apărari de fond, dar și a unei acțiuni de drept comun. Am să le detaliez în scris. Opiniez că nu este posibilă nici litispendența, nici conexitatea, s-ar putea pune doar problema unei suspendări în condițiile art. 413, în funcție de care dintre ele se soluționează mai întâi. Dacă vorbim de suspendarea contestației, trebuie să avem grijă ca și executarea silită să fie suspendată pentru că, dacă nu este suspendată, executarea poate continua, iar debitorului nu-i rămâne la îndemână decât ulterior o întoarcere de executare. Am clarificat chestiunile acestea. Să vedem instanța, și mă apropii de final, art. 1247, vă spuneam, alin.(3) Cod Civil, instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută. Înainte de instant, totuși, ca să vă ajut și singuri să concluzionați, debitorul contestator spuneam că poate să formuleze o contestație la executare propriu-zisă și atât, nu contestație la titlu. În ce termen poate să invoce el o cauză de nulitate absolută? Cu alte cuvinte, o poate invoca oricând în cadrul contestației la executarea propriu-zisă sau nu? Deja încet, încet v-am condus spre acest răspuns. Contestația la executarea propriu-zisă se formulează în termenul prevăzut la art. 715 alin.(1) pct. 3 parcă, adică în 15 zile de la data când a primit somația sau încheierea de încuviințare. Nu știu exact acum textul pe dinafară, dar acestea ar fi reperele exclusiv în acest termen. Dacă își dă seama mai târziu pe parcursul contestației la executare că are de invocat și un motiv de nulitate, ar putea stric procedural să formuleze o cerere adițională pe art. 204 din Codul de Procedură Civilă, bineînțeles, admisibilă pe procedură, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile din art. 204 alin.(1-3), adică acordul celeilalte părți. Prea puțin posibil, dar greu de crezut că își va da acordul intimatul creditor pe acest aspect. Instanța poate să invoce? Când poate instanța să invoce o astfel de cauză de nulitate absolută? 1. Trebuie să fim în mod obligatoriu în cadrul procesual al contestației la executarea însăși pe argumentele anterioare. Nu pot, instanță din oficiu, într-o contestație împotriva unui proces verbal de sechestru, să invoc nevalabilitatea, o cauză de nulitate absolută, pentru că ea trebuie circumscrisă cadrului procesual care îngăduie obținerea unei astfel de soluții 2. Dacă debitorul contestator este, într-adevăr, limitat de termenul de 15 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare sau somației, în privința instanței, nu mai putem să spunem, nu mai puteam să concluzionăm în acest sens pentru că instanța nu poate interveni decât când are un cadru procesual deja deschis de debitor. Și atunci, din perspectiva instanței, din punctul meu de vedere, în fața primei instanțe, judecății în primă instanță, oricând poate să invoce această cauză de nulitate absolută. Mai fac o precizare: contestația în cadrul căreia instanța invocă din oficiu cauza de nulitate absolută trebuie să fiu o contestația formulată în termen de debitor pentru că oricum este o chestiune pe care o analizăm cu prioritate, dar o contestație tardivă este o contestație egală cu o contestație inexistentă. Nu am eu, instanță, cadrul în care să invoc. Poate instanța din oficiu să invoce o cauză de nulitate absolută pe temeiul Codului Civil direct în calea de atac a apelului? Răspunsul meu este nu, pentru că se opune, din perspectiva mea, art. 478 alin.(3) din Codul Civil, text care interzice schimbarea cadrului procesual în calea de atac a apelului sub aspectul cauzei, chestiune care/element al acțiunii care ne interesează pe noi aici. Ar putea cumva pe temeiul art. 479 care prevede posibilitatea instanței de a invoca din oficiu motive de ordine publică să ne prevalăm de acest text și să invocăm cauza de nulitate absolută direct în apel? Spun, din nou, că nu pentru că motivele acestea de ordine publică din art. 479 trebuie raportate la hotărârea judecătorească pe care eu, instanța de apel, sunt învestită să o cenzurez, și nu la motivele care vizează raportul juridic substanțial dintre părți. În privința clauzelor abuzive, și închei, am analizat tot așa în limita interesului meu pentru această temă jurisprudența CJUE și am constatat că, în general instanța europeană obligă instanțele naționale să analizeze din oficiu clauzele abusive. Totodată, mai spune CJUE, instanței nu i se impune totuși să înlăture o clauză constatată abuzivă în ipoteza în care consumatorul, informat fiind de instant, înțelege să nu se prevaleze de acest caracter abuziv al clauzei. Oarecum concluziv, citind mai multe cause, am constatat că instanța de drept european lasă oarecum la latitudinea instanțelor statelor membre, în temeiul principiului autonomiei procedural, stabilirea unor mecanisme procesuale apte să asigure verificarea legalității temeiniciei unor astfel de clauze. Transpunând aceste principia, cele două principii importante cu care operează jurisprudența CJUE, principiul echivalenței și principiul efectivității, transpunându-le de pe plan national, consider că pe plan național există suficiente mijloace pentru a verifica, și eficiente, pentru a verifica clauzele acestea abusive. Sunt reglementări, iată, de care am vorbit în planul executării silite care îngăduie să facă astfel de verificări, așa încât cred că și din perspectiva clauzelor abuzive situația stă absolut la fel, ca în ipoteza unei cauze de nulitate absolută reglementată de dreptul intern. Aceasta a fost prezentarea.

 

Participant: Întrebare. Ați spus că sunt posibile două ipoteze: cea în care contestatorul debitor solicită să se anuleze titlul executoriu și ipoteza în care el solicită să se anuleze doar actele de executare, nu și titlul de executoriu, ipoteză în care în dispozitiv nu va putea figura nulitatea titlului. Am văzut hotărâri judecătorești prin care într-o contestație la executare printr-o încheiere cu apel în 10 zile s-a dispus chiar restituire de sume. Din punctul meu de vedere, această soluție nu poate fi corectă. Judecătorul atunci când este învestit cu astfel de cerere care, din punctul meu de vedere, nu este veritabilă contestației la executare, contestația la executare vizează doar anularea actelor de executare, printr-o contestație la executare nu se poate soluționa o cerere prin care se solicită constatarea nulității absolute a unor clauze, ci judecătorul trebuie să disjungă  acest capăt de cerere, să formeze un nou proces pentru că hotărârile judecătorești ce trebuie pronunțate sunt diferite, căile de atac sunt diferite. Nu se poate soluționa o astfel de cerere printr-o încheiere cu apel în 10 zile. S-ar încălca multe reguli de procedură. Aș vrea să comentați dumneavoastră dacă convingerea mea este corectă sau nu.

 

Evelina Oprina: Din punctul meu de vedere, mi-am spus deja părerea și cred în această opinie, textul de la art. 713 alin.(2) tocmai asta prevede, că poți în cadrul contestației la executare să invoci astfel de motive, de apărări, de fapt sau de drept. Este un regim juridic aparte, special. Nu am niciun impediment să le judec în cadrul acestei proceduri speciale a contestației la executare cu regimul ei specific, încheiere, apel în 10 zile ș.a.m.d. Altfel, dacă aș merge pe raționamentul dumneavoastră niciodată nu aș mai putea să formulez aceste apărării în cadrul contestație la executare, ci ar trebui să le fac separat, dar textul îmi îngăduie, îmi permite acest lucru. Sunt convinsă că poți fără dubiu în cadrul contestației să le analizezi.

 

Participant: Pe de altă parte, ați spus că este imposibil de conexat sau de admis litispendența, o acțiune de drept comun și o contestație la executare.

 

Evelina Oprina: Bun, dar asta vizează ce spun eu, imposibilitatea litispendării sau conexității vizează regimul juridic procedural al celor două cereri și sunt condiții care se opun din punct de vedere strict procedural reunirii celor două cauze. La litispendență, spre exemplu, nu avem o identitate de elemente, în plus art. 138 de la litispendență vorbește de procese identice. Eu aș subsuma noțiunii de proces identic nu numai cele trei elemente ale acțiunii civile: părți, obiect, cauză, ci și procedura aplicabilă. La conexitate, de asemenea, nu-i văd posibilă incidența ei față de condițiile din art. 139. Dar asta nu înseamnă că nu pot, că îmi face mie inaplicabil art. 713 alin.(2). Aici vorbesc exclusiv de reguli procedurale.

 

Participant: Eu mi-am pus problema, nu văd cum aș putea să încalc regimul căilor de atac. De exemplu, am un contract de credit care, analizat într-un litigiul, este supus și căii de atac a recursului. Cum aș putea să solicit anularea lui parțială într-o contestație la executare și să practic să ocolesc tot acest curs procesual?

 

Evelina Oprina: Nu ocolim, avem dispoziții procedurale care ne îngăduie acest lucru, avem textul de la art. 460 parcă care ne vorbește de unicitatea căii de atac, atunci când avem mai multe capete de cerere subsumate aceleași acțiuni. Este perfect posibil acest mecanism, este îngăduit de legiuitor.

 

Participant: Vă mulțumesc.

 

Participant: … dacă se formulează în baza unei cererii distincte pentru constatarea nulității clauzelor abuzive constatați că…?

 

Evelina Oprina: Asta este chiar o chestiune la care acum, într-adevăr, mi-o ridicați, nu am reflectat la ea, că taxa de timbru în acest caz. Nu știu, ar trebui să verific…Da, vă rog domnule.

 

Participant: Da, întâmplător este tema pe care am abordat-o într-un volum colectiv care urmează să apară, coordonat de doamna profesor Oprina și de domnul judecător Bozeșan, și să zicem că sunt destul de apropiat de acest subiect, pe aspectul invocării clauzelor abusive, pe calea contestației la executare. Da, este una dintre temele abordate. Dispozițiile din legislația referitoare la taxele judiciare de timbre, nu-mi aduc aminte acuma exact articolul, prevăd, într-adevăr, că în situația în care, pe calea contestației la executare, sunt formulate astfel de apărări de fond, ele sunt supuse, pretențiile respective sunt supuse taxării după dreptul comun.

 

Evelina Oprina: Art. 10.

 

Participant: Se va achita distinct o taxă judiciară de timbre aferentă petitului sau, după caz, petitelor care vizează contestația la executare propriu-zisă, anularea executării silite înseși, anularea actelor de executare și așa mai departe, și se vor timbra distinct pretențiile sau apărările chiar referitoare la asfel apărări de fond contra titlului executoriu. În cazul în care acestea vizează caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de credit care constituie titlul executoriu în temeiul căruia are loc executarea silită, evident că nu se pune problema pentru că sunt scutite de la achitarea taxelor judiciare de timbre. Acum, se ridică problema timbrajului în alte situații conexe, să zicem, sau apropiate de situația invocării caracterului abuziv, respective, spre exemplu, situația în care se invocă atât caracterul abuziv al unei clauze din contractul de credit, cât și nulitatea contractului de cesiune de creanță intervenit între bancă și o altă persoană juridică, nulitate a contractului de cesiune de creanță care, de data aceasta, nu mai are ca și temei caracterul abuziv al unei clauze. În această situație, din punctul meu de vedere, clar acel petit se timbrează după regulile de drept comun, adică la valoare. Asta ar fi un aspect. Putem avea situații și mai complexe, apropo de ce spunea colegul mai înainte în legătură cu posibilitatea ca pe calea contestației la executare să se solicite și chiar să se încuviințeze și restituirea anumitor sume. Trebuie făcută distincție dacă sumele respective au fost achitate de creditor în mod voluntar anterior declarării scadenței anticipate a creditului, caz în care clar ele nu pot face obiectul contestației la executare, sau ele au fost percepute încasate, ca urmare a executării silite, caz în care acea pretenție reprezintă practic o cerere de întoarcere a executării pe care instant, învestită cu contestația la executare, firește că o poate soluționa, atâta timp cât a fost învestită cu o apărare vizând valabilitatea titlului executoriu. Din acest punct de vedere, cred că instanța ar trebui să verifice și să pună în vedere reclamantului să facă această distincție și să facă inclusiv un calcul, că e obligația clară a reclamantului de a preciza care dintre sumele a căror restituire o solicită au făcut obiectul executării silite, care au fost achitate anterior. Pe sumele achitate anterior, din punctul meu de vedere, soluția nu poate fi decât aceea a disjungerii capătului de cerere respectiv, cu constituirea de dosar separat și care își urmează calea pe dreptul comun. Pe sumele care, repet, au fost încasate în executare, clar se poate pronunța instanța. Împărtășesc în proporție de 99,999% ca la rapoartele alea, de test de paternitate 99,9999% mulți de nouă la sută, opiniile exprimate de doamna profesor Oprina. O singură precizare aș vrea să fac în legătură cu posibilitatea invocării caracterului abuziv, pe parcursul judecății contestației la executare, pentru că am observat o reacție și din partea domnului avocat Popescu, din punctul meu de vedere, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 713 alin.(3) teza a II-a, în sensul în care motive noi de contestație nu pot fi invocate decât în măsura în care se respectă termenul de formulare a contestației la executare. Nu avem doar art. 204 aplicabil, avem în primul rând aplicabil art. 713 alin.(13) care de data aceasta nu mai permite un acord al părților în invocarea peste termenul de contestație a unor eventuale motive, chiar dacă acestea ar avea caracter de ordine publică, chiar dacă ele ar tinde la caracterul absolut al nulității titlului executoriu. Atunci, din punctul meu de vedere, odată ce a fost depășit termenul de formulare al contestației împotriva executării silite însăși, singura cale pe care o poate accesa debitorul este aceea a acțiunii pe calea dreptului comun, cale pe care acesta o poate de multe ori fructifica, din punctul meu de vedere, cu mai mare succes decât contestația la executare. În cadrul contestației la executare s-ar putea ca, într-adevăr, instanța să aibă anumite reticențe, fie chiar și prin prisma acestor discuții pe care le purtăm noi astăzi, dacă se poate pronunța, dacă se pronunță prin dispozitiv, dacă reține doar în considerente ș.a.m.d.. Debitorul nu trebuie să aibă, din punctul meu de vedere, foarte multe rețineri în a formula o acțiune pe calea dreptului comun prin care să invoce aceste clauze abuzive, cu atât mai mult cu cât, cred eu, această acțiune se încadrează și în dispozițiile art. 638 alin.(2) referitoare la posibilitatea obținerii suspendării executării silite în cadrul unei acțiuni de drept comun care tinde la desființarea titlului executoriu, făcând acest text de lege trimitere la art. 719. Cu alte cuvinte, indiferent dacă formulează, dacă invocă, să zicem, caracterul abuziv pe calea contestației la executare sau pe calea unei acțiuni de drept comun, debitorul poate la fel de bine să acceseze și cererea de suspendare a executării silite în temeiul art. 719. Evident că, dacă obține o astfel de suspendare, va beneficia în cadrul judecății pe calea dreptului comun de toate garanțiile procesuale la care se referea colegul nostrum, să zicem desfășurarea normală a procesului cu administrarea tihnită, să zic așa, a mijloacelor de probă, cu toate căile legale de atac ș.a.m.d.. Evident că, în cazul în care obține câștig de cauză, vor fi aplicabile dispozițiile art. 643 referitoare la desființarea titlului executoriu care conduce la desființarea de drept a actelor de executare silită aduse la îndeplinire în temeiul acelui titlu executoriu și la posibilitatea formulării unei cereri de întoarcere a executării.

 

Evelina Oprina: O să vă dezamăgesc, dar și acel 0,000 se duce pentru că nu mi-am exprimat toate argumentele, am spus că le voi face în scris. Aici am încercat să punctez doar ceea ce era esentiaț, deci suntem în consonanță deplină. Haideți să ne oprim, să facem o pauză, că au fost discuții intense. 15 minute, vă rog frumos, suntem oricum în întârziere și să nu ne întindem prea mult.

 

 

 

Panel II

 

Evelina Oprina: Propun să reîncepem conferința noastră. Știam eu de ce spun 15 minute, ca să am siguranța că după cele 30 chiar vom începe. Vreau să vă fac un anunț organizatoric. Am fost rugată pentru masa de prânz, care va fi în jur de 14:30, dacă terminăm panelul nostru, cu siguranță îl vom termina, să vă verificați legitimațiile. Înțeleg că cei care aveți o ștampilă aplicată pe verso-ul legitimației aveți și masa de prânz inclusă. Cei care nu aveți ștampilă nu aveți masa de prânz inclusă. Să începem, așadar, să ne reîntoarcem, să trecem de motivele, de aspectele de formă, să trecem la cele de fond. Am schimbat componența prezidiului, ne lipsește un element. Ne lipsește executorul judecătoresc, dar nu este nicio problemă. Vom suplini, credeți-mă, suntem în măsură, cu temele pe care le avem alese, pe cel de-al doilea panel. În cel de-al doilea panel va avea intervenții domnul judecător Vasile Bozeșan, judecător la Tribunalul Teleorman, redactor-șef la revista română de executare silită. Ascultați-l cu atenție pentru că și-a ales multe teme din partea dumneavoastră. Și doamna avocat Cătălina Dicu, de asemenea, două teme extrem de interesante și de practice. Am stabilit deja cu speakerii ordinea intervențiilor. Primul va vorbi domnul judecător Vasile Bozeșan. Vă rog.

 

Vasile Bozeșan: Îmi sunt alocate mai multe teme variate. O să încep cu cele venite din partea dumneavoastră pentru că apreciez că acestea au prioritate. Încercând să propunem, să oferim soluții, eventual și argumente, vom începe cu cea mai simplă: întrebarea de la poziția 31, o chestiune foarte spinoasă pentru domnii executori, în special, dar caracterul dificil al problematicii fără îndoiala că se reverberează și în sarcina instanței chemată să tranșeze chestiunea respectivă: suspendarea licitației publice pentru imobile de către creditor. Poate sau nu creditorul să suspende licitația publică în timpul licitației în cazul în care prețul oferit nu este de cel de 75%? Tema este foarte foarte complicată. Ne cerem scuze că poate facem prea multe trimiteri la articolele pe care le-am scris sau care vor apărea în lucrarea ce va apărea în toamnă, însă, o facem tocmai pentru a furniza surse de informației pentru cei care sunt chiar interesați pe tema respectivă, suplinind lipsa de timp pe care o avem noi pentru a ne expune elaborat toată argumentația. Cu privire la această chestiune, personal, am scris un articol pe Juridice.ro care se numește Suspendarea executării silite la cerere a creditorului. Probleme, ipoteze și probleme practice, unde am dezbătut o mare parte din problematica pe care o ridică suspendarea executării silite la cererea creditorului. Prin urmare, în completarea a ceea ce urmează să spun, pentru cei interesați, fac trimitere la articolul respectiv, care se va regăsi, de altfel, și în lucrarea care va apărea în vară, pe care o coordonez împreună cu doamna profesor Oprina. Executorii judecătorești se confruntă uneori cu ipoteza în care creditorul, în cursul vânzării la licitație publică, invocă dreptul său de dispoziție privitor la suspendarea executării silite, reglementat de art. 701 alin.(2) care ne spune: Suspendarea intervine, se dispune și la cererea creditorului. Executorul se vede confruntat cu o astfel de cerere în cursul vânzării la licitație publică, creditorul urmărind să blocheze cursul firesc al licitației în situațiile în care observă că nu se obține fie prețul de pornire prevăzut în publicații, fie prețul de pornire al termenului respective. Adică la vânzarea imobiliară nu se obține prețul de pornire și încearcă să blocheze vânzarea la același termen la 75% sau ulterior la cel de 50% pentru un alt termen, respectiv în procedura imobiliară când încearcă să blocheze vânzarea la un alt termen la 75% sau chiar în cursul celui de-al doilea termen pentru a împiedica scăderea prețului până la 30%. Deși problema este veche, specialiștii în executare au ezitat să tranșeze problema, lăsând descoperiți executorii în fața demersului aparent abuziv al creditorului. Foarte pe scurt, opinia mea este în sensul că creditorul nu poate, odată cu declanșarea vânzării la licitație publică, o să precizez ce înseamnă începerea acestei vânzări, nu poate, uzând exclusiv de dispoziția sa prevăzută de art. 701 alin.(2), nu poate veni să obțină suspendarea. S-a încercat o argumentare fragile, timidă, pe care o resping, pe ideea că cererea ar fi respinsă pe considerentul abuzului de drept procesual. Consider că nu poate fi respinsă de plano cererea creditorului pe abuzul de drept procesual pentru că altfel s-ar crea prezumții apriorice de rea-credință și de scopul ilicit urmărit. Consider că dreptului de dispoziție al reclamantului i se opune drepturile, interesele și expectațiile câștigate de terțele persoane care participă la licitație. Odată cu fixarea vânzări la licitație publică, înființarea termenului de vânzare prin anunțuri, prin publicații, prin invitația de a participa la vânzare se activează în favoarea terțelor persoane anumite interese, drepturi, expectații, nu doar de a participa la licitații, ci mai mult, interese de a adjudeca ceea ce se materializează, interes care se materializează prin depunerea concretă a ofertelor de cumpărare și eventual a garanțiilor. Disponibilitatea creditorului nu poate fi arbitrară și nu poate să se intemeieze exclusiv pe dreptul său de dispoziție de la art. 701 alin.(2). Principiul legalității executării prevăzută de art. 625 ne spune clar: Executarea silită se face cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale persoanelor interesate. Tot astfel, rolul activ al executorului spune că trebuie respectate și interesele altor persoane interesate. A lăsa la dispoziția exclusivă a creditorului să suspende când dorește, cum dorește, vânzarea la licitație ar echivala cu a lăsa la arbitrariul acestuia înseși aceste drepturi. Interese ale terțelor personae. Mai mult, a lăsa la arbitrariul acestuia, la dispoziția lui deplină, acest demers de suspendare ar însemna a afecta indirect formalismul, formalistul procedurii execuționale privitoare la vânzare, la licitație. Concluziv, consider că în cazul în care creditorul formulează o astfel de cerere intempestivă după ce s-au depus oferte de cumpărare, și acesta este momentul cheie din punctul meu de vedere, nu publicațiile de vânzare, nu anunțurile de vânzare, nu invitația de a te prezenta la termen, ci momentul depunerii ofertelor de vânzare, care reflectă materializarea concretă a interesului terței persoane de a participa la această procedură. După acest moment, creditorul, aici vreau să fac o precizare, intemeiat exclusiv pe disponibilitatea de la art. 701 alin.(2), nu poate cere suspendarea. Astfel că, executorul o va respinge, creditorul având dreptul la contestație la executare. Într-adevăr, nu este exclus ca creditorul să aibă un interes legitim, să releve motive întemeiate și temeinice pentru suspendare. Ne putem imagina, forțând situația, anumite motive întemeiate. În acel caz, executorul poate să suspende executarea, însă, foarte important în acest caz, nu pe disponibilitatea exclusivă, ci pe motivele întemeiate, raportate contextului. Va putea respinge, o va putea admite, persoanele interesate având dreptul la contestație la executare. Închei acest aspect, reiterând faptul că, într-adevăr, există diferențe semnificative între disponibilitatea creditorului în cursul judecății și disponibilitatea creditorului, sub aspectul suspendării. Noi vorbim de suspendare și cea din procedura execuțională. Însă, nu trebuie, trebuie așezată într-un echilibru cu exigențele și formalismul executării și cu interesele nu doar ale părților, ci și ale terților persoane, așa cum prevede art. 625 și art. 627, în mod expres. Creditorul este titularul acțiunii sale, acțiunii executorii, că despre asta vorbim. Este titularul ei, poate renunța oricând la ea fără, însă, ca această renunțare să nu fie abuzivă uneori. Însă, odată formulate, odată menținută, la momentul la care se activează drepturi, interese și expectații în favoarea terților, acesta se sustrag disponibilității creditorului. Dacă aveți întrebări cu privire la această chestiune, vă rog.

 

Participant: Dacă vorbim despre procedura de vânzare la licitație publică, ea începe odată cu citirea obligațiunii de vânzare către creditor. Eu consider, este punctul meu de vedere, că suspendarea își poate produce efectele doar până la momentul premergător citirii publicației de vânzare pentru că, haideți să privim și din punctul de vedere al unei plăți, spre exemplu..

 

Vasile Bozeșan: Dumneavoastră întăriți ce spun eu.

 

Participant: Ați spus la un moment dat că de la momentul depunerii ofertelor, iar ofertele se vor depune …

 

Alt participant: Se vor depune în interesul terțului.

 

Vasile Bozeșan: Da, cu atât mai mult. Dumneavoastră întăriți ceea ce spun eu. Eu m-am plasat diacronic temporal anterior, cu atât mai mult ceea ce spuneți dumneavoastră.

 

Participant: De la momentul la care, să zicem, vine o terță persoană și depune cauțiunea și face o ofertă mai mică decât în ziua licitației, de la momentul acela creditorul nu mai poate suspenda procedura de executare.

 

Vasile Bozeșan: Nu, n-am spus asta.

 

Alt participant: Reiese că, din momentul ce respectiv, cel care dorește să participe la licitație dobândește un interes legitim legat de acea procedură execuțională.

 

Vasile Bozeșan: Concret materializată.

 

Alt participant: Exact. Este firesc ca dreptul creditorului de a solicita, de a dispune suspendarea, să existe până la momentul începerii licitației. De ce? Pentru că respectivul creditor poate să vadă ofertele de preț și să spună, raportat la aceste oferte de preț, eu nu doresc să fie organizată licitația. Și atunci, într-adevăr, nu putem plasa acest moment, până la care creditorul ar putea să-și manifeste disponibilitatea, anterior termenului de depunere a ofertelor de preț. Dar, cu siguranță, de la acel moment terțul devine terț interesat, și atunci i se aplică toate garanțiile presupuse de principiul legalității căruia îi este subsumat principiul rolului activ al executorului judecătoresc, cu mențiunea că această disponibilitate a creditorului, într-adevăr, se poate manifesta până la momentul la care începe licitația, moment marcat formal, într-adevăr, de citirea publicației de vânzare. Într-un fel, este un moment, să zicem, chiar solemn, putem spune, până la care creditorul trebuie să fie conștient că trebuie să se hotărască: ori vrea continuarea procedurii, ori nu.

 

Vasile Bozeșan: Mai fac o precizare. Această ipoteză problematică intervine doar în situația în care fie avem doar nu mai un creditor, fie avem mai mulți creditori urmăritori și intervenienți, dar toți cer suspendarea. Pentru că dacă avem mai mulți creditori urmăritori și intervenienți, și o să fac imediat o precizare la cei intervenienți, și doar numai unii dintre aceștia cer suspendarea, ceilalți creditori urmăritori și ceilalți creditori intervenienți pot cere continuarea urmăririi silite lato sensul, creditorii intervenienți trebuind neapărat să fie dintre cei, hai să-i spunem utili, adică să-și fi depus, să-și fi formulat cererea de intervenție în termenul prevăzut la art. 691 și să aibă titluri. Am făcut toate aceste distincții în materialul publicat, dacă doriți și sunteți interesat să-l citiți.

 

Evelina Oprina: Mai avem întrebări pe această team? Mie mi se pare extrem de clară argumentația, extrem de pertinentă. V-a convins, nu?

 

Participant: Mai ales că ne-a informat în urma modificărilor codului de procedură civilă, în sensul că ofertele sub 75% trebuiesc depuse cu 24 de ore înainte. Acum chiar s-au simplificat mult aceste situații. A fost binevenită.

 

Evelina Oprina: E foarte important, așa cum spunea și domnul judecător, să vedem și să nu rămânem cantonați exclusiv în interesul creditorului pentru că nu este doar el implicat în procedură, mai apar și terțe persoane cărora legea le recunoaște protecție în egală măsură. Mai aveți întrebări?

 

Participant: Acest punct limită, de a suspenda executarea silită, poate fi văzut și prin prisma art. 630 Cod procedură civilă, care spune că în tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului, creditorul și debitorul pot conveni ca executarea să se efectueze, și ajung la direct la ultimul punct, ca plata obligației să se facă în alt mod admis de lege. Suntem în licitație, este prezent creditorul și debitorul, debitorul face o ofertă creditorului pe care acesta…

 

Vasile Bozeșan: Am înțeles. E pertinentă întrebarea dumneavoastră. În procedura execuțională nu trebuie să ne cantonam în textele pe care legiuitorul și-a limitat reglementarea. Sunt niște principii prin îngemănarea cărora găsim soluții la diferite ipoteze. Principiile sunt instrumente metodologice de a solubilizează diferite ipoteze concret. Dumneavoastră ați ridicat o astfel de problemă. Avem, pe de o parte, disponibilitatea creditorului, care are dreptul să ceară ceva, are dreptul să facă convenții cu debitorul. Avem, pe de altă parte, și disponibilitatea debitorului, care se manifestă în multe situații. Nu intrăm acum în detaliu. Avem disponibilitatea părților de a încheia convenții, avem rolul activ al executorului cu limitele lui, avem principiul legalității și mai avem niște reguli pe care nu le putem ignora: diferența dintre normele imperative și dispozitive, diferența dintre norme de ordine publică și norme de ordine private. Executarea silită este o procedură care continuă procedura judiciară. Executarea silită, pentru înțelegerea acesteia, presupune recursul și uzitarea întregului instrumentar din procedură civilă. Ca atare, în acest caz, ca să vă dau răspunsul, convențiile pe care le încheie creditorul și debitorul nu se pot abate de la norme imperative. Nu se pot abate de la norme imperative, indiferent că acestea sunt de ordine publică sau de ordine private. În acest caz, și acum continui practic expunerea anterioară, disponibilitatea creditorului corelată, cuplată cu disponibilitatea debitorului. pe aceeași argumentare inițială, nu pot să surmonteze, să surclaseze drepturile și interesele terțelor persoane.

 

Evelina Oprina: Mulțumim pentru această temă. Haideți să trecem mai departe, căci toate sunt foarte interesante și să reușim să le parcurgem.

 

Vasile Bozeșan: Da, mergem la întrebarea numărul 32, procedura executării silite a fideiusorului, când debitorul este în insolvență ori în faliment. Vagă problematică, cel puțin cum a fost formulată. Cred că, iar dacă este în sală persoană o poate preciza, dar eu cred că ridică problematica posibilității de urmărire a fideiusorului, în cazul în care debitorul intră în insolvență. Tot referire la un articol pe care l-am scris recent, măcar acum profit și eu de ocazie ca să vorbesc de articolele mele, că în rest n-am când, unde, am făcut referire, pe care îl găsiți tot separat pe Juridice.ro, am făcut referire la ipoteza la care debitorul principal intră în insolvență și se pune problema dacă, continuăm urmărirea silită față de terțul opritam. Am spus clar, cu o argumentare, mă rog, care poate eventual convinge, că nu se poate urmării terțul poprit în cazul în care intervine procedura insolvenței față de debitor. Cu totul alta este, însă, situația în care intervine procedura insolvenței față de debitor și avem un fideiusorului. Eu aș largi problematica pusă în întrebarea numărul 32 și m-aș referi la orice garant, ca să fie mai interesant. Intrarea în insolvență a debitorului principal nu ridică nicio problemă față de  urmărirea împotriva terților garanți. Art. 648 ne spune clar, ritos, inteligibil, chiar și eu înțeleg textul ăsta, că pot să-l urmărești concomitent sau paralel, concomitent sau succesiv. Nu știu de ce sau aș putea identifica care este dilema celor care din ridică astfel de problematici pentru că întrebarea este pertinentă. În doctrină, într-adevăr, se discută în contradictoriu această chestiune, de ce s-ar ridica probleme în urmărirea fideiusorului sau a oricărui garant. Articolul 75 din legea insolvenței, nu știu dacă aveți legea la dumneavoastră, vă spun, articolul 75, după ce în alin.(1) ne spune că se suspendă toate acțiunile și executările împotriva debitorului, în alin.(2) ne spune că nu sunt suspendate acțiunile judiciare împotriva fideiusorilor și terților garanți. Le poți continua. Ne întrebăm care ar fi problema? Problema apare din conexiunea, problema celor care au astfel de întrebări, problema apare din conexiunea acestui art. 75 alin.(2), care permite continuarea executării acțiunilor, dar nu distinge care acțiuni, condamnatorii sau executorii, continuarea acțiunilor, cu dispozițiile și acelea insuficient clarificate pentru astfel de ipoteze care vorbesc despre cursul prescripției față de fideiusori. Art. 1449 ne spune că prescripția suspendată sau întreruptă față de un codebitor este suspendată și față de celălalt codebitor. În materia prescripției avem art. 2356 care spune că prescripția suspendată față de fideiusor sau debitor se suspendă și față de celălalt. Ar apărea, dar e doar apparent, ar apărea o contradicție între posibilitatea de a avea acțiuni împotriva fideiusorului, inclusiv executării și suspendarea prescripției față de acesta. Cum le conciliem? Citeam și, din păcate, chiar în tratate recente pe care nu le numesc în care se preciza că prescripția curge împotriva fideiusorilor. Nu, nu curge pe temeiul acestor dispoziții legale: art. 1449 cod civil, art. 2536 și mai putem găsi multe. Cursul prescripției, împrejurarea că nu curge prescripția împotriva fideiusorului ce are la bază? Are la bază tocmai fundamental opțiunii, dreptul la alegere pe care orice creditor diligent care își asigură o garanție fie că este personală într-o fideiusiune sau într-o solidaritate a codebitorilor, fie că este reală, într-o ipotecă și așa mai departe, are un drept de opțiune. Suspendarea prescripției față de acești garanți are la bază tocmai această idee: să nu-l forțez pe creditor să acționeze împotriva garantului pentru că altfel îi surprim și îl deprivez tocmai de rațiunea garanției. care? Să am alegere împotriva cui vreau eu, când vreau eu, concomitent sau succesiv. Este opțiunea mea împotriva cui mă îndrept. Dar, odată ce mă îndrept împotriva cuiva, trebuie să respecte exigențe acelei proceduri legate fie de procedură, exigențele acelui context, fie de procedură, cum este procedura insolvenței, fie de persoană: Fideiusorului poate invoca beneficiul de discuțiune și așa mai departe. Nu există nicio disonanță între dreptul de a acționa împotriva fideiusorului, ne spune clar articolul 75 alin.(2) din legea 85, și suspendarea prescripției față de aceștia. Avem la articolul 2532 o situație, ipoteze, care vă confirmă ceea ce spun eu. Art. 2532: Prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă. Ea nu începe să curgă, iar dacă începe să curgă, ea se suspendă: între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt. Ce ne spune ipoteza aceasta? Între soți, cât durează căsătoria și nu sunt separați în fapt, nu curge prescripția. Dar asta nu împiedică soțul să acționeze, nu ne spune că trebuie să acționeze necesarmente după ce divorțează sau după ce se separă în fapt. Avem pct. opt de la 2532, unde vorbește despre suspendarea pe timpul cât persoana face parte din forțele armate zice: sunt avute în vedere și persoanele civile care se găsesc în forțele armate pentru rațiuni de serviciu impuse de necesitățile războiului. Iarăși, ce ne spune? Dacă ești în forțele armate pentru rațiuni de serviciu, ți se suspendă prescripția, dar nu-ți se spune că nu poți acționa și este normal ca persoana respectivă să-și angajeze un mandatar și să acționeze. Întorcându-ne la întrebare, poți acționa împotriva fideiusorului dacă vrei. Dacă nu faci ți se suspendă cursul prescripției. Nu este vorba nici de principiul electa una via, invocat de domnul jurist Samoilă, un apropiat de ai mei cu care ne mai ridicăm la fileu întrebări, și care, trebuie să recunosc, domnia sa a ridicat o astfel de problematică, însă acum îi răspund. Nu este acum vorba de principiul electa una via în materie de garanții, nu funcționează așa ceva. Ai opțiune, pentru asta este rațiunea dreptului de a alege. Închei, în cazul în care debitorul intră în insolvență, poți continua, dacă îl ai deja, pe art. 648, pe fideiusor sau pe garant în executare, poți continua executarea împotriva lui. dacă nu îl ai încă, poți s-o începi. O chestiune pe care am ridicat-o,ce ne facem cu art. 648 alin.(1) ultima teză, dacă nu mă înșel. E o chestiune mai mult de formă procedurală pentru executor, art. 648 alin.(2). Nu mai vorbesc căci chiar și textul ne spune expres că se urmărește numai terțul fideiusor, dar ce ne facem cu ultima idee? Spune: Când se urmărește numai terțul fideiusor ori garant, toate actele de executare vor fi comunicate în același timp și față de debitor principal, care va fi introdus din oficiu în procedura urmăririi silite. Ce ne facem? Avem un debitor intrat în insolvență, continui executarea doar cu fideiusorul. Pot pe acel debitor intrat în insolvență să-l aduc în procedura mea de executare silită pentru a mă conforma dispozițiilor 648 alin.(2)? Da. fără îndoială că da.  Sunt chiar obligat. De ce? pentru simplul argument că procedura execuțională nu se face împotriva patrimoniului debitorului. Și pe dreptul comun, și în ipoteza în care nu intră în insolvență, eu îl aduc în procedură, dar nu fac executare împotriva lui. Închei  cu ultima propoziției. Legea insolvenței are niște principii foarte clare. Unul dintre acestea este de a bloca orice acțiuni paralele pentru realizarea creanței împotriva debitorului. Atâta vreme cât nu mă îndrept împotriva patrimoniului debitorului, pot să mă îndrept liniștit împotriva terților garanți. Întrebări, dacă aveți, vă rog.

 

Evelina Oprina: Fără cuvinte a rămas toată sala. E clar că ne-a convins cu argumentele sale. Sunt extrem de corect pe text și logice. Citiți și articolul ăla la care a făcut referire domnul judecător, postat pe Juridice.ro, care vizează executarea îndreptată împotriva terțului poprit. Acolo lucrurile, așa cum v-am spus, stau cu totul altfel pentru că sunt cu totul alte rațiuni care conduc înspre soluția imposibilității de continuare a executării silite față de terți, plecând de la efectul hotărârii de validarea a popririi. Strâns legat de această ultimă întrebare, cred că mai avem una, aceea de la 25.

 

Vasile Bozeșan: Da, am deschis context.. Este o întrebare foarte interesantă, întrebarea numărul 25, pusă de un domn sau doamnă. Cred mai degrabă că este un domn pentru că e o ipoteză practică, de speță. Doamnele pun, de regulă, întrebări mai voalat, mai subtil, mai diafan.

 

Evelina Oprina:  Este o doamnă.

 

Vasile Bozeșan: Este o doamnă? Înseamnă cu capabilități de bărbat. Ce se întâmplă, mă rog, o citiți dumneavoastră, nu mai recitesc, o aveți în față. Ce se întâmplă în procedura falimentului când se întocmește, aprobă și confirmă un plan de reorganizare, iar creanțele suferă niște modificări? Ce ne facem cu acțiunea împotriva fideiusorilor? Întrebarea este legitimă pe care o puneți pentru că înseși opiniile exprimate în îndoctrină suferă. Suferă pentru că nicăieri n-am înțeles să-mi explice mecanismul prin care justifici sau nu justifici. Articolul 140 din Legea insolvenței ne spune că, după ce prin sentință se confirmă planul, unul din efectele confirmării planului este faptul că drepturile și creanțele creditorului se modifică. Ne spune clar art. 140 alin.(1). Art. 140 alin.(4) ce ne spune? Ne aruncă într-un echivoc aparent greu de solubilizat. Creditorul păstrează acțiuni, haideți să-l citim: Creditorii conservă acțiunile lor pentru întreaga valoare a creanțelor împotriva codebitorilor și fideiusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului. Ce ne facem? Pe de o parte, efectul sentinței este de modificare a creanțelor, o să vorbim imediat despre această modificare, iar pe de altă parte ne spune că ne putem îndrepta pentru toată creanța, pentru toată creanța împotriva garanților. După părerea mea, pur personală, pentru că am fost și eu frustrat, doamnă, să știți, căutam răspunsuri cu disperare, nu le-am găsit. Și mi-am dat seama că, de fapt, în noi înșine s-ar putea să le găsim, dacă le găsim pentru că acesta este adevărul. N-are sens să ne ascundem după formalism, e și lipsă de modestie. Nu, nu se tranșează această chestiune. Când se tranșează, preluăm ideile, le spunem și trimitem la sursă. Modificarea creanței la care se referă articolele respective trebuie înțelese, trebuie înțeleasă noțiunea de modificare în paradigma legii insolvenței, în general, și a procedurii planului de reorganizare, în special. Nu este un sens comun, ideea de modificare. Este un sens particular, raportat la planul de reorganizare. Astfel că doar acele aspecte, o să argumentăm imediat, doar acele aspecte subsumate modificării care resping creanța și fac aplicabil necesar principiul accesorium sequitur principale pe care l-ați invocat dumneavoastră foarte pertinent, doar acele aspecte de modificare duc, și care sting creanța, doar acelea împiedică acțiunea împotriva fideiusorului. Haideți să luăm niște exemple. Cred că tot în ceață v-am lăsat până acum. Modificarea creanței presupune, de pildă, și o posibilă dare în plată, pe art. 1133 alin.5 lit. e) Este posibil cu consimțământul expres al creditorului ca bunurile debitorului să fie date în plată. Însă, această dare în plată echivalează cu o stingere parțială sau totală a creanței, astfel cum ne spune expres textul în teza a doua și ne mai spune și art. 2317 Stingerea obligații principale prin dare în plată. Atunci când creditorul a primit de bunăvoie un bun imobil sau bun drept plata datoriei principale, fideiusorul rămâne liberat. Asta este un turism, o știm cu toți. Se stinge creanța principală, se stinge și garanția. Iată o ipoteza în care darea în plată, dacă acoperă întreaga creanță, că debitorul poate să facă dare în plată pentru jumătate de creanță, dar dacă acoperă toată creanța, se stinge și nu mai ai acțiune împotriva fideiusorului, este normal. Tot astfel, în ipoteza de la art. 133 alin.(4) lit. d) se prevede că se pot acorda despăgubiri pentru valoarea creanței modificate și valoarea pe care ai fi primit-o în faliment. Astfel că, în cazul în care creditorul primește valoarea creanței modificate complet, care stinge creanța pe o parte, completată cu diferența de despăgubiri, în mod evident, are loc o stingere a creanței dacă primește și respectivele despăgubiri. Nu mai ai acțiune împotriva fideiusorilor. În schimb, avem ipoteze când nu mai este vorba de o stingerea creanțe, cum se întâmplă, de pildă, în situația reeșalonării plății pe temeiul art. 5 pct. 16, când se produce o reeșalonare a plății fie cu acordul creditorului, fie fără acordul lui transformând-o într-o creanță defavorizată. Această schimbare, eșalonare în modul de plată, într-adevăr, se subsumează conceptului de modificare văzut de Legea 10, de legea 85, correct? Se subsumează, dar nu reprezintă o modificare, o stingere a creanței care să-mi blocheze accesul împotriva fideiusorului. Art. 2301 Cod Civil spune: Dacă se acordă un termen debitorului principal, fideiusorul nu este eliberat. Și ajungem și ne apropiem, cred că punem punctul pe i, dacă nu am făcut-o până acuma, în ipoteza tot pe art. 5 pct. 16 din lege, unde are loc o reducere corespunzătoare a creanței. În acest caz debitorul este absolvit de răspundere, într-adevăr, ne spune art.133 alin.(4) lit.c): Debitorul este absolvit de răspundere pentru diferență. Nu este absolvit fideiusorul. Această modificare parțială a creanței, stingere parțială a creanței este opozabilă doar debitorului în considerarea procedurii și situației lui speciale. Astfel că se poarte întoarce împotriva fideiusorului. Această modificare, și este ultima idee pe care o expun aici pe această temă, aceste modificări trebuie înțelese, repet, în registrul Legii 85, trebuie înțelese că aceste modificări, haircut, cum le numesc specialiștii, doctrinarii în insolvență, este opozabil de regulă doar debitorului. Doar el se poate prevala de aceste chestiuni, fideiusorii nu, cu condiția ca, în virtutea principiului accesorium sequitur principale să nu fie vorba de o stingere a creanțe principale. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că această modificare a creanței, și aici fac o precizare foarte, foarte important, aceste stingeri ale creanțelor, chiar parțiale, trebuie să fie efective. Nu este posibil să fie doar acceptată prim-plan, dar ea în fapt să nu fie stinsă, pentru că noi știm pe art. 140 alin.(1) că dacă planul eșuează, ne întoarcem la tabelul definitiv de creanțe. V-am convins, doamnă? Ați înțeles?

 

Participant: Eu am înțeles și înțelesesem dinainte.

 

Vasile Bozeșan : Ah…am vorbit degeaba. Îmi cer scuze.

 

Participant: Asta a fost și opinia mea, însă, din păcate, am avut o serie întreagă de hotărâri contrare ale instanțelor de judecată, hotărâri, din păcate pentru mine, definitive și executorii, care au considerat că nu mai pot fi urmăriți terții garanți.

 

Vasile Bozeșan: Și au lăsat fără efect articolul 140 alin.(4). Însă, vă întreb eu acum, dacă îmi permiteți. Aș vrea să fi văzut cererea prin care v-ați făcut apărările sau ați adresat-o instanței. Ați făcut o expunere persuasivă a motivelor în care așteptați o soluție sau alta?

 

Participant: Din punctul meu de vedere, da, dar se pare că din punct de vedere al instanțelor care au judecat, nu. Un argument în plus pentru ceea ce ați spus dumneavoastră ar putea fi și faptul că planul de reorganizare constituie un titlu executoriu doar pentru debitorul supus procedurii insolvenței, nu și pentru terții garanți. Practic, ulterior votării și aprobării unui plan de reorganizare vom avea două titluri distincte: unul față de debitorul insolvent, care este reprezentat de planul de reorganizare și cel de-al doilea față de terții garanți, care este titlul executoriu obișnuit al creditorului.

 

Vasile Bozeșan: Dumneavoastră ați completat ce am spus eu. Într-adevăr, legea 85/2014 a eliminat dispoziția similară din vechea lege 85/2006, care prevedea expres, superflu din punctul meu de vedere, că hotărârea, așa cum spuneți dumneavoastră, prin care se confirmă planul este titlu executoriu. Nu ne trebuia o astfel de dispoziție pentru că avem texte în lege care ne spun că sunt titluri executorii, dacă sunt executorii. Ceea ce spuneți dumneavoastră întărește și confirmă astfel că acel titlu obținut prin confirmarea planului este un titlu care este opozabil doar debitorului. Este opozabil doar debitorului în procedura insolvenței și sub condiția ca planul să subziste pentru că, dacă eșuează ne întoarcem. Data viitoare expuneți judecătorului cu argumente bolduite ca să-i sară în ochi.

 

Participant: Mulțumesc pentru răspuns și pentru sugestie.

 

Evelina Oprina: Mulțumim frumos. Tema e extrem de tehnică, ați văzut că a trebui să urmărim cu textele în față, însă, într-adevăr, întrucât această problemă ridică chestiunea raportului, corelației cu legea insolvenței. Iată, din ce în ce mai multe probleme apar în executarea silită, relativ la legea insolvenței. Trebuie și avocatul să vină în întâmpinarea instanței cu argumente pertinente în acest sens.

 

Vasile Bozeșan: Chiar dacă este greu de crezut, și judecătorii au limitele lor.

 

Evelina Oprina:  Mulțumim frumos. Și acum să-l rugăm pe domnul Bozeșan pentru ultima temă care înglobează punctele 4,5,6 din materialul dumneavoastră. O temă foarte, foarte, foarte interesantă. În esență, problematicile pe care le ridică o hotărâre executorie nedefinitivă sub aspectul riscurilor pe care și le asumă creditorul, dacă dorește să pună în executare o astfel de hotărâre, și a mijloacelor aflate la îndemâna debitorului și a modului cum acționează el, cum poate, cum ar trebui să acționeze el pentru a se pune la adăpost de anumite riscuri, pe de altă parte. 15 minute.

 

Vasile Bozeșan: Voi încerca să mă încadrez pentru a nu afecta și timpul doamnei avocat, căreia îi mulțumesc pentru răbdare și capacitatea de a mă suportă aici. Am preferat să răspund temelor adresate de dumneavoastră și am insistat pe ele. Cele trei puncte 4,5,6 se subsumează unei mai vechi problematici la care mă gandeam, Punerea în executare a unei hotărârii executorii nedefinitive. Întrucât problematica este mai diversificată, doar o să punctez, stresându-vă iarăși cu o trimitere la un viitor articol care va apărea în cartea ce va apărea în vară: Executări silite. Dificultăți și soluții practice, unde va fi dezbătută pe larg toată acestă chestiune. Situația unei hotărâri executorii, dar nedefinitive, sunt cele menționate în articolul 633, hotărâri date în apel, susceptibiile de recurs, cu excepțiile prevăzute de lege, hotărâri date în primă instanță fără drept de apel, dar susceptibile de recurs, hotărârile date în primă instanță susceptibiile atât de apel, cât și de recurs, dar cu privire la care părțile au convenit să exercite direct recursul. Mai avem hotărârile de primă instanță susceptibile de apel, dar care beneficiază de executorie provizorie pe art. 448 și art. 449 Cod procedură civilă. Mai avem și alte hotărâri de primă instanță care sunt executorii, amintind ordonanța de plată, ordonanța președințială, hotărârile pronunțate în cerere cu valoare redusă, în evacuare. Aici complicăm, haideți să rămânem, mă luați puțin cam tare. Trei chestiuni consider eu că se ridică cu privire la situația unei hotărâri executorii, dar nedefinitive, 3 situații. Care sunt riscurile pe care și le asumă creditorul și debitorul? Are dreptul la întoarcerea executării silite debitorul care execută prestația la solicitarea, la presiunea chiar a creditorului? Și o ultimă situație importantă mai mult pentru judecători, dar și pentru avocați: dacă instanța dispune restituirea prestațiilor, lato sensul vorbind, din oficiu. Cu privire la riscurile pe care și le asumă creditorul, art. 637 foarte, foarte sugestiv, având după părerea mea o relevanță mai mult subtextuală decât textuală. Ce vreau să spun? Dincolo de cuvintele pe care le uzitează legiuitorul, anume creditorul își asumă riscul, îi o adevărată filosofie, după părerea mea, a atitudinii pe care o poate adopta creditorul. Punctat, o să încerc să merg mai repede. Ce riscuri își asumă creditorul prin punerea în executare a unei hotărâri executorii, dar nedefinitive? Desființarea titlului, ne spune art. 643, ne spune și art. 500, desființarea tuturor actelor de executare și asigurare. Suntem pe executare silită, desființarea titlului, desființarea actelor de executare, cheltuielile de executare, dar nu mai facem teoria, o cunoaștem cu toții, că suportă cheltuielile de executare. Și ajungem la un alt risc prea mult ignorat în doctrină și în literatura de specialitate pentru că, de regulă, acestea, adică doctrina și literatura de specialitate, sunt cantonate mai mult pe riscul cheltuielilor de executare pe care le suportă. Mie mi se pare că nu au importanță atât de mare cheltuielile de executare. Miza este repunerea părții, a debitorului în situația anterioară, repunerea debitorului în drepturile sale, cum vorbește art. 637. Repunerea debitorului în drepturile sale presupune o restituirea a prestațiilor, restituire care nu poate fi decât integrală, astfel că să se realizeze o repunere în situația anterioară așa cum vorbesc articolele 723 și următoarele. Pentru a vedea sfera acestei răspunderi a creditorului obligat la restituire, trebuie să mergem la codul civil, art. 1635-1649, care foarte interesant circumscrie sfera răspunderii persoanei obligate la restituire, în cazul nostru creditorul, o să folosesc cuvântul creditor, cel care este obligat la restituire, sub diferite aspecte și în funcție de faptul dacă este imputabilă sau neimputabilă cauza restituirii. După părerea mea, raportat și la acel subtext al articolului 637 de care vă vorbeam, cauza restituirii prestațiilor îi este imputabilă creditorului care și-a asumat riscul prevăzut de art. 637, a pierdut finalmente procesul pentru că s-a desființat titlul, și aceste două elemente converg și susțin ideea că este imputabilă lui. Fără îndoială, nu este imputabilă debitorului. Astfel că, în funcție de sau tocmai pentru că este imputabilă cauza restituirii lui, art. 1640 și următoarele circumscriu răspunderea acestuia. Astfel, dau doar câteva exemple, nu o să insist pentru că nu este timp, dar sunt foarte importante aspectele respective: pieirea bunului, pieirea fortuită a bunului. În cazul în care bunul piere fortuit, dacă cauza restituirii este imputabilă creditorului, cum se întâmplă în cazul executării silite, va trebui să suporte valoarea acestuia, acestei pieirii, valoarea imobilului în cazul acestei pieirii, putând să facă doar dovada că bunul ar fi pierit și la debitor. Spre deosebire de ipoteza în care, dacă cauză nu este imputabilă lui, cum se întâmplă în cazul unei executări benevole, el este liberat de această răspundere, trebuind doar să cedeze indemnizația de asigurare sau dreptul la indemnizație. Tot astfel, dacă bunul nu piere fortuit sau este înstrăinat, iarași se face distincții între dacă este cauza imputabilă sau nu, urmând ca în cazul nostru, al executării silite, creditorul să restituie suma cea mai mare dintre momentul primirii și momentul înstrăinării. Cheltuielile pentru administrarea bunului sunt foarte importante, fructele produse de bun le restituie sau nu? Iarăși se face distincție. Indemnizarea debitorului pentru lipsa de folosință a bunului, după ce mi-ai ținut bunul doi ani de zile, să presupunem, un an de zile, nu contează, nu contează valoarea, ești obligat să mă indemnizezi pentru lipsa de folosință, cu o mică excepție acolo, când este însăși prestația, dar nu ne mai complicăm acum. Nu în ultimul rând, înseși cheltuielile restituirii. Iată că, creditorul, optând să pună în executare această hotărâre, riscă o răspundere foarte mare pentru că restituirea trebuie să fie integral. Nu mai vorbesc de faptul că trebuie să restituie chiar și contravaloarea serviciilo,r în cazul în care prestațiile au constat în prestarea unor servicii, sumele primate, dobânzi și așa mai departe. Iată că riscurile sunt mari în cazul unei executări silite. Debitorul în schimb ce riscă dacă execută de bunăvoie? Depinde, dacă se desființează sau dacă nu se desființează titlul. Mergem pe ideea că se desființează titlul, în cazul în care execută de bunăvoie și se desființează titlul, el nu mai are acces la procedura de la art. 723 și art. 726, așa cum a antamat cu ceva ore în urmă colegul nostrum, domnul avocat Țiț,  nu mai are întoarcere la executare silită, pe art. 723 și art. 726, ci doar acțiune de drept comun. Tot astfel, dacă execută de bunăvoie, răspunderea creditorului se redimensionează corespunzător. Nu mai este imputabilă lui cauza restituirii. Dimpotrivă, dacă nu se desființează, titlul debitorul nostru constată că a fost inspirat că a executat de bunăvoie și nu mai suportă cheltuielile de executare. Cam acestea sunt riscurile, după părerea mea, postura executorului și debitorului este ceea care configurează un joc al nervilor, al inspirației, al credinței într-o soluție sau alta, în calea de atac și de opțiunea pe care o alege. Aș mai puncta mai departe ideea, ca o să fie foarte clar, că instituția întoarcerii executării silite prevăzute la art. 723-726 se aplică doar în ipoteza în care avem o executare de prestație după momentul sesizării executorului judecătoresc. Ca stresul să fie complet, o să vă fac trimitere la un nou articol, însă nu al subsemnatului, ci al domnului Bogdan Dumitrache și Delia Narcisa Teohari, care vor publica, și am intrat în posesia acestui articol, vor publica tot în cartea noastră, în vară, unde fac o distincție foarte, foarte interesantă și argumentată domniile lor, între executare de bunăvoie și executare silită. Ca argument personal, nu pot accepta sub nicio formă argumente pe ideea că instituția se numește întoarcerea executării și nu întoarcerea executării silite. Argumentul este fragil, să nu spunem pueril. Într-adevăr, art. 723 și următoarele fac referire la întoarcerea executării, dar tot în cadrul aceleiași instituții, găsim la art. 724 sau art. 723 unde se vorbește clar de executare silită. Mai mult, o chestiune logică, n-are cum să fie vorba de o întoarcere a executării și nu de o întoarcere a executării silite, în condițiile în care art. 724 ultimul alineat te trimite la instanța de executare. N-ai cum să mergi la instanța de executare în lipsa unei executări silite. Închei și mă încadrez, doamna avocat, închei prin a răspunde dacă instanța de control judiciar care desființează titlul este obligată să pronunțe din oficiu întoarcerea executării silite. În doctrină se încearcă să se acrediteze ideea unei oficialități în detrimentul disponibilității, ceea ce mă face să vorbesc cu atât patos despre această situație. În ipoteza în care suntem pe executare silită, instanța de control, instanța care rejudecă sau instanța de executare, potrivit articolului 724, aceste instanțe pot dispune restituirea prestațiilor pentru că ne spune clar art. 723 și următoarele: doar la cererea debitorului, cum ne vorbește clar art. 724, la cererea persoanei interesate. În cazul în care nu suntem pe o executare silită și suntem pe o executare benevolă, așa cum domnul Dumitrache și doamna Delia Narcisa Teohari argumentează și disting momentul sesizării instanței, în cazul în care este vorba despre o executare benevolă și nu de o executare silită,  instanța care desființează titlul, și mergem la art. 500, nu face decât să desființeze titlul și să prevadă expres în dispozitiv că toate actele de executare, inclusiv și acestea de neexecutare silită, sunt desființate de drept. Doar atât face. Nu există temei legal și mai există foarte multe argumente pe care chiar nu vreau să le mai dezvolt acum, nu există temei legal pentru care să dispui nici măcar din oficiu, nici măcar la cererea părților restituirea prestațiilor neexecutate silit. Întrebări, dacă aveți?

 

Evelina Oprina: Foarte clar și foarte logic că așa stau lucrurile. Mă uitam acum și la faptul că folosim termenul acesta de bunăvoie, benevol, plată voluntară, faptul că o executăm după începerea executării silite își pierde semnificația aceea de bunăvoie benevol. Art. 622 ne spune că, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, se aduce se aduce la îndeplinire de executor.

 

Vasile Bozeșan: Domnul Dumitrache face o distincție foarte interesantă între executarea de bunăvoie pe art. 622. alin.(2) și cea în mod voluntar de la art. 670 alin.(2). Este irelevant că ai executat-o constrâns, neconstrâns, după începerea executării silite, contează prea puțin, sau dacă ai știut sau nu ai știu că fost întâi o cerere pe rolul executorului, este irrelevant. Contează momentul obiectiv al sesizării  executorului.

 

Evelina Oprina: Iar efectele acestea ale punerii în executare a unei hotărâri executorii nedefinitive sunt extraordinare față de prevederile Codului civil. Trebuie să fim atenți la ele și ridică atât de multe probleme cu care încă practica nu s-a confruntat, dar iată, ne-a relevat domnul judecător, art. 1635 – 1649 Cod civil, câte probleme poate să pună în cazul în care ajungem la o întoarcere de executare. Avem întrebări? Sunt întrebări pe tema aceasta sau lucrurile sunt clare? Se pare că ați convins domnule judecător.

 

Vasile Bozeșan: Ori că am convins, ori că n-am fost ascultat, am fost insipid.

 

Evelina Oprina:  Nu, toate privirile au fost ațintite asupra dumneavoastră.

 

Vasile Bozeșan: Corect. V-am adormit, doamnă?

 

Evelina Oprina: Nu. V-am urmărit cu atenție. Vă mulțumim frumos. Știam că prezentările vor fi captivante, pe marginea unora dintre ele am mai discutat anterior cu domnul judecător. Haideți să trecem și la cel de-al doilea speaker al panelului nostru, doamna avocat Cătălina Dicu, care are două teme, una dintre ele de mare actualitate, încă ambele, de fapt, dar una mai recentă. Este vorba de temele 1, 2 și 3. Prima dintre ele observați este cred că cea cu care vrea să înceapă doamna avocat, a recentei decizii a Curții Constituționale și, știți bine, a implicațiilor pe care le-a avut și le are încă asupra contestațiilor la executare. Vă rog, doamna avocat.

 

Cătălina Dicu: Vă mulțumesc. Într-adevăr, în cadrul primei teme doresc să supun atenției dumneavoastră aspectele legate de decizia Curții Constituționale 895/2015, în ceea ce privește efectele acesteia, inclusiv în contestațiile la executare care privesc proceduri de executare anterioare, mai exact dacă aceste efecte sunt obligatorii sau nu pentru instanțele judecătorești. Știm deja că prin această decizie a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 666 din Codul de procedură civilă, care permiteau executorului judecătoresc să încuviințeze executarea silită prin încheiere, fără citarea părților, în maxim trei zile de la înregistrarea cererii. Știm, de asemenea, că instanța de control constituțional a apreciat că executorul judecătoresc, deși îndeplinește un serviciu public, l-a apreciat ca fiind un agent al creditorului în raportul executional. Nu vreau să mă refer la aceste aspect, ci la problema pe care deja am anunțat-o legată de efecte, respectiv celebrul paragraf 28 din această decizie care ne spune următorul lucru: Decizia nu se aplică în privința procedurilor de executare silită încuviințate de până la data publicării sale, aplicându-se în schimb contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare silite date de executorul judecătoresc, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării acestei decizii și în cele în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Vreau să fac o paranteză și să vă spun că am constatat că acest Paragraf 28 nu este nici pe departe întâmplător, ci demonstrează, ne duce cu gândul, ne obligă să observăm o preocupare a Curții Constituționale în legătură cu aceste efecte. De ce spun acest lucru? Pentru că am regăsit un material care a fost publicat și pe site-ul  Curții Constituționale și care este redactat de magistratul asistent șef al Curții Constituționale, care ne spune câteva lucruri foarte interesante. În cadrul acestei paranteze pe care am deschis-o în prezentarea mea vreau să mă refer la acest material succinct. În primul rând, regăsim în acest material o primă analiză legată și de deciziile prin care se constată constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. Ni se spune în felul următor de către autor, că teoretic n-ar trebui sa avem niciun fel de problemă în această situație pentru că, atâta vreme cât se constată constituționalitatea, pur și simplu legea sau ordonanța își păstrează prezumția de constituționalitate și, prin urmare ele trebuie să fie aplicate de instanțele de judecată și de celelalte autorități publice ca atare. În continuare, însă, se menționează că au apărut în practică o serie de problemem și ni se dă ca exemplu situația legii pensiilor, legea 119/2010, care a generat și o serie de condamnări la CEDO, considerându-se că au fost încălcate dispozițiile articolului 6 paragraful 1 din Convenție. Se face, de asemenea, referire și la decizia pronunțată în recursul in interesul legii de către Înalta Curte, Decizia 29/2011, legat tot de această lege a pensiilor, în care găsim, într-adevăr, o apreciere extreme de interesantă, în sensul că se face referire la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și al considerentelor acestora, sigur, în limitele controlului de constituționalitate. Atunci, concluzia autorului raportat la aceste decizii prin care se resping excepțiile de neconstituționalitate este aceea că decizia Curții Constituționale trebuie respectată și în privința celor stabilite asupra criticilor de convenționalitate. Acum, lucrurile sunt și mai interesante cu privire la cea de-a doua categorie de decizii care ne interesează și pe noi în prezentarea pe care o fac, respectiv deciziile prin care se constată neconstituționalitatea. V-aș ruga să-mi permiteți să citez din acest material pentru că arată opinia nu a judecătorilor pentru că, repet, este a unui magistrate, dar este o opinie interesantă. Se spune în felul următor, pornind de la ideea că Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituționale din România în domeniul controlului de constituționalitate și acum citez: A accepta ca efectele deciziilor sale să fie interpretate în procesul de aplicare a legii de către alte instituții ale statului ar echivala cu o știrbire a competențe curții. Opozabilitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale implică obligația constituțională a tuturor autorităților de a aplica întocmai deciziile Curții. Și finalul: Instanța de judecată nu mai trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice decizia într-un mod conform considerentelor. Întrebarea mea este: chiar așa este? Chiar judecătorul nu mai poate să interpreteze? Este obligat să aplice aceste efecte? Pentru a răspunde acestei întrebări vreau să fac precizarea că, prin Ordonanța de urgență nr.1/2016 au fost abrogate dispozițiile art. 666 din Codul de procedură civilă, text care a fost înlocuit cu un alt text de lege care revine, practic, la soluția anterioară care era prevăzută în cod, respectiv la încuviințarea executării silite de către judecător, iar acest act normative, la art. 6 alin.(1) prevede expres că normele introduse de noul act normativ urmează a se aplica, subliniez, cererilor de încuviințare  executării silite formulate începând cu data intrării în vigoare acestei ordonanțe. Este adevărat că prin nota de fundamentare sunt reluate considerentele din decizia Curții Constituționale, dar important este că prin acest text ni se spune clar că actul normativ se aplică numai dacă este vorba de cereri de încuviințare formulate începând cu data intrării ei în vigoare. Această Ordonanță 1/2016 a fost publicată, atenție, în aceeași zi cu decizia Curții Constituționale. Așadar nu a existat nici măcar o zi în care să am efectul de suspendare a dispozițiilor declarate neconstituționale. De ce prezintă, din punctul meu de vedere, relevanță acest aspect? Pentru că, așa cum vă spuneam, prin această ordonanță s-au prevăzut expres că noile dispoziții se aplică numai pentru cererile de încuviințare a executării silite, care sunt introduse ulterior și pentru că în niciun caz nu putem fi de acord că efectele deciziei Curții Constituționale pot să fie mai energice sub aspectul întinderii în timp decât cele ale abrogării unui text de lege. Regula, sigur, în privința Curții Constituționale îl reprezintă dispozițiile articolului 147 alin. (4) din Constituție, care prevede că deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial și de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Pornind de la această dispoziție legală, două chestiuni vreau să supun atenției dumneavoastră. Prima discuție, dacă prin motivarea deciziei pe care o analizez a Curții Constituționale se încalcă sau nu principiul neretroactivității legii. Aici, de asemenea, s-au exprimat două opinii, o opinie în sensul că s-ar încălca, atâta vreme cât discutăm despre proceduri de executare silită care sunt începute anterior pronunțării acestei decizii, însă, s-a exprimat și punctul de vedere și în doctrină, și în practica judiciară, în sensul că nu s-ar pune problema încălcării acestui principiu atâta vreme cât procesul este început pentru că discutăm despre o facta pendentia. Ar rezulta că și opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul acestei a doua interpretări, că nu s-ar încălca și că vorbim de o facta pendentia, am în vedere decizia care a fost pronunțată tot în recurs în interesul legii, de această dată în materia legii 221/2009, acele condamnări cu caracter politic. Trec, însă, să mai departe. Indiferent că este sau nu este încălcarea principiului neretroactivității. Indiferent cum ne răspundem la această problemă și indiferent cum ne poziționăm ca punct de vedere. Ajung la întrebarea pe care, de fapt, am enunțat-o de când am început prezentarea. Sunt obligatorii aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale pentru instanța de judecată? Doctrina și practica au mai făcut o discuție, anume că trebuie să avem în vedere situația care caracteriza și hotărârile judecătorești, respectiv că dacă discutăm de acele considerente care explică dispozitivul și în lipsa cărora dispozitivul nu poate să fie explicat, atunci ele sunt obligatorii. Întrebarea este: putem spune că aceste considerente din decizia analizată explică dispozitivul? Eu spun că nu, nu o spun numai eu. Am îmbrățișat practic opinia care a fost exprimată deja de profesorul Viorel Mihai Ciobanu, împreună cu Traian Briciu într-un articol care deja a fost publicat și, de asemenea, sunt și hotărâri ale instanțelor de judecată, este adevărat, nedefinitive încă pentru că problema, așa cum spunea doamna judecător, este recentă și este de actualitate. Cred, însă, că nu ne aflăm într-o asemenea situație în care aceste considerente explică dispozitivul, și atunci consecința care ar fi? Că în ceea ce privește modul în care urmează să fie apreciat aparține instanței de judecată. Sigur că nimic nu împiedică judecătorul național să-și însușească acest punct de vedere al Curții Constituționale, dar aceasta înseamnă că judecătorul este cel care face o asemenea apreciere, nicidecum așa cum se menționează în aceste considerente, nu pot să fiu de acord cu teza că judecătorul în mod obligatoriu preia aceste considerente și pentru simplu fapt că ne aflăm în ipoteza deciziei trebuie să admită de plano contestațiile la executare. De altfel, un argument care a mai fost menționat în sprijinul acestei susțineri este și acela că până și în jurisprudența Curții Constituționale, în cazul deciziilor de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea Constituțională revine asupra propriei sale jurisprudențe. Rezultă că nici măcar pentru dumnealor considerentele respective nu sunt obligatorii. De asemenea, s-a mai subliniat în literatura de specialitate și în practica pe care am găsit-o și de care vă spuneam că acest Paragraf 28 este și neclar. Practic, am nevoie de o intervenție a judecătorului national, în primul rând, să interpreteze acest paragraf pentru că se menționează pe baza acestui paragraf se poate ajunge la situația să se profite nemeritat juridic chiar și de către cei care nu au formulat contestații prin care să critice dreptul executorului judecătoresc de a se pronunța cu privire la începerea executării silite. Mai exact prin simplu fapt că s-a formulat o contestație la executare prin care s-a cerut anularea încheierii de încuviințare a executării, dar pe diverse motive, nicidecum pe competența executorului judecătoresc, ar însemna să se aplice această decizie a Curții Constituționale și pur și simplu să se admite contestația la executare. Concluzia care se desprinde este aceea, prima concluzie este că judecătorul este suveran dacă aplică sau nu aplică această decizie, putând așa cum s-a întâmplat în practică să respingă contestația la executare, considerând că decizia nu este aplicabilă, fiind vorba de o procedură de executare care este declanșată anterior acestei decizii. A doua posibilitate pe care o are judecătorul după ce face propria sa interpretare este aceea de a-și însușii aceste argumente ale Curții Constituționale și de a admite contestația la executare, dar atunci se subliniază de către doctrinari că numai în situația în care îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de o contestație la executare prin care să se fi criticat, să se fi cerut și anularea încheierii de încuviințare a executării, a doua condiție – această contestație la executare să fie formulată în termenul prevăzut de lege, a treia condiție – temeiul juridic al cererii de anulare a încheierii de încuviințare să fie acest caracter neconstituțional al art. 666 și, în fine, excepția de neconstituționalitate să fi fost declarată admisibilă prin încheierea de către judecător, pentru că și aici se naște o discuție legat de aceste efecte. Simplu fapt că s-a invocat o excepție de neconstituționalitate care, prin modul în care este formulată, poate să fie inadmisibilă înseamnă că dă dreptul automat la admiterea contestației la executare, conform acestei decizii a Curții Constituționale. Opinia care s-a conturat și pe care o împărtășesc este aceea că sub nicio formă nu se poate întâmpla acest lucru, excepție de neconstituționalitate trebuie să fie declarată admisibilă. Îmi închei prezentarea la această primă temă, dorind să fac referire la jurisprudența pe care deja am enunțat-o, sunt mai multe hotărâri pronunțate în această materie pe care le-am găsit și de către instanțele din București, și de către instanțele din țară. Mi s-a părut extrem de interesantă, și vreau s-o aduc și în discuția domniilor voastre, o hotărâre pronunțată de Judecătoria Buzău, în care se respinge contestația la executare, pornindu-se de la dispozițiile articolului 24 din Codul de procedură civilă, judecătorul menționând foarte clar faptul că, atâta vreme cât acest text ne spune că legea nouă se aplică doar judecăților și executărilor silite începute după intrarea ei în vigoare, nu-și însușeste punctul de vedere al judecătorului constituțional. De asemenea, o explicație extrem de interesantă pe care am găsit-o în motivarea acestui magistrate, făcându-se referire la doctrină, în care se explică efectele neretroactive ale decizii Curții Constituționale, judecătorul subliniază faptul că Curtea Constituțională îndeplinește funcția de judecător negativ. Mi s-a părut extrem de interesantă această formulare. Pornind de la aceasta apreciere, spune că magistratul că nu se sub justifică ca decizia de neconstituționalitate să producă alte efecte decât cele acceptate potrivit principiului neretroactivității. Vă mulțumesc și sunt curioasă să cunosc și părerea domnilor judecători.

 

Evelina Oprina: Mi-a plăcut foarte mult ceea ce a citat acum, în cele din urmă, doamna avocat. Chiar vorbeam cu domnul judecător Bozeșan, curajos acel judecător pentru că eu, din perspectiva mea de judecător, vă spun că există o oarecare reticență, cel puțin din partea acestei profesii, de a considera inaplicabile aceste, mă rog, să nu conferim acest caracter obligatoriu considerentelor Curții, așa cum sunt ele, chiar neexplicitative ale dispozitivului, și argumentul pe care îl auziți sau îl auzim deseori este acela că judecătorul are obligația legală de a respecta deciziile Curții Constituționale, nerespectarea uneia atare prevederi constituind abatere disciplinara. Și atunci ne punem serios întrebarea și trebuie să fim serios convinși de faptul că aceste considerente nu trebuie aplicate. Mie mi-a plăcut foarte mult prezentarea, doriți o intervenție? Aveți microfonul? Da, pe scurt ca să ne încadrăm.

 

Participant: Din punctul meu de vedere, trebuie făcut totuși distincție între abrogare și aducerea textului legal în concordanță cu norma constituțională încălcată. În cazul abrogării, într-adevăr, textul vechi supraviețuiește pentru procesele și executările silite începute sub imperiul său, raportat la art. 24-25 Cod procedură civilă. În cazul declarării neconstituționale unui text de lege și aducerii acelui text de lege în concordanță cu norma constituțională încălcată, efectul este diferit pentru că textul declarat neconstituțional nu mai poate produce efecte, nici măcar în procesele și executările începute sub imperiul său, de la momentul la care produce efecte hotărârea Curții Constituționale. Prin urmare, cred că scopul avut în vedere de Curtea Constituțională atunci când a venit cu considerente, cu aceste explicații, care intră sau nu intră în competența sa, a fost tocmai de a reliefa această distincție între o abrogare sau o modificare a textului de lege și ce se întâmplă în cazul în care această modificare a textului de lege este efectul declarării neconstituționale a prevederii anterioare.

 

Cătălina Dicu: Tocmai de aceea am subliniat în prezentarea mea faptul că în acest caz atât ordonanța prin care a fost abrogat, cât și decizia Curții Constituționale, au fost publicate în aceeași zi. Practic nu am avut o situație dacă ea era adoptată ulterior, publicată ulterior, această ordonanță, într-adevăr, se punea această problemă, dar ele sunt publicate în aceeași zi, bineînțeles că nu știm care a fost publicată prima.

 

Participant: Da, știm, a fost publicată prima dată decizia.

 

Cătălina Dicu: Din succesiunea din Monitorul Oficial, dar este clar că prin publicarea concomitentă imediat a produs efecte.

 

Participant: Ceea ce vroiam eu să subliniez este că, cel puțin din punctul meu de vedere, nu suntem în fața unei abrogării. Textul de lege nu a fost abrogate. Textul de lege a fost ajustat, dacă vreți, a fost modificat, a fost adus în acord cu norma constituțională încălcată, ceea ce ca și efecte, din punctul meu de vedere, produce alte efecte decât cele pe care le-ar presupune abrogarea textului de lege sau înlocuirea acestuia cu unul nou.

 

Cătălina Dicu: Am înțeles. Să știți, însă, că sunt opiniile, cel puțin profesorul Ciobanu opiniează că este vorba de o abrogare și de aceea face și această analiză, dar, sigur, categoric este de discutat.

 

Evelina Oprina: Mulțumesc frumos. Pe scurt, vă rog.

 

Participant: Mi-am imaginat următoarea ipoteză: o încheiere de încuviințare a executarii silite dată de executor înainte de pronunțarea deciziei de către Curtea Constituțională, contestație la executare formulată împotriva acestei încheieri după momentul pronunțării deciziei, dar înainte de publicarea deciziei în Monitorul Oficial, dacă temeinicia acestei contestații mai e condiționată de formularea unei excepții de neconstituționalitate împotriva acestor dispoziții. Pentru că am o decizie a Curții pe care o cunosc, știu ce s-a pronunțat, dar sunt obligat pentru a-mi fi admisibilă contestația să mai formulez și eu încă o dată o excepție de neconstituționalitate pentru că ați enumerat niște condiții. În viziunea mea, ok, trebuie să îi sancționăm într-un fel, să nu anulăm toate încheierile date pe acest considerent 28. Însă, din punctul meu de vedere ,dacă am decizia nu trebuie nici să impun aceste condiții extrem de formale. Dacă totuși contestatorul a făcut referire la această decizie și a susținut că e o problemă de constituționalitate, fără a invoca excepția, cred că trebuie să dăm prevalență.

 

Cătălina Dicu: Cred că și aceasta este o situație care va trebui supusă interpretării. Este unul din cazurile la care mă refeream că este în necesară interpretarea paragrafului 28 pentru că din acest paragraf ar rezulta că răspunde și problemei dumneavoastră, întrucât ne spune, în primul rând, că decizia nu se aplică pentru procedurile de executare silită încuviințate până la data publicării sale, făcând o excepție, excepția referindu-se la condiția să avem o contestație la executare pe rol. Nu a spus că s-a introdus contestația la executare ulterior, așa a menționat.

 

Participant: După pronunțarea Curții, dar înainte de publicarea deciziei în Monitorul Oficial. În această ipoteză…

 

Cătălina Dicu: Am înțeles.

 

Vasile Bozeșan: În ipoteza dumneavoastră, contestația formulată evocă tocmai problematica nelegalității sau neconstituționalității, mă rog, dusă pe planul egalității, a respectivei încheieri.

 

Participant: Ideea mea, precizarea mea a fost că…

 

Vasile Bozeșan: Dacă respectiva contestație a fost făcută în termen, nu vreau să intru în discuția aceasta prea tare pentru că este un alt subiect, de regulă eu vorbesc prea mult, dar în situația asta chiar nu vreau să tranșez chestiunea deciziei Curții Constituționale. Însă, din moment ce noi avem o contestație, cu condiția să fie făcută în termen și să fie ok, adică se permită judecătorului să evoce fondul, să meargă pe fondul ei, altfel ar fi totul doar un tertip, ieftin. Și atunci, fără îndoială că intervine desființarea, după părerea mea, așa cum am înțeles, pentru că încheierea era anterioară, contestația era ulterioară emiterii, ulterior pronunțării deciziei, dar anterior publicării.

 

Participant: Ideea mea era în sensul că nu mai trebuie formulată încă o excepție de neconstituționalitate.

 

Cătălina Dicu: Păi nici nu se mai poate…

 

Participant: Asta era și ideea pentru că dumneavoastră ați menționat între acele condiții și formularea unei excepții de neconstituționalitate care să fie…

 

Vasile Bozeșan : Era deja pronunțată.

 

Cătălina Dicu: Era pronunțată înainte, deci să fi apucat să formuleze excepția înainte …

 

Vasile Bozeșan: Înainte de pronunțare trebuia să, dar în cazul nostru contestația a fost formulată după pronunțare, înainte de publicare.

 

Participant: Vă mulțumesc.

 

Evelina Oprina: Vă mulțumesc și eu. Am putea să discutăm mult și aplicat pe tema asta, dar haideți s-o depășim. Mai avem doar câteva minute până la masa de prânz. Haideți! O rog pe doamna avocat și cu ultima temă.

 

Cătălina Dicu: Care practic cuprinde două întrebări care sunt, însă, strâns legate, mai exact, ce se întâmplă în situația executărilor referitoare la minori, atunci când executorul constată refuzul minorului de a-l părăsi pe debitor. Prima întrebare este dacă creditorul poate să recurgă direct la procedura aplicării de penalități prevăzute de actualul art. 906, fostul 905 înainte de republicare, pentru neexecutarea obligațiilor de a face sau a nu face, sau dacă mai întâi este necesară parcurgerea procedurii prevăzute de art. 913, legat de consiliera psihologică la solicitarea direcției. Am imaginat, de asemenea, o ipoteză aceea în care se începe executarea silită, însă executorul judecătoresc nu solicită prezența în procedura de executare a reprezentantului direcției. În ciuda textului de lege se prezintă, se încheie procesul verbal prin care se constată refuzul minorului de a-l părăsi pe debitor. Nu se stabilesc niciun fel de alte măsuri prin acest proces-verbal. Debitorul nu formulează contestația la executare, atenție, prin care să invoce nulitatea absolută a procedurii de executare pentru lipsa reprezentantului Direcției pentru că apreciază că acel proces-verbal nu-l vatămă la acel moment câtă vreme nu face altceva decât să se constate refuzul minorului. Cu toate acestea, pasul imediat următor este acela al sesizării instanței de judecată cu o cerere privind obligarea debitorului la penalități. Este întemeiată și poate fi admisă o asemenea cerere la acest moment procesual? Părerea mea este că nu ar trebui să fie admisă tocmai pentru că avem dispoziții speciale în această materie a executării legate de minori, respectiv obligația participării reprezentantului direcției, iar în cazul în care se constată refuzul minorului obligatoriu trebuie să se sesizeze instanța de judecată pentru a dispune acel program de consiliere psihologică pe o perioadă de maximum trei luni. Sigur că de aici poate decurge și un cerc vicios pentru că, în condițiile în care reprezentantul direcției nu a participat la procedura de executare, ar putea să spună că nu are cum să sesizeze instanța de judecată și să solicite acel program de consiliere psihologică și s-ar pune problema ce se întâmplă într-o asemenea situație, cum ieșim din acest cerc vicios. Soluția pe care eu am propus-o, sigur că rămâne de văzut dacă va fi împărtășită și de instanțele de judecată, este aceea ca cererea pentru penalități să fie respinsă la acest moment procesual pentru că nu vorbim de o culpă a debitorului, executorul să reia procedura, și aici poate să fie o discuție, într-adevăr, dacă poate să o reia, dar cred că ar trebui s-o reia în prezența unui reprezentant al Direcției care apoi să recurgă la procedura prevăzută de articolul 913 alin.(2) referitor la consiliere psihologică. Vreau să vă spun că există, însă, și punct de vedere contrar. Există o hotărâre judecătorească pe care am găsit-o, a unei instanțe din București, care a considerat că poate fi obligat debitorul la penalități chiar din această etapă procesuală. Trec și la cea de-a doua întrebare pe care vreau s-o tratez, urmând ca după aceea să răspund eventualelor dumneavoastră întrebări pentru că și cea de-a doua este strâns legată de prima, și anume: dacă se aplică acest program de consiliere psihologică și cu toate acestea în urma acestui program minorul refuză în continuare să plece cu creditorul, fără însă ca debitorul să aibă vreo implicare în legătură cu acest refuz. Este clar, este cunoscută practica recentă a Tribunalului București care s-a pronunțat în această materie și a considerat manipularea minorului de către părintele cu care locuiește în mod statornic ca fiind o formă de violență și care trebuie sancționată. Nu am în vedere această situație, ci situația în care, din diverse motive obiective care sigur, ar urma să fie menționate de către psiholog în raportul său pe care îl întocmește la finalul acestei proceduri de consiliere, așa cum spuneam datorită acestor motive obiective, minorul refuză în continuare să plece cu creditorul. Care este soluția procesuală, având în vedere că dispoziția lui 913 alin.(5) nu face niciun fel de distincție, ci ne spune foarte clar că după ce se epuizează această procedură de consiliere psihologică, dacă minorul refuză în continuare, atunci se aplică penalități debitorului. Mi se pare că acest text de lege este discutabil pentru că încalcă dispozițiile legale care ocrotesc acest interes care consacră și ocrotesc  interesul superior al minorului, am în vedere dispozițiile fundamentale existențe în Legea 272/2004, dispoziții care nici măcar nu putem să spunem că sunt originale ale legiuitorului român pentru că ele reprezintă, de fapt, o transpunere în legislația românească a convențiilor europene care consacră drepturile copilului. De asemenea, avem dispoziții în Codul civil care obligă la respectarea interesului superior al copilului. Întrebarea este, desigur, retorică, dar urmează să fie tranșată de instanțe, cum este respectat acest interes superior al copilului, în condițiile în care textul de lege prevede o asemenea dispoziție fără niciun fel de distincție? Ar rezulta din modul în care este reglementat că, pur și simplu, rolul psihologului în această procedură de consiliere este mai mult un rol persuasive, să-l convingă pe minor să plece cu creditorul. De regulă, această problemă n-am mai spus din dorința de a concentra cât mai mult expunerea mea, dar este evident că se poartă această discuție, în special legat de problema exercitării legăturilor personale ale minorului cu părintele cu care nu locuiește în mod statornic. Soluția care mi se pare că poate să fie aplicată pentru că textul de lege este destul de clar și nu cred că judecătorul poate să facă prea mult de această dată în ceea ce privește interpretarea, cred că s-ar putea invoca o excepție de neconstituționalitate a acestei dispoziții legale, având în vedere aceste dispoziții la care m-am referit, care consacră protecția copiiilor  atât la nivel constitutional, cât și în Convențiile Europene privind Drepturile Copilului. Vă mulțumesc.

 

Evelina Oprina: Dacă aveți comentarii, întrebări, nelămuriri, pe materia aceasta, a executării hotărârilor judecătorești împotriva minorilor.

 

Cătălina Dicu: Cred că ar necesita un seminar separat, este foarte vast.

 

Evelina Oprina: E delicată însăși prin natura, prin specificul relațiilor pe care le implică și, în consecință, iată și reglementarea lasă foarte mult loc la interpretăr. Dacă nu sunt întrebări vom încheia aici.

 

 

Panel III

 

Bogdan Dumitrache: Bună ziua și bine ați revenit. Panelul al treilea are doi invitați, anume domnul profesor Nicolae Horia Țiț, care este lector la Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, dar o să fie și conferențiar, este totodată și avocat, are formație teoretică, dar și practică ceea ce nu face decât bine executării silite, un domeniu destul de practic până în măduva oaselor. De asemenea, domnul executor judecătoresc Ionuț Sandu. Sunt cinci subiecte, cinci teme în acest panel. O să dau mai întâi cuvântul domnului profesor Horia Țit, cu două subiecte care în agenda dumneavoastră sunt la numerele 20 și 21. La punctul 20 pe agendă ambele subiecte pe care și le-a asumat domnul profesor Țiț sunt subiecte noi, subiecte proaspete. Primul subiectul, numărul 20, Legea 77/2016, Darea în plată, și în contextul acestei legi ca problemă relevantă pentru executarea silită Care sunt efectele formulării notificării asupra procedurii de executare și Ce se întâmplă în cazul în care a avut loc deja adjudecarea imobilului ipotecat. Al doilea subiect, la punctul 21, Implicațiile deciziei Înaltei Curți, Deciziei numărul 9/2016. Este vorba despre chestiunea prezentării convenționale a persoanei juridice, dacă această decizie are sau nu implicații cu procedurile execuționale, respectiv în cadrul contestației la executare. Probabil că răspunsul este mai ușor de dat în cadrul contestației la executare, dar dacă sunt implicați în raporturile dintre părți, mai ales creditori și executorul judecătoresc, chiar fără să pună problema unei acțiuni judiciare, aici este o chestiune care probabil merită mai mult analizată. Domnule profesor, vă rog să luați cuvântul.

 

Nicolae Horia Țiț: Mulțumesc. Intervalul de după prânz este de obicei cel mai delicat. Promitem să facem o pauză la ora 22:00, când începe meciul. Sunt două teme pe care le-am propus eu, dar deja am observat că există interes pentru ele, cel puțin în ceea ce privește legea 77/2016. Voi începe cu situația prevăzută la art. 8 alin.(5) din Lege. E vorba de situația în care a avut loc deja adjudecarea bunului care a făcut obiectul garanției, a făcut obiectul ipotecii, dreptul a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Cu alte cuvinte, ipoteza ar fi aceea în care creditorul deja a declanșat procedura execuțională, nu doar că a declanșat-o, a avut loc deja o adjudecare și legea ne spune că această adjudecare ar fi de natură să conducă la stingerea tuturor obligațiilor pe care debitorul respectiv le are față de creditor în temeiul contractului de credit. Cu alte cuvinte, nu ar fi o situație de dare în plată pentru că nu mai există un bun care să fie dat în plată, ci o situație în care legea configurează o procedură exclusiv judiciară și o să discutăm imediat dacă theoretic ea ar putea avea loc și într-o modalitate amiabilă, procedură judiciară care nu este precedată, așa cum prevede, să zicem, regula în cazul legii 77/2016 de acea notificare adresată creditorului. Referitor la asta, am luat puțin invers decât este redactată tema, o să discutăm și problematica efectelor pe care această notificare le-ar avea în legătură cu o executare silită aflată în curs. Am identificat mai multe probleme legate de aplicarea art. 8 alin.(5), o să le supun atenției dumneavoastră cu anumite posibile soluții, sigur, în măsura în care dumneavoastră aveți deja alte probleme sau le prefigurați, aștept intervenții. Această acțiune pe care o poate introduce consumatorul în temeiul art. 8 alin.(5) din legea 77/2016 este, desigur, poate fi, desigur,  formulată în condițiile în care sunt satisfăcute condițiile generale de la art. 4 din lege, nu intru neapărat acum în discuția acestora și, de asemenea, fac o paranteză, n-aș vrea să intrăm foarte mult în discuțieireferitoare la constituționalitatea sau oportunitatea soluțiilor legislative prevăzute de această lege, că în această situație, probabil gluma pe care am făcut-o la început în legătură cu meciul de la 22:00 s-ar putea să devină realitate. Revin, trebuie îndeplinite evident aceste condiții generale, nu le detaliez acum, dar trebuie avute în vedere anumite cerințe speciale referitoare la o executare silită pornită contra debitorului, la stadiul acesteia și la, dacă vreți, la condițiile sau poziția în care se află debitorul în cadrul executării silite respective, anume se precizează în mod expres la articolul 8 alin.(5) că această executare silită, ca în cadrul căreia a fost deja adjudecat imobilul ipotecat, poate să fi fost pornită atât de creditorul ipotecar, cât și de alt creditor pentru că mi se spune că are acest drept de a sesiza instanța consumatorul, indiferent de titularul creanței, adică indiferent de creditorul urmăritor. Este posibil ca procedura execuțională să fi fost demarată la cererea unui alt creditor să fi avut loc adjudecarea și, în cadrul acelui proceduri execuționale, să să fi făcut o distribuire către creditorul ipotecar. Textul de lege nu precizează în mod expres acest lucru, însă, din punctul meu de vedere, este evident sau, dacă vreți, rațiunea textului de lege este tocmai aceea de a considera această situație similară cu cea a dării în plată, cea în care creditorul își primește bunul. În această situație creditorul ipotecar nu și-a primit bunul, dar a primit prețul rezultat în urmă adjudecării, sigur, în concurență cu celelalte creanțe care, să zicem, că ar avea un rang prioritar, în speță e posibil să fie vorba de cheltuielile de executare prilejuite de aceea adjudecare. Prin urmare, trebuie să ne aflăm fie în situația în care executarea silită a fost declanșată de creditorul ipotecar, fie în situația în care executarea fost pornită la cererea unui alt creditor și creditorul ipotecar a intervenit sau, după caz, fiind ipotecar, și-a depus creanța la distribuire. Cealaltă condiție specială se referă la faptul că, executarea silită împotriva debitorului consumator, spune textul de lege, trebuie să continue. Într-un fel legea prezumă existența interesului consumatorului de a formula aceasta acțiune doar în cazul în care el este executat silit și, evident, doar doar în cazul în care această executare silită vizează creanța sau și creanța creditorului ipotecar. La fel, ne-ar interesa să avem pe rol un dosar de executare, nu ne interesează dacă e pornit de creditorul ipotecar sau altcineva, dar un dosar de executare în care creditorul ipotecar să aibă calitatea de creditor intervenient. Iarăși, spune textul, indiferent de forma de executare silită care continuă contra debitorului. Asta înseamnă că poate să fie vorba de același dosar execuțional sau de altul. Evident, nu ne interesează modalitatea de executare, spre exemplu are deschisă calea acestei acțiuni și debitorul asupra veniturilor căruia îi este instituită o poprire și debitorul ale cărui bunuri mobile sunt executate silit și debitorul care eventual are un alt bun imobil, indiferent dacă asupra acelui bun este constituită sau nu o garanție și care, la fel, ar urma să fie executat silit. Acuma, o primă chestiune pe care mi-am notat-o ultima, o primă problemă care s-ar putea ridica în legătură cu aplicabilitatea acestui text de lege ar viza situația în care contractul de credit a fost garantat atât cu un imobil care face obiectul Legii 77, cât și cu un imobil care nu face obiectul și sunt multe situații în practică de genul acesta. Ce s-a întâmplat? Clientul a venit la bancă, a luat finanțare ca să cumpere un teren spre exemplu. Terenul nu e locuință, nu intră pe Legea 77. La un moment dat, terenul respectiv s-a devalorizat, banca l-a chemat și i-a spus, hai să rezolvăm situația, și clientul a venit cu o garanție suplimentară asupra unui apartament, de cele mai multe ori chiar apartamentul în care și locuiește, pe care eventual mai avea o altă ipoteca în favoarea aceleași bănci pentru un credit de nevoi personale cu care își finanțase avansul de la creditul ipotecar cu care a cumpărat terenul. Banca pornește executarea asupra ambelor bunuri, are tot dreptul să o facă. Evident, se vinde mai ușor apartamentul, terenul nu prea se vinde. Ce se întâmplă în această situație? Avem pentru apartament situația de la art. 8 alin.(5), iar pentru teren, discutabil dacă avem situația de la darea în plată. Există un text de lege în Legea 77 pe care am listat-o la un moment dat și am lăsat-o pe birou, așa că o să mă uit pe telefon acum, există un text de lege care spune că, dacă se pune problema dării în plată, se dau în plată toate bunurile care au fost afectate garanției, indiferent dacă acestea sunt sau nu imobile cu destinația de locuință. Prin urmare, în această situație nu se poate pune problema, din punctul meu de vedere, a aplicării art. 8 alin.(5). Problema aplicării art. 8 alin.(5) se pune doar în situația în care bunul sau, după caz, bunurile asupra cărora a fost constituită ipoteca au fost deja adjudecate și debitorul respectiv nu mai are ce să dea în plată. Dacă mai are bunuri pe care trebuie să le dea în plată, indiferent dacă acestea sunt sau nu locuințe, atunci debitorul trebuie să parcurgă procedura de drept comun a legii, adică să facă notificare. O altă problemă care s-ar putea ridica, dacă nu sunteți de acord cu mine, vă rog să mă contraziceți. Sunt, cum să spun, opinii pe care le exprim fără a exista o practică, evident, închipuindu-mi mai mult niște situații juridice sau pornind de la niște situații juridice existențe, dar închipuindu-mi ce s-ar putea întâmpla în legătură cu ele atunci când se va pune problema aplicării legii în mod efectiv. O altă problemă legată de acest art. 8 alin.(5), o leg și cu cealaltă, vizează caracterul suspensiv de executare pe care l-ar avea sau nu l-ar avea formularea acestei cereri prin care să se constate stingerea creanței. Textul de lege nu face referire la suspendare, mă refer strict la art. 8 alin.(5). Sigur, art. 8 face referire la suspendare, numai că face referire la o menținere a suspendării care vine din formularea notificării. Și atunci, situația ar fi cea vizată de articolul 6 alin.(1) din lege, De la data primirii notificării prevăzută la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanțiilor personali  și ipotecari. Iar art. 8 alin.(3), în legătură cu formularea de către debitor a cererii prin care solicită instanței să constate darea în plată, prevede că în cadrul formulării acestui acțiuni se menține suspendarea care a operat ca efect al notificări. Prin urmare, s-ar pune problema, s-ar ridica întrebarea dacă această suspendare poate opera în condițiile în care acțiunea prevăzută de art.8 alin.(5) nu este precedată de o notificare. Din punctul meu de vedere, intenția legiuitorului a fost clar că da, că trebuie să opereze această suspendare, intenție oarecum nefructificată în redactarea oarecum lapidară a textului de lege, drept pentru care am îndoieli că poate opera o astfel de suspendare de drept ca efect al formulării art. 8 alin.(5). Eu văd situațiile de suspendare ca fiind situații cu caracter exceptional, și atunci sigur că, în măsura în care sunt situații cu caracter exceptional, ele trebuie interpretate în sens restrictiv. Singura soluție pe care o văd în această situație sau pe care o prefigurez ar fi  aceea a formulării unei cereri pe calea dreptului comun, cerere pe calea dreptului comun pe care debitorul nu o are deschisă în contextul articolului 719, decât dacă formulează o contestație la executare sau o altă acțiune care să tindă la desființarea titlului executoriu ce discutăm și mai înainte, însă estimez și posibilitatea de a formula o astfel de cerere pe calea de drept comun, clasică, să zic așa, aceea a Ordonanței președințiale. Sunt convins, însă, că practica va fi majoritară în a considera că simpla formulare a acțiunii întemeiate pe art. 8 alin.(5) are caracter suspensiv de executare de drept, de la momentul introducerii cererii pe aceste temei, repet, personal nu împărtășesc punctul de vedere, dar sunt convins că vom avea situații în practică în care se va considera acest lucru. Legat de aceste situații, îmi ridic o altă problemă, respectiv aceea a aplicabilității articolului 701 alin.(4) Cod procedură civilă în aceste situații. Art. 701 alin.(4) e textul de lege care spune că actele de executare îndeplinite în ziua în care instanța se pronunță cu privire la cererea de suspendare, chiar și provizorie, a executării silite, sunt desființate de drept sub rezerva admiterii cererii de suspendare sau a contestației la executare. Am citat din memorie, sper că nu am greșit. Prin efectul admiterii cererii de suspendare și a contestației la executare. Cu alte cuvinte, chiar dacă ar dispune suspendarea executării, dar ulterior respinge contestația, dacă e posibil, renaște efectul acelor acte de executare. Și atunci, repet, s-ar pune întrebarea dacă în ipoteza în care acceptăm că acțiunea introdusă pe art. 8 alin.(5) din lege ar avea caracter suspensiv de executare, aceste acte de executare îndeplinite în chiar ziua introducerii cererii la instanță își păstrează sau nu valabilitatea. Din punctul meu de vedere, art. 701 alin.(4) nu este aplicabil în această situație pentru că, în mod evident, art. 701 alin.(4) se referă la cazul în care suspendarea are caracter facultativ judecătoresc. E vorba de situațiile în care instanța sesizată cu o cerere de suspendare se pronunță asupra acesteia. E la fel o situație cu caracter exceptional, și atunci nu putem să interpretăm textul de lege extinzându-i aplicabilitatea. Prin urmare, actele îndeplinite în ziua introducerii cererii întemeiate pe art. 8 alin.(5) își vor păstra valabilitatea în măsura în care consumatorul nu poate dovedi că ele au fost efectuate ulterior momentului introducerii cererii la instanță. Sigur că aici s-ar pune și problema ce se întâmplă în cazul în care cererea a fost trimisă la instanță prin poștă, și între momentul expedierii ei și momentul recepționării la instanță și înregistrării a avut loc deja, a fost efectuat deja un act de executare. Rezonabil mi se pare ca acel act de executare să fie considerat valabil, repet, neaplicându-se art. 701 alin.(4). Evident, dacă ne punem problema acceptării tezei conform căreia acțiunea întemeiată pe art. 8 alin.(5) ar avea caracter suspensiv de executare, acest caracter suspensiv de executare nu ar putea opera în detrimentul creditorului urmăritor atunci când acesta este altul decât creditorul ipotecar. Suspendarea, observăm așa cum este ea prevăzută de art. 6 alin.(1) și de art.8 alin.(3) din legea 77/2016, nu vizează neapărat procedura execuțională, ci vizează raportul juridic substanțial dintre bancă, dintre creditor și consumator. Prin urmare, dacă procedură execuțională oarecum accesoriu sau derivând din această suspendare ar rezulta și o eventuală suspendare a executării silite. În cazul în care procedura execuțională a fost pornită de un alt creditor, în mod evident aceasta continuă și s-ar putea aplica dispozițiile de la art. 882 Cod procedură civilă, referitor la creanțele aflate sub condiție că, sigur, existența creanței băncii e condiționată de soluția pe care instanța o va da în acțiunea introdusă în temeiul art. 8 alin.(5). Și atunci, dacă să zicem continuă executarea contra debitorului și se pune problema realizării unei distribuiri, cred că singura modalitate în care se poate acționa este cea de la articolul 882, adică în măsura în care creditorul nu dă o cauțiune sau nu constituie la rândul său o ipotecă cu care să garanteze restituirea sumei care i-ar fi distribuite, atunci suma se va consemna la unitatea prevăzută de lege până la îndeplinirea condiției rezolutorie sau suspensive, adică în speță până la soluționarea acțiunii prevăzute la art. 8 alin.(5). Aceeași este și soluția pe care o prefigurez, dacă acceptăm teza pe care am expus-o la început, anume aceea că art. 8 alin.(5) nu produce efect suspensiv de drept de executare. O altă problemă care poate apărea în practică se referă la cheltuielile de executare prilejuite de continuarea executării silite. Să presupunem, deși nu neapărat în practică se întâmplă de fiecare dată sau nu știu, ar trebui să întreb colegi executori judecătorești, dacă s-a adjudecat bunul unui imobil și s-au distribuit sumele rezultate din vânzare, asta înseamnă că s-au acoperit în mod automat și toate cheltuielile prilejuite de executare până la momentul respectiv, deși ele ar avea un rang prioritar față de creanța creditorului, chiar dacă aceasta este una garantată. Așa știam și eu, se face o proporție între cât la sută din creanța creditorului s-a recuperate, la fel proporțional se recuperează și cheltuielile de executare. Cu alte cuvinte, cu siguranță, vom întâlni în situații în practică în care, să zicem, raportat la judecarea imobilului au rămas totuși cheltuieli de executare în dosar și se pune problema ce se întâmplă cu aceste cheltuieli de executare dacă debitorul introduce acțiunea prevăzută de art.8 alin.(5) a cărui finalitate este stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit. Acuma, raportat la formularea textului de lege, mie mi se pare evident că această acțiune, finalitate ei vizează exclusiv raportul cu creditorul și creanța rezultată din contractul de credit. Cheltuielile de executare, sigur, au un alt temei, un temei preponderent delictual și acestea rămân în continuare sau se va putea continua urmărirea pentru recuperarea acestora în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, inclusiv cheltuielile de executare pe care le-ar presupune continuarea executării care repet, ca ipoteză, este una dintre condițiile formulării acțiuni prevăzute de art. 8 alin.(5). Iată, probleme pe care legiuitorul nu cred că și l-ea ridicat la un momentul la care a redactat acest text de lege. O altă problemă sau o altă situație pe care mi-am închipuit o este posibil să apară vizează concursul dintre această acțiune prevăzută de art. 8 alin.(5) și contestația la executare. Probabil că vor fi situații în care debitorul are sau avea deja formulată o contestație la executare cu un anumit obiect și după aia își pune problema și să formuleze această cerere, această acțiune întemeiată pe art. 8 alin.(5). Ce se întâmplă în aceste situații? Care se suspendă până la judecarea căreia dacă se suspendă vreuna sau dacă le conexăm sau ce facem cu ele? De conexat, nu prea văd de ce le-am conexa, eventual ar putea opera o suspendare în cazul în care contestația la executare ar tinde, printre altele, și la desființarea actului de adjudecare. Adică suntem fie pe o contestație la executare formulată pe varianta 1 a Codului de Procedură Civilă în care aveam contestație împotriva actului de adjudecare, fie suntem pe o contestație în varianta 2 a Codului de Procedură Civilă, adică o contestație împotriva procesului-verbal  de adjudecare al cărei efect subsebsecvent ar fi și anularea actului de adjudecare, fie chiar suntem în fața unei contestații împotriva executării silite însăși care, ca efect al domino-ului, ar produce efecte până la actul de adjudecare. În aceste situații, judecata în dosarul având ca obiect acțiunea întemeiată pe art. 8 alin.(5) din legea 77/2016 urmează a fi suspendată până când se soluționează definitiv contestația la executare. De ce? Pentru că, repet, premisa formulării acțiuni în temeiul art. 8 alin.(5) este aceea a existenței unei adjudecării. Dacă actul de adjudecare este desființat și ca efect al acestei desființări bunul revine în patrimoniul debitorului, acesta nu se va mai afla în situația de a formula acțiunea de la art.8 alin.(5), ci în aceea în care trebuie să parcurgă întreaga procedura prevăzută de legea dării în plată, adică trebuie să formuleze notificare. O altă posibilă problemă legată de interpretarea legii 77/2016 vizează căile de atac care vor putea fi formulate împotriva hotărârii care se pronunță în această acțiune. E o chestiune comună și în cazul acestei hotărâri și în cazul hotărârii care se pronunță pe acțiunea prin care consumatorul cere să se constate că a operat darea în plată, deci instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de dare în plată, e vorba de dispozițiile art. 9 din legea 77/2016 care spune că Hotărârea pronunțată potrivit art. 8, repet, e vorba de procedura judiciară, indiferent că este cea care urmează notificării orice act întemeiat pe alin.(5), hotărârea pronunțată poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la comunicare. Problema care se ridică este dacă hotărârea dată în apel este sau nu supusă recursului. Pentru că dispozițiile art.483 alin.(1) Cod Procedură Civilă spun Hotărârile date de apel sunt supuse recursului. Asta este regula generală. Și avem o serie de excepțiile art. 483 alin.(2) care încă nu produce efecte, o să producă efecte de la anul, până atunci se aplică art. 18 alin.(2) din Legea 2/2013, care ne spune că Nu sunt supuse recursului hotărârile date în instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, ceea ce art. 9 din legea 77/2016 nu face. Spune, repet, Hotărârea pronunțată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la comunicare, prevede o derogare doar în ceea ce privește durata termenului de apel. Nu scrie nicăieri că acea hotărâre este supusă numai apelului. S-ar putea ridica problema sau s-ar putea pune întrebarea dacă n-am aflat totuși într-una din situațiile de la art. 94 pct.1 lit. a) și i), la fel art. 18 alin.(2) din Legea 2/2013 spune că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauzele în care Judecătoria a judecat în primă instanță în temeiul art. 94. pct.1 lit. a) și i), ori, în situația de la art. 8 din Legea 77 Judecătoria judecă în primă instanță nu în temeiul pct. 1 care enumără toate acele situații de competența Judecătoriei, ci în temeiul art. 94 pct. 3, orice alte cereri date prin lege în competența sa, pentru că avem o dispoziție în legea specială în art. 8 din legea 77 care dă aceste cereri în competența Judecătoriei. Și atunci rămânem cu întrebarea dacă este sau nu o cerere evaluabilă în bani. Dacă îi stabilim caracterul evaluabil în bani, atunci ne punem problema stabilirii căii de atac în funcție de pragul valoric prevăzut de art. 18 alin.(2) din Legea 2/2013 care reamintesc la momentul de față este de 1 milion de RON. Din punctul meu de vedere, nu este vorba despre o cerere evaluabilă în bani, cel puțin cea prevăzută de art. 8 alin.(5). Este o acțiune în constatare care are ca obiect constatarea stingerii debitului. Problema poate fi pusă în legătură nu doar cu art. 8 alin.(5), ci și în legătură cu ipoteza principală a art. 8, anume aceea a acțiunii prin care debitorul solicită instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit și să transmită dreptul de proprietate către creditor. Acolo cred că s-ar putea pune problema caracterului evaluabil în bani al acestei acțiuni, caracter evaluabil în bani care nu influențează competența de primă instant, că e Judecătoria în toate situațiile, nu influențează taxa judiciară de timbru, că ne spune legea că e scutită, însă, mergând pe acest raționament, ar putea să influențeze calea de atac care ar putea fi exercitată împotriva hotărârii instanței de apel. Dacă ajungem la concluzia că sunt cereri neevaluabile în bani atunci hotărârea dată în apel este supusă recursului, dacă ajungem la concluzia că nu sunt cereri evaluabile in bani, atunci raportat la una din cerințele prevăzute de art. 4 din Legea 77/2016, respectiv raportat la valoarea creditului care este de 250.000 €, s-ar putea să avem situații în care, în anumite situații stabilim valoarea sub pragul de 1 milion prevăzut de art. 18 alin.(2) din Legea 2/2013, să avem și situații în care ar fi depășit acest prag. Mergând pe criteriile prevăzute de lege în materie de competență care se aplică în mod corespunzător în ceea ce privește determinarea valorii obiectului cererii pentru stabilirea căi de atac ce poate fi exercitată în cauză, ar fi incidente art. 98, dar în special art. 101, valoarea cererii în cazuri speciale, impropriu spus în cazuri speciale. Textul de lege face referire la cazurile în care obiectul vizează executarea unui contract sau a unui alt act juridic, situație în care ținem seama de valoarea obiectului aceleași. Sigur că dacă mergem pe caracterul evaluabil în bani și ne raportăm la valoarea obiectului contractului, repet, putem să facem această distincție. Cred că intenția legiuitorului a fost de a prevedea doar calea de atac a apelului, doar că a uitat să scrie acest numai. Aceeași problemă, atenție, se pune și în cazul contestației pe care o formulează creditorul împotriva notificării debitorului pentru că și la art. 7 avem același neajuns, respectiv este vorba despre art. 7 alin.(3) din lege, Apelul împotriva hotărârii pronunțate în conformitate cu dispozițiile alin.(2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare și se judecă cu celeritate. Pe lângă faptul că introduce un termen derogator de la dreptul comun atât ca durată, cât și ca modalitate de calcul, zile lucrătoare, ceea ce este total atipic pentru pentru procedura civilă, eu mă bucur că o să pot să dau exemplu la curs sau la seminar de o situație în care termenul curge altfel decât  conform dreptului comun. În afară de această satisfacție și de această mică chichiță cu care am putea încurca studenții la un eventual test grilă, nu cred că alt beneficiu practic va avea această modalitate de a stabili termenul de apel pe zile lucrătoare. E oarecum  nejustificat, e un termen care nu-și justifică derogarea de la dreptul comun, dar la fel nu scrie nicăieri la art. 7 din legea 77/2016 că hotărârea dată în primă instanță prin care se soluționează contestația formulată de creditor este supusă numai apelului. Doar spune că împotriva ei se poate formula apel în 15 zile lucrătoare. Asta înseamnă că hotărârea dată în apel, ca regulă generală, este supusă recursului pentru că în cazul acestei contestații, din punctul meu de vedere, e clar nu e o cerere evaluabilă in bani, e o contestație al cărei obiect este exclusiv verificarea de către instanță a îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 4 din lege. Dacă în cazul acțiunii prevăzute de art. 8 ne putem pune problema pentru că acolo vorbim despre niște efecte patrimoniale, respectiv stingerea creanței și pe ipoteza de drept comun transferul dreptului de proprietate de la consumator către bancă, în situația prevăzută de această contestație împotriva notificării, este clar că nu avem o cerere evaluabilă în bani și asta trage  consecința că hotărârea dată în apel este supusă recursului, recurs despre care, evident, textul de lege nu mai prevede absolut nimic. Spune că se judecă apelul cu celeritate, mergând pe dispozițiile Codului de Procedură Civilă conform căruia recursului i se aplică aceleași reguli ca la apel, în măsura în care nu avem dispoziții special. S-ar înțelege că și acel recurs se judecă cu celeritate. Bine știm cu toții ce ar însemna și ce înseamnă această celeritate din punct de vedere practic sau cam cât contează pentru sistemul nostru judiciar faptul că legea prevede că o anumită cerere se judecă cu celeritate. Bun, ajungem la prima problemă, cea a caracterului suspensiv de executare al notificării și dacă e o chestiune care deja a fost enunțată, cred că la o conferință anterioară, dedicată problematicii mai generale a procedurii civile, și cred că acolo imediat cineva și a ridicat problema dacă executorul judecătoresc, căruia îi vine debitorul și îi pune pe masă: uite am notificat banca cu notificarea de dare în plată, dacă executorul judecătoresc are sau n-are competență sau ar trebui sau n-ar trebui să aprecieze în ce măsură operează suspendarea prevăzută de art. 6 alin.(1) din legea 77, articol care ne spune că La data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari. Nu face referire, spuneam, textul în mod expres la o suspendare a executării silite, dar o deducem. Din punctul meu de vedere, și știu că va fi contestat, executorul judecătoresc nu are această competență, tocmai pentru că legea prevede o procedură specială, în care să fie verificate îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 4, această procedură a contestației pe care legea o pune la îndemâna creditorului. Sigur că în momentul în care executorului judecătoresc îi este făcută dovada comunicării acestei notificări, el va trebui să ia act de faptul că operează această suspendare de drept, cel puțin până la momentul la care se soluționează contestația. Cam asta ar fi, vă rog.

 

Participant: – Care este efectul redepunerii unei notificări după admiterea definitivă a contestației formulată de creditor? Executorul nu poate aprecia asupra suspendării.

 

Nicolae Horia Țiț : Am înțeles întrebarea. Notificarea, bănuiesc, introdusă exact în aceleași condiții ca și prima. Acuma, sigur…

 

Participant: Se pune problema dacă instanța a verificat condițiile de admisibilitate sau pur și simplu a respins-o pe o chestiune, de exemplu, pentru că nu a fost, de fapt, notificat creditorul, nu s-a făcut dovada modificării.

 

Nicolae Horia Țiț : Dar a admis contestația.

 

Participant: Poftim?

 

Nicolae Horia Țiț : A admis contestația pe un motiv procedural.

 

Participant: Da, a admis contestația pe un motiv procedural.

 

Nicolae Horia Țiț : Exact asta vroiam să evidențiez, faptul că ar trebui să facem distincție între situațiile în care instanța sesizată cu acea contestație s-a pronunțat pe fond, să zic așa, a analizat în mod efectiv îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 și a stabilit că acestea nu sunt îndeplinite. Spre exemplu, a stabilit că respectivul debitor nu are calitatea de consumator sau a stability, raportat la valoarea creanței, că aceasta nu face obiectul sau că nu există un bun cu destinația de locuință și așa mai departe, sau situațiile în care motivul admiterii contestație este unul pur formal, spre exemplu că a fost trimisă notificarea la o altă adresă decât cea pe care și-a ales-o creditorul în raporturile cu debitorul. Problema se pune dacă înțelegem această notificare în sensul unui act de drept substanțial sau a unui act procedural. Din punctul meu de vedere este una dintre acele situații în care dreptul substanțial se proceduralizeaza. Notificarea respectivă cred că este o manifestare a unui drept substanțial.

 

Participant: – Da, este a dreptului natural, după părerea mea.

 

Nicolae Horia Țiț : Exact, foarte bună observație. Și atunci, odată ce el s-a consumat și avem o hotărâre cu o autoritate de lucru judecat care ne spune că nu e ceea ce ar fi vrut debitorul să fie, el nu mai poate să producă efectele care, atenție, efecte, repet, art. 6 alin.(1), acea suspendare nu vizează suspendarea executării silite, vizează suspendarea executării obligației, adică textul de lege produce efecte indiferent dacă debitorul respectiv este până la momentul respectiv un bun platnic, merge în fiecare lună la bancă și își achită ratele, sau situația în care s-a declarat scadenta anticipată a creditului s-a declanșat procedura execuțională. Faptul că se suspendă executarea silită, repet, este o consecință a faptului că are loc, de fapt, o suspendare a executării obligațiilor contractuale, adică vorbim despre o instituție de drept sau vorbim despre raportul juridic dintre părți, nu neapărat de raporturile determinate de o procedură execuțională. Din punctul meu de vedere, e clar că în ipoteza în care acea notificare a fost deja formulate, instanța a stabilit deja definitiv că nu face obiectul legii 77, poate să mai facă 100 de hârtii, poate să le spună cum vrea.

 

Participant: Și atunci ce facem? Prin ce? Dăm o încheiere? Ce faci tu ca executor?

 

Nicolae Horia Țiț : Nu faci nimic, pur și simplu, cred că se continuă executarea silită și, desigur, în măsura în care apreciază că prin efectuarea actelor de executare au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin.(1) din Legea 77, debitorul are deschisă calea contestației la executare. Nu văd de ce executorul judecătoresc ar trebui să dispună. E clar că, dacă se pune problema unei încheierii, ar trebui să existe un act de dispoziție din partea executorului judecătoresc, ori aici nu se pune problema unei dispoziții, nu se pune, din punctul meu de vedere, problema unei verificări și eventual a unei motivări din partea executorului judecătoresc.

 

Participant: Să ignore absolut faptul că…

 

Nicolae Horia Țiț : …s-a primit acea notificare.

 

Participant: Exact. Executorul judecătoresc, în momentul în care primește această a doua notificare, nu poate să ignore complet pentru că a primit acea notificare din partea debitorului. Ok, poate că prima dată nu a fost bine, am greșit ceva, într-adevăr, s-a întâmplat ceva, a doua oară poate fi bine, deci nu poate să ignore. Pe de altă parte, o secundă, și debitorul trebuie să poată să ajungă cu această a doua notificare în fața instanței, eventual. Nu are cum să ajungă în fața instanței decât pe calea unei contestații la executare. Împotriva a ce? Exact împotriva…Ce spuneți dumneavoastră e e parțial correct, din punctul meu de vedere, adică ok, și eu ce fac acuma, ca executor, dau o încheiere prin care spun, ai mai venit o dată pe același drum?

 

Nicolae Horia Țiț: Cred că practic executorul judecătoresc va motiva soluția de continuare a  executării în actul procedural pe care îl efectuează mai departe.

 

Participant: Tocmai, dar trebuie să se refere, undeva trebuie să apară și această a doua intenție a debitorului, despre asta este vorba.

 

Nicolae Horia Țiț: Ideea e că nu văd un act dat în mod special în acest sens.

 

Participant: Corect, așa e. Mie mi se pare că este o lacună aici. Trebuie să existe…

 

Nicolae Horia Țiț: Bun, dacă e vorba să vorbim de lacune…

 

Participant: În sfârșit, un proces-verbal, nu știu, o foaie de hârtie pe care să scrie cu antetul.

 

Alt participant: Practic ajung să judec notificarea debitorului, cam la fel cum spunea colegul nostrum. Și atunci mi se pare că în momentul în care eu continui executarea silită și urmează să motivez în cadrul contestației de ce am continuat, înseamnă că eu am judecat documentul pe care mi l-a dat.

 

Nicolae Horia Țiț: Nu neapărat, pentru că în această ipoteză aveți deja o hotărâre a instanței care are autoritate de lucru judecat. În caz contrar, dacă acceptăm ipoteza în care la fiecare notificare pe care, într-adevăr, colegul dumneavoastră a sesizat-o bine, poate să vină s-o depună debitorul, să o trimită debitorul și să facă dovada la executor, practic în felul ăsta s-ar perpetua, aproape la nesfârșit, o suspendare de drept a executării silite în condițiile, adică legea clar că ar fi folosită în detrimentul scopului în care a fost editată. Vorbim de un abuz de drept care, din păcate, nu are foarte multe remedii în dreptul nostru procesual. Dacă merge pe remediile obișnuite, s-ar putea ca ele să fie total nesatisfăcătoare față de rău pe care-l face debitorul utilizând această strategie, să spunem, sau stratagemă. Cred că voia doamna executor să completeze ceva.

 

Nicoleta Răduță: Nu poate fi transformat în a cenzura toate neajunsurile legii, mă refer la această a doua notificare, împotriva căreia probabil există dreptul de o contesta și de a obține anularea ei. Impedimentul pe care-l văd eu este în art. 7 alin.(4) care ne spune că până la soluționarea definitivă a contestației formulate de către creditor se menține suspendarea oricărui plăți și așa mai departe. Prin urmare, atât cu privire la prima notificare, cât și la a doua, ca un argument suplimentar, ar fi acela că atâta timp cât nici hotărârea instanței de fond nu este de natură să permită continuarea executării silite, mă gândesc că cu atât mai mult o analiză prin a face executorul judecătoresc, având modificarea depusă la dosar cu dovada de comunicare, nu poate să cenzureze eventualul abuz de drept pe care legea e drept că îl permite și care e foarte la îndemână. Mă gândesc, prin prisma acestei prevederi, potrivit căreia numai hotărârea definitivă poate să permită continuarea executării.

 

Participant: O ultimă întrebare.

 

Nicolae Horia Țiț: dacă am lămurit o foarte bine p-asta.

 

Participant: Eu zic că nu, în niciun caz nu.

 

Nicolae Horia Țiț: Nu știu dacă o să plecăm foarte lămuriți pe tema legii dării în plată de aici, dar cu siguranță plecăm cu niște întrebări foarte bine formulate, întrebări noi, da.

 

Participant: Este notificarea o ofertă? Și dacă da, poate fi cenzurat termenul pentru a doua prezentare a creditorului împreună cu debitorul la notar, dacă ea este prea mare să fie cenzurată într-o eventuală contestație formulată de către creditor? Să spunem că de la al doilea termen doi ani, este o oferta? Putem spune că termenul acela e prea lung și dacă da, ce poate face judecătorul?

 

Nicolae Horia Țiț: Acuma, nu știu dacă, cred că modul în care sunt stabilite, haideți să citim, art. 5 alin.(2), notificarea trebuie să cuprindă un interval orar în două zile în care reprezentantul legal… și termenul nu poate fi mai scurt de 30 de zile libere. Evident că se referă la primul. N-aș zice că pe calea contestației instanța poate să rezolve această problemă pentru că obiectul contestației este stabilit destul de clar, și atunci, într-adevăr, acest neajuns al legii ar fi de natură să înlăture, să zicem, funcționalitatea notificării în ceea ce privește cel de-al doilea termen. Altfel spus, banca ar fi forțată să se prezinte la primul ca să nu se trezească cu această situație mai puțin plăcută în care al doilea termen este stabilit la un interval destul de mare față de față de primul.

 

Participant: Suspendarea durează, nu?

 

Nicolae Horia Țiț: Evident, în condițiile în care suspendarea ar dura până la momentul respectiv. Cred, totuși, că în ipoteza în care ne punem problema încadrării sau stabilirii naturii juridice a acestei notificări, dacă o asimilăm ofertei ar însemna că simpla ei acceptare echivalează cu încheierea actului juridic. Ori, din punctul meu de vedere, lucrurile nu stau așa pentru că banca nu este pusă în situația, pur și simplu, de a accepta. Cred că mai mult aș încadra-o în categoria unei cereri de ofertă, pentru că în momentul în care îi sunt prezentate băncii aceste variante, banca este cea care alege una dintre ele și pe baza acestei alegeri a băncii urmează să fie încheiat actul, evident, în condițiile în care actul are un caracter solemn. Și atunci, nefiind îndeplinit acest efect specific al ofertei ca simplă acceptare să valoreze contract, nu cred că putem să o încadrăm în categoria ofertei. În ceea ce privește cealaltă chestiune, sigur, problema care s-a ridicat ar fi aceea a abuzului de drept, la fel, neexplorat suficient de mult de legiuitor. Nu văd aplicabilitatea acestei forme speciale de acțiune, contestația împotriva notificării în ceea ce privește stabilirea unui alt termen pentru că oricum, cu excepția situației în care termenul respectiv ar fi, într-adevăr, peste 10 ani probabil că judecata contestației ar depăși ca și durată cel de-al doilea termen, și atunci cred că trebuie găsite alte remedii procesuale, inclusive, de ce nu, o acțiune în constatare, pentru că nu văd că banca să aibă deschisă o acțiune în realizare în acest sens. Atunci ar fi cred aplicabilă sau ar fi posibilă formularea unei acțiuni în constatare.

 

Bogdan Dumitrache: Deși subiectul s-a prelungit, el este important pentru că, nu-mi dau seama, că neavând cunoștință de drept comparat, cum o fi prin Africa sau America de Sud, dar eu cred că în Europa să suspenzi o executare pentru că debitorul trimite o notificare la creditor, s-ar putea să nu găsim un precedent. Și atunci, întrebările sunt utile pentru că prima invitație poate fi în 2003 și e greu să aștepți până atunci, și a doua problemă este aceea în care se primește o notificare de către executor pe un credit de până în 200 de mii de euro, consumatorul este persoană fizică, singura problema este că nu e nici neam de ipotecă în speța aceea. Va fi o problemă de răspundere a debitorului în fața creditorului, care va veni cu hotărârea de admitere a contestației, pentru că sigur că notificarea este inadmisibilă și timpul acela de un an, un an și jumătate în care apelul se judecă de urgență, în primă instanță mai puțin, mai ales în București, va trebui decontat de către cineva. Va trebui decontat și în situația în care cel care va face notificarea cu respectarea riguroasă a canalelor legii 77/2016 n-ar fi neapărat persoană fizică, ci este S.R.L. cu asociat unic. Mie mi se pare că executorul este obligat să verifice pentru că el, potrivit legii, nu se oprește din executare pentru că trimite o notificare debitorul, ci pentru că el trimite notificarea prevăzută de această lege. Ori asta are un conținut calitativ, nu este simplu, nu este suficient ca debitorul să invoce că se află în ipoteza acestui text de lege, trebuie să fie chiar acea notificare, pentru că în caz contrar înseamnă că el se va opri din orice procedură execuțională în România. Urmează să vadă instanța când va formula creditorul contestație, dacă cumva acea notificare era sau nu admisibilă. Ori, o generalizare a suspendării pe un an, un an și jumătate în România cred că e cam greu de asumat, ceea ce înseamnă că executorul trebuie să facă o evaluare. Sigur că este o evaluare riscantă, aspecte de răspundere administrative, doamna ferește, penală, dacă instanța va respinge contestația creditorului pe fondul ei, nu pe o stângăcie procedurală, constatăm că este aplicabilă Legea 77, va fi o chestiune cu risc major pentru executor, dar eu în calitate de creditor ipotecar n-as menaja executorul care la prima hârtie pe care scrie Legea 77/2016 își trage sufletul un an și jumătate.

 

Participant: Cred că în sprijinul a ceea ce spuneți, apropo de ceea ce spunea domnul avocat înainte și am intervenit și am spus că eu văd în notificarea aceasta un act unilateral de voință, dacă admitem că problema neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate ne duce cu gândul la o nulitate a unui astfel de act înseamnă că nu putea să intervină o suspendare în baza unui act nul care e nul pentru că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate.

 

Bogdan Dumitrache: Practic executorul a refuzat să facă executarea.

 

Participant: Exact.

 

Bogdan Dumitrache: Problema e că până se judecă contestația la executare a creditorului împotriva refuzului de a face executarea în disprețul notificării ajunge să judece și contestația pe care, din precauție, creditorul o face pe ideea că notificarea e inadmisibilă și este o procedură care nu mai este execuțională, e judiciară. Lumea a și uitat ca inițial era o procedură de executare pe rol. E o soluție nefericită în care 99% e răspunderea băncilor pentru că eu cred că băncile s-au apărat pe baremul, pe nivelul maximal de neconstituționalitate și altele, în loc să vadă că vor pierde această bătălie și atunci trebuie să se ducă la nivelul detaliilor. Se merge pe darea în plată. Hai să vedem, să stabilim niște detalii, pentru că lipsa acestor detalii ar ajunge la niște scenarii care nici măcar nu sunt grave, sunt ridicole. Deocamdată, la știrea mea debitorii nu uzează de ceea ce ar putea uzeze, de unde se vede că poporul român este mult mai simțit decât își închipuie el însuși.

 

Participant: E naiv un pic.

 

Bogdan Dumitrache: Eh, Să le vină idei. Eu încă aștept să văd filme care uzează de Legea 77, undeva executorul trebuie să facă o evaluare și, într-adevăr, unele ipoteze pot fi complicate și s-a mai blocat cazul persoanelor fizice care, însă, exercită profesii liberale și care au luat un credit pe cabinet. Pot fi unele situații cu adevărat foarte complicate în a fi evaluate și probabil în acea situație mai degrabă executorul va prefera să-și tragă sufletul decât să mergă înainte, iar în privința reacției executorului, când la a doua, a treia notificare ignore, cea mai bună ignorare a unui abuz de drept e să faci actul de executare. Dacă debitorul are o problemă că nu trebuia să faci acel act, va face contestație și ajungi în situația în care vei avea două variante: ori tu ai avut dreptate și va respinge actul, chiar dacă tu nu ai alocat un paragraf în care să justifici de ce ai continuat, în pofida celei de-a doua notificări, fie va aprecia că n-ai avut dreptate și atunci va admite contestația debitorului, nu pentru că nu te-ai ocupat să-i răspunzi, ci pentru că nu trebuie să faci actul, pe ideea în care executorii trebuie să facă mai ales acte de executare și hârtii numai dacă au timp și nu cred că ar trebui alocat.

 

Nicolae Horia Țiț: Cred că era preocupat colegul nostru de eventuala nemotivare a continuarii executării.

 

Participant: Era vorba de ignorarea completă a unui act pe care-l face debitorul.

 

Bogdan Dumitrache: Cel mai complet îl ignore, că eu trec mai departe, că de fapt asta este cel mai energică ignorare.

 

Participant: Corect, dar trebuie să fac ceva în consecința actului respectiv și trebuie să spun undeva sau dintr-un act trebuie să rezulte în mod manifest faptul că eu am trecut peste cea de-a doua notificare. Adică, te-am ignorat tocmai pentru că ai mai fost o dată pe aici, ai spus exact aceleași lucruri, instanța a spus că nu ai dreptate, iar eu am ignorat ceea ce ai făcut tu acuma tocmai prin actul de executare de care vorbeați dumneavoastră. Dar nici nu pot să stau, pur și simplu, și să ignor absolut, pur și simplu, un act pe care-l face debitorul.

 

Bogdan Dumitrache: Eu cred că nu am nicio problema să-l ignor dacă actul lui nu este capabil să mă oprească. Și mai cred…

 

Participant: Recunosc că am o problemă, personal, în calitatea mea de avocat, cu ignorarea unor acte sau a unor cereri pe care le fac eu pentru clienții mei. Am întâlnit situații în care executorii pur și simplu ignoră actele pe care le fac eu, iar pentru că nu am ce să contest pentru că eu am nevoie tocmai de reacția executorului ca să am ce să contest….

 

Bogdan Dumitrache: Cum să nu aveți ce să contestați?

 

Nicolae Horia Țiț: Actul următor.

 

Bogdan Dumitrache: Actul de executare pe care-l face în vădita ignorare.

 

Participant: Corect, dar există situații în care eu am nevoie de reacția lui. În sfârșit.

 

Bogdan Dumitrache:  Nu, mai mult v-ar încurca, că dacă el vă dă un proces-verbal de refuz, vi-l comunică și așteaptă vreo 17 zile, după care face actul de executare, termenul de contestații v-a curge de la actul de executare.

 

Participant: Dumneavoastră spuneți o chestiune corectă. Eu te ignor exact prin continuarea executării. E correct, dar măcar trebuie să fac chestiunea asta.

 

Nicolae Horia Țiț: Ca soluție de mijloc, repet, ar putea fi aceea în care în chiar actul prin care se continuă executarea, executorul judecătoresc face referire și își justifică continuarea executării sau motivează, o face referire …

 

Participant: Să facă o referire.

 

Nicolae Horia Țiț: Să fac o referire și în felul ăsta să zicem că debitorul ar avea interes legat de actul respectiv să formuleze contestația la executare.

 

Participant: Exact, e suficient.

 

Nicolae Horia Țiț: Probabil că fiecare executorul își va asuma o poziție sau alta în legătură cu această chestiune, dar, într-adevăr, este extrem de delicată reacția pe care trebuie să o aibă în momentul în care este formulată o notificare sau i se face dovada că a fost expediată o notificare în mod vădit sau care excede în mod vădit condițiilor prevăzute de art. 4 din din Legea 77.

 

Bogdan Dumitrache: Nu va risca, de fapt, creditorul să nu facă contestație pentru că el va avea emoții când se va face contestația de executare către debitor, care va spune că actul nu trebuia făcut pentru că notificarea avea capacități să suspende procedura, tu creditor n-ai reacționat pe contestație, după ce ți-am notificat, deci ești decăzut și nu se va simți bine instanța de executare cu ocazia judecării contestației la executare să verifice ceea ce în mod normal ar fi fost competentă să verifice instanța care a fost investită cu acea contestație împotriva notificării inadmisibile. Adică complicațiile create de această soluție foarte original, a suspendării executării la cererea debitorului pe gratis, direct fără cauțiune, fără măcar ca să fi fost depusă la instanță pentru că nu este o notificare depusă la o instanță, nu e o notificare depusă nici măcar la executor, notificare comunicată celuilalt, comunicată adversarului. Da, în sfârșit, asta avem, cu asta defilam sau suspendăm, după caz. Trecem la cealaltă temă.

 

Bogdan Dumitrache: Trecem la cealaltă temă?

 

Nicolae Horia Țiț: Trecem la cealaltă temă. Asta este mult mai simplă, Problema reprezentării convenționale a persoanei juridice. Bănuiesc că toată lumea e cât de cât  familiarizată cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.9/2016, în legătură cu dispozițiile art. 84 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă care, din punctul meu de vedere, erau destul de clare, adică nu necesitau neapărat o lămurire din partea instanței supreme pentru că ne spun: persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat în condițiile legii. Sigur că termenul cheie este acest numai. Dispozitivul HP-ului sună în felul următor: În interpretarea și aplicarea Dispozițiilor art. 84 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. Se referă strict la cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională în fața instanței de judecată. Sigur, se pune problema dacă și în ce măsură același raționament este aplicabil și în cazul formulării cererii de executare de către o persoană juridică reprezentată de o altă persoană juridică, adică în contextul art. 664 alin.(2) Cod Procedură Civilă, referitor la formularea cererii de executare silită, respectiv cererea se depune personal sau prin reprezentant legal ori convențional. Problema, evident, este aceea în care creditorul este o persoană juridică de drept român sau de drept străin și cererea este formulată printr-un mandatar care este o altă persoană juridică, de obicei, de drept roman. Din punctul meu de vedere, nu trebuie să facem distincția între cele două situații, adică aceleași reguli care se aplică reprezentării convenționale în fața instanței de judecată se aplică și în faza de executare silită. Dispozițiile referitoare la cererea de executare silită se completează cu dispozițiile art.148 și următoarele referitoare la cererile adresate instanței, și în această situație evident că toate condițiile intrinseci și extrinseci generale referitoare la cererea de chemare în judecată se aplică și în cazul cererii de executare silită. Prin urmare, cererea de executare silită, dacă este formulată de creditor prin reprezentant conventional, acesta din urmă trebuie să aibă calitatea de avocat sau de consilier juridic. Problema se ridică în legătură cu cererile formulate până la momentul de față sau poate chiar și de acum înainte, cereri de executare formulate de o persoană juridică reprezentată de o altă persoană juridică, care ar fi sancțiunea aplicabilă și dacă și în ce măsură această sancțiune ar putea fi acoperită sau ar putea fi depășită. În practică au apărut deja discuții în legătură cu posibilitatea instanței de executare de a respinge cererea de încuviințare a executării silite, în cazul în care cererea de executare silită e formulată de o persoană juridică pentru altă persoană juridică, în temeiul art. 666 alin.(5) pct.7, respectiv existența altor impedimente prevăzute de lege, și știu că sunt instanțe care nu resping aceste cereri, pe considerentul că instanța este investită de către executorul judecătoresc, nu de către creditor, și că acest examen al condițiilor cererii de executare, ar trebui făcut de executorul judecătoresc în procedura prevăzută de art. 665 Cod Procedură Civilă, adică aceea a înregistrării cererii de executare și că în măsura în care această procedură va fi fost deja depășită, singura modalitate în care se poate acționa este aceea a contestației la executare, formulată ulterior de către debitor. Personal, nu împărtășesc acest punct de vedere, apreciez că în procedura încuviințării silite instanța de executare trebuie să verifice pe lângă elementele sau pe lângă condițiile care rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 666 alin.(5) pct.1-6, toate cerințele prevăzute de lege în legătură cu declanșarea executării silite, inclusiv cerințele referitoare la formularea cererii de executare silită, problema reprezentării fiind în această situație la fel o problemă de substanță și nu neapărat una de procedură. Nu discutăm despre o lipsă a dovezii calității de reprezentant, ci discutăm practic despre o lipsă de calitate pentru că în măsura în care cererea este formulată de o persoană juridică ce nu poate avea, potrivit legii, calitatea de reprezentant al altei persoane juridice, atunci înseamnă că este formulată de o persoană care nu are calitatea de creditor. Și în acest context, evident, acesta trebuie interpretat ca o neîndeplinire a condițiilor de declanșare a executării silite. Dacă ne gândim la posibilele remedii în legătură cu o astfel de situație, s-ar putea pune problema unei eventuale ratificări a cererii de către creditor. Din punctul meu de vedere, instituția ratificării nu este aplicabilă însă în această situație, ratificare este prevăzută de art.1309 și de art.1311 Cod Civil, pentru ipoteza în care reprezentantul a acționat fără să aibă această calitate sau cu depășirea mandatului. Dar asta presupune că reprezentantul poate avea această calitate potrivit legii. În acest context acționează ratificarea cu efect retroactiv. Aici vorbim despre o situație specială pentru că legea exclude posibilitatea ca cel care a acționat să aibă calitate de reprezentant și atunci sigur că nu poate opera o ratificare pentru că o ratificare ar însemna practic ocolirea acestei interdicții prevăzută de lege. Atunci ar fi simplu în toate situațiile, s-ar formula cererea printr-un reprezentant conventional, persoană juridică, după care ar veni creditorul și ar spune: nu, că ratific tot. Evident, asta ar conduce la înlăturarea efectelor pe care textul de lege, așa cum a fost interpretat de Înalta Curte, le urmărește. Singurul remediu este efectuarea actului de către creditor în nume propriu sau dacă e vorba de o persoană juridică, prin reprezentant legal sau prin reprezentant convențional cu respectarea dispozițiilor art 84. În situația în care problema apare în cadrul contestației la executare, se pune, desigur, mai întâi problema reprezentării în fața instanței care soluționează contestația și înainte de a se pune problema, practic într-o contestație la executare chestiunea poate avea două valențe. Poate avea o valență strict procesuală, legată de reprezentarea creditorului care în dosarul execuțional ar avea calitatea de  intimat și chestiunea de fond, adică poate invocată lipsa calității de reprezentant ca și motiv al contestației la executare, respectiv faptul că cererea de executare silită a fost formulată de o persoană care nu putea avea calitatea de reprezentant și asta ar conduce la admiterea contestației și la anularea executării silite înseși. Întâi de toate, cred că se pune problema, evident, în contextul procesului, în contextul soluționării contestației la executare și trebuie verificat dacă partea, respectiv creditorul, este legal citat în cauză, de obicei această reprezentare convențională este dublată și de o alegere de domiciliu, alegere de domiciliu sau de sediu procesual care în contextul în care este făcută de o persoană care nu poate avea calitatea de reprezentant, evident că nu poate opera. Instanța ar trebui, în primul rând, să-și pună problema citării creditorului la sediul său social, uneori nu este în țară și atunci s-ar putea să fie niște probleme, urmând ca acest creditor eventual să-și aleagă un sediu în țară în temeiul art.156 Cod Procedură Civilă. Cam astea sunt problemele sesizate, dacă sunt întrebări, am zis că acesta este cel mai greu panel, după masă e cel mai dificil să ne concentrăm. Nu știu ce, cum vedeți problema aplicabilității art. 84 în cazul formulării cererii de executare? Mă adresez moderatorului.

 

Bogdan Dumitrache: Nu mai sunt probleme, cred că s-au rezolvat. Mandatarul, persoana juridică, este împuternicit de mandant să găsească pe cineva care să reprezinte direct mandantul. S-au descoperit niște scheme care rezolvă cumva problema asta. Acuma, noi suntem sub zodia asta a metaforelor și când să fac metafore și se uită care a fost originea metaforelor, metafora devine formulare literală. E povestea cu executarea silită a doua parte a procesului civil, care este de mult depășită că noi avem de cele mai multe ori, statistic vorbind, doar a doua parte. Noi nu mai avem proces civil decât când se întâmplă. Avem titluri executorii extrajudiciare. De la metafora cu executarea silită a doua parte a procesului civil care a fost îmbrățișată inclusiv de cei care, făcând procedura, nu erau aplecați asupra executării, și atunci prin asta justificau faptul că pot exersa la nesfârșit raționamente de procedură pe executare silită, se ajunge, cred eu și la riscul unei asemenea interpretări, pentru că deocamdată Înalta Curte s-a pronunțat pe procesul civil și pe reprezentarea în fața judecătorului. Acuma, eu vin un pic în contradicție, pentru că după ce l-am făcut pe executor un judecător al executării, a propos de puterea lui de a aprecia când primește o notificare pe lege, tot eu o să vin să spun că totuși executorul nu este instanță de judecată in terminis, și din acest motiv exigențele de a apărea în fața lui n-ar trebui trebui să fie neapărat egale cu exigențele pe care le avem față de cineva care vrea să apară ca persoană juridică în fața unei instanțe de judecată, e o cale de urmat. Pe procesele, procedurile în curs, deocamdată, până la apariția deciziei, nu cred că sunt consecințe. Am fi putut să ne temem dacă era o decizie de Curte Constituțională, că mai nou astea se aplică în primul rând pentru trecut și din când în când și pentru viitor. Dar nu este cazul deciziilor Înaltei Curți. Cred că procedurile de executare silită inițiate înainte de Decizia 9/2016, ca principiu, nu vor fi afectate, cu singura diferență, zic eu, dată de situația în care, în termen, în 15 zile de când a aflat de executare, debitorul face contestație la executare și critică acest aspect, iar instanța de executare care soluționează contestația nu are inabilitatea neapărat de  a se prevala de Decizia 9/2016, ca să nu pună sub semnul întrebării aplicarea ei în timp, ci coincidența face că ajunge prin resurse proprii la un raționament care se suprapune pe raționamentul Deciziei 9/2016, cu atât mai mult cu cât a evocat și domnul profesor mai devreme, unele instanțe în faza de încuviințare au mers pe această idee înainte de Decizia 9/2016. Mie mi se pare că dacă se merge pe soluția asta, eu am dubii, mi se pare o interpretare extensivă, în fine. Nu ar fi vorba de un alt impediment la executare, nu cred că încadrarea ar fi acolo la pct. 7. La punctul 7 nu trebuie să fie un coș, o găleată, îmi dau seama că n-ar fi de încuviințat și o aruncăm la pct. 7, că celelalte 6 sunt cam tehnice, adică trebuie justificări, ci e vorba de faptul că judecătorul ar observa că am un executor judecătoresc care nu e investit cum trebuie, pentru că el trebuie investit de creditor. Ori, din cauza deficienței de reprezentare, dacă se merge, repet, pe teza de aplicat Decizia și în faza executării silite, sigur, consecința ar fi că executorul nu a fost investit cu toate consecințele care decurg din inaplicabilitatea ratificării care ar fi pentru niște acte juridice, dramatice, pentru că înseamnă că n-am avut cerere de executare, printre altele nu s-a întrerupt prescripția executării silite. Asta aflu la vreo doi ani, doi ani și jumătate după ce s-a depus cererea de executare, că atunci rămâne definitivă soluția din contestația la executare formulată de debitor pe acest aspect. Este posibil să mai ajungă la o decizie de Înaltă și pe aspectul de executare, pentru că in terminis acesta este doar pe reprezentarea în fața  procesului civil și s-ar putea ca Înalta Curte să fie și ea tributară acestei metafore și să spună în fond că executarea silită este a doua parte a procesului civil, rațiunile pentru care art. 84 a fost tălmăcit așa cum a fost tălmăcit el, era destul de clar de la început, fac ca și art. 663 și art. 664 să fie tălmăcite în cheie similar. În sfârșit, om vedea, nu știu.

 

Nicolae Horia Țiț: În sprijinul acestei idei, a distincției dintre proces și executare, ar fi și formularea de la art. 24, art. 25, în sensul aplicării legii proceselor și executărilor silite, adică executarea silită n-ar fi parte din proces. Cu toate acestea art. 664 alin.(2) face referire în mod expres la reprezentare convențională, ori reglementarea reprezentării convenționale, cel puțin în cod, nu găsim. Observația făcută referitoare la invocarea aceste chestiuni ca și motiv de contestație la executare este, într-adevăr, pertinentă și trebuie accentuate. Chestiunea va fi productivă pe calea contestației la executare, numai în măsura în care se formulează o contestație împotriva executării silite înseși în termen. Dacă pe o executare silită care a început acum doi ani și suntem în faza de publicație de vânzare sau chiar de proces-verbal de adjudecare se trezește acum debitorul să formuleze o contestație că nu a fost formulată cererea de executare silită de către creditor prin reprezentant conventional, avocat sau consilier juridic, ci printr-o altă persoană juridică, evident că o astfel de solicitare sau o astfel de contestație urmează a fi calificată de către instanță ca fiind o contestație împotriva executării silite înseși și, pe cale de consecință, respinsă ca tardivă. Problema s-ar pune exclusiv în situația în care chestiunea este relativ recentă, debitorul are încă la dispoziție contestația Împotriva  executării silite înseși și valorifică această apărare ca și motiv al respectivei contestații, pe idea, într-adevăr, a unei lipse de calitate a persoanei care a formulat cererea de executare.

 

Bogdan Dumitrache: Dacă nu mai sunt intervenții pe această problemă, aș vrea să-i mulțumesc domnului profesor pentru expunere și pentru analiză, pentru surprinderea ipotezelor, a subipotezelor, într-o cheie destul de deschisă, cu argumente pro și contra, pe niște subiecte foarte actuale pentru că ambele sunt creația anului 2016, ca să spun așa, chiar dacă ele se întrezăreau cam din anul trecut. Mergem mai departe, puțin a fost, mult a rămas, în sensul că au fost 2 teme, urmează restul de 3, pe care le va aborda domnul executor judecătoresc, Ionuț Sandu. Am menționat mai devreme, în agenda dumneavoastră sunt temele 16, 17 și 24. Mai toate sunt teme pentru care, la fel ca și în cazul profesorului Țiț, sunt teme pentru care Codul de Procedură Civilă nu ne ajunge, sunt teme care ne obligă să ne ducem și în zona unor acte acte normative. Domnule executor, vă rog, executați.

 

Ionuț Sandu: Mulțumesc. O să le abordăm exact în ordinea în care sunt prevăzute aici. Prima temă, executarea silită a dreptului de uzufruct și o paralelă între vechiul cod civil și noul cod civil. În conformitate cu dispozițiile art. 813 Cod Procedură Civilă, pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare și dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum și dreptul de superficie. Dreptul de uzufruct poate forma obiectul urmăririi silite imobiliare. Noutatea introdusă de către Noul Cod Civil este faptul că, față de dispozițiile vechiului cod civil, faptul că dreptul de uzufruct a devenit cesibil, nu mai e incesibil așa cum era pe vechiul cod civil. În conformitate cu art. 714 în absența unei prevederi contrare, uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar. Având în vedere că uzufructuarul poate transmite dreptul său de proprietate unei alte persoane, se desprinde de aici concluzia firească că el poate face și obiectul executării silite și transmiterii prin adjudecare în cadrul procedurii de executare silită. Această posibilitate nu era prevăzută de vechiul cod civil, prevederea conform căreia dreptul de uzufruct era supusă dispoziției în normele de procedură exista, ceea ce putea fi supus, în condițiile vechiului cod civil era doar emolumentul, anume acel beneficiu economic pe care uzufructuarul îl putea realiza în baza dreptului său de uzufruct. Noutatea este acum faptul că însăși dreptul de uzufruct poate fi supus executării silite în cadrul procedurii de executare silită imobiliară și poate fi transferat ca și drept. Se vor desprinde de aici mai multe probleme, să spun așa, în cazul unei executări silite, exact ca și un drept de proprietate asupra unui imobil, asupra unui bun imobil pot avea drept de uzufruct două persoane. De obicei, în practică sunt foștii soți care transmit unei alte persoane dreptul de proprietate, nuda proprietate, ei păstrând uzufructul asupra imobilului, de obicei, uzufructul viager, până la moartea celor doi. În această situație, dreptul de uzufruct sau obligația de întreținere prin acest drept de folosință este una indivizibilă. Se pune întrebarea cum se poate executa acest drept de uzufruct în condițiile în care este deținut de către două persoane împreună.

 

 

 

Ionuț Octavian Sandu: Practic, procedura care va trebui parcursă va fi aceeași procedură a partajării acestui drept de uzufruct pentru a se putea stabili cotele, urmând ca mai departe ca să poți parcurge executarea silită a acelei cote. Dreptul de uzufruct după ce adjudecatarul îl va fi dobândit, se pune întrebarea cât e întinderea sa în timp. Ori, cu privire la aceste aspect, este clar că întinderea în timp a dreptului de uzufruct pe care adjudecatarul va dobândi va fi ținut de aceleași condiții, în care a fost dobândit de către primul uzufructuar, cel care a pierdut dreptul, deci nu începe să curgă un nou termen, să spunem, de uzufruct viager, pentru cel care a dobândit, adjudecatarul în speța noastră, care a dobândit noul drept de uzufruct, pentru că așa am putea ajunge la un uzufruct perpetuu, iar nudul proprietar va avea un drept foarte frumos de a se uita la proprietatea sa. Foarte interesantă este, va fi totuși, pe deoparte, să spunem, evaluarea și aici evaluarea acestui drept de uzufruct, cred că va ridica probleme în practică, din câte știu, avem ceva dispoziții doar în Codul de Procedură Fiscală cu referire la impozitarea unui transfer de drept de uzufruct, făcând o referire asupra faptului că se evaluează la valoarea stabilită de către părți, dar nu sub 20% din valoarea imobilului, deci ăsta ar fi un element pentru care poate fi luat în calcul la stabilirea dreptului de uzufruct, iar foarte interesant va fi cumva va putea fi făcută ieșirea din indiviziune de către instanță și pierderea totuși, să spunem, în această situație a dreptului de uzufruct, cu  eventual cu o rentă de către unul dintre uzufructuari. Asta cred că este un element de noutate, cel puțin pe dispozițiile Codului vechi am găsit hotărâri ale instanțelor, care spuneau că nu poate fi, în cazul decesului unuia dintre uzufructuari, nu se poate stabili cota celuilalt uzufructuar ca fiind ½, și atunci nudul proprietar să dispună de ½ , considerăm că este obligație indivizibilă și are dreptul de a utiliza imobilul uzufructuarul rămas în viață în integralitatea sa. Asta rămâne a se vedea în cadrul instanțelor de executare, care vor fi, de fapt nu de executare pentru că o acțiune de asta,  o acțiune în indiviziune va fi făcută ulterior dobândirii de către adjudecatar. Cam asta ar fi pe executarea uzufructului, dacă aveți întrebări.

 

Bogdan Dumitrache: Și punerea în posesie va fi spectaculoasă, adică să vină un adjudecatar de uzufruct și să dea de pământ cu nudul proprietar din imobil, că va fi imagine foarte atipică. Va trebui explicată agenților de poliție care-l asistă pe executor de ce unul care e nudul  proprietar al imobilului trebuie să zboare de acolo, întemeiat cu actul de adjudecare cu titlu executoriu, pentru că dacă e vorba de uzufruct trebuie să-i asiguri posesia efectivă asupra spațiului noului titular al dreptului de uzufruct. Da, asta e, partaj de uzufruct cu sultă, chestie obișnuită.

 

Ionuț Octavian Sandu: Dobânditorul uzufructului va dobândi toate drepturile pe care le-ar fi avut uzufructuarul, inclusiv acțiunile împotriva nudului proprietar, prin lăsarea în posesie a imobilului.

Bogdan Dumitrache:  De fapt, dacă stau să mă gândesc, dacă mă dă afară nudul proprietar din imobil, mai bine mă îndatorez, îmi creez o situație de debitor, sunt executat pe uzufruct, ăla cred că intră mai repede pe titlu executoriu, act de adjudecare al uzufructului, decât eu pe acțiune de drept comun, fond de apel al uzufructuarului contra nudului proprietar.

 

Ionuț Octavian Sandu: Da, probabil că vor mai fi în practică foarte multe executări de drept pe uzufruct.

 

Bogdan Dumitrache: Discuția este foarte importantă pentru că este o modalitate de a te pregăti de executare, să transmiți nuda proprietate la copii și tu sau soții să-și păstreze uzufructul, adică asta este, uneori se găsesc în instituții care par prăfuite de te miri de ce a mai rămas în viață și în vigoare, și își găsește utilități extraordinare, care ar merita ca acele instituții să fie mult mai analitic examinate, așa că tema este de cert interes practic.

 

Ionuț Octavian Sandu: Asta se întâmplă de cele mai multe ori, părinții care transmit, știu eu, copiilor imobilele întrucât ori sunt parte a unor litigii care se pot finaliza cu titluri executorii împotriva lor, și este un mod de a-și securiza, să spunem, bunurile, cred că cel puțin și mie mi s-a întâmplat să se invoce faptul că dreptul de uzufruct nu se poate executa, lăsând deoparte faptul că Noul Cod Civil a venit și a introdus această posibilitate de cesiune a dreptului, trebuie luat în calcul din ce în ce mai mult, rămânând cam cred că singurul instrument în mâna creditorului pentru a putea realiza măcar parțial ceva din dreptul său. A doua temă ar fi Executarea silită în cazul separațiilor  de patrimonii și o să mă axez, în principiu, asupra separațiilor de patrimonii, în cazul profesiilor autorizate de către lege. Prin Noul Cod Civil a fost introdusă această instituție a separațiilor de patrimoniu și avem mai multe articole care fac referire la aceste separații, iar art. 31 alin. (3), patrimoniile de afectațiunie sunt mase patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozițiilor Codului Civil, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii determinate potrivit legii. Avem, de asemenea, art. 23 și 24 din Codul Civil alin. (4), care reglementează garanția comună a creditorilor, făcând la alin. (4) această excepție, cu privire la urmărirea maselor patrimoniale afectate unei profesii autorizate de lege și care spune: Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului, afectate exercițiului unei profesii autorizate de lege, pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Acești creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului. Spre deosebire de Codul Civil, care vorbește în general de bunuri care fac obiectul unei diviziuni patrimoniale, în Codul de Procedură Civilă avem o referire la bunurile, o diviziune patrimonială doar cu privire la bunuri mobile, la art. 728 alin. (1), cred, în care avem prevăzut că, Bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Având în vedere faptul că norma de procedură impune această interdicție de executare, doar cu privire la bunuri mobile, apare întrebarea: dacă bunurile imobile pot fi afectate exercitării profesiei sau doar folosința acelui bun poate fi afectată exercitării profesiei. Până acum, opinia mea ar fi că doar folosința bunului imobil poate fi afectată exercitării profesiei autorizate de lege, nu o vedem, nu cred că poate fi, să spunem, un imobil atât de important, cum ar fi mașina pentru taximetrist sau calculatorul pentru un avocat sau un notar, atât de important din punct de vedere, să spunem, al arhitecturii sale încât fără acel bun respectivul profesionist nu își poate exercita profesia. Înainte de intrarea Noului Cod De Procedură Civilă, care totuși face această distincție patrimonială, au fost destul de multe și dese cazurile în care formele de exercitare ale profesiei dobândeau bunuri imobile în patrimoniu. Asta ce înseamnă? Că ele ar fi avut capacitatea de a dobândi patrimoniu. Cred că Codul Civil Nou a venit și a reglementat această situație în sensul că, nu știu, să luăm spre exemplu, trebuie să mergem pe o lege specială ca să putem să putem și să analizăm și să luăm spre exemplu legea avocatului, în cazul în care legea recunoaște, legea 51 recunoaște capacitatea de a avea patrimoniu distinct doar societății profesionale cu răspundere limitată. Ceea ce înseamnă că pentru restul formelor de exercitare a profesiei putem vorbi doar de un patrimoniu de afectațiune, patrimoniu care aparține persoanei fizice și nu formei de exercitare a profesiei. În situația în care, și nu știu dacă vi s-a întâmplat în practică, în situația în care au fost identificate bunuri immobile ca fiind bunuri înscrise, să spunem, exact pe speța, pe care am ales-o, Legea 51, pe cabinet avocat, bunuri, care au și fost transcrise în cartea funciară, de o asemenea manieră, dar hai să luăm, nu știu spre exemplu, biroul de executor judecătoresc, care este în aceeași situație, Legea 188/2000 nu-i recunoaște dreptul de a avea patrimoniu propriu biroului executorului, patrimoniul aparține persoanei fizice, care este executor judecătoresc. Întrebarea care se pune este: faptul că, fiind un act încheiat, chiar pe vechiul Cod Civil, pe cabinet sau pe biroul de executor, clar nu putea, din perspectiva mea, clar el a fost dobândit în patrimoniu personal al persoanei fizice și nu al biroului sau al cabinetului, dar dacă faptul că a fost încheiat sub această formă putem interpreta că a fost afectat exercitării respectivei profesii autorizate de lege și atunci să intre sub limitarea prevăzută de art. 23 și 24 Cod Civil, adică ar putea fi urmărit doar pentru datorii născute în legătură cu exercitarea respectivei profesii. Nici în Codul Civil și nici în Codul De Procedură Civilă nu am regăsit sau nu se regăsesc expres modalități prin care practicianul sau persoana care exercită o profesie autorizată de lege va afecta unei anumite profesii această masă patrimonială, această diviziune de masă patrimonială. Putem lua în calcul și o manifestare, să spunem de voință, nu expresă, consfințită prin înscrierea într-un registru, cu toate că la ora actuală au apărut registre de patrimonii de afectațiune, cred că putem lua în calcul și faptul că, nefiind înscris în acel în registru, manifestarea sa de voință a fost în sensul de a-l afecta exercitării acelei profesii. Rămâne de răspuns la întrebarea dacă poate fi afectat un bun imobil exercitării unei profesii, și aici nu știu dacă dorește și altcineva să intervină eu mi-am spus opinia, aș considera că doar folosința acelui bun ar putea să-l afecteze exercitării profesiei, pentru că altfel aș considera într-un fel că ar putea fi în dauna celorlalți creditori ai respectivei persoane fizice și măsura în care pot fi urmărite aceste bunuri pentru datorii care nu sunt înnăscute în legătură cu exercitarea acelei profesii. Dacă sunt, nu știu alte întrebări.

 

Participant: Dacă poate fi poprit contul unui birou notarial notarial.

 

Ionuț Sandu: Pentru datoriile persoanei fizice, bănuiesc că pentru datoriile biroului…

 

Participant: Chiar și pentru datoriile biroului, având în vedere că din puținele cunoștințe contul acela include: taxe, taxe OCPI, impozite…

 

Bogdan Dumitrache: Ăla nu, poate vă referiți la contul curent de încasare al onorariilor, că dacă e contul cu impozitările…

 

Ionuț Octavian Sandu: În opinia mea, poate fi supus popririi, nu numai biroul notarial, și cabinetul de avocat, și biroul executorului judecătoresc, pentru că veniturile efectuate de acea formă de exercitare a profesiei sunt venituri efectuate de către persoana fizică.  Biroul are un atribut fiscal doar pentru că este subiect de drept fiscal și atât. El nu dobândește, prin atribuirea unui atribut fiscal, capacitatea de a avea patrimoniu propriu, și atunci patrimoniul aparține persoanei fizice. Cunoaștem aspectul ăsta cred, cei care suntem în situația asta, și declarațiile de venit și de impozitare sunt pe persoana fizică care are calitatea de avocat, practician, executor judecătoresc, notar și așa mai departe, și nu pe forma de exercitare a profesiei. Opinia mea este că poate fi, dacă este altă opinie, vă rog.

 

Bogdan Dumitrache: Dacă știți soluții date în contestație la executare pe tema asta, cred c-ar fi interesant feedback-ul instanței. Ah, se poate orice, dar întrebarea dacă se poate, răspunsul este da, problema e dacă e valabil e legal sau nu.

 

Ionuț Octavian Sandu: Pe control de consemnare sunt și indicate pentru că se duce la realizarea creanței.

 

Bogdan Dumitrache: Se realizează imediat. Exact. Și au fost, din păcate, situații în care s-au exersat asemenea procedee. Distincția asta între bunuri mobile și imobile este importantă pentru că, în multe cazuri avocații, notarii, executorii au imobile luate pe cabinet, cum se spune în sensul că în actul de dobândire nu figurează persoana fizică, cea care de fapt este proprietara bunului, ci apare cabinet individual, birou de executor, mai mult decât atât, evident apărând în actul notarial, așa apare și la cartea funciară, asta pune și probleme de confuzie din punct de vedere al executării pentru că, eu cred că instanțele nu apucă să se pronunțe pe această chestiune sensibilă a afectațiunii, deoarece critica debitorului de multe ori este stîngace, el spune este alt subiect de drept. Debitorul este cabinet, acolo în contract, nu, eu sunt persoană fizică, este altcineva sau de ce îmi urmărești mie bunul, persoană fizică, eu sunt alt subiect de drept, alt titular de patrimoniu decât cabinetul. Și asta este o apărare greșită, apărarea de fond ar fi într-adevăr asta. Este vorba de bunuri care sunt afectate unei profesii autorizate de lege. Aici întrebarea este cum facem cu imobilele? Avem două norme de executare silită, într-o succesiune care poate să prezinte importanță. Avem legea veche în materie de executare, care este art. 2324 alin. (4) din Codul Civil, care nu distinge, în funcție de cum sunt bunurile mobile sau imobile, că e clar că nu e normă de drept civil sunt nicio formă. Aia este o normă de executare silită. Când spui într-un text de lege că ceva poate fi urmărit sau nu, materia este a executării silite. Și ăsta este text intrat în vigoare în 2011. Avem în legea nouă de executare silită la art. 728, care face, bun, e logic că la art. 728 vorbește de bunuri mobile pentru că suntem într-un capitol dedicat urmăririi imobiliare. Chestiunea este că la imobile, unde avem texte de impedimente, fie totale, nu mai spune nimic de această chestiune a afectării patrimoniului. S-ar putea ca originea acestei decizii să fie în vechiul drept comercial, în care se spunea că în fondul de comerț, de exemplu, intră tot felul de bunuri imobile, corporale, incorporale, dar nu intră proprietatea imobilului, ci eventual folosința acelui imobil. S-ar putea ca asta să fie filiația care explică de ce pe legislația execuțională în vigoare am text de prohibire a urmăririi pentru bunuri mobile, dar nu și pentru imobile. Sigur că, pentru instanță va fi o problemă pentru că în mod foarte vizibil imobilul este al cabinetului și la titlul de proprietate notarial și la cartea funciară, plus implicațiile fiscale. Dar cred că, dacă vorbim de un regim de executare silită, această succesiune de lege în timp este una de valorificat, mai poate fi discutat când a început procedura de executare înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, pentru că acest cod nou care vorbește doar de bunuri imobile exceptate de la urmărire se aplică numai procedurilor de executate inițiate după 5 februarie 2013. Dacă am o executare înainte de 2013 s-ar putea să țină, și e după 2011, s-ar putea să țină susținerea că fiind chiar imobil pe cabinet, este exceptat de la urmărire pe art. 2324 alin. (4). În sfârșit.

 

Ionuț Octavian Sandu: Până la urmă rămâne în contul de consemnare, că e mai sigur.

 

Bogdan Dumitrache:  Da, mai bine în contul de consemnare.

 

Ionuț Octavian Sandu: Da, mai bine în contul de consemnare, că e mai sigur decât imobilele.

 

Bogdan Dumitrache: Cinci zile ras, tuns, frezat. Instituțiile de credit sunt atât de intimidate încât nu-și permit să nu se conformeze popririi.

 

Ionuț Octavian Sandu: E adevărat că și lipsește o reglementare a contului de consemnare, nicăieri în legislație, nu avem nici într-o legislație primară, nici subsecventă, nici măcar în normele bancare BNR, nu avem o reglementare a contului de consemnare. Asta face că, în principiu, contul pe care un birou de executor îl are deschis la o unitate bancară să fie un cont curent, din perspectiva încadrării juridice. De asta îl și face popribil în cazul unei executări silite atât fiscal, că au fost și cazuri de genul ăsta, cât și de procedură civilă.

 

Bogdan Dumitrache: Aici terțul este poprit pentru că el cunoaște regim acestor conturi și ar trebui să opereze poprirea doar pe acele conturi care sunt susceptibile de poprire. Ori, aici avem un caz de exceptare pentru că debitorul ar fi, mă rog, executorul, notarul, în privința lui nu pot să faci poprire pe acele sume care sunt supuse unei afectațiuni prevăzută de lege și care nu poate să dispună, executorul nu poate să dispună el liber ca într-un regim comercial de sumele consemnate, la fel nici notarul pentru acele sume care intră în contul acela special pentru a le viram mai departe la Fisc. La fel, mă rog, cine mai este lichidă, practicianul în insolvență. E aceeași situație, adică faptul că îți apare o listă cu conturi Béja sau conturi cabinet de insolvență nu înseamnă că toate, nu e problema organului de executare în primă fază, ci e chiar problema terțului poprit.

 

Ionuț Octavian Sandu: De cele mai multe ori, în contracte  încheiate cu banca, e specificație de cont curent, dar dacă mergem pe Codul de Procedură Civilă, într-adevăr, fiind sume cu afectațiune specială ar trebui să fie exceptate, chiar dacă e încadrat ca și cont curent respectiv.

 

Bogdan Dumitrache: Aveți urme ale faptului că au fost incidente practice pe tema asta, de exemplu, în Legea 85/2014, legea insolvenței societăților comerciale, a apărut un text în legea nouă, se pare că nu era în legea veche, contul de lichidare nu poate fi, chiar așa este, nu poate fi sub nicio formă, în niciun caz supus popririi, adică e o formulare atât de pătimașă, încât cine vede textul își imaginează că a plouat cu popriri pe contul de lichidare până în 2014. Doamna Simona Miloș mi-a confirmat  la o conferință recentă că e autorul personal al acestui text pentru că a simțit nevoia să facă atât de clar, încât să fie evident chiar pentru anumite organe de specialitate că, totuși, acel cont nu reprezintă un cont în care se varsă onorarii, venituri curente, proprii ale practicianului în insolvență, ci sunt sume care urmează să fie distribuite de către creditorii în procedura respectivă.

 

Ionuț Octavian Sandu: Tema 24, poprirea este: a) este obligat terțul poprit să efectueze distribuirea sumelor poprite, în cazul unui concurs de popririi înființate de executori judecătorești și executori fiscali, fără a fi conexate executările silite? Este articolul 788 cod Procedură Civilă versus art. 236 alin. (11) pe Cod Procedură Fiscală și art. 258 alin. a(1), raportat la art. 220 Cod Procedură Fiscală, care prevăd că organele fiscale sau cele de executare sunt cele care efectuează executarea silită. În această situație, observ că ne aflăm în situația unui concurs de executări silite, iar din perspectiva Codului de Procedură Fiscală, în caz de concurs între organul fiscal și executorul judecătoresc, competent să continue executarea silită este cel fiscal cu excepțiile, cu câteva excepții prevăzute în materia executării silite imobiliare, în parte, în situația în care valoarea bunului imobil ar acoperi doar creanța creditorului ipotecar care a început executarea, oncursul de executare s-ar afla cu un  creditor ipotecar, și mai era încă o excepție care ținea tot de natura acoperirii creanței. În această situație, soluția ar fi conexarea executărilor silite, care s-ar face în mâna executorului fiscal, și plata debitelor, conform ordinelor de servire prevăzute de Codul Fiscal. Știu că soluția în practică de multe ori diferă, în sensul în care se plătesc cheltuielile de executare pentru că ele ar fi prioritare, chiar pe norma de procedură fiscală, ar fi prioritare la distribuire, urmând ca în continuare să fie acoperite creanțele fiscale conform popririi. Consider că cea mai corectă soluție ar fi conexarea executărilor silite, și atunci nu ar mai fi niciun fel de risc. B) Riscul validării popririi în cazul în care terțul poprit indisponibilează sumele pe care le datorează debitorului poprit, fără a le vira executorului, iar debitorul solicită după trecerea celor cinci zile eliberarea unor sume exceptate de la poprire, art. 781 alin. (5) lit. C, din Noul Cod. Poate terțiul poprit să refuze eliberarea acestor sume? Drepturile salariale. Sumele aferente plăților drepturilor salariale viitoare pe o perioadă de trei luni de la data înființării popririi atunci când, asupra acelorași conturi înființate pe mai multe popriri, termenul de trei luni în care se pot efectua plățile aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării popririi. În situația asta, din maniera în care este reglementat textul de poprire nu reiese faptul că terțul poprit ar avea nevoie de autorizarea creditorului sau a executorului pentru ca să se elibereze acele sume necesare acoperirii drepturilor salariale pe o perioadă de trei luni de la înființarea popririi. Astfel că, clar în situația în care, să spun, dacă debitorul solicită eliberarea acestor sume, terțul poprit nu poate decât să-i permită să retragă acele sume pe baza borderourilor de salarii. Să spunem, de lege ferenda consideră că ar trebui să fie și cu autorizarea executorului, adică să fie depus și la executor, să fie depuse acele înscrisuri și la executor, care ar fi fost obligat ca în termen de x zile să dea instrucțiunile băncii să opereze acea modificare sau măcar ca terțul poprit să înștiințeze și să comunice debitorului înscrisurile în baza cărora au fost eliberate acele sume. Însă, la ora actuală pe textul de lege nu văd niciun fel de risc pentru terțul poprit care va plăti debitorului pentru plata salariilor angajaților săi pe o perioadă de trei luni, vreun risc de validare a popririi, decât în măsura și în condițiile în care va excede cadrul legal, nu știu, să spunem, prin depășirea perioadei pentru care eliberează și așa mai departe. Poate fi și situația în care să spunem debitorul prezintă documente în fals cu privire la eliberarea de sume, ceea ce se poate întâmpla în practică, adică, să spunem,  borderourile sau ștatele de plată, cum sunt ele denumite, nu coincid cu privire la sume cu cele care sunt depuse și la Inspectoratul de Muncă, mie unul mi s-a întâmplat în practică, adică nu este un caz ipotetic, da?  De asta vedeam și eu o posibilitate de a sesiza executorul judecătoresc cu privire la această operațiune. Nici în cazul ăsta nu văd cum ar putea fi ținut terțul poprit să răspundă pentru o astfel de situație, legea nepunând în sarcina sa niciun fel de obligație de verificare cu privire la aceste aspect, astea rămân doar la îndemâna creditorului pe calea contestației la executarea silită, să le aducă în fața instanței și să fie probate, dacă sunt indicii cu privire la falsitatea lor. Ok, mai departe, punctu c) – În cazul în care terțul poprit nu se conformează adresei de înființare a popririi, iar executorul judecătoresc comunică o nouă adresă de înființare a popririi, există posibilitatea solicitării validării popririi, raportat la prima adresă comunicată?  Da, asta este o situație din practică cred, situația în care, în urma adresei de înființare a popririi și lipsei cu desăvârșire a unui răspuns din partea terțului poprit, executorul pentru ca creditorul să fie din nou în situația unui termen de validare a popririi, solicită sau chiar executorul face o nouă adresă de înființare a popririi pentru a putea beneficia de acel termen de validare de 30 de zile, conform dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă. Consider că, există posibilitatea validării popririi, chiar a primei adrese de poprire, din faptul cum este pusă întrebarea, dacă obligațiile nu erau successive, consider că ar fi fost oricum decăzut din termenul de a formula validarea, oareșcum nu înțeleg pentru ce s-a făcut a doua dacă era obligația succesivă, are 30 de zile de la fiecare data la care terțul ar fi trebuit să consemneze suma pentru a formula cererea de validare, iar dacă nu erau obligații succesive pe care terțul poprit le datora debitorului, ci o singură obligație, atunci acțiunea de validare, cu toate că poate  fi solicitată de către creditor, va fi respinsă ca și tardiv introdusă. Dacă, nu știu cine a pus întrebarea, dacă altceva era de urmărit aici.

 

Participant: Poprirea care se înființează asupra contului curent presupune întotdeauna obligații successive, în sensul că, se presupune că în contul curent întotdeauna este alimentat, teoretic, cu bani. Aceasta era ipoteza în care nu s-a răspuns doar executorului judecătoresc, s-a indisponibilizat contul, dar nu s-a efectuat adresa de răspuns, iar executorul judecătoresc, văzând că nu s-a răspuns la respectiva adresă, prima adresă de poprire, mai vine pe același dosar de executare și revine cu o nouă adresă de poprire, cam aceasta era ipoteza.

 

Ionuț Octavian Sandu: Pe cont, deci vorbim de poprire pe cont.

 

Participant: Nefiind terț poprit

 

Ionuț Octavian Sandu: La prima adresă nu s-a formulat răspuns nici măcar cu privire la instituirea popririi asupra contului.

 

Participant: Nu s-a formulat niciun răspuns, deși, în fapt s-au indisponibilizat sumele blocate, nu s-au mai făcut plăți și așa mai departe.

 

Ionuț Octavian Sandu: Da, consider că este valabilă validarea popririi făcute la prima adresă de înființare a popririi, acum rămâne terțului poprit să probeze dacă este cumva într-un caz de culpa, dar nu reiese din norma de procedură civilă obligația de a furniza un răspuns. Este obligația ca în cinci zile să consemnezi sumele de bani la dispoziția executorului judecătoresc. Ne aflăm în situația în care terțul poprit va face dovada faptului că și-a adus la îndeplinire obligația de la însăși prima adresă de înființare a popririi pe care a comunicat-o executorului, iar cu privire la termenul de 30 de zile nu se află într-una din situațiile în care ar putea fi supus validării, să spun, pentru că nu a eliberat sume de bani debitorului. Nu avea nicio obligație la care ar fi trebuit să se supună ulterioară și pe care a ignorat-o, față de adresa de indisponibilizare comunicată de către executor. Soluția aleasă de a institui o nouă poprire aș putea s-o interpretez mai degrabă, mai ales dacă suma diferă ca o actualizare a sumei oprite.

 

Participant: Nu era o diferență de sume, era o adresă identică, dar venită cu altă dată. Acum, în practică, instanțele au respins astfel de validări de poprire, ca fiind tardiv introduse, scopul celei de-a doua adresă a fost tocmai pentru a ne mai afla în termenul respectiv.

 

Ionuț Octavian Sandu: Da, am văzut și eu multe soluții ale instanțelor care analizau, să spunem, termenul de 30 de zile de la data adresei de poprire, ceea ce era, exact, ceea ce era o greșeală pentru că, mergând pe acest raționament în cazul popririi pe salariu, întotdeauna terțul poate plăti primul o primă rată, după care să oprească pentru că ieși din validare, o luăm de la capăt cu adresă de poprire, dar recent am început să văd soluții ale instanțelor, prin care au apreciat faptul că validarea curge și termenul de validare va curge întotdeauna de la momentul în care terțul poprit trebuia să consemneze sumele puse la îndemână executorului. Pentru cele succesive curge câte un termen pentru fiecare obligație succesivă, care se naște.

 

Bogdan Dumitrache: Concluzia ar fi aceea că e bine să nu fiți debitori, nu pentru că cei față de care aveți datorii ar fi creditori și ar declanșa executarea, păi o rezolvăm. Din ce s-a discutat astăzi, ați văzut că nu sunt mari pericole să fiți executați. Problema este când el, acest creditor al dumneavoastră, el nu e singur debitor. Încă din momentul acela, intrați în cea mai ingrată poziție din toată procedura de excutare silită, poziția de terț poprit. De fapt, întrebările de la punctul 24 sunt așa un cântec de jale la adresa terțului poprit. Și sunt doar o parte din ele. Dacă nu mai sunt, mai sunt terți popriți în sală, validați, nevalidați, da, vă rog.

 

Participant: Referitoare la creanțele fiscale. Atunci când ai calitatea de terț poprit, iar ANAF-ul e cel care vrea să obțină suma de bani. Este o prevedere în Codul de Procedură Fiscală, potrivit căreia în această materie executarea silită nu este supusă validării, dar avem art. 237, care se referă la executarea silită a terțului poprit. Dacă terțul oprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute de organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța  judecătorească, în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la… și aici atenție… menținerea sau desființarea popririi. Judecata se face de urgență cu prevedere, pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit în condițiile prezentului cod. Problema pe care mi-o pun eu este următoarea: dacă eu, pur și simplu, ignor adresa de înființare a popririi, procedura, adică executarea silită, poprirea nu este supusă validării în această materie, fiscul poate să considere că eu am de drept calitatea de debitor? Pentru că legea nu prevede, doar în ipoteza în care eu răspund în mod negativ că nu datorez și fiscul are informații contrare. Întrebarea este dacă este de fapt o validare a popririi de drept în cazul acestor creanțe fiscale?

 

Bogdan Dumitrache: Pentru cine este întrebarea? Pentru noi? Nu este pentru noi,  este pentru sală, pentru public, nu e pentru noi.

 

Nicolae Horia Țiț: Nu e și o ipoteză, că neavând textul în față, sigur că e un pic mai dificil, nu e și o ipoteză, care se referă la existența altor neregularități, nu putem să încadrăm acolo, nu știu n-am reținut exact, neavând în față textul e mai greu să…

 

Participant: Nu, ideea e că textul vizează doar ipoteza în care terțul poprit înștiințează că nu are nicio datorie față de debitorul urmărit și nu prevede nicio altă situație, adică,  dacă se ignoră…

 

Ionuț Octavian Sandu: Dacă tace scapă.

 

Participant: Nu, dacă tace, nu scapă. Mi se pare că dacă tace poprirea este validată de drept și poate să fie…

 

Alt participant: Într-adevăr, textul menționat privește două ipoteze, și anume: una când există o neregularitate privind poprirea, cea de-a doua în care terțul a comunicat organului fiscal că nu datorează sume, însă din evidențele organului fiscal ar rezulta că astfel de sume sunt datorate. În baza acelui text se conferă legitimare organului fiscal să facă cererea respectivă la instanța de judecată, care poate să mențină sau să desființeze poprirea. Aceasta este o cale pe care organul fiscal o are, iar premisa este foarte clară. Terțul a trimis acea adresă în cinci zile de la recepționarea adresei de poprire, însă și terțul care nu face acest lucru, deci un terț care este vinovat, care și-a încălcat obligațiile, dar care nu a trimis niciun fel de adresă și el poate să fie vizat, pentru că există un alt articol, cred că este art. 25 din Codul de Procedură Fiscală, care reglementează răspunderea solidară a terțului poprit. Acea răspundere operează tocmai pentru încălcarea obligațiilor de indisponibilizare, respectiv pentru încălcarea acelei de plată. Nu operează pentru situații sau nu operează explicit, părerea mea este că nu operează deloc, pentru situația în care terțul poprit își încalcă obligația de a transmite adresa, adică acea adresă în cinci zile de când primește adresa de poprire. Însă dacă face lucruri mai grave, și anume nu indisponibilizează sau nu plătește, Fiscul îi poate angaja răspunderea solidară, prin emiterea unei decizii de impunere, iar acea decizie de impunere se atacă în Contencios Administrativ cu contestație fiscală, iar apoi cu acțiune în anulare și este supusă suspendării în condițiile art. 14 și respectiv 15 din Legea contenciosului. Sumarizând, orice terț care și-a încălcat obligațiile va fi vânat de Fisc. Fie pe un temei, fie dacă nu pe acel temei special la care ați făcut referire, atunci va intra, cu certitudine, sub pălăria de acoperire a, cred că este, art. 237 fost art. 150 sau art. 160.

 

Bogdan Dumitrache: Da. Și aici era o intervenție. În primul rând. Aici, în primul rând, doamna executor Răduță.

 

Nicoleta Răduță: Da, în principiu, cam aceleași argumente voiam să aduc și eu, cu menționarea în plus a faptului că interpretarea dispoziției instanței de menținere sau de desființare a popririi este importantă, în primul rând, sub aspectul, am vorbit astăzi puțin mai devreme de momentul la care creanța iese din patrimoniul debitorului și trece în patrimoniu creditorului ca efect al cesiunii de creanță. Când vorbim de o obligație fiscală, prin faptul că nu este supusă validării și instanța va dispune numai menținerea, asta înseamnă că momentul transferului este acela al înființării popririi. Ăsta ar fi un element în plus pe care l-aș aduce aici. În momentul înființării popririi deja creanța iese din patrimoniul debitorului, este relevant și în prisma concursului de popriri, care după momentul înființării, pe suma respective, exigibilă la momentul ăla, nu mai este posibil.

 

Bogdan Dumitrache: Dacă am înțeles bine întrebarea dumneavoastră, este legată de o eventuală contradicție între texte. Că atunci când ai citi, această proprire este scutită  de validare, validarea e o corvoadă pentru creditorul popritor. În procedura de drept comun, unde sunt creditorii fraieri, dacă se lovesc de un terț poprit încăpățânat, ei se duc la instanță și o rezolvă într-un an, un an și ceva. Un text care spune, în cazul ăsta nu ai nevoie de validare, cine să nu aibă nevoie de validare? Teoretic creditorul. Ar putea sugera acest mecanism rapid, care este specific fiscalului. Să nu uităm că fiscalul nu are nicio problemă în a face executări fără încuviințare, în a face executări creditorul, el către el pentru el, pentru că e un compartiment de executare în cadrul creditorului, și atunci înțeleg că textul ăsta ar putea sugera scenariul pe care l-ați evocat deja. Trimit poprirea că eu am informații beton, că sunt raporturi, ăla nu-mi răspunde și deja emit decizie de impunere cu titlu executoriu și peste o săptămână mă duc peste el, ca nou debitor al procedurii de executare silită, interpretare pe care, într-adevăr, și textele evocate aici de doamna avocat Gelepu, din partea chiar cei cu răspunderea solidară a terțului poprit, dar și această procedură a menținerii sau desființării popririi, mă gândeam că, această menținere sau desființare a popririi ține de un demers pe care-l face terțul poprit îngrozit, care se duce la judecător și cere desființarea popririi și instanța, dimpotrivă, o menține.

 

Participant: Să facă asta, dar numai în cele două ipoteze, pe care le menționează, adică neregularități sau terțul a anunțat că nu datorează și Fiscul crede că datorează.

 

Alt participant: Cred că voia colegul…

 

Participant: Dacă sunt îndeplinite condițiile astea, varianta numărul doi, anume angajarea răspunderii este o procedură foarte simplă, se emite un act…

 

Nicolae Horia Țiț: Ideea era de a se evidenția diferența de tratament juridic între cele două situații și că ea n-ar fi oarecum justificată sau… , nu, dacă am înțeles…

 

Participant: Nu, mi s-a răspuns, din răspunsurile pe care le-am primit mi s-a răspuns,  mi-e destul de clară acum situația. Eu am plecat de la o situație practică, o persoană juridică a primit o adresă de înființare a popririi în calitate de terț  poprit,  pentru o sumă uriașă, pe care cineva, fără niciun fel de legătură cu persoana juridică respectivă, care avea calitatea de terț poprit, o datora Fiscului și acea problemă, în sfârșit, ipoteza teoretică este fără niciun fel de legătură, dacă al meu client m-a mințit, vă mint și eu pe dumneavoastră. Nu, el își punea problema că, dacă…

 

Nicolae Horia Țiț: Întrebarea era de fapt: ce ar fi mai bine să facem, să răspundem sau să nu răspundem Fiscului?

 

Participant: E obligatoriu să răspundem, dar asta era ipoteza, practic e vorba de o validare a popririi de drept, dar de fapt e o validarea popririi de drept transformată în acea răspundere solidară, oarecum o răspundere specială, vă mulțumesc frumos.

 

Bogdan Dumitrache: Alte întrebări? Păi, așa, gata?! Nu e nici șase! Mulțumim și domnului executor Ionuț Sandu pentru aceste acoperiri ale unor teme la rândul lor interesante, pentru că sunt teme venite din public, și sunt teme interdisciplinare pentru care spuneam că Codul de Procedură Civilă nu este suficient în a contura un răspuns. O să luăm o pauză de nici nu știu cum s-o numesc, de cel puțin 10 minute, dar nu mai mult de cinci, nu? O chestie de genul ăsta să fie, ca să schimbăm aici garda.

 

PANEL IV

 

Bogdan Dumitrache: Două invitate, avocat și judecător, o să înceapă avocatul. Avocatul pune concluzii și instanța dispune. Doamna avocat, Ioana Gelepu, pe care o cunoașteți și de la conferința anterioară, inclusiv pe executare silită, Țuca, Zbârcea și Asociații. Două teme una după alta, temele 18 și 19, pe agendă. Tema 18: Remedii la îndemâna terțului poprit în cazul executării silite pentru recuperarea creanțelor fiscale și tema 19: Efectul suspendării executării silite, cazul popririi. Doamnă avocat, aveți cuvântul.

 

Ioana Gelepu: Multumesc. Este un semn de inteligență să faci ca un lucru complicat să pară simplu și nu este un semn de inteligență atunci când faci ca un lucru foarte simplu să pară extrem de complicat. În cazul de față, cred că opțiunea legiuitorului pentru remediile care sunt la îndemâna terțului în speța analizată nu a fost o opțiune extrem de fericită. Și ca să putem înțelege mai bine răspunsul la întrebarea pe care o ridică această conferință, am să dau un caz concret. Terțul nostru poprit s-a aflat în raporturi cu debitorul urmărit de către organul fiscal. Însă, consideră că la momentul la care primește adresa de poprire nu îi datorează acelui debitor niciun ban. De ce? Pentru că între cei doi au existat creanțe reciproce care s-au stins prin compensare legală anterior datei la care a fost primită adresa de poprire. Cu alte cuvinte, în momentul în care recepționează adresa de poprire, terțul nostru apreciază că nu datorează nicio sumă de bani. Codul de Procedură Fiscală îi impune, în situația dată, o anumită conduită. Concret, se prevede în art. 236 alin.(11) faptul că, în cinci zile de la data recepționării adresei de poprire, el trebuie să transmită o scrisorică Fiscului. Obligația legală are două ipoteze: dacă terțul nu datorează bani sau dacă nu va datora în viitor bani debitorului urmărit, în cazul de față, terțul nostru se află, practic, în ambele ipoteze. Nu datorează și nu va datora pentru că toate creanțele reciproce dintre părți s-au stins înainte de data primirii adresei de poprire. Bun, aceasta fiind situația, observăm următorul lucru: terțul nostru are interes să-și clarifice situația juridică, adică să obțină un gen de certificat de bună-purtare, să-i spună cineva că ceea ce face el, anume să nu indisponibilizeze sume de bani și să nu le plătească Fiscului, este conduita conformă legii. De ce are inters să obțină acest certificat de bună-purtare? Pentru că prin Codul de Procedură Fiscală sunt stabilite consecințe extreme de neplăcute la adresa terțului care își încalcă obligațiile legale. Am discutat mai devreme, cu ocazia întrebării puse de un participant, despre faptul că organul fiscal are posibilitatea să antreneze răspunderea solidară a terțului care și-a încălcat obligațiile specifice. Dacă un terț nu se comportă corespunzător, el poate să ajungă în ipostaza defavorabilă de a fi urmărit silit, în baza unui titlu executoriu emis de organul fiscal, pentru acea creanță care era, de fapt, obligația de plată a debitorului urmărit, a debitorului organului fiscal. Ca să evite această ipostază neplăcută, terțul nostru, prudent, se va gândi: La ce căi pot să apelez eu astfel încât să nu pățesc nimic, să previn o atitudine care mă va prejudicia din partea Fiscului? Și o primă opțiune pe care o va investiga va fi calea contestației la executare. Sub imperiul reglementărilor anterioare, și mă refer aici atât la Codul de Procedură Civilă, cât și la cel de Procedură Fiscală, se recunoștea terțului poprit posibilitatea de a face contestație la executare. În zilele noastre, Codul de Procedură prevede, este art. 787 alin.(5), se prevede în mod explicit faptul că un terț poprit nu are deschisă calea contestației la executare. Pe de altă parte, Codul de Pocedură Fiscală spune doar că pot apela la o contestație la executare cei interesați. Însă, dacă mă uit înapoi la norma de procedură civilă în vigoare, și aceasta folosește o sintagmă similară, anume cei intersați pot face contestație la executare. Se ridică întrebarea: cum corelăm aceste norme? În ce măsură norma specială derogă de la norma generală? Este foarte clar că, în baza normei generale, eu nu pot să fac contestație la executare. Dar nu cumva norma specială, adică Codul de Procedură Fiscală, derogă de la cel de Procedură Civilă, punându-mi la dispoziție această cale? Remarcăm că ambele reglementări folosesc sintagma respectivă. Cei interesați pot să… Codul de Procedură Civilă adaugă interdicția. Într-o interpretare am putea spune: din moment ce există o interdicție în Codul de Procedură Civilă, dar nu am această interdicție și în Codul de Procedură Fiscală. Argumentul nr. 1 sau elementul nr. 1 și elementul nr. 2, ambele reglementări folosesc acea sintagmă, înseamnă, ar conchide adepții acestei teorii, că un terț poate apela la calea contestației la executare pentru că, prin Codul de Procedură Fiscală, s-a derogat de la regula din Codul de Procedură Civilă. Nu împărtășesc acestă interpretare, cred că este greșită. De ce? Pentru că, din moment ce prin Codul de Procedură Civilă mi se spune, sintetic, în baza a două norme că terțul nu are deschisă calea contestației la executare, deduc că pentru a fi în prezența unei derogări prin Codul de Procedură Fiscală ar trebui să mi să spună invers. O derogare ar suna astfel: terțul poate să facă contestație la executare. De ce ar trebui să sune atât de ferm textul? Pentru că așa m-ar convinge că s-a derogat de la ceea ce a reglementat Codul de Procedură Civilă. Apreciez că această cale nu ar fi la îndemâna terțului poprit. O a doua cărare pe care o va analiza terțul nostru poprit, este aceea a art. 237 din Codul de Procedură Fiscală. S-a pus mai devreme o întrebare în legătură cu aplicabilitatea acestui articol. Nu știu dacă putem să-l proiectăm. Așa cum spuneam, acest text de lege stabilește două ipoteze, în care organul de executare silită, dar și partea interesată, se pot adresa instanței. Dacă există o neregularitate privind adresa de poprire, nu este cazul nostru, și ipoteza nr. 2, dacă terțul a anunțat Fiscul că nu datorează sume de bani, însă, din evidențele Fiscului rezultă că acesta ar datora sume de bani. Ori, exact aceasta este speța noastră. Terțul nostru consideră că din cauza compensării nu datora nicio sumă de bani la data la care a recepționat adresa de poprire, dimpotrivă, Fiscul pare să aprecieze că se datorau sume de bani din moment ce a trimis adresa de poprire. Bun, deci constatăm incidența uneia dintre ipotezele textului legal. Textul este destul de generos, adică permite atât Fiscului, dar și oricărei alte persoane interesate, să se adreseze instanței. Ori, în categoria oricare persoană interesată sau această categorie cred că se potrivește de minune tocmai terțului meu poprit. De ce? Pentru că el este îngrijorat să nu ajungă să facă obiectul răspunderii solidare, în baza Codului de Procedură Fiscală, cred că este art. 25. Tocmai pentru a evita o asemenea situație neplăcută, vrea, așa cum am spus deja, un certificat de bună-purtare. Iar un astfel de certificat ar putea fi obținut tocmai în urma promovării acestui demers. Pentru a sumariza, apreciez că terțul nu se va putea duce pe calea contestației la executare, însă poate să apeleze la mijlocul procedural pus la dispoziție de art. 237. Nu trebuie, însă, interpretată această prezentare în sensul că terțul nostru ar fi obligat să introducă o acțiune în conformitate cu art. 237. El poate să facă acest lucru dacă, într-adevăr, vrea să doarmă liniștit noaptea, nimic nu-l împiedică să introducă, să promoveze acest demers. Însă, poate opta la fel de bine pentru calea pasivității. Desigur, va trebui să-și îndeplinească obligația legală de a trimite acea adresă, acea scrisoare Fiscului, în termen de cinci zile de la recepționarea adresei de poprire. Mai departe nu este obligat să înceapă și un demers litigios. Dimpotrivă, dacă Fiscul va considera că terțul și-a încălcat obligațiile legale, va apela el fie la calea art. 237, fie la angajarea răspunderii cu consecința emiterii unei decizii de impunere, care, la rândul său, va putea să fie contestată sau suspendată de către terț în baza normelor din Codul de Procedură Fiscală și a Legii Contenciosului-Administrativ. Al doilea subiect pe care l-am ales, vizează…

 

Bogdan Dumitrache: Scuze, sper să nu pun eu o întrebare prostescă, s-ar putea să fie din cauză că citesc acum textul. S-ar putea. În ce termen, se formulează și asta?

 

Ioana Gelepu: Ah, bună întrebare. Nu știu, nici legiuitorul nu a știut să ne spună asta. Dacă aș fi eu avocatul părții care face această cale, aș promova-o, totuși, în termenul de o lună de zile de la validare. Da, m-am gândit și eu la asta, sigur știm cu toții, executarea fiscală nu este supusă validării și dacă pornesc de la această normă legală nu am de ce să aplic termenul de promovare a cererii de validare. Pe de altă parte, nimic nu mă împiedică să observ că această instituție seamănă foarte mult cu validarea și atunci să aplic, prin analogie, termenul de o lună de zile. Mi se pare singura variantă prudentă.

 

Bogdan Dumitrache: Și alin.(3) este tendențious pentru că această hotărâre de menținere a popririi îți ia două, trei, patru luni, nu?! De când depui cererea până se pronunță, nu are cum să fie mai repede. Codul spune așa, fii atent: iei hotărârea după vreo patru luni și ai titlu executoriu împotriva terțului poprit.

 

Ioana Gelepu: Da, practic obții același rezultat. Fiscul obține același rezultat de care ar fi beneficiat dacă i-ar angaja răspunderea solidară.

 

Bogdan Dumitrache: Dar acolo îl obține în două săptămâni, cred, nu? Că-i face, angajează, îi emite o decizie, i-o comunică. Este ciudat. Mie nu-mi sună ca o variantă, pentru că este o variantă de trei, patru, cinci luni, poate chiar mai mult. Cât s-a judecat…

 

Ioana Gelepu: Nu există nici o normă de procedură fiscală din care să rezulte că Fiscul ar avea obligația să o ia pe o cale sau pe alta. Este un drept de opțiune al lui.

 

Bogdan Dumitrache: Dar sunt foarte dezechilibrate opțiunile.

 

Ioana Gelepu: În afară de ipoteze. Trebuie să se încadreze, totuși, în ipoteza art. 237, în premisele respective. Pe când dincolo nu are o astfel de restricție, nu contează ce atitudine a avut terțul.

 

Bogdan Dumitrache: Da.

 

Ioana Gelepu: Trecem la tema 2. Tema 2 este foarte largă, Efectul suspendării, situația popririi, motiv pentru care mi-am limitat cumva dezbaterea la două șlagăre care, sper eu, se vor bucura de interes. Primul dintre acestea vizează situația actelor de executare efectuate în ziua în care s-a acordat suspendarea executării silite. Sediul materiei este misteriosul articol 701 alin.(4). Din acesta rezultă foarte clar trei lucruri: 1. trebuie să avem de-a face cu acte de executare din ziua în care se acordă o suspendare; 2. trebuie să se acorde acea suspendare; 3. trebuie, în egală măsură, să se admită contestația la executare. Legiuitorul a conferit acestei instituții un efect absolut dramatic, ne vorbește despre desființarea de drept a actelor de executare, dacă sunt îndeplinite aceste trei cerințe. Deși reglementarea sună foarte promițător, totuși, dacă o privim într-un context concret, o să constatăm că, în opinia mea, nu produce nici un efect juridic nou. Și dacă nu ar fi existat acest text legal, efectele pe care le atrage el erau oricum generate de alte norme. Și am luat patru ipoteze aferente popririi. Prima dintre acestea se referă la următoarele date: se comunică adresa de poprire, în aceeași zi se acordă suspendarea executării silite, sigur executorul este încunoștiințat, i se transmite un certificat de grefă, la momentul respectiv nu este soluționată, desigur, contestația la executare. Ce efecte se produc? Păi, la data la care terțul a primit adresa de poprire, așa cum am spus, executarea nu era suspendată. Înseamnă că acest terț va fi ținut de obligațiile sale specifice și anume să indisponibilizeze sumele de bani și automat să nu efectueze plăți către debitor, prima constatare. A doua constatare este aceea că nu este îndeplinită una dintre condițiile textului legal, și anume să se fi admis și contestația la executare. Asta înseamnă că nu putem discuta despre soluția desființării actelor de executare din acea zi, din moment ce nu s-a soluționat contestația la executare. În fine, a treia observație este următoarea: din moment ce, concomitent, adică tot în ziua respectivă, s-a produs și suspendarea executării silite, înseamnă că, totuși, nu va curge termenul de cinci zile, stabilit de art. 387, pentru ca terțul nostru să consemneze suma pe numele executorului judecătoresc. Bun, așa. Toate sau cele două observații pe care le-am făcut privesc efecte care au loc în baza altor texte legale decât art. 701 alin.(4). În privința art. 701 alin.(4) am stabilit că nu are nici un impact aici pentru că nu sunt îndeplinite toate condițiile sale. Situația este similară și în cel de-al doilea scenariu analizat, și anume: se admite cererea de suspendare în aceeași zi, după ce executorul primește certificatul de grefă care atestă suspendarea, terțul recepționează și el adresa de poprire, la data respectivă, firește, nu este încă soluționată contestația la executare. Ce efecte avem? Prima observație: nu putem vorbi despre desființarea actului în temeiul art. 701 alin.(4), pentru că nu este îndeplinită una dintre cerințe, nu s-a admis contestația la executare. Adresa de poprire, acest document, actul ar trebui să producă efecte de la momentul la care este recepționată de terț. La momentul la care este recepționată de terț, executarea silită a fost deja suspendată. Înseamnă că, fac apel la art. 701 alin. (3), acesta din urmă face distincție între actele de executare anterioare și cele ulterioare suspendării. Cele anterioare se mențin, nu sunt atinse, însă nu mai pot fi făcute acte ulterioare. Deci, această adresă de poprire nu-și va putea produce efectele în baza art. 701 alin. (3), întrucât a intervenit suspendarea. Constatăm, și aceasta ar fi a treia observație, că terțul nostru poate să facă plăți debitorului. De ce? Pentru că nu a operat efectul de indisponibilizare și, de asemenea, nu va curge termenul de cinci zile, reglementat de art. 387, din moment ce adresa nu și-a produs efectele. Din nou, nicio aplicabilitate a art. 701 alin.(4). Scenariul patru este acela în care se comunică adresa de poprire, ulterior, în aceeași zi se admite cererea de suspendare, în final ajungem în timp la momentul în care se admite contestația la executare. Până la data admiterii contestației la executare, în acest al treilea scenariu, efectele produse sunt cele din primul scenariu. În momentul în care se admite contestația la executare și se anulează formele de executare, constatăm că este incident art. 720 alin.(1). În baza acestuia, adresa de poprire este lovită de nulitate absolută. Este adevărat, ea acum este lovită de nulitate sau este desființată și în baza art. 701 alin.(4). Dar același efect se producea oricum în baza altui text legal. În fine, la a patra ipoteză se comunică, se dispune întâi suspendarea executării silite, ulterior în aceeași zi recepționează adresa de poprire. La final, la momentul t2, se admite contestația la executare. Efectele sunt similare până la data la care se soluționează contestația la executare cu cele din scenariul doi. În momentul în care se anulează formele de executare, da, este adevărat își produce efecte acest articol, în sensul că adresa de poprire este desființată. Dar același efect avea loc în baza art. 720 alin.(1), ca urmare a admiterii contestației la executare. Date fiind aceste constatări, personal, nu am reușit să identific un caz în care textul legal să aducă, să producă, să aducă ceva în plus. Există, sigur, și teza opusă celei pe care am prezentat-o eu. Din câte am reținut, susținătorii, conform tezei opuse, textul legal își aduce un element de noutate. Susținătorii acestei idei, dacă am înțeles corect, merg pe ideea că un text trebuie interpretat în sensul de a produce efecte, iar nu de a nu produce. Pentru că nu îl putem interpreta în sensul de a nu produce niciun efect, el trebuie să aibă un efect, spun ei mai departe, și dacă are un efect, care ar putea să fie acela? Unul singur, și anume că actele de executare se consideră desființate de la data la care s-a admis cererea de suspendare, chiar dacă nu s-a admis încă și contestația la executare. Mie raționamentul mi se pare fundamental greșit, textul este foarte clar, el are trei condiții. Nu văd cum aș putea spune că odată ce sunt îndeplinite două, se produce provizoriu efectul care ar trebui să fie antrenat de îndeplinirea tuturor celor trei cerințe. În plus, argumentul conform căruia un articol trebuie interpretat în sensul de a produce efecte, iar nu de a nu produce, este o regulă de interpretare aplicabilă contractelor, iar nu legilor pe care le interpretăm în funcție de alte criterii. Dată fiind situația, părerea mea este că reglementarea, deși promițătoare, nu are vreo utilitate practică pentru că nu aduce un plus. Aveți o altă părere? La poprire, da. La poprire, vorbesc despre poprire.

 

Bogdan Dumitrache: Este generală, art. 701 alin. (4) are în vedere orice tip de executare silită, dar, într-adevăr, în cazul popririi pe ipotezele acestea e cam greu de văzut eficiența, pentru că, de fapt, miza textului este să previi anularea unui act de executare pentru simplul motiv că s-a efectuat chiar în ziua în care s-a admis cererea de suspendare a executării și atât. Printr-un hazard, se poate întâmpla ca o instanță să rămână în pronunțare pe contestația la executare nr. 2, care are un singur obiect. Anulați actul de executare, de exemplu, licitația, care s-a ținut și s-a adjudecat la acea licitație, chiar în ziua în care, concidență, instanța a suspendat executarea, dar a suspendat-o la ora 13:00, când s-a terminat ședința a rămas în pronunțare, iar executorul a ținut licitația la ora 10:00. Și pentru a se preveni această situație, în care acea adjudecare să fie anulată, pentru că instanța care este investită cu contestația la executare nr. 2, care are acest unic obiect: anulați licitația pentru că s-a ținut în ziua suspendării executării. Deci, această instanță din dosarul nr. 2 se poate întâmpla să se pronunțe mai devreme, decât instanța din contestația nr. 1, care contestație e făcută împotriva urmăririi silite imobiliare, că nu trebuia urmărit imobilul. Dar, care, repet, urmează să se pronunțe la o dată ulterioară instanței investite cu contestația nr. 2. Aceasta nu mai este mecanismul popririi. Și atunci, instanța de executare din dosarul nr. 2 ar spune, nu știu dacă ar respinge, n-ar putea, însă, să se pronunțe, probabil ar suspenda judecata din contestația nr. 2 până se pronunță instanța în contestația nr. 1, soluție care este impusă de 701 alin. 4 pentru că, altminteri, în lipsa 701 alin. 4, cum era în Codul vechi, instanța ar fi putut spune: Domnule, nu mă interesează, s-a emis un act de executare chiar în ziua în care s-a consumat efectul suspendării executării silite. Acesta este un temei suficient să admit contestația la executare. Și cred că în lipsa lui 701 alin. 4 aceasta ar fi fost soluția.

 

Nicolae Horia Țiț : În ipoteza în care contestația nr. 1 este o contestație împotriva executării silite înseși, care oricum ar rade tot după aceea, iarăși, nu văd care ar fi…

 

Bogdan Dumitrache: Ar fi o contestație pe…

 

Nicolae Horia Țiț: Ipoteza la care mă gândeam eu este următoarea: am o contestație împotriva publicației de vânzare, spre exemplu, și nu se formulează și o contestație împotriva procesului-verbal de licitație. Și nu am în contestația la executare împotriva publicației de vânzare și un petit care să vizeze actele subsecvente. Și atunci, s-ar putea pune problema, ce se întâmplă dacă instanța nu se poate pronunța că nu este investită în acest sens și cu privire la anularea procesului-verbal, și în situația aceasta ar produce efecte 701 alin. 4, dacă licitația a avut loc în ziua când s-a pronunțat instanța asupra suspendării. Sigur că ar fi o neglijență destul de gravă din partea debitorului, că el dacă nu formulează contestația împotriva procesului-verbal de licitație, s-ar putea să se trezească cu imobilul.., că adjudecatarul își intabulează actul de adjudecare și șterge toate celelalte notări din cartea funciară, și în momentul în care s-ar pune problema să redevină proprietar, deja acolo să fi avut loc vreo două, trei înstrăinări și oricum să nu prea mai aibă cum să producă efecte 701 alin. 4. Dar cred că ne îndepărtăm destul de mult de tema colegei.

 

Ioana Gelepu: O să trec la al doilea subiect..

 

Participant: Am și eu o întrebare.

 

Ioana Gelepu:  Da, sigur.

 

Participant: Referitor la executarea silită prin poprire. Situația este următoarea: se încuviițează executarea silită sub forma popririi, se trimite de la executorul judecătoresc adresă de înființare pentru sumele aflate în conturile debitorului, băncile comunică, unele da, unele nu, faptul că au instituit poprirea, sunt câteva bănci care găsesc disponibil în bancă și-l trimit executorului, și după ce se întâmplă acest lucru, debitorul obține suspendarea executării silite prin poprire. Întrebarea pe care vreau să vi-o pun este următoarea: apropo și de 784 pct. 1, care vine și spune în teza a doua că de la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite. Ce se întâmplă cu sumele care mai sunt datorate de către debitor, de către creditor, în perioada de la momentul obținerii suspendării și până la momentul satisfacerii integrale a creanței creditorului. Nu știu dacă am fost foarte explicită. Adică, să zicem, creditorul are de încasat suma de 10 lei…

 

Ioana Gelepu: Eu am înțeles că se obține o suspendare a executării silite, după momentul la care sumele au fost consemnate pe numele executorului…

 

Participant: Nu toate. Din cele 10 lei, doar 2 lei. Bun.

 

Ioana Gelepu: O parte au fost consemnați pe numele executorului judecătoresc și executorul judecătoresc nu a apucat să vireze suma creditorului. Dacă suspendarea intervine la acel moment, pentru banii aceia, banii aceia, firește, nu vor fi virați creditorului pentru că a intervenit suspendarea.

 

Participant:  Și cu restul de 8 lei, care vor…

 

Ioana Gelepu:  Cu banii care vor alimenta conturile bancare?

 

Participant:  Ce se întâmplă?

 

Ioana Gelepu:  Este exact următorul subiect al prelegerii.

 

Participant:  Da, mulțumesc.

 

Ioana Gelepu: Bun. Aceasta este tema: situația sumelor de bani care intră în conturile bancare ulterior datei la care a avut loc suspendarea executării silite. Și aici problema este aprig dezbătută și o să încep prin a prezenta argumentele celor care susțin faptul că aceste sume de bani vor intra sub incidența popririi, cu alte cuvinte, că sumele respective care intră în conturi nu sunt salvate de împrejurarea că s-a produs suspendarea. Din câte am înțeles, o să redau doar argumentele cele mai importante ale taberei adverse, să-i spun așa, adepții acestei teorii invocă două argumente. Un prim argument se bazează pe art. 783 alin. (2), raportat la art. 784 alin. (1). Iar teza lor se conturează de următoarea manieră: art. 783 alin. (2) spune așa, vorbește despre interdicția de a plăti debitorului sumele de bani pe care i le datorează sau i le va datora de la data primirii adresei de poprire. Art. 784 alin.(1) teza intâi vorbește despre indisponibilizarea tuturor sumelor de bani. Corelându-le, spun cei din tabăra adversă, înseamnă că aceste sume de bani, înseamnă că vor fi indisponibilizate de la data primirii adresei de poprire și sumele de bani datorate în viitor. Cu alte cuvinte, sumele de bani pe care terțul i le va datora în viitor debitorului. De ce? Pentru că nu au intrat încă în cont. Pentru a sumariza, în opinia lor, efectul indisponibilizării se produce și pentru sumele ce vor intra în cont de la data adresei de poprire, se produce, se consumă, la modul absolut. Deci, indisponibilizarea nu este ceva care intervine în timp în funcție de creanțele scadente, ci totul are loc, instantaneu, când s-a primit adresa de poprire. Dacă ești de acord cu acest raționament, înseamnă că atunci când vine suspendarea, sumele acelea de bani care ar intra în conturi nu mai pot  fi salvate. De ce? Pentru că ele au fost, chiar dacă nici nu intrau în momentul, nu intrau în cont la data primirii adresei de poprire, ele sunt la modul abstract indisponibilizate de când a venit adresa. Al doilea argument al taberei adverse derivă din art. 784 alin.(2), care spune așa: Când se popresc sume cu scadențe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadență, ci și asupra celor exigibile în viitor. Bun, este adevărat că textul acesta legal nu privește direct ipoteza dată, adică a sumelor care intră în conturi ulterior, ci privește ipoteza în care, spre exemplu, locatarul datorează sume de bani proprietarului. Aceste sume sunt periodice, adică exact ipoteza din textul de lege. Însă, prin analogie, într-adevăr, această reglementare poate fi utilizată în cadrul teoriei amintite. Bun, am să expun acum teza mea, încercând să o combat și pe a părții adverse. Sper că a mea o să sune mai convingător, am încercat să-i sabotez puțin pe ceilalți. Așa, bun. Interpretarea mea este următoarea: Primele două articole invocate de adversari, și anume 783 alin.(2) și 784 alin.(1), vor fi interpretate sistematic cu două categorii de norme legale. O primă categorie reglementează, la modul general, efectul suspendării executării silite, o a doua categorie reglementează obligațiile terțului. Și o să explic pentru ambele categorii ce am avut în vedere. În privința suspendării, având ca sediu general art. 701. Ea ar trebui să determine o înghețare a situației. Cu alte cuvinte, în urma suspendării, situația debitorului nu ar putea să devină mai neplăcută. Dacă situația debitorului nu ar putea să devină mai neplăcută, înseamnă, spun eu, că acea indisponibilizare nu va putea viza și sume care ar intra în cont ulterior. Pentru că ele, aceste sume, reprezintă o situație juridică nouă, care nu exista la data popririi. Deci, sumele nu ar trebui să fie afectate. Cea de a doua categorie de norme legale, reglementează, așa cum am arătat, obligațiile terțului. Este vorba despre art. 783, 784 si 787. Acesta are în esență obligația de a indisponibiliza, iar apoi de a consemna sumele pe numele executorului. Obligația de consemnare se referă la sume scadente. Obligația de indisponibilizare o văd în corelare, o văd corelată cu cea de a doua obligație, de a consemna sumele scadente. Înseamnă că această indisponibilizare se produce cumva în timp. Adică, se consumă la data primirii adresei de poprire pentru acele sume scadente, în privința sumelor care nu sunt în cont la data respectivă, iar efectul indisponibilizării va avea loc în timp. Dacă ele intră în cont înaintea suspendării, se va consuma atunci. Dacă sumele respective intră în cont după data suspendării, atunci indisponibilizarea nu mai are cum să aibă impact, să se consume, pentru că a intervenit incidentul suspendării. Al doilea argument, mărturisesc că l-am găsit astăzi într-o lucrare, nu am apucat să-l investighez în profunzime, mi se pare corect, cu rezerva că nu am făcut toate verificările, ce se impuneau. Textul respective, și anume art. 784 teza întâi, seamănă foarte tare, este o preluare a unui alt articol din vechiul Cod de Procedură Civilă. Cred că era art. 457. Acel articol, la rândul său, suferise o modificare care adăuga sintagma: pe perioada suspendării. Adică, ne spunea că, pe perioada suspendării, terțul poprit nu va putea face plăți sau alte operațiuni, care să afecteze sumele indisponibilizate. Înainte de data modificării, reglementarea era mai scurtă și se referea doar la faptul că terțul nu poate să facă plăți și alte operațiuni care ar afecta suma indisponibilizată. Apăruse o dilemă în practică, personal nu am înțeles-o niciodată, dar exista cu certitudine, și anume unii interpretau că, în urma suspendării ar putea fi eliberate și sumele care erau deja indisponibilizate, sumele scadente anterior. Sigur, lipsit de fundament, în opinia mea, nu contează, cert este că erau două tabere destul de belicoase. Și, conform opiniei pe care am citit-o astăzi, acea sintagmă, inclusiv pe perioada suspendării, a venit tocmai ca să pună capăt acestei polemici, și ca să tranșeze definitiv faptul că, sumele care erau scadente și care deja au fost disponibilizate, nu pot fi în niciun caz salvate datorită incidentului suspendării. Cu alte cuvinte, spunea această opinie doctrinară care se raporta la interpretarea teleologică a textului legal, niciodată voința legiuitorului nu a fost să blocheze sumele de bani care ar intra ulterior în cont și exclusiv să tranșeze disputa menționată. Un al treilea argument, care mi se pare cât se poate de serios, are legătură sau se bazează pe interpretarea sistematică a normelor legale, concret este vorba de art. 203 alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală, din care rezultă, în mod foarte clar, faptul că aceste sume de bani, care ar intra ulterior în conturi, nu sunt afectate de indisponibilizare. Din moment ce asta a fost soluția legiuitorului în materie fiscală, este foarte greu de crezut, ca să nu zic de neînțeles, de ce în materia procedurii civile, sumele respective ar avea un regim mai neplăcut. Nu există nicio justificare, ar trebui eventual fie să aibă același regim, fie legiuitorul fiscal să fi fost mai dur cu aceste sume decât legea generală. În fine, un alt argument, poate ușor poetic, ar fi art. 781 alin.(4), acesta se referă la creanțele cu termene ori sub condiție, pentru care poprirea nu va putea fi executată decât prin ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției. Sumele noastre care ar urma să intre în conturi pot fi asimilate unor creanțe sub condiție. Ele vor fi datorate de către terțul poprit debitorului, sub condiția de a intra în respectivul cont. Dăm la o parte incidentul suspendării, nu am ajuns acolo. Dacă le asimilăm creanțelor sub condiție, din acest text de lege rezultă că, pentru respectivele creanțe, poprirea se consumă la îndeplinirea condiției. Poprire egal, printre altele, sau una din componentele esențiale ale popririi este indisponibilizarea. Deci, mergând pe acest text de lege, indisponibilizarea are loc sau coincide cu momentul îndeplinirii condiției. Indisponibilizarea pentru sumele pentru care intră în cont, este un proces, care se derulează în timp. Când ele intră în cont se îndeplinește condiția și doar atunci se consumă poprirea, adică își produce efecte indisponibilizarea. În fine, în legătură cu art. pe care îl menționează tabăra adverse, și anume art. 784 alin.(2), am arătat deja că acesta nu vizează exact ipoteza descrisă, admițând, însă, că putem să-l aplicăm, prin analogie, ceea ce mi se pare corect, totuși, cred că îi pot fi opuse toate argumentele pe care le-am discutat mai devreme. Toate se potrivesc ca și contra argumente față de ideea că, în baza acestui text de lege, ar putea opera o indisponibilizare abstractă și a sumelor care vor intra în cont, doar de la data primirii adresei de poprire. Cam aceasta ar fi a doua temă. Există două întrebări care s-au ridicat din public și pentru care pregătisem și eu răspunsul, nu l-aș mai fi reluat, evident, însă, am o altă părere decât antevorbitorul meu, pe care îl invit să facem un duel. Prima dintre ele viza concursul dintre executările civile și fiscale și obligația terțului poprit de a face el însuși distribuirea sumelor. Cam așa suna întrebarea. Adică, dacă există un concurs între executări fiscale și civile, conform Codului de Procedură Fiscală are terțul poprit o obligație de a distribui sumele respective? Eu cred că nu are o obligație, în mod foarte bizar, Codul de Procedură Civilă se referă la trei ipoteze diferite, care nu au fost conciliate. Una dintre ele este aceea în care avem un concurs de executări silite, iar organul fiscal va proceda la distribuire, va proceda la distribuire după ce își depun titlurile alți creditori. Atunci când vorbește despre depunerea titlurilor, nu ne spune despre ce creditori e vorba, dar cu certitudine sunt cei civili. Și dacă nu sunt cu certitudine, legiuitorul nedistingând, putem să-i includem aici, art. este … imediat… Textul nu distinge, este unul general. Exact cel care consacră modul în care se face împărțirea e art. 258 alin.(1), din Codul de Procedură Fiscală. Art. genere este sediul materiei pentru ordinea de distribuire și înainte să enumere creanțele respective, spune așa: Dacă executarea a fost pornită de mai mulți creditori, sau când, până la eliberarea sumei, au depus și alți creditori titlurile lor. Oricum am interpreta sintagma: au depus și alți creditori titlurile lor trebuie să includă și un creditor care a început o executare, conform Codului de Procedură Civilă pentru că legiuitorul nu distinge. Și pentru că, dacă era unul fiscal, cred că intram oricum pe prima sintagmă: executarea a fost pornită de către mai mulți creditori. Deci, avem pe de o parte, această instituție a depunerii titlurilor executorii la organul fiscal, care procedează la distribuire.

 

Bogdan  Dumitrache: Intervenție, adică.

 

Ioana Gelepu: Nu. Culmea e că nu e intervenție. Este o depunere a titlului reglementată ca atare, ca o instituție de sine stătătoare.

 

Participant: Inclusiv titluri neîncuviințate?

 

Bogdan Dumitrache: … dacă am încuviințat asta. Am întrebat dacă merge fără intervenție. Dar executarea obișnuită nu merge fără intervenție.

 

Participant: În executarea silită, pe Codul Civil, nu.

 

Bogdan Dumitrache: Și asta se completează cu Civilul, teoretic. Adică, formularea, depunere, putem interpreta suficient de specifică încât să însemne că în cazul în care e vorba de o împărțire în fiscal, depunerea e suficientă fără formalitatea intervenției?

 

Ioana Gelepu: Oricum aș interpreta norma aceea, la urmă…

 

Participant: Oricum distribuirea, la fel, se referă la bunuri, la înstrăinarea de bunuri când vorbim de distribuiri și avem alte sarcini pe immobile, și atunci sunt înștiințați cu privire la depunere de titluri și alți creditori, și vin și-și depun titlurile sale, excepție ar fi un pic poprirea, unde avem cazul concursurilor de popriri, organe diferite, caz în care trebuie să mergem eventual pe conexare.

 

Ioana Gelepu: Ajung și acolo. Nu sunt de acord.

 

Participant: Distribuirea s-ar aplica ca la înstrăinarea de bunuri.

 

Ioana Gelepu: Nu sunt de acord pentru că articolul vorbește, este sediul materiei pentru ordinea de distribuire. Nu face niciun fel de distincție, înseamnă că și dacă împart sume care rezultă din poprire, eu tot aici trebuie să mă duc pe această ordine. Dacă mă duc pe această ordine, nu văd de ce aș exclude de la poprire articolul introductiv care îmi spune cine sunt acei creditori, îmi face cunoștință cu ei.

 

Participant: Pentru că astfel ajunge organul fiscal să facă executare pentru un subiect de drept civil.

 

Ioana Gelepu: Oricum ajunge. Și în baza conexării tot ajunge. Și exact acolo ajungem. Ajungem așa, la art. ….

 

Participant:  Dar fiscalul e limitat, și Civilul ar fi limitat, cu o excepție, dar….

 

Ioana Gelepu:  Bun. Cea de a doua situație este reglementată de art. 220 alin. (13) și (15), care sunt cele pe care le-ai evocat tu, în baza acestor texte, din aceste texte legale rezultă că aceste executări silite, civile și fiscale, ar trebui să fie conexate și derulate de către organul fiscal. Textul îmi vorbește despre conexare, nu-mi spune că este obligatoriu, și mai vorbește despre faptul că executarea se va realiza prin intermediul executorului. Oricum, o situație opusă celei menționate anterior, în care se depunea titlul. Cea de a treia instituție pe care o pomenește Codul nou nefericit este reglementată de art. 236 alin. (11). Ca să ne bulversăm complet, acest articol ne spune așa: În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit anunță în scris despre aceasta pe creditori și procedează la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferință. Deci, acest articol, care exista și în vechiul Cod de Procedură Fiscală, mi-l convertește pe bietul terț poprit, care a căzut ca musca în lapte, într-un executor judecătoresc. Această instituție, la rândul său, nu seamănă de nicio culoare, nici cu depunerea titlurilor și nici cu conexarea. Nu. Mai departe, legiuitorul a fost extreme de eliptic, în sensul că nu ne oferă nici măcar un indiciu, ce ar trebui să facă terțul poprit astfel încât să stabilească ce i se aplică, ce trebuie să facă, să asiste la o conexare? Să asiste la o depunere a titlului? Sau, dimpotrivă, să se autotransforme într-un executor judecătoresc? Sincer, nu știu ce a fost în capul legiuitorului. Noi când ne-am confruntat cu o asemenea situație, ne-am sfătuit clientul să transmită o adresă executorilor și să le spună: Te rog să ne comunici, dacă:

1. a) urmează să vă conexați cu toții;
2. b) urmează să vă depuneți titlurile la organul fiscal;
3. c) înțelegeți să fac eu distribuirea, situație în care vă voi comunica cifrele pentru a le confirma. În speța dată, nu ne-a răspuns nimeni nimic, motiv pentru care la final am ajuns să facem  împărțiri și înmulțiri și știu că l-am sunat pe domnul Bogdan Dumitrache să-l întreb dacă am calculate corect creanțele. Oricum, nu s-a plâns nimeni, deci, probabil a fost un calcul reușit.

 

Participant:  Mă întreb ce act ar fi atacat un creditor nemulțumit de distribuirea făcută.

 

Bogdan Dumitrache: Nu există niciun termen aici, e o chestiune foarte…, deci va distribui. Când? Cândva.

 

Ioana Gelepu: Da, mă rog. Noi am încercat să acționăm cât mai repede, pentru că terțul poprit ar trebui să elibereze suma, evident, dacă este scadentă imediat, imediat înseamnă în aceeași zi, deci, reperul era foarte strâns.

Bun, o a doua întrebare, care a venit din public…, deci, pentru a conchide, nu cred că există o obligație, cred că nu sunt corelate, efectiv, aceste instituții și un terț ar trebui să-și clarifice cu creditorii în ce ipoteză înțeleg că se află.

 

Bogdan Dumitrache: Aici cel puțin unul dintre creditori este fiscal, cel puțin unul, ca să aibă sens alin. 11. Poate să fie doi fiscali, dar acolo ar trebui pe normele lor să coreleze, să-și conexeze în parte la art. 220, probabil că este un creditor fiscal și un executor judecătoresc, și poate mai e și un creditor privat cu o ipotecă din aceea imobiliară, cine știe ce cotă sau…

 

Participant: Aceasta este situația ideală în care terțul poprit obține un acord din partea ambilor executori, de fapt a unui executor judecătoresc și a unui organ de executare fiscală, însă, în practică, eu am avut un caz în care ambele organe mi-au trimis nenumărate adrese de revenire, exact, opuse, fiecare dorea să fie efectuată distribuirea către el și am apelat la o soluție, oarecum inovativă, aceea de a formula eu, în calitate de terț poprit, o cerere de conexare a executării, bazată pe…

 

Ioana Gelepu: Cred că este posibilă, pentru că este o persoană interesată.

 

Participant :  Bazată pe, tocmai acel articol 630 și ceva, cred…

 

Ioana Gelepu: Cu trimitere la Codul de Procedură Civilă.

 

Participant :  Exact, care mie îmi permite, ca persoană interesată, să solicit instanței conexarea celor două executări.

 

Ioana Gelepu: Mi se pare corect. În speța dată, mă gândisem tot la acest refugiu. Dacă nu…

 

Bogdan Dumitrache: A admis-o?

 

Participant: Vom vedea. Încă nu are stabilit primul termen, dar vom vedea. Exact, sumele stau în cont, sunt blocate, pentru a evita orice acțiune din partea unuia sau altuia dintre creditori, am preferat să adopt această măsură, considerând-o cea mai sigură și cea mai protectoare pentru terțul poprit. Deși, opinia mea personală este că, alin. 10 de la art. 149 cred, din Codul de Procedură Fiscală, acela care prevede că terțul poprit este obligat să facă distribuirea, reprezintă o excepție de la persoanele care efectuează această distribuire în cadrul executării silite.

 

Ioana Gelepu: Textul nu sună ca o excepție, el este reglementat strict în paral cu alte instituții, ca și cum trei persoane diferite ar fi scris aceste trei articole, fără să vorbească vreodată, fără să își dorească să se cunoască.

 

Participant :  Într-adevăr, nu au legătură și acest alin. 10 este cu totul în evidență și din orice regulă.

 

Ioana Gelepu:  Da, nu au nici o legătură. Da, iese din orice tipar, într-adevăr. Mie mi s-a părut uimitor când l-am descoperit. Cum poți să-i pretinzi terțului așa ceva.

 

Bogdan Dumitrache: Dar dacă va cere, nu știu, dobândă legală, creditorul care va zice, în loc să-mi dai banii pe ordinea care trebuia la alin. 11, din cauza conexării, instanță, termene. Că textul este foarte…, nici măcar nu spune că este obligat să…, spune: anunță în scris și procedează la distribuire.

 

Participant: Ar trebui să facă o cerere reconvențională în cadrul…ceea ce mă îndoiesc că se va întâmpla.

 

Alt participant: Aș mai avea eu o întrebare, dacă putem reveni puțin la subiectul anterior, în cazul suspendării și a popririi înființată pe cont sau pe salariu. Mie mi s-a părut că expunerea dumneavoastră este strict din punctul de vedere al unui debitor de bună-credință, a cărui contestație la executare se va admite. Cum priviți dumneavoastra ipoteza și expunerea dumneavoastră, în situația în care: debitorul nu este de bună-credință, el depune contestație la executare, obține suspendarea, în contul lui intră banii cu care s-ar fi acoperit în întregime creanța și cheltuielile de executare, terțul proprit nu virează către executor ca el să-i rețină în contul de conservare, fiind suspendat, să nu-i distribuie, contestația i se respinge și debitorul, ulterior, devine insolvabil pentru că nu-și mai ia bunuri, nu mai încasează bani pe conturi, nu mai face nimic. Nu credeți că se creează un prejudiciu către creditor?

 

Ioana Gelepu: Dar, nu cred că putem să judecăm, adică, cred că putem să judecăm soluția dintr-o speță, strict raportat la normele legale. Dacă în baza acelor norme legale ajungem la concluzia că acea suspendare salvează sumele care intră în cont ulterior, deja devine irelevant dacă debitorul este sau nu de rea-credință.

 

Participant: Dumneavoastră ați spus la un moment dat că suspendarea constituie o înghețare, cumva o neagravare a situației. De ce o neagravare a situației doar către debitor, și nu și către creditor? Până la urmă, executarea silită fiind a doua fază a procesului civil, și urmărind să îndreptăm o nedreptate, ca să spun așa, folosesc o expresie mai ciudată, de ce să-i afectăm drepturile celeilalte persoane, care, din păcate, din greșeală, din…

 

Ioana Gelepu: Nu aș privi așa emoțional lucrurile, le-aș privi mai rece. Sumele viitoare reprezintă o situație juridică nouă, care nu exista la momentul la care s-a acordat suspendarea. Ori, ulterior suspendării nu pot apărea asemenea situații juridice, care să influențeze patrimoniile părților implicate.

 

Participant: Cauțiunea nu acoperă integral creanța. Bine, exceptând lucrul acesta, ca și temei juridic vă pot invoca exact ce ați combătut dumneavoastră și invocat de partea adversă, cum spuneați.Și așa îmi susțin eu ipoteza.

 

Ioana Gelepu: Eu pot să înțeleg, că le-am și expus, argumentele taberei adverse, dar strict argumente de lege.

 

Participant: Corect, și cu speța dată și cu un efect, care s-ar produce. Nu credeți că ar fi, mai echitabil și n-am ieși…

 

Ioana Gelepu: Cazul particular al unei părți care este de rea-credință, nu mi se pare un criteriu pentru a judeca o situație.

 

Nicoleta Răduță: Aș avea și eu o întrebare.

 

Ioana Gelepu: Despre un debitor de bună-credință.

 

Nicoleta Răduță: Este foarte scurtă, mai scurtă decât drumul microfonului, îmi pare rău. V-ați referit la o situație juridică nouă. Aveți în vedere o situație juridică nouă izvorâtă și dintr-un raport juridic nou? Sau izvorâtă din același raport juridic, care era existent la momentul înființării popririi? Esențial la poprire este faptul că afectează toate creanțele, deci izvorăsc din raporturi juridice existente la momentul transmiterii popririi. Și încă o întrebare, foarte scurtă. Ați făcut o diferențiere…

 

Ioana Gelepu: Haideți să răspund, să o clarificăm pe prima…

 

Nicoleta Răduță: Sunt cam la fel. Ați făcut o diferențiere între, de exemplu, chiriile ce urmează a fi afectate în viitor…

 

Ioana Gelepu: Aceea mi se pare o ipoteză diferită…

 

Nicoleta Răduță: Aș vrea să știu, în ce fel găsiți a fi diferită această ipoteză față de…

 

Ioana Gelepu: Spre exemplu, sunt tratate diferit. Adică, pot să spun că sumele de bani care intră în contur, au ele un sediu al materiei și anume 781 alin.(2), în cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acelor conturi, cât și încasările viitoare, exact ce discutam noi mai devreme. Pe când mai încolo, îmi folosește o altă exprimare, și anume sume cu scadențe succesive. Pare că legiuitorul s-a referit la două situații diferite care, sigur, seamănă foarte tare și reglementarea uneia poate fi folosită, ca analogie, astfel încât să deslușim soluția în celălalt caz. Eu așa interpretez, că 784 alin. 2 nu vizează direct sumele care vor intra în conturi, dar este o situație similară și,, într-adevăr recunosc tăria argumentului părții adverse, colega face parte din tabăra adversă, trebuie să o desconpirăm, așa, derivând din aplicarea acestui articol. Iar contra argumentul meu nu se bazează, în principal, pe neincidența sa, în mod direct, în cazul sumelor datorate în viitor, ci mai mult pe celelalte argumente. Acela era, așa, ca un detaliu pentru rigoare. Eu nu le văd aici. Le văd dincolo, reglementate separate.

 

Nicoleta Răduță: Chiar dacă rezultă din raporturi juridice…

 

Ioana Gelepu: Iar chestiunea cu raportul, nu, deci, nu am negat-o, am avut în vedere, desigur, un raport exitent la momentul respective, și acelea erau niște sume de bani care intrau în cont. Deci, nu am atacat-o în niciun fel, condiția respectivă.

 

Nicolae Horia Țiț: Întrebarea ar fi următoarea: dacă, în cazul în care, să zicem că, debitorul are calitatea de creditor într-un raport cu un debitor care trebuie să execute o prestație succesivă, da?

 

Ioana Gelepu: Cum ar fi să-i dau o sumă de bani.

 

Nicolae Horia Țiț: Da, să-i plătească chirie, să zicem.

 

Ioana Gelepu: Să zicem că, debitorul meu urmărit este proprietar al unui imobil închiriat și primește bani periodic de la locatar.

 

Nicolae Horia Țiț: Dacă se înființează poprirea direct la terțul poprit chiriaș, în situația asta, suspendarea nu afectează sumele viitoare.

 

Ioana Gelepu: Eu zic că soluția ar trebui să fie exact ca la sumele care intră în conturile de bani.

 

Nicolae Horia Țiț: Ah, este aceeași situație?

 

Ioana Gelepu:  Da, eu așa văd. Nu, soluția este aceeași, soluția o văd aceeași, temeiul este puțin diferit.

 

Nicolae Horia Țiț: Cred că răspunsul trebuie să pornească de art.781 alin.(1), pe care nu știu dacă l-am auzit menționat până acum, obiectul popririi, și care face referire la sumele pe care terțul poprit le va da în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

 

Ioana Gelepu: Da, este adevărat. Eu am menționat si art. 783 alin. 2, scuze, care de fapt spune același lucru.

 

Nicolae Horia Țiț: Nu chiar.

 

Ioana Gelepu: Mă rog, din perspectiva aceasta, adică sumele pe care le va datora.

 

Nicolae Horia Țiț: Numai o secundă. Atunci, întrebarea care se ridică este: La ce moment se naște obligația terțului poprit…?

 

Ioana Gelepu: Eu cred că argumentele și contra argumentele…., da, am înțeles.

 

Nicolae Horia Țiț: … este o obligație care s-a născut și care este eventual afectată de obligativitate că  inclusiv condiția este o modalitate care nu afectează existența, ci doar efectivitatea obligației, sau este obligație nouă care se naște după momentul la care operează suspendarea?

 

Ioana Gelepu: Eu cred că, argumentele și contra argumentele seamănă…

 

Nicolae Horia Țiț: Eu nu sunt hotărât, nu sunt din nici o tabără, doar pun întrebări.

 

Ioana Gelepu: Nici eu nu sunt foarte hotărâtă, dar, deși m-am exprimat foarte ferm, mărturisesc că, pentru a reveni la pasiunea cu sumele care intră în cont, m-am sucit și m-am răzgândit de mai multe ori de-a lungul vieții până am ajuns la concluzia de astăzi. Și astăzi, cel puțin în privința chiriilor datorate pe viitor, mi se pare că lucrurile sunt foarte similare, și argumentele și contra argumentele sunt tot pe acolo, diferență făcând, în mod esențial, deși nu tocmai, exact acel art. 784 alin.(2), adică la sumele scadente succesiv, într-adevăr, este foarte clar că ele sunt reglementate aici. și mai mult mi se pare că, din toate articolele, din toate armele taberei adverse, asta este bomba lor, ca să spun așa. Adică, este cel care exprimă ideea cel mai ferm ideea că indisponibilizarea ar fi o treabă care are loc în abstract, de la data la care s-a primit adresa de poprire, inclusiv pentru prestațiile succesive. Nu mai reiau contra argumentele mele, sunt exact alea de la sumele de bani.

 

Bogdan Dumitrache: Aici, mai vreau să adaug eu o chestiune, eu fiind executor, ar trebui să blochez tot și ce nu s-a născut, nu? Eu sunt de aceeași părere cu doamna avocat Gelepu, și asta pentru că, mai întâi nu aș face discriminări între încasări viitoare și chirii viitoare, aici este o chestiune de speță, nu este o problemă de principiu. Dar mie mi se pare că miza alineatului 2 nu este să polemizeze cu o eventuală suspendare de executare, textul este unul distinct, la efectele înființării popririi. Eu cred că utilitatea acestei formule, că se întinde indisponibilizarea și asupra sumelor care vor fi exigibile este aceea să nu pună pe executor ca în fiecare lună să facă o poprire. Acuma poprim martie, în aprilie poprim aprilie, nu. Ai făcut una, ea în principiu are aptitudinea de a lovi viitorul. Însă, în momentul în care intervine o suspendare de executare, efectul anticipat de indisponibilizare, care altminteri s-ar produce, dacă nu ar fi măsura suspendării, în opinia mea, nu se mai poate consuma. Aici este o chestiune importantă pentru că, de fapt terțul poprit nu are obligația de a indisponibiliza. El are doar obligația de a consemna. În sensul legii, indisponibilizarea se consumă, ca atare, instant. Indiferent de prestația terțului, am o indisponibilizare, dar pentru asta cred că suma care există în cont, chiria care urma să fie încasată, suma care va intra în cont, trebuie să fie o sumă…, să nu intervină un efect liberator, trebuie să fie o sumă sub puterea adresei inițiale de poprire, care a fost comunicată terțului poprit. Dacă am măsura suspendării executării, eu cred că aici este toată dilema, este clar că după suspendare nu se mai poate face operațiunea de consemnare. Și dacă s-a făcut consemnarea și nu s-a făcut eliberarea, nu mai poate face eliberarea către creditor. Aici este o chestiune clară. Miza, extinderii efectului popririi, chiar peste capul suspendării executării, pe aspectul de blocare, este acela că, bun, eu, creditor, nu văd deocamdată banii, dar nici debitorul să  nu miște liber. Mi se pare că debitorul mișcă liber pentru că, repet, alineatul 2, pune o problemă de eficacitate a actului executării, dar nu poate să prevaleze această eficacitate în raport cu o măsură, prin care instanța dă voie debitorului să respire. A respira, înseamnă, în primul rând, a mișca banii, care intră după suspendare.

 

Ioana Gelepu: Fără a abdica de la teza mea, nu am renunțat la ea în timpul conferinței, totuși ca să fiu avocatul diavolului, zic așa: dacă nu trebuie trimisă în fiecare lună o adresă de poprire, înseamnă că este indisponibilizat, adică acea indisponibilizare își produce efectele de la data primei adrese, deci ea a afectează și toate sumele viitoare. Asta susțin, de fapt ceilalți.

 

Bogdan Dumitrache: Ceea ce este corect. Așa este, că nu fac popriri în fiecare zi. Problema se consumă în momentul în care intervine măsura suspendării executării. Care este impactul ei asupra capacității acelor sume viitoare de a mai fi indisponibilizate, dacă nu cumva suspendarea blochează?

 

Ioana Gelepu: Ele sunt efectiv indisponibilizate în momentul în care sunt datorate, că indisponibilizate, asta înseamnă ceva, și anume că nu poți să dai banii din ea. Păi, dacă sumele acelea nu sunt scadente, oricum, e clar, că….

 

Bogdan Dumitrache: Nu ai ce să dai, că nu sunt sumele.

 

Ioana Gelepu: Exact, nu ai ce să dai, că nu sunt sumele.

 

Bogdan Dumitrache: Dar acum contează și practica instanțelor. Cum este în situația în care au fost provocate să se pronunțe. Adică, atunci când un creditor și-a jucat cartea în disperare și a făcut validare pe ideea că terțul poprit a eliberat sume după momentul suspendării executării silite. Asta este situația care ne interesează. Și aici practica, cred că nu este nici foarte multă, nu știu dacă instanța ne poate da niște…

 

Participant: Suspendarea executării, putem să admitem să spunem într-un fel teza, inclusiv pe perioada suspendării creditorul este în drept să formuleze apărări și până la urmă instanța, să spunem, pronunță suspendarea executării, dar produce acest efect al deblocării contului, inclusiv suspendarea provizorie pronunțată, în care nu prejudecă de nici un fel contul.

 

Ioana Gelepu:  Nu, nu aș face distincție între titlulr suspendării…

 

Participant: Și atunci, un creditor care are un titlu executoriu, deci până la proba contrarie, un titlu valabil, o măsură de poprire valabil pusă, desființată de o suspendare care nici măcar nu se uită instanța la probatoriu, doar pentru simplul fapt al cauțiunii, produce un efect similar cu al unei ridicări de popriri.

 

Ioana Gelepu: Nu sunt de acord, pentru că tot ce a fost înainte de suspendare rămâne acolo. Asta înseamnă suspendare.

 

Participant: Ce rost ar mai avea art. 784 alin.(6) sau desființarea prin consemnare. Da, alin.6, indisponibiliarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile poprite, nu va înceta decât dacă debitorul consemnează, cu afectațiune specială….

 

Bogdan Dumitrache: Păi a celor poprite, aici este toată cheia. De fapt, este un alt mod de a pune o întrebare legată de art. 784 alin.(1) a, teza a doua. Se spune, nu, se blochează și sumele viitoare pentru că terțului poprit îi este interzis să facă vreo plată sau altă operațiune care i-ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Pentru noi, aici este cheia. Care sunt bunurile indisponibilizate?

 

Participant: Bunurile indisponibiizate sunt cele prevăzute, să spunem, în adresa de poprire și adică cuantumul lor, sau cele existente în cont la data popririi?

 

Ioana Gelepu: Sau și cele viitoare?

 

Participant: Dacă se dă răspunsul la întrebarea aceasta,

 

Ioana Gelepu: Păi asta este.

 

Bogdan Dumitrache: Este un alt mod de a pune aceeași întrebare, de fapt.

 

Participant: Totuși, există și o decizie a Înaltei Curți de Casație, care consideră culpă fapta terțului poprit de a fi deblocat contul pe perioada suspendării.

 

Ioana Gelepu: Da, dar asta este altceva. Dacă erau sume scadente indisponibilizate anterior datei suspendării sau erau sume ulterioare?

 

Participant: Din ce știu eu, după. Adică, deblocarea pe perioada suspendării.

 

Ioana Gelepu: Nu, pentru că am auzit, au fost înainte cazuri, în care s-au deblocat conturile ca urmare a obținerii suspendării, deci sumele erau scadente la data la care venise adresa de poprire. Au fost indisponibilizate, a venit suspendarea.

 

Participant: Și au fost eliberate.

 

Ioana Gelepu: Exact. Ceea ce, clar era greșit, dar, mă rog….

 

Bogdan Dumitrache: Sincer vorbind, analogia îmi este antipatică, dar dintre toate argumentele taberei adverse, nici nu mai știu care este tabăra adversă, știu care este adversă, dar nu știu față de cine, este argumentul din fiscal, acela este cel care, într-adevăr, mă pune pe gânduri. Sigur, este normă specială, este fiscal, nu suntem în dreptul comun. Dacă în fiscal îl lasă pe acela să respire, adică este în joc o creanță fiscală, lasă să respire contul după suspendarea executării…

 

Participant: Totuși, teza fiscalului a fost întotdeauna ca debitorul trebuie să trăiască ca să plătească în continuare, nu să fie…

 

Bogdan Dumitrache: Ca să-l putem valida pe terț din prima, fără să mai avem nevoie de validare, trebuie să trăiască debitorul, terțul trebuie omorăt.

 

Ioana Gelepu: Ultima întrebare pusă viza situația în care există sume ce nu pot face obiectul popririi, exemplul dat a fost cu salariile, și se punea problema dacă acele sume pot fi eliberate direct de către terțul poprit sau, dimpotrivă, terțul poprit ar trebui să le consemneze și să-l lase pe executor să aprecieze care este soarta sumelor respective. Părerea care a fost prezentată era și în sensul că și terțul poprit ar putea să facă acest lucru. Personal, nu sunt de acord cu asta, argumentele mele ar fi următoarele: primul argument: executorul judecătoresc este cerberul executării silite, în mâinile lui se află legalitatea, nu putem să-l substituim pe bietul terț poprit și să-l punem să facă asemenea analize periculoase; doi la mână, al doilea argument: art. 783, 784, 787, care îi stabilesc obligațiile terțului poprit, niciunul dintre aceste articole nu te duce cu gândul la faptul că el ar putea să facă astfel de aprecieri; un al treilea argument se referă la un caz particular, să zicem că sumele exceptate sunt acele sume cu afectațiune specială. Avem o enumerare, cred că salariile sunt litera c), iar sumele cu afectațiune specială sunt litera a). Ce mă fac dacă eu sunt terț poprit și vine într-o bună zi cineva și îmi spune nu, adică vine debitorul și îmi spune: trebuie eliberate, nu mai poți ține indisponibilizate sumele respective și nu ai voie să le consemnezi pe numele executorului, fiindcă ți se aplică art. 781, alin. 5, lit. a) – sunt sume cu afectațiune specială. Și merg mai departe cu exemplul, a existat o adevărată dispută, care nu cred că o să o dezlege cineva prea curând. Dacă în aceste sume cu afectațiune specială intră și taxele, adică cum aș putea eu, terț poprit, să analizez o chestiune atât de delicată? Iar dacă admit că pot să analizez situația salariilor, înseamnă că pot să analizez toate ipoteze prevăzute de art. 781. Ce vreau să spun eu este că este o analiză mult prea profundă pentru un terț poprit, adică nu pot să-i pretind așa ceva, și atunci trebuie să fie chinul executorului.

Bogdan Dumitrache: Nu-i niciun chin.

 

Participant: Opinia mea distinctă vine din faptul că… nu s-a ținut cont de nici un fel de acele aspect. Cele cu afectațiune specială, toate literele a, b și c, nefăcând obiectul popririi…

 

Ioana Gelepu: Asta este o interdicție pe care o poate constata oricine, asta vreți să spuneți.

 

Participant: Nu au intrat încă sub incidența executării silite, nu mă pot pronunța asupra lor sub nici o formă.

 

Ioana Gelepu: Problema este că terțul nu știe asta, dacă intră sau nu. El vede o adresă, știe ca îi datorează sume de bani debitorului, vede suma, cunatumul ei și mai departe, dintr-o tabără i se spune că sunt taxe și că nu pot face obiectul popririi, dintr-o altă tabără i se spune, nu, pot fi executate silit.

 

Participant: Executorul nu poprește totuși, când poprește un cont, nu poprește un cont în sensul de a indisponibiliza acel cont, ci sumele de bani care intră în acel cont. De asta executorul nu a dispus niciodată blocarea acelor sume, nici nu ar putea dispune că ar fi în contra legii, da? Am dispus blocarea sumelor, evident, ce pot fi poprite. Rămâne, totuși, cred că pentru terțul poprit, care până la urmă nu este atât de necunoscător, fiind un administrator de conturi, nu este atât de necunoscător, cel puțin pe speța cu litera c), doar o instituție bancară are dreptul de a deține conturi în România, pe reglementări ale Băncii Naționale. Nu putem găsi un terț poprit, să spunem, care să fie o persoană cu o lipsă foarte mare de informație juridică, haideți să spunem așa.

 

Ioana Gelepu: Eu nu aș zice că este vorba de o informație juridică, cred că pentru cei mai mulți nu este clar ce înseamnă sume cu afectațiune specială, deci nu este nici o rușine. Nici mie nu îmi este clar.

 

Participant: Și în prezentarea mea am spus că, consideram necesar ca executorul să fie informat sau poate chiar creditorul să poată fi informat ca să-și exercite drepturile procesuale, pentru că aici de multe ori exista o lipsă de informare, executorul nici măcar nu cunoaște faptul că au fost trase sume de bani din conturi pentru aceste salarii. Însă, la felul cum sună acum textul de lege, nu cred că putem să spunem că, mergând pe ideea dumneavoastră, înseamnă că terțul ar fi pasibil de validare pentru că a făcut o operațiune fără acceptul executorului judecătoresc și ar putea fi pasibil de validare. Nu cred că putem reține așa ceva.

 

Ioana Gelepu: Nu cred că o atitudine prudentă pentru terț ar fi să consemneze toate sumele pe numele lui și să-i spună, uite, a venit debitorul și m-a anunțat că au nu știu ce afectațiune specială, apreciază dacă este cazul să-i eliberezi lui sumele de bani, sau trebuie să le trimiți mai departe către creditor.

 

Participant: Ar fi minunat dacă s-ar întâmpla, dar nu reiese obligația lui de aici.

 

Ioana Gelepu: Da, eu nu mai reiau argumentul.

 

Bogdan Dumitrache: Eu sunt de acord cu tabăra adversă, în sensul că textul este foarte imperativ…

 

Ioana Gelepu: E ferm.

 

Bogdan Dumitrache: Nu sunt supuse executării silite prin poprire, adică nici să ne mai gândim ce obligații are terțul poprit, pentru că nu avem terț poprit, exagerând. În raport cu aceste sume eu nu am terț poprit, nu pentru că el nu datorează, pentru că el datorează acele sume, dar ele sunt exceptate. Mă întreb dacă nu cumva un debitor poprit nervos ar putea angaja o răspundere civilă, inclusiv a terțului poprit, care în disprețul acestei norme opozabile lui, a trimis la executor, executorul la creditor, creditorul, o firmă de apartament, a plecat. Și cine rămâne? Terțul poprit că este mai solvabil. Și ce spune doamna avocat este, mă rog, nu pot spune că este corect, că eu sunt cu tabăra adversă, dar este pragmatic. Într-adevăr, sunt niște analize care nu sunt întotdeauna foarte ușor de făcut, și au fost cazuri practice, destul de sonore pe tema asta.

 

Ioana Gelepu: Da, până la urmă dintre toate argumentele, acesta mi se pare cel mai palpabil, dacă iei anumite exemple concrete.

 

Bogdan Dumitrache: Dar există riscul să duci banii, că la poprire este ras, tuns, frezat, te-ai dus în contul de consemnațiuni, imediat s-a eliberat către creditor, creditorul a plecat și vei avea un debitor, care va putea să pună ceva presiune cu aceste texte, care sună a ordine publică, aproape. Pentru că, uitați-vă și cazurile, mizele sunt, cel puțin literele a) și b), sunt mize care trec de interesul privat, aproape. Mă rog, litera c) cu salariile, în fine și ele sunt creanțe privilegiate, deci este o chestiune, în care…

 

Ioana Gelepu: Mă rog, subiectul este interesant, una peste alta, și cu argumentele de ambele părți.

 

Bogdan Dumitrache: Din păcate, este interesant subiectul, că nu este bine să ai subiecte interesante în executare, dar acesta este, din păcate, mai intersant decât media tolerată în materie.

 

Ioana Gelepu: Cam atât.

 

Bogdan Dumitrache: Mulțumim doamnei avocat Ioana Gelepu pentru prezentare și pentru patimă, ea este necesară seara, pentru că spiritele trebuie trezite, ne încălzim și pentru meci, și urmează instanța de executare, doamna judecător Ana-Maria Puiu. Temele, sunt două teme, da? Dacă mi-am notat bine, tema 10 în lista pe care o aveți, dacă se mai uită cineva pe listă la ora aceasta, dar eu îmi fac datoria să o indic, 10 cu 29, da? Până unde se întinde avantajul unui titlu executoriu, altul decât hotărârea judecătorească, tema 10, și cea de a doua, este o temă tot venită din public, pe ultima sau penunltima sută de metri, încheierea de încuviințare a executării silite, legalitatea încheierii de admitere, fără a fi menționată suma, dacă este o problemă de nulitate absolută sau nulitate relativă, doamnă judecător, vă rog.

 

Ana-Maria Puiu: Mulțumesc. La finalul unei zile în care ați dezbătut cu siguranță probleme dificile de executare silită, eu m-am gândit să îmblânzesc puțin seara și să vă vorbesc doar despre o problemă delicată și nu neapărat dificilă. Mă refer la banala etapă a încuviințării executării silite și, privind încuviințarea executării silite prin lupa deciziilor Curții Constituționale, a celor două mari decizii relevante, care au insistat să ne readucă instituția încuviințării executării silite pe masa judecătorului, privită așadar încuviințarea în acest context, s-au ivit cele două întrebări, respectiv până unde se întind avantajele deținerii unui titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească și pe acest drum fiind, am acceptat să răspundem și întrebării, care ar fi sancțiunea care ar interveni în cazul admiterii încuviințării fără indicarea sumei. Permiteți-mi să citez din decizia 895/2015, apărută la finalul anului trecut, emisă de Curtea Constituțională, pentru că pe pasaje din această decizie mi-am întemeiat răspunsurile. Și spunea destul de apăsat Curtea Constituțională: Procesul civil constituie activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii. Aşadar, procesul civil parcurge, insistă Curtea Constituțională, două faze: judecata şi executarea silită, deși sunt de acord cu domnul executor că marea parte a cazuisticii din executare silită pe rolul judecătoriilor, cel puțin, vizează alte tituri executorii decât hotărârile judecătorești. Așadar, procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia; prin formularea cererii de executare silită, creditorul solicită declanşarea celei de-a doua faze a procesului civil, respectiv executarea silită, continuă Curtea în paragraful 22, spunând, reamintindu-ne: Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, sub aspectul independenţei şi imparţialităţii autorităţii atât în faza judecăţii, cât şi a executării silite; declanşarea celei de-a doua etape a procesului civil se poate realiza doar prin exercitarea controlul judecătoresc cu privire la aceasta. Este o exigenţă constitutională, spune Curtea, apoi în paragraful 23, și ne oprim aici cu citarea: Intervenţia instanţei judecătoreşti nu se poate realiza ex post, eventual pe calea soluţionării unei contestaţii la executare, conform art.712 din Cod, întrucât hotărârea acesteia nu poate nici înlătura, nici acoperi viciul de neconstituţionalitate, repetă, reinvocă acest viciu de neconstituționalitate, al actului care a declanşat executarea silită, fază a procesului civil, respectiv caracterul său extrajudiciar. Decizia Curții Constituționale a adoptat, a determinat, scuzați-mă, în temeiul art.147 din Constituția României, intervenția, adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 1/2016, prin care a fost modificat art. 666 din Codul de Procedură Civilă, stabilindu-se regula încuviințării executării silite de către instanța de executare. De ce? Pentru că a reamintit Curtea Constituțională: executarea silită reprezintă a doua fază a procesului civil. Ori, procesul civil, potrivit art. 6 din Codul de Procedură Civilă, este condus de o instanță independentă și imparțială. În procesul civil statuează art. 8: părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale în mod egal și fără discriminări. Tot în procesul civil, părțile au obligația de a-și proba afirmațiile, pretențiile, spune art. 10 din Codul de Procedură Civilă și, de asemenea, în procesul civil dreptul la apărare este garantat potrivit art. 13 din Cod. În lumina deciziei Curții Constituționale, odata înfățișată judecătorului cererea de încuviițare a executării silite, trebuie respectate, așadar, toate  regulile mai sus rememorate pentru că, numai în acest fel se răspunde consistent, exigențelor Curții Constituționale însușite de legiuitor. Numai după ce vor fi fost respectate în concret aceste principii ale procesului civil, va putea instanța de executare să încuviințeze executarea silită, prin încheierea care va cuprinde musai suma ce urmează a fi executată. Obligația aceasta este prevăzută de art. 666 alin. 3, din Codul de Procedură Civilă. Care este sancțiunea ce intervine în cazul încuviințării unei executări, printr-o încheiere în care nu este menționată suma? Pornind de la considerentele Curții, trecând prin definițiile nulității art. 174 Cod de Procedură Civilă, noi considerăm că o încheiere de admitere a încuviințării executării silite, în care nu este menționată suma, este lovită de nulitate absolută, sancțiune ce intervine atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. Interesul public a fost subliniat, spunem noi, prin decizia Curții Constituționale. Să nu uităm că decizia a venit după constatarea de către Curte a unui viciu de neconstituționalitate. Mergând mai departe și încercând să aflăm acum, până unde se întind acele avantaje cu care v-am ademenit prin titlu, ne reamintim faptul că, dacă avem de executat o hotărâre judecătorească și dacă aceasta se presupune că respectă art. 425 Cod de procedură Civilă, cu privire la conținutul hotărârii judecătorești, de cele mai multe ori, lucrurile sunt clare atunci când se solicită încuviințarea executării unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, aceasta pentru că, de cele mai lute ori, dispozitivul conține o creanță certă, lichidă și exigibilă. Altfel stau lucrurile, în schimb, în cazul altor titluri executorii, și ne referim, în special, la contractele de credit pentru că acolo situațiile sunt mai ample, contractele sunt mai ample, plățile sunt efectuate până la un punct, care nu este înfățișat judecătorului, dobânzile, comisioanele sunt calculate numai de către creditori și, de cele mai multe ori, neînfățișate nici executorului, nici judecătorului. Așadar, avem încuviințarea executării silite, nu este suficient, ne este necesar un judecător, ci nu un agent, a spus Curtea Constituțională. Este necesar un control efectiv, în scopul garantării dreptului la apărare al debitorului pe tot parcursul procesului civil, respectiv al executării silite. Pentru aceasta este necesar, credem noi, ca debitorul să știe de unde a rezultat suma pentru care este executat. Ori, pentru ca judecătorul să ofere debitorului o procedură echitabilă în care să se poată apăra, judecătorul este primul care trebuie să înțeleagă și să comunice, prin încheierea de încuviințare a executării silite, suma pentru care încuviințează executarea silită. Aici intervenea specificitatea celorlalte titluri executorii decât hotărârile judecătorești, pentru că, după cum vă spuneam, dacă în cazul hotărârilor ne așteptăm și de cele mai multe ori, vedem clar o creanță căreia îi dăm ok-ul spre executare, când avem alte titluri nu prea știm, în baza înscrisurilor, ce ni se cere, să încuviințăm să se execute. Știm ce, dar nu înțelegem de unde ajungem la acea sumă. Un exemplu, se împrumută, se acordă un credit de 7000 lei, se solicită rambursarea debitului principal de 10.000 lei. Eu, prin acea simplă cerere, căreia îi sunt atașate contractul de credit și evidentele multele contracte de reprezentare, împuterniciri prin persoane juridice, deci avem orice altceva în dosarul de încuviințare, mai puțin, lanțul, calculul prin care s-a ajuns să se solicite a se executa o sumă mult mai mare decât cea din contract. Considerăm că deținerea unui titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, conferă creditorului doar avantajul evitării primei faze a procedurii judiciare contencioase, nu însă și dreptul creditorului de a solicita și a obține o sumă, ce nu-și găsește corespondentul în înscrisurile atașate cererii de încuviințare a executării silite, sumă asupra căreia nu s-ar putea exercita niciun control de către judecător. Ne reamintim, Curtea Constituțională cerea un control al unui judecător, și nu o ștampilă de la o instanță de executare. Până unde se întind atunci avantajele deținerii unui titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească? Răspundem noi, până la punctul de la care debitorul nu se mai poate apăra efectiv, ci doar teoretic și iluzoriu, până la punctul la care judecătorul instanței de executare poate efectua un control concret al sumelor pentru care se solicită încuviințarea executării silite. A pretinde că se impune și să se impună admiterea cererii de încuviințare a executării silite, prin simpla înfățișare a unui înscris titlu executoriu pentru sumele afirmate de creditor prin cererea de executare silită și preluate de executor prin cererea adresată instanței de executare, ar însemna obligarea judecătorului să participle la o procedură pur formală. În continuare, această procedură formală nu ar însemna decât o golire de sens și de substanță a dreptului la un proces echitabil, în considerarea căruia Curtea Constituțională a pronunțat cele două decizii în materie, aceasta pentru că a pretinde deschiderea căii spre executarea silită în temeiul unui înscris, căruia legea deja i-a acordat beneficiul caracterului de titlu executoriu, pe simpla afirmare, de către creditor, a unor sume, ar însemna nu doar lăsarea unei faze a procesului civil la aprecierea reprezentanților unui serviciu administrativ, care nu se bucură de garanțiile de independență și imparțialitate ale instanței de judecată, ceea ce a criticat Curtea Constituțională prin decizia din 2009 chiar, ci lăsarea unei faze a procesului civil la simpla apreciere a creditorului. Repet, de cele mai multe ori, creditorul se adresează executorului cu o cerere, în care îi pretinde că are de executat 10.000 lei, urmare a faptului că a împrumutat 7000 lei, executorul transmite mai departe cererea în aceeași modalitate instanței, ori, în acest film instanța pare că aplică doar o ștampilă și nu exercită un control. Ori, un proces echitabil, în considerarea căruia Curtea Constituțională a pretins ca cererea de încuviințare a executării silite să ajungă pe masa unui judecător, nu poate fi caracterizat printr-o asemenea procedură, care în cele din urmă obligă debitorul să formuleze…., constatam că, în final, acest film, această procedură obligă debitorul, îl obligă, insist asupra acestui termen, pe debitor să formuleze contestație la executare, din oficiu, pentru lămurirea întinderii titlului executoriu pentru aflarea lichidității creanței pentru care este executat. Ori, certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței trebuie să fie probate de către creditor, prin executor, în fața instanței de executare, la momentul solicitării încuviințării executării silite, iar nu combătută de către debitor, în procedura contestației la executare. Am apelat la a lectura, în ideea că parcurg mai repede ceea ce îmi pregătisem și pentru că, repet, îmi dau seama că este doar o problemă delicată căreia eu cred că i-am acordat prea multă atenție față de cât i se acordă, dar asta pentru că am auns la un punct la care am avut senzația că joc într-un film în care nu mi se cere decât o ștampilă, ori știu că nu este rolul meu acesta. Măcar atunci când constat că nu pot să controlez ceea ce mi se cere, măcar atunci purtăm această discuție.

 

Participant: Cred că nici o modalitate de calcul pusă pe masa judecătorului, nu-l va ajuta foarte mult, pentru că nu va sta să calculeze sumele acelea, mai ales când este vorba de contracte de credit uriașe. Vorbim de sume de milioane de euro și cu o modalitate de calcul enormă. Cred că va fi vorba tot de o ștampilă. În al doilea rând, vreau să vă întreb, care este suma la care se uită judecătorul, cea din cererea de executare sau cea din cererea de încuviințare, pentru că este posibil ca executorul să fi trecut din greșeală altă sumă față de cea din cererea de executare și instanța să fi încuviințat ce a cerut executorul. Și care este remediul?

 

Bogdan Dumitrache: Suma mai mare cerută de executor, bănuiesc.

 

Participant: Suma mai mare sau mai mică.

 

Participant: …sau este suficient că este prevăzută de cererea de executare înaintată sau depusă pe rolul Biroului Executorului de către creditor.

 

Ana-Maria Puiu: De foarte multe ori suntem sesizați de executori prin cereri tip adresă, în care nu este menționată suma, prin urmare, nu apare o asemenea inadvertență. Dacă este exercitat un control asupra acelui dosar, dacă se așteaptă din partea expeditorului să obțină un control din partea instanței, și nu doar o ștampilă, atunci, cu siguranță, instanța va încuviința executarea pentru suma cerută, măcar pentru suma cerută de creditor și nu pentru suma cerută de executor.

 

Participant: Atunci, este eroare materială, atunci, nu…

 

Ana-Maria Puiu: Atunci, oricum, deja degeaba discutăm, despre erori materiale…

 

Participant:  Și ce poate face executorul, cere o nouă încuviințare, care mai durează trei săptămâni?

 

Ana-Maria Puiu: Unde este, unde ar fi eroarea materială, în cererea creditorului?

 

Participant: Nu, în cererea de încuviințare a executorului și în încheierea instanței de încuviințare.

 

Ana-Maria Puiu: Eu îmi formulam răspunsul în sensul că aș încuviința ceea ce mi-a cerut creditorul.

 

Participant: Atunci este perfect.

 

Ana-Maria Puiu: Da, dar, dacă aș avea și înscrisuri și calcule atașate, mi-ar fi mult mai ușor să aleg între ce îmi cere executorul, poate printr-o cerere ce cuprinde o eroare material, și ce cere creditorul.

 

Participant: Și dacă instanța nu a menționat, a uitat să menționeze suma, în încheierea de încuviințare, a spus generic: încuviințăm executarea în temeiul titlului reprezentat de… și apoi formula executorie. Ce poate face executorul judecătoresc?

 

Ana-Maria Puiu: Să solicite, și au fost cazuri în care s-a solicitat îndreptarea erorii și aș opta pentru îndreptarea erorii și nu pentru completare.

 

Participant: Aici era întrebarea, asta este o completare sau este o îndreptare?

 

Ana-Maria Puiu: Eu aș merge pe îndreptare, dacă s-a admis cererea, s-a încuviințat executarea, cei din dosar știu despre ce este vorba, deci nu se completează soluția, nu se dă ceva în plus, ci se specifică, da, se specifică, să spunem…

 

Bogdan Dumitrache: Da, să nu am probleme de termen cu completarea, dacă este completarea hotărârii, nu știu dacă ar merge, căci cea de admitere, fără cale de atac, nu? S-ar putea să am o problemă pe completare, să…

 

Ana-Maria Puiu: Nu, chiar nu văd să fie vorba de o completare, eu nu acord o soluție, nu sunt chemată să acord o soluție în plus.

 

Participant: Ultima întrebare scurtă. Executorul, care are încheierea ce trebuie îndreptată material, poate începe executarea sau mai așteaptă până vine următoarea, ceea ce s-ar putea să dureze?

 

Ana-Maria Puiu: Păi, să revenim. S-a solicitat de către creditor mai puțin, să se…

 

Participant: Nu, să spunem că s-a dat pur și simplu o încheiere generică, fără să se precizeze suma. Ce face executorul, dă drumul la executare, face în același timp cerere de îndreptare a erorii materiale și așteaptă să primească și apoi dă drumul sau dă drumul și… ? Care este succesiunea?

 

Ana-Maria Puiu: Aș fi început cu….având în vedere regimul încheierilor de îndreptare a erorii materiale, care nu-ți modifică substanța soluției, s-ar putea trece la executare, dar având în vedere răspunsul pe care l-am acordat întrebării: care este sancțiunea ce intervine în cazul în care nu ai indicat o sumă?

 

Participant: Trebuia să puneți întrebarea înainte de intervenție, acum dacă ați pus-o după…

 

Ana-Maria Puiu: V-aș întreba, totuși, pentru că apreciez și tinerețea, spuneți că și dacă i-aș face un calcul, tot o ștampilă aș primi. Totuși, în ce film vreți să jucați?

 

Participant: Eu sunt în calitate de executor stagiar. Cunosc, să spun, puțin în detaliu aceste modalități de calcul a creditelor.

 

Ana-Maria Puiu: Îl cunoașteți? Noi aveam sentimentul că nici măcar executorul nu îl cunoaște si nici nu are vreo curiozitate în a cunoaște care este suma pentru care se începe executarea.

 

Participant: Este foarte dificil. Am avut situații…

 

Ana-Maria Puiu: Vă dați seama pentru debitor, scuzați-mă, cât de dificil este să se apere? Aici este problema. Nu sunt pentru a-i plânge de milă, poate nici unuia, dar nici în a obliga pe cineva, începând cu judecătorul, să participe la o procedură care nu are substanță, nu are sens. Adică, ok, ne-am plâns cu toții că este formală, Curtea nu a vrut să înțeleagă că este o procedură formală, a insistat că este necesar controlul unui judecător pe ea. Atunci control să fie.

 

Participant: Și pentru că soluțiile date au fost destul de ciudate, date de executor pe, să spunem, pe înscrisuri care nu erau titluri executorii. Și-au asumat o răspundere, dând o încheiere de incunviințare și acest lucru probabil pentru unii a dus la formularea acestei…

 

Ana-Maria Puiu: Nu, eu dimpotrivă…

 

Participant: S-a întâmplat.

 

Ana-Maria Puiu: Am fost foarte răzvrătită împotriva soluției Curții Constituționale…

 

Participant: Și eu la fel.

 

Ana-Maria Puiu: … și făceam o paralelă, mă duceam cu gândul că poate peste câțiva ani va trebui să obligăm avocații să sesizeze instanța să le încuviințeze dreptul de a sesiza instanța cu o acțiune. Pentru că aici suntem.

 

Participant: Corect.

 

Ana-Maria Puiu: Mai discutăm. Eu aveam foarte mare încredere în executor, mă așteptam că executorul de aceea există, pentru a aprecia dacă este de executat sau nu ceva.

 

Participant: Corect.

 

Ana-Maria Puiu: Închei cu asumarea răspunderii de către fiecare participant.

 

Participant: Consider că executorul poate, este în stare, este capabil, are pregătirea necesară, dar, așa au considerat…

 

Ana-Maria Puiu: În regulă. Și au obligat judecătorul să exercite un control. Eu am ajuns la punctul la care refuz să mai joc într-un film cu ștampile, da? Dacă este să înțeleg cum s-a ajuns de la 7000 lei la 10.000 lei, se dă ok-ul, dacă nu înțeleg că nu am de unde, nu că nu am insistat mai mult eu cu căpșorul meu, soluția este…

 

Participant: Admitem sau nu?

 

Bogdan Dumitrache: Noi discutăm situația, deci ipoteza pe care o discutăm este aceea că, într-adevăr, contractul este pe 7000 lei și eu cer 10.000 lei cu titlu de debit principal. Este exclus acest surplus. În momentul în care cer 10.000 lei sumă totală și fac și un calcul ca să arăt de ce am 7.000 lei și de ce au adunat și spun nu, dobânzi. Care dobânzi? Trebuie să mă duc în contract, art. alin. Păi, da, pentru că altfel…

 

Ana-Maria Puiu: Pai, da, chiar așa vedem. Dacă pentru o banală pretenție formulată de o Asociație de Proprietari, unde știm cu toții, Domn’le, sunt care nu plătesc, care…, ok, să se admită, să se oblige, dar, totuși, ceri niște liste, te uiți la niște penalități, evident, nu ești expert, nu te apuci să verifici toate coloanele tabelului, dar un control exerciți, da?

 

Bogdan Dumitrache:  Păi, da, dar este procedura contencioasă, este o altă chestie.

 

Ana-Maria Puiu: Da, dar tocmai asta precizam că de asta a scăpat creditorul deținător al unui titlu executoriu, altul decât o hotărâre, de termene la instanță. Dar să convingi un judecător că ai de executat o sumă, totuși…

 

Participant: În condiția existenței, totuși, a încheierii fără sumă, creditorul a specific-o în cerere, executorul a specificat-o în adresa de înaintare, sancțiunea tot nulitate este?

 

Ana-Maria Puiu: Da, deși sună dur.

 

Participant:… culpa lui fiind?

 

Ana-Maria Puiu: Culpa cui?

 

Participant: A creditorului.

 

Ana-Maria Puiu: A creditorului. Că nu a făcut o cerere de îndreptare și nu a insistat să creeze și el o practică, nu doar o îndreptare.

 

Participant: O îndreptare nu înseamnă că nu există, totuși, încheierea de încuviințare, adică dreptul său de a executa.

 

Ana-Maria Puiu: Repetăm. Cum verificăm împrejurarea că a existat un judecător care a efectuat un control?

 

Participant: Controlul se poate face și pe calea contestației la executare, adică…

 

Ana-Maria Puiu: Păi, nu, vorbim despre controlul ab initio cerut cu insistență de Curte.

 

Bogdan Dumitrache: A efectuat controlul pentru că a admis cererea în care era precizată suma. El a redactat și a omis să treacă suma, dar el a vrut un control pentru că, într-adevăr, asta este o situație. Dacă vine cineva la executare, și mulți așa fac, Domnule executor să-mi puneți în executare hotărârea X, atât. Nu fac nici o referire la sumă. Și în continuarea acestei cereri de executare care nu are sumă, judecătorul zice: admitem cererea, dispunem încuviințarea executării în toate formele, la titlu executoriu, aici zice punct. Asta este o situație în care ai dubii asupra controlului, pentru că primul care nu ți-a spus cât este creanța, este creditorul. A doua variantă, care nu este foarte rară, și care cred că într-o perioadă a fost explicată și de volumul de muncă și de necesitatea de a tipiza, a fost aceea cu cerere de executare în care spune sume, calcule, chitanțe, ce a primit, ce nu a primit și totuși, încheierea de încuviințare nu dă detalii asupra acestei sume. Și atunci, întrebarea este, evident, nu dacă executorul așteaptă îndreptarea, nu mai așteaptă nicio îndreptare că intră ăla de patru ori în insolvență. Se face altă executare, se face contestație la executare, în care se critică doar acest aspect, că în rest, să zicem că, executarea este ireproșabilă. Încheierea de încuviințare nu menționează suma potrivit art. 666 alin. 3 și creditorul în loc să facă îndreptarea, a făcut altă executare.

 

Participant: Dacă până la…

 

Bogdan Dumitrache: Prima întrebare este dacă se admite contestația, în sensul de anulare a executării și urmează și a doua întrebare, care este mai importantă decât prima, dacă pentru această anulare a executării că fiind un viciu al încheierii înseamnă că cade totul, se întoarce executarea. Asta este partea a doua a problemei care, de fapt, este cea în jurul căreia discutăm. De anulat, se anulează, mă rog…

 

Participant: Aș mai avea eu o întrebare. Dacă până la adjudecarea contestației se obține îndreptarea? Dacă până la judecarea contestației, ea a fost invocată de debitor, acest viciu, dar până la adjudecarea contestației, creditorul obține îndreptarea încheierii, în sensul menționării sumei.

 

Ioana Gelepu : Ar trebui să respingă contestația.

 

Participant: La data sesizării nu cuprindea. Înseamnă că avem o posibilitate de a acoperi acest viciu.

 

Ioana Gelepu: Eu zic că îndreptarea aceea ar trebui să-și propună…

 

Nicolae Horia Țiț: Eu zic că pe o astfel de situație, ne aflăm pe ipoteza de la art. 720 alin. 1, care spune: dacă admite contestația la executare, instanța, ținând seama de obiectul acesteia după caz, va îndrepta sau va anula actul de executare contestat.

 

Bogdan Dumitrache: Păi, actul de executare, nu încheierea. Aici este problema cu încheierea, problema este la încheiere, nu la actul de executare.

 

Ioana Gelepu: Aici totul s-a prăbușit cu efect de domino.

 

Ana-Maria Puiu: Dar aici am ajunge la distincția asupra căreia ne atenționa, începând cu Prof. Boroi referitor la clasificările nulităților între absolute și relative și ok, am optat pentru absolute, dar să vedem de care este, adică putem…

 

Nicolae Horia Țiț: Adică, dacă este expresă sau virtuală.

 

Ana-Maria Puiu: Da, dacă putem atenua cumva…

 

Nicolae Horia Țiț: Din punctul acesta de vedere, da. Revenind la ce spuneam mai înainte, este adevărat, art. 720 alin. 1 face referire la actul de executare, nu face referire nicăieri la soluția pe care ar trebui să o pronunțe instanța de executare, în cazul în care admite contestația împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, asta avem doar la obiect. Și atunci nu o văd neapărat ca pe o problemă formală atât de mare, în sensul în care atâta timp cât obiectul contestației la executare poate fi constituit și de încheierea de încuviințare a executării silite, nu văd neapărat o problemă în a admite soluția îndreptării încheierii de încuviințare a executării silite, în cazul admiterii contestației la executare.

 

Bogdan Dumitrache: Adică, să admită contestația la executare?

 

Nicolae Horia Țiț: Să admită contestația la executare, în sensul în care să fie îndreptată încheierea de încuviițare în sensul în care să-i fie trecută suma.

 

Bogdan Dumitrache: Da, dar îi va îndrepta actul de executare a contestației, iar îndreptarea încheierii vine …

 

Nicolae Horia Țiț: Bun. Și atunci, următoarea întrebare: încheierea de încuviințare pe ce temei o poate anula pe art. 720?

 

Bogdan Dumitrache: Eu nu am zis că este de anulat. Eram cu tabăra adversă. Nu am zis nimic.

 

Nicolae Horia Țiț: Cu privire la încheierea de încuviințare, nu spune nimic art. 720, spune doar la obiect.

 

Ana-Maria Puiu: Aș nuanța soluția, gândindu-mă la ipoteza subliniată de domnul Dumitrache, atunci când sublinia faptul că, în dosarul de la executor, în cererea de executare există suma menționată în cererea executorului, există suma menționată și ok, lipsește doar din încheiere, atunci să spunem că debitorul de bună-credință, luând act de cunostință de toate actele din dosar, în mod rezonabil putea să știe pentru ce sumă este executat. Dar ca să îndrepți la finalul unei proceduri de executare, poate, la momentul la care se soluționează contestația, să îndrepți, abia atunci să-l anunți, ai fost executat pentru suma care s-a și încasat, este cam mult.

 

Nicolae Horia Țiț: Ipoteza asta era.

 

Bogdan Dumitrache: El știe pentru ce e executat, nu are nici un dubiu pentru că primește somația și încheierea de încuviințare. Problema lui este dacă instanța a verificat ce a scris creditorul, pentru că încheierea nu spune nimic, nu este o încheiere de încuviințare a sumei, ci a titlului. Și această formulare, că s-a încuviințat titlul, produce destul de multe victime, pentru că este o formulare incorectă. Că pe un anumit titlu pot să am patru obligații principale, două accesorii și care or mai fi. Deci, se încuviințează executarea, nu titlul ca atare. Sigur că, încuviințându-se executarea, se validează ideea că a cerut-o executorul, că altfel nu se încuviința, da. Contează să ai creanța, să ai o creanță certă, lichidă și exigibilă.

 

Ana-Maria Puiu: Dacă am avea o ipoteză în care vreau eu să cred că ar fi rar întâlnită, în care în cererea creditorului nu există sumă, în cererea executorului nu există sumă, încheierea de încuviințare nu are sumă și ok, se emite o adresă de înființare a popririi pentru suma de …, și vrem să-l convingem la final că asta este suma cea din poprire și…

 

Bogdan Dumitrache: Păi, îl convingem pentru că, se execută suma din titlul executoriu, de care debitorul știe că s-a emis în legătură cu el.

 

Ana-Maria Puiu: Dacă lucrurile sunt foarte clare din titlurile executorii și revenim la partea a doua a subiectului.

 

Nicolae Horia Țiț: Dacă este să mergem mai departe, s-ar pune și întrebarea care e temeiul pentru care creditorul în cererea de executare se induce cuatumul creanței?

 

Ana-Maria Puiu: Pentru simplul fapt că el este cel care declanșează procedura și vrea ceva…

 

Bogdan Dumitrache: Și astfel instanța nu ar mai avea obligația de a stabili suma, decât presupunând, implicând faptul că, creditorul a fi indicat o sumă, că altfel instanța de unde, ar încălca indisponibilitatea dacă i-ar fi fixa suma, deci este clar că cineva îi dă o informație primară.

 

Participant: Ce ne facem cu dreptul la un proces echitabil, pentru că acest debitor împotriva căruia se pornește această executare în alb pentru nicio sumă, trebuie să facă niște cheltuieli pentru a-și clarifica situația. Unde mai este procesul echitabil de care el trebuie să aibă parte? Pentru că dacă lui i s-ar clarifica, în mod cert, care este suma, poate el nici n-ar mai avea intersul să facă o contestație la executare. De ce să-l obligăm pe el, pentru că el trebuie să beneficieze de un proces echitabil, de ce să-l obligăm pe el să plătescă o taxa de timbru, eventual o cauțiune pentru suspendare, când el are dreptul ca un judecător să-i evaluzeze calculul sumei pentru care el trebuie să fie executat.

 

Bogdan Dumitrache: Judecătorul nu poate evalua calculul sumei. Timbrul este de 10 lei și vine creditorul și spune vreau 8 lei. Când spune vreau 8 lei, el nu este obligat să depună chitanțele sau OP-urile din care să rezulte că i s-au plătit 2 lei. Că asta este dreptul comun. Eu afirm că nu s-a plătit, nu s-a plătit nimic sau nu s-a plătit o parte. Judecătorul verifică, însă, ca nu cumva ceea ce pretinde cu titlu de debit principal să fie mai mult decât este în titlul executoriu, pentru că este ceva neînregulă, și mai verifică și accesoriile, pentru că la accesorii, din ce știu eu, este un grad mai mare de neglijență. 10 lei debit și 8 lei accesorii, se pune o paranteză: dobânzi, penalități, potrivit contractului. Și contractual, desigur, nu are decât 30 de file, mai sun 80 de file anexă și nu ai controlul, nu în sensul de a știi tu ca judecător. Nu cumva ți s-au plătit accesoriile sau o parte din ele? Tu nu ai reprezentarea punctului de plecare pentru că penalitățile, dobânzile au un temei legal sau contractual. Uneori sunt contracte cu trei, patru articole, care stabilesc nivele diferite de penalități, în contracte sophisticate. Și atunci, deja pui în pericol lichiditatea creanței, în sensul criteriilor care permit stabilirea obiectului executării, nu pe partea de debit principal, ci pe partea de debit accesoriu. Iar în privința procesului echitabil, referința mea călduroasă este cauza Kushonova, dar nu cauza Kushonova de pe stradă. Locuița familiei se poate executa. Vă rog să vă uitați la starea de fapt, cauza Kushonova, să vedeți cum se execută ipotecile în Slovacia. Dacă ar fi la noi, ce este în dreptul intern slovac, păi se aruncă Piața Universității. Deci, Kushonova merită citită în partea introductivă, unde se spune cam cum merge o executare de ipotecă imobiliară în dreptul Slovac, executare în privința căreia Curtea nu are nicio problemă. Deci, este foarte interesantă discuția asta. Practic sunt două sisteme de drept: contractile de credit sunt titluri executorii și atunci avem: Ungaria, Slovacia, Spania, ura! Și noi, se pare, din Uniunea Europeană, și este un trend în care Romănia este ultrademocratică, sau teza a doua, că noi de fapt, ceea ce discutăm pe zona aceasta, ține de teza a doua. Contractul de credit nu este titlu executoriu și atunci, sigur, peisajul este altul, pentru că în contextul obținerii unui titlu executoriu, ai o judecată cu debitorul și atunci, lucrurile se măresc, într-adevăr, faza executorie este o fază administrativă. Eh, România, din diferite motive, a optat de ceva vreme, în ultimii ani, pentru sporirea titlurilor executorii extrajudiciare, și de aceea avem discuțiile acestea foarte riscante pentru debitor, de la un anumit nivel în sus, pentru executor, în care Curtea intervine legitim și spune: v-am spus nu acum 100 de ani, v-am spus acum vreo 7 ani că nu aveți ce să căutați la încuviințare, este ceva neclar? Nu, că dacă Curtea Constituțională a văzut că în octombrie 2014 iar a venit încuviințarea la …. și să nu fi avut dreptate este o problemă de supraviețuire instituțională, nu aveai cum să lași textul acela să-și producă efectele. Pentru că v-am zis acum 7 ani că nu are ce căuta executorul la încuviințare, atentie! Nici la încuviințare de titluri extrajudiciare, dar nici la hotărâri judecătorești. Deși în 2009 și acuma, Curtea nu a lăsat o portiță să spună, la unele hotărâri, în general, situațiile sunt mai clare și atunci merge, dar la înscrisuri este neclar, nu vă băgați. Curtea a zis, ca principiu, faza de declanșare a executării silite, indiferent de natura titlului, nu are ce căuta în mâna executorului. De aceea eu am dubii, în contextul deciziei Curții, că dacă vine creditorul și cere 10 lei, că așa vrea el, eu să mă uit la cerere și să avansez încuviințare pentru 7 lei, onorată instanță, că-i ajunge, este o problemă că eu deja îi admit în parte cererea lui de executare și nu am încuviințat să mă pronunț .Sigur că eu încerc să discut cu creditorul, să-i bag mințile în cap, dacă nu pot nu cred că pot cu ocazia cererii de încuviințare, niciun text de lege nu mă obligă pe mine în cererea de încuviințare, care este o adresă, să fac eu comentarii asupra sumelor. Decisivă este cererea de executare, care este întemeiată sau neîntemeiată. Că am un creditor încăpțânat, cu titlu de executare, că a făcut un calcul greșit, își va rupe singur dinții, în primul rând la încuviințare, și dacă nu și mai rău pentru el, peste doi ani în contestație la executare, când se pronunță.

 

Participant: Personal sunt încântat de poziția doamnei judecător și cred că este printrd foarte puținii judecători care au o problemă cu sumele prezentate de către bancă succint într-un tabel de câte un rând, x,y,z, astea sunt sumele de executat. Eu, personal, într-o contestație la executare, am solicitat la trei termene succesive, un calcul detaliat al sumelor, s-a amendat directorul băncii, calculele tot nu au fost depuse și atunci ce mai facem? Profesioniștii băncii au adoptat o poziție de putere, niciodată nu depun niciun calcul și toată lumea trebuie să meargă pentru că lucrurile trebuie făcute. Este o problemă destul de gravă, pentru că, uneori se ajunge să se execute sume triple și să activeze clauze contractuale, care după momentul declarării scadenței nu ar trebui să mai activeze. Și asta este o problemă foarte gravă și de aceea este nevoie ca acel debitor să beneficieze de un control și pe sume. Dacă noi, un consumator, când se adresează instanței i se impune în procedura de regularizare să depună niște calcule, deci dacă nu le depune i se anulează cererea fără discuție. De ce profesionistului nu i-am cere aceste calcule atunci când vrea să-și recupereze, practic să intre în posesia sumelor de bani? În fine, este o discuție, eu sunt încântat. O să am și după ce se epuizează acest subiect o întrebare, care este diferită de ultimul subiect, dar vreau să beneficiez de speakeri: avocat, judecător și executor. Vreau să am o opinie pe întrebarea mea.

 

Nicolae Horia Țiț: Mai am o întrebare, cred că este interesantă, totuși. În contextul în care să zicem că ajungem la concluzia că un titlu executoriu jurisdicțional este preferabil față de unul non-jurisdicțional, nu ar trebui reconsiderată soluția respingerii ca lipsită de interes a unei acțiuni, în cazul în care creditorul are deja un titlu non-jurisdicțional? Sigur, nu cazul băncilor. Asta nu se va întâmpla niciodată. Dar îmi pun, spre exemplu, problema, în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare în care avem un pact comisoriu și se pune problema, dacă și în ce măsură este titlu executoriu cu privire la, să zicem …

 

Bogdan Dumitrache: Avans?

 

Nicolae Horia Țiț: Dublul avansului, ceva de genul acesta, da. Cred că am mai discutat chestiunea la Iași, da. Pentru că eu m-am aflat în situația ciudată în care am pornit executare pe un astfel de ante-contract, executare care ulterior a fost anulată și evident a trebuit, ulterior, să investim instanța cu o acțiune prin care să solicităm constatare și obligare la plata sumei respective, după care într-o speță absolut similară când am zis, hai că nu mai mergem la executor, ca să nu mai pierdem un an și jumătate, doi cu contestația la executare, mergem și facem direct cerere la instanță și instanța ne-a respins acțiunea ca inadmisibilă, că a spus, păi aveți deja titlu executoriu. Totuși, cred că dacă ajungem la concluzia că există avantaje clare ale creditoriului care deține un titlu executoriu jurisdicțional, ar trebui să recunoaștem și dreptul acestuia de a sesiza instanța cu o acțiune, chiar dacă să zicem titlul dă semne că ar putea să fie și executoriu, inclusiv să-i recunoaștem posibilitatea de a solicita măsuri asiguratorii, pentru că ne putem închipui și niște situații, le discutam mai înainte, în care s-ar putea ca săracul creditor, care are titlu executoriu, să se afle într-o poziție defavorabilă unui executor, care are doar un titlu, dar care nu este executoriu și care solicită înființarea unor măsuri asiguratorii, de exmplu, o poprire.

 

Ana-Maria Puiu: 1. Nu am spus și nu susțin că ar fi preferabil un tiltu executoriu jurisdicțional celuilalt, nu. Ne bucurăm și noi că există instituția titlurilor executorii, altele decât hotărârile. Refuzăm, spun eu, însă, a participa la o procedură formală. Vreți așa, luați-vă calculatoare, tonomate, bagați acolo cererea de executare, obțineți ștampila, dați drumul executării. Dacă a spus Curtea de două ori că este necesar controlul unui judecător și vreți niște judecători care nu se transformă până la capăt în funcționari, pentru că volumul și cazuistica te trimite încolo…

 

Nicolae Horia Țiț: Pe de altă parte, procedura încuviințării silite, are în mod evident neajunsuri, cel puțin din punct de vedere probator pentru creditor, în a dovedi anumite elemente, în special cele de substanță, în special cele care vizează cerințele substanțiale ale creanței. Adică, un creditor de bună-credință, poate să spună, ok, fac un calcul, dar aș vrea, de exemplu, să fac o expertiză ca să-mi fie clară situația cuantumului creanței mele și expertiză, care să genereze o hotărâre judecătorească cu o autoritate de lucru judecat și pe care pot să o execut, ulterior, împotriva debitorului meu. Întrebarea se referea strict la posibilitatea reconsiderării acestei soluții de respingere ca inadmisibilă, a unei acțiuni în realizare, în cazul în care creditorul respectiv are deja un titlu care s-ar putea să fie executoriu.

 

Ana-Maria Puiu: Nu aș opta pentru această practică. Avem soluții de respingere ca lipsită de interes a unei cereri, prin care, în fine, se aduce ca mijloc probatoriu într-o banală acțiune în pretenții, un contract cu titlu executoriu. Suntem pentru această practică. Acum, că sunt și situații în practică destul de neplăcute, în care se întâlnește o soluție de respingere, care există de interes, cu o soluție de respingere a încuviințării, e într-adevăr foarte neplăcut, dar mie mi se pare că e foarte clară problema. Acum poate aveți un titlu care poate pune discuții, dar soluția, dacă vrem să discutăm despre reguli, aceasta ar fi. Nu ai interes să mă sesizezi cu pretenții pentru a obține un alt titlu executoriu, ai deja unul și în executare se încuviințează executarea pentru un titlu executoriu. Noi vorbeam doar pentru specificarea exactă a sumei pentru care, în fine, încuviințăm executarea. Și a punctat bine dl Dumitrache atunci când a spus că eu cel puțin nu mă aștept să-mi vii creditor cu cu dovada plății parțiale. Nu asta pun în discuție, și nici neapărat accesoriile calculate ca printr-o expertiză. Nu vreau să faci expertiză înainte de a obține încuviințarea, dar măcar să știu accesoriile acestea, de unde derivă, din ce articol, cum au fost calculate, cum au fost aproximate?

 

Bogdan Dumitrache: La ce dată au fost calculate?

 

Ana-Maria Puiu: Da, până când s-au plătit? Știți de unde a pornit frustarea maxima? Din contestațiile la executare. Când exact cum preciza și domnul avocat, ia de fă expertiză, dar ia cu ce, că nimeni nu spune nimic și ajungi să nu știi pe ce dai soluție,  undeva mult mai departe. Hai să ne oprim aici, hai să revenim cu toții într-o realitate consistentă și eu să fiu judecător care efectuez un control și nu doar aplic o ștampilă, și tu, executor, să știi exact pentru ce ceri executarea, pentru că nu am văzut să se explice de către creditor, în speță bănci, executorului, uite de unde derivă, nu.  Executorul a primit, creditorul a înaintat cererea și ok. Dacă i-a zis instanța, ok, mergem mai departe până la următoarea contestație la executare, ca regulă, nouă așa ne pare. Și apropo de discuția aceasta, merită menționată o carte, mult lăudată am auzit, eu doar am început să o citesc, dar face mențiune la această situație, Kahneman – Gândire lentă, gândire rapidă, și face referire la acest gen de ridicare pe soclu, de către marea majoritate, a unor experți. Și în speță, suntem marea majoritate, care ne gândim, știu executorii ce fac sau știu băncile ce execute, și așa s-a mers mult și în America, știu ei ce instrumente să scoată și cum merge și cum se mișcă. Toată lumea dădea spre specialiști. Nu mai exista niciun control al specialistului. Da, există un specialist, e executorul specialist în ale executării, banca specialistă în ale creditării, dar avem nevoie de un control undeva.

 

Participant: Da, microfonul daca îl dorește cineva.

 

Participant: Cu privire la cererea de încuviințare a executării silite. Dumneavoastră ați spus că, fiind instanță de control, solicitați ca și creditorul să detalieze exact din ce este compusă creanța respectivă. Apreciați că sunteți mulțumită de faptul de a se invoca  articole din contract, cum s-a efectuat ultima plată și considerați faptul că, dacă a fost un împrumut, să spunem de 7 lei și s-a declarat scadent anticipat după 3 ani și acum se solicită 15 lei, aproape dublu, dumneavoastră apreciați aceasta ca fiind abuzivă și respingeți încuviințarea?

 

Ana-Maria Puiu:  Nu, dar să avem raționamentul acesta expus. Da, s-a declarat scadentă, când s-a plătit, până când, nu neapărat că fac eu calcule, ok. S-a declarat scadent bine? Nu. Dar este o bază de plecare. Vreau să văd cum s-a ajuns să mi se explice mie, ca mai departe să înțeleagă și debitorul și instanța de executare sesizată cu o posibilă contestație la executare. Dar poate vom avea mai puține contestații la executare, atunci când debitorul va înțelege și el de unde rezultă suma. Pentru că, de cele mai multe ori, da, știm cu toții care este gradul de cultură, a uitat clauza din contract, care făcea ca 7.000 să ajungă 15.000. Și se miră și el, cum i-a executat pentru 15.000. Și atunci este obligat să facă o contestație la executare. Și suntem obligați cu toții să ajungem să extindem filmul, când ar fi putut fi mult mai simplu, dar făcândul consistent la început. Repet, nu am pretenții prea mari, zic eu, dar nici nu mai vreau să mi se ceară doar o ștampilă.

 

Participant: Dacă nu mai sunt întrebări, mai pun eu, la ultima întrebare. Cred că răspunsul nu e atât de lung, dar vreau să văd opiniile dumneavoastră. Contract de credit, acțiune prin care s-a cerut să se constate caracterul abuziv al unor clauze, titlu executoriu pentru consumator, s-au anulat clauze, execută silit banca pentru sumele pe care le-a achitat în titlu acelor clauze declarate nule absolut. Problema se pune că la un moment dat.

 

Bogdan Dumitrache:  Deci, executarea consumatorului împotriva băncii pentru restituirea sumelor care au fost achitate în temeiul clauzelor abuzive.

 

Participant: Consumatorul execută banca. Problema se pune că, în timpul procesului, a avut loc o cesiune de creanță, o cesiune a contractului de credit către o altă entitate. Banca a cesionat contractul de credit către o altă bancă.

 

Bogdan Dumitrache: Creanța?

 

Participant: Nu, nu, nu. Contractul de credit în derulare.

 

Bogdan Dumitrache:  Adică a fost de acord și debitorul?

 

Participant: Nu, s-a cesionat pentru că există o clauză contractuală care permite, deci e un acord.

 

Bogdan Dumitrache:  Anticipat, dat de debitor.

 

Participant: Un acord, deci, contractul de credit.

 

Bogdan Dumitrache:  Dacă în contractul de credit e un acord dat în alb, anticipat și este încheiat, eventual și pe Noul Cod, contractul ar fi trebuit să fie încheiat după Noul Cod, ceea ce nu cred că e cazul.

 

Participant: Nu asta este problema care se pune. Problema nu are legătură cu acesta, ci doar cu momentul cesiunii. S-a încheiat un contract de cesiune, contractul este bine mersi la cealaltă bancă, în derulare, fără nicio problemă, consumatorul a achitat ratele către cealaltă bancă și a ajuns să execute silit. Prin contractul de cesiune, prima bancă și-a asumat toate consecințele ce vor rezulta din procesul pe clauze abuzive. A avut loc și o transmisiune a calității procesuale către cea de a doua bancă. Acum, problema se pune în contestația la executare formulată de către bancă. Prima bancă executată, aici se pune problema, că prima bancă susține că sumele pe care consumatorul le-a achitat celei de a doua bănci nu se datorează. Adică practic, se zice că ce s-a achitat după cesiune, după ce a interveni cesiunea, nu mai e responsabilitatea ei.

 

Bogdan Dumitrache:  Dar cui s-a achitat?

 

Participant: Celei de a doua bănci. Reiau un pic povestea că nu…

 

Bogdan Dumitrache: Deci el a plătit inițial băncii descendentului, a plătit și cesionarului.

 

Participant: A plătit și cesionarului. Și a executat pe toată perioada pe prima bancă. Deci, a executat cedentul pentru toate sumele achitate.

 

Bogdan Dumitrache:  Ah, a făcut executare silită doar împotriva cedentului.

 

Participant: Doar împotriva cedentului. A executat toate sumele de la cedent, de la prima bancă. Prima bancă formulează contestație la executare, unul dintre motive este acesta: că pentru sumele achitate cesionarului nu este ea responsabilă. Se încuviințează administrarea probelor cu expertiză și o bătălie care s-a dat a fost momentul până la care se calculează sumele. Până la momentul intervenirii cesiunii, sau și după. Adică, ce să îi dăm expertului să calculeze? Să calculeze și sumele ce s-au achitat după cesiune sau să calculăm exclusive…?

 

Bogdan Dumitrache:  Dar titlul executoriu după restituire, în raportul cu cine, doar cu banca sau cu cedentul s-a pronunțat, nu? Doar cu prima?

 

Participant: Doar cu prima.

 

Bogdan Dumitrache: Și cum sună? Și obligă la restituirea sumelor încasate, în temeiul clauzelor abusive, nu? Sau ceva de genul ăsta? E important.

 

Participant: Toate sumele ce s-au plătit în temeiul clauzelor abuzive.

 

Bogdan Dumitrache: S-au plătit, cui s-au plătit.

 

Participant: S-au plătit. Ideea e că apare în dispozitiv și cesionarul pentru că a intervenit.

 

Bogdan Dumitrache:  Dar obligația de plată în dispozitivul hotărârii de restituire, e doar către cedent.

 

Participant: E doar către cedent. Pentru că cedentul, așa cum am spus, și-a asumat toate responsabilitățile din care reies din acel proces.

 

Bogdan Dumitrache:  Și e vorba de sumele pe care le-a plătit cedentului. Deci, cedentul este obligat să restituie sumele pe care le-a încasat el, că el este debitorul obligației, da.

 

Participant: Ideea este în felul următor, instanța de executare, atunci când s-a pronunțat pe obiectivele de expertiză, a zis: expertul trebuie să calculeze doar până la momentul intervenirii cesiunii. După, numai calculează nimic. Și atunci eu mi-am pus problema dacă nu cumva, prin admiterea obiectivelor în acest fel, nu s-a antepronunțat. Dacă nu a admis, din faza administrării probatoriului, a admis în parte contestația băncii, pentru că, necalculând după, e clar că nu îl interesează.

 

Bogdan Dumitrache:  Păi, vă mai puneți problema asta sau e o întrebare pe tema asta?

 

Participant: Păi, îmi pun o întrebare, pentru că am formulat cerere de recuzare, care a fost respinsă. Și vroiam să văd, am mai discutat cu un domn judecător, care mi-a spus că sunt eu absurd și voiam să văd o altă opinie.

 

Bogdan Dumitrache:  Și opinia taberei adverse?

 

Participant: Și opinia taberei adverse. Dacă este sau nu, un caz de antepronunțare.

 

Ioana Gelepu: Deci, tot fundalul inutil, puteam începe povestea de la expertiză, ne-am chinuit să înțelegem ce s-a cesionat, ce se vrea.

 

Bogdan Dumitrache: Adică, dumneavoastră, în locul judecătorului, ați fi încuviințat ambele obiective pentru a nu genera faptul că deja aveți o opinie formată și, coincidență, la momentul deliberării pronunțării, în acord cu viziunea pe care o aveți în sensul că mă întind până la cesiune, ati fi dat obligația de plată, dar nu ați fi făcut-o de la obiectivele expertizei, practic, nu?

 

Participant: Categoric.

 

Bogdan Dumitrache:  Așa. Întrebare. Deci, ați înțeles.

 

Ioana Gelepu: Mie nu mi se pare o altă pronunțare,

 

Participant: Dacă îmi permiteți, să defalcăm puțin, dar să rămânem tot în sfera încuviințării.

 

Ioana Gelepu: Dar să rămânem de când s-au încuviințat obiectivele, să nu ne întoarcem la ce s-a cesionat.

 

Participant: Să vă întreb, ce părere aveți de competența executorului judecătoresc, în materia încuviințării, în sensul că, dacă respingeți de plano o cerere de încuviințare formulată de un executor din Curtea de Apel București, de exemplu, pentru un terț poprit din altă curte, să spunem că dumneavoastră sunteți un judecător din Buzău?

 

Ana-Maria Puiu: Am fost.

 

Participant: Să spunem.

 

Bogdan Dumitrache: Asta a fost clară, țintită. Deci, nu, să presupunem.

 

Participant: Respingeți de plano. Am întâlnit situații, ca să vă ajut în continuare, am întâlnit situații, în care s-a cerut dovada existenței raportului juridic dintre terțul poprit și debitor, și s-a menționat că această competență a executorului judecătoresc de la sediul țertului poprit, sediul sau domiciliul său, este o competență specială subsidiară și nu una alternative, lăsată la alegerea debitorului.

 

Bogdan Dumitrache:  Dacă vreți să-mi luați tema 7, dezvoltați. Dezvoltați tema 7, asta este. Asta este tema 7. Numai, gata, dacă mi s-a luat tema, eu nu mai discut. Este 7, e cifra magică, am rezolvat și tema 7. Și care e problema? Am un debitor în București, are conturi goale în București și are o mașina în Baia Mare. Și Judecătoria Sectorului 2 sau 1 primește o cerere de încuviințare de la un executor din Baia Mare, nu? Asta vreți să întrebați, nu?

 

Participant: Ce face judecătorul?

 

Bogdan Dumitrache: Ce face judecătorul de la Sectorul 2? Întrebarea pe care ați pus-o e legată de tema 7, dar e legată de situații, care ele nu reprezintă regula, pentru că, în principiu, executorul din Curtea de Apel București vine pe debitori din Curtea de Apel București, care au ca în bunuri și venituri, cam pe acolo, prin Curtea de Apel București. Pe de altă parte, dacă executorul din București se duce în Constanța, poate are și un extras CF (carte funciară) pe un imobil care este în Constanța, și atunci Judecătoria Constanța vede foarte clar că, deși executorul este din București, se tinde la urmărirea silită a unui imobil, care este în raza Curții de Apel Constanța. Păi de asta am dat și exemplul cu CF-ul. Am dat exemplul cu CF-ul pentru că acolo ai posibilitatea să scoți un extras de carte funciară pentru informare, tu nefiind proprietarul imobilului, ci fiind un particular. Când discutăm, însă, de mașini, care nu sunt în Curtea de Apel, în care este domiciliul sau sediul debitorului, acolo unde este instanța de executare, când discutăm de terți popriți, singura mea sursă de venit este un debitor, care altminteri are domiciliul în Satu Mare. Dar eu, debitor, sunt din București. Această sursă de venit ține de un contract pe care creditorul nu îl poate dovedi, este terț față de acel raport  juridic. Evident, ar putea să afle executorul, dar aici intervine o limitare cantitativă și mai ales una calitativă. Limitarea cantitativă este legată de faptul că, potrivit legii, de la depunerea cererii de executare silită la executor, până când el depune cererea, el când depune cererea de încuviințare la instanță ar trebui să aibă dosarul complet, adică nu depune încuviințarea și pe parcurs mai face rost de informații, nu? are un interval de trei zile. În trei zile de abia trimiți cu agent procedural adresa de informare la autorități. Dar acesta este aspectul cantitativ. Mai grav este aspectul calitativ. Eu nu sunt deloc convins că executorul, în intervalul între data depunerii cererii de executare și data la care depune cererea de încuviințare a executării silite, are dreptul să ceară informații relativ la o executare silită încă neîncuviințată. Pentru orice a dat legiuitorul acest răgaz de 3 zile executorului pentru a depune cererea de încuviințare, după ce a fost investit cu cea de executare, pentru absolut orice, în afară de un singur motiv. Să obțină el, uzând de autoritatea pe care o are și de rolul în executarea silită, informații privind executarea silită. Ferească Sfântul să se respingă cererea de încuviințare și un debitorul ar veni să spună: ai curiozități de particular, pentru că ai o curiozitate de particular. Dacă ai cerut o dată ștampila de executor pentru o procedură care de fapt nu există, pentru că cererea de încuviințare a executării silite a fost respinsă, ca executor ai o mare problemă. Pe de altă parte, judecătorii vin și spun, pe bună dreptate, noi nu avem posibilitatea. Noi suntem obligați să respingem, ăsta este primul motiv, o cerere de încuviințare a executării silite, dacă observăm necompetența executorului judecătoresc. Sigur, textul nu distinge, poate să fie materială, teritorială, să fim serioși, miza este pe competența teritorială. Și atunci, cum ieșim din această dilemă? Pentru că, primul aspect, înainte de înmânarea textului titlu executoriu, creanța că e certă, lichidă și exigibilă, dacă e sau nu imunitate de executare, dacă există alte impedimente, primul aspect care trebuie verificat este competența teritorială a executorului judecătoresc, ca o chestiune de baraj, nu treci de încuviințare. Răspunsul pe care eu îl am, și e un răspuns minoritar, pe o problemă care probabil va rămâne așa cum e acum, dar nu era așa până acum vreo cinci, șase luni, când încuviințarea o dădea executorul, aici este un aspect chiar foarte relevant în schimbarea de legislație, este că, sunt situații în care este evidentă mecompetența teritorială a executorului judecătoresc, și aș da exemplul executării silite directe. Dacă e de evacuat un imobil în Constanța, un executor din Curtea de Apel București nu are ce să caute la Judecătoria de Constanța, dacă debitorul, chiar având sediul în București, e obligat să predea imobilul. Pentru că aici lucrurile sunt foarte clare. Competența este a executorului de la locul situării imobilului și singura modalitate de executare care trebuie prestată este evacuarea pentru că asta este natura executării silite care este pusă pe tapet.  Dacă e vorba de un debitor care e în Curtea de Apel București, așa cum este și creditorul, dar este obligat să ridice un gard în Harghita, în Miercurea Ciuc, nu are ce să caute executorul din București la Judecătoria Miercurea Ciuc pentru că, fiind o obligație de a face, competența executorului de la locul unde se face executarea, ori mie titlul executoriu îmi spune foarte clar unde se va face executarea, în aceste situații, categoric judecătorul trebuie să respingă cererea de încuviințare a executării silite. Există însă o dificultate, zic eu, de a proceda la fel, atunci când executarea silită este una indirectă, în toate modalitățile și formele prevăzute de lege. Și această dificultate este foarte clară, acolo unde prin natura tipului, modalității de executare și poate chiar a bunului supus urmăririi, creditorul nu poate dovedi, nu are înscrisuri care să justifice competența unui executor din București să se ducă la Baia Mare. Am dat exemplul cu extrasul de carte funciară, dacă vrem exemple picante pe imobiliare, le avem pe cele care nu au carte funciară deschisă. Și dacă un imobil nu are carte funciară deschisă, am șanse mari eu, ca și creditor, să nu pot dovedi că în Constanța există un imobil al debitorului, care altminteri el are domiciliul sau sediul în București. Nu cred că îmi dă mie, DITL-ul din Constanța, mie, creditor particular, relații ce proprietăți are debitorul respectiv în Constanța. Și atunci, sigur, judecătorii vin din nou și spun, bine, dar riscăm. Nu se riscă nimic. Pot să am un creditor de București, cu un debitor de București, un executor de București și o executare perfectă nelegală, pentru că s-a apucat executorul în cursul executării, inflamat că a luat încuviințare pe București, în baza acestei încuviințări să urmărească un imobil din Iași. Competența teritorială a executorului judecătoresc este o chestiune, care se relevă a fi decisivă în realitate, nu la momentul încuviințării, că legea nu reglementează o competență de a cere încuviințarea, ci la momentul efectuării actului de executare. De altfel, cred că avem un text, el nu distinge, în Codul de Procedură Civilă și ăsta ar trebui să fie art. 652, exact la competența teritorială a executorului, un moment, art. 652 alin. 4. Textul nu distinge, în sensul că nu e clar când constată executorul că nu sunt bunuri pe la el. Nu face această distincție. Te-ai puteai gândi că poate el constată după încuviințare. Păi, sigur constată după încuviințarea executării. Nu. Întrebarea este, dacă inițial poate au fost bunuri și nu mai sunt sau de la început, în raza curții sale de apel nu au fost bunuri și venituri urmăribile, dar surpriză, executarea a fost încuviințată, iar pentru a face aceste constatări înseamnă că a făcut demersuri. A încercat să facă acte de executare și a văzut că nu are pe ce să facă. Dar executarea a fost încuviințată. Care e soluția legiuitorului? Retroactiv, anulăm încheierea de încuviințare, că descoperim că de fapt acela nu este executor competent? Nu. Soluția este să se continuie executarea printr-un act judecătoresc. Se înțelege, dintr-o altă Curte de Apel. De unde? Probabil, de unde s-a aflat între timp, că sunt bunuri și venituri. Care este miza? O știți foarte bine, cei care apărați interesele creditorilor, să nu pierd beneficiul întreruperii prescripției executării silite, prin cea de executare inițială. Că nu e deloc confortabil, să aflu după trei ani și trei zile că, de fapt, în Curtea de Apel respectivă nu erau bunuri și să îmi pun problema să deschid, din nou, un alt dosar, după ce s-ar fi împlinit eventual un termen de prescripție a executării. Legiuitorul este primul care vine și spune: ai încuviințat executarea, exista un nivel rezonabil de aparență că executorul ar fi competent, că o avea un bun sau venituri urmăribile debitorul în Curtea de Apel a executorului s-a dovedit că n-a avut niciodată sau s-a dovedit că bunuri, culmea am venit cu extras CF pe imobil în București și în timpul executării se soluționează, prin hotărâre definitivă, o acțiune în revendicare, prin care debitorul nu pierde acel bun. Ce înseamnă? Înseamnă că nu îl mai are? Nu. Dacă a pierdut o revendicare înseamnă că el  niciodată nu a avut acel imobil în proprietate pe raza Curții de Apel București. De aceea, cred că textul normal e în vigoare, produce efecte, dar că el se pretează la o soluție de respingere a cererii de încuviințare, fie că natura executării silite și modalitatea aleasă, impusă de titlu executoriu exclude competența executorului, nu să formuleze cerere de încuviințare, ci să facă vreodată  un act de executare valabil și avem cazul executării silite directe, cel puțin obligații de a face, de a nu face predarea silită imobiliară, cel puțin aceste situații, iar în rest poate fi presupus creditorul că nu de dragul de a se plimba pe la 16 executori, la mișto, investește niște executori, care se vede treaba că nu sunt de la domiciliul sau de la sediul debitorului. Aș spune că. în rest, singurul caz de respingere pe necompetența executorului ar fi acela, sigur aberant, în care creditorul spune ce executare formulată de executorul din Curtea de Apel București, că el vrea să se execute toate bunurile și din Ploiești și din Baia Mare, că dacă tot a venit la executor, să o resolve. Adică, un caz de urmărire silită în care chiar cererea de executare pune pe tapet de o manieră deșanțată o necompetență teritorială a executorului, pentru cazul de recuperare de debite. Dar altminteri, mașini care sunt parcate în Baia Mare de un debitor cu domiciliul în București și chiriași din Iași care îmi datorează mie chirie, debitor cu sediul în București, înseamnă că rămân de nevânat de către creditori, pentru că creditorul nu are cum să dovedească asemenea raporturi juridice și dacă instanța de executare blocată în aparența a ce cauți tu cu executor din Iași sau din Satu Mare aici la București, n-ai trecut de barajul încuviințării executării, nu treci de nimic. Deci, problema este foarte serioasă pentru asemenea debitori care nu au bunuri și venituri în Curtea de Apel a instanței lor și aceste bunuri și venituri nu țin de înscrisuri doveditoare pe care creditorul să și le poată obține, pentru că executorul nu are ce să caute să le obțină în acest interval, sunt practic debitori imuni la executare, adică creăm, chiar o aplicație a punctului 6 de la alineatul 5 a lui 666, debitorul se bucură de imunitate de executare. Dar, nu mai știu ce m-ați întrebat, dacă are legătură cu ce am spus eu, cu întrebarea, dar faptul este consumat.

 

Participant: Putem spune că ar trebui admisă de plano orice cerere de încuviințare…?

 

Bogdan Dumitrache:  Nu am spus asta. Deci, aici e de văzut. Pentru recuperări de debite și acolo sigur că un creditor care ar dori să menajeze susceptibilității, ar spune că îl investește pe executorul din Cluj să ceară încuviințarea de la București pentru bunuri și venituri în raza Curții de Apel Cluj, dar fiind debitorul din București, instanța de executare este din București. Dacă lași o cerere neglijentă, sigur că instanța din Bucuresti se gândește, stai puțin, vine și acela din Cluj să execute aici, adică și o precizare, ce executare ar fi onest să fie făcută la recuperarea de debite, la executarea directă e cam clară treaba. Păi nici nu o să se întâmple. Șansele ca un executor din Cluj să vâneze un debitor din București pentru ce are el în Cluj erau, dar nu e sigur că se și valorificau în Epoca anterioară deciziei 895. Pentru că, nefiind filtrul încuviințării judiciare care să blocheze lucrurile, un executor judecătoresc își putea asuma această competență știind. Dacă el făcea adrese ulterior încuviințării propria și vedea că nu e in Cluj nimic, normal că se oprea, nu avea cum să meargă mai departe.

 

Participant: Am susținut asta cu un creditor într-o speță și așteptăm decizia Instanței de Apel. Să vedem.

 

Bogdan Dumitrache:  La prima instanță e cu succes, dacă așteptați decizia Instanței de Apel, înseamnă că încă stați bine.

 

Participant: Așteptăm să vedem, în cererea de apel am susținut exact ceea ce ați spus dumneavoastră.

 

Ana-Maria Puiu: Dar a fost un caz.

 

Participant: Unul este puțin zis. Aproape toate cazurile sau cererile de încuviințare care pleacă pe modelul simplificat pe care îl face un executor, să spunem pentru instanțele din circumscripția curții lui, sunt respinse în afara curții, și chiar și acelea bine motivate de noi, poate cu două, trei pagini de motivări pe competența noastră, sunt response.

 

Ana-Maria Puiu:  Două-trei pagini este prea mult.

 

Participant: Umplu 2-3 pagini.

 

Ana-Maria Puiu: Dar, pe bune, acum două-trei pagini pe competență sunt două, trei articole. Mă miră și nu mă miră pentru că practica asta a mai fost pe vechea procedură de încuviințare, când se cereau toate dovezile și vreau să cred că nu sunt aceeași judecători de atunci, care făcuseră.

 

Nicolae Horia Țiț: Cred că trebuie făcută verificarea raportat și la caracterul necontencios al procedurii. Și ceea ce domnul Dumitrache a spus mai înainte este foarte corect. Instanța de executare, investită cu cererea de încuviințare a executării silite, nu va verifica decât o aparență la momentul respectiv, raportat la titlu executoriu, evident, și la informațiile date în cererea de executare silită. Și, într-adevăr, în măsura în care, în cererea de executare silită se precizează expres, că se solicită executarea la executorul respectiv și executorul mai departe transpune chestiunea asta în cererea de încuviințare, doar pentru bunurile și veniturile care intră în aria sa de competență teritorială, eu nu cred că o instanță care să judece rațional și echilibrat o cerere de încuviințare a executării silite, o va respinge. Că ulterior se poate pune problema în alți termeni în cadrul unei contestații la executare, acolo deja vorbim despre altceva. Vorbim despre o procedură contencioasă, în care se pot administra probe într-un alt cadru și instanța de data aceasta, să verifice pe baza altor criterii și a altor probe competența executorului judecătoresc. La momentul încuviințării executării silite, instanța va face o verificare strict limitat la caracterul necontencios al acestei proceduri, evident neputând împovăra nici executorul, nici creditorul cu elemente de probă pe care, în mod rațional, nu are de ce să le înfățișeze la momentul respectiv, sau chiar mai rău decât atât, nu are cum să le înfățișeze la momentul respectiv. De asta cred că doamna judecător lucrul ăsta a vrut să îl evidențieze. Sigur, accidente întâlnim peste tot și în practică, și de o parte, și de cealaltă. Dar un judecător rațional și echilibrat, cred că în momentul în care ar observa în cererea de încuviințare o astfel de precizare, nu și-ar pune problema respingerii cererii.

 

Ana-Maria Puiu: Cred că ar trebui punctat faptul că, procedura lui 666 reprezintă doar un filtru și nu prin admiterea, prin încuviințarea executării, eu nu aș valida o eventuală executare efectuată de un executor necompetent. Adică, faptul că ai obținut încuviințarea executării, necompetent fiind, dar mie nefurnizând-mi informații în acest sens și, evident, eu încuviințând executarea, nu înseamnă că poți să îți vezi de treabă liniștit. Contestația la executare ar trebui să invalideze actele.

 

Participant: Executorul judecătoresc va face actele în limitele competenței sale, dar instanța trebuie să înțeleagă că trebuie să încuviințeze urmărirea indirectă.

 

Ana-Maria Puiu: Înțeleg despre ce practică vorbiți, repet, mi-e necunoscută, s-a întâlnit și prin anii 2009, când ea era pe la început, reinventarea încuviințării, când se cerea dovadă, într-adevăr, pentru existența terților popriți. Eu cred că va fi bine, la Instanța de Apel. Probabil că cei de la Instanța de Apel au trecut prin această practică și au depășit-o.

 

Participant: Particip pentru prima dată la o astfel de conferință și nu știu dacă s-a discutat această chestiune sau nu până acuma, în practică am întâlnit următoarea situație: am un contract de credit pe lege străină. Pentru a-mi asigura că nu există riscul ca instanța să considere contractul de credit că nu este titlu executoriu, îl oblig pe debitor să dea o recunoaștere de datorie autentificată la notar, prin care recunoaște că are un debit față de bancă, în cuantum de conform contractului de credit și actul sau declarația unilaterală este autentificată de notar. Întrebarea este: am vreun impediment la punerea în executare a acestei declarații unilaterale din partea debitorului? Și ipoteza ar fi și în situația în care, în această declarație unilaterală fac trimitere la clauzele din contractul de credit pentru a stabili, de exemplu, exigibilitatea creanței. De exemplu, spun, va exista un caz de default potrivit art. x din contractul de credit. Și a treia ipoteză, în situația în care, pentru a nu plăti două taxe notariale și pentru un contract de ipotecă, care îmi este accesoriu contractului de credit, și pentru această declarație unilaterală, inserez această declarație unilaterală în cadrul contractului de ipotecă. Adică, pe lângă negoțium al ipotecii, în contractul de ipotecă, mai inserez și o clauză în care spun, recunosc că în temeiul contractului de credit am  această creanță față de bancă.

 

Ioana Gelepu: Aș avea o observație. Ați spus la un moment dat, pentru a evita riscul pentru ca acest contract să nu fie considerat titlu executoriu. Dar el, instanța română apreciază contractual, din moment ce contractul de credit este supus unei legi străine, calitatea lui de titlu executoriu va fi analizată în funcție de acea lege.

 

Participant: Corect, asta spun. Pentru a evita o discuție în care trebuie să demonstrez, pentru că s-a întâmplat în practică să fie respinsă cererea de încuviințare a executării silite tocmai pentru că nu s-a demonstrat caracterul de titlu executoriu pe legea străină, de obicei legea engleză, pentru a evita tocmai această situație și a fi sigură că am un titlu executoriu și nu mă pune instanța să demonstrez caracterul executoriu pe legea străină și poate că nici nu există titlu executoriu pe lege străină, dau sau oblig debitorul meu, în momentul în care acord creditul, vorbim de un debitor, persoană juridică, să îmi dea o astfel de declarație.

 

Ioana Gelepu: Prin declarația aceea, practic el recunoaște, spune: recunosc că datorez suma respectivă sau spune: recunosc că datorez o sumă, în baza contractului de credit?

 

Participant: Recunosc că datorez o sumă, astfel cum aceasta rezultă din contractul de credit, guvernat de legea străină.

 

Ioana Gelepu: Bun, deci nu ar fi un act, prin care se constituie drepturi și obligații. Încercam să stabilesc dacă e titlu executoriu, conform art. 60 și ceva, din Legea notarilor publici.

 

Participant: Art. 631, act autentificat de notarul public.

 

Ioana Gelepu: Care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă. Eu interpretez acel articol în sensul următor, cele trei elemente creanță certă, lichidă și exigibilă trebuie să rezulte ca atare din actul respectiv. Dacă una dintre ele nu rezultă din act, ci rezultă dintr-un alt act, nu este în regulă, pentru că dacă admit raționamentul contrar, pot să ajung în situația în care am un act autentic, îi lipsesc toate elementele, pentru toate am articol de trimitere, creanță certă rezultă din nu știu ce, caracterul lichid rezultă din nu știu ce înscris și scadența rezultă din altceva. Ori nu ăsta a fost sensul legii, sensul legii a fost să regăsim toate elementele în înscrisul respectiv.

 

Participant: Prima ipoteză a întrebării mele era tocmai în situația în care a rezultat. Am o creanță de 100.000 de euro, rezultând din contractul de credit, scadentă la data la care debitorul este în default, și enumeră eventual cazurile de default, da și modul de determinare, adică e lichidă, că ai 100.000 de euro. Atunci nu ar exista o problemă.

 

Ioana Gelepu: Nu mai țin minte exact cum sună art. din Legea notarilor, dacă rezultă.

 

Participant: Sună identic cu art. 639 alin. 1, din Codul de Procedură Civilă.

 

Nicolae Horia Țiț: Este art. 100 sau art. 101. La 639, alin. 1, spune: Actul autentificat de notarul public, care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constituie titlu executoriu. Iar legea specială art. 101, cred că este acum, 100 sau 101.

 

Participant: Art. 100 înscrisul autentificat de notarul public, care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității, acesteia în lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu, duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

 

Ioana Gelepu: Deci aceeași expunere, mă gândeam că dacă legea obligă ca din acel act autentic, dacă e un act constitutiv sau poate fi și un act care confimă…

 

Nicolae Horia Țiț: Diferența este nesemnificativă pentru ce discutăm noi, dar există. Înscrisul autentificat de notarul public, care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia.

 

Participant: Cere mai puțin decât Codul de Procedură Civilă.

 

Nicolae Horia Țiț : Nu neapărat.

 

Participant: Codul de Procedură cere să ai, să îți constate chiar înscrisul pentru creanța certă, lichidă și exigibilă, iar legea specială îți cere creanță certă și lichidă, care devine titlu executoriu la data scadenței, dar nu trebuie neapărat să îți rezulte din titlu executoriu.

 

Nicolae Horia Țiț: Păi, da, dar condiția certitudinii oricum trebuie să rezulte din titlul executoriu mergând la art. 662 alin. 2.

 

Participant: Certitudine și lichiditate potrivit legii speciale, exigibilitatea nu.

 

Ana-Maria Puiu: Dar ambele texte ar vorbi despre faptul că avem de a face cu un titlu executoriu, atunci când avem în față un act notarial, care face referire la o creanță certă, lichidă și exigibilă. Dacă la momentul ăsta privim actul, prin prisma ambelor texte, același lucru spun, trebuie să verificăm dacă este și exigibilă și este titlu executoriu, în măsura în care este și exigibilă creanța conținută, la care se referă.

 

Participant: Am o problemă, să spunem de executat o astfel de declarație unilaterală, în ipoteza în care și exigibilitatea și lichiditatea și certitudinea creanței se poate deduce chiar din acest act unilateral de recunoaștere.

 

Ana-Maria Puiu: Dacă acest act autentificat.

 

Participant: Nu ar exista o fraudă la lege.

 

Ioana Gelepu: Asta mi se părea o altă discuție, dacă a existat o fraudă la lege. Da, poate fi folosită. Asta se va verifica pe calea unei acțiuni în anulare sau după caz, se poate invoca în contestația la executare, pentru că nu am o cale de atac specială, deși există și teoria conform căreia, pentru că Legea notarilor face, spune că actele autentificate pot fi atacate cu acțiune în anulare, aceea ar fi o cale de atac specială. Eu, spre exemplu, nu sunt de acord cu asemenea teorie, aceea este calea dreptului comun, faptul că am o normă în legea specială, care trimite la calea de atac generală, nu înseamnă că am o cale de atac specială, am calea de atac generală prevăzută de o normă specială. Una peste alta, în ambele variante și în acțiunea în anulare și după caz, în contestație, va putea invoca fraudarea legii, dar la asta mă uitam, dacă textul impune, nu mai țineam minte, dacă impune ca respectiva creanță să se nască din act, actul să fie constitutiv sau poate să fie și un act, prin care se confirmă o creanță preexistentă, dar noțiunea folosită este constată, ceea ce ar acoperi ambele ipoteze, la o primă vedere, cel puțin.

 

Bogdan  Dumitrache: Cred că s-ar putea să aveți noroc cu decizia Curții Constituționale. Eu am observat în practică situații în care, poate dintr-un exagerat instinct de conservare, executorii când aveau competența de a decide ei să încuviințeze, nu încuviințau și î-l trimiteau pe creditor să facă el contestație și dacă mă obligă instanța, dacă mă obligă instanța, din suflet fac executarea, dar să mă oblige instanța. Iar aceleași proceduri execuționale, când au revenit la instanță și apropo de 2009, au fost încuviințate, apropo de situația cu antecontractul. Opinia mea este că, nu merge dublul sumei, sau nici măcar suma pe care am lăsat-o promitentului vânzător să o cer pe executare silită, pe promisiune de vanzare, chiar că e în formă autentică. Asta este părerea mea, că nu este o creanță certă. Și de ce fac această paranteză? Pentru că mi se pare că seamănă cu ceea ce discutăm. Într-adevăr, ce înseamnă, care constată o creanță certă și lichidă? Pentru că subiectul este înscrisul. Titlu executoriu, ce este? Este o hârtie sau ține de un raport juridic obligațional? Asta este foarte important că dacă eu citesc înscris autentificat, care constată în sensul că, dovedește o creanță certă, lichidă, poftim și exigibilă, înseamnă că din înscrisul ăsta, e un înscris doveditor al unui izvor de raporturi juridice obligaționale. Pentru că, în sistemul nostru de drept, creanțele se pot naște din niște izvoare. Și regula este că actul juridic unilateral nu e izvor de obligație. Trebuie să am un text de lege, care să confere actului juridic unilateral, capacitatea de a fi izvor de obligație. Dacă nu este izvor de obligație, neam să fie titlu executoriu, de aceea contează ce înseamnă înscris autentificat de notarul public, care constată o creanță certă. Și mie mi se pare că actul unilateral nu ar putea fi titlu executoriu, știu că în București chiar a fost o practică la încuviințare înainte de a reveni la executori, oscilantă, personal am avut niște executări anulate, evident, după ce s-a încuviințat executarea, pe calea contestației pentru că era vorba de declarații ale debitorului care spunea: da, recunosc că am împrumutat suma de 20.000 lei și mă oblig să o restitui, act semnat doar de el. S-a încuviințat la executare în contestație, s-a admis contestația numai pentru acest motiv că acel act era un act care nu reprezintă titlu executoriu pentru că nu dovedea un raport juridic, o creanță.

 

Participant: În opinia dumneavoastră, dacă actul notarial va fi semnat și de bancă, eu bancă accept recunoașterea datoriei.

 

Bogdan Dumitrache:  Ar fi ceva mai bine, accept, iau act, ar fi ceva mai bine, dar problema este delicată pentru că suntem într-o zonă de recognitivă. Nu atunci se încheie contractul de împrumut, relația de împrumut deja s-a consumat, dar va fi mai puțin deranjant și obositor decât să fie un act semnat de o singură parte pentru că este o manifestare unilaterală de voință și asta, potrivit legii române, nu generează obligații, dacă nu generează o obligație, nu pun problema titlului executoriu, nu pot să am titlu executoriu peste stadiu de titlu de creanță. Titlul executoriu este un titlu de creanță privilegiat de lege, dar, în primul rând, trebuie să am titlu de creanță, ori eu nu am izvor de raport obligațional, acesta este punctul meu de vedere.

 

Ioana Gelepu: Am eu o întrebare. Cum ar trebui să sune un act din care să rezulte o creanță certă, lichidă și exigibilă, dacă antecontractul respectiv nu era bun pentru că, nu avem o creanță certă, lichidă și exigibilă? De asta nu înțeleg, cum ar trebui să sune? Știu practic. De asta m-am lovit și eu.

 

Bogdan Dumitrache: Pe ce ipoteză?

 

Ioana Gelepu: Ipoteză: am un antecontract, în formă autentică, cu clauză penală, dacă nu se îndeplinește obligația de vânzare, trebuie să îți dau 3 lei.

 

Bogdan Dumitrache:  Păi, nu știu dacă ar trebui să sune.

 

Ioana Gelepu: Și începe executarea silită pentru cei trei. Păi asta este, chiar nu înțeleg, înțeleg cumva…

 

Bogdan Dumitrache: Adică actul notarial, promisiunea este titlu executoriu, categoric,  dar nu pentru creanța aceea.

 

Ioana Gelepu: Dar pentru ce?

 

Bogdan Dumitrache: Creanța corelativă, obligația de a încheia contractul.

 

Ioana Gelepu: Adică, cum arată un act autentic ca să fie titlu executoriu?

 

Bogdan Dumitrache: Dacă e vorba de antecontract, e titlu executoriu, dar este pentru dreptul de creanță căreia îi este corelativă obligația de a încheia contractul.

 

Ana-Maria Puiu: Este o creanță având ca obiect obligația de a da, nu?

 

Bogdan Dumitrache: Păi, dacă este certă, ori ca să fie o creanță certă pe Cod de Procedură Civilă pe art. 663.

 

Ana-Maria Puiu:  Dacă avem obligație de a da…

 

Bogdan Dumitrache:  Nu neîndoielnic este problema, problema e că trebuie să rezulte neîndoielnic din titlul executoriu.

 

Ioana Gelepu: Dar nimic nu rezultă.

 

Bogdan Dumitrache: Cum să nu! Faptul că eu am obligația de a încheia contractul rezultă din contract, nu mai trebuie să mă uit la nimic după antecontract ca să îmi dau seama.

 

Ioana Gelepu: Întotdeauna trebuie să mai mă uit la ceva. Asta vreau să zic. Și la  contractul de împrumut pot să mă uit, să văd, a dat banii înapoi?

 

Bogdan Dumitrache:  Nu, mă uit la ceva ca să văd dacă nu s-a stins creanța, dar faptul că există creanța, că s-a născut creanța.

 

Ioana Gelepu: Atunci numai contractul de împrumut este sau ceva similar.

 

Bogdan Dumitrache: Nu, ah, la notar…, orice act notarial. E foarte greu să ai un act.

 

Ioana Gelepu: Teoretic, orice act, dar practic, ce…

 

Bogdan Dumitrache: Păi dați-mi un exemplu. Program de vizitare minor. Act autentic, titlu executoriu.

 

Nicolae Horia Țiț: Nu-i?

 

Bogdan Dumitrache: Cum să nu fie?!

 

Nicolae Horia Țiț: Înțelegerea între…

 

Bogdan Dumitrache: Eu mă oblig să îți permit vizitarea sâmbătă și duminică între ora 9 și 5.

 

Ioana Gelepu: Eu mă refeream la sume de bani, la creanțe certe, lichide și exigibile. Doar acolo e dilema.

 

Bogdan Dumitrache: Împrumut, vânzare-cumpărare, nu știu, schimb cu sultă.

 

Nicolae Horia Țiț: Diferența de preț la vânzare-cumpărare.

 

Ioana Gelepu: Poate chiar i-am dat banii. Adică, trebuie să te mai uiți la ceva.

 

Bogdan Dumitrache: Păi, nu, dacă e vorba de cauză de stingere este un titlu executoriu.

 

Ioana Gelepu:  Deci, eliminăm întotdeauna clauzele de stingere.

 

Bogdan Dumitrache:  Păi nu, înseamnă că nici hotărârea nu e titlu executoriu. Că eu am o hotărâre, l-am obligat la 100 lei, dar ăla i-a plătit. În momentul de aparență este capacitatea actului de a fi generat creanța. Dacă pe parcurs s-a întâmplat ceva și acea creanță s-a stins, e vorba de contestație.

 

Ioana Gelepu: Bun, împrumuturi și chestii similare. Da, nu sunt de acord.

Bogdan Dumitrache: Și în antecontract, obligația de a contesta titlul executoriu, obligația este certă, este ultralichidă, pe Codul Nou este ultralichidă că are obiectul determinat, nu se mai cer bani cum se cerea pe codul vechi, și este și exigibilă pentru că noi ne-am înțeles că peste două săptămâni venim la notar și încheiem contractual. Nu ai venit. Eu m-am dus la executor peste patru luni. O să aflu din executare…

 

Nicolae Horia Țiț: Și la executor, ce solicit?

 

Bogdan Dumitrache: Păi, somație, 10 zile, penalități. Obligația de a face ca persoana de fapt să fie debitorul.

 

Nicolae Horia Țiț: Nu  știu dacă e. Aici ai cale prevăzută special de lege că trebuie să mergi la instanță, să îți dea hotărâre care să țină loc de contestație.

 

Bogdan Dumitrache:  Asta este o opțiune sau poate eu vreau să fiu pasibil să fac penalități. De ce nu?

 

Nicolae Horia Țiț: Și în cazul contractului de asistență juridică pentru onorariu de succes?

 

Bogdan Dumitrache: La ora 9 mie îmi pleacă trenul și am stat toată ziua, și acum  începeți cu declarație, titlu executoriu pe legea străină, cu onorariu de succes, unde succesul rezultă din înscrisul ulterior titlului executoriu. Păi, nu e corect! Am glumit, se înțelege că nu terminăm aici, am vrut doar să îmi cer scuze anticipat, că eu o să o rup la fugă. Oricum nu-l mai prind. Dar, chiar vă rog, să nu vă opriți aici, că nu m-aș simți. Întâi luați o pauză și apoi o continuați.

 

Ana-Maria Puiu: Începe meciul.

 

Bogdan Dumitrache: Nu, eu trebuie să ajung la Brașov la noapte, să văd dacă…

 

Ana-Maria Puiu: Pentru băieții din sală.

 

Bogdan Dumitrache: Pentru a ține băieții în sală? Păi să aducem un televizor, s-a mai adus odată un televizor, asta nu e o problemă, s-a mai întâmplat o dată să…. dar e păcat, că sunt texte de lege, chiar adică ar fi o profanare să vii cu.., serios nu vreau să vă opriți aici.

 

Ana-Maria Puiu: Dar noi vrem.

 

Nicolae Horia Țiț: Nicio conferință nu este reușită dacă nu plecăm acasă cu niște întrebări. Da, acesta este succesul unei conferințe. Dar pleci cu niște întrebări la care nimeni n-a putut să-ți răspundă.

 

Bogdan Dumitrache: Vii cu două întrebări, pleci cu patru, acesta este randamentul conferinței. Da, dacă e așa, și îmi pare rău că e așa, chiar îmi pare rău, s-ar putea să   fie cea mai scurtă conferință pe executare silită, din cele…nu? Nu am decât să vă mulțumesc. În primul rând, să mulțumesc invitaților din ultimul panel, dar asta este valabil pentru toți speakerii de astăzi, publicului și celui care n-a putut să rămână, și celui care a rămas și ar fi rămas în continuare, dacă nu existau așa restricții de natură administrativă și, nu știu, de bine, de rău, o ducem bine, nu?

 

Ioana Gelepu: Dacă avem atâtea dileme, da.

 

Bogdan Dumitrache: Da, să ne vedem sănătoși și la anul, că sigur se mai adună și alte teme până atunci. Este în sală cine a pus întrebarea cu tichetele de masă? Nu.  Ok. Dacă tichetele de masă pot fi poprite și în ce limite, o treime sau deloc. Eu m-am uitat și mi s-a părut că deloc, că nu le poți folosi la altceva decât la masă, și atunci….

 

Participant: Dar e online.

 

Bogdan Dumitrache: E online? Atunci am răspuns. Da.

 

Nicolae Horia Țiț: Întrebarea s-ar pune dacă în loc de tichete de masă angajatorul se hotărăște să îi dea bani.

 

Participant: Problema s-ar putea ridica. Atunci se modifică statutul tichetelor de masă.

 

Bogdan Dumitrache: Astea sunt forme de masochism, adică ce mai .

 

Participant: Când acum tichetele de masă, acele cartonașe pot fi înlocuite și se vor vira sumele respective pe un card, care va fi o sursă de bani, o sumă.

 

Bogdan Dumitrache: Păi dacă sunt lichide, deja pot fi urmăribile pentru că eu nu mai am, nu este prezervată afectatiunea, nu știu, dacă nu intră la drepturi salariale, adică ele se vor popri, sigur, în limitarea prevăzută de lege, pentru că nu am controlul. Dacă eu aveam o modalitate în care singurul lucru, în care eu, beneficiar, puteam să folosesc, era la masă, atunci cred că nu ar fi fost o problemă.

 

Participant: Destinația lor este clară, pentru că și regimul fiscal este aplicat.

 

Bogdan Dumitrache: Ăsta este un argument, nu neapărat decisiv, dar în momentul care primesc bani, ia și tu și mănâncă, bunuri de gen, adică în momentul ăla cred că e o problemă să mai justific tratamentul de excludere.

 

Participant: O să plec acasă cu o întrebare în minus. În cazul titlului executoriu european.

 

Bogdan Dumitrache: Ah da, bine, asta sunt, cum să spun, e un abuz de drept, numai scrisoarea de garanție, dacă e titlu executoriu, mai lipsește, în rest…

 

Participant: O singură chestie, dacă art. 43 din regulamentul 1215/2012

 

Bogdan Dumitrache: Âsta noul, da.

 

Participant: Spune așa, în cazul în care se solicită executarea hotărârii pronunțată în alt stat membru, certificatul emis,conform art. 53, se notifică, sau se comunică persoanei împotriva căreia se solicită executarea, înainte de prima măsură de executare. Se aplică și popririi?

 

Bogdan Dumitrache: Da.

 

Participant: Și atunci nu mai există poprire cu surpriză.

 

Bogdan Dumitrache: Poprire nu mai există cu surprize de la decizia Curții. În momentul în care vezi încuviințarea pe portal, că urmărești și tu portalul ca debitor, deja știi că…

 

Participant: Sunt instanțe care nu pun numele debitorului, ceea ce e perfect correct.

 

Nicoleta Răduță: Fac și instanțele ceva bun.

 

Bogdan Dumitrache: Noroc cu instanțele că mai surprindem și noi cu popriri.

 

Participant: Iar s-a întâmplat ceva bun aici, de scoate în evidență numai pe cele discutabile.

 

Bogdan Dumitrache: Nici măcar negative, discutabile. O seară frumoasă! Să ne vedem cu bine![/restrict]